![]() |
Second Opinion
Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale. Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit. www.neurohope.ro |
Un camper, 2 Vizsle, un sofer si altele. August 2023.
Last Updated: Aug 17 2023 11:28, Started by
foxbat
, Aug 15 2023 20:48
·
3

#1
Posted 15 August 2023 - 20:48

15 nopti, 3500 km in campervan, Romania – Bulgaria – Turcia si retur, doua vizsle si oamenii lor
Dupa vacanta de succes de anul trecut, cand in aceeasi formatie (plus o alta familie cu inca un camper) am parcurs aproape toata Turcia si am ajuns pana in Georgia, am decis sa o reeditam in varianta prescurtata (mai putin timp, mai putini km, un singur camper). Obiectiv : relaxare la plaja, plimbare in natura, vizitat o parte dintre obiectivele care ne-au scapat in anii trecuti. Si am decis sa si documentam (ne-am molipsit de la camelia ��). Am plecat din Ilfov pe 30 iulie in jurul pranzului, am intrat in Turcia pe la Hamzabeyli, rapid si fara probleme. Era deja seara tarziu, asa ca am oprit in prima benzinarie Petrol Ofisi de dupa granita, ca sa alimentam camperul si pe noi. Am innoptat intr-o parcare de langa parcul dintr-un orasel la vreo 60 km, Havsa. Dimineata am plecat spre prima oprire planificata, insula Gökçeada (fosta Imbros, pe vremea cand apartinea Greciei, inainte de Tratatul de la Lausanne din 1923), planul fiind sa incepem vacanta cu un pic de leneveala la plaja. Ceea ce am facut in urmatoarele trei zile si am dormit pe plaja de kite, ca si anul trecut. Este o insula frecventata de persoane care fac kitesurfing (in principal bulgari, romani si ceva turci), relativ pustie si cu o infrastructura turistica nu foarte dezvoltata. Partea sudica e aproape pustie, seamana cu nordul insulei vecine, inca grecesti, Samothraki. Mai populata e capitala si cateva vechi sate grecesti, reanimate cu restaurante si mici pravalii, in care revin o parte din etnicii greci fortati sa plece in anii ’60 (Kaleköy, Tepeköy, Zeytinliköy etc.) Le-am vizitat anul trecut, anul asta am fost mai lenesi. Exista cateva plaje senzationale, inclusiv asa-zisa plaja secreta, care nici nu are nume pe harta si la care ajungi ori cu atv-ul, ori pe jos, si care arata ca o Patara in miniatura. Urmatorul obiectiv ar fi trebuit sa fie Parcul National Kazdagi (Muntele Ida), insa cautand un loc mai bun unde sa ne oprim, am aflat din review-urile de pe google maps ca este inchis, ca si toate celelalte parcuri nationale, intre 1 iulie si 1 noiembrie, ca sa previna incendiile de vegetatie : turcii sunt mari amatori de picnicuri in natura (au peste tot, pe marginea drumului, sub copaci etc. foisoare cu mese si scaune), unde vin inclusiv cu samovar si carbuni, sa isi faca ceai proaspat. Deci am fost nevoiti sa ne reorientam si am ales sa mergem la Troia (pe care o scosesem din planificarea initiala, citind ca e destul de plicticoasa si overrated). Asa ca am pornit intr-acolo si am innoptat in piata din oraselul Tevfikiye, la aproximativ 700 m de intrarea in muzeul de la Troia. A doua zi dimineata la prima ora am vizitat muzeul (interesant si foarte modern organizat), insa am sarit peste situl arheologic, pentru ca deja se facuse foarte cald si nu parea sa fie umbra, si ne-am indreptat spre Parcul National Spil Dagi (muntele Sipylus), langa orasul Manisa. Fara prea mari sperante, am mers spre unul dintre varfuri, unde este o terasa cu vedere catre Manisa. Acolo am descoperit ca parcul national este deschis, ne-am bucurat de priveliste, ne-am dezmortit picioarele si am innoptat in zona amenajata de campare a parcului. In urmatoarea zi am plecat spre orasul antic Aphrodisias, punctul terminus al excursiei, cu o oprire pe drum la Sardis, oras lydian important la vremea lui. Am vizitat Aphrodisias a doua zi dis-de- dimineata, o surpriza foarte placuta : frumos amenajat, cu multa umbra si alei, explicatii detaliate peste tot, foarte aerisit ; iar muzeul, desi mic, are o serie de exponate foarte interesante gasite pe sit, in special fresce si statuete. Ne-am intors apoi spre casa, insa am fost nevoiti sa facem o scurta « escala » la Izmir, ca sa schimbam pompa de apa, care tocmai isi daduse obstescul sfarsit. Apoi ne-am oprit la Priene (am ratacit in legea noastra cateva ore - arata salbatic, cu coloane si ziduri raspandite pe sub copaci, cu muntele in fundal) si apoi Miletus, care deja nu mai parea impresionant, dupa atatea ruine frumoase. Urmatoarea oprire a fost la Dikili, un orasel-statiune in zona Ayvalik, chiar vis-à-vis de Mitillini, capitala insulei grecesti Lesbos, apoi Parcul National Buyuk Menderes din zona Kusadasi, unde ne-am balacit cu ochii la insula greceasca Samos, printre porcii salbatici care se plimbau pe plaja in cautare de resturi de mancare. Apoi am trecut cu feribotul catre alta insula care a fost o data greceasca, Bozcaada (fosta Tenedos). Pe drum ne-am oprit sa vedem alte doua situri arheologice: Apollon Smintheus (mic si foarte simpatic amenajat), si Alexandria ad Troas (paraginit si neingrijit, poate de aceea era intrarea gratuita). Bozcaada este minuscula si foarte turistica, spre deosebire de sora ei mai mare Gökceada : are o capitala foarte cocheta (aproape identica cu o « chora » clasica din insulele grecesti, cu multe flori, case albe cu usi colorate si stradute inguste si intortocheate, un castel reconstruit complet in anii ’60), multe vii, cateva plaje cu nisip si apa turcoaz in sud si o plaja mare si vantoasa in nord, unde se face kitesurfing. Pare sa fie refugiul de week-end al locuitorilor cu bani din Istanbul, pentru ca preturile la restaurante sunt de trei ori mai mari decat in restul zonelor unde am mancat in Turcia, iar mancarea e in mare parte cu specific grecesc (meze, pesti si fructe de mare). Este un soi de turism viticol, pentru ca, in afara de hotelurile si pensiunile din capitala, insula este impanzita de mici pensiuni (case frumoase de piatra) aflate in mijlocul viillor. Plajele din sud sunt amenajate cu sezlonguri si ticsite de oameni, capitala, la fel - seara abia ai loc sa mergi pe jos, cu masina e cosmar. Am stat trei nopti in Bozcaada, apoi, cu parere de rau, ne-am urnit catre Bulgaria, de data asta am trecut pe la Malko Tarnovo (mare greseala, am pierdut doua ore, pentru ca e un singur ghiseu si haos), am stat o zi la Sinemorets si una in zona rezervatiei de la Ropotamo, si am ajuns ieri seara inapoi acasa. Cateva concluzii : - Turcia la fel de frumoasa si variata, drumurile foarte bune in cea mai mare parte : e chiar pacat sa nu incerci sa vezi cat mai multe - mancarea la fel de buna - preturile sensibil mai mari decat anul trecut - la fel de multe gunoaie peste tot, mai ales in zonele frecventate preponderent de turci (asta nu o pot intelege, pentru ca toaletele, restaurantele, casele, oamenii par curati si ingrijiti in general) - oamenii la fel de prietenosi, zambitori si dornici sa ajute, chiar daca nu vorbesc decat turceste si la fel de multi caini mari si blanzi peste tot, care dupa maraielile de inceput se harjoneau cu cainii nostri. Poze si ce imi mai amintesc - curand. Edited by foxbat, 15 August 2023 - 20:49. |
#2
Posted 15 August 2023 - 21:02

Pentru cine se intreaba, "vizle" e un tip de catel. Am cautat eu pe google. Cu placere!
|
#3
Posted 15 August 2023 - 21:11

#5
Posted 15 August 2023 - 21:36

#6
Posted 15 August 2023 - 22:54

Pentru cine se intreaba, "vizle" e un tip de catel. Am cautat eu pe google. Cu placere! mda. multumesc fain de antentionare. Evindent am scris gresit. E vorba de bracul unguresc, Vizsla.
Sper ca e a lui... La 3500km, la un consum de 12-15l/100km, daca mai platesti si 150 euro/zi chiria autorulotei = faliment! :-) De fapt e mult mai simplu cand viata se ghideaza pe principii naturale. Si cand obiectele sunt facute sa fie folosite pentru a te bucura de viata. Consum - 9.5. motorina. Inchiriere = 0 ( sau hai sa zicem ca am dat rulota la schimb, in caravan nu incapeau 4 copii). Costurile au fost infime, practic doar combustibil. insa viata "off grid" in natura, plaje, munti, wildcamping- nepretuita.
Eu am intrat pentru vizle ca-s superbe , speram sa fi pus poze ![]() vin si ele. storage-ul meu e in inca in lucru si nu s langa el. dar uite, sa nu zici ca sunt rau, pun acusi cateva.
Masina e a ta? e inchiriata? nici una nici alta. un troc de vacanta intre prieteni de o viata. |
#7
Posted 15 August 2023 - 23:14

![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
#8
Posted 16 August 2023 - 07:30

#9
Posted 16 August 2023 - 08:02

mda. multumesc fain de antentionare. Evindent am scris gresit. E vorba de bracul unguresc, Vizsla. Btw, misto poze. Camperul ala se poate conduce si cu cat. B? Planuiesc sa iau si eu un van. |
#10
Posted 16 August 2023 - 08:24

Acuma nu ne mai intereseaza excursia, ci doar viszlele, se poate schimba titlul.
![]() Mai pune poze cu vizlele. |
|
#11
Posted 16 August 2023 - 08:26

#13
Posted 16 August 2023 - 09:18

păi, la faza cu îmbăiatul printre porci, blănoșii tăi nu te-au bucurat cu niște cărniță pt proțap?
(având în vedere că erau sălbatici? ![]() |
#14
Posted 16 August 2023 - 11:55

Eeeh, "te-am atentionat"!! Habar nu aveam ce e viszli si cum se scrie. Mi-a trebuit vreo 2 minute sa-mi dau seama ca e o rasa de caine, desi google mi-a afisat corect rezultatul. Btw, misto poze. Camperul ala se poate conduce si cu cat. B? Planuiesc sa iau si eu un van. Da, pana in 3.5T merge cu B-ul . MAre atentie ce iei, intre unul de dormit 1 noapte si unul offcamping e diferenta enorma(eu am de exemplu baterii litiu, 4kwh, 5 zile de off fara probleme) . niste mii de iepuroi pe acolo:
păi, la faza cu îmbăiatul printre porci, blănoșii tăi nu te-au bucurat cu niște cărniță pt proțap? (având în vedere că erau sălbatici? ![]() sa vezi ce ochi facusera cand au vazut ditai porcul. erau cam incurcati:)
Acuma nu ne mai intereseaza excursia, ci doar viszlele, se poate schimba titlul. ![]() Mai pune poze cu vizlele. pozele le voi pune pe un link extern (camelia a pus la fiecare zi cate un calup - eu le urc pe toate in ordine insa mai dureaza nitel) |
#15
Posted 16 August 2023 - 14:32

Salut.
Ati campat mereu bivouac sau ati stat si la campinguri? Care sunt regulile pt campat bivouac in Turcia? Ca la o prima cautare nu am gasit mare lucru. |
|
#16
Posted 16 August 2023 - 16:07

niciun camping. nu am avut nevoie de nimic din ce ar fi avut de oferit. In afara de apa si de golit caseta la ~ 5 zile (apa gri nu se arunca in natura!) am fost complet independenti.
Tr este paradisul camperelor (neam de nomazi, deh). Vis! |
#17
Posted 16 August 2023 - 17:28

niciun camping. nu am avut nevoie de nimic din ce ar fi avut de oferit. In afara de apa si de golit caseta la ~ 5 zile (apa gri nu se arunca in natura!) am fost complet independenti. Tr este paradisul camperelor (neam de nomazi, deh). Vis! Inteleg. Nu este vorba numai de ce ai sau nu nevoie (si noi avem o caravana care ne permite sa fim off grid pentru 4-5 zile fara probleme). Este vorba si de legislatia in vigoare. Sunt foarte multe tari care permit campatul doar in locuri special amenanjate. De aia am intrebat care este situatia in Turcia. |
#18
Posted 16 August 2023 - 19:54

Este super ok la ei. Cum ziceam, neam migrator:)
sa vezi cum trag pe dreapta sub un copacel, scot o sobita mica si se apuca s-o monteze si pun de un ceai. In afara de rezervatii (parcuri naturale) unde este explicit interzis accesul seara/noaptea(vin jandarmii si te informeaza daca esti neatent si nu ai citit la intrare in parc ca se aproprie ora de inchidre), se parcheaza peste tot. Pozele promise, pe repede inainte - http://foxbat.go.ro:...aring/3nDhN5lyy "http://foxbat.go.ro:...ring/3nDhN5lyy" |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users