Simbolismul metafizic al tornadei

Simbolismul Sfârşitului Lumii - Extincţia

Vechile hărţi din Evul Mediu reprezentau lumea printr-un disc plat, înconjurată de oceane şi abisuri. Multe legende mediteraneene descriu aventurile unor vase care navighează pe oceane şi dispar fără urmă în abisuri sau descriu monştrii care distrug bărci şi devorează echipaje. Această reprezentare simbolică a pământului pare azi depăşită în ochii lumii profane, dar ea permite din contră o reprezentare analogică adecvată a evenimentului în ordinul metafizic. Într-adevăr, lumea plată înconjurată de adâncurile abisului poate fi văzută drept o reprezentare a manifestatului înconjurat de Vidul Non-Fiinţei.

 flat.jpg   26.65K   1 downloads

Universul manifestat este finit din punct de vedere metafizic. Sfârşitul lumii, în sensul de capătul lumii, permite simbolizarea manifestatului ca fiind „înfăşurat” de către Non-Fiinţă, asemeni unei contingenţe în infinitatea posibilităţilor. În plus, găsim ideea încheierii în expresia „sfârşitul timpurilor” care sugerează de asemenea sfârşitul unui ciclu asociat anihilării universului.
Expresia „sfârşitul lumii” este de asemenea înţeleasă drept o distrugere sau anihilare a manifestatului şi acest fapt se regăseşte în cosmologia hindusă prin starea de „non-existenţă” a materiei numită Pralaya (Disoluţie) atinsă la un anumit stadiu al ciclului cosmic. În creştinism găsim un echivalent în Apocalipsă care este o interpretare simbolică a sfârşitului timpurilor.
Se poate face de asemenea o analogie între microcosm şi macrocosm şi să raportăm conceptul „sfârşitului lumii” la extincţia fiinţei umane. Aşa cum moartea omului profan înseamnă sfârşitul unui ciclu şi este deci inevitabilă, de aceeaşi manieră sfârşitul timpurilor este inevitabil în cadrul ciclului cosmic. Totuşi, există o stare de Eliberare ultimă pentru om despre care vorbesc multe tradiţii care tratează metafizica Non-Fiinţei, şi este vorba aici despre eliberarea metafizică sau extincţia eului, rezultatul realizării spirituale.
Pentru buddhişti, Nirvana este extincţie în raport cu cosmosul, iar Parinirvana în raport cu Fiinţa (numită de asemenea bhavanirodha, sau „sfârşitul existenţei”). În ezoterismul islamic se vorbeşte despre El-Fanâ care înseamnă extincţie (Nirvana) iar Fanâ el-fanâi „extincţia extincţiei” (Parinirvana), care în hinduism corespunde lui moksha. Putem adăuga şi alţi termeni echivalenţi din multe alte tradiţii dar ceea ce vrem să subliniem este că Eliberarea fiinţei, extincţia eului este într-un fel un sacrificiu suprem şi o reintegrare voluntară în Non-Fiinţă.
Din punct de vedere iniţiatic, extincţia eului corespunde Micilor Mistere. Scopul acestora este reintegrarea fiinţei umane în „paradisul terestru”. Dacă se foloseşte analogia cu cercul, există o trecere de la circumferinţă la centru, şi se poate vorbi aici de o „realizare orizontală”. Odată ajunsă în centru, fiinţa umană îşi poate începe „realizarea verticală” (de-alungul Axei Lumii) prin dobândirea stărilor supra-individuale către „Eliberarea finală” în acelaşi mod în care un fluture care se apropie de ceva incandescent este vaporizat de către căldura prea mare.
În concluzie trebuie subliniat faptul că religiile prin abordarea lor exoterică, promit doar mântuirea (salvarea sufletului), nu Eliberarea. În VT şi NT de exemplu, ni se promite Paradisul Terestru fără a se lua în considerare stările supra-individuale ale fiinţei (Paradisul Ceresc). Totuşi putem găsi în cazul lui Hristos o stare indiscutabilă de Eliberare prin urcarea la Cer după Resurecţie, şi putem găsi episoade similare în VT ca în cazul patriarhului Enoch şi a profetului Ilie.

 tornade37127.jpg   81.46K   1 downloads

Simbolismul tornadei

Unele dezastre au fost folosite pentru a descrie sfârşitul lumii fizice: cutremure şi abisuri terifiante care se deschid sub picioare şi simbolizează Vidul şi Tenebrele „care anihilează” manifestatul, sau Potopul cu apele sale care înghit şi acoperă uscatul, nivelând şi ştergând urmele manifestatului (apele Potopului sunt Apele Primordiale iar Potopul înseamnă întoarcerea la starea potenţială a absolutului nemanifestat). Totuşi, există un eveniment climatic care poate simboliza realităţi metafizice, acesta este fenomenul numit tornadă.

O tornadă se caracterizează prin pâlnia dată de curenţii de aer rotitori şi ploaie, lăsând spre sol un nor în ceea ce pare a fi un punct de contact (în realitate zona de contact are un diametru de câţiva metri sau zeci de metri însă din punct de vedere simbolic poate fi considerată un punct în comparaţie cu dimensiunile gigantice ale tornadei), care este de asemenea un centru de rotaţie. În această fază, curenţii de aer sunt cei mai distructivi şi anihilează/mătură totul în calea lor. Dacă transpunem asta pe plan simbolic, mai întâi a existat o legătură între cer şi pământ prin însăşi tornada şi o „determinaţie” simbolică a infinităţii non-manifestatului într-un singur punct (centrul lumii, motorul imobil). Trebuie adăugat că în punctul de contact totul este anihilat. Acesta este simbolismul sfârşitului lumii de care am vorbit mai sus.
Apoi apare o inversare a referinţelor în proprietăţile ploii în timpul apropierii tornadei. În mod normal, din cauza gravitaţiei, ploaia cade din cer pe pământ, şi această cădere verticală poate simboliza axa verticală. Totuşi, la apropierea tornadei, curenţii de aer devin atât de puternici încât ploaia se mişcă orizontal faţă de un observator care este în calea tornadei. Este vorba despre tranziţia de la verticală la orizontală în proximitatea unei tornade, fapt ce simbolizează punctul iniţiatic prin schimbarea perspectivei pentru cel dinăuntru sau faptul că referinţele obişnuite s-au inversat, ceea ce apare ca punct vertical din punctul de vedere secular este de fapt perspectiva orizontală a iniţierii. Trebuie reamintit aici că din punct de vedere metafizic stările individuale pote fi simbolizate printr-o linie orizontală, iar stările mai înalte (supra-individuale) printr-o axă verticală, formând astfel crucea simbolică. În cazul tornadei axa verticală simbolizează supra-individualul, iar ploaia orizontală, simbolizează individualitatea, în proximitatea bazei axei verticale a tornadei care uneşte pământul cu cerul.Aici regăsim simbolismul metafizic al crucii. De fapt, putem merge mai departe şi să observăm că simbolismul pâlniei unei tornade este de fapt un vortex şi că de fapt suntem în prezenţa „Vortexului Sferic Universal”.
În cele din urmă, simbolismul metafizic al tornadei stă aici în aspirarea verticală din mijlocul tornadei, formându-se o diferenţă de presiune între exteriorul şi interiorul tornadei. Tornada generează un efect de „vid” în cel mai apropiat punct de contact care este o distrugere integrală a orice este întâlnit (observatorul simte acest „vid” cu urechile, din cauza diferenţei de presiune). Prezenţa acestei aspirări în sus arată că totul este distrus de tornadă prin aspirare la cer. Nu este întâmplător faptul că simţim cu urechile acel „vid” deoarece se ştie din vechime că auzul este dat nu de ureche ci de „porţiunea de eter curprinsă în urechea internă” porţiune care vibrează, ultimul front de undă dând impresia de sunet (vezi Kanada, şcoala Vaişeşika). Se ştie de asemenea că auzul corespunde eterului, deci acel „vid” simţit este în primul rând unul legat de elementul eter deoarece „anihilarea” manifestatului trebuie să parcurgă în mod normal etapele inverse ale generării celor 4 elemente din eter şi resorbţia acestuia în nemanifestat.

Astfel găsim o secvenţă teribilă de evenimente distructive care simbolizează perfect Extincţia metafizică:

1 – Descinderea norilor (norii reprezintă vălul care ne separă de nemanifestat) şi îi întâlnim pe pământ într-un singur punct (Centrul Lumii)

2 – Inversarea referinţelor şi tranziţia de la ploaia verticală la cea orizontală şi prezenţa „vidului” din interiorul tornadei (aceasta este extincţia eului şi redobândirea stării primordiale)

3 – Aspirarea către cer a ceea ce este întâlnit în cale (urcarea de-alungul lui Axis Mundi sau extincţia extincţiei)

Edited by nerocezar666, 04 February 2022 - 11:46.

 Schema_starilor_Spiritului.jpg   114.94K   10 downloads  Schema_starilor_multiple_ale_Fiintei.jpg   137.21K   10 downloads

Viaţa unui om, şi prin extensie întreg ciclul individual din care acea viaţă şi starea umană însăşi sunt doar modalităţi, este de fapt conţinută în Intelectul Divin ca un întreg complet, adică, drept o posibilitate determinată care, fiind ceea ce este, nu este în nici un fel al aspectelor sale alta decât ea însăşi, deoarece o posibilitate nu este altceva decât o expresie a absolutei necesităţi a Fiinţei; de aici unitatea sau omogenitatea oricărei posibilităţi, care este în mod corespunzător ceva care nu poate să nu fie. A spune că un ciclu individual este inclus drept o formulă definitivă în Intelectul Divin înseamnă acelaşi lucru cu a spune că o posibilitate este inclusă în Posibilitatea Totală, şi acest adevăr este cel care conferă cel mai decisiv răspuns la problema predestinării. Voinţa individuală apare în această lumină drept un proces care realizează în mod succesiv interconectarea necesară a modalităţilor posibilităţii sale iniţiale, care este astfel descrisă în mod simbolic sau recapitulată. Se poate de asemenea spune că deoarece posibilitatea unei fiinţe este în mod necesar o posibilitate de manifestare, procesul ciclic al acelei fiinţe este suma aspectelor manifestării sale şi de aceea a posibilităţii sale, şi că acea fiinţă, prin exerciţiul voinţei sale, doar manifestă în mod indirect propria manifestare cosmică simultană; cu alte cuvinte, individualul reurmăreşte într-un mod analitic posibilitatea sa primordială şi sintetică, care la rându-i, ocupă un loc necesar în ierarhia posibilităţilor, necesitatea fiecărei posibilităţi fiind bazată metafizic pe absolută necesitate a Divinei A-Tot-Posibilităţi.

Edited by nerocezar666, 04 February 2022 - 12:01.

Lucru necurat, zău!

 nerocezar666, on 04 februarie 2022 - 11:43, said:

mda, si multora le-a ramas intiparita si azi doar aceasta reprezentare