Discutii despre despartiri

 tomaso, on 29 noiembrie 2020 - 01:12, said:

Aici sunt complet de acord cu tine. In teorie asa e, sa fii parasit de o femeie langa care nu puteai imbatrani nu e mare pierdere. Practic, grabesti momentul care era inevitabil.
Am mai patit lucruri similare, oarecum - adica sa se incheie o relatie care nu avea viitor. Ce simteam era frustrare, ca mie imi placea respectiva femeie, dar nu era impartasit sentimentul. Tarziu am realizat ca, desi e cliseu, nu eram eu "de vina". Si nici ele, pur si simplu nu ne potriveam, nu aveau de oferit ce aveam eu nevoie si reciproc.

O chestie pe care nu o inteleg post despartire este rebound-ul, Sunt convins ca primul sfat pe care il aude un om deprimat dupa o despartire, mai ales barbat, e "f... tot ce poti".
Personal nu vad cu ce ajuta, in afara de o gadilare a orgoliului, uite, inca pot vraji, ceea ce mi se pare un cretinism.
Nu-s un sfant si am patit sa ajung in pat cu femei pentru care nu simteam nimic. Dar nu ca sa-mi demonstrez ceva, ci s-a nimerit. SIncer, nu mi s-a parut ceva atat de fantastic.
Nu vad nimic rau cand doi oameni ajung in pat fara implicare emotionala, de ambele parti, mai ales daca sunt amandoi "liberi".  Dar din punctul meu de vedere, cand suferi grav dupa cineva, nu esti liber.
Si sunt convins ca 99% din aceste relatii fara obligatii (asa cum imi propusese si mie domnisoara despre care am vorbit anterior, iar eu am acceptat din lasitate desi stiam ca nu ma pot multumi cu atat) nu-s OK. In sensul ca daca unul vrea doar alergari in cearsafuri, celalalt are alte ganduri si sperante. Pe care le poate spune.... sau nu, asteptand momentul magic, care de obicei nu vine.

O faza jenanta, de care mi-a fost rusine si pentru care am ceva remuscari si azi.
La un an dupa istoria de mai sus, m-am apropiat de o tipa. Urata nu, proasta deloc, dar extraordinar de introvertita. Era in lumea ei, intr-o carapace. Discutasem, strict conversational, si spunea ca ea nu are nevoie de relatii, ca e constienta ca, femeie fiind, gaseste handralai fara probleme (ceea ce nu era departe de adevar), ca nu doreste familie, copii, ci traieste perfect in singuratate, fara relatii pasagere macar.
Ne vazusem de cateva ori, ca amici, ca o stiam de ceva timp, de dinainte de istorie - si simtisem ca ii placea de mine, dar eu, dupa istoria anterioara, pur si simplu nu vedeam alte femei.
Intr-o seara, ii spun, dar cu spirit de gluma complet, "hai la mine sa vedem un film". Fusese o gluma. Nu prea vorbeam serios, la mine cam totul era, la suprafata, o gluma. Am mai picat un interviu, al 23-lea consecutiv? glumim. Nu am idee cu ce platesc chiria luna asta? glumim.
Numai ca a luat-o de buna si m-am trezit cu ea la usa, de-abia apucasem sa strang din haosul din camera.
Apoi i-am propus sa ramana sa doarma, dupa film, deja vedeam ca gluma se intinde.
Ce a urmat e usor de ghicit.

Am mai vazut "cateva filme" cam o luna si imi era ciuda.
Ne simteam bine impreuna, ma atragea, era un om placut, desi foarte introvertit, dar incepuse sa se deschida. Cred ca am fi facut o pereche potrivita. Nu imi era indiferenta dar nu era niciun fel de scanteie, desi nu era un motiv (mama ei de scanteie). Poate eram setat sa nu apreciez femeile care NU trebuie fugarite? nu stiu.

La despartire, stateam la o cafea si i-am spus ca nu pot sa merg mai departe, pentru ca insinua ca ar vrea mai mult. Si acum ma intreb de ce nu am vrut (prea mare succes la femei n-am avut, nu era coada la usa mea), singura explicatie e ca in subconstient inca asteptam  ca neasemuita sa ma caute. Nu as fi putut sa incep o relatie decat cu cineva care sa ma ameteasca la fel ca ea, sa imi creeze acelasi exces de adrenalina; eram prea tanar, naiv si cu capul in nori.
Lasase ochii in jos si imi spune "daca mai continuam asa, o sa ma indragostesc si cred ca nu vrei". "Nu, nu vreau". "Atunci incheiem". "OK".
Nu intuiam ca deja se indragostise. Totusi ma simteam jenat, vinovat, nicidecum mandru.
Dupa ani am inteles ca in povestea asta chiar am gresit si merita sa incerc.

Eheee, pai asa avem toti povesti din asta cu cate o femeie "neasemuita".
Viata merge insa inainte, de aia am si zis, care e rostul topicului, sa dezgropi astfel de chestii nu prea ajuta la nimic, nu aduce sentimente pozitive.

Singura concluzie este ca trebuie sa eviti sa te atasezi puternic de o persoana, sau de o femeie. Ptr ca pur si simplu nu duce la nimic bun.

 ambr0zie, on 29 noiembrie 2020 - 01:54, said:

Este plăcut sentimentul că nu ești singur în felul de a gândi.
Mă identific cu mesajul tău din citat.

Așa este,  ți se spune că soluția pentru a uita o femeie este altă femeie.

Nu mi se pare corect să te folosești de o femeie.   Oricât ai fi de deprimat.   Este un păcat să te folosești de sufletul altui om pentru a te vindeca.  
În opinia mea,  un asemnea gest intră la categoria ”a calcă pe cadavre”.  

Nu dau cu piatră pentru că am păcătuit.   Demult,  prin liceu,  am vrut să mă consolez pentru o respingere acceptând o fată care mă plăcea de mult timp,  dar pentru care eu nu simțeam nimic.
Ea era în culmea fericirii,  mi-ar fi intrat sub piele.  Se lipea de mine și mă învăluia cu iubirea ei.  Dar eu nu aveam ochi decât pentru cealaltă și ea simțea.   Nu se lăsa,  cu cât eu tânjeam după cea care mă respinsese,  ea îmi arăta și mai multă iubire.  Încerca să îmi deschidă ochii pentru a o vedea pe ea. Eram puști,  dar se comporta precum o nevastă.   Dacă ar fi putut mi-ar fi făcut patul,  spăla hainele,  făcut temele.. Recunosc.  Îmi făcea temele atunci când eu pierdeam nopțile înregistrând muzică. Orice îmi trecea prin minte ea se dădea peste cap să pună în practică.   O fată plăpândă,  foarte inteligentă  (a ajuns profesor universitar,  o văd pe FB, scrie,  publică,  are doctorat, e invitată la emisiuni tv), dar mai săracă în nuri. Încerca să-mi ofere ceea ce nicio altă femeie nu mai făcuse pentru mine,  iar eu vedeam dar eram orb atunci când ar fi trebuit să o văd pe ea,  ca fată, ca femeie,  ca ființă minunată ce era. De aceea înțeleg și partea celor care părăsesc.   Pricep golul de iubire pe care îl simte un om față de acela pe care nu poate să-l iubească.

Este ceva straniu în felul nostru de a fi.   Uneori ajungem să iubim oamenii nepotriviți și să-i respingem pe cei care ar putea să ne aducă fericirea.  

Viața ne-a despărțit și ea,  biata mea cârjă emoțională,  s-a dus la facultate și dusă a fost.   M-a așteptat doi ani.   Cuminte,  văzându-și de carte.  Stătea singură în cămin,  tocind,  în timp ce colegele ei se dădeau în bărci prin camerele băieților. Ea stătea și aștepta. A terminat facultatea și s-a măritat, are doi copii mari,  sunt o familie impecabilă. Am dat cu piciorul unei femei minunate,  care m-a iubit necondiționat,  mi-a fost loială și niciodată nu mi-a greșit nici măcar cu un cuvânt. Nici măcar nu mi-a reproșat că nu am ales-o pe ea.   Am rămas buni prieteni.  Mai vorbim din când în când,  ne spunem la mulți ani de zilele noastre, de paște,  de crăciun,  de anul nou. A venit la înmormântarea mamei mele.  Nu știu de unde a aflat,  dar a venit tocmai din București cu unul dintre fii.   Pe 30 decembrie.    Nu m-a anunțat că vine,  dar atât de bine mi-a fost să o văd acolo,  la doi metri în spatele meu.   Ce mai pot spune?   Că uneori există îngeri în viață? Mi-am învățat lecția și nu accept să mă folosesc de sufletul altor oameni pentru a trece eu de vreo despărțire. Este cel mai netrebnic și laș comportament posibil.


Eu procedez în felul următor.
Atunci când sunt părăsit nu mă arunc de gâtul altei femei,  încercând să o înlocuiesc pe cea care m-a lăsat.
Stau,  rabd și timpul alină.  Sau aduce uitare. Doar după ce a trecut suficient timp deschid ochii pentru o altă femeie.   O privesc și o văd pe ea,  nu pe cealaltă.  Dacă nu reușesc,  dacă cealaltă îmi este încă în suflet,  nu continui,  mai aștept.   Nu păcătuiesc față de un alt om nevinovat.   Iar dacă este ceea ce este,  mă va aștepta. Doar așa pot să intru într-o altă relație.   În mod cinstit și onest.  Spunându-i ADEVĂRUL despre cealaltă. Înainte de tot.  Ca să știe și să se ferească de mine în cazul că,  fără voia mea,  aș face ceva care să o rănească.  

A fi părăsit,  spuneam într-un post anterior,  este asemenea morții. Mori pentru un  timp.   Și trebuie să stai așa,  mort,  îngropat în tine,  până când revii la viață.   La o altă viață din care ea lipsește.  Nu există.   Doar așa poți merge înainte,  păstrându-ți conștiința curată și fără a răni pe alt om.

Cred că este greșit raționamentul acesta:   ”soluția pentru a uita o femeie este altă femeie”

Recomand altceva: ”soluția pentru a uita o iubire este să iubești din nou”

Edited by tomaso, 29 November 2020 - 10:27.

 ambr0zie, on 28 noiembrie 2020 - 23:23, said:

Este unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am citit pana acum aici.Din pacate ne dam seama dupa mult timp de la terminarea unei relatii toxice.
Sper ca ai reusit sa iti gasesti linistea si echilibrul fata de cineva care chiar te merita cu adevarat. Din ce ai scris aici se pare ca ai avut parte de ceva relatii total nepotrivite. Nu stiu cum le-ai atras

Legat de rebound, mi se pare o alegere gresita, pentru ca de cele mai multe ori incepi o relatie noua peste taciunii inca aprinsi ai relatiei vechi. De cele mai multe ori nu merge. Aici, cel mai trist este sa fii persoana care nu stie ca este rebound-ul, nu ai cum sa concurezi cu cineva care este privit cumva "perfect" de catre persoana care a fost parasita si acum incearca sa inchege o relatie cu tine.

 tomaso, on 29 noiembrie 2020 - 01:12, said:

Aceste pierderi despre care vorbesti sunt, defapt, gresile ale noastre. Din pacate avem anumite tipuri de atasament care nu sunt potrivite pentru acea femeie care iubeste sincer. Mai este si probleme despre cum ne indragostim. Se pare ca cei care au anumite probleme legate de atasamentul intim incearca sa se indragosteasca de persoane care nu sunt echilibrate emotional si afectiv. Facem acest lucru pentru ca ne "aminteste" de ceva din copilarie. In felul asta putem sa dam cu piciorul unor persoane cum spui tu, care iubesc sincer, si sa ne fuga ochii dupa persoane reci si indispuse emotional. Da, ai zis bine, viata poate fi atat de neinteles...

 fatboi, on 01 decembrie 2020 - 22:55, said:

Nici eu nu stiam cum, astea-s doar cateva povesti, mai sunt altele, unele chiar mai SF:)
Tarziu am aflat de ce, aveam un stil prost, de a ma chinui sa cuceresc partenerele si de a fi in limba.
Ceea ce eu consideram a fi romantic si vedeam ca un comportament normal, de partea cealalta a fileului era plictisitor si agasant, semne de disperare etc samd.
Dupa inca o relatie, cu adevarat toxica, ce a durat 5 ani si in care am stat doar din frica prosteasca de a fi "ultimul tren" (desi nu eram batran), am parasit eu, m-am eliberat si m-am schimbat mult.
Am inceput sa fiu mai putin avantat in gandire. Am ramas cu aceeasi "regula" - la prima intalnire trebuie sa simt un pic de scanteie macar, altfel nu.
Pofta nu vine mancand. Cel putin nu la mine.
Si am invatat, mai usor decat ma asteptam, sa accept ca a fi singur, o perioada, nu e capat de lume.
De altfel, parerea mea e ca daca te apasa singuratatea si ideea ca nu mai vrei sa fii singur, nu poti avea o relatie OK.
Cu 10 ani in urma m-ar fi speriat ideea, de exemplu, de a fi singur de Revelion. Atunci asa s-a nimerit, fara sa vreau, dar am vazut partea buna - locuinta era confortabila, in frigider era tot ce trebuie, sanatos eram, asa ca m-am uitat la un serial si n-am avut nicio treaba.

Dar mi-am facut o listuca de calitati care trebuie sa fie bifate si respectiv de defecte care nu trebuie sa existe. Nu am cautat zana zanelor, dar nici cu prima femeie intalnita nu m-am multumit.
Interesant e ca o perioada am atras doar femei care erau proaspat iesite din relatii lungi. Asta in mod normal era pe lista de asa nu, dar toate parca erau intelese intre ele sa jure ca e gata si nu mai vor inapoi nici arse pe rug.
Dupa scurta vreme "stii, trebuie sa vorbim ...." si reluau dragostea nemuritoare. Si nu era vrajeala.
Pretentiile (de bun simt) sunt obligatorii. Nu ajunge sa arate bine, sa faca sex de vis sau sa simti ca o cunosti de-o viata (iluzia asta e comuna cand te indragostesti). Bine, asta daca vrei relatie, daca vrei doar distractie, de ce nu.

Dar daca noua partenera a reusit sa bifeze un steag rosu, imediat am incheiat, ca viata m-a invatat ca daca sunt probleme la inceput, ele doar cresc.
Te bate un gand sa te intorci la fostul cu care jurai ca nu mai vrei sa ai de-a face in viata ta? Foarte bine, la revedere.
Incepem ceva, stabilim ca suntem relativ pe aceeasi lungime de unda, mergi in weekend cu un handralau cand spui ca esti ocupata cu mutarea in casa noua? Pai poate aveti treaba si va retin.
Te dai femeie serioasa, matura, dar te apuca drame ca la 16 ani dupa fostul cu care va spargeati farfurii in cap? Pai spargeti in continuare, trebuie sa traiasca si oamenii care fac farfurii.
Suntem la prima iesire, la munte si turui ca o moara stricata si te comporti ca femeia la menopauza, nimic din ce fac nu e bun? Foarte bine, eu mi-am amintit ca am treaba acasa si te salut din mers, spre microbuzul care pleaca inspre casa (da, am, facut-o si pe asta si a fost o decizie foarte buna).
Sau clasicul, amanam o cafea de 15 ori, tot timpul apar alte prioritati, si dupa o luna te plictisesti si iti rapesti din augustu-ti timp o ora, facandu-mi o favoare? Mama m-a invatat sa nu accept favoruri.

Nu am ajuns cinic sau sa caut perfectiunea, dar imi facusem clar lista de asa da, asa nu. Unde vedeam un NU mare, intorceam foaia.
Si s-a ajuns si la foaia buna, cred, ca sigur nu poti fi niciodata.

Edited by ambr0zie, 01 December 2020 - 23:37.

 axisborn, on 28 noiembrie 2020 - 20:27, said:

That is. Daca n-ar exista atatia barbati la vanatoare dupa caprioare, n-ar exista nici maimutelele astea.

Fals maimuța îi tot maimuță, chiar de nu i vânată, vânează ea. E din ce a văzut pe acasă plus genetica.

Hai lasa, ca nici tu nu esti vreun sfant.

 tomaso, on 29 noiembrie 2020 - 10:23, said:

Sau poate fi , din contra,  privita ca o renastere.
Cred ca cel mai bine este sa nu iti faci asteptari prea mari la inceputul oricarei relatii.
De aici provin cele mai multe dezamagiri, din tendinta noastra de a ne agata cu orice pret de ceva ce ne face sa ne simtim bine.
Si hai sa fim seriosi, femei exista cat lumea si pamantul, 1 din 2 persoane sunt femei, deci cu atat mai absurd ca plangi dupa una singura.
De ce sa te gandesti ca ai pierdut o "partida buna" si sa nu te gandesti ca sigur exista ceva si mai bun.
Eu nu sunt chiar batran dar am invatat deja o lectie de viata foarte importanta: orice tip de atasament iti aduce doar nefericire.
Trebuie sa invatama sa nu ne atasam de nimic. Pentru ca in realitate chiar putem trai bine-mersi orice am pierde, mai putin sanatatea, asta se rezolva mai greu, in rest, orice ai pierde, poti obtine din nou acelasi "lucru" sau chiar ceva mai bun.
Si a "pierde" o femeie care ori nu te-a vrut ori nu a stiut sa te aprecieze, chiar nu e nicio pierdere, ba dimpotriva, ar trebui sa fii bucuros ca ai scapat de aceasta situatie care nu facea bine niciuneia din parti.



Asta cu "a fi parasit e asemenea mortii" e un program subconstient pe care il avem din mosi-stramosi.
PRobabil ca acum mii de ani daca erai parasit chiar mureai la propriu, sau chiar si acum 100 de ani aveai nevoie neaparat de un partener/partenera chiar ptr supravietuire.
In ziua de azi nu mai exista aceasta problema, nu doar ca nu ai neaparat nevoie de partener/partenera ptr a supravietui, dar dimpotriva, oamenii par a fi aflati din ce in ce mai mult in relaiti si casatorii nepotriivte, toxice ptr sanatatea lor mentala si trag de ele in continuare ceea  ce e trist.
Ni se mai baga in cap placa aia cu afectiunea, ca iti trebuie afectiune de la sexul opus eu si aici cred ca asta nu e neaparat o nevoie fundamentala ptr un om matur.
Copilul mai degraba are nevoie de afectiune, acum normal daca nu ai primit afectiunea de la parinti cand erai mic s-ar putea sa o cauti toata viata nintr-o persoana de sexul opus  dar sunt slabe sanse sa o gasesti.

Citisem undeva, demult sa nu intri intr-o relatie cu cineva care are mai multe probleme ca tine. Logic si inevitabil le preiei si pe alea. Nu e cazul, nu m-am ghidat dupa asta. Fara sparkling n-a fost chip sa ma lansez intr-o relatie. Cel mult am ajuns la sex sportiv, cu un minim de sentimente. Dar fara perspective.

Am incercat sa nu repet greselile anterioare cu orice femeie nou intalnita. Lucru imposibil dealtfel, pentru ca nu exista doua femei la fel.

Mno, dupa 2 ani de la divort am trecut prin cateva relatii superficiale, apoi a venit porcaria asta de covid si distantarea sociala. Mai nou mai toti avem masca pe figura si n-ajuta. In cele din urma am ramas solo dar nici n-am facut mari eforturi sa ies din starea asta. Ma urasc sincer sotiile prietenilor, mai ales ca toate "degustarile de vin" se tin la mine. In plus simt ca am dezvoltat un oarecare egoism, sau o stare de conservare, de echilibru, de entropie joasa - ma simt bine si singur. Parca nu ma simt dispus sa inghit fitele altcuiva, sa ies din zona mea de echilibru sau sa accept pe cineva inauntru. Unde am pus, zic eu, enorm de mult suflet in relatia care s-a stricat, unde am lasat de la mine .. parca e un prepay-back time. Un suflat de control in toate iaurturile, laptele batut si chefirul de pe piata.

Rezultatul a fost ca am muncit (ce-i drept pentru mine) ca berila si timpul a trecut mai repede. Tot n-am reusit sa citesc cartile pe care le-am cumparat, dar mi-am facut poftele la care m-am abtinut in doi. Nasol e ca nu ma vad din exterior sa observ daca e evolutie sau involutie. In consecinta covid sucks.

Am trecut si eu prin aceste stari. Am facut o greseala dupa ce am incheiat ultima relatie, de 5 ani, si am stat 4-5 luni la comun intr-un apartament, cu niste amici.
Amici de mai demult, ca oamenii se schimba. Toti, Inclusiv eu.
La 30+ nu mai poti sa fii ca la 20, oricat te chinui. Ideal e sa nu fii nici ca la 50, ca am vazut destui asa.

Intr-un final m-am mutat intr-o garsoniera si traiul singur, care nu ma speria deloc, eu fiind si mai singuratic de fel, a fost fain.
Echilibrul cu tine insuti, faptul ca esti liber, ca tot timpul iti apartine, e o stare pe care daca stii s-o traiesti, te schimba.
In momentul cand esti sanatos, ai unde sta, ai conditii decente de viata, sa te plangi de singuratate e un pic exagerat in acesti ani. Nu inseamna decat ca nu te simti bine in pielea ta. Am inteles si asta, dar greu.
Daca nu esti in stare sa-ti gestionezi finantele (asta daca ai destul cat sa-ti permiti sa traiesti singur) sau nu stii sa mananci decat in oras si n-ai idee cum se da cu matura sau ce faci cu o haina murdara, asta inseamna ca problemele sunt mai adanci.

Desigur ca uneori doream confortul, linistea, fericirea unei relatii, dar nu tanjeam, ca acum 10 ani, sa zic.
Oricum este periculos si nesanatos sa cauti innebunit o relatie, pentru ca te vei cobori standardele fara sa vrei si risti sa atragi o persoana cel putin la fel de disperata ca tine.
Sau daca ai o situatie materiala buna, ceea ce eu n-am avut in mod special, sunt sanse sa gasesti pe cineva pe interes. Din pacate, cunosc cazuri.

Relatii pasagere n-am cautat in perioada de haiducie. Nu-s strugurii acri, dar nu le-am gasit sensul.
Daca intalneam si imi placea o femeie indeajuns, deja ma gandeam la ceva mai mult, nu la pirostriile in cap dupa o luna, dar nici n-am inteles treaba aia cu prajitura cu prietenii sau rahatul singur. Daca vedeam ca nu avem, in mare, aceleasi ganduri, incheiam rapid. Stiam ca pierd vremea si mai ales, ca oamenii nu se schimba asa, peste noapte.
Iar daca gaseam o femeie dar nu era click, alta pierdere de vreme.

Am dat cateva rateuri, parca toate tanjeau dupa fostii si voiau impacare.
Unul, chiar un rateu major, cu o ... fosta din urma cu multi ani, de care am scris, cea dependenta de relatii noi. Atunci avea "scuza" ca avea 20 de ani, acum avea 30.
Eram deja cal batran, nu trebuia sa imi iau aceeasi teapa a doua oara, dar a fost si a trecut.
Nu am mai lasat sa ma afecteze, nu am mai tras de oameni, nu am mai incercat sa repar ce nu era stricat de mine.

Sunt niste greseli pe care barbatii le fac, mai ales dupa 30 de ani, cand sunt singuri si vor o relatie. Cercul de prieteni se tot strange pana cand eventual ramai singur prin cerc. "Piata" nu e la fel de variata ca la 20 de ani, alegerile sunt mai restranse. Bine e sa stii exact, in mare, ce cauti, oricat de cinic ar suna, fara sa cauti perfectiunea dar nici sa nu cobori standardele acceptand prima venita.
Foarte gresit e sa te apuci sa fii vindecator, sa cauti femei, voit sau nu, care au nevoie de alinare. Ori te distrugi si tu, ori iti dau cu praf de mers dupa ce se "vindeca".
Si, ceea ce pe mine m-a intristat, cand esti dupa 30, parca nu mai poti simtii fiorii ca la 18-20. Important e sa te maturizezi si emotional.

Edited by ambr0zie, 03 December 2020 - 16:36.

Quote

Am trecut de 50. Csf, n-ai csf.

Quote

Nu e cazul. Nici nu m-am plans. Am un motan care face parte din peisaj, nu stau chiar singur, singur. Am avut si o relatie comoda, fara obligatii, pe care am stopat-o prin primavara. Jobul e cu foc continuu, n-am stat in casa. N-am mai umblat hai hui, dar nah. Ma oftic ca nu pot sa mai ajung zilnic la piscina, ca inainte de covid. Chiar azi vorbeam cu un prieten, fost inotator de performanta, pe tema asta...

Quote

Iar nu e cazul. Sunt pe picioarele mele de cca 30 de ani. Anul asta pot sa spun ca n-a fost totusi un an rau dpdv material; anul trecut am cumparat o vie mica, anul asta am construit o crama, care mai trebuie doar utilata tehnic - investitie care se va finaliza la anul. Am scos si primul vin, care a iesit excelent. Iar ai mei sunt sanatosi.

Quote

Cum ziceam mai sus, am pus stop unei relatii comode. Sunt destul de intuitiv sa-mi dau seama daca cineva e pe interes. Nu-s nici disperat si nici nu cobor stasul. Cum spuneam: no sparkling, no relation.

Acum stau sa ma gandesc ca n-a fost tocmai o manevra isteata ca le-am facut sa ma urasca pe nevestele prietenilor. Ca de acolo mai putea sari cate un iepuras... Asa de acolo nu mai vine nimic, seceta... Iar prietenii probabil sunt si ei cu ochii in patru poate pica ceva pe alaturi, doar n-o sa-mi prezinte mie chiftelele... Aveam, vorbesc la trecut pentru ca s-a prapadit anul asta, o verisoara de aceeasi varsta cu mine. N-am iertat nici o prietena de-a ei. Dumnezeu s-o tina in paza!

Mi-e frica sa nu devin egoist ca singur n-o sa raman prea multa vreme. Tare mi-e frica ca devin si misogin pe deasupra. Asa o fi, ca nu-mi dau seama singur!?

Nu ma refeream la tine prin "daca te plangi de singuratate" si restul de "daca" ci la modul general. Departe de mine gandul.
Am vazut destui oameni, maturi in buletin, care habar n-aveau sa isi faca de mancare, sa spele sau sa isi organizeze finantele, parca erau cazuti din pom dupa despartire.

Acum sa-ti raspund direct la ultima intrebare, nu stiu daca vei deveni egoist sau misogin.
Cand ajungi confortabil singur, desigur ca e sansa sa devii MAI egoist.
Misogin, nu stiu, eu devenisem pur si simplu mai selectiv dupa ce m-am mai trezit si nu mai acceptam orice.

Probabil ca trebuia sa spun ce-mi statea pe limba. A fost o minge ridicata la fileu, sarisem deja. Are si "singuratatea" neajunsurile ei. Sunt nevorbit...
On topic, si despartirile au partea lor buna. Pun punct unei relatii care nu mai mergea. Afara de durerea pe care o resimte fiecare, in functie de ce, cum si cat a investit/implicat intr-o relatie si ce-a pierdut sau castigat in urma ei. Primesti timp sa analizezi ce a mers bine sau rau. Ma repet, important e sa nu repeti greselile. Ce urmeaza nimeni nu stie dinainte.

Are balta peste , cei parasiti nu disperati . O zi doua in care iti plangi de mila si dupa aia " n " zile de multumiri ca te-a lasat pt ca mereu exista ceva mai bun , mai altfel etc .
Ideal este sa gasesti persoana pe aceeasi minte cu tine si care sa-ti si placa dar pana o gasesti trebuie sa incerci fara incetare orice pica .

Depinde de baltă, daca balta e vreun satuc de munte, are balta pește din părți..

@axisborn, am senzatia ca tu confunzi atasamentul cu dependenta emotionala, afectiunea cu hiperprotectia, etc si reusesti sa transmiti altceva decat ai intentionat.
Daca nu, e cam naspa.

 Cr1spy, on 03 decembrie 2020 - 18:17, said:

Ce sa fie naspa? Eu sunt foarte ok