Conectarea la lumina divina este reală

 adisz, on 08 octombrie 2016 - 15:07, said:

gnothi s'afton auraton!

Edited by 3sat, 08 October 2016 - 15:17.

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 14:56, said:

Si io l-am vazut de mai multe ori, dar e maro, nu albastru!

 pelikanu, on 08 octombrie 2016 - 14:53, said:

de ce-s numai fatuci p-acolo?

 genius, on 08 octombrie 2016 - 14:13, said:

Este singura replica ce o poti da?

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 15:15, said:

Sunt nefericite in iubire si au renuntat sa mai caute .

 Petre_06, on 08 octombrie 2016 - 13:40, said:

Ai un fals, dacă crezi că Isus este Tatăl.

Isus le-a zis din nou: "Pace voua! Cum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi." (Ioan.20:21)

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 14:56, said:

De dumneata...nu mă mir, mă așteptam chiar!

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 15:12, said:

Sănătate și ție! La mulți ani!

 dark, on 08 octombrie 2016 - 15:38, said:

pai ce ai vrea sa te mint daca l-am vazut si eu? sau si pe mine ma crezi nebun? spune franc ca sa stiu daca bocanc!

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 15:41, said:

Prima dată când te-am citit (acum mulți ani, aveai alt cont/conturi), am crezut că nu ești om ci înger.

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 15:01, said:

Stimabile, toți cei care părăsesc pe Cristos și se dedau meditațiilor de tip oriental, yoga, reiki, fac mantre și alte chestii d-astea, încep să aibă astfel de trăiri, dar ele nu sunt de la Dumnezeu ci de la zeii pe care i-au chemat.

 dark, on 08 octombrie 2016 - 16:09, said:

si meditatia e o forma de rugaciune. nu-i judeca tu pe altii habotnice... zeii sunt tot aspecte divine nu mai abera! huh prefer un ateu decat un habotnic...

 dark, on 08 octombrie 2016 - 15:45, said:

sunt ce vreau eu... si drac daca e nevoie!

Edited by 3sat, 08 October 2016 - 16:14.

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 16:16, said:

Cum vrei dumneata să ai experiențe extatice, dacă spui așa ceva? Nici în glumă să nu mai spui că vrei să fii drac!

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 16:16, said:

...la idoli - zei (adică demoni)

meditația transcedentală nu este ceva creștinesc!

 dark, on 08 octombrie 2016 - 16:18, said:

vrei sa dezlantui iadul aici? o sa-ti crape calculatorul de pe care postezi...

 dark, on 08 octombrie 2016 - 16:18, said:

aia nu e meditatie...

Edited by 3sat, 08 October 2016 - 16:19.

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 16:20, said:

Scriu de pe tabletă...ai grijă să nu crapi calculatorul altuia...

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 16:20, said:

Ce înțelegeți prin meditație, stimate domn?

 dark, on 08 octombrie 2016 - 16:21, said:

ceva foarte simplu fii atent> a ramane in centru adica a sta centrat (ca un munte), insasi etimologia te poate ajuta...

Edited by 3sat, 08 October 2016 - 16:25.

 3sat, on 08 octombrie 2016 - 16:24, said:

Aia e de la dracu, te golești de conținut, fără gânduri, eu-l tău se estompează, pentru a permite altor entități să intre în corp...e chestie veche...

Rugăciunea individuală şi cea canonică
Cel mai elementar mod de rugăciune – al contactului dintre om şi Dumnezeu - este fără îndoială rugăciunea în cel mai obişnuit sens al cuvântului, pentru că aceasta este expresia directă a individului, a dorinţelor sale şi a temerilor sale, a speranţelor sale şi a gratitudinii. Această rugăciune este totuşi mai puţin perfectă decât rugăciunea canonică care, la rându-i, are un caracter universal datorită faptului că Dumnezeu este autorul ei şi că subiectul, în recitarea acesteia, o face nu ca un individ particular, ci în calitatea sa de om, specie umană; de asemenea această rugăciune nu conţine nimic care să nu intereseze pe om – orice om – şi se poate spune că ea include „în cel mai înalt grad” sau în plus, toate rugăciunile individuale posibile; Revelaţiile permit sau recomandă rugăciunea individuală, dar nu o impun. Rugăciunea canonică îşi arată universalitatea şi valoarea atemporală fiind foarte des exprimată la persoana întâi plural şi de asemenea prin preferinţa ei de a folosi un limbaj sacru sau liturgic, şi deci simbolic universal, astfel că este imposibil pentru oricine o recită să nu se roage pentru tot şi cu totul.
Bazele existenţei rugăciunii individuale sunt de găsit în natura noastră, deoarece indivizii diferă de fapt unul de altul şi au destine şi dorinţe diferite. Scopul acestei rugăciuni nu e doar de a obţine favoruri personale, ci şi purificarea sufletului: ea slăbeşte nodurile psihologice sau, cu alte cuvinte, dizolvă coagulările subconştiente şi drenează în afară multe otrăvuri secrete; ea exteriorizează înaintea lui Dumnezeu dificultăţile, eşecurile şi deformările sufletului, întotdeauna presupunând că rugăciunea este umilă şi genuină, şi această exteriorizare – îndeplinită în relaţie cu Absolutul – are virtutea de a re-stabili echilibrul şi de a restaura pacea, într-un cuvânt, de a ne deschide către graţie. Toate astea sunt oferite nouă în mod egal şi a fortiori de către rugăciunea canonică, dar spiritul uman este în general prea slab să extragă din ea toate remediile pe care aceasta le conţine.
Caracterul personal al rugăciunii non-canonice nu implică faptul că ea este liberă de reguli, deoarece sufletele umane – aşa cum Psalmii admirabil o arată – sunt întotdeauna asemănătoare în mizeriile şi bucuriile lor, şi de aceea în datoriile lor către Dumnezeu; nu este de ajuns pentru un om să-şi formuleze petiţia, el trebuie să-şi exprime de asemenea şi gratitudinea, resemnarea şi preţuirea.
În petiţia sa, omul este interesat să caute o anume favoare, dată să fie unei naturi agreabile lui Dumnezeu, şi astfel Normei universale; recunoştinţa este conştiinţa că fiecare favoare a destinului este o graţie care nu ar trebui să fie dată; şi dacă este adevărat că omul are întotdeauna ceva de cerut, asta e la fel de adevărat ca faptul că el are întotdeauna motive de gratitudine; fără acest fapt, nici o rugăciune nu e posibilă.
Resemnarea este acceptarea în avans a non-îndeplinirii unei cereri; regretul – a cere iertare – implică conştiinţa a ceea ce ne pune în opoziţie cu Voinţa divină; rezolvarea este dorinţa de a remedia ceva din încălcare, păcat, deoarece slăbiciunea noastră trebuie să nu ne facă să uităm că suntem liberi; în cele din urmă, preţuirea, lauda semnifică nu doar faptul că legăm orice valoare de Sursa sa ultimă, ci şi că vedem fiecare încercare în termenii necesităţii sale sau a utilităţii sale, sau în aspectul fatalităţii sale şi a graţiei. Dacă petiţia este un element capital al rugăciunii, este aşa deoarece noi nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu; hotărârile omului nu oferă nici o garanţie – exemplul Sf. Petru dovedeşte asta – dacă el nu cere acest ajutor.

Meditaţia
Un alt mod de rugăciune este meditaţia; contactul dintre om şi Dumnezeu aici devine unul între inteligenţă şi Adevăr, sau între adevărurile relative contemplate ca apropieri către Absolut. Există o anumită analogie exterioară între meditaţie şi rugăciunea individuală în care omul formulează gândul său în mod spontan în ambele cazuri, diferenţa, care este infinit mai importantă, este aceea că meditaţia este obiectivă şi intelectuală – dacă aceasta nu este o chestiune de reflectări imaginative chiar sentimentale, dar despre care nu este vorba aici – pe când rugăciunea (individuală) este subiectivă şi volitivă.
În meditaţie, scopul este cunoaşterea, deci o realitate care în principiu trece dincolo de ego ca atare; subiectul gânditor este atunci, strict vorbind, inteligenţa impersonală, deci om şi Dumnezeu în acelaşi timp, inteligenţa pură fiind punctul intersecţiei între raţiunea umană şi Intelectul divin.
Meditaţia acţionează pe de o parte asupra inteligenţei, în care „trezeşte” anumite „memorii” consubstanţiale; şi pe de altă parte asupra imaginaţiei subconştiente care ia sfârşit prin incorporarea în ea insăşi a adevărurilor meditate, rezultând un proces organic de convingere. Experienţa dovedeşte că un om poate face lucruri măreţe chiar şi în circumstanţe nefavorabile, dat fiind că el însuşi se crede capabil de a le îndeplini, pe când altul, mai înzestrat poate, dar îndoindu-se de sine, nu va face nimic chiar şi în condiţii favorabile; omul păşeşte fără frică pe pământul plat, dar imaginaţia îl poate împiedica să facă un singur pas atunci când are de trecut între două abisuri. Din asta se vede importanţa meditaţiei chiar din simplul punct de vedere al auto-sugestiei; în viaţa spirituală, ca şi în alte domenii ale vieţii, ea este un ajutor preţios pentru lucrurile spre care tindem şi de asemenea pentru capacitatea de a le atinge, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Meditaţia – definită în limbajul Vedantei – este în mod esenţial:
- „investigaţie” (vichara) conducând către asimilarea adevărului teoretic, şi apoi
- discriminare (viveka) între Real şi nereal;
Există două niveluri în ea, unul ontologic şi dualist, şi unul centrat pe Dincolo-de-Fiinţă sau Sine, şi în consecinţă non-dualist, aici stă întreaga diferenţă între bhakti şi jnana.
Pura concentrare este de asemenea o rugăciune, cu condiţia ca ea să aibă o bază tradiţională şi este centrată pe Divin; această concentrare nu este alta decât tăcerea care, într-adevăr, a fost numită un „Nume al lui Buddha” datorită legăturii sale cu ideea de Vid*.
* - Shunyamurti, „Manifestarea Vidului”, este unul dintre Numele lui Buddha. Rugăciunea tăcută a indienilor nord-americani, care presupune o concepţie simbolistă şi un cadru al unei naturi virgine, oferă uluitoare analogii cu Zen.
A fost făcută mai sus disctincţia între rugăciunea canonică şi cea individuală spunând că în cea individuală este vorba de ceva individual care este subiectul, pe când în cea canonică subiectul este omul ca atare; dar mai există o rugăciune în care Dumnezeu însuşi este într-un sens Subiectul, şi aceasta este pronunţarea Numelui divin revelat.

Pronunţarea Numelui divin revelat
Fundamentul acestui mister este, pe de o parte, faptul că
1. „Dumnezeu şi Numele său sunt una” (Ramakrishna), şi pe de altă parte, acela că
2. Dumnezeu Însuşi pronunţă Numele Său în El-Însuşi, deci în eternitate şi în afara întregii creaţii, astfel că Cuvântul Său unic şi necreat este prototipul rugăciunii spontane şi chiar, într-un sens mai puţin direct, a tuturor rugăciunilor.

Prima distincţie pe care intelectul o concepe în Natura Divină este cea a Dincolo-de-Fiinţă-ei şi Fiinţei; dar deoarece Fiinţa este o „cristalizare” a Dincolo-de-Fiinţă-ei, este ca şi cum „Cuvântul” Absolutului, în care ultimul se exprimă pe EL-Însuşi, se determină pe El-Însuşi, sau se numeşte pe El-Însuşi.
O altă distincţie care este esenţială aici şi care derivă din cea precedentă prin succesiune principială, este cea dintre Dumnezeu şi lume, Creator şi creaţie: aşa cum Fiinţa este Cuvântul sau Numele Dincolo-de-Fiinţă-ei, aşa este şi în cazul lumii – sau Existenţei – lumea este Exprimarea Fiinţei, a „Dumnezeului personal”; efectul este întotdeauna „numele” cauzei.
Dar Dumnezeu, numindu-se pe El-Însuşi, mai întâi se determină pe El-Însuşi ca Fiinţă şi în al doilea rând, pornind de la Fiinţă, se manifestă pe El-Însuşi ca şi Creaţie – asta înseamnă a spune că El se manifestă pe El-Însuşi „în cadrul nimicniciei” sau „în afara Lui Însuşi””, şi astfel „în mod iluzoriu” – omul, la rându-i, descrie mişcarea inversă atunci când pronunţă acelaşi Nume, deoarece acest Nume nu este doar Fiinţa şi Creaţia, ci şi Mila şi Răscumpărarea; în om, acesta nu creează, ci din contră „neface”, şi asta într-o manieră divină deoarece Numele aduce omul înapoi către Principiu.
Numele Divin este un istm metafizic (în sensul cuvântului arab „barzakh”): „văzut de către Dumnezeu”, este o determinaţie, limitaţie, „sacrificiu”; văzut de către om, este eliberare, fără-de-limită, plenitudine.
Acest Nume, invocat de om, nu este mai puţin pronunţat de Dumnezeu; invocaţia umană este doar efectul „exterior” al invocaţiei eterne şi „interioare” de către Divinitate.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre orice altă Revelaţie: este sacrificială pentru Sipiritul divin şi eliberatoare pentru om; Revelaţia, indiferent de forma şi conţinutul ei, este „descindere” sau „încarnare” pentru Creator, şi „ascensiune” sau „ex-carnare” pentru creatură.
În Torah, Dumnezeu spune lui Moise: „Eu sunt cel ce sunt” (Eheieh asher Eheieh); aceaste exprimare se referă la Dumnezeu ca Fiinţă, deoarece doar ca Fiinţă Dumnzeu creează, vorbeşte şi legislează, deoarece lumea există doar în relaţie cu Fiinţa. În Qu’ran, aceeaşi exprimare sună astfel: „Eu sunt Dumnezeu” (Ana ‘Llah); asta înseamnă că Fiinţa (Ana, „Eu”) derivă din Dincolo-de-Fiinţă (Allah, Numele său desemnând Divinitatea în toate aspectele Sale fără nici o restricţie); astfel formula koranică se referă la Prototipul divin al pronunţării Numelui lui Dumnezeu, Ana ‘Llah semnifică implicit că „Dumnezeu şi Numele său sunt una” – deoarece Fiinţa „este” Dincolo-de-Fiinţă, fiind „Numele” său – şi din acelaşi motiv „Fiul” este Dumnezeu, nefiind „Tatăl”.
Ceea ce dă forţă formulei ebraice este întoarcerea „fiinţei” către ea însăşi; iar ceea ce dă forţă formulei arabe este juxtapunerea, fără copulă, a „subiectului” şi „obiectului”.
Raţiunea suficientă pentru invocarea Numelui rezidă în faptul că este „reamintirea lui Dumnezeu”; şi aceasta, în ultimă analiză, este conştiinţa Absolutului. Numele actualizează această conştiinţă şi, în final, o perpetuează în suflet şi o fixează în inimă, astfel că ea penetrează întreaga fiinţă şi în acelaşi timp o transmută şi o absoarbe. Conştiinţa Absolutului este prerogativul inteligenţei umane, şi de asemenea scopul ei.
Suntem uniţi cu Unul de către fiinţa noastră, de către pura conştiinţă noastră şi de către simbol. Simbol – Cuvântul – este cel prin care omul, în rugăciunea chintesenţială şi centrală, realizează Fiinţa şi Conştiinţa, ultima în prima şi invers. Perfecţiunea Fiinţei, care este Extincţia, este prefigurată de către somnul adânc (fără vis), şi de asemenea, în alte feluri, de către frumuseţe şi virtute; perfecţiunea Conştiinţei, care este Identitate – sau Uniune, dacă se preferă acest termen – este prefigurată de către concentrare, şi de asemeni, a priori, de către inteligenţă şi contemplare. Frumuseţea, desigur, nu produce virtute dar ea favorizează într-un anumit fel o virtute pre-existentă; în mod egal, inteligenţa nu produce contemplare, dar ea lărgeşte sau adânceşte o contemplare care este naturală. Fiinţa este perfecţiune pasivă iar Conştiinţa este perfecţiune activă. „Eu dorm, dar inima mea e trează”.

Edited by 3sat, 08 October 2016 - 16:40.

tu ai conceput mesajul de mai sus, sau ai dat un mic copy-paste?

Neaparat trebuie reparat gardul!