Panica...

tu ai o problema cu tine, nu prea suporti sa fii singura tu cu tine, pana la punctul in care te ingrozeste chestia asta. Lasa la o parte relatia cu tipul asta, n-are nicio relevanta, e doar un simptom pentru problema ta (iti distrage atentia de la faptul ca nu te simti bine cu tine insati).

Ai primit sfaturi pentru distragerea atentiei (job, hobby-uri etc). E buna si chestia asta, pana la un punct. Nu poti sa eviti adevaratele probleme la nesfarsit. Comportamentul va ramane si, chiar daca nu va mai fi tipul asta, va fi altul, vei deveni dependenta de el, sau de prietena ta, sau atunci cand nu vei gasi oameni, de substante, de orice te va face sa uiti sau iti va distrage atentia. Poti s-o duci asa toata viata, dar chiar vrei asta?

Eu zic sa-ti rezolvi problema acum, ca sa poti sa incepi sa duci o viata normala: sa ai o relatie sanatoasa, nu bazata pe dependenta, sa intemeiezi o familie si sa fii tu sanatoasa la cap ca sa poti creste copii sanatosi. Daca nu te vindeci, ii vei innebuni si pe cei din jurul tau (colegii de serviciu, prieteni, viitorul sot si copiii si incetul cu incetul, toti te vor parasi si sa vezi atunci tragedie).

Un psiholog te-ar ajuta sa-ti reglezi relatia cu tine, apoi poti merge mai departe sa-ti reglezi relatia cu ceilalti, sa te raportezi corect si sanatos la tine si la ei. Vorbesc acum de terapie, oricine te trimite sa iei medicamente este un sarlatan, nu ai nevoie de asa ceva.

Eu zic ca nu exista motive solide pentru care ar trebui trimisa la psihiatru. Se poate rezolva totul prin terapie. Dar sigur, trebuie sa dea si peste cine trebuie. De exemplu, il numesc "sarlatan" pe ala la care s-a dus o prietena de-a mea cu un istoric de relatii cu barbati insurati, careia, in loc sa-i rezolve problema, i s-a explicat ca societatea are o problema, nu ea, ea e foarte ok si ar trebui sa-si urmeze instinctul de a umbla cu barbati insurati, daca asta o face fericita. Nu, nu era fericita, era doar o forma de a nu-si asuma 100% o relatie, problema plecata probabil tot din copilarie, din relatia defectuoasa pe care a vazut-o la parintii ei (care nu se intelegeau dar au ramas impreuna pentru copii).

nu as risca sa ii fac si eu rau.

Si daca psihologul o trimite la psihiatru, tot sarlatan este?

Chiar si atacurile de panica se rezolva prin terapie. Nu trebuie sarit imediat cu medicamente. Nu e un dereglaj chimic, cel putin nu pare asa din ce ni s-a descris. Unii oamenii isi rezolva astfel de probleme singuri, stand de vorba ei cu ei, cu sinceritate maxima. Altii cu ajutorul prietenilor (da, faptul ca vorbesti cu un prieten e terapie curata). Sa mai spun cat de multi oameni s-au vindecat de anxietate si depresie prin rugaciune, spovedanie si participare la slujbele bisericii? Stii cum e, whatever works for you. Dar daca ai sarit la medicamente fara sa epuizezi toate variantele, nu prea mai ai sanse sa dai inapoi. De aceea cred ca problema ei e rezolvabila 100% fara medicamente, nici macar din alea care s-o ajute sa doarma n-ar trebui sa ia.

Sfaturile si opiniile voastre imi prind foarte bine. La biserica nu am mers mai deloc in ultimii ani (buni), pot sa numar pe degetele de la o mana de cate ori am participat la o slujba de cand am ajuns sa fiu asa. Dar probabil nimic nu e intamplator si lipsa rugaciunilor isi spune cuvantul, credinta are legatura cu ce patesc, cred. Pana acum ma gandeam ca e normal sa fiu asa, ca sunt mai sensibila, ca asa e cand iubesti cu adevarat, ca or mai fi multi in situatia mea, si multe alte scuze, dar nu e sanatos deloc.

ai dreptate... dar un an mi se pare foarte mult avand in vedere ca dupa cateva zile in absenta lui deja eram disperata. E un risc toata perioada aceasta de un an pe care nu vreau sa mi-l asum insa nu am de ales si ma inspaimanta asta. In psihologi nu prea am incredere, cred ca ma vor indopa doar cu medicamente