De-a lungul anilor

Puferiu3, on 13 decembrie 2015 - 23:21, said:

Romanticu-le!

Iubesc femeia, vorba aia, care-i femeie. Eu, ca Barbat adevarat ce-mi place sa cred ca sunt, nu ma uit la detaliile moderne asupra carora, paradoxal, tot Femeia pune accentul: proaspat epilata, proaspat spalata, proaspat rujata/machiata/vopsita/pensata. Nu!
Draga mea, esti Femeie ? Pai, fii Femeie, in pana mea: poarta-te ca atare prin gesturi, mimica si vorbe. Pentru mine (sa sublinieze cineva “pentru mine”) doua lucruri sunt esentiale: sa fii proaspat spalata si sa fii tu insati, ca de restul ma ocup eu. Ca te imbraci cu fusta aia rosie si bluza cu decolteul ala adanc de iti scot in evidenta sanii ridicati de push-up ca sa ma uit la ei si sa-ti zic ca ma uit numai in ochii tai, e partea a doua. Ca observ cum iti mijesti ochii atunci cand zambesti, sa iti arati caninii mai mult sau mai putin albi, semn ca glumele si apropourile mele au efect, intra tot in partea aia. Ca iti adulmec parul si admir gatul alb si ma uit in urechile tale fara clei, te-ai prins ca intra in aceeasi parte.
Dar atunci cand esti goala in patul meu, important fiind ca EU te privesc goala, conteaza sa te simt pe tine: Femeia. Fara cosmetice din ce in ce mai scumpe, pe care ti le iei in speranta ca vor aduce un plus farmecului tau, fara parfumul ala scump primit de ziua ta sau deodorantul prins la oferta. Sterge-ti repede machiajul si rujul ala, ca imi lasa un gust amar in gura. Nu din cauza grasimilor. Transpiratia curata de pe piept vreau sa ti-o sorb, picatura cu picatura. Te vei mira cand te voi saruta la subrat, eu stiind ca esti curata, neparfumata, nedata cu antiperspirant. Lasa-ma sa te mangai pe pulpele cu inceput de celulita, sa te prind de glezne si sa-ti ridic picioarele perpendicular cu restul corpului, in timp ce iti citesc dorinta din ochii mijiti din nou, dar nu din cauza zambetului. Ce nu-ti place sa-ti fac, imi transimiti prin priviri. Sa te ating, sa te miros, sa te sorb. Fiecare celula a corpului meu sa aspire la atingerea ta, toate simturile sa fie concentrate 100% asupra ta. Sa te SIMT.
Numai nu vorbi. Serios: NU VORBI! Ma tingi usor cu mana, ma faci sa inteleg ce e de inteles, iar eu nu insist, deoarece te respect (mare lucru in ziua de azi, a?). Te voi lua ca pe vremuri: incet. Si duios. Nu orice fel de duios, ci cu patos, cu suflet. Placerea trupeasca e egala cu 0 fara suflet. (“Sufletul” e chestia aia aflata la baza oricarui lucru pe care il incepem si il terminam, de multe ori, aiurea). Un fel de “unde dragoste nu e, nimic nu e”. Dragostea nu e obligatorie, e optionala. Insa feminitatea este obligatorie.

Caci ce este mai frumos decat zambetul unei femei frumoase ? Zambetul unei femei multumite.

Dar ca sa ajungem acolo, trebuie sa faci un singur lucru, acel lucru cel mai greu de realizat: sa fii tu insati! Traim noi in vremurile moderne, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma asfixiezi cu E-urile din fard si replicile citite pe net. Petrecand atat de (prea mult) timp pe net, uitam de lucrurile esentiale, care conteaza cu adevarat. Si e atat de usor… Asta sa fie cauza?! Ca e prea usor? Sa fii tu insati, sa ma privesti si sa imi vorbesti cu sinceritate, nu sa vii cu rahaturile alea de clisee pe care tu le crezi importante in cucerirea unui barbat. Rahat! Acesta este cuvantul: rahat.
Sunt un clasic inca in viata care vrea sa-si traiasca viata nu cu oricine, ci cu Femeia. Acea Femeie care stie pentru ce s-a nascut: sa gesticuleze, sa vorbeasca duios, sa ii fie dor, sa jinduiasca dupa atingerea Barbatului, sa tresalte la auzul sau atingerea Barbatului. Acea Femeie care merita respectata si tratata ca atare, care sa nu ceara imposibilul, deoarece “marea si sarea”, indiferent cat as incerca, nu pot sa le ofer. Taman d’aia nu am facut promisiuni. De orice fel. De aici incep si cam pe la mijloc ma termin. Asta sunt, asta ofer.

Aah, turbez cand simt mireasma unei Femei adevarate. Turbez ca (din ce in ce mai greu) imi dau seama ca femeia pe care o privesc, este o Femeie adevarata.
Ce pana mea iti trebuie tie parfumuri si mirodenii si accesorii pe care le folosesti mai rar decat crezi ? Ca iar m-apuca, dar ma simt dator si responsabil sa insist: astea sunt adaosuri, plusuri pe care tu le crezi necesare pentru cucerirea Mascului. Vei realiza mai tarziu ca nu sunt decat trucuri inutile, ca nu e nevoie decat de feminitate, ca sa il cuceresti “pe cel ales”.  Mai lasa si tu de la tine, mai lasa “orice ai vrea sa iei sau sa pui pe tine” acasa, doar propriul EU sa fie cu tine. Si vei vedea ca (incredibil!) Masculul a cedat. Nu, draga mea, nu a cedat, ci doar a fost acel Barbat primordial care a fost dintotdeauna, care nu trebuia sa te scoata la film, sa iti ofere flori si cina doar ca sa ajunga intre picioarele tale.
Dar tu, NU! Trebuie sa-ti vopsesti unghiile si pleoapele, ca, vezi dom’le, trebuie sa dai bine. Sa iti iei rochia cumparata saptamana trecuta taman pentru ocazia asta, ca sa fii la moda. Aa, si nu uita de pantofii care, neaparat, trebuie sa se asorteze cu geanta. ‘ga-mi-as picioarele in ele de timpuri moderne! Vedeti prin cate trebuie sa treaca un Barbat ca sa multumeasca Femeia? Vedeti?

Intunecate tenebre ale noptii
Veniti de ma inconjurati
Ratacind, fara de stare
Al meu suflet sa-l furati

Luna viitoare voi da copy-paste unor ganduri postate mai de mult tot pe forum. Mai intai sa imi fac curaj, apoi sa inving lenea. Gandurile au o oarecare legatura intre ele, fiind dintr-o perioada in care ma despartisem de cineva drag. Sunt asa siropoase, dulci si depresive incat nu am indraznit sa le recitesc nici acum, desi au trecut ceva ani de atunci.

Au trecut doua zile. Ai uitat sau iar ne amagesti?

Pentru cea care mi-a ravasit viata o scurta perioada. Cea cu mainile prea gingase pana si pentru ea, cea cu chipul frumos si parul des. Ea, care zambea de ma facea si pe mine sa zambesc. Cu ochii caprui si dintii albi, de avea respiratie proaspata la prima ora a diminetii. Fiecare mangaiere ma facea sa cad in extaz, cu pielea sa fina ca petalele unei flori. Aveam dubii daca era vis sau realitate, atat de minunata fiind. Un capitol se incheie, noi inceputuri se zaresc. La revedere, vis frumos!

Pentru aceeasi faptura pe care nu mi-o pot scoate din minte. Aceeasi faptura pe care am neglijat-o, nestiind ca-mi va rascoli viitorul intr-un mod mai mult sau mai putin pozitiv. Pentru ea... Caci noptile-mi sunt albe de la despartire, desi mi-am promis ca inceputuri noi imi vor lumina calea.

Pentru cea al carei gand nu mi-l poate scoate din minte, oricat alcool as baga in mine. Aceeasi faptura menita a-mi ravasi viitorul, oricat m-as impotrivi. Ce barbat eram si ce carpa am devenit, numai ea e de vina. Blestemata fie clipa despartirii, binecuvantata e atingerea sa. Caci numai sarutul sau ma ineaca in visatoarea mare adanca. Si, de fiecare data, eu sunt un biet muritor cand ma priveste. Ma pierd in nemurire cand ma strange in bratele sale. Ma ratacesc in al sau par des. Imi vindeca ranile cand ma mangaie cu mainile sale fine nedate cu crema. Sufla-mi increderea ca poate fi mai bine, doar soptindu-mi numele. Cheama-ma si eu voi fi acolo. Ia-ma, Moarte!

Faptura ce mi-a rascolit trecutul a decis finalul pentru prezent, ramanand doar amintirile frumoase in viitor. Aceeasi faptura cu mainile fine si respiratia proaspata indiferent de ora, ce ma facea sa zambesc doar privindu-ma. Planeta Trandafir Negru. Pe cine pot da vina pentru sfarsitul acesta? Pe soarta ce mi-e scrisa, acea Providenta ce ma tine strans in ghearele sale? Nu, doar pe mine insumi. M-am aruncat din nou cu ochii inchisi in acelasi cerc vicios al iubirii imposibile din care crezusem ca scapasem. Acum, aflandu-ma iar in pragul disperarii, revin la alcoolul datator de iluzii, forumul inselator si melodii tragice. Stiu ca repet, dar un capitol se incheie, noi inceputuri se zaresc. La revedere, vis frumos!

Edited by Puferiu_, 03 May 2019 - 15:56.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/ucI3IpuM-NQ?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

El m-a pus:

Am postat pe cel putin doua subiecte (dintre care unul l-am deschis eu) despre sosuri si ardei iuti. Cu timpul, am realizat ca pasiunea mea s-a transformat in dependenta. La fiecare restaurant, cer o mancare care sa contina substanta. Am inceput cu o rasnita banala pe care o tineam deasupra mancarii si presaram praful binefacator. Usor, usor, doza zilnica s-a transformat in obicei. Obiceiul, in dependenta. Iar, acum, unde am ajuns? Sticla cu dozator imi e nelipsita. Desfac capacul (atentie! am sarit peste dozator) si torn direct din sticla dupa pofta inimii. Iar pofta imi cere din ce in ce mai mult. Din picant am ajuns la iute spre foarte iute. Toate sosurile care se gasesc la noi, inclusiv ardeii iuti, eu am testat. Nu doar ca am testat, ci am cumparat bidoane din substanta binefacatoare. Nu mai imi iau haine, imi rup de la gura si iau al mai iute sos pe care il gasesc.
Am ajuns in ultimul hal. De ce sa dau banii pe produsul finit cand il pot produce eu insumi? Am cumparat seminte si am crescut ardei. Astept sa se faca mari, sa ii devorez. Plecau prietenii mei prin tari straine, ii rugam sa imi cumpere orice ce tine de iute. Stiindu-mi nebunia dependenta, ei imi cumparau. Deja banii nu au mai fost o problema. Ce citeam "iute", vedeam rosu in fata ochilor si luam. Tone de sos, kile de ardei, hectolitri de capsaicina imi alunecau usor pe gat. Va zic: cu asa ceva nu e de glumit.
Primul pas il fac alaturi de voi. Ma numesc Puferiu si sunt dependent de iute. Va pot pune poze cu recipientele care ascund substanta binefacatoare. Am filmulete cu mine dupa ce am consumat in cantitati mult prea mari. Agonie si extaz.

Mai demult am facut recenzie unui film care m-a marcat. Filmul se numeste Incendies (2010), iar recenzia o gasiti aici.

Ca sa va scutesc de click-uri, cititi recenzia mai jos. Cu placere!

WOW !!! Numai asta aveam in cap cateva minute dupa ce am vazut deznodamantul: W O W !!!
Dupa ce am vazut atatea filme, unele mai bune si (multe) altele mai proaste, am dat peste aceasta capodopera inchinata tampeniei. Numai o minte bolnava si perversa, ce a dorit sa isi bata joc de cinefili a putut plamadi asa MIZERIE: O PORCARIE E-XE-CRA-BI-LA.
Subiectul, in sine, este destul de bun incat sa fie recomandat. I-as fi dat 3 stele din 10 taman datorita subiectului, dar si plictiselii. Asta pana spre final cand mi-am dat seama ca ceea ce vad nu mai are logica cu ceea ce am urmarit pana atunci. Dupa cum urmeaza: doi frati isi cauta fratele mai mare si tatal, aceasta fiind ultima dorinta a mamei lor. De aici incepe aventura lor, care se impleteste cu cautarea mamei lor a primului ei fiu, dupa ce iubitul a fost ucis de familia acesteia. Uite-asa o tin ei vreo doua ore ca sa aflu in final ca exista filme care habar nu am in ce categorie sa le bag: fratele mai mare era, de fapt, SI tatal lor. Incredibil ! Totusi, care erau sansele ca mama sa isi gaseasca DIN INTAMPLARE primul nascut la o piscina din Canada, dupa ce l-a cautat atatia ani  in Orientul Mijlociu ? Ce ti-e si cu soarta asta...
Astfel am dat de o noua categorie: filme bune, filme proaste si Incendies.

Ca sa scapi de alcoolism, trebuie sa ti se intample ceva negativ in viata. Nu exista medicament minune. E ca si cum ai vrea sa slabesti peste noapte sau sa reusesti in viata. Nimeni si nimic nu te va face sa devii un nou om pana nu ti se intampla ceva atat de nasol incat sa zici "ba, e timpul".
Depinde doar de tine si de suma faptelor pe care le-ai facut de-a lungul timpului.
Eu sau tu (cel pe care il privesti in oglinda) sau noi (cei care iti dam sfaturi)... Niciunul dintre noi nu este in masura sa te judece sau sa iti dea reteta fericirii.
Ca sa fii un om bun, trebuie sa ti se intample ceva rau.

Zilele trecute m-am intalnit cu o veche prietena. E o prietena din copilarie, pe care am placut-o la fel de mult ca pe sor'sa, pe care am sarutat-o. Pe vremea aia aveam 18-19 ani, deci au trecut mai bine de 10 ani de-atunci. Cand am vazut-o pe strada copilariei mele/noastre, impingea caruciorul fiului sau. Din una'ntr-alta, a ajuns la "Puferiu, Puferiu, tot asa ai ramas". C'o fi bine, c'o fi rau... Stand eu calare pe ganduri, am ajuns la urmatoarea concluzie: diferente dintre Mine-Atunci si Mine-Acum e VARSTA. Practic: nimic. Saptamana trecuta am dat comanda de carbid si o cutie de petarde cu 3 focuri (atentie: trei focuri) si carbid pentru bubuitoare. Inca vreau sa fug gol pe strada, de Revelion. Inca vreau sa ma tund la 0. Inca imi plac dulciurile. Mult. Inca ma uit dupa pizde, cu prietena fiind. Ma gandesc la prostii care, categoric, nu sunt specifice varstei mele. Las curatenia spre sfarsitul saptamanii, ca se face mai repede si mai cu spor. Chiloti nu port, da' macar sosetele sa mi le arunc din camera direct in masina de spalat, sa zica mama ca sunt curat. Cu toate astea, ma simt mai ceva ca la 20 de ani: cu putine griji si bani si mai putini. Si ma gandesc eu asa, fiind mai tinerel, la perioada in care cei din jur imi ziceau: "Puferiu, nu face aia ! Puferiu, da-te jos ! Ma asteptam de la Puferiu..." Da, m-a apucat nostalgia. C'o fi criza varstei, c'o fi unul din miile de momente  nostalgice, nu stiu. Da' asa m-a napadit un dor de tinerete, incat simt nevoia sa impartasesc cu voi sentimentele mele. O fi si Spiritul Craciunului de vina. Brad nu am, nici anul asta. Drept cadou am primit de la prietena o ciorba de burta, ceea ce e suficient pentru mine. Maica-mea ma iubeste mai mult ca oricand, cu toate ca eu refuz sa spal gresia sau sa-mi fac curat in camera cand imi zice. Taica-miu e la fel ca bunica-miu: lasa-ma sa te las. De la ei cred ca am mostenit chestia asta. Si totusi eu cred in bunatatea oamenilor, cu toate ca, din in ce ce mai rar, dovedesc contrariul. Cred ca maine va rasari soarele ala frumos, care sa ne incalzeasca fetele crispate. Cred ca de la anu' va fi mai bine. Cred in multe rahaturi.
Am inceput sa chelesc, de ingrasat nu m-am ingrasat, de muschi nu poate fi vorba. Barem sunt inalt, brunet si am ochi frumosi. Aah, si sa nu mai zicem de caracter. Da, caracterul, cica, imi  compenseaza defectele. Putinii prieteni (din ce in ce mai putini) zic ca "da, asta e Puferiu" si cu asta zic totul.

Era spre dimineata cand ieseam din localul meu preferat. Ma simteam ca de obicei: matol si mahmur in acelasi timp, fara chef de nimic, cu ochii injectati si privire tampa. Pe scurt: un ratat. Norocul meu a fost ca m-am asezat in cur, cu capul intre picioare si voma sub talpi, cand m-a zarit El. M-a intrebat daca sunt bine. Am ingaimat ceva. A dat sa plece. Cred ca privirea mea de catelus parasit l-a convins ca se poate mai mult, mult mai mult.
Acesta este inceputul unei iubiri frumoase.

In urma cu vreo 3 saptamani, ma intorceam de la cineva din Ghencea. Ajung cu 185 la capatul lui 41 si ma duc spre statia lui 385. Vazand ca nu vine, zic hai sa iau 302, ca tot era in statie. Aveam mai putin de 30 de metri si vad ca pleaca autobuzul. Zic eeh, daca sunt prost... (nu aici eram cu adevarat prost, ci mai tarziu) Vazand ca vine 385, n-avea rost sa ocolesc gardurile alea, poate nu-l mai prindeam. Cei care ati trecut pe-acolo, stiti ca sunt 3 randuri de garduri: doua cu x-uri (ca cele din zona scolilor), iar ultimul, cel dinspre strada, mai are o bara deasupra x-ului. Asa ca bag un picior printre stalpi si ma cracanez. Floare la ureche cu primele doua garduri, dar la al treilea a trebuit sa ma cracanez ceva mai mult din cauza barii de sus. Si ce sa vezi? Pentru 2 secunde am ramas suspendat intre stalpi si cu piciorul celalalt in aer. In gandul meu: fuck me, apar pe tiktok! Cu o usoara disperare in ochi am reusit sa evadez si am alergat repede spre autobuz. Sa speram ca nu m-au vazut multi si, mai ales, nu m-a filmat nimeni. Sub buca dreapta inca am o vanataie cat palma.

Fara de somn
In noapte astept
Ma gandesc la viata
Si-ncep sa regret

Sunt singur acum
Imi este atat de greu
Nu-i nimeni langa mine
Sunt singur mereu

Am doar o dorinta
Dorinta arzatoare
Sa nu mai fiu singur
Ma-ntelegi tu oare?

In visele-mi frumoase
Simt ca te ating
Revin la realitate
Si incet ma sting

As fugi in lume
Si nu as mai plange
Aceeasi singuratate
Din urma m-ajunge

In bratele-i reci
Ma cuprinde tare
Pierdut sunt acum
Fara de scapare

De as plange acum
As plange intruna
Singura, ma priveste
De departe, Luna

Si stelele de-alaturi
Privesc in tacere
Cum al meu suflet trist
Incet, dar sigur, piere

The good trip
Am luat pentru prima oara. Se pare ca nu am prea multa minte dupa numarul pastilelor inghitite: 14, pe la 9 seara. O ora mai tarziu mi se facuse un pic cald si o usoara oboseala, asa ca m-am intins in pat. Si m-a luat! Pe rand, dupa cum urmeaza.
1. Eram ca intr-un vid, pluteam prin Univers si ma dilatam, ma extindeam ca spuma extrudata dintr-un tub. Cresteam, cresteam si ma expandam din ce in ce mai mult.
2. Imi simteam membrele foarte mari. Am luat telefonul sa am uit la ceas cu cea mai mare mana posibila. Stateam in fund, ca nu eram in stare de mai mult. Nici vorba sa mai intru pe laptopul pus pe muzica care a rulat intreaga noapte.
3. M-am intins la loc in pat, pe burta. Deodata una dintre maini mi s-a pietrificat. Apoi, incet, incet, simteam cum mi se pietrifica intregul corp. Devenisem cu totul din piatra.
4. Ori eu devenisem foarte mare, ori camera foarte mica. Dar simteam toate obiectele foarte aproape de mine. Noroc ca nu ma mai puteam misca, ca sa nu le lovesc!
5. Pana la urma am devenit mic, mic, cat un graunte de nisip. Eram insignifiant. Totul devenise urias in jurul meu.
The very, very bad trip
Vreo 4-5 ore mai tarziu, mi-era rau. M-am ridicat din pat, fara un gand anume. Atata doar ca ma simteam imbatranit cu zeci de ani. Nici vorba sa pot pasi normal. Imi taram picioarele. In cele din urma am ajuns la baie unde am vomitat. M-am tarat inapoi in pat. Iar mi-era rau, iar m-am tarat, iar am vomitat. De data asta am pus dusul cu apa rece pe cap. Nici la cele mai crunte betii nu ma simteam asa. Si am avut parte de multe. Ma uitam in oglinda, dar nu reuseam sa tin ochii complet deschisi. M-am intors in pat. Ma rog, m-am tarat. Ce e mai naspa de acum incepe. Nu-mi dadeam seama daca aveam ochii deschisi sau inchisi, dar ce era in fata mea, oriunde ma uitam, o lua in jos rapid. La betie e senzatia de camera care se invarte. Cam asa era si acum, doar ca totul o lua in jos si revenea la loc rapid. M-am ridicat din pat, vrand sa aprind lumina, dar intrerupatorul o lua, bineinteles, in jos. Duceam mana spre el, fara sa-l ajung. In cele din urma m-am prins ca trebuia sa o ridic mai sus. Am reusit! Am aprins lumina. M-am tarat in bucatarie de unde am luat o banana si o ceasca cu apa, pe care le-am consumat in dormitor. Timpul trecea greu, iar eu nu mai imi reveneam. Cu toate astea nici prin gand nu mi-a trecut sa sun la salvare. Asta in cazul in care as fi fost in stare sa vorbesc. Nu stiu, n-am incercat. In cele din urma am adormit. Somn fara vise, fara zvarcoliri sau ceva nasol. Cand m-am trezit ma simteam foarte mahmur si ma juram ca nu voi mai consuma asa ceva.

Coborasem din 32 la Unirii si voiam sa traversez spre fantani. Ma duceam la serviciu, scarbit de drumul lung si de viata. Ca de obicei, aveam mancare in rucsac. Cand sa traversez, aud un glascior feminin din spate:
- Baiatu'! Baiatu'!
Credeam ca mi se scurge mancarea din rucsac, d'aia ma striga. Ma intorc si vad o maicuta in straie bisericesti si cu ochelari.
- Ai un foc?
Imi arata o tigara. Cand m-a intrebat, am observat ca in partea de sus a gurii mai are doar caninii. Zic nu. Minteam, intamplator chiar aveam o bricheta la mine.
- Dar trei lei nu ai, sa imi iau o bricheta?
Am mintit-o din nou.
- Bate palma cu mine.
Eram prea buimac ca sa mai imi dau seama ce se intampla, asa ca am batut palma cu creatura.
- Facem si noi ceva?
- Nu facem si noi ceva.
- Noapte buna!
- Noapte buna!
Ne apropiem de un paznic si se duce spre el.
- Ce faci?
Din inertie m-am dus spre metrou, cu gandul la caninii maicutei. Planul meu, cand ajung la munca, era sa ascult un podcast si sa ma culc. Acum ma uit la desene animate.

Vad ca v-am starnit interesul si am primit foarte mesaje pe privat, asa ca incerc sa fiu cat mai scurt.

Eu sunt foarte atasat de bunica mea din partea tatalui. Am peste 200 de filmulete cu ea in care imi povesteste diferite chestii din viata sa. Cu bunicul meu (decedat in urma cu 10 ani, cred) am o singura filmare. Bunica mea e de-a dreptul incredibila. Si zic asta doar pentru ca e bunica mea, eu fiind subiectiv, va dati seama. Isi aminteste chestii de-a dreptul imposibile: date si locuri, detalii etc. Eu nu-mi amintesc ce am mancat saptamana trecuta sau de cate ori mi-am injurat seful azi. Are atat  de multe boli cu denumiri pompoase incat nici eu nu le pot pronunta. Bea din halba cu paiul, altfel i se varsa apa, asa tare ii tremura mainile. In fine, am laudat-o destul. Mai, si are un patos in a povesti, de zici ca retraieste momentele alea. Aaa, nu v-am zis, bunica-mea are vreo 84 de ani, prima viata. Asa, sa revenim. Si de fiecare data cand imi povesteste ceva, ma mira detaliile pe care le da. Deci m-a mirat de cel putin 200 de ori.

De cativa ani o tot amenintam cu pozele din geamantan. Care poze din valiza? Din geamantanul in care se tin pozele, ca pe vremea aia nu existau albume. E un fel de geamantan atat de vechi incat nu mai functioneaza incuietorile si atat de vestit incat a aparut intr-o poza de la o nunta din anii '90. Zilele trecute, fratele tatalui meu i-a zis bunicii mele ca vrea nustiucepozevechi. Asa ca doua zile la rand a stat bunica-mea si a rascolit pana a gasit nustiucepozevechi. Spunandu-mi asta la telefon, i-am zis ca i-a sunat ceasul. Pardon, i-a venit randul sa imi arate Pozele. Pozele din Geamantan. Si astazi mi le-a aratat.

Dupa parerea mea, erau vreo 500 de poze, din care 90% erau alb-negru. Eu am reusit sa fur vreo 100. Ma rog, unele mi le-a dat de buna voie. Am filmat-o cand imi povestea despre aproape fiecare poza. Are poze atat de vechi incat nu stia cu cine erau. Nu ca nu isi amintea, doar ca nu stia cum au intrat in posesia sa. Printre poze erau si niste acte. Cateva exemple: chitanta scrisa de mana de bunicul meu in care scria ca isi vinde arma de vanatoare; taloane de pensii; chitante cu vanzarea-cumpararea locului de casa (cel mai mare teren de pe strada) etc.

Mi-am vazut bunicii tineri, mi-am vazut parintii tineri si frumosi, m-am vazut pe mine cand ma scotea popa din cazan (cazanul cu smoala era sa zic), am vazut multe persoane care, acum, nu mai sunt printre noi. Mi-a povestit bunica-mea despre un cuplu decedat in anii '''80 din cauza gazelor. Cica era ceva normal pe vremea aia sa se opreasca gazele si i-a gasit o nepoata pe amandoi morti in pat. Bine, mi-a povestit si cum i-au luat cu patura si i-au ingropat in hainele in care i-au gasit. Dar sa nu intram in detalii.

Calatorii cu duiumul. Bunicilor si parintilor mei le placea sa se duca la Baile Fundata. Acolo se duceau in fiecare an, la aceleasi casute. Intr-un an, a coborat bunicul meu intr-o gara de tren ca sa ia apa. Si-a lasat pantofii sub bancheta, iar trenul a plecat fara el. A ajuns la destinatie cu ia-manene inaintea trenului si nu si-a mai recuperat pantofii. O vreme, toti il strigau Omulcaresi-auitatpantofiiintren.

Bunicii mei au cununat si botezat multe persoane. Din pacate, am dat doar peste 3 poze cu nasul meu, decedat prematur si ingropat la Ghencea 2. Sectorist fiind, a ajutat multa lume, impotriva preconceptiei ca militienii erau niste scarbe. La mormantul nasului Puferiu am fost o singura data din cate imi amintesc, copil fiind.

Ar mai fi multe de povestit, dar m-au cuprins emotiile, de unde si greselile de ortografie.

Acum sunt plin de adrenalina si imi vine sa postez mai mult. O sa las si pentru data viitoare.

Spoiler alert:
Sotul surorii bunicii mele a fost gardian la inchisoarea Vacaresti. Pentru ca bunicul meu era gelos din fire, cand ajungea la capat (bunica-mea era vanzatoare de bilete la ITB), ii dadea telefon si ii transmiteaza la ce ora a ajuns. In cele din urma, bunicul meu a tras niste sfori si bunica-mea a lucrat ani de zile cu un sofer care era pocait.
Ramane sa va povestesc si cand se aflase de crimele lui Rimaru junior, iar mamaie-mea umbla cu pietre in buzunare. Cica sa sparga geamuri, sa atraga atentia.