La ora 18:00 vom afla despre o noua exoplaneta

Nu poti ma calatori peste viteza luminii.
Poti parcurge in timpul tau propriu distante mai mari decat ti-ar permite viteza luminii. Dar asta vazut din perspectiva unu observator in frame-ul considerat fix dar raportat(gresit) la timpul propriu pe care il simte ala de se misca. Asta poate genera o oarecare confuzie intr-un experiment mental designed sa te insele.
Inselaciunea se spulbera insa daca in experimentul mental, ii pui ulteriori pe cei 2(calatoru si observatorul) sa se intalneasca si sa stea un pic de vorba (nu doar sa treaca unul pe langa altul, ci sa stea macar 1-2 secunde sa dea mana si sa vada ce mai fac). Daca aplici teoria relativitatii, observi imediat unde e problema. Unul e cum mult mai batran decat ar fi cazul. Daca nu amesteci perspectivele, vei constata ca din perspectiva niciunuia, nu ai depasit viteza luminii.

Apoi, daca e sa vorbim despre metrici si coordonate, tot  nu rezolvi nimic. Metrica aia trebuie sa se deplaseze odata cu tine, cu viteza superluminica. Ori metrica aia (considerata de-a lungul curbelor cu acelasi g. O metrica asa la plezneala inventata, se poate schimba cu orice viteza doreste daca nu e legata de nimic fizic), daca se deplaseaza cu viteza superluminica, atunci si corpul ala ce a generat acel g, trebuie sa se deplaseze(aprioric sau odata cu calatorul) cu viteza superluminica.

Adica, e ca si cum ai spune ca, "daca exista un corp care merge superluminic, atunci si eu pot" ceea ce e de bun simt, dar neproductiv.

Lururile sunt insa posibile la nivel cuantic. Dar... acolo e o chestiune probabilistica.
Deplasari mari de corpusculi cu viteze superluminice? -> Probabilitati mici sa se intample.
Deplasari de corpusculi mari cu viteze superluminice? -> Probabilitati si mai mici sa se intample.

Si oricum, toate astea se intampla in momentul colapsului functiei de unda. Adica din perspectiva ta, ca observator extern fenomenului.
Ai un sistem. Ii masori pozitia cu certitudine maxim (foton energie mare + colapsul functiei de unda), Apoi il lasi sa mai evolueze un timp scurt si-l remasori pozitia cu certitudine. Datorita distributiei probabilistice a rezultatului masuratorilor, poti gasi cum ca s-a deplasat cu viteza mai mare decat lumina, cu certitudine suficient de buna. Probabilitatea e mica, dar nenula. Creste odata cu cresterea energiei procesului (viteza de schimbare a starilor= energie, posibil totuna cu energia fotonului ce i-a asurat pozitia initiala).

Exista si o parte buna la descoperirile astea, pt ca omul de multe ori este condus si motivat de dorinta si speranta. Probabilitatea ca undeva acolo exista o sansa ca umanitatea sa se salveze in caz de cataclism pe pamant poate da oamenilor un impuls pozitiv, in momentul actual avem vreo 3 locuri spre care sa ne indreptam cu speranta decat sa hoinarim prin spatiu fara stim incotro sa ne indreptam.
Pe youtube este un documentar foarte interesant in privinta asta presupunandu-se urmatorul scenariu: o stea neutron este descoperita undeva in vecinatatea sistemului nostru solar si se pare ca aceasta va trece exact prin sistemul nostru solar... aceasta va insemna distrugere totala si este imposibil ca umanitatea sa distruga acest obiect. Dupa calcule oamenii au cateva zeci de ani la dispozitie sa vina cu un plan de evacuare a planetei in paralel cu o cautare a unei planete cu conditiile propice mentinerii vietii (daca nu ma insel se decide ca Titan este singura oportunitate cu ceva sanse). Detaliile sunt in acel documentar care contine si cateva intrigi interesante atunci cand omenirea va fi distrusa brusc.
Ideea la care vreau sa ajung ca atata timp cat nu ai o tinta nu ai dorinta care sa te impinga sa vii cu ideile si resursele necesare sa te salvezi.
Aici este un scurt articol despre acea planeta: http://www.space.com...gn=related_test