MISA & Bivolaru reloaded

Topicul initial a ajuns la dimensiuni impresionante.

Pentru partea I aici MISA si Bivolaru

Edited by eu_unul, 14 November 2009 - 17:22.

eu_unul, on 13th November 2009, 14:02, said:

Multumim!

@dislexic, astept si eu lamuririle tale in ceea ce priveste sechelele si trairea in prezent!

1600 de pagini wtf

Bonjour!
Mi-am zis dislexicdistopia in 12 februarie 2007, cand mi-am creat cont pe acest forum. Nu mai tin minte de ce, poate eram in faza punk underground, mi s-a parut mai anarhic si suna bine. Dislexia e o boala, stiti cu totii, manifestata in dificultati de vorbire. Distopia e opusul pentru utopie. Probabil ca se simte fiorul critic chiar din acest nickname, asta ar trebui sa fie o dovada ca de mult judec critic experiente intense precum au fost anii de yoga. Asaaa, acum sa imi spun si eu niste pareri.
Prima este ca regret ca am inceput sa scriu aici (sau modul cum am facut-o, imi reprosez mie asta), pentru ca am impresia ca am deschis niste probleme si conflicte mai vechi cu aerul meu de mironosita neconsolata. Am calcat pe fluturi. Am apostrofat cativa dintre vechii forumisti, uneori cu tentative ieftine de analiza psihologica. Am pornit sa ma invart in jurul cozii cum ca as avea ceva, ca as suferi in urma anilor de yoga, apoi ca as fi destul de multumit de viata mea. Dupa 10 ani de civilie e si normal sa-mi fi refacut legaturile, sunt un tip volubil si nu concep o lume necomunicativa. Totusi, contradictoriu si concentrat, am lasat sa se inteleaga faptul ca nu m-am regasit, ca nu sunt multumit. Poate e prea public forumul asta pentru fineturi psihologice, cand atatea orori se intampla in jur. Eu sunt mai in stilul lui caustik, incerc sa-i inteleg (gandindu-ma ca intolerantii sunt prosti, neciopliti si inculti) pe cei de la curs, chiar daca fac lucruri traznite. caustik a reusit sa treaca peste duhul asta al blandetii in cateva articole polemice foarte bune, eu doar am lalait, nu am muscat deloc, iar acum, dupa 10 ani, chiar mi s-au tocit dintii si as fi o javra penibila.
A doua, produsa de bunul simt al Ceciliei, care, dupa lamentatiile mele si nu numai, s-a gandit la un grup de discutie/ajutor al celor care s-au lasat de curs. Cred ca orice asemenea demers ar trebui sa fie discret, personal, bazat pe amicitie. In stilul adaugarii in lista de messenger si discutiilor la o cafea. Cred ca daca se iau acele probleme prea in serios si ele devin artificial prea serioase. In cazul in care sunt serioase, cel mai bun este un psiholog (din pacate, romanii au inca o frica inapoiata de consilierul psihologic, confundandu-l cu un psihiatru care iti face injectii in cap ). Forum exmisa de asemenea ar fi o solutie de dialog, btw, de o saptamana astept aprobarea contului si nu am primit niciun mail, mai incerc o data...
A treia parere tine de justetea prezentarii unor elemente compromitatoare de la curs. Eu cred ca dovezile grave trebuie transformate in sesizari penale, ca trebuie sa fim responsabili. Daca sunt oameni rau-intentionati printre acesti yoghini, ei trebuie sa fie opriti de la a mai face rau. Apoi, discutarea problemelor pe forum este necesara, chiar daca unii suntem partinitori, altii caustici, altii prea rationali. Forumul ar trebui sa fie pentru toti. Stilul (sau demersul cuiva) este alegerea lui si nu vad de ce sa nu-l accepti, oricat de pragmatic ar fi.
****
Am scris mult si alambicat, daca nu aveti chef nu cititi, dar nu ma citati daca nu ati citit integral.

dislexicdistopia, on 13th November 2009, 08:19, said:

Dislexia nu e o boala si n-are legatura cu dificultatile de vorbire.  http://www.dyslexia.com/

Edited by mantra mioritica, 13 November 2009 - 16:48.

Google sau esti implicat in problematica dislexiei?

@dislexicdistopia

Sigur esti filolog, la faza cu dislexia?

dislexíe s. f. tulburare nervoasa constând în imposibilitatea de a citi corect un text. (<fr. dyslexie)

Ca si eu sunt si nu ma pot abtine, de cele mai multe ori, sa aduc corecturi.

In alta ordine de idei, mi se pare mie sau ai o preferinta pentru Cecilia? Ca si eu am pomenit de ajutor si nu te-ai sesizat...

Dar poti sa-mi lasi, pe PM, un ID de YM, daca doresti.

Contul nu iti este aprobat pe exmisa.ro sau pe exmisa.net?

Eu o tin pe-a mea, dislexia e o boala... Chiar si definitia ta imi da dreptate, nu te inteleg... In nickname a fost o metafora.
Pe exmisa.ro

Multumesc pentru bunavointa. Scuze daca am pomenit doar de ea, am crezut ca ea a fost prima cu ideea, dar... ai dreptate.

Edited by dislexicdistopia, 13 November 2009 - 17:31.

Vali55, on 13th November 2009, 12:39, said:

Val-adoree, se vede din cele de mai sus ca habar nu ai ce e aia o metafora. Le confunzi cu mizerii meschine aruncate pe forumuri. Stiu ca spiritele se incing usor de la subiecte mai putin aprinzacioase decat Bivolaru pro & contra, dar un pic de decenta nu strica. Nici in cazul tau. Sau mai ales, cum preferi.

O constatare de care poate (!) o sa tii seama pe viitor: referintele (mai mult sau mai putin) academice in posturi de genul asta nu fac decat sa scoata in relief micimea contributiilor proprii. Si nici nu sunt in stare sa iti imprumute nimic din incisivitatea celor la care faci referire. 0 eficienta, maxima reducere la rahat.

Iar de descalcit grupari misane alunecoase o sa poti vorbi cat de cat pertinent cand ajungi la un sfert din cat a descalcit Cecilia. Pana atunci, un mucles calduros iti doresc la capitolul asta.

eu_unul, on 13th November 2009, 15:02, said:

Domnul Naga se lauda pe exmisa.ro ca topicul a fost inchis la cererea 'mnealui, ca are voie sa ceara asta, in calitatea impresionanta de initiator al topicului. Cum ar veni, pentru ca 'poate' sa solicite inchiderea lui. Pana la urma cum e treaba?

Da, la cererea lui Naga am inchis topicul initial. Nu am considerat ca subiectul MISA a fost epuizat (din punctul de vedere al userilor) de aceea am deschis acest topic.
Si nu, simplul fapt ca cineva a deschis un topic nu inseamna ca va hotari si cand va fi inchis. De data asta cererea a fost intemeiata datorita celor 1700 de pagini.

Precizare - am invocat in cererea mea doua precedente din Poiana:

http://forum.softped...t...t&p=7125876

http://forum.softped...t...t&p=7125860

eu_unul poate sa confirme daca vrea.

Motivul este faptul ca nu mai sunt de acord cu unele lucruri care au legatura acum cu forumurile si topicurile ex-MISA(am scris destule in privinta asta pe topicul inchis). Asa ca nu mai vroiam sa apar eu in "capul listei" ca fiind initiatorul topicului.
Trecutul nu se mai poate schimba, dar macar asa am zis sa ma delimitez cumva de unele lucruri.

Edited by vasuki, 13 November 2009 - 19:41.

saradali, on 13th November 2009, 19:46, said:

terapeutica si Cecilia putea sa ia ce ii era util. ideea "cate capete, atatea pareri", nu reprezinta o problema in paleta "figurilor de stil".

dar daca nu stii, nu-i bai.

ramai la "nr. mare" pe care-l stii si mai fa putin joc de glezna ca avocat.    

hai, pa si ... succes "proaspat" pe MISA & Bivolaru reloaded

vasuki, on 13th November 2009, 18:41, said:

Astea sint cocosime pentru care la MISA ti s-ar fi recomandat calduros sa mai sublimezi din unele energii.  

Un baiat destept ca tine ar fi trebuit sa stie pina la aceasta virsta ca daca deschide un topic pe un forum public asta nu inseamna ca va putea el influenta sau trasa linia pe care vor decurge discutiile. Ca sa nu mai vorbesc, ca tie ti-ar place sa ai sub control si ceea ce fac forumistii in real life.

La cite euri ai impersonat numai pe topicul asta in cursul anilor, taman eul ala de la inceput era ala care trebuia sa ramina nepatat. Mai sa fie.  

Gura pacatosului...voiam sa zic distopia... Gata, asta sunt eu, cu un nickname mai adecvat.

M-am regasit in cateva dintre postarile de pe fostul topic. Am sa incerc si eu, in fuga, sa creionez propira mea realitate interioara, mai mult dintr-un exercitiu de introspectie.  
Asadar, nici eu nu stiu daca e un noroc sau nu ca m-am trezit din vraja ce-mi dadea un sens si o credinta, si traiesc acum intr-un prezent fara filtre, uneori prea acut de real.
Am ajuns sa cred ca fericirea asta umana tine cumva de capacitatea noastra de a ne induce stari de transa. Cand lucrurile nu mai au magie si mister, cand ne apar in lumina brutala a amiezii si nu invaluite in lumina dulce sau diafana a unui rasarit sau a unui amurg, sentimentul de a trai este inradacinat intr-o prea cruda realitate.
Si pentru ca mi-am reprosat alunecarea din realitate, traiesc aceasta intoarcere ca pe o pedeapsa meritata. Nu mi-am mai permis evadari sau nu mi-au mai iesit, nu-mi dau exact seama, decat rareori, ba chiar am dubii si ca le-as mai putea trai cu adevarat vreodata. Poate ca e o etapa a dezintoxicarii sau poate chiar nu mai urmeza nimic, nu stiu.
Nu am regrete ca s-a terminat, pentru ca stiu ca n-am avut de ales, pe de alta parte nici nu sunt sigura ca demersul meu este unul sanatos.
Apoi, si eu ma intreb carei ”realitati” sa dau prioritate, celei interioare in care magia, iubirea, credinta au avut locul lor, sau celei exterioare a ceea ce a fost de fapt: amagire si minciuna. Un lucru imi este clar, magia nu mai poate continua cand descoperi ca imaginatia ta nu are corespondenta in realitate, poate chiar n-a avut niciodata.
Cum am putea insa privi trecutul din aceasta perspectiva? Asa cum au spus si altii pe-aici, nu e ca intr-o relatie ce s-a terminat prost?  Un sfarsit neamical nu cumva iti fura si amintirile frumoase?
Nu m-am hotarat caruia dintre cele doua raspunsuri posibile sa dau intaietate, pendulez intre ele, dar nici eu nu am regrete. Da, nu regret experienta MISA! Cred ca si un vis pe care-l traiesti cu inocenta, te poate imbogatii.
Nici eu nu incerc sa trezesc pe cineva brutal. Nu mai consider ca asta trebuie sa fac, m-am linistit. Apoi, nici nu cred ca mai exista amenintari reale. Acum erorile nu mai pot fi decat asumate, nu mai sunt secrete ascunse, accesul la informatii e liber, asa ca le respect libertatea de a alege...intre un vis ireal si o realitate fara vise.

MonSeulDesir, on 13th November 2009, 14:20, said:

Si continuandu-ti rationamentul, pana la urma, fericirea tine de chimie ... o stare care stimuleaza creierul sa produca substantele / hormonii "fericirii". Insa, decat sa ne drogam cu stari misane ( apartenenta la secte ), o putem face cu ceva mult mai inocent : unii se indragostesc, altii se indoapa cu ciocolata, altii se joaca cu veveritele, altii isi gasesc un hobby , fiecare cu ce poate .... toate acestea presupun mai putine riscuri ...

MonSeulDesir, on 13th November 2009, 14:20, said:

De acord : odata ce ai descoperit ca Mos Craciun nu exista, nu mai poti sa crezi in el ...

MonSeulDesir, on 13th November 2009, 14:20, said:

Prefer realitatea, oricum ar fi ea, decat sa ma droghez cu evadarea in lumi iluzorii : ciocolata si veveritele imi sunt suficiente....

@ceci
Chestia cu "fii barbat" nu o sa mearga la mine in cazul asta pentru ca nu am orgolii de macho.
Ce am avut de zis am zis si o sa mai zic asa cum vreau, cum cred si cum simt eu.
Cine pricepe, bine; cine nu, iarasi bine.
Nu a fost atac la persoana, probabil stii asta.

Iti dau dreptate, presa nu poate reflecta decat fragmente, exagerate si neintelese - vaneaza senzationalul.
Iti spun insa sincer, citind aberatiile scrise in Gardianul - cu dovezile palpabile si imaginile ce valoreaza mai mult decat 1000 de cuvinte - eu m-am contractat. Eu, care ma cred cat de cat vindecat. Eu, care nu mai sunt la curs de ani buni.
Hai sa pozez in guru al moralitatii si sa-ti spun: nu s-a contractat misanul din mine ci omul.

Probabil stii, Cecilia, ca sunt cuvinte care valoreza mai mult decat mii de imagini. Iti vin in minte cateva?

Zici ca te-ai saturat si paharul rabdarii s-a umplut? Pai eu zic, cu drag, ca mai intai sa-ti gasesti echilibrul si apoi sa mergi mai departe.

Tu vrei sa previi suferinte, asta inteleg eu din ce scrii. Esti visatoare, mai femeie!
Tu chiar crezi ca greselile pe care ei le fac, cu totii, le fac constient. Tu chiar crezi ca fac asta din reavointa!
Tu crezi ca aleg constient sa minta si sa se minta?!
Tu crezi ca iti sunt dusmani?

Nu te apara de mine, nu e nevoie, nu atac. Nu am scris basme cu ar fi si s-ar povesti ca sa scot ochii cutrei, nu am facut-o ca sa ma razboiesc.
Ah, inca ceva - NU E CAPCANA.

In concluzie: Demersului tau justitiar ii lipseste moderatia si simtul masurii. Te-ai luat prea mult in serios. Atat.


Basta!

_______________________________________________

Hai sa va povestesc un pic din viata mea de dupa MISA:
Mai intai un pic de teorie:

Gurdjieff vorbeste pe undeva de Cunoastere si Experienta.
Cunoasterea e aceea care ne face destepti, prin ea pricepem realitatea. E o modelare teoretica a a acesteia in scheme mentale. Prin ea pot spune:  M-am prins! Inteleg! Stiu asta! Datorita ei stiu ca, daca sunt intr-o cladire in care nu am fost niciodata si ma urc in lift, daca apas pe butonul pe care scrie 5 voi ajunge aproape sigur la etajul cinci. Ea e cumva bauddha jnana (acea cunoastere a lui Buddhi, intelectuala) de care ni se vorbea la shivaism.
Experienta aduce partea practica. Ea ne permite sa actionam, sa fim intr-un anumit fel si nu intr-altul. Ea nu defineste ce stiu ci ce pot sau ce sunt. Datorita ei stiu ca daca ma urc in liftul de la serviciul meu si apas pe butonul cel mai de sus, pe care e scris semnul acesta imbarligat = 5, o sa ajung cu certitudine la etajul unde se gaseste inca biroul meu. Ea o fi paurusha jnana - cunoasterea din/prin suflet.
Cu una stim iar cu cealalta putem si suntem.
"Cunoasterea" face ca totul sa fie simplu; "experienta" face ca totul sa fie usor.
E bine sa le avem pe amandoua, echilibrate, altfel suntem fie mari teoreticieni fie oameni care pot dar nu stiu de ce si cum, care pusi in fata unor situatii noi le e greu sa se adapteze si sa faca.
Asta ar fi teoria.

Acum povestea:
Dupa ce am plecat de la curs am tot cautat - si aici pe forum - sa inteleg ce s-a gresit, ce e real si ce nu, cum a fost posibil.

Am citit la repezeala tot ce am considerat ca m-ar fi putut lamuri.
M-am confruntat cu "desertul realitatii", am fost dezamagit, am facut tot ce am putut ca sa nu ma mai amagesc.
Nu am mai practicat - credeam eu - nimic constant.

De ceva timp am observat ca apare in mine o stare pe care as limita-o daca i-as zice doar liniste, pace, bucurie.
Am frunzarit de curand o carte pe care v-o recomand: Happiness-A Guide to Developing Life's Most Important Skill
Pe parcursul cartii si m-ai ales la final am gasit un nume pentru starea pe care o observasem in mine: fericire.
Parafrazandu-l pe Matthieu Ricard, pot spune sincer ca sunt fericit, tot asa cum pot spune ca stiu sa conduc o masina. Pastrand metafora asta - sunt la inceput, mai am stangacii, mi-e dificil oarecum in trafic, ma mai las dus de val si calc prea tare pe acceleratie. Sunt constient ca vor fi drumuri pe care imi va fi greu sa merg, imi dau seama de asta, dar stiu acum ca am dobandit aceasta abilitate, aceea de a putea fi fericit. Cunoasterea a devenit experienta - nu mai poate fi uitata.
Cand am observat clar prima data asta, m-am mirat!
Cum de a aparut?
Nu am facut nimic!
Nu am depus niciun efort - credeam eu.
Ce am facut? Cum s-a intamplat?

Eu sunt mai cerebral din fire. Mintea e seful. Dintotdeauna am pretuit cunoasterea. Experienta sucks.
Felul asta de a fi l-am cultivat si la curs - asta am inteles eu.
Stari, emotii, trairi ... neti neti. Odata obtinute, mi-a fost clar (ziceam eu) ca nu sunt Suprema Stare, Nirvana, Samadhi, Ananda ... Mi-am construit o imagine atat de grandioasa pentru toate astea ca nu mai ajungeam cu experienta mea nici macar pe aproape.
Toate starile pe care le-am trait le-am dat la o parte, le-am ignorat desi unele aveau o stralucire aparte.
Au fost momente - putine - in care am trait CEVA de dincolo de mintea-povestitor.
Le-am trait fie accidental fie in timpul unor tehnici yoghine, shambhavi mudra mai ales. Secunde ce au fost o eternitate, momente in care nu am avut limite, in care am fost Universul.  Nu au fost autosugestii, au aparut pe neasteptate, mintea a ramas mult in urma, nu le pot reproduce, nu mi le pot imagina. Mi-e dor de ele.

Dupa ce am plecat de la cursurile MISA si am stat multa vreme zapacit, nestiind incotro s-o apuc. Apoi mi-am zis: Costicutsa tata, viata nu are un sens si un rost mistic, trebuie doar traita. Am pierdut timp destul gonind dupa potcoave de cai morti... eliberari, samadhiuri si alte alea. Timpul trece si daca stau asa, pe vine, ca ganditorul de la Hamangia o sa produc un rahat, nimic mai mult.

De la o buna si draga prietena, "profana" dar neasteptat de frumoasa sufleteste, am invatat practic o lectie pe care o stiam prea bine teoretic: TOTUL TRECE!
Nu are rost sa ne agatam de nimic si de nimeni, totul trece.

Si am inceput sa fiu atent la ce traiesc, la ce ma face sa ma simt viu, la viata.
Poate atent nu e cuvantul potrivit - nu mi-am fixat atentia, deloc, nu a fost un efort constient de concentrare.
A fost doar o reorientare interioara. Am inceput sa ma  minunez. M-a cuprins un elan epicurian.
Am inceput sa savurez micile bucurii ale vietii, micile fericiri.
Le-am observat cum apar, cresc si rodesc in mine, apoi cum se duc. De la un moment dat am invatat sa le las sa treaca.
De la un moment dat am descoperit si o bucurie aparte in aceasta incetare, am descoperit un fundal linistit.
Apoi s-a mai intamplat ceva ...

(Sunt cam perfectionist din fire. Cand lucrurile nu-mi ies cum am planuit ma tulbur, ma agit, refac scenariul in minte, caut greseala, ma invinuiesc ca nu ma fost atent, imi dezvolt o ranchiuna orientata catre mine insumi.)

La serviciu, fara sa vreau, mi-am suparat odata directoarea. Si in loc sa merg pe calea descrisa mai sus, cu vaivaivai ce buba mare, am intrat in starea asta de bucurie linistita. Nu am inceput sa topai - nu era cazul desigur - dar interior eram liber si detasat de supararea cu care ar fi fost "normal" sa raspund.

Am experimentat asa diverse senzatii, emotii, sentimente. Au venit, au fost prezente si au plecat.
Nu mi-au adus nimic in plus si nu au luat nimic din mine, doar m-au facut constient ca in spatele a tot e fericirea, tocmai acolo.
Uneori starea asta e prea puternica(?) - si atunci o modelez cumva energetic, folosesc energia sa, o dirijez unde vreau in corp.
Simt in ea, acelasi CEVA, dar parca "imbracat", delicat.

Multe ar fi de spus - in concluzie insa, sunt fericit. Si e doar inceputul, stiu, simt!

Nu stiu daca am fost suficient de clar in cele spuse, e tarziu, dar am tinut sa povestesc acum asta.
Nu am facut-o ca sa ma laud, am scris doar o marturie a faptului ca exista VIATA dincolo de MISA, fara MISA si Grig, fara frici, fara sectarisme, fara supunere oarba in fata altuia - crezut Dumnezeu Salvator. Exista VIATA.

Practica mea asta a fost si este acum - observ ce ma face sa ma simt viu, ce ma bucura ... observ ce traiesc. Ma minunez de viata. Las totul sa treaca, nu ma tem ca as pierde ceva, valului asta ii va urma altul. Incercati-o, e super!

Edited by caustiq, 14 November 2009 - 02:14.

caustiq, on 13th November 2009, 18:05, said:

Da, aleg constient sa se minta si sa inchida ochii, pentru ca nu pot suporta realitatea. Am testat asta de multe ori pe colegii meimisani : cand le aratam logic, rational, ca vchatul si Japo e prostitutie, isi puneau mainile pe urechi ( la propriu) si tipau la mine sa tac, pentru ca ei simt ca le induc indoiala in suflet si ii deturnez de pe cale ( colega mea de apartament din acea vreme). Si nu doar ea ... cand intrevedeau posibilitatea sa fi trait atatia ani in minciuna si sa fi adulat un escroc, refuzau sa se gandeasca la asta.