Sign In
Create Account
Back to top |
Neurochirurgie minim invazivă
"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv. Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice. www.neurohope.ro |
Verdicte salafite ridicole
Last Updated: Dec 03 2012 19:50, Started by
poarta-cunoasterii
, Dec 03 2012 19:50
·
0
0
-
This topic is locked
#1
Posted 03 December 2012 - 19:50
|
Am sa postez un articol preluat de aici: http://muslimah777.b...-de.html  (il consider interesant pentru ca desi critica vine din perspectiva sunnita, noi avem aceleasi obiectii de facut la felul in care dau salafitii verdicte si la diferenta dintre sunni si wahhabi).
Verdicte juridice salafite - critica metodologica din perspectiva jurisprudentei sunnite clasice Textul de mai jos contine o traducere a unor pasaje din cartea Speaking in God's Name de Khaled Abu Fadl si reprezinta o analiza critica a unor verdicte salafite care, dincolo de ridicolul continutului lor, nu au la baza operatiile metodologice specifice scolii sunnite de jurisprudenta, ci, asa cum spune si autorul, prezinta o judecata oportunista, pur subiectiva si conditionata social a respectivilor juristi. Eforturile contemporane legate de raționamentul juridic islamic / ijtihad sunt adesea produsul unui proces autoritar și se reduc la un set codificat de reguli care au o foarte anemicã legãturã cu procesul metodologic tradițional specific jurisprudenței islamice sunnite, constând, actualmente, doar în citarea unor dovezi sau relatãri selective atribuite Profetului S. Caracteristicile abordãrilor contemporane ale legii islamice, mai ales în ramura salafitã, sunt urmãtoarele: propunerea unor rezultate certe, concluzii indisputabile și lipsa de echivoc a judecãților susținute. Wahabiții au o atitudine ambiguã fațã de tradiția juridicã clasicã. Ca și reformiștii, au susținut ideea ijtihadului și au respins noțiunea supunerii oarbe (taqlid) fațã de o tradiție juridicã particularã. Mișcarea salafitã a insistat pe dreptul de a te reîntoarce la sursele originare ale islamului, Coranul și sunnah, și de a reinterpreta tradițiile fãrã a fi constrâns de ’’greșelile’’ trecutului. Juriștii salafiți au considerat cã este adecvat sã alegi și sã amesteci regulile diferitelor școli pentru a obține cel mai prudent și folositor rezultat (practicã numitã talfiq), în baza unei premise cam arogante, anume cã din epoca celor patru califi pânã astãzi musulmanii, în cea mai mare parte, au eșuat în interpretarea corectã a surselor islamice. Salafiții au ignorat faptul cã tradiția juridicã a islamului și principalele surse islamice (Coranul și sunnah) au devenit irevocabil întrețesute și intercorelate astfel încât negarea uneia ar conduce în mod necesar la deconstruirea celeilalte. Rezultatul a fost reîntoarcerea la tradiția clasicã, dar într-o manierã foarte selectivã, nesistematicã și oportunistã. Efectiv, aceasta a însemnat cã diferitele facțiuni din cadrul islamului contemporan își aruncã una alteia, violent, în mod oportunistic, diferite elemente selectate din cadrul tradiției. ’Unele dintre simptomele acestei incoerențe se manifestã în tipul de contradicții discutate anterior. Pe de o parte, de exemplu, este un motiv de mare mândrie ideea cã islamul susține și chiar promoveazã diversitatea de opinie, dar, pe de altã parte, descoperim modul insistent prin care se accentueazã ideea cã dezacordurile sunt permise doar în chestiuni relativ neimportante, legate de ramurile religiei (furu’). Acest lucru este semnificativ în lumina faptului cã musulmanii contemporani au inclus din ce în ce mai multe judecãți juridice în rubrica fundamentelor religiei (usul). Pe o parte, se argumenteazã adesea cã musulmanii nu ar trebui sã fie înlãnțuiți de tradiția juridicã, dar, pe de altã parte, probleme juridice cum ar fi vãlul pentru femei nu sunt deschise discuției deoarece tradiția juridicã a atins un consens contrângãtor asupra problemei (deși consensul însuși în islam este o chestiune utopicã și problematicã). În mod similar, tradiția islamicã intelectualã este adesea tratatã ca o aberație sau o corupere a islamului real, dar, în același timp este citatã ca un exemplu a promisiunii civilizaționale a islamului. Se manifestã multã mândrie datoritã ideii cã islamul este religia rațiunii și raționalitãții, dar școlile raționaliste, precum Mu’tazilah, sunt condamnate, considerate fiind o corupere a adevãratului islam. Pe de o parte, se afirmã adesea cã islamul este religia intuiției umane (fitrah), dar, pe de altã parte, se manifestã o suspiciune pronunțatã și ostilitate fațã de noțiunile intuitive ale drepturilor naturale. De asemenea, se insistã pe noțiunea cã Shariah este capabilã de a rãspunde în mod efectiv în fața tuturor circumstanțelor istorice, dar, în același timp, existã o insistențã tenace pe ideea cã toate circumstanțele istorice ar trebui sã se muleze și sã se adapteze la regulile Shariei. Pe de o parte, savanții musulmani au afirmat în mod constant cã sistemul legal islamic este la fel de sofisticat și bogat precum oricare dintre sistemele legale majore ale lumii, dar, pe de altã parte, se manifestã o tendințã clarã de a goli acest sistem de toatã bogãția sa doctrinarã și de rafinamentul sãu specific.' Contradicțiile existente în interpretarea surselor islamice și confuziile practice sunt eludate prin declarații pompoase și sterile referitoare la o utopicã claritate a islamului real, evident, posedat doar de vorbitori care se erijeaza nu în agenți care se strãduiesc sã ofere cel mai bun efort interpretativ, ci în agenți care declamã care este legea lui Allah pe pãmânt. A afirma cã tot ceea ce este în acord cu Coranul și sunnah este autentic mascheazã gradul considerabil de ambiguitate care a caracterizat comunitãțile interpretative ale trecutului. și ridicã întrebarea dacã sau nu unica autenticitate relevantã este aceea reprezentatã de comunitatea interpretativã a autorilor salafiți. Altfel spus, Coranul și sunnah nu se interpreteaza singure, ele au nevoie de agenți interpretativi care, în mod inevitabil, vor forma comunitãți interpretative. Autorii salafiți susțin cã unica comunitate interpretativã relevantã, autenticã și ortodoxã este a lor. Coerența - aplicarea preferentiala, subiectiva a principiilor juridice Shaykh Ibn Jibrin este întrebat dacã este permis sã porți sutien conform legii islamice, iar acesta rãspunde cã unele femei au adoptat obiceiul de a purta sutien pentru a crea impresia cã sunt fie tinere sau virgine (!!!) și cã, dacã acesta e cazul, atunci aceasta reprezintã o formã interzisã de înșelãciune. Totuși, dacã o femeie poartã sutien pentru sãnãtate sau din motive medicale, atunci este permis. Cine interzice mai exact ce? Afirmã Ibn Jibrin cã îndrumãrile divine includ o intenție specificã cu referire la sutiene? În ce mãsurã este aceastã regulã derivatã din îndrumãri? Este neîndoielnic cã înșelãciunea nu este permisã în legea islamicã, dar cine este autorul și responsabilul acestei judecãți referitoare la sutiene? De observat cã Ibn Jibrin nu citeazã nici o îndrumare specificã a Legiuitorului referitoare la sutiene sau la alte articole de îmbrãcãminte. Nu existã nici o mențiune referitoare la îndrumãrile ce privesc turbanele care fac un bãrbat sã arate mai înalt, la lenjeria care face ca un bãrbat sã arate mai înzestrat, la cãmãșile care creeazã impresia cã un bãrbat este mai mușchiulos sau la hainele care fac bãrbații sã arate mai supli. Dacã frauda / înșelãciunea, din principiu, este în afara legii, cea mai onestã dezvãluire fiziologicã ar fi nuditatea. Nu dorim sã fim umoristici, dar este important pentru un jurist sã exploreze implicațiile depline ale argumentului sãu. Singurul hadith care e posibil sã îl fi avut în vedere Ibn Jibrin este cel atribuit Profetului S: ‘Oricine ne înșealã nu face parte dintre noi.’ Totuși, contextul acestui hadith are foarte puțin de-a face cu sutienele. Se relateazã cã Profetul S a prins un neguțãtor care își prezenta în mod înșelãtor produsele alimentare și, cu dezaprobare, a anunțat cã prezentarea înșelãtoare a produselor comerciale nu este o conduitã acceptabilã. Ibn Jibrin nu ne dezvãluie dacã face o asumpție valoricã sau bazatã poate pe credința cã femeile sunt oarecum similare produselor comerciale. Ibn Jibrin se bazeazã pe asumpțiile factuale despre rolul social al sutienului – o judecatã factualã care îi depãșește competența sa de agent special interpretativ al legii islamice; mai important, rãspunsul sãu este fundamentat pe supozițiile valorice referitoare la rolul și orientarea femeilor – supoziții care nu sunt dezvãluite sau explorate. Se pare cã Ibn Jibrin face presupoziții referitoare la o intenție generalã ce le aparține femeilor, deși ea nu îi este prezentatã în investigația cerutã de întrebare. Aceasta ridicã întrebarea: ce valori sociale modeleazã rãspunsul lui Ibn Jibrin? Rãspunsul este cã femeile sunt o sursã constantã de fitna (seducție eroticã) și tot ceea ce este legat de funcționalitatea femeilor e privit din aceastã perspectivã. Observãm aceastã perspectivã în mod mai explicit într-un alt grup de responsa care se ocupã de permisivitatea purtãrii tocurilor înalte de cãtre femei, responsa emise de echipa CRLO și de shaykh Ibn Baz, Ibn Jibrin, Al Uthaymin, în calitate de membri ai CRLO și în calitate de persoane individuale. Acești juriști susțin, iarãși, cã pantofii cu toc înalt nu sunt permiși în islam. Printre rațiunile oferite în sprijinul interdicției sunt: pantofii cu toc înalt pot fi nesãnãtoși, periculoși, pentru cã pot determina accidente - femeia se poate împiedica și poate cãdea, înșelãtori, pentru cã fac ca femeia sã parã mai înaltã decât e în realitate și cauzeazã fitna, deoarece accentueazã coapsele femeii. Din nou metodologia juridicã folositã și dovezile folosite pentru a extrage aceastã judecatã nu sunt citate. În mod natural, aceasta ridicã o întrebare legatã de capacitatea agenților interpretativi speciali (juriștii): dacã aceste judecãți sunt oferite într-o calitate pur personalã și strict ca o opinie personalã, acest fapt trebuie dezvãluit. Ca sã ne exprimãm diferit, noi nu avem nevoie de juriști ca sã ne spunã dacã femeile se vor împiedica când merg pe tocuri sau dacã tocurile le vor afecta coloana vertebralã. Problema juridicã aici este, asumându-ne ideea cã judecata factualã privitoare la sãnãtate sau siguranțã este stabilitã sau asumatã: care este standardul legal extras din îndrumãrile divine? Susțin juriștii cã orice sursã posibilã de a provoca împiedicarea este nepermisã? Argumenteazã ei cã orice ar putea dãuna coloanei vertebrale este nelegitim, interzis? Acoperã aceastã interdicție pantofii rãu fãcuți, postura incorectã, scaunele neorgonomice și pozițiile neglijente, incorecte? Și mai important, încã o datã, circumstanțele factuale referitoare la incidentele produse de purtarea pantofilor cu toc sunt legate de problema reprezentãrii înșelãtoare. Cel mai problematic aspect despre presupozițiile normative ale juriștilor este legãtura dintre reprezentarea înșelãtoare a unui bun (sau marfã) și reprezentarea înșelãtoare a atributelor fizice ale femeilor. De exemplu, presupun juriștii cã femeile care sunt mai înalte, au pieptul mai generos sunt mai dezirabile, astfel încât cauza legalã a prohibiției sã o constituie incorecta prezentare a produsului? Poate cã juriștii au ajuns la o concluzie bazatã pe credințã, anume cã Legiuitorul nu tolereazã nici o formã de reprezentare înșelãtoare, indiferent de cine o realizeazã și unde este realizatã și, de aceea, suspiciunile noastre legate de motivele și presupozițiile lor sunt nejustificate. Poate aceastã convingere bazatã pe credințã i-a determinat pe juriști sã încerce sã blocheze toate mijloacele posibile care conduc cãtre toate formele de reprezentãri înșelãtoare. Din nefericire, suspiciunile noastre ne sunt confirmate atunci când examinãm modul în care aceiași juriști au tratat o altã formã de reprezentare înșelãtoare, dar de data aceasta una mult mai serioasã. CRLO este întrebat despre legalitatea cãsãtoriei mysiar prin care un bãrbat se cãsãtorește cu o femeie având intenția de a divorța de ea dupã o anumitã perioadã de timp, dar fãrã a-i dezvãlui acesteia intenția sa ascunsã. Atât CRLO, cât și, în rãspunsul separat, Ibn Baz, considerã cã aceastã cãsãtorie este legalã și nu îl admonesteazã în nici un fel pe partenerul bãrbat pentru comportamentul sãu fraudulos. În fapt, CRLO și Ibn Baz nici mãcar nu comenteazã despre reprezentarea înșelãtoare care este în mod invariabil implicatã în caest tip de cãsãtorie. Ei doar subliniazã doua aspecte: unu, majoritatea juriștilor clasici au cãzut de acord cã aceastã cãsãtorie e legitimã, și cã, doi, aceastã cãsãtorie e diferitã de mutah, cãsãtoria temporarã. Cãsãtoriile temporare, conchid ei, implicã o cãsãtorie contractatã pentru o perioadã de timp specificã și dezvãluitã – doi oameni se vor cãsãtori pentru o perioadã de timp iar la expirarea acesteia, cãsãtoria se dizolvã automat dacã nu este reînnoitã. Așadar sfârșim cu un rezultat interesant: dacã acest caracter temporar al cãsãtoriei este dezvãluit și acceptat de ambele pãrți, cãsãtoria este nelegalã. Dar dacã intenția de a sfârși cãsãtoria este în mod înșelãtor ascunsã la momentul mariajului, mariajul este legitim. Mai mult decât atât, Ibn Baz și CRLO au înțeles greșit punctul de vedere a unor juriști clasici din școala Hanbali asupra acestei chestiuni. Unii juriști hanbali au susținut cã, dacã doar una dintre pãrți are intenția de a intra într-o cãsãtorie permanentã, în timp ce cealaltã parte are intenția nepermisã și ascunsã de a intra într-o cãsãtorie temporarã, cãsãtoria este încã validã. Acești juriști hanbali au susținut cã existența unei intenții inadecvate asumate de cãtre una dintre pãrți nu invalideazã automat cãsãtoria. Ei nu au susținut cã este permis sau acceptabil ca una dintre pãrți sã aibã intenția de a înșela. Interesant, majoritatea juriștilor hanbali sau maliki au susținut cã intenția de a intra într-o cãsãtorie temporarã, ascunsã sau dezvãluitã, de cãtre una sau ambele pãrți, invalideazã cãsãtoria. Majoritatea juriștilor hanafi și shafi au susținut cã intenția de a intra într-o cãsãtorie temporarã de cãtre una dintre pãrți, dacã este nedezvãluitã, este pãcãtoasã, dar nu invalideazã cãsãtoria. Acești juriști hanafi și shafi au argumentat cã sistemul legal nu are competența de a investiga intențiile subiective ale pãrților într-o cãsãtorie și chiar dacã ar avea aceastã abilitate, ar fi o politicã greșitã. Putem conchide cã juriștii de la CRLO nu au adoptat un principiu general, lipsit de fluctuații, împotriva reprezentãrilor înșelãtoare. Unele reprezentãri înșelãtoare sunt neproblematice. Punctul crucial aici este cã cei care au nevoie de aceste verdicte sunt lãsați sã ghiceascã cum și de ce aceste judecãți sunt legate îndrumãrile Legiuitorului și care sunt metodologiile și supozițiile juriștilor. Aceste responsa expun un grad considerabil de lipsã de autoconstrângere, cercetare asiduã și rezonabilitate din partea juriștilor; atunci când verdictele sunt analizate dintr-o perspectivã comparativã, juriștii salafiți pot fi suspectați cã se folosesc de o selecție deliberatã în prezentarea evidențelor. Rezultatul este cã unica voce care emerge din responsa este vocea interpretului (juristului) care a controlat despotic procesul de stabilire a verdictului. |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users
-
- Change Theme
- English
- Mark Community Read
- Termene & conditii
- Confidentialitate
- Consimtamant
- Cookies
- Help
© 2001-2024 Softpedia. All rights reserved. Softpedia® and the Softpedia logo are registered trademarks of SoftNews Net SRL.
Ora implicita a Forumului Softpedia este ora standard a Romaniei (GMT+2). Mai multe informatii →
⚠ Postarile afisate pe Forumul Softpedia reprezinta o opinie subiectiva a membrilor care le-au publicat si nu a SoftNews Net SRL.