Revoluția română și dușmanii ei

Si acum se mira unii, cum de a fost posibil, dupa decenii de tacere, sa fie o...revolutie. Ea a fost indiferent de ce se crede despre ea. Si culmea a fost un virf de ideal.
Ce e aia? E chestia aia cu ....cucu sculat inaintea....cucuvelei. si culmea, nu au fost singuri cucii......
Si de atunci stiu unii de altii. Sintem toti care intram in acea stare de spirit. E mentala starea. Si trage dupa ea materialul.
Apropo, sintem in situatia in care sintem, fiindca s-a negat idealul. Si se continua pe aceasta cale. Negarea dureaza din 1940. A fost negare, cu doar 3 exceptii, ca perioade, 1946, 1989 21 dec, si 1996, difuz inainte si inapoi.

flovio, pe 22nd October 2010, 21:23, a scris:

OK am înțeles ești mai deștept decât generația CRITERION: intelectualii aia geniali erau prosti și tu ești deștept. Cat despre evrei vezi ca cine a omorât evrei a fost Ion Antonescu nu cine bați tu câmpii. Si cei mai mulți în trenurile cu care i-a carat ca pe niște vite în Transnistria.  Ești paralel cu subiectul și bați câmpii la greu. Sa știi ca Mircea Eliade a fost închis în lagăr politic la Ramnicu Sarat, fara rechizitoriu sau proces si nu a scris niciodată împotriva evreilor. Habar nu ai de capul tău, Eliade este cel mai mare intelectual pe care l-a putut oferii în 2000 de ani cultura romana, întregului glob(spre deosebire de 180 de Nobel-uri ale evreilor). Si rușine sa-ți fie și celor care nu scriu în manualele de istorie ca Eliade a fost încarcerat de Carol al II-lea, fără nicio hârtie, halal monarhie, eu dacă as putea uite ce le-ași oferi monarhiștilor de pe forum: !
Citește măcar 3 ani de acum încolo despre activitatea Criterion, întrebările ridicate și concluziile reieșite și după aia sa deschizi gurița. Habar nu ai pe ce lume trăiești și te exprimi despre o perioada complexa și extrem de dinamica, în care un nimeni trage concluzii globale despre un continent întreg și o perioada istorica relativ mare.
Daca era măcar 1% adevărat din ce bați tu câmpii se judeca aceste lucruri la Procesele de la Nürnberg.
Încearcă măcar doua zile sa citești măcar 10 articole ale lui Eminescu,din activitatea lui ziaristica, sau poate și ala era tâmpit și tu ești un geniu din sectorul 5, de la Vanghelie și lecturezi almanahe!
Regret dar singurul lucru pe ca mi-l inspiri, este acela de pe logoul Elenei Udrea: ROMania, exact asa e și pe brandul de țară.  
PS:  azi am stat de vorba cu un mare om de afaceri israelian și în pauza la cafele, chiar ne amuzam cu tot felul de semidocții romani care bat câmpii la greu fără sa se fi documentat de loc. In final am încheiat o afacere super-buna, zilele viitoare vom semna actele de asociere. Încearcă sa-l cauți pe Ben-Gal, aici pe forum, evreu născut aici și stabilit în Israel, poate are răbdare cu tine sa te scoată din mlaștina incult-urii,  în care te zbați. In nisipu mișcător, cu cât de zbați mai tare cu atât te afunzi mai repede. Bleah!
Apropo unde ai vazut in postul meu tembelismele pe care mi le pui mie in gura: Horia Sima, Becali, Mota si Marin. Du-te pe la doctor poate te poate trata sau doar ai obrazul gros si modifici posturile oamenilor.
Eu nu am deschis vorba despre ăștia, deși spre deosebire de perioada în care am stat în Germania, am avut avocat un roman născut acolo, nepot a lui Horia Sima, dar nu am avut decât raporturi normale ca de la client la avocat, nu am făcut politica legionara pana în acest moment și nici nu ma de gând sa fac, eu spre deosebire de tine, sunt crestin ortodox practicant, nelipsit de la fiecare liturghie, știu ca evreii sunt poporul ales și asa vor rămâne pana în Zilele din Urma , care ne bat la ușă!
Nu răspunde ca nu citesc, oricum cu noile afaceri în derulare nici nu o sa mai am timp de prostiile tale și în general de softpedia.
Doar într-un sigur caz găsesc o scuza pentru ineptiile debitate de tine: inaniția da amețeli și numai pronunța vreodată substantivul propriu Timișoara, nu merita sa pângărești acest nume sfânt, dacă nu erau ei acum stăteai in frig și fără curent și te uitai la bulgari la TV. Pune mana și aprinde niște lumânări pentru martirii Timișoarei!

Editat de Ceata_Indurarii, 22 octombrie 2010 - 21:25.

Mai omule tu esti dus rau.
Am afirmat eu ceva impotriva acelor intelectuali roamani? Am zis sa-i nu-i pomenesti alaturi de derbedei, caci nu cred ca ei sunt vinvati de disparitia lui Iorga , Madgearu.... Nu ei v-au invatat asa ceva.
Am zis eu ca n-a inchis fara judecata Carol al II-lea opozanti, unii legionari. Ba da, ba mai mult a ordonat executarea lor fara judecata.
Am pomenit eu de antisemitismul cuiva? Nici macar de al tau, atunci cand m-ai considerat alogen. Sau

Citat

Si te lauzi ca ai cunostinte printre oamenii de afaceri evrei.
De ce de personaje ca H.S. si faptele unora de-ai lui nu vrei sa amintesti?

Citat

Sper ca nu-i spui asa ceva unui sfant parinte monah in timpul postului.

Citat

Aha, daca nu-i una este sigur cealalta.
Dumnezeu te lumineze.

eu nu is deacord cu banii aia care ii primesc "revolutionarii", mi se pare cea mai mare nedreptate

(6) Drumul Securitatii de la conspirativitate catre popularitate
Articolul face parte din seria:
1. Revolutia Romana si dusmanii ei
2. Sensul spiritual al Revolutiei Romane
3. Revolutia nu s-a televizat
4. Ceausismul, ca ideologie actuala
5. Contrarevolutia, o tragedie cu accente comice

alianta dintre patricieni si pretorieni
Spuneam in episodul anterior ca, in primii ani de dupa Revolutie, institutiile militarizate ale lui Ceausescu au strans randurile in jurul fostilor comunisti. Ralierea s-a facut spontan, in primul rand din frica si din presimtirea unui interes comun de lunga durata. Confruntati cu o revolta spontana, care avea simpatia unanima a populatiei de rand, devenea destul de previzibil ca “pretorienii” vor avea de dat socoteala pentru violenta represiunii si chiar pentru restul crimelor comise in deceniile de dinainte, la fel cum activistii Partidului, “patricienii”, aveau de justificat o dictatura de jumatate de secol. Acestia din urma insa au fost capabili sa produca prin fesenismul lui Iliescu o platforma politica salvatoare pentru ambele categorii.
Noua platforma politica folosea prejudecatile si spaimele diseminate in randul populatiei in decenii de propaganda necontestata si ridica paturile cele mai defavorizate, ca resurse si educatie, chiar impotriva ideilor care insufletisera Revolutia. Pe scena geopolitica, noua echipa, a “patricienilor” din activul PCR, opta pentru o reintoarcerea tacita la servitutea fata de interesele Moscovei, care fusese totala in primul deceniu de comunism romanesc. Desi atat in Armata cat si in Securitate fronda anti-sovietica a lui Ceausescu era ingredientul incitatoriu cel mai gustat, ambele clase de pretorieni au acceptat sa puna intre paranteze sloganurile national-comunismului si au sustinut ambiguitatea profesata de echipa lui Iliescu in privinta optiunii Est-Vest ca model cultural.
Miscarea CADA (un comitet pentru democratizarea armatei) a fost inabusita in fasa, singura victorie notabila fiind inlocuirea din fruntea Ministerului Apararii a unui asasin cu apartenenta certa la KGB/GRU (Nicolae Militaru) cu un alt asasin din timpul Revolutiei, (Victor Atanasie Stanculescu) si el cu legaturi in zona serviciilor secrete, dar neprobate. In Securitate nicio miscare similara de reinoire nu a iesit la suprafata. In schimb, s-a optat pentru o cale mult mai anevoioasa dar de succes, mizand pe stergerea memoriei colective si rescrierea istoriei.

un scurt istoric al Securitatii
Un securist scapatat (mai exista si asa ceva!) isi amintea recent intr-un interviu cat de tulburi erau pentru el si colegii lui primele luni de dupa ’90. Nu stiau prea clar daca vor fi trasi la raspundere ori, din contra, recuperati de noul sistem intr-o forma sau alta, iar pe strazi se scanda: “Securistii-n mina, sa ne dea lumina!”, isi aminteste Nicolae Camarasescu. Dar care era originea acestei institutii si ce o facuse atat de detestata in randul oamenilor?
Veniti de peste granita, impreuna cu trupele Armatei Rosii in 1944, cei care au transformat Siguranta in Securitate nu se deosebeau foarte mult de restul agentilor Comintern, desi erau ceva mai specializati. Conspirativitatea si secretomania erau traditii pastrate de comunisti din perioada ilegalista, pe cand visau la rasturnarea ordinii de drept prin orice mijloace. O sumedenie de lideri comunisti au trait intreaga viata sub identitati false, urmand o agenda perfect opusa celei afirmate in public: de la Vladimir Ilici Lenin (nascut Ulianov), la Iosif Visarionivici Stalin (Djugasvili), la Leon Trotki (Lev Bronstein) sau Ana Pauker (Hanna Rabinsohn), Valter Roman (Erno Neulander) si nenumarate alte exemple. Pseudonimul trebuia sa ascunda originea purtatorului (evreiasca sau din regiuni mai indepartate ale imperiului rus), implicarea in diverse acte antisociale pentru cei urmariti de autoritati sau pur si simplu sa asigure un “nume de scena” cu rezonanta (Stalin provine de la cuvantul “otel”).
In tarile Europei de Est acesti agenti de influenta ascultau cu sfintenie de ordinele comisarilor sovietici si de directivele secrete ale NKVD. Documente a caror autenticitate nu a fost inca infirmata de nimeni, directivele NKVD, gasite in mai multe tari rasaritene, detaliau un plan in 45 de puncte de destructurare a organizarii unei tari si de infeudare fata de Moscova. Directivele prevedeau instituirea unor foruri de conducere de fatada, fara putere reala, compromiterea si anihilarea opozitiei si a elitei, falimentarea micii proprietati taranesti si a oricaror forme de independenta economica, promovarea unei administratii corupte si santajabile, degradarea sistemului de invatamant prin inversarea criteriilor de admitere si promovare etc. Cum spuneam, e inca greu de dovedit daca directivele NKVD sunt un document autentic ori fals, dar efectele urmarite au devenit de multa vreme o realitate.
In primii ani ai ocupatiei sovietice, operatiunile specifice Securitatii au fost derulate de Ministerul de Interne, condus de Teohari Georgescu (alias Burah Tescovich). In cadrul acestui minister exista o asa zisa Brigada Mobila, codusa de Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg), care imita structura stalinista SMERSH (un acronim care continea si sloganul edificator “Moarte spionilor!”). Nicolschi era el insusi un spion ratat, arestat in ’41, la doar cateva ore dupa ce patrunsese in Romania, tara a carei limba o invatase aproximativ pentru a putea derula misiunea incredintata.
Abia in august 1948 e emis un decret de infiintare in cadrul MI a unei institutii distincte, Directia Securitatii Statului, condusa de Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenko). Teohari Georgescu a fost considerat de colegii lui prea bland, iar pentru a se disculpa acesta aminteste ca in timpul mandatului sau au fost arestati 100.000 de “dusmani ai poporului”. Succesorul sau ca ministru de interne, Alexandru Draghici, scoate DSS din subordinea Internelor. Cazut si el in dizgratie si inlocuit in Comitetul Central chiar de Ion Iliescu, Draghici e acuzat de echipa lui Ceausescu de abuzuri si i se atribuie alte 80.000 de victime. Ambele cifre sunt cat se poate de aproximative, securistii insisi recunoscand in diverse ocazii ca nu au o evidenta stricta a arestatilor sau decedatilor din sistemul penitenciar. De fapt, evidenta era atat de precara incat in acea perioada era inca posibil ca un urmarit sa fie pierdut pur si simplu printr-o schimbare de domiciliu.
In anii marii terori Securitatea a functionat intr-un mod total diferit de ceea ce inseamna acum un serviciu de informatii, avand dreptul sa aresteze, sa ancheteze recurgand fara teama de urmari la tortura si crima, sa supravegheze si sa controleze practic mersul justitiei. Aceasta putere discretionara s-a mentinut sub forma capacitatii de influentare pe toata perioada sistemului comunist si este inca suficient de viguroasa si astazi. Originea primilor capi ai aparatului represiv comunist nu trebuie sa ne induca in eroare: chiar daca modelul de functionare era CEKA, institutie creata si perfectionata in Uniunea Sovietica de Felix Dzerjinski si urmasii sai ca Lavrenti Beria, totusi ea a luat repede o coloratura romaneasca. Incepand cu Alexandru Draghici conducatorii Securitatii au fost cat se poate de roamani, dar au continuat sa aplice schemele de gandire si comportament inventate de rusi si de organismele similare din tari asiatice. Formele de control si persuasiune au devenit si ele din ce in ce mai elaborate in ultimele decenii ale dictaturii, fata de perioada cand trupele de securitate se luptau cu arma in mana cu gruparile de partizani din munti.
Sub Ceausescu, Securitatea a ajuns sa aiba circa 7 departamente distincte. Intentia lui Ceausescu de a readuce Securitatea sub controlul Partidului a reusit doar la nivel formal. Posibilitatea de a calatori, accesul la informatii din strainatate si la informatii sensibile din viata activistilor, eludarea cadrelor gandirii marxiste, o selectie a cadrelor bazata in multe cazuri pe criterii de eficienta si performanta, precum si posibilitatea de a derula activitati economice internationale chiar dincolo de cadrul legal au fost motive pentru care Securitatea a ajuns in anii ’80 sa aiba o putere reala superioara activului de Partid.
Desi angajatii Securitatii se mandresc cu furtul de tehnologie vestica si cu acte de eroism impotriva unor state NATO, si in anii ’80 principala ratiune de existenta a institutiei era apararea dictaturii. Chiar si spionajul, componenta de elita a institutiei, condus de un individ rudimentar si grobian ca Nicolae Plesita, avea ca tinta principala anihilarea elitei romanesti din exil prin atentate cu bomba, scrisori de amenintare sau batai aplicate in plina strada celor fugiti din paradisul comunist. Alteori, persuasiunea lua forme ceva ma blande, chiar hilare. Andrei Plesu povesteste ca securistul care se ocupa de cazul sau l-a avertizat ca occidentalii vor sa strice imaginea Romaniei si ca probabil vor incerca sa ii introduca produse in buzunar cand intra intr-un mare magazin, ca sa poata spune despre romani ca sunt hoti.
Dezvaluirile facute de generalul Mihai Pacepa, adjunct al DIE, au avut meritul de a arata continuitatea colaborarii dintre Securitate si KGB, incalcari ale drepturilor omului si implicari in terorismul arab. Totusi, desi multi securisti inca il urasc de moarte pe Pacepa, trebuie subliniat ca acesta fusese la randul lui partas la actele criminale ale institutiei din perioada stalinista si ca dezvaluirile sale sunt nesistematice si se mentin intr-o zona a cancanului, incapabil sa descrie adevarata natura odioasa a regimului.
In momentul declansarii Revolutiei efectivele Securitatii pot fi estimate la peste 15.000 de ofiteri, care dispuneau de 23.000 de luptatori in cadrul trupelor de Securitate si de o retea activa de circa 400.000 de informatori. Estimarea facuta mai recent de generalul Pacepa e inca si mai ametitoare. Pacepa sustine ca fiecare dintre cei 15.000 de ofiteri ar fi trebuit sa aiba 50 de colaboratori (din randul PCR) si 50 de informatori (nemembri PCR), iar ofiterii de Militie ar fi fost obligati sa lucreze la randul lor cu aproximativ 150 de asemenea surse, ceea ce ar face ca numarul colaboratorilor sa treaca de 2 milioane.

matrioska, inmultirea serviciilor secrete
Dupa modelul papusilor rusesti, structurile redenumite ale Securitatii s-au inmultit dupa 1989. Daca actiunile din timpul Revolutiei sunt mai greu de marturisit, fiind inca fapte penale neprescrise, exista relatari ale altor fapte care atesta ca securistii lucrau organizat inca din primele zile ale lui 1990. La vedere, bodyguarzii lui Ion Iliescu din zilele Revolutiei, condusi de Dumitru Iliescu, vor constitui SPP, care lua locul Directiei a 5-a, oficial la inceputul lui februarie ’90.
Primul serviciu secret post-decembrist in toata puterea cuvantului a fost creat de Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei trimisi de Iliescu sa se ocupe de executia lui Ceausescu. Structura creata de Voican Voiculescu in cadrul Ministerului de Interne includea o multime de fosti securisti prea compromisi chiar si pentru viitorul SRI. UM 0215, sau “Doi si un sfert” cum a devenit ea cunoscuta, era condusa de Dan Gheorghe si derulase actiuni de diversiune inclusiv la manifestatia din Piata Universitatii. Cu denumirea schimbata in UM 0962 si apoi in Directia Generala de Protectie Interna (DGIPI), serviciul secret al politiei contine in continuare o arhiva exploziva si propria retea de agenti de influenta raspanditi in presa. DGIPI reprezinta o miza atat de mare incat nu mai putin de trei ministri au fost rapusi in luptele de putere pentru controlul ei in ultimii doi ani.
Mihai Caraman, un spion galonat de misiuni in statele NATO pe timpul lui Ceausescu, era desemnat tot in februarie 1990 sa infiinteze Serviciul de Informatii Externe. Dezvaluirile de presa despre ispravile retelei Caraman, ofiter decorat de KGB, si presiunile publice facute de conducerea NATO l-au determinat pe Ion Iliescu sa il inlocuiasca la conducerea SIE cu generalul Ioan Talpes, un istoric crescut sub pulpana lui Marin Ceausescu.
Un alt participant la procesul lui Ceausescu, Virgil Magureanu, avea sa reinfiinteze in martie ’90 institutia desemnata ca mostenitoare a Securitatii sub denumirea de SRI. Evenimentul venea in replica la citirea Proclamatiei de la Timisoara, adevarat act de continuare a spiritului Revolutiei si la lansarea protestului maraton din Piata Universitatii. Pentru ascunderea acestei conexiuni securistii au folosit cea mai puternica si mai periculoasa dintre diversiunile din arsenalul lor: conflictul interetnic de la Targu-Mures. Virgil Magureanu a ascuns initial faptul ca predase atat la Stefan Gheorghiu cat si la scoala de la Baneasa, ca avusese gradul de capitan si ca fusesese in colimatorul diviziei anti-KGB pentru intalnirile anterioare Revolutiei cu membri ai echipei lui Ion Iliescu.
Distrugerea probelor a fost o preocupare de capatai a celor ce au preluat arhivele si personalul Securitatii. Fenomenul s-a intamplat inca din timpul Revolutiei si prin inscenari ale altor evenimente violente, ce au permis devastari si sustrageri. La doar doua saptamani dupa cea mai violenta dintre mineriade, in iunie ’90, SRI era surprins in fapt incercand sa incinereze sapte tone de documente in celebrul scandal Berevoiesti.
In afara acestor structuri principale, si alte institutii si-au creat propriile retele informative, cum ar fi serviciul de informatii al Armatei (DGIA) sau cel al Justitiei (SIPA). Acesta din urma a fost desfiintat in urma numeroaselor scandaluri si la presiunea autoritatilor europene, dar uriasul material de santaj, cu informatii compromitatoare despre judecatori si procurori, e inca disputat. In ultima vreme o influenta tot mai mare o are Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), cu un buget dublu fata de SIE, de pilda. In total, joaca de-a spionii costa bugetul de stat peste 2 miliarde lei noi doar in anul de criza 2010. Cheltuim asadar peste 470 milioane de euro pentru a avea cam de 10 ori mai multi agenti secreti la mia de locuitori decat Marea Britanie, mai multi chiar decat in ultimii ani ai lui Ceausescu, un aparat care apasa serios un buget firav.

securistii, luati prin surprindere de Revolutie
Desi securistii sunt foarte constiinciosi in ultima vreme in rescrierea istoriei, cei mai multi dintre ei nu au fost departe in zilele Revolutiei de “curajul” piciorului in ghips al lui Stanculescu. Cei mai multi s-au internat ori s-au ascuns pur si simplu pe la rude de teama unor arestari sau pentru a nu fi linsati de populatie. Unii au avut norocul de a se afla in preajma evenimentelor, iar versatilitatea specifica meseriei le-a permis sa se integreze cu mult talent in peisaj. De pilda, cand coloana de revolutionari s-a indreptat catre televiziune, traseul trecea si prin Piata Dorobanti unde, pe intrarea Bitolia, in inima cartierului rezidential, isi avea domiciliul obligatoriu Mircea Dinescu. Cei de pe tanc si-l amintesc pe Dinescu incadrat de securistii care trebuiau sa-l pazeasca, alaturandu-se coloanei ce mergea la Televiziune.
Tot la locul potrivit s-au aflat si cei din dispozitivul de paza al Comitetului Central. Pe seama lor, revolutionarii fac haz de necaz cand povestesc ca in CC au intrat trei categorii de revolutionari: revolutionarii intrati sa-l dea jos pe Ceausescu, revolutionarii intrati sa puna mana pe cate ceva si revolutionarii care se aflau deja acolo.
Dar pentru alti securisti Revolutia nu a fost deloc o experienta vesela. In cartea sa, “Mostenitorii Securitatii”, Marius Oprea grupeaza mai multe marturii la cald facute inainte tentativei actuale de rastalmacire a faptelor pentru eroizarea Securitatii. Colonelul Dumitru Burlan povesteste cum timp de mai multe zile 80-90 de securisti au stat ascunsi intr-un garaj din centru unde erau masinile folosite de Ceausescu. Seful spionilor, generalul Nicolae Plesita marturiseste si el starea de perplexitate a colegilor: “Nu ne-am inchipuit ca s-ar putea darama sandramaua asa usor.”
Pe langa aceste puseuri de sinceritate, o si mai mare greutate are marturia data de adjunctul sefului Securitatii Timis, Filip Florescu, in timpul procesului din 1991:

“Eu si ofiterii de contraspionaj de la Timisoara nu am reusit atunci sa evidentiem amestecul strain. Este meritul presei in general, al unor gazetari iscoditori in special, ca au gasit dovezi indubitabile ale amestecului strain in evenimentele din decembrie 1989.”

Cu alte cuvinte, avand la dispozitie intregul aparat de ofiteri si informatori, alertati dupa revolta de la Brasov din ’87, Securitatea recunostea ca nu a putut produce nici macar o dovada de actiune a unor servicii secrete. “Eliberati” de povara de a-si proba afirmatiile, raspandacii din presa aveau sa razbune aceasta situatie oferind “pe surse” si prin insinuari informatiile convenabile citate cu satisfactie de respectivul securist.

Alex Mihai Stoenescu, sau istoria rescrisa chiar de omul Securitatii
Pentru ca fostii securisti sa aiba o istorie pe placul lor era nevoie in primul rand ca martorii evenimentelor sa dispara fizic ori sa fie redusi la tacere prin marginalizare, lucru care s-a intamplat in ultimii 20 de ani. Abia recent au putut fi enuntate pe sleau teorii dintre cele mai insultatoare la adresa Revolutiei Romane. Daca la procesul de tip stalinist al lui Ceausescu intreaga tara a socotit ridicole scuzele cu “agenturile straine”, pentru ca toti stiau ca nu era nevoie de niciun serviciu strain ca sa-i convinga sa il rastoarne pe Ceausescu, astazi aceleasi fantasmagorii sunt vandute pe post de dezvaluiri unui public needucat si mare consumator de tabloide.
Un adevarat performer al teoriilor conspirationiste despre Revolutie (si nu numai) este Alex Mihai Stoenescu. Perseverent si inteligent, inginerul Stoenescu a reusit sa vanda drept credibile teorii care in urma cu doua decenii i-ar fi facut sa roseasca pana si pe generalii care “semnau anonim” in revista Romania Mare. Si, asa cum amintita revista de partid beneficia din plin de toleranta justitiei lui Iliescu si era alimentata cu file din dosare si note informative, nici investigatiile lui Alex Mihai Stoenescu nu s-ar zice ca nu beneficiaza de suportul sistemului. Mediatizarea de care se bucura din partea trusturilor de presa detinute de alti turnatori e cat se poate de insistenta si nici institutiile statului nu stau cu mana in san. Pentru a sustine una din tezele lui Stoenescu, generalul Victor Stanculescu a fost invoit din penitenciar si dus cu alai la sediul unei televiziuni. Dupa stiinta mea, e singurul detinut din Romania care a beneficiat vreodata de un asemenea tratament, deci miza e cat se poate de importanta.
Din palpitantele povesti depanate de Alex Mihai Stoenescu, mai cunoscut securistilor sub numele de cod Gavrilescu, toata lumea iese bine, mai putin poporul roman. Revolutia e pornita de agenti maghiari, care pacalesc cativa huligani romani sa sparga vitrine, scandarile din strada sunt dictate de turistii sovietici, aparent vorbitori fluenti de limba romana, care se deplaseaza in autoturisme lada, securistii nu trag decat din greseala, militarii nu il apara nici ei pe Ceausescu si preiau comanda chiar inainte de fuga acestuia. Cu niste forte de represiune atat de patriotice si de dornice sa vada Romania trecand la democratie te si intrebi cum de s-a mentinut la putere regimul vreme de 45 de ani! Si daca populatia era atat de multumita cu Ceausescu, incat aveau nevoie de agenti sovietici care sa-i pacaleasca sa se revolte, oare de ce nu o fi sarit nimeni sa-l apere in acele zile si nici macar in lunile care au urmat?
“Masele nu fac istoria, asta e o teorie marxista”, ne spune cu emfaza Alex Mihai Stoenescu, pentru a justifica minimalizarea rolului protestului spontan al populatiei. Afirmatia e in buna masura adevarata, numai ca personalitatile reale, care sa exprime ideile revoltei populare, nu inseamna ca nu au existat daca nu au putut trece de zidul mediatizarii selective, ridicat imediat. Cati dintre liderii din strada sau dintre autorii celor doua proclamatii de la Timisoara (din timpul Revolutiei si din primavara lui ’90) au avut sansa macar de a se adresa in mod direct publicului larg?
O observatie inca si mai importanta e facuta de Marius Mioc pe marginea popularitatii teoriilor conspirationiste lansate de Mihai Stoenescu. In primii ani de dupa revolutie, s-au derulat mai multe procese televizate, ce i-au avut in boxa acuzatilor pe membrii CPEx si diversi comandanti ai Armatei si Securitatii. Judecati in stare de arest si cu perspectiva palpabila a unei detentii indelungate, liderii comunisti si securistii s-au aparat cum au putut mai bine, cei mai multi invocand respectarea unor ordine primite. Totusi, nici macar unul nu a avut tupeul de a spune ca a fost parte dintr-o conspiratie care a rasturnat dictatura, dezvaluire care nu doar ca l-ar fi scapat de inchisoare, dar l-ar fi transformat intr-un erou, pentru simplul fapt ca auditoriul avea inca o memorie prea proaspata pentru a fi insultat cu asemenea inventii.
Alex Mihai Stoenescu, care in anii ’80 scria note catre Securitate cu numele de cod Gavrilescu, se adreseaza acum unui public nou, crescut de o presa bine controlata. Mai bine de un deceniu, Mihai Stoenescu a lucrat in biroul de presa al Ministerului Apararii, in cadrul caruia functiona un fel de celula de propaganda a armatei. Evident ca problema participarii armatei la Revolutie era una cat se poate de presanta pentru capii armatei in 1992, cand Stoenescu s-a alaturat respectivului departament, dar teoriile amintite mai aveau de asteptat pentru a putea fi lansate pe piata.
Doua puternice cercuri de influenta au sustinut fulminanta ascensiune a lui Alex Mihai Stoenescu. Primul e o factiune din asa numitul club Trocadero, botezat dupa carciuma unde se intalneau inainte de ’89 eminentele cenusii din GUVR (“un viitor pentru Romania), care ii includea pe Dorel Sandor, Vladimir Pasti, Adrian Nastase, Vasile Secares. Dupa ce l-au consiliat cu mai mult sau mai putin succes pe Ion Iliescu, o parte din membri mai putin notorii ai acestui “think tank” se vor regasi fie in biroul de presa al MApN fie in randul profesorilor experti in imagologie sau manipulare la universitatea fondata dupa revolutie de Secares. Al doilea cerc de influenta e cel creat de “generosul” om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, caruia Stoenescu promite de mai multa vreme sa ii dedice o carte biografica. Volumul ar urma sa arate, dupa dezvaluirile autorului, ca SOV a fost doar victima unui FNI orchestrat de forte oculte si chiar sa documenteze un trecut de disident anti-comunist pentru Vantu, despre care aflam ca participa la revolutie si tragea de limba agenti KGB. Nimic mai palpitant. La urma urmei, daca Stoenescu a fost atat de eficient in rasturnarea perspectivei asupra revolutiei, de ce nu si-ar exersa talentele de imagolog si pentru clienti privati? Influenta gruparii lui SOV l-a adus pe Stoenescu pana in preajma presedintiei sub Emil Constantinescu, iar impreuna cu un alt deconspirat de pe statul de plata al lui Vantu, Varujan Vosganian, a fondat si un partid zice-se de dreapta.

a doua confiscare a Revolutiei
Dupa ce Ion Iliescu a deturnat Revolutia de la sensul ei democratic si explicit anticomunist catre derizoriul unei rascoale indreptate impotriva unui dictator scapat de sub control, asistam acum la a doua operatiune majora de golire de sens a unui eveniment istoric fundamental. De aceasta data, romanilor li se neaga pana si meritul revoltei, fiind doar cobaii unui experiment secret petrecut peste capul lor. Prima deturnare isi propunea o schimbare de garnitura si dezideologizarea, cea de-a doua profita tocmai de disparitia interesului pentru ideile politice. Mult mai comerciala decat prima operatiune manipulatorie, cea de-a doua are si calitatea de a fi salutata si de nostalgicii carora ideea de dictatura nu li se pare deloc reprobabila.
Am amintit mai sus tentativa perseverenta a lui Alex Mihai Stoenescu de a deforma in sens conspirationist istoria Revolutiei. E doar cea mai coerenta si explicita intreprindere de acest fel, dar nici pe departe singura. Cel mai departe a mers Vadim Tudor, care, dupa ce si-a deschis publicatiile catre activisti de rang inalt ai regimului Ceausescu, anul acesta a renuntat la jumatati de masura si a denuntat Revolutia ca pe “o crima anticrestina”. Ceva mai rezervate, alte canale au ales o optica similara din ratiuni comerciale: in plina criza si cu un public fara educatie istorica, nostalgia pentru ceausism se vinde bine si aduce audienta. Postul OTV face de multa vreme apologia “Epocii de Aur”, gasind in acest populism un limbaj comun cu masele; pana si tabloidul Libertatea a preluat dupa Jurnalul national ideea unor editii speciale dedicate comunismului.
Cum spuneam, unele dintre aceste goliri de sens si rescrieri ale istoriei au doar ratiuni mercantile si nu pot fi considerate parte a unui plan. Totusi, nu putem ignora ca ele apar intr-o etapa istorica in care se produce o schimbare a raporturilor de putere, de la esaloanele secunde ale Partidului catre casta mai pragmatica a fostilor securisti. Schimbarea urmeaza indeaproape transformarea ce se petrece in Rusia. Daca in primii ani ai lui Iliescu modelul era unul perestroikist, de cosmetizare a regimului, actuala stare de fapt imita etapa moscovita a capitalismului oligarhic. Platforma FSN a fost acceptata printr-un consens spontan atat de nomenclaturisti cat si de securisti. Cum cei din urma au fost mult mai apti si mai prolifici in a trage foloasele numeroaselor scandaluri financiare, in extinderea controlului asupra presei si institutiilor statului, in clipa de fata nu poate fi identificata o forta care sa ii impiedice sa preia si formal puterea pe care o au de facto asupra intregii societati. Iar oferirea unei versiuni proprii asupra Revolutiei poate fi considerata parte a procesului de definire ideologica a actualei / viitoarei puteri politice a unei securitati care va conduce fara intermediari. Caci, oricat de rudimentara ar fi ea, nicio putere nu conduce fara o ideologie si nicio ideologie nu exista fara a oferi propria viziune asupra trecutului si a lumii actuale.

politicienii si Revolutia
Daca nu am sti aceasta ni s-ar parea bizar ca doi din cei trei presedinti ai Romaniei de dupa 1989 au gasit necesar sa scrie carti in care descriu Revolutia. Primul, Ion Iliescu, a facut-o pentru a se disculpa si pentru a oferi propria interpretare politica a unui eveniment pe care l-a confiscat. Al doilea, Emil Constantinescu, a facut-o pentru a-si insera un mandat dezamagitor in naratiunea mai ampla a destinului national, in raport cu care e mai bine pozitionat decat predecesorul sau, chiar daca acesta a avut un rol de protagonist in eveniment.
Fara ambitiile livresti ale predecesorilor sai, Traian Basescu a preferat sa aiba o relatie de natura administrativa cu o revolutie la care, de altfel, recunoaste ca nu a luat parte. A comandat un raport unei comisii de experti si si-a asumat concluziile respectivei comisii. Vazut ca act birocratic al unui politician, care are nevoie de specialisti sa ii spuna ca regimul comunist, in care a trait ca adult, a fost “ilegitim si criminal”, gestul condamnarii publice a comunismului nu are multa valoare; vazut ca pozitie intemeietoare a unui altfel de stat si citit in fata unui parlament care reactioneaza violent la concluziile de bun simt ale textului, gestul e de maxima insemnatate. Si totusi, in afara campaniei electorale, Traian Basescu e incapabil sa realizeze o legatura emotionala cu amintirea si semnificatia Revolutiei. Un impostor descurcaret pe taramul moral al anticomunismului, Basescu simte instinctual ca are mai mult de castigat de pe urma noii forme de populism reprezentata de zeflemisirea securista a revolutiei. Fie ca e el insusi o rotita a sistemului sau doar captivul sau neputincios, Basescu nu pare a avea o problema nici in colaborarea cu “serviciile” ori cu anumiti oligarhi si nici cu rescrierea istoriei de catre securisti atata timp cat i se ofera satisfactia unor dezvaluiri (reale) care il ating pe rivalul Iliescu.
De fapt, tranzitia ne-a dat doar doi politicieni capabili sa comunice cu poporul la nivel simbolic, prin intermediul miturilor politice: Ion Iliescu si Traian Basescu. Intre ei s-a interpus un politician care marcheaza debutul unei ere post-mitologice: Adrian Nastase.
Ion Iliescu a jonglat cu un talent neegalat cu mitologia comunista, gasind astfel o cale simbolica de comunicare cu un popor inoculat timp de mai multe generatii cu schemele marxiste de gandire. Arsenalul mitologic al lui Ion Iliescu era completat de unele elemente nationaliste, adoptate mai curand din ratiuni tactice decat din porniri intime. Cu acest cocktail ideologic, pe care l-as denumi un “neo-ceausism de stanga”, Iliescu si-a asigurat suportul atat al clasei birocratice cat si al majoritatii populatiei, care raspundea la stimulii exersati sub Ceausescu.
In raport cu propria lui birocratie, Basescu nu se sfieste sa profeseze ce as numi un “neo-ceausism de dreapta”, punand un accent mai mare pe valorile autoritarist-nationaliste. Ambii presedinti sunt prea inzestrati cu instincte politice pentru a intelege ca in maruntaiele actuale ale statului modelul paternalist al ceausismului e adevarata ideologie si ambii sunt prea putin idealisti sa isi propuna sa o contrazica. Vorbiti in particular cu orice primar de comuna sau cu orice sef de post si veti constata ca rezoneaza cu national-comunismul si anti-occidentalismul lui Ceausescu infinit mai bine decat cu oricare dintre idealurile europene. Basescu stie foarte bine ca ultimul politician care a ales sa sustina o alta mitologie politica, in raspar cu mentalitatea post-ceausista, respectiv Emil Constantinescu, a sfarsit destul de prost. Dar lui Emil Constantinescu i-au lipsit de la bun inceput datele personale pentru o buna comunicare cu masele precum la nivelul meta-limbajului si forta de a le aduna in jurul lui catre o destinatie nesigura.
Un alt politician lipsit de date personale la nivel simbolic, dar compensand prin ambitie, Adrian Nastase, a incercat sa iasa cu totul din logica mitologiei politice. Fara o ideologie in care sa creada si fara carisma, care sa ii asigure priza la public, Nastase a incercat sa se impuna exclusiv prin intermediul retelei oligarho-securiste. Ascensiunea sa a coincis cu epuizarea puterii miturilor socialiste, care il sustinusera pe Ion Iliescu. Neputand sa comunice la nivel emotional cu masele prin gesturi simbolice, dar foarte exersat in manevrarea parghiilor de putere, Nastase a ales sa instituie o dictatura mediatica si sa se impuna prin supra-mediatizare. Intr-o erotica politica, strategia sa era mai mult un viol al multimilor decat un act de seductie.
Cu Nastase, Romania a pasit in zodia puterii fara perdea a oligarhiei securiste. Era epoca in care un pensionar, care participase la revolta de la Brasov, il recunostea la televizor pe securistul care il schingiuise, ajuns consilierul guvernamental Ristea Priboi. Cu Nastase ca exponent al oligarhiei, fostii securisti demonstrau ca deprinsesera perfect noul limbaj de lemn al birocratiei europene si ca il puteau folosi pentru a masca insituirea unui regim de tip sud-american. In consecinta, si-au investit resursele financiare si mediatice in propulsarea unui Nastase comercial, pentru noua generatie de alegatori traitori in lumea consumerismului pragmatic. Si ceilalti politicieni creati in laboratoarele mediatice ale oligarhiei securiste din acelasi plastic ca Adrian Nastase (Mircea Geoana, Crin Antonescu, Victor Ponta) au palit pana acum in fata gumelastului din care e construit mult mai intuitivul Basescu.
Razboiul personal cu o parte dintre moguli e poate singurul punct in care Traian Basescu recupereaza credibil sensul politic al Revolutiei. Totusi, partidul sau a absorbit mini-partidul infiintat de Virgil Magureanu, un alt sef de serviciu (Ioan Talpes) i-a devenit purtator neoficial de cuvant, fratii Paunescu (ale caror origini vin din comertul exterior ceausist) ii slujesc ca porta-voce, la fel si cativa dintre cei mai dubiosi raspandaci ai serviciilor din presa, ca sa nu mai vorbim de buna intelegere cu o parte a oligarhiei economice, ori de partidul cu epoleti al lui Gabriel Oprea. Chiar daca presedintele se minte ca acestea sunt doar compromisuri tactice, din lipsa de alte resurse, nu se poate sa nu observe fundatura constitutionala in care se mentine incercand un dialog civilizat cu “structurile”. Reprosul cel mai mare pe care i l-as face suna paradoxal, caci nu se refera la absurdele veleitati dictatoriale pe care i le atribuie presa ostila. As spune ca in raport cu structurile, care tin captiva Romania sub actualul aranjament constitutional, Basescu e chiar catastrofal de democratic. In fata unei suprastructuri care isi eternizeaza prin justificari legal-procedurale abuzul in forma continuata asupra majoritatii populatiei, nu te poti multumi sa ai actiunile unui petitionar. Iar daca Traian Basescu crede ca a descoperit rezervoare de patriotism in randul fostilor sau actualilor securisti si ca si-i poate lua aliati intr-un proiect de modernizare nationala, amagirea e cu atat mai mare.

Sursa

Ai perseverenta unui paianjen caruia cineva ii strica pinza in fiecare zi. Cum a fost in stare sa-i pacaleasca Iliescu pe toti revolutionarii aia autentici si sa sterpeleasca revolutia? A fost mai destept decit aia 5%, asa-i?  Miscarea CADA nu a fost inabusita,  a murit de la sine datorita conducatorilor ei. Ti-am mai spus-o, dar nu tu nu vezi padurea din cauza copacilor.   Miocule, citeodata mi-e mila de tine, cind te vad cum ricii in praf, doar, doar iti iese si tie de un cozonac si asta in conditiile in care nu te poti plange ca nu ti-a picat destul.
Sau incerci sa rescrii istoria, asa, de dragul sportului?

Modernizarea Rominiei se face cu aportul si cointeresarea intregii populatii. Nu elite. Elitele, pot doar trasa niste directii. Care sint sau nu urmate.
Cine nu a inteles ca democratia chiar inseamna si este TOTI, se inseala si merge pe un drum gresit.

Citat

Rahat. Stiau f. bine ce se intampla.

g_force, pe 26th October 2010, 00:37, a scris:

g_force, dacă tu ai fost tăntălău și te-ai lăsat păcălit de Iliescu, încearcă să înțelegi că nu toți au fost proști ca tine. Au fost și unii care imediat după revoluție au atras atenția că Iliescu a șterpelit revoluția. La Timișoara numărul acestora a fost mai mare decît în alte orașe ale țării.
O mulțime de fani Iliescu din anii '90 sînt acum anti-Iliescieni feroce. În funcție de coeficientul de inteligență, după un timp mai scurt sau mai lung, mulți din cei care au votat cu Iliescu în '90 au ajuns să-l critice pe Iliescu. Un bun exemplu despre capacitatea ființei umane de a înțelege, fie și cu întîrziere, evenimentele istorice, este președintele Băsescu, FSN-ist în anii '90, astăzi anticomunist feroce, profund întristat de soarta poporului său care are de ales numai între comuniști. (bine, Băse și cu al său partid nu sînt chiar așa de anticomuniști ca să desființeze Institutul Revoluției condus de Ion Iliescu, finanțat de la bugetul statului; o fi criză, dar pentru institutul lui Iliescu se găsesc bani; "sistemul ticăloșit" e criticat din toți rărunchii dar e finanțat de la bugetul statului; că dacă nu s-ar finanța, n-ar mai exista obiect pentru critică care să furnizeze dovezi de anticomunism)

E interesant să observ la mulți dintre tăntălăii anilor '90, feseniști feroci ai acelor vremi, cum după convertirea la antiiliescianism nu vor să accepte că au fost alții mai deștepți decît ei, care au inițiat opoziția la Iliescu și FSN imediat după revoluție. Cică anticomunismul autentic e al lor, al celor care îl aplaudau pe Ceaușescu, au stat ascunși la revoluție, l-au aplaudat apoi pe Iliescu dar mai recent i-a lovit revelația despre cît de rău e comunismul. Iar cei care n-au avut același parcurs politic sînt declarați impostori.

g_force, iartă-i pe cei care l-au criticat pe Ceaușescu și apoi pe Iliescu înainte de a se da semnalul că "e voie". Știu, e o chestie greu de iertat.

flovio, pe 26th October 2010, 19:25, a scris:

De bine ce știau au ajuns la pușcărie după decembrie 1989. Nu e vorba de Pleșiță, dar de Iulian Vlad, șeful securității, de Filip Teodorescu și de destui alții.
Dar așa sînt securiștii - patrioți. Pentru binele țărișoarei, ei sînt dispuși să stea și la pușcărie. Ei și Nelson Mandela.

Citat

Cred ca au fost mai in siguranta acolo. Nu de furia noastra evident.

flovio, pe 26th October 2010, 21:46, a scris:

Cine și-a riscat propria siguranță în decembrie 1989? Ăia care au ieșit pe străzi și au fost împușcați sau arestați? Nici vorbă, ăia au fost niște impostori, dacă nu cumva agenți străini, jocurile erau făcute la Malta.
Adevărații eroi ai neamului care și-au riscat propria siguranță de dragul țărișoarei sînt securiștii.

De altfel, majoritatea celor care au cerut certificate de revoluționar și despre care CNSAS spunea acum un an că au colaborat cu securitatea, au izbutit să primească certificatul, în ciuda articolului 8 din Legea 341/2004 care spune că nu se pot da certificate foștilor colaboratori ai securității (sursa). Este rezultatul activității din fruntea SSPR a lui Adrian Viorel Nicolaescu, numit acolo de Emil Boc (recent a fost numit acolo un alt șef), om care, cum îl lăuda Teodor Mărieș de la asociația "21 Decembrie", alături de Raymond Luca (PNL) - șeful comisiei parlamentare a revoluționarilor, a făcut într-un an ce nu au făcut ceilalți șefi ai SSPR în 5 (din punct de vedere al numărului de certificate de revoluțonar eliberate):

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/GWcGAVE7bDs?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Marius1989, pe 27th October 2010, 12:50, a scris:

Adica cei din strada, care au stat la Universitate, care au manifestat, au fot impostori, dupa tine? Si cei care au tras in oameni, chiar in casa fiind oamenii, au fost....eroi. Trageau ca disperatii, noaptea in oameni. In balcon, cind stringeam rufele si am iesit sa vad afara, au tras in mine. Aia au fost...eroi, dupa mintea ta? Nu mai baiatule, au fost indivizi platiti sa traga in populatie. Nicidecum eroi. Nici macar militari, ca aia au ordin de lupta si lupta mai pe fata.
Jumate din bucuresteni si alte orase erau impostori?
Si uite cum unii ca tine incearca sa inverseze datele problemei.
Fiindca politicienii anului 1989, nu au fost capabili sa schimbe pasnic conducerea tarii, in noiembrie, la congres, de lasi ce erau, s-a ajuns cu populatia in strada, sa le faca treaba lor.

flovio, pe 22nd October 2010, 21:23, a scris:

Neavînd ce face mai citesc postări din urmă.
FLOVIO,în altele zici bine,dragă.Cum de aici repeți toate  chestiile spuse despre legionari de propaganda comunistă. În această privință a fost cinstită propaganda și a spus adevărul?
Ce crime au făcut legionarii? Iorga? Păi,Iorga a dispus să fie ucis șeful legionar Codreanu.Ce voiai? Să fie felicitat pt asta?
Cum se amestecă credința religioasă cu ....haznaua politică? Politica e hazna pt căcănarii care fac hazna din politică.Legionarii nu au făcut hazna ci  regele, PNȚ și PNL au făcut.
De Maglavit nu știu ce să spun. Nu mă interesează deloc misticismele.
Ideea de naținalism nici nu poate fi compromisă de cineva care o înțelege greșit.Acela se poate compromite pe sine,nu ideea.
Cine a atact armata în război? Legionarii? Tu nu știi ce vorbești.Armata a atacat pe legionari în ianuarie 1941 și atunci România nu se afla în răboi. Cum poți să minți în halul ăsta?
Ce e cu abatorul? Nu a fost ucis nici un evreu acolo ci aduși legionari morți,împușcați de militari. Nici o familie evreiască nu a revendicat ulterior măcar un mort evreu de la abator deși s-ar fi putut întîmpla să fi fost unul ucis din greșeală de armată.Deși s-a străduit ,Mareșalul Antonescu nu a putut prezenta la proces nici un ucigaș legionar și nici martori nu a găsit pt acest lucru.
Duca ,Magearu,Iorga au fost niște trădători și niște criminali dovediți. Duca de ex a semnat în 1933 un acord cu germania să primească în România 500.000 de evrei care vor fi expulzați din Germania adică întreaga populație evreiască a Germaniei de atunci.Nu ai voie să faci așa ceva.E trădare de patrie.Nu pt că aceia ar fi fost evrei.Puteau fi și arabi,turci.....Hai să fim serioși,că bine zici.Tu poți fi serios? Mă cam îndoiesc.
De unde știi tu că 3/4 dintre legionari au devenit materialiști dialectici? Asta e clar o scorneală. Oamenii nu se schimbă așa de ușor.Nici tu nu ai să te schimbi.
Cu siguranță nu ești lucid; ai impresia.
De ce i te adresezi de parcă ai ști că el este legionar? El nu a spus asta. Eu de ex nu sînt legionar și nici nu aș putea fi pt că a fi legionar presupune credință în dumnezeu,ori eu nu pot crede.
mersi de urare pt sănătate, dar vreun ajutor de la vreun zeu nu aștept.

Ceata_Indurarii, pe 22nd October 2010, 22:04, a scris:

Aha,matale faci afaceri mari și te crezi deștept foc datorită acestui fapt. Te simți bine cu d-lor ovreii,nu-i așa?
Ce zici de Ben-Gal ăla, că e fun dăștept? E dus cu pluta visării,îți spun io că îl cunosc bine. Cine să scoată pe cineva din mlaștina inculturii? Ben-Gal? Mă faci să zimbesc cu amărăciune.
Dacă scrii cuiva pe acest forum ar fi normal să și citești ce ți se răspunde. Este elementar, dar desigur nu pt ditamai afaceristu carele ești.

Ca sa nu mai  fac offtopic prin alte parti

Citat

http://adevarul.ro/n...a5a/index.html#
-----------------------------------------------------------------------------------------------------

Citat

http://www.romaniali...-iliescu-299162
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Citat

.http://victorstanculescu.wordpress.com/page/2/

Octavian Paler – Delapidarea revoluției (articol din 1993)

Tresar neplăcut surprins, ori de cîte ori aud vorbindu-se în doi peri sau cu rezerve minimalizatoare despre revoluție. E adevărat, nici eu nu mai am optica integral romantică de acum patru ani. Multe lucruri pe care le credeam pe atunci imposibile s-au dovedit, între timp, posibile.
Foști torționari au tupeul să ne dea lecții de patriotism.
Foști apropiați ai lui Ceaușescu se consideră în drept să ne conducă.
Foști speriați de revoluție își etalează ura față de revoluție de la tribune oficiale.
Nu-mi imaginam, acum patru ani, că își va mai permite cineva să compare un semidoct dărîmător de biserici cu voievozii noștri.
Și totuși, nu vreau și nu pot să uit că România este singura țară din Europa Răsăriteană unde, în 1989, libertatea a început în cimitire. Căci, în fond, nu “lovitura de stat” l-a doborît pe Ceaușescu. Ea s-a produs după fuga lui Ceaușescu, în golul de putere creat, cînd nu mai era, practic, nici un pericol. Ea a profitat de curajul mulțimilor revoltate și sacrificiile de sînge ale acestui curaj. Ea a ieșit din dormitor în stradă, cînd strada, beată de fericirea libertății obținute, nu mai era atentă la mișcările de culise unde se punea la punct salvarea epavelor sistemului naufragiat.
Lucrurile se agravează și mai mult prin teza complotului internațional care ar fi organizat și realizat înlăturarea lui Ceaușescu. Aici intră în joc mize mari, probabil.
La urma urmei, cine avea interes, oare, să avanseze ideea că prăbușirea lui Ceaușescu ar fi opera serviciilor secrete străine? Nu-ți trebuie prea multă logică pentru a-ți da seama că de o asemenea perspectivă asupra revoluției au nevoie, în primul rînd, cei care urăsc, de fapt, revoluția. Teza conjurației le permite acestora nu doar să batjocorească revoluția. Le permite să se erijeze în demascatori ai agenturilor de spionaj și să dea astfe, un sens, chipurile, patriotic, urii lor împotriva revoluției.
Bineînțeles, ei nu-și puteau îngădui să insulte pe față disperarea românilor care au înfruntat gloanțele lui Ceaușescu. O fac pe cale ocolită, spunînd că românii care n-au suportat foamea și frigul au fost manevrați de serviciile secrete străine. Cu acest alibi, detractorii revoluției se pot bate, teatral, cu pumnul în piept, indignați: “Bunul român”, care a folosit tricolorul pentru a legitima stalinismul în România, ar fi fost înlăturat nu de români, ci de străini, Gogoriță care profită, desigur, și de o anumită obsesie complotistă din psihologia noastră. Încă odată, se dovedește că gălăgia extremistă e o simplă vociferare găunoasă și că, dincolo de ea, lipsa de scrupule nu ezită să terfelească motivele reale de mîndrie națională.
Ani la rînd am fost calomniați prin afirmații ușuratece, gen “mămăliga românească nu explodează” sau “românii rabdă orice și oricît, n-au curajul să se revolte ca polonezii, ca ungurii”.
Brava Europă a uitat că în România a avut loc prima manifestație anticomunistă, după ocuparea estului Europei de către Armata Roșie, și că tot în ROmânia a avut loc o lungă și dsperată rezistență în munți, înainte de revoltele din Ungaria și Polonia, socotindu-ne buni numai să îndurăm istoria, oricît ar fi ea de silnică.
Și ce vor, în realitate, colportorii de scenarii care reduc revoluția română la o simplă afacere de spionaj?
Vor să confirme calomniile despre lașitatea noastră?
Vor să arate că nu disperarea românilor l-a alungat pe Ceaușescu?
Vor să ne conteste dreptul de a fi mîndri că, după lungi ani de frică, am găsit în noi curajul de a ne învinge frica?
Vor să ne demonstreze că n-am meritat admirația lumii în decembrie ’89, deoarece “așa-zisa revoluție” ne-au făcut-o spionii, iar noi n-am fost decît biete marionete într-un scenariu?
Vor să facă dintr-un moment sublim și tragic al istoriei noastre o farsă penibilă?
Chiar dacă n-ar fi vinovați decît de această ticăloșie, detractorii revoluției ar merita să fie disprețuiți ca impostori.

Dar ştim cu toţii că pe softpedia răposatul Octavian Paler nu are nici un fel de credibilitate. Credibili sînt numai ăia cu grade înalte din regimurile Ceauşescu şi Iliescu. Dacă au şi condamnare penală la activ (cum e cazul lui Stănculescu) sînt super-mega-credibili.

Marius1989, pe 16 mai 2014 - 22:42, a scris:

Sa nu uitam ca generatiile interbelice nu se compara cu generatiile faurite
de comunisti prin exterminarea elitelor, prin traumatizarea elementelor
exemplare ale societatii, prin marginalizarea lor, prin alungarea lor din tara,
prin crearea omului nou, din taranul milenar transformat in vita urbana,caruia
i s-a modelat creierul sa se creada dac, incepand cu Burebista.

Marius1989, pe 16 mai 2014 - 22:42, a scris:

aici Paler manipuleaza pe vechea schema comunista a national-comunistului Ceausescu,
ca cine nu e cu noi e impotriva noastra,
si ca noi suntem urmasii dacilor cei care acum 2050 de ani au infiintat statul dac (il parafrazez pe Ceausescu).

Marius1989, pe 16 mai 2014 - 22:42, a scris:

E clar ca Paler foloseste o retorica depasita si ca adevarul istoric
nu rezida in retorica unuia sau altuia.

Adevarul istoric este mult mai subtil pentru mintea pu.limii.

Apropo de adevărul istoric şi de manipularea acestuia - un articol care conţine şi unele documente scanate, de aia nu mai copiez tot textul articolului ci dau numai linkul:
Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declaraţia lui Iulian Vlad în procesul revoluţiei de la Timişoara