Biserica Greco-Catolica

Comunicat de presă:
Biserica Seminarului greco-catolic din Oradea a fost retrocedată după 65 de ani

 160.jpg   41.5K   1 downloads

În dimineaţa zilei de 14 iunie, orele 10.00, Parohia Ortodoxa “Sfântul Gheorghe” din Oradea a retrocedat biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

“În urma rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 5942/01.07.2011 a Judecătoriei Târgu-Mureş, […] am procedat pe cale amiabilă la predarea-primirea imobilului […] constând în biserica şi terenul aferent în suprafaţă de 332mp, prin predarea cheilor bisericii”, se menţionează în Procesul verbal de predare-primire semnat de partea ortodoxă şi de cea greco-catolică.

“Prin încheierea prezentului proces-verbal, respectiv prin predarea cheilor, s-a realizat executarea obligaţiilor stabilite prin dispozitivul sentinţei civile nr. 5942/01.07.2011 în sarcina Parohiei Ortodoxe «Sfântul Ghheorghe», referitoare la predarea, în deplină posesie şi proprietate, a imobilului sus menţionat. Ca urmare, din momentul semnării prezentului process-verbal, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Oradea dispune de toate prerogativele dreptului de proprietate, inclusiv posesia şi folosinţa asupra imobilului sus menţionat”, se menţionează în acelaşi proces verbal.

După semnarea procesului verbal de predare-primire s-a trecut la inventarierea bunurilor din biserică, în urma careia s-a semnat un proces verbal separat.

Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică susţine în continuare soluţia practică de folosire alternativă a lăcaşului de cult greco-catolic recent retrocedat de către cele două comunităţi. În acest sens, până pe data de 21 iunie reprezentanţii parohiei ortodoxe se vor întâlni cu reprezentanţii greco-catolici pentru a semna un Protocol de celebrare alternativă care va menţiona termenii şi programul de folosire al bisericii.

Biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea a fost construită în anul 1858 şi face parte din complexul arhitectonic al Seminarului. În anul 1948, odată cu desfiinţarea abuzivă a Bisericii Greco-Catolice, biserica Seminarului a fost confiscată de către comunişti şi dată Bisericii Ortodoxe Române. Parohul greco-catolic al bisericii în anul 1948 a fost părintele Alexandru Raţiu care a fost arestat de către comunişti de la masa altarului şi aruncat în puşcărie.

După căderea regimului comunist, reprezentanţii greco-catolici au încercat să poarte un dialog coerent cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române însă aceştia din urmă au refuzat orice soluţie practică pentru ca seminariştii, elevii, studenţii şi credincioşii greco-catolici să poată folosi biserica din incinta propriului Seminar.

Într-un comunicat făcut public în noiembrie 2006, Episcopia Ortodoxă a Oradiei afirma că "îşi rezervă dreptul de a păstra locaşul de cult în lipsa unei hotarâri judecătoresti definitive şi irevocabile” favorabile greco-catolicilor.

În urma refuzului reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe de a permite accesul greco-catolicilor în biserică, Episcopia Greco-Catolică de Oradea a deschis un proces în anul 2006 pentru recuperarea bisericii Seminarului din localitate. Partea greco-catolică a continuat să susţină, chiar şi după începerea procesului, soluţia practică de celebrare alternativă în aceaşi biserică a celor două comunităţi religioase.

Vorbind despre începerea acestui proces, pr. Cristian Sabău, fostul rector al Seminarului Greco-Catolic din Oradea, a spus într-un interviu din anul 2010: "Procesul de care aminteam îşi are o istorie ceva mai lungă: nu s-a ajuns imediat în instanţă, decât după ce am constatat că partea ortodoxă preferă să rămână surdă la cererile noastre".

Pe data de 31 ianuarie 2008 a avut loc o nouă întâlnire de dialog între reprezentanţii ortodocşi şi cei greco-catolici, în prezenţa PS Sofronie Drincec – noul episcop ortodox de Oradea şi a PS Virgil Bercea – episcopul greco-catolic. În cadrul acestei întâlniri, PS Sofronie a luat act de o propunere de slujire alternativă pe care partea greco-catolică o adusese, găsindu-o chiar foarte generoasă pentru credincioşii ortodocşi. Totusi, până la urmă, propunerea greco-catolică a fost respinsă de către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe.

Argumentul reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe pentru a refuza retrocedarea a fost faptul că numărul de credincioşi ortodocşi ar fi mai mare decât cel al greco-catolicilor.

În luna mai a anului 2010, când procesul s-a judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe au ameninţat că în cazul în care justiţia va da dreptate Bisericii Greco-Catolice vor scoate oamenii în stradă. Înalta Curte a decis atunci trimiterea cazului spre rejudecare la instanţa inferioară, astfel că procesul s-a mai extins pe încă 3 ani, finalizându-se în ianurie 2013 cu hotărârea definitivă şi irevocabilă în favoarea greco-catolicilor.

În seara zilei de 14 iunie 2013 lăcaşul de cult s-a umplut de credincioşi care au participat la prima slujba greco-catolică în biserica Seminarului din Oradea după 65 de ani.

Cu această ocazie pr. Antoniu Chifor, actualul rector al Seminarului, a spus: “Astăzi, 14 iunie 2013, este o zi istorică. O zi care va rămâne întipărită în cugetul şi inima fiecărui credincios. Astăzi, după 65 de ani de răbdare şi rugăciune prin locuri improvizate, cu ajutorul lui Dumnezeu iată-ne că celebrăm şi cântăm la picioarele altarului unde s-au închinat părinţii, bunicii şi străbunicii noştri. Prin aceasta se adeveresc cuvintele Mântuitorului «Cel care rabdă până la sfârşit acela se va mântui».

Astăzi, această biserică v-a fost redată vouă, dragi seminarişti, în primul rând vouă, pentru a vă putea pregăti liturgic pentru slujbele frumoase pe care le veţi celebra ca viitori păstori. De asemenea, această biserică este redată vouă, dragi credincioşi greco-catolici, care, în tot acest timp îndelungat aţi dovedit fidelitate, răbdare şi înţelegere. Biserica este Casa Domnului, iar în Casa Domnului putem sluji ca fraţii în respect şi în iubre."

Comentând retrocedarea bisericii Seminarului, pr. Antoniu Chifor a spus: "Această zi va rămâne o zi istorică, în care nedreptatea făcută de comunişti în urmă cu 65 de ani a fost reparată. Apreciem faptul că reprezentanţii parohiei ortodoxe au retrocedat pe cale paşnică biserica şi sperăm ca acest exemplu să fie urmat şi de restul parohiilor ortodoxe care au de retrodecat biserici greco-catolice pe care le-au primit de la comunişti în 1948."

Biroul de presă

Edited by Megs, 15 June 2013 - 12:33.

Ok, stiri din Greco-catolicism: http://www.romaniali...nucovici-324406

Cu alte cuvinte, ceea ce a spus Isus la --dati-i Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu-----  cei mai sus mentionati* aplica regula: dati-i Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu, ce este a Cezarului//.......

Cum or fi invatat din Scriptura ca politica, razboiul si Biblia ar fi lucruri aprobate de Dumnezeu!?!?!? La fel ca trinitatea!?

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, sau români contra români

Sunt creștin nepracticant. Am respectat credința individului sau a comunității peste tot unde am fost, în Europa sau SUA. Iată declarația lui N. Ceaușescu despre problema Bisericii Române Unite, Greco-Catolică, către papa Ioan Paul al-VI-lea, în 26 mai, 1973: “O socotim [problema] irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar și de stat. Pentru noi nu există. Luați act că nu vom renunța la a veghea la unitatea poporului român”. Declarație facută cu ocazia vizitei delegatiei PCR la Vatican. La acea vreme relațiile dintre România și Sfântul Scaun erau încordate datorită problemei Bisericii Unite. Vizita nunțiului papal Luigi Poggi în România în noiembrie-octombrie 1973, a fost acceptată de către PCR’iști cu condiția ca acesta să nu întâlnească episcopi greco-catolici. Nunțiului papal i s-a refuzat până și solicitarea acestuia de a vizita mormântul lui Iuliu Hossu din cimitirul Bellu. “Hossu nu este un mort oarecare” a fost răspunsul PCR’iștilor. Știu toate acestea de la Radio Europa Liberă. Eram stundent în anul II și de ani de zile mă informam foarte bine. Afirmația lui Ceaușescu invocând “unitatea poporului român” era falsă, el și PCR’iștii lui dezvăluind o ignoranță totală. Ordinul lui Stalin, căruia nu i-a păsat de România, prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948, a stabilit ilegală Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, decretul deci, a fost emis numai pentru slăbirea influenței Bisericii Catolice și sovietizarea României. Au reușit. Am simtit-o eu în copilărie, adolescență, tinerețea și maturitatea mea. Reamintesc rolul de frunte, de secole, al Bisericii Unite cu Roma la procesul de unificare a tuturor românilor. De 25 de ani apar în presa scrisă și audio-vizuală tot felul de foști mari PCR’iști din timpul regimului totalitar, care se dau, și sunt prezentați ca mari români. Total fals. În 1975, de Sfintele Paști, l-am cunoscut pe Corneliu Mănescu și soția lui, la Sala Olimpya din Paris. Era Ambasadorul României în Franța, iar înainte fusese Ambasadorul României la ONU și Secretar General pentru șase luni. Era ceva mai luminat, datorită carierei internaționale, dar în profunzime era un comunist convins. L-am avut prieten pe Liviu Malița din Oradea, familia Malița. A fugit în Mexic. Mi-a povestit mult despre unchiul lui, fostul Ministru al Învățământului, un ins ceva mai șlefuit, dar în fapt un comunist autentic. Tot așa cu Ștefan Andrei, fostul Ministru de Externe, fundamental un comunist până în măduva oaselor. Să-i listez pe, Popescu “Dumnezeu”, Emil Bobu, Suzana Gâdea pe care am cunoscut-o personal, zeci de alți comuniști la nivel local, în Cluj, Satu-Mare, Tg-Mureș, Banat, etc. ?. Se invocă profesionalismul lor. Rog să avem un dram de maturitate. Eram o țară integrată într-un sistem comunist, cel mai dur din tot blocul sovietic, mai dur decat fosta URSS însăși. Toți acești “mari demnitari”, cu cât erau mai înalți în ierarhia comunistă, cu atât au contribuit mai mult la crearea grotescului, fără egal, a României în Europa. Ceaușescu a fost un produs eminamente românesc, a PCR’iștilor slugarnici, și a unui popor prostit de teroare, izolare, înfometare. Nici unul din acești “mahări” nu a contribuit la emanciparea românilor, cum a făcut-o Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Îi datorăm acesteia emanciparea profundă a românilor.

Acestei biserici îi datorăm și scrierea limbii române în alfabetul latin. Fie până și pentru “acest amănunt”, și pentru accesul neamului românesc la cultura și valorile vestice, ar trebui să tratăm Biserica Română Unită cu Roma cu atenție și respect. Suferința acestei biserici a existat încă de la îndeplinirea unirii ortodocșilor români din Transilvania cu vestul European, romano-catolic, la 1700. Unirea s-a făcut după modelul Bisericii Rutene din Polonia. Organizarea s-a efectuat la 6 iulie, 1716, ca parte a Bisericii Catolice, în vremea papei Clement al IX-lea, prin decretul papal “Indulgendum esse”. La început, Biserica Română Unită cu Roma a fost sub jurisdicția arhiepiscopului romano-catolic din Esztergom (ro. Strigoniu) Principe-Primat al Ungariei. Acestui episcopat i-a fost subordonat episcopul greco-catolic de Blaj, iar apoi, în 1777, și cel greco-catolic al Episcopiei de Oradea Mare. La 26 noiembrie, 1853, prin bula Papei Pius al IX-lea, “Ecclesiam Christi ex omni lingua”, s-a ridicat la rangul de metropolie Episcopia Română Unită de Făgăraș și Alba Iulia. Episcopia de Oradea fiind subordonată acestora. Astfel Biserica Unită cu Roma a devenit pentru prima dată de sine stătătoare, fiind subordonată direct Sfântului Scaun. S-au inființat încă două mari episcopii, cea de Lugoj și cea de Gherla, ambele subordonate mitropolitului Blajului. În perioada interbelică s-a înfințat a patra episcopie, Episcopia de Maramureș, cu sediul la Baia-Mare, subordonată tot Blajului. Pentru prima dată funcționează la București un vicariat greco-catolic, subordonat Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș. A urmat calvarul după Decretul lui Stalin, din 1 decembrie, 1948, sub Guvernul Petru Groza. Astfel, Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale (români) a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului greco-catolic și exproprierea tuturor bunurilor. Apoi coșmarul închisorilor și moartea preoților greco-catolici (români), care au refuzat trecerea la ortodoxism. Biserica Ortodoxă, șefii ei (români) au jubilat. Majoritatea bunurilor bisericești au fost luate de către ortodocși (români). La 31 decembrie, 1989, prin decretul-lege nr. 9, Consiliul Frontului Salvării Naționale a abrogat decretul 358 din 1 decembrie, 1948. Până în prezent se tergiversează însă înapoierea “in integrum” tuturor bunurilor Bisericii Unite (români). Impresionant este numărul pe județe a românilor greco-catolici transilvăneni în perioada interbelică (recesămintele de după 1989 nu sunt relevante). Astfel, conform recesământului din 1930, situația pe județe în Ardeal este următoarea: Maramureș, greco-catolici 64, 4 %. Someș, greco-catolici 63, 5 %. Năsăud, greco-catolici 60, 2 %. Satu-Mare, greco-catolici 59, 0 %. Sălaj, greco-catolici 52, 6 %. Turda, greco-catolici 42, 3 %. Cluj, greco-catolici 42, 7 %. Târnava Mică, greco-catolici 40, 7 %. Mureș, greco-catolici 32, 4 %. Alba, greco-catolici 31, 6 %. Hunedoara, greco-catolici 18, 5 %. Procentele mai mici sunt în județele cu populație de maghiari, germani, evrei, alte minorități. Spațiul editorialului nu-mi permite să ating aspecte impresionante de jertfă umană a acestei biserici care a emancipat neamul românesc. Am reliefat însă nedreptatea și urâțenia noastră. Jertfele, de nedescris, sunt ale românilor contra românilor.

Prof. Emil Aluaș
Cluj-Napoca, Romania, 24 iunie, 2014

Sursa: http://www.gazetadec...tm_term=nl-link

data, on 07 septembrie 2007 - 19:37, said:

Si daca pana la urma, cei din urma vor fi cei dintai, si va vor lasa in plata D-lui ....

De văzut!

https://romania.euro...-/29976167.html

Edited by Megara, 07 June 2019 - 21:45.

Istoricul Oliver Jens Schmitt: BOR trebuie să-și accepte trecutul și să ceară Bisericii Greco-Catolice scuze sincere

Tudor Duică:

”În 28 martie 1791, Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae – cel dintâi program politic al românilor din Transilvania – este trimis Curții imperiale de la Viena (mai exact Consiliului de Stat din Viena)  de Ignațiu Darabant/Ignatius Darabanth, episcop greco-catolic de Oradea, în prima sa variantă.

Cel de-al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

Semnatarii documentului se autodenumesc "Clerul, Nobilimea, Starea Militară și cea Orășenească a întregii națiuni române din Transilvania", în fapt intelectualitatea română. Nu se punea în discuție situația iobăgimii, în mod evident, ci doar a stărilor privilegiate care doreau să devină egale (din punct de vedere juridic) cu stările sașilor, secuilor sau maghiarilor din Transilvania.

La redactarea memoriului au participat, direct sau indirect, Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Molnar-Piuariu, Iosif Mehesi de la Cancelaria aulică, Ioan Para vicarul de Năsăud, Ignatie Darabant episcop de Oradea și alții.

"Națiunea română, rugătoare și umilă, vine la tronul Maiestății Voastre și, cu venerația și supunerea cuvenită, se roagă și cere următoarele:
1) Ca numirile odioase și pline de ocară: tolerați, admiși, nesocotiți între Stări și altele de acest fel, care, ca niște pete din afară, au fost întipărite fără drept și fără lege <pe fruntea> națiunii române, acum să fie cu totul îndepărtate, revocate și desființate în chip public ca nedemne și nedrepte, și astfel, prin îndurarea Maiestății Voastre preasacre națiunea română, renăscută, să fie repusă în folosința tuturor drepturilor civile și regnicolare: în consecință,
2) Națiunii suplicante să i se restituie între națiunile regnicolare același loc pe care ea l-a ținut potrivit Mărturiei citate în cele de mai sus a Conventului Fericitei Fecioare Maria din Cluj-Mănăștur din anul 1437.
3) Clerul acestei națiuni credincios bisericii orientale, fără discriminare dacă gîndește sau nu în toate la fel cu biserica occidentală, de asemenea și nobilimea și plebea, atît cea orășenească, ci și cea rurală, să fie socotită și tratată drept în același fel ca clerul, nobilimea și plebea națiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii, și să fie făcută părtașă la aceleași beneficii.
4) În comitate, scaune, districte și comunități orășenești, cu ocazia alegerii slujbașilor și a deputaților în dietă, de asemenea cînd se întîmplă <să se facă> numiri noi sau înaintări în slujbe la dicasteriile aulice și provinciale, să se procedeze în chip just la punerea în slujbă, în număr proporțional, a persoanelor din această națiune.
5) Comitatele, scaunele, districtele și comunitățile orășenești în care românii întrec în număr celelalte națiuni să-și aibă numirea și de la români: acele însă în care celelalte națiuni covîrșesc cu numărul să și-o aibă de la aceste sau să poarte nume mixt, unguresc-românesc, săsesc-românesc, sau, în sfîrșit, înlăturîndu-se cu totul numirea luată de la o națiune sau alta, atît comitatele, cît și scaunele și districtele să-și păstreze numai numele acela pe care și pînă acum îl purtaseră după rîuri sau cetăți, și să se declare că toți locuitorii Principatului, fără vreo deosebire de națiune sau religie, trebuie să se folosească și să se bucure, după starea și condiția <fiecăruia>, de aceleași libertăți și beneficii și să poarte aceleași sarcini pe măsura puterilor <lor>.

Din cele mai sus zise se vede cu prisosință că aceste cereri se sprijină pe echitatea naturală și pe principiile societății civile, precum și pe pactele încheiate. Și fiindcă națiunea suplicanții încă în anul 1761, după conscripția făcută atunci în toate cercurile și locurile (afară de districtul Brașovului) a numărat peste 547.000 de inși și (dacă românii acestui district ar fi socotiți pentru vremea aceea la numai 13.000 de inși) această națiune a constat atunci din 560.000 de inși, pe cînd celelalte națiuni, luate la un loc (fiind socotiți aici și românii care, părăsindu-și propria religie, au trecut la altele), după conscripția făcută în anul 1766 au numărat numai 392.000 și cîteva sute de inși, și <fiindcă> de aici trebuie să se tragă încheierea că din populația de azi a Transilvaniei, care, după conscripția anului 1787, consistă dintr-un milion și cam șapte sute de mii de oameni, partea cea mai însemnată, poate chiar un milion întreg, e alcătuită din oameni ai națiunii suplicante, în timp ce, pe lîngă aceasta, și două regimente întregi de graniță în Principat și cam două treimi din trei regimente de cîmp tot de-acolo și mai mult decît o treime din regimentul de călăreți secuesc sînt formate <tot>din inși ai națiunii suplicante, și <fiindcă> îndeobște sarcinile publice ale Provinciei le poartă națiunea suplicantă în măsură mai mare decît toate celelalte națiuni luate la un loc, în proporție cu numărul <ei> mai mare, ea își pune încrederea în părinteasca dragoste a Maiestății Voastre ca cererile sale, foarte drepte și din aceste motive vor avea efectul dorit, mai ales că numai de suprema Maiestății Voastre autoritate depinde repunerea ei în folosința drepturilor regnicolare, din care ea nu în temeiul unei legi, ci numai printr-o soartă nedreaptă a fost scoasă.

Dacă totuși intenția prea sacrei Voastre Maiestăți ar fi ca aceste rugăminți ale unui neam totdeauna foarte credincios către preaaugusta Casă să fie comunicate mai întîi Stărilor și Ordinelor adunate acum în dieta aici, în Provincie, prin comisarul plenipotențiar regesc, deoarece în acest caz ușor s-ar putea întîmpla ca, cu toată dreptatea celor cerute, dovedită îndestul în cele de mai sus, și <cu toată> dorința unei mari părți a regnicolarilor adunați în dietă, care au înaintea ochilor numai fericirea dulcii <noastre> Patrii și promovarea binelui public, <dorință> îndreptată spre satisfacerea rugăminților națiunii suplicante, totuși unii dintre cetățenii Patriei, prezenți în dieta de acum, fie invocînd vreun uz contrar cereriIor națiunii, <uz> ca și întărit prin prescripție (deși față de drepturile societății civile prescripția nu-și are locul), fie neavînd o cunoștință corespunzătoarea drepturilor societății civile, fie, în sfîrșit, cercetînd mai puțin istoria Patriei și înțelesul legilor Patriei și deci nevăzînd destul de limpede dreptatea cererilor națiunii subscrise și poate încă mînați în parte de o ascunsă ură de neam și de religie, să cerce a-l împiedica și a opri în loc într-un fel oarecare rezultatul fericit al acestui lucru, națiunea subscrisă se roagă cu toată umilința ca Maiestatea Voastră prea sacră să binevoiască a admite cu îndurare, în cazul acesta, ca, într-o adunare națională, despre modalitatea și locul ținerii căreia cei doi episcopi ai națiunii din Provincie, luînd sfatul cîtorva persoane din cler, nobilime și Starea militară, să aibă a face cît mai repede propuneri Maiestății Voastre prea sacre, să se aleagă și să fie împuterniciți cu instrucțiunile necesare în acest scop cîțiva deputați, care să pledeze și să apere cauza națiunii oriunde va fi nevoie, și <care>, dacă acesteia i sar pune piedici, cu toată dreptatea ei, să redacteze în ordine toate doleanțele chinuitei națiuni și să le înfățișeze Maiestății Voastre preasacre spre o prea îndurătoaire vindecare.
Prea sacra Voastră Maiestate a binevoit să împartă cu nețărmurită îndurare o asemenea grație și consolare nu numai acelei părți din națiunea suplicantă care locuiește în Banat și în comitatele Ungariei, vecine cu Banatul și Transilvania, ca și întregii națiuni ilirice, ci și tuturor neamurilor prea întinsei Monarhii; ele toate au înfățișat din adunări publice prea sacrei Voastre Maiestăți doleanțele și cererile lor și nici una n-a plecat nemîngîiată de la augustul tron al îndurării; de aceea, și națiunea suplicantă, care cuprinde cam un milion întreg de oameni, și care, ce-i drept, e așezată la hotarele cele din urmă ale Monarhiei, dar totdeauna cu inima și cu sufletul a fost cea mai credincioasă preaaugustei Case a Maiestății Voastre, speră că și ea va căpăta de la izvorul dreptății și îndurării mîngîierea pentru care se roagă.

Ai Maiestății Voastre prea sacre
Mult umilii și în veci credincioșii
supuși, Clerul, Nobilimea, Starea
Militară și cea Orășenească a întregii
națiuni române din Transilvania."

Aici aveți traducerea integrală din limba latină, în cea românească

https://www.clrm.uni...15510027_n.jpg]