Adolescența

Ideea acestui topic mi-a venit de la o situatie in care se gaseste fata unui prieten de familie, divortat, care isi creste singur copiii, de vreo 3-4 ani.

Fiica lui, sa-i zicem Irina, are 15 ani si este in clasa a 9-a la un liceu sportiv. Pana acum un an era un copil bine crescut, model. Dar de cand a dat de iubire - in persoana unui tip dubios, cu cazier, care are 17 ani desi este tot la generala, ca-i repetent - ea s-a schimbat total. Minte, isi manipuleaza tatal, pleaca noptile de acasa, iar el nu mai stie ca sa faca. O minte pe maica'sa, plecata in Italia la lucru, si aia ii trimite bani cu nemiluita (cateva sute de euro lunar). La scoala are absente, la concursuri nu mai merge, ca n-o lasa iubitul, de nimeni nu asculta, isi rateaza viata zi de zi.
Mai nou, a ajuns sa fure bani din casa pt individul ala, si i-a dat tot lui o bratara de aur primita de Craciun, pt ca avea nevoie urgenta de bani.

Eu, una, as bate-o pe Irina pana nu ar mai sti de ea. Insa eu sunt o fire impulsiva si nu cred ca asta e neaparat solutia, desi cred ca la cazuri extreme sunt aplicabile solutiile extreme.

Oare cum ar trebui procedat? La psiholog nu vrea sa mearga, desi i s-a recomandat si de diriginta.

Parerea mea este ca fata se drogheaza, dar taica'su nici nu vrea sa ia in calcul varianta asta. El spera ca ea isi va reveni.

Daca se ajunge la folosirea violentei ca forma de educatie sau "argumentare" e cel mai trist lucru.

Mai recomandat e dialogul si daca nu merge, lipsirea de libertate doar cu ratii alimentare minime.
Ceea ce ar fi mult mai omenesc.

Fiecare din cele doua parti au o parte de raspundere.
Sunt indicate vizitele la morga sau ceva similar (sa iei viata in piept), trebuie sa devii constient ca intr-o buna zi vei da ortu popii.
Adica niste sarcini indeplinite in fiecare zi (curatenie, spalat rufe, teme) pot preveni ideea ca bucata de paine pe care o mananca este doar un drept, ceva care vine de undeva... nu se stie de unde... Este si un privilegiu.

Morala: Cum iti cresti copiii, asa ii ai!

Edited by Mirovaia_Scorb, 07 June 2009 - 15:20.

Mirovaia_Scorb, on 7th June 2009, 16:09, said:

Edited by roua, 10 June 2009 - 20:12.
imi cer scuze pentru editare, am gresit

Sunt convinsa ca situatia arata altfel disecata cum trebuie, varsta adolescentei e una a intrebarilor chinuitoare, mai ales in ceea ce priveste propria persoana, faptul ca ea s-a legat atat de strans de o persoana cu multiple probleme mie imi spune foarte multe, printre altele faptul ca nu beneficiaza de atentia pe care si-o doreste. Si nu, nu e important ce cred ceilalti ca inseamna atentia, ci ceea ce simte ea. A fost copil model pentru ca nu a erupt, intotdeauna vine insa vremea cand ce s-a ascuns sub tapetul "cuminteniei" (suferinte profunde si de lunga durata) rabufnesc. Sunt curioasa cum a trecut ea peste episodul divortului, cum percepe ea ca ar trebui sa fie o relatie de dragoste, ce modele a avut, ce i s-a explicat si mai ales ce a vazut. Sunt multe necunoscute in ecuatie ca sa pui cap la cap puzzle-ul. Nu vrea sa mearaga la psiholog pentru ca nu stie ce o asteapta, pentru ca nu vrea sa se deschida si mai ales pentru ca probabil a fost trimisa intr-un anume context: "apai tu esti de dus la psiholog, numa ala te mai poate salva" etc.

Dari@, on 6th June 2009, 23:00, said:

Ai patit la fel?  

Edited by roua, 10 June 2009 - 20:16.

Părinții ar trebui să discute între ei și să stabilească o porție tăiată la bani până văd o ameliorare a comportamentului. Cu furatul din casă nu prea au ce să facă... Fata ar trebui urmărită mai atent, dar bănuiesc că e imposibil, tatăl ei probabil lucrează, mama e în afară...
Roua are dreptate, ea se simte neglijată și probabil așa crede că atrage atenție. E și naivă, băiatul o folosește...

Nu are vreo mătușă, o vară, un unchi cineva mai mare dar totuși cu o mentalitate deschisă pe care ea să-l aprecieze? Să poată să discute cu ea? S-o întrebe ce mai face, s-o sfătuiască?

Edited by Dida, 10 June 2009 - 20:21.

Dari@, on 6th June 2009, 20:00, said:

Aici e buba. Un părinte va găsi totdeauna resurse să facă, să dreagă, indiferent cât timp ar necesita. Cel puțin așa văd eu lucrurile acum.
Trebuie făcut întotdeauna ceva. Apropierea între părinți si copii are și o latură naturală, dar de te culci pe urechea asta....încrederea se câștigă, nu poți veni cu texte desprinse din vremuri demult apuse, de ce nu mă ascultă, că doar îi vreau binele?

Eu zic ca si parintii au nevoie de consiliere (in primul rand) la cum se comporta. Mare e gradina lui Dumnizau!

Mirovaia, pana si englezii au revenit asupra ideii stupide de a nu-ti bate copiii, vazand ce loaze au crescut in conditiile in care n-au mai fost atinsi nici cu o floare. In situatia de fata insa, ma intreb cine ar merita bataie. Copilul abandonat in nici un caz intr-o asemenea situatie.

Daca e vorba de droguri,poate s-o bata taica-su pana n-o mai stii de ea ,ca tot n-o sa aiba niciun efect. O discutie extrem de serioasa trebuie purtata.Daca pricepe ceva (ceea ce ma indoiesc) e un caz fericit. Daca nu,o duce fortat la consilieri psihologice.Macar acum sa isi impuna putin autoritatea..

Fata s-a izolat de taica'su si de restul rudelor, adica vorbeste cu adultii, dar cand cineva vrea sa-i dea un sfat, se inchide in ea, zice "ihi, asa e" si se preface ca asculta, dar e cu gandul in alta parte. il manipuleaza pe taica'su de e cu nervii la pamant si el.

la divort era mai mica, nu parea sa o fi afectat, insa acum din cate zice taica'su, Irina vorbeste cu mama ei la telefon, dar ea o monteaza impotriva lui. si asta nu e bine, dar nici nu te poti baga in viata omului. mai ales ca nu prea ai cum.

zilele trecute a fortat-o sa mearga la un psiholog. a mers, dar nu stie ce s-a petrecut acolo, fata nu vrea sa-i povesteasca iar psihologul nici el nu i-a zis nimic    despre ceea ce au discutat, doar ca "ar fi nevoie de mai multe sedinte" si ca fata are tulburari serioase de comportament.

da, e naiva, prietenul ei face din ea ce vrea el.
n-o abandoneaza taica'su, nu s-a pus problema asa, dar el simte ca nu poate discuta cu ea pt ca e barbat.

roua, on 10th June 2009, 21:14, said:

nu. mai rau, poate. maltratarea psihica prin impunerea totala a vointei parintilor, in absolut orice situatie, poate avea consecinte mult mai grave decat bataia. cred ca reactia mea violenta ar fi impotriva cuiva anume din viata mea, dar morala nu-mi permite sa o fac. poate de aia candva, de mult,  violenta am indreptat-o asupra propriei mele persoane.

Edited by Dari@, 14 June 2009 - 21:48.

Dari@, on 14th June 2009, 22:44, said:

1. Poate ca e satula de sfaturi, niciodata acest tipar nu merge cu adolescenti indiferent de trecutul lor.
2. Cred ca nu are sens sa mai comentez despre cum a afectat-o si cum continua inca sa o faca (mama ei nu-i face absolut niciun bine) nici nu e de mirare comportamentul ei fata de tatal sau; chestiune tipica si des intalnita despre felul in care copilul e mingea de ping-pong intre doi jucatori neputinciosi sa-si controleze paletele cu care joaca.
3. A expus concluzia/evaluarea sa. Nu are voie sa dea informatii (nu la modul specific: am discutat x si y, am intrebat-o a si b, mi-a raspuns etc etc.), nu e deontologic. Tot ce se intampla in acel spatiu intre psiholog si client e strict confidential.
4. Cred ca ar fi foarte multe de spus si nu e locul  

Edited by roua, 14 June 2009 - 22:23.

roua, on 14th June 2009, 23:22, said:

1. asa i-am spus si eu lui taica'su. da', neah, nu stiu cat m-a auzit cu adevarat.
2. probabil ca este asa, nu cunosc multe amanunte ale despartirii. eu stiu doar ca ea a plecat la munca si el a aflat ca a plecat cu un tip care ar fi fost iubitul ei. apoi el a divortat. ce si cum, nu stiu mai mult. deci fata nu a vazut certuri in casa.
3. iti multumesc pentru informatia asta. ma ajuti foarte mult, fara sa vrei.