atac de panica sau transa

Vara trecuta ma aflam in plina sesiune pentru a avea diploma la paris; : intr-o zi in timp ce lucram la calculator pentru a prepara un referat am experimentat probabil cel mai ingrozitor moment din viata mea : priveam pe fereastra, cand am avut timp de cateva secunde un moment dramatic de pierdere a constiintei; este greu de explicat, dar imi pierdusem constiinta eului, fara insa sa-mi pierd simturile somatice; vedeam, respiram, miroseam, insa nu mai stiam cine sunt; imi priveam mainile si nu stiam ale cui sunt; parca atunci realizam ca intr-adevar exist si aceasta realizare m-a ingrozit pana la panica. Fac aici o mica paranteza : astfel de sentimente le-am mai avut de-a lungul vietii, cea mai veche amintire venind din copilaria destul de frageda (1992?), foarte foarte rare si din care ieseam foarte repede, revenind de fiecare data la normal; era pentru mine o experienta ciudata, aproape misterioasa, la care puteam ajunge chiar voit, printr-o concentrare indelunga asupra unui obiect sau uneori asupra propriei persoane. Episodul de la Paris s-a caracterizat insa, spre deosebire de celelalte, printr-o recapatare partiala a normalitatii : desi am reusit sa ies din "transa", si sa-mi recapat cunostinta, a urmat un episod de anxietate puternica, de panica chiar (care s-a exprimat la nivel fizic prin tremur, transpiratii etc...),de cautare de repere; extrem de speriat, imi amintesc ca am sunat-o pe mama, dar parca nu vorbeam eu, parca nu mai eram "eu" cel de dinaintea episodului; frica si dezorientarea mea erau cu atat mai puternice, cu cat nu mi-as fi imaginat vreodata ca poate exista acest gen de afectiune, de suferinta. In acea seara am avut dificultati de a adormi normal, dorindu-mi doar sa ma trezesc dimineata iarasi normal, ca dintr-un cosmar; nu s-a intamplat asa, trezindu-ma obosit, si cu tensiune resimtita la nivelul fruntii, pe care am resimtit-o mai mult timp incepand cu acea data. Am continuat sa merg la scoala si la stagiu, vadit handicapat insa de aceasta afectiune; parca nu mai eram eu, eram apasat de o imensa tristete, iar seara adormeam greu, iar inainte sa adorm experimentam o stare de semi-veghe in care parca mi se invarteau in cap diverse imagini absurde, fara sens, delirante (in acelasi timp fiind constient de acest delir, care s-a manifestat intotdeauna inainte de starea de somn, niciodata in stare de veghe pura...). Primul eveniment care m-a facut sa consult un medic a fost un moment de ameteala puternica, experimentat la stagiu, in fata ecranului calculatorului; dupa aceea am luat legatura cu un medic roman de specialitate, care mi-a diagnosticat (la distanta...) o nevroza, prescriindu-mi tratament medicamentos : anxiar, miensarin si mentat. In urma tratamentului (3 luni) m-am simtit mai bine, atacul de panica pe care-l resimtisem la inceput disparand, confruntand-ma doar cu sporadice, dar din ce in ce mai reduse momente de anxietate. Insa tensiunea din zona fruntii a ramas, aceasta nepermitandu-mi sa ma concentrez normal de fiecare data cand aveam de facut un efort intelectual mai important; aceasta tensiune se manifesta cu precadere seara, dupa terminarea lucrului, concretizandu-se spre exemplu in dificultatea de a ma concentra la citirea unui ziar sau a unei carti. Pe de alta parte, din punct de vedere al viziunii asupra vietii, desi nu am fost niciodata un optimist, in acea perioada am experimentat sentimente puternice de detasare existentiala, de inutilitate a fiintei umane in general, de constientizare dureroasa a naturii umane, muritoare si trecatoare (aceste idei le aveam si inainte, insa acum le simteam, sufeream din cauza lor...). Dupa incheierea tratamentului, medicul mi-a recomandat un altul, datorita faptului ca mai experimentam din cand in cand ameteli; datorita faptului ca acest tratament imi handicapa viata sociala (nu mai putea iesi la o bere cu prietenii...) am decis sa nu il fac, si incet incet mi-am recapatat starea dinaintea traumei,chiar daca la un moment dat nu mai speram acest lucru; chiar daca mai aveam un sentiment difuz despre ceea ce se intamplase (o teama ca simptomele sa nu revina...), am revenit la normal. Insa si acum mai am momente cand imi pierd aceasta siguranta a revenirii la normal, mai ales in momentele mai incarcate de stres, cand imi revine in minte ce s-a intamplat si am anumite momente de anxietate. In toata aceasta perioada nu am apelat la un ajutor de specialiatate direct (psiholog sau psihiatru), desi poate ca nu am facut bine; in timp am incercat in mod continuu sa inteleg ce se intampla cu mine, citind articole de specialitate, trecand in revista principalele afectiuni psihice etc...
Astazi resimt inca o tristete fata de ceea ce s-a intamplat, si o anumita nostalgie fata de vechiul "eu", cel dinaintea episodului de anul trecut.

Ar mai fi multe detalii de spus poate, ma opresc insa aici, expunerea fiind deja destul de lunga. In august am intentia sa vin iarasi in tara, si as vrea sa consult un specialist care m-ar putea ajuta sa depasesc odata pentru totdeauna aceasta stare de neliniste si de nesiguranta fata de ceea ce s-a intamplat, pentru a ma putea concentra asupra carierei mele. Ma indrept insa spre dumneavoastra cu speranta ca veti sti sa ma indrumati catre un specialist cu care as putea discuta mai pe larg despre aceasta experienta;va multumesc pentru rabdarea de a citi acest mail si m-as simti onorat daca mi-ati putea raspunde cu un sfat sau cu o indrumare

http://forum.softped...m...t&p=5936277