Despre conflictele interioare

După cum vedeți pe Google nu prea se găsesc informații pe această temă, de-asta rog pe cineva din domeniu să-mi explice precis ce sunt ele, cum iau naștere, cum se manifestă și cum/dacă se vindecă (măcar prezentat pe scurt dacă nu în detaliu).
Mulțam anticipat!

Ia cauta dupa sindrom discordant sau mai degraba schizofrenie...
Daca auzi si voci interioare nu mai pierde timpul degeaba si mergi la doctor.

Și dacă pacientul stă la computer de 20 de ori mai puțin decît noi ?

Mda, e nasol de tot. Tu, care ai nimerit p-aici întîmplător și ai un mic complex de inferioritate, ești pierdut, psihologii anonimi de pe forum, te-au catalogat și încadrat într-un șablon predefinit.
hai să omorîm un șoarece cu butelia de aragaz  

Faptul că ai adus vorba de schizofrenie dovedește că nu prea știi cu ce se mănâncă (vizionează "A beautiful mind").

Edited by apolodor_pinguinul, 26 December 2008 - 12:31.

Din punct de vedere medical (dupa cum o arata si alte posturi ale mele pe-aici) nu pot sa iti spun nimic pentru ca nu cunosc deloc domeniul, dar pot sa iti sugerez sa analizezi conflictul tau interior (daca este vorba despre tine) din punct de vedere spiritual pentru ca izvorasc din inconstient, din refularile de acolo.

Daca te confrunti cu o astfel de problema acum, in perioada sarbatorilor, numai viata ta poate explica asta. De obicei oamenii devin sensibili, coplesiti de imaginile fericite care le sunt oferite la fiecare pas, in preajma Craciunului, iar conflictul interior vine din imposibilitatea de a simti bucuria care este "vanduta" everywhere.

Acum o opinie personala: nu cred in eficienta ajutorului de specialitate in cazul conflictelor interioare.Singurul care poate face ceva pentru tine esti tu si eventual...un suflet pereche...

Edited by ushcka, 26 December 2008 - 13:37.

lasa multe de inteles  mesajul tau.Si intocmai pt nu a da raspunsuri gresite de ce nu incerci sa dai mai multe detalii, pt a evita un diagnostic gresit.

Vă mulțumesc tuturor pentru răspunsuri!
Nu, nu este vorba despre mine ci despre o foarte bună prietenă, cea mai bună aș spune. Are 18 ani împliniți de curând și mai toată adolescența i-au fost interzise lucruri: de la banalul ieșit prin oraș până la sex. Interzis este puțin spus, dacă acuma la 18 ani când are voie legal să facă tot ce dorește iar părinții nu-i mai stau în cale cu reproșuri, dezacorduri și interziceri, ea refuză să le facă în ciuda faptului că și le dorește. De-asta aș spune eu că e vorba de un conflict interior: între ceea ce este ea, ce dorește să realizeze/ să gândească și o subpersonalitate formată "din" sfaturile/părerile și gândirea părintească. E un "conflict" pe care ea adesea îl conștientizează singură și îl urăște (vrea să scape de el!).
Nu, nu este schizofrenie, nu are halucinații, nu se crede Iisus cel răstignit pe cruce. Faptul că cerem ajutor fix în preajma sărbătorilor nu are decât o explicație: sărbătorile au făcut-o să reconștientizeze treaba. Am vrut să mergem 4 zile la munte în gașcă. Tot ce spune cu privire la idee e "Ce mult mi-aș dori să nu fie acel ceva care mă tot ține să fac toate chestiile pe care le doresc".

Edited by postaway, 26 December 2008 - 15:44.

aici e vb de conflicte cu parintii. Comunicarea e secretul.

Deci să vorbească cu ai ei și să audă din gura lor aprobarea că e OK ce vrea să facă ar rezolva tot?
Adăugare ulterioară: și dacă aprobarea nu poate fi obținută?

Edited by postaway, 26 December 2008 - 16:20.

Nu va fi asa de usor.Nu isi vor schimba principiile dupa o simpla discutie. aici si fata  trebuie sa castige teren in fata parintilor sa  le dovedeasca  ca pot avea incredere etc etc . Dar asta e  decursul normal mai intai ea ar trebui sa vb cu parintii sa-si exprime nemultumirile .

He he...de ce nu ai spus asa?
Sunt in aceeasi situatie ca ea in cazul asta.
De cand eram mica si pana acum mi s-au interzis multe lucruri, de la micile placeri ale copilariei pana la a iesi cu prietenii & stuff.Faptul ca am acum un iubit(cum reiese din alte posturi ale mele) nu e relevant pentru ca parintii mei nu stiu despre el.

Intr-adevar in situatia celor ca mine si ca ea se pune problema unor conflicte interioare, mai mult sau mai putin intense, in functie de persoana.
Cred ca toate astea se vor termina cand va deveni independenta financiar, mai ales pentru ca acum se gandeste ca ar putea face ceva considerat rau de parinti, tocmai pe spesele lor.

postaway, on Dec 26 2008, 15:41, said:

Si cum defineste ea "acel ceva" ?

Nu știe. Spune doar că nu face parte din ea.

@silvye: Ăsta e decursul normal, pe care noi l-am parcurs mai ușor, mai greu. Dar la ea chiar n-ai nici o șansă cu părinții. I-am cunoscut, ei sunt instanța supremă iar noi, fiica ei și prietenii ei adolescenți sunt drăcii ușor manipulabile care se învârt în preajma lor și trebuie tolerate. Iar atunci când le argumentezi că n-au dreptate în privința unei chestii (exemplu concret: are 17 ani! poate să aibă grijă o zi singură de ea cât merge la munte. Mersul la munte implică urcatul și coborâtul din tren + plimbatul pe câmpii; lucruri pe care o adolescentă le poate face fără dificultăți), ei ignoră. Se scoală de la masă și pleacă ori pur și simplu nu se clintesc. Cel puțin așa mi-a povestit ea că se întâmplă.
Din cât i-am cunoscut eu părinții, pot spune că sunt niște oameni foarte reci și prefăcuți. Nu spun ce au pe suflet, ce le convine și ce nu, nici măcar nu și-au exprimat bucuria ori mândria față de fiica lor atunci când au văzut-o urcând pe podium în calitate de olimpică națională. Dacă-i întrebam acum un an "o lăsați pe A... cu noi la concert" nu ziceau nici "da" nici "nu" ci dădeau un răspuns de genul "o să ne mai gândim" pentru ca după ce plecam eu să o certe pe ea că a îndrăznit să pună pe cineva să ceară asa + o țineau și pe ea mai departe cu "o să vedem.." până în ultima clipă când era suficient de târziu cât să ratăm concertul.

Dacă sunteți din domeniu cred că înțelegeți situația fără să detaliez mai mult. Părinții ei pur și simplu nu o vor privi pe fata lor ieșind spre ușa casei cu prietenii ei ori mergând la un concert (în genere făcând orice altceva decât să tocească în casă) cu ochi buni. Nu vor spune "Du-te afară și distrează-te!" nici să-i ameninți cu moartea. Nu-i văd venind la gară cu noi și urându-ne "distracție plăcută" de revelion, chiar dacă au început să-i îngăduie să plece. Eu nu-i văd și nici ea nu-i vede.

Conflictele interioare ne definesc pe noi ca fiinte inteligente. Pana si animalele dupa dresaj ajung sa nu puna in aplicare tot ce le trece prin cap.

Eu nu vad aici nici un conflict interior. Pur si simplu fata NU profita in ochii vostri, ai prietenilor, de facilitatile celor 18 ani impliniti. Toti am trecut prin asta, la 18 ani, mai devreme sau mai tarziu. Iar pe parinti nu ii subestimati, inca o intretin, inca sta in casa lor, desi are 18 ani inca are nevoie de ei, si mai bine te faci prieten cu dracu' pana treci puntea.

Crezi că fata NU profită în ochii prietenilor sau ești convinsă că așa e situația? Și dacă ești convinsă, de ce?

Daca e pe medical si nu kid's corner, medical sa fie. Cred (si nu sunt convinsa, pentru ca nu e vorba de persoana mea) ca un conflict interior ar fi atunci cand nu ar face anumite lucruri ca sa nu isi raneasca parintii, sa nu faca saracii hepatita de suparare, sau infarct, sau AVC, sau depresie. Mai citeste ultima fraza din postul meu anterior.

postaway, on Dec 26 2008, 23:08, said:

Eu cred in continuare ca e vorba de tine si ca nu exista nici "o prietena".
Deci ar fi bine sa ne explici exact ce simti daca vrei sfaturi care sa te ajute.

postaway, on Dec 26 2008, 15:41, said:

Eu v-am zis ca e kid's corner    Chiar zilele trecute am vazut un subiect activ pe tema asta privit din sens invers: prietenul ma preseaza sa o facem, eu nu sunt pregatita (sau ceva de genul, oricum, ideea e aceeasi)