Doamna de la chiosc

Ernest Volkman

Doamna de la chioșc

Caruselul spionilor din Berlin
1966 - 1989
Un agent triplu


În jargonul spionajului american, practica fluturării pe la nasul părții adverse a unei momeli atractive este numita uneori "ademenire" (englezii preferă "târșâitul poalelor"). Ca la pescuit, de unde a fost împrumutat termenul, se speră că momeala întinsă va ademeni un pește mare să muște și să înghită cârligul.

În cazul lui Hu Simeng Gasde, un pește foarte mare a înhațat momeala și a fost prins. Dar, așa cum au evoluat lucrurile, acesta a fost doar un aspect al cazului care s-a desfășurat undeva în tărâmurile subterane ale spionajului din timpul Războiului Rece. La sfârșit, au fost atat de multe meandre și întoarceri amețitoare, încât nimeni dintre cei implicați nu a putut înțelege pe deplin cine spiona pentru cine. Dacă a existat vreodata un caz care a ilustrat perfect efectul de "labirint al oglinzilor", acesta este afacerea în care au fost implicați o doamna din China cu loialități multiple, un agent CIA care de-abia putea vorbi germana, câțiva spioni est-germani de elita, foarte ocupați, mai mulți agenți KGB nedumeriți, un serviciu de informații chinez dus de nas și o echipa soț-soție care a descoperit că, într-o piață cu o cerere mai mare decât oferta, spionajul putea fi foarte profitabil. Ca element de decor al scenei, un rol aparte l-a avut un chiosc de ziare din Berlinul de Vest.

Totul a început cu Hu Simeng. În anul 1966, când s-a întâlnit cu și s-a îndrăgostit de Horst Gasde, un absolvent de facultate est-german, care studia dialectele chineze, ea avea treizeci de ani, fiind licențiată a Universității din Beijing. Dragostea lor comună pentru lingvistică a depășit repede abisul cultural și etnic care separa aceste doua persoane foarte diferite. Hu Simeng - care studia limbile vestice cu scopul de a deveni, evebtual, translatoare - putea conversa fericită cu Gasde în germană, pe care o vorbea fluent, în timp ce Gasde, fluent în chineză, putea să-i vorbeasca în această limba. Adeseori, ca o forma de gimnastică mintală, alternau propoziții în germana și chineză, încântați de capacitatea lor de a trece de la o limba la alta.

Un an mai târziu, cei doi erau căsătoriți. Hu Simeng a decis să-și însoțească soțul când acesta și-a terminat studiile și s-a întors în Republica Democrată Germană pentru a ocupa un post ca profesor de limbi străine la Universitatea Humboldt. Atunci a început odiseea lor în spionaj.

Mai întâi, Gasde a fost recrutat ca informator pentru serviciul est-german de informații, în principal pentru a raporta despre studenții străini (majoritatea chinezi) din clasele lui. A fost instruit să acorde o atenție deosebită oricăror studenți străini care puteau fi susceptibili de o recrutare pentru Germania de Est. Pândind în urmă se afla KGB-ul, evident interesat de orice student chinez care ar fi putut satisface una dintre nevoile presante ale serviciilor sovietice de informații: informatori nativi pentru China, țară în care rușii cu greu puteau opera în voie, deoarece le era dificil să se amestece într-o mare de fețe orientale.

Printre primii informatori potențiali pe care Gasde i-a recomandat controlorului său est-german, a fost propria soție. Așa cum a subliniat el, femeia lucra ca asistent lingvistic pentru diplomații si oamenii de afaceri chinezi ajunși în Republica Democrată Germană care încercau să-și perfecționeze germana. Ulterior a fost stabilit un contact cu Hu Simeng, care a acceptat să spioneze comunitatea chineză din Germania de Est, cu o atenție particulară acordată diplomaților. Est-germanii s-au felicitat pentru recrutarea cu succes a unei informatoare care putea penetra o țintă foarte dificilă. Ei nu știau că noua lor informatoare fusese recrutată de serviciul chinez de informații pentru a-i spiona pe est-germani. Soțul ei știa, dar nu a obiectat, pentru că situația oferea posibilități interesante.

În timp ce est-germanii își frecau mâinile de plăcere, mulțumiți că-și asigurasera serviciile chinezoaicei (considerată o informatoare de primă mână), chinezii erau și ei mulțumiți să aiba o conațională care să-i spioneze pe est-germani. Spre încântarea lui Hu Simeng, era plătită de ambele părți - o larghețe care, combinată cu banii pe care îi primea soțul ei de la est-germani, le permitea un stil de viață la care concetățenii ajungeau foarte rar. Aveau o mașină noua, o casă frumoasă, un computer personal (un lux nemaiauzit pentru est-germani) și garderobe bogate, îmbogățite periodic de cumpărături extravagante din Berlinul de Vest.

Soții Gasde erau spioni mercenari puri, descoperind ca serviciile de informații erau dispuse să plăteasca o mulțime de bani pentru ceea ce considerau a fi informații importante, ei au devenit pagini albe pe care puteau scrie oricine - pentru un onorariu. Și-au dat repede seama că există un filon important de exploatat: marele gol informațional creat de ruptura sino-sovietică. Est-germanii, satrapii Uniunii Sovietice, încercau să obțină tot ce puteau pentru Moscova; în schimb, chinezii încercau, la fel de disperați, să obțină ceva despre Uniunea Sovietică: Germania de Est, credeau ei, era o cale ocolită convenabilă pentru a face rost de informații.

În esența, soții Gasde erau entități apolitice. Hu Simeng le spunea est-germanilor că era de acord să-și trădeze țara din cauza exceselor Revoluției Culturale. Pentru chinezi, ea era o revoluționară devotată, care îi trăda pe est-germani pentru că nu erau suficient de comuniști și, în plus, erau asociați cu dușmăniții ruși.

Nici una dintre părți nu avea nici cea mai mică îndoiala în privința loialității ei. Invitată să viziteze periodic China, pentru discuții amănunțite despre ceea ce aflase despre est-germani (și, prin extensie, desprr ruși) Hu era tratată ca o regină: apartamente luxoase la hotel, ospețe bogate și timp din belșug să-și viziteze familia.

Est-germanii erau și ei pregătiți să-și arate recunoștința. În plus față de salariul de 300 dolari pe lună (în acele zile, câștigul pe un an al unui muncitor est-german), soților Gasde li se acorda cel mai prețios privilegiu: permisiunea de a călători in Berlinul de Vest cât de des doreau. Acolo se puteau aproviziona cu bunuri de consum de negăsit în Republica Democrata Germană.

Soții Gasde își dădeau seama că această viață prosperă putea fi pusă în pericol în orice moment, dacă fie est-germanii, fie chinezii își dădeau seama care era jocul lor. Pentru a preveni aceasta, Hu Simeng a recurs la un gambit îndrăzneț: a informat ambele părți că a fost abordată de cealaltă pentru recrutare. Cum anticipase, fiecare parte a fost încântată de veste. A fost încurajată să accepte recrutările ca mijloc de penetrare a opoziției.

Jocul devenise acum extrem de complex, dar soții Gasde l-au dus la bun sfarsit, cu mult talent. Ei au dezvaluit est-germanilor identitațile tuturor ofițerilor chinezi de informații cu care intrase in contact Hu Simeng, apoi au facut o intoarcere de 180 grade si au demascat chinezilor identitațile ofițerilor est-germani de informații. Și mai amuzanta din punctul de vedere al soților Gasde a fost următoarea mișcare: fiecare parte a inceput să-i alimenteze cu dezinformări pe care să le introducă în folosul celeilalte părți. Desigur, soții își informau fiecare dintre clienti în legătura cu dezinformarea, torcând alte urzeli pentru a năuci și mai mult partea opusă cu alte informații inventate.

În anul 1977, acest naucitor carusel de informații se învartea de aproape 10 ani și singurul rezultat a fost îmbogațirea soților Gasde, odata cu confuzia totală a serviciilor est-german și chinez de informații. Confuzie era si in KGB, care a devenit din ce în ce mai interesat în ceea ce est-germanii afirmau că era o penetrare cu două tăișuri a chinezilor: nu numai că informatorii lor adunau date, dar se și lăsaseră recrutați de chinezi. Astfel, soții Gasde aveau posibilitatea să le furnizeze est-germannilor informații despre chinezi, cunoscând în același timp personalul și metodele serviciului chinez de informații; între timp chinezii credeau în imaginea în oglindă a acelorași lucruri.

Modul cum au reușit soții Gasde toate acestea fără nicio greseală, este meritul capacității lor de a duce în eroare. Ei au reușit chiar să liniștească mințile mereu banuitoare ale KGB-ului, ai caror ofițeri au marturisit o oarecare confuzie în privința obiectivelor reale ale soților Gasde și a loialităților lor reale. Totuși, mulțumiți să obțină unele informații rare despre chinezi, KGB-ul a consimțit să-i lase pe est-germani să se ocupe de caz și să se descurce cu toate complexitățile lui.

Dar hățișul era pe cale să devină și mai complex, pentru că în anul 1978 est-germanii au decis să introducă în joc un alt jucător: CIA. Acest nou nivel de complexitate avea să le oferr soților Gasde provocarea finală.

De câtva timp, est-germanii supravegheau cu atenție secția CIA din Berlin. Pe baza acelor obswrvații, ei au ajuns la concluzia că secția nu era una dintre cele mai eficiente din CIA. Calitatea agenților ei era în general slabă (mulți nici nu vorbeau germana) pregătirea lor în meserie era ineficientă, iar atenția acordată securității lăsa de dorit. Deși, timp de mulți ani, secția CIA își consacrase aproape toată energia rușilor și est-germanilor, destinderea istorică dintre Statele Unite și China determinase o schimbare în strategia serviciilor americane de informații, agenții fiind acum dirijați spre China. Lipsite de surse de calitate in China, secțiile CIA din toată lumea au primit ordine să se concentreze asupra recrutării chinezilor care lucrau în străinatate. Printre aceste secții se numara și postul din Berlin.

Cum au remarcat est-germanii, eforturile de recrutare ale CIA tindeau să fie lipsite de subtilitate. Cel mai des agentii CIA ii abordau pur si simplu direct pe chinezi și îi intrebau daca le-ar placea să lucreze pentru Statele Unite. Nu era cel mai eficient mod de recrutare, dar era evident că secția CIA era presată puternic să apară cat mai repede posibil cu informatori. In această atmosferă fierbinte, est-germanii au simțit că era momentul perfect pentru a folosi o "ademenire". Momeala aleasă a fost Hu Simeng.

Printre locurile unde CIA prefera să abordeze chinezi era și un chioșc de ziare din Berlinul de Vest, în care se oferea o largă selecție de publicații străine, inclusiv toate ziarele principale chineze, reviste și cărți. Începând cu primăvara anului 1978, Hu Simeng trecea din Berlinul de Est și mergea la chioșc zilnic, petrecând ore în șir răsfoind publicațiile. Și, exact cum preziseseră est-germanii, a fost doar o chestiune de timp pentru ca CIA s-o remarce pe chinezoaica aceea care părăsea în fiecare zi Berlinul de Est pentru a răsfoi oferta chioșcului.

Într-o bunā zi a fost acostatā de un american. Individul s-a prezentat ca "asistent de cercetare" la un institut care se concentra asupra politicii est-europene. Germana lui era atat de proastă, încât Hu Simeng a comutat conversația în engleză, deoarece cu greu putea înțelege o vorbă din conversația interlocutorului.

Americanul, care făcea totul cu excepția purtării unui ecuson care să anunțe că era un agent CIA, a supralicitat încercarea de a lega o prietenie, dar și-a jucat prost și grăbit cartea, prin insistența cu care a interogat-o în privinta antecedentelor ei, unde lucra și ce credea despre viața în Germania de Est. Cu prudență, Hi Simeng a intrat în joc: câteva declarații evazive, indicând că ceea ce se întampla în China nu o făcea fericita și că era cu atat mai puțin entuziasmată de viața în Germania de Est. Omul de la CIA a dat compătimitor din cap, apoi i-a spus că era în căutare de chinezi care să poată "scrie rapoarte" pentru publicațiile institutului său, despre situațiile politice sau de alt gen din China. Desigur, s-a grabit el să adauge, autorii unor astfel de "rapoarte" vor fi recompensați cu generozitate pentru munca lor.

Hu Simeng a mimat un interes moderat pentru propunere, apoi a cerut timp de gândire. A făcut aranjamentele necesare pentru o viitoare întâlnire cu agentul CIA, peste câteva zile. Întoarsă în Berlinul de Est, a livrat vestea: momeala fusese mușcată.

Într-o săptămână, Hi Simeng a devenit informatoare CIA cu drepturi depline. Urma să treacă regulat în Berlinul de Vest prim punctul de control apoi să fie luată de o mașină și dusă la una dintre casele conspirative răspândite prin toată partea de vest a orașului. Acolo, ea va debita informațiile pe care le adunase despre diplomații și oamenii de afaceri chinezi care lucrau în Geramania de Est. CIA a evaluat acest material ca fiind de primă calitate, valorând din plin cei 300 de dolari pe lună pe care îi plătea noii lui informatoare. Ei nu stiau că informațiile fuseseră aranjate de est-germani, care, la rândul lor, își bazau dezinformarea pe dezinformarea pe care Hu Simeng o primea de la Chinezi.

Acestea erau distorsiunile amețitoare care implicau acum patru agenții distincte de informații. Ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, Hu Simeng a introdus în joc o altă întorsătură: ea a sugerat CIA ca soțul ei să fie recrutat, afirmând că acesta, nemulțumit de regimul est-german, avea acces la funcționari guvernamentali la nivel înalt.

Ulterior, Horst Gasde a fost înrolat de CIA (ceea ce a adăugat înca 300 de dolari pe lună înfloritorului cont bancar al soților Gasde) și caruselul era acum complet. Acest fiecare-pentru-el informațional nu este ușor de rezumat, dar arăta cam așa: Hu Simeng lucra pentru chinezi, care nu știau că lucra și pentru est-germani, care nu știau că era și informatoarea chinezilor, dar știau că lucra pentru CIA, care nu știa că ea lucra și pentru chinezi și est-germani.

De fapt, materialul pe care-l furniza chinezilor era o dezinformare est-germană și a KGB-ului, dar chinezii știau asta, așa că îi furnizau lui Hu Simeng dezinformarea pe care să o dea est-germanilor, care la rândul lor produceau o dezinformare bazată pe dezinformare pentru a o da CIA, care habar n-avea că alte trei servicii de informații aveau un rol în aranjarea materialului pe care-l furniza ea. Între timp, Horst Gasde activa ca informator CIA, care nu stia că lucra de fapt pentru est-germani; acestia furnizau dezinformări pentru alimentarea CIA, care habar n-avea că de fapt chinezii erau la curent pentru că Horst îi spusese soției lui, care la rândul ei le spusese chinezilor, dar nu înainte de a le spune est-germanilor.

Soții Gasde au reușit să mențină acest amețitor joc complex încă zece ani, până când au fost în sfârșit descoperiți. Când regimul est-german a căzut, dosarele lui de informații au picat în mâinile guvernului vest-german. Treptat, vest-germanii au dat peste dosarele referitoare la soții Gasde; a ieșit la iveală și rolul jucat de Hu Simeng pentru serviciul chinez de informații. CIA a fost informat și Langley-ul a înștiințat discret pe chinezi cã Hu Simeng îi păcălise copios.

Plin de îndrăzneală, soțul ei a apărut la ultima lui întâlnire cu contactul CIA și, culmea tupeului, a cerut să fie plătit pentru "munca" din luna precedentă. Refuzat, a proferat câteva amenințări vagi.
- Dă-mă în judecată, a ricanat agentul CIA, cu gestul, devenit clasic, folosit de americani pentru a semnala o concediere.

Și cu aceasta, multipla dezinformare Gasde a luat sfârșit. În anul 1990, unul dintre foștii lor controlori est-germani a apărut la ușa familiei Gasde și, incredibil, a încercat să-i recruteze pentru KGB. A fost refuzat.  În cele din urmă, jocul îi obosise pe soții Gasde

Desi nu is fan al cartilor da spionaj, pare misto romanu! Unde il gasesc sa l cumpar si eu?  

Interesant! Îl caut și eu să-l cumpăr! Muțumesc!

pateu_98, alpeba1996, nu e roman. E o colectie de operatiuni de spionaj. Sunt prezentate tot felul de operatiuni. Asta mi s-a parut cea mai tare/incurcata. Dar majoritatea prezentate in carte sunt interesante. Cartea este mai veche. Nu stiu daca mai e prin librarii. Puteti incerca online: anticariate, olx sau okazii.
Recomand si cartea "Singur in Damasc".