Boala din cetatea sfântă a Lui Dumnezeu

Normal că sunt mai multi pomi, o livadă, pe ambele maluri ale râului, pentru că dau 12 feluri de rod, în cele 12 luni ale anului.

penticostalul, on 20 ianuarie 2022 - 09:47, said:

Cum ți-ai dat seama că ai luat Omicron?

Simptome standard: tuse, nas înfundat, oboseală, strănut, presiune în piept  am avut de marți.
Dar ieri dimineață au apărut și durerile de gât și de cap.

Am bănuit că e Omicron și am sunat la 112. A venit ambulanța și s-a confirmat, sunt pozitiv.

Edited by penticostalul, 20 January 2022 - 14:01.

biserica nu inceta sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu pentru el. (Fapt.12:5)

Cei bolnavi au trebuință de doctor!

Isus Hristos

Îți va trece în câteva zile, stai liniștit!

Dacă mor să știi că m-am rugat pentu pocăința ta!
Iar Domnul mă ascultă.

Bine, mulțumesc...

barbu78, on 26 septembrie 2021 - 10:28, said:

Mai precis, exista leacul la boala de care vrei sa scapi.

Concurs!

Cine îmi răspunde corect la întrebarea: al cui este/ a fost avatarul de mai jos, primește, din partea mea, acces la fișierul ”poze cu colege (fete) adepte JMT”.

[ https://i.ibb.co/0m4gJsw/avatar.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Poate cineva să-mi explice de ce mi se face nedreptate? Sunt un user mai vechi decât penticostalul, cu număr de mesaje sensibil mai mare. De asemenea, dacă criteriul ar fi fost ordinea alfabetică, tot primul trebuia să fiu! Și cu toate acestea, penticostalul este creditat mai bine decât mine, în tabel!


[ https://i.ibb.co/pRkr68h/Clipboard01.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

În ultimă instanță s-a stabilit și valoarea postărilor nu doar numărul lor, bah Darkule!

Elihu_66, on 27 ianuarie 2022 - 12:45, said:

Despre Noul Ierusalim, cetatea-templu. Simbol al bisericii (Israelului după duh), al împărăției și al paradisului.

Ca loc, Noul Ierusalim este în același timp paradis, cetate sfântă și templu. Ca paradis, este lumea naturală în starea sa ideală, salvată de distrugătorii pământului, împăcată cu omenirea, plină de prezența lui Dumnezeu și mijlocind binecuvântările vieții eshatologice pentru omenire. Ca cetate sfântă, ea împlinește idealul cetății antice, ca loc în care cerul și pământul se întâlnesc în centrul pământului, din care Dumnezeu își stăpânește pământul și poporul, spre a cărui atracție sunt atrase națiunile pentru iluminare, și în care oamenii trăiesc în comunitatea teocentrică ideală. Ca templu, este locul prezenței imediate a lui Dumnezeu, unde închinătorii lui îi văd fața.

Imago Templi

Noul Ierusalim poate fi considerat sub trei aspecte: ca loc, ca oameni, ca prezență a lui Dumnezeu.

barbu78, on 26 septembrie 2021 - 10:28, said:

Strada principală a Cetății este a apelor dătătoare de viață care curg dintr-o fântână mare, izvorul etern care este tronul lui Dumnezeu.

Apoi mi-a arătat râul apei vieții, strălucitor precum cristalul, care curge din tronul lui Dumnezeu și al Mielului prin mijlocul străzii cetății; de asemenea, de ambele părți ale râului, arborele vieții cu cele douăsprezece feluri de fructe ale sale, dându-și roadele în fiecare lună; iar frunzele copacului erau pentru vindecarea națiunilor. (Apoc. 22: 1-2)

Viziunile descrise în Apocalipsă au legături strânse cu cele ale lui Ezechiel care datează din exilul babilonian. Ezechiel ne arată Templul restaurat cu apă care curge „de sub pragul templului spre răsărit” de sub partea dreaptă a altarului, plină de viață și împrospătând bazinele stagnante în care curge (Ezech. 47: 1-11). Există și ecouri ale Grădinii Edenului, deoarece ni se spune chiar la începutul Bibliei că un râu curge din Eden pentru a uda Grădina, la fel cum un râu curge din Templu și din Cetate. Dar apoi se împarte și curge în patru ramuri (Gen. 2:10).
Limbajul simbolurilor naturale, cum ar fi stelele, copacii, numerele, munții, cetățile și formele geometrice, este atât precis, cât și universal. Râul este un astfel de simbol universal și ceva din semnificația pe care o are pentru Ioan poate fi constatat printr-o privire asupra acestui context mai larg.
Există o distincție simbolică clară, de exemplu, între apa care curge ca un râu și apele sărate ale mării în care tind toate râurile, deși cele două arhetipuri se contopesc în Oceanus-ul (Okeanos) mitologic, oceanul care înconjoară lumea se bazează doar vag pe oceanele materiale Atlantic și Pacific. Marea tinde să reprezinte haosul primordial, sau potențialitatea, prakriti în tradiția indiană - sau alternativ scopul care trebuie atins prin lunga călătorie a existenței. Râurile au o serie de funcții specifice, inclusiv uitarea și amintirea (Lethe și respectiv Mnemosyne în Mitologia greacă) și spălarea păcatelor (Gange, Iordan). Sau marchează o limită sau un prag în natura lumii (Styx), caz în care pot fi strâns asociate cu un pod sau barcă dintr-o parte în alta. Dar funcția râului de a da viață este, desigur, cea mai comună temă și cu un motiv întemeiat. Un râu mare precum Nilul sau Eufratul dă viață pustiei din jurul său, iar în vechiul Orient Mijlociu astfel de râuri au fost fundamentul civilizației. Orașele egiptene au fost construite de-a lungul Nilului, unde inundațiile periodice și irigarea perenă au făcut ca deșertul să înflorească.
Tranziția de la un râu la patru, ca de exemplu în râul care curge din centrul Grădinii Edenului, are, de asemenea, un sens precis. Acesta marchează tranziția între lumea esențială sau cerească, sau axis mundi (axa ontologică verticală de-a lungul căreia coboară influența cerului) și lumea materială sau terestră, cu cele patru direcții orizontale care definesc extensia spațială și geografică. (În cazul Noului Ierusalim, avem de-a face cu o cetate cerească sau cetate care coboară de sus. Astfel, în interiorul cetății Râul este unic; doar în afara celor patru ziduri se pot imagina apele împărțindu-se în patru.)
Pentru gândirea simbolică, râul care dă viață este asemănător cu sângele care curge în corpul uman sau cu seva din copac, reprezentând forța vieții care curge prin organism așa cum se întâmplă printr-un peisaj. Sângele, pentru majoritatea popoarelor tradiționale, inclusiv evreii, reprezenta viața, iar ființa umană era un microcosmos care reflectă întregul univers. Astfel, nu este o surpriză să constatăm că Evangheliile folosesc acest limbaj simbolic. Ioan Evanghelistul subliniază că, atunci când inima lui Iisus Hristos a fost străpunsă pe Cruce, „a ieșit sânge și apă” (Ioan 19:34), iar Părinții Bisericii au văzut în acest flux dublu un simbol al sacramentelor, precum și unirea naturilor divină și umană în Hristos. Reprezintă convergența în Inima Sacră a realității interioare, umane (sânge) cu realitatea exterioară, cosmologică (apa) - și astfel Hristos este confirmat ca adevăratul microcosmos care unește interiorul cu lumea exterioară, din care curge însuși Râul Vieții.
Cealaltă ocazie cheie când vedem figura lui Hristos în strânsă legătură cu un „râu” se află, în mod semnificativ, în scena botezului său din Iordan, care a fost descrisă ca un veritabil compendiu de simboluri arhaice de către iconografi. Momentul morții lui Hristos și momentul botezului său sunt legate, deoarece așa cum spune Sfântul Pavel, „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Romani 6: 3-4). Moartea lui Isus pe Cruce transformă botezul cu apă al lui Ioan într-un botez „cu Duhul Sfânt și cu foc” (Luca 3:16); adică un sacrament.
Putem vedea Râul ca pe un simbol al Scripturilor în sine, cuvintele lui Dumnezeu care sunt scrise sub inspirația Duhului Sfânt pentru a fi „demne de încredere și adevărate” pentru toate timpurile. Această legătură se face în cuvintele care preced imediat epigraful prezentului capitol: De asemenea, el a spus: „Scrieți asta, deoarece aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate.” Râul Edenului curge, conform legendei, dintr-o stâncă din centrul Grădinii pe care stă Arborele Vieții, stânca care este Hristos. Aici avem o imagine simbolică a Apocalipsei care curge de la Hristos și se împarte în patru ramuri pe măsură ce se întinde în lume - cele patru Evanghelii.

Ioan ne spune că apele Râului Vieții curgeau prin mijlocul străzii cetății (Apoc. 22: 1). Se poate imagina acest lucru într-o varietate de moduri. De exemplu, s-ar putea ca Râul să curgă în jos pe mijloc, împărțind traficul din stânga de traficul din dreapta. Poate că strada este ea însăși albia Râului: că a merge pe stradă înseamnă să mergi scufundat în apele vieții, prin Botez, în amonte spre centrul luminii și al învierii eterne.
Citind relatarea lui Ioan fără referire la Ezechiel capitolul 47, unii s-au întrebat cum poate fi un copac al vieții pe ambele maluri ale râului în același timp. Explicația simplă este că cuvântul grecesc nu implică un singur copac, ci probabil descrie o pădurice (de conifere, pin) care acoperă ambele maluri ale râului. Acest lucru ar avea ecou în viziunea lui Ezechiel, unde „pe maluri, de ambele părți ale râului, cresc tot felul de copaci pentru hrană. Frunzele lor nu se vor ofili, nici fructele lor nu vor pieri, dar vor aduce fructe proaspete în fiecare lună, deoarece apa pentru ei curge din sanctuar. Fructele lor vor fi pentru hrană și frunzele lor pentru vindecare” (Ezech. 47:12).
Cu toate acestea, decidem să citim acest lucru, Râul și Arborele și Strada (cuvânt care se poate referi și la orice „spațiu public”) sunt clar conectate, ca aspecte ale aceleiași viziuni despre vindecare și viață fără de moarte. Dar predomină imaginea apei care se grăbește plină de lumină, deoarece curge direct din Tron. În Biblie găsim deseori apele îmbinate cu Duhul Sfânt. Încă de la început, Duhul lui Dumnezeu se mișca peste oceanul fără formă și Dumnezeu a spus „Să fie lumină” (Gen. 1: 2-3). Când Iisus iese rugându-se din apele botezului, Duhul coboară ca un porumbel și se aude un glas din cer spunând: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit!” (Luca 3:22).
Astfel, râul de-a pururi curgător al vieții, al iubirii și al sfințeniei este cel mai bine interpretat drept un simbol al Duhului Sfânt, așa cum evidențiază însăși Evanghelia (Ioan 7: 37-9; cf. Ioan 4:14).5 Ceea ce avem aici în Cetatea Liturgică este că Duhul Sfânt nu mai coboară asupra apei sau se mișcă deasupra ei, ci de fapt în interiorul ei. „Există trei martori, Duhul, apa și sângele: și acești trei sunt în acord [sunt una]” (1 Ioan 5:7).
Cei trei sunt una, căci lumina și viața Duhului sunt substanța apei, iar dăruirea vieții este aceeași cu dăruirea luminii și a nemuririi, pentru că a vedea pe Dumnezeu înseamnă a muri în această lume sau a deveni veșnic ca el: „Dumnezeu este iubire și cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” (1 Ioan 4:16). Acolo, când acele ape curg prin mine și tot ceea ce am și sunt, curge direct din Tron, „voi înțelege pe deplin, așa cum am fost pe deplin înțeles” (1 Cor. 13:12).
Credința, iubirea și speranța sunt un singur râu, fără maluri și fără sfârșit, care curge de la Dumnezeu și se întoarce la Dumnezeu. Ele sunt una și fără formă, viața și lumina harului. Acum Dumnezeu însuși este triplu și, ca atare, viața lui are formă. El este Dumnezeul ordinii chiar și în iubire și de aceea ne dă viața și lumina cuvântului său într-o formă definită. Această formă este Biserica, care conține și distribuie sacramentele, sursa vieții și luminii, într-o anumită ordine.
Harul Duhului Sfânt este credință, speranță și iubire, turnate sub forma sacramentelor (trei în șapte) pentru a face Biserica. Aceste ape dătătoare de viață hrănesc Arborele Vieții și fac posibil rodul de douăsprezece. Comentariile tradiționale identifică aceste fructe cu cele douăsprezece roade ale Duhului Sfânt descrise de Sfântul Pavel în traducerea Vulgata din Galateni 5: 22–3. Ca atare, toate acestea sunt aspecte ale iubirii sau ale carității, așa cum explică Sfântul Francisc de Sales: „Acum, caritatea este numită un fruct în măsura în care ne încântă și în măsura în care ne bucurăm de dulceața sa delicioasă, dulceața unui adevărat măr al paradisului, adunat din pomul vieții, care este Duhul Sfânt, altoit pe spiritele noastre umane și locuind în noi prin mila Sa infinită.”
Fructele cresc din Virtuțile Cardinale, deoarece acestea sunt „supranaturalizate” de Duhul Sfânt.

Virtute Cardinală - Virtute Teologică  - Fructul Duhului Sfânt

Credință Pace
PRUDENȚĂ Speranță Bucurie
Iubire Iubire
Credință Nădejde
JUSTIȚIE Speranță Blândețe
Iubire Generozitate
Credință Răbdare
TĂRIE Speranță Bunăvoință
Iubire Bunătate
Credință Modestie
CUMPĂTARE Speranță Stăpânire
Iubire Castitate

De ce au mai apărut rănile de pe trupul lui Hristos după Înviere? O rană, dacă te gândești bine, este o ocazie în care ceea ce este în noi este dezvăluit, în care sângele vital a fost vărsat. În cazul lui Hristos, ceea ce este în el este dragoste, este Duhul Sfânt. Locurile în care păcatele omenești i-au provocat durere sunt chiar locurile în care, pentru că acea durere a fost acceptată în numele nostru și de dragul nostru, iubirea lui Hristos a fost exprimată pe deplin. Rănile sunt căile prin care se întinde mâna către noi, ne invită în trupul său; sunt moduri prin care își împarte sângele cu noi. Deci acele răni nu erau doar dovezi criminalistice că el era aceeași persoană care a suferit, nici simple trofee care ne aminteau de victoria lui asupra morții, ci – conform unei tradiții mistice larg răspândite – un loc în care păcătoșii să se refugieze. Adică, semnele de vulnerabilitate din corpul său fizic rămân locuri de vulnerabilitate într-un sens spiritual, locuri pe unde poate fi abordat și intrat.
Facem greșeala să credem că deoarece a fost doar un singur om, a fost un fragment din întreg, al omenirii, în același fel în care suntem fiecare dintre noi. Misticii spun ceva diferit. Ei spun că, deși era un singur om, el era și întregul în care participă toate părțile, pentru ca fiecare să ne regăsim în el. Când învie din morți, ne aduce cu el, deși îl urmăm mai târziu. Rănile din firea noastră nu ne despart de el, pentru că sunt și în el.

 GRATEFUL, on 04 septembrie 2022 - 17:32, said:

Domnul Isus nu este de acord cu băutul cafelei, de ce-l superi pe Domnul...
Te poți îmbolnăvi, faci hipertensiune arterială, gastrită, ți se colorează dinții în maro, poți citi un material aici:

https://radautiadven...re-ti-zambeste/

Sfantul Jakob, on 19 ianuarie 2023 - 18:16, said:

Nu merge. Este improbabil. Copilașii se joacă, ei nu se gândesc la moarte, că nu au de ce, noi ne gândim la moarte, că mai avem puțin!
Dar, ca să spui că acei copilași cântau de jale, și oamenii maturi începeau sau... mai bine zis, nu începeau să plângă, să se tânguiască, cum ar fi trebuit, este și mai improbabil.
Eu aș fi mers la acel copilaș și l-aș fi întrebat de ce cântă de jale, în piață. Nicidecum nu m-ar fi podidit plânsul. De ce aș fi plâns? Nu a murit nimeni! Un copilaș care cântă de jale, trebuie luat, ajutat, e clar că are probleme acasă, nu are ce mânca etc.