O poveste

Sabinatu, on 17 aprilie 2020 - 00:20, said:

Multumesc mult pentru mesaj. O sa incerc sa reduc numarul de paranteze de acum. Recunosc ca nu a fost cea mai buna idee sa scriu ora, dar am facut-o numai si numai pentru a evidentia faptul ca se lasase noaptea atunci cand avionul a aterizat.

Edited by Dany_Darke, 17 April 2020 - 15:06.

Sabinatu, on 17 aprilie 2020 - 00:20, said:

Las'ca faci tu primul zbor dupa virus... in avioane se afiseaza intotdeauna - uneori doar in cadrul anuntului ante-aterizare al capitanului aeronavei -  ora la sol, la destinatie, impreuna cu temperatura si starea vremii

OP Mie mi-a placut tonul usor melancolic si reflexiv al naratiunii, nu toata lumea sfarseste in pat sau la starea civila dupa primul zbor impreuna!

SilviuMatei23, on 17 aprilie 2020 - 14:51, said:

Care au fost cele 3 si ce le-ai adaugat, in ultimii 2 ani?

Edited by Piscopescu, 17 April 2020 - 20:08.

Piscopescu, on 17 aprilie 2020 - 20:08, said:

Multumesc mult pentru mesaj. In ultimii 2 ani am citi aproximativ 40-45 de carti, dar inainte de ele citisem doar "Singur pe lume", "Cainele de teracota" si o carte despre ultimele ore din viata lui Adolf Hitler. Daca ar fi sa aleg cateva carti care m-au impresionat si pe care le-as reciti fara sa ma plictisesc , as alege: "Cu sange rece" (Truman Capote) , "1984" (George Orwell) , "...Sa ucizi o pasare cantatoare" (Harper Lee) , "Mic dejun la Tiffany" (Truman Capote), "Vise de pe Bunker Hill" (John Fante) , "Sunca pe paine"; "Femei" (Charles Bukowski), "Batranul si marea" (Ernest Hemingway), "De veghe in lanul de secara" (J.D.Salinger), "Maitreyi" (Mircea Eliade), "Lolita" (Vladimir Nabokov) si cam atat pana acum.

Piscopescu, on 17 aprilie 2020 - 20:08, said:

Hmmm...

Personajul e la primul zbor (de scriitor nici nu mai vorbesc), deci, dacă și-ar fi luat informația din sursă externă, am fi citit ceva de genul:
"Când m-am trezit, pe ecranul unde rulase "Noi, cei din linia întâi" acum era afișată ora 21:30 EST și temperatura de 70°. Speriat, am întrebat superba stewardesă dacă e vreun incendiu în oraș. Zâmbind condescendent, mi-a explicat că sunt grade Fahrenheit. Am zâmbit și eu, rușinat, după care ea mi-a dat lovitura de grație:
- Văd că ați făcut cunoștință cu punga."

Dar personajul, care, repet, zboară pentru prima dată, spune sec:
"Când m-am trezit,era 21:30,iar avionul se pregătea de aterizare."

De aici deduc că și-a luat informația de pe un dispozitiv familiar, cum ar fi ceasul de la mână sau de pe telefon, căci nu a simțit nevoia să detalieze.

POVESTEA MĂGARULUI

Odată trăia în California un fermier nu foarte bogat.  Iar la gospodăria lui era și un măgar, care îi slujise mulți ani cu devotament. Fermierul îl numea cu numele de Benjamin.
  Iată că veni o secetă, care a pârjolit semănăturile și i-a adus pe mulți fermieri în pragul falimentului. Pentru fermierul nostru au venit vremuri grele.  Porcii,  orătăniile au fost sacrificate și puse în borcane. Vacile, caprele și oile  au fost duse la abator. Rămase cu zile doar măgarul Benjamin. Fermierul nostru a început să fie ursuz, să vorbească de unul singur.
Într-o seară, fermierul trecea pe lângă grajdul lui Benjamin. Venise de la cârciumă, era beat criță și mânios. A stricat sticla de trotuar și a zis tare că Benjamin va lua drumul spre abator a doua zi. Cu ce să-l hrărnească, doar e secetă !  Măgarul nu înțelegea graiul stăpânului său, dar el își știa foarte bine numele. Cu intuiția sa de animal, Benjamin a înțeles că trebuia să fugă de la fermă. A ieșit din grajd, a sărit gardul și a luat-o la fugă. A dispărut ca măgarul în ceață, vorba ceea.
Mergea măgarul peste dealuri și câmpuri. În mintea sa își zicea: “Mă duc la Zâna Ursitoare să aflu care este soarta mea și a stăpânului meu.” Dimineața, în zori de zi, măgarul nostru a ajuns într-o pădure. Și cum mergea el în drumul său, iată că îi iese în cale un lup bătrân, bolnav și slab.
— Eu sunt lupul Homo. Tu ?
— Eu sunt măgarul Benjamin.
— Încotro te îndrepți ? Cu ce nevoie ?
— Mă duc la Zâna Ursitoare să aflu care este soarta mea și a stăpânului meu.
— Dacă ajungi la ea, întreabă ce să fac și eu ca să mă însănătoșesc.
— Numaidecât.
Și s-a dus măgarul mai departe.  Și iată că ajunge el la râul Salinas. Îi era tare sete și s-a aplecat să bea. Și cum se adăpa el, se apropie un pește mare de tot.
— Încotro te duci ? Care este necazul tău ?
— Mă duc la Zâna Ursitoare. Vreau  să aflu care este soarta mea și a stăpânului meu.
— Am și eu un necaz. Uite, mă chinuie burta asta grea. Află la zână care este leacul.
— Voi face.
A trecut măgarul Benjamin  podul peste râu și a mers înainte. A trecut un câmp, a trecut un deal și iată că se apropie el de o viță de vie sălbatică. Măgarului îi era foame și a apucat cu dinții niște struguri de pe butuc. Dar vița de vie a prins grai.
— Încotro te îndrepți, măgarule ? Cu ce nevoie ?
— Mă duc la Zâna Ursitoare să aflu care este soarta mea și a stăpânului meu.
— Atunci să o întrebi pe zână de ce eu  mă usuc pe zi ce trece.
— Am să fac asta.
— Mai mănâncă niște struguri și du-te degrabă.
S-a întărit măgarul nostru și a pornit din nou la drum. A mai trecut câteva dealuri și a ajuns într-o  pădure sălbatică, iar acolo, într-o poiană, a găsit-o pe Zâna Ursitoare.  S-a așezat în fața ei și i-a spus păsul.
— Ce ai mai văzut pe drum?
— O viță de vie care se usucă.
— Să-i spui că la rădăcinile ei este îngropat un ulcior cu galbeni. Dacă se va găsi careva să dezgroape ulciorul, ea se va face bine. Ce ai mai văzut ?
— Un pește mare cu burta umflată.
— Burta peștelui este umflată cu pietre scumpe. Trebuie ca cineva să i le scoată afară.
— Am mai întâlnit într-o pădure un lup bătrân și bolnav. Ce trebuie să facă el pentru a se vindeca ?
— Lupul acela trebuie să mănânce inimă de om trândav sau dobitoc leneș. Astfel se va însănătoși (numai dacă va mai rămâne în sălbăticie).
— Iar eu și stăpânul meu, Zână Ursitoare ?
— Iar pe voi amândoi vă așteaptă norocul acasă. Acum du-te înapoi și nu zăbovi.
— Zână Ursitoare, am nevoie de o căruță.
— Este chiar în spatele tău, măgarule !
Și s-a înhămat  măgarul Benjamin la căruță și a pornit spre casă. A trecut pe lângă vița de vie.
— Și ce ai aflat despre mine ?
— Este un ulcior cu monede de aur îngropat la rădăcinile tale.
— Atunci dezgroapă-l !
Cu copitele dinainte a săpat măgarul la rădăcinile viței de vie și a scos de acolo cu dinții un ulcior cu galbeni. L-a pus cu grijă în căruță, a astupat groapa, a mâncat niște struguri  și a mers mai departe.
Acum se apropia măgarul Benjamin de râul Salinas. S-a deshămat de la căruță și s-a dus la râu să se adape.  Atunci apare peștele în fața lui.
— Ce ai aflat despre mine ?
— Burta ta este plină cu nestemate.
— Atunci scoate-le !
— Treci pe mal.
Se trage peștele pe mal și începe măgarul să dea cu copitele dinapoi în burta peștelui. Ieșeau nestematele din pește pe gură  și de sub coadă. Peștele, ușurat de povara nestematelor, s-a dus în apă. Măgarul, a apucat cu dinții fiecare nestemată și le-a aruncat în căruță. S-a înhămat la căruță și a pornit la drum. Când trecea prin pădure, iată că și lupul îi iese în cale.
— Ai fost la Zâna Ursitoare ?
— Da, am fost la ea și mi-a dat sfaturi.
— Ce ai mai văzut până acolo ?
— Un pește cu burta umflată și o viță de vie uscată.
— Și ce a zis Zâna Ursitoare despre aceștea ?
— Peștele avea burta plină cu nestemate, iar vița de vie avea un ulcior plin cu galbeni  îngropat la rădăcini.  
— Și tu ?
— I-am scăpat de necaz.
Se uită lupul în căruță și vede  acolo comorile.
— Dar despre mine ce a zis ea?
— A zis că trebuie să mănânci inimă de om trândav sau de dobitoc leneș.  
— Dar ție și stăpânului tău ce v-a zis ?
— Pe noi ne așteaptă norocul acasă.
— Vreau să merg cu tine.
— Urcă în căruță !
Și au mers măgarul și lupul spre casa fermierului. Au trecut un câmp și iată că în fața lor apare un cal de tracțiune de rasa Shire.
— Eu sunt un cal fugar. Mă numesc Boxer.
— De ce ai fugit de la stăpân ?
— Nu avea cu ce să mă hrănească și a vrut să mă ducă la abator. Am reușit să evadez.
— Stăpânul meu este bogat.
— Vreau și eu să merg cu tine.
— Ia hamul pe grumaz.
Și au pornit spre casa fermierului în trei. Au trecut un câmp și iată că iese în fața lor un bou chinuit de foame.
— Sunt boul Fruntelată.
— De ce ești hoinar ?
— Am scăpat de abator.
— Hai cu noi la fermă. Stăpânul nostru este bogat.
— Bucuros !
— Atunci înhamă-te la căruță; calul Boxer vrea odihnă.
Și iată că cei patru ajung noaptea târziu la poarta fermierului de la care fugise Benjamin. Poarta era încuiată. Atunci măgarul le zice celorlalți: “Hai să ragem toți patru odată, fiecare cu glasul său!”  Așa  și făcură toți patru.  Trezit de așa zgomot, fermierul a ieșit afară cu felinarul și cu arma. Acum Benjamin a dat glas încă o dată.
Stăpânul a recunoscut glasul măgarului și a deschis poarta. Spre marea lui mirare, a descoperit el că Benjamin a venit cu o căruță, un bou, un cal și un lup  care păzea un tezaur în căruță. L-a dus pe cal în grajdul lui Benjamin, pe bou în grajdul vacilor și le-a dat grăunțe. Pe lup l-a lăsat liber în curte  și i-a dat o conservă de carne.  Iar pe măgar  l-a cuprins, l-a mângâiat pe coamă  și i-a zis: “Bunul meu Benjamin, deacum poți să te odihnești câte zile vei avea. De acum înainte tu ești măgarl meu de aur.”