Creator si creatie

Topicul este foarte interesant. Pacat ca nu-i prea animat......si ca nu intra inclusiv niste oameni ,, de meserie '' , gen @ maccip, @ christinne, care din cate am inteles , sunt fizicieni.

doxan, on 29 iunie 2019 - 17:01, said:

Depinde si ce intelegem noi prin ”marea liniste”. Oare ”ascultam” ce si cum trebuie ?
Suntem inca primitivi, bajbaim prin intuneric si mai sunt cateva saptamani si se implinesc fix 50 ani de cand unii se lauda ca au ajuns pe Lună .
Iar de atunci......o liniste mai mare decat ”marea liniste ”, doar promisiuni ca in 20xw se va ajunge pe Luna , Marte sau aiurea....

dalu364, on 29 iunie 2019 - 18:26, said:

pentru că gravitație și alte forțe.

sydc, on 29 iunie 2019 - 21:43, said:

Nu mai scrie imbecilitati de genu`............ca ne muta moderatorii topicul pe aria de ,, fun ''. Auzi acolo : ca sa nu moara de foame ....au plecat la plimbare !!!  

DaculScoril0, on 30 iunie 2019 - 14:13, said:

Detaliaza , .....ca de raspunsuri in doi peri sau infantile sunt satul. Daca nu stii , mai bine abtine-te !!

Personal, am citit toata postarea initiala !

Aproape ca am ignorat urmatoarele 2-3-4 postari si multe altele ulterioare,  care nu fac altceva decat sa demonstreze cat de zdrobita poate fi mintea unora
in fata unui tumultos torent verbal, cu un debit mai mare de 50 de cuvinte.

Am remarcat atat idei pro cat si idei contra unei gandiri lipsite de prjudecati !

Nu fac niciun inventar sau catalogare, fiecare trage propria concluzie :
Citez...
"Triumful stiintei este profund, fiind totodata remarcabil cat de splendid si precis este descrisa natura de catre fizica relativista si mecanica cuantica, singurul obstacol care a mai ramas  ...."
....Totusi, mai ramane inca nerezolvata o colosala intrebare ...
...De ce exista ceva ....

...in loc de cum...
try again...

..."Universul nostru este perfect din perspectiva parametrilor sai fizici pentru supraorganizare a materiei barionice in filamente & mari atragatori, si totodata se remarca prin proprietati ideale pentru viata,  asta in conditiile in care probabilitatea matematica ca totul sa fi fost rezultatul hazardului e atat de mica incat nu poate fi considerata ca o explicatie rezonabila"...
...demonstrata cu dovezi empirice existenta ..."

sublim, dar lipseste cu desavarsire din oricare explicatie stiintifica asupra universului...!

...natura ne oculteaza adevarata forma a realitatii..."

whau !

"... o a treia explicatie alternativa..."

...de regula, o alternativa implixa existenta a doar doua...!

"...constiinta si-a creat indigen (prin mecanisme cu totul misterioase) un mediu propice existentei sale..."
"...SETI a exploart doar o mica parte a stelelor din galaxia noastra si doar pe un numar mic de frecvente. Corect, da ! Initial ai fi tentat sa dai crezare unei asemnea afirmatii insuai datorita vastitatii universului, numai ca intervine inevitabil constanta t..."

Daca vreau sa inteleg ceva, ca si cititor, as putea intelege urmatoarele :
-daca ai oarecare dubii in privinta dovezilor care contrazic creatia, este greu de acceptat !
sau...
...daca ai oarecare dubii in ceea ce priveste lipsa dovezilor evolutiei, este greu de acceptat !

Edited by LORELYAN, 01 July 2019 - 22:10.

 03126_amazingmilkywayvi_1440x900.jpg   1.69MB   1 downloads

1. Principiul metacosmic - Subiectul Pur in contemplarea Propriului Sau Obiect, Identitate, Unica si Infinita in acelasi timp
2. Macrocosmul este o “exteriorizare” a Principiului (ca Obiect) prin intermediul microcosmului
3. Microcosmul este - in acelasi timp - o “exteriorizare” a Principiului (ca Subiect) prin intermediul macrocosmului.

Entitatea vie si universul care constituie mediul sau exterior sunt asemeni oglinzilor una alteia, si inregistrarea fosila apare ca un proces de a aduce oglinzile in aliniere sau in focalizare. Oglinzile se misca datorita fortelor “aleatoare”, sa zicem, si sunt uneori aproape de a focaliza si alteori mai departe pana cand, fortele “aleatoare”, sa spunem, lovesc un aliniament care in cele din urma duce la o reflectare adevarata sau aproape de adevar, si anume forma umana. Acea “focalizare” din aceasta analogie, este cheia la supravietuirea creaturala. Omul a castigat cursa deoarece forma umana este focalizarea mai buna dintre cele doua oglinzi, asta inseamna cand spunem ca este adaptabil.
Exista o desfasurare si o infasurare la nivel cosmologic, dar nu exista nici o miscare la nivelul Principiului. Punctul 3 arata ca omul este o extragere a cosmosului si o reorganizare a elementelor macrocosmice. Organizarea omului reflecta organizarea cosmosului, si asta deoarece a fost constituit din cosmos, sau mai degraba din Principiu prin intermediul cosmosului, distinctie foarte importanta. Evolutionismul este o constructie gresita specifica a punctului 3 la nivelul acestei distinctii si in totalitate pentru ca ignora punectele 1 si 2. Dar in prima instanta nu exista nimic ilegitim despre notiunea ca omul este construit din si are in el insusi focul, aerul, apa si pamantul care constituie elementele salasului sau. Aici trebuie spus bineinteles ca e vorba doar de cadrul sau material deoarece “constiinta” sa poate fi vazuta ca o internalizare a luminii care ilumineaza salasul sau si in acest sens “constiinta” sa deriva din “mediul exterior” al sau. Propria sa stare de veghe si de somn sunt o internalizare a Soarelui si Lunii.
Intr-o asemenea perspectiva este complet posibil a concepe omul drept culminarea succesiunii formelor animale, fiecare mai complet internalizata decat precedenta. Este posibil atunci a concepe aceasta internalizare drept cheia “supravietuirii celui mai adaptat” - adaptarea fiind o masura a involutiei macrocosmice si se poate spune asemeni lui Darwin ca mutatia aleatoare este un dispozitiv de propulsare. Adica, viata “evolueaza” de la materia inerta prin mutatii aleatoare, si acele mutatii care dau nastere la forme internalizate supravietuiesc in masura in care facultatile internalizate (deoarece ele sunt reflectari) determina ca o creatura sa fie capabila sa raspunda cu succes la circumstanta sa externa. Pe scurt, o creatura (homo sapiens) “evolueaza” adica este o reflectare virtuala a intregului cosmos. Este posibil sa concepem asta ca avand loc gradual cu alte forme microcosmice cu mai putin succes care apar in cale, traiectoria graduala si liniara a procesului fiind o consecinta a arenei temporale in care se intampla.

Edited by gladioc, 02 July 2019 - 03:54.

Ideea de creaţie, care este comună celor 3 mari religii monoteiste, contrazice în aparenţă pe aceea de Unitate esenţială a tuturor fiinţelor, deoarece creatio ex nihilo pare a nega preexistenţa posibilităţilor în Esenţa divină şi, în consecinţă, subzistenţa lor în Ea, în timp ce ideea de manifestare, aşa cum o exprimă hinduismul, raportează fiinţele relative la Esenţa absolută ca fiind tot atâtea reflexe ale sursei lor luminoase.
Cele două concepţii se apropie una de cealaltă dacă se consideră că semnificaţia metafizică a „neantului”, din care Creatorul face să izvorască lucrurile, nu poate fi decât cea de „non-existenţă” adică de non-manifestare sau stare principială, deoarece posibilităţile conţinute principial în Esenţa divină nu sunt distincte ca atare de aceasta înainte de desfăşurarea în mod relativ, ele nefiind „existente”, deoarece existenţa implică deja o primă condiţie şi o distincţie virtuală între „cunoscător” şi „cunoscut”.
În ceea ce priveşte acţiunea de „a crea”, ea este sinonimă cu „a desemna unui lucru propria măsură”, ceea ce transpus în ordinea metafizică, corespunde cu prima determinare a posibilităţilor în Intelectul divin. Deci „creaţia” poate fi considerată ca precedând logic „producerea în existenţă” a chiar acestor posibilităţi, dpdv cosmologic acest lucru se poate transpune astfel: Dumnezeu „concepe” mai întâi posibilităţile susceptibile de manifestare într-o stare de simultaneitate perfectă, desemnând fiecăreia „capacitatea” sa de a se dezvolta în mod relativ, apoi le „produce” în existenţă manifestându-se în ele.
Aici se cuvine o paranteză, anume ce ar trebui înţeles prin expresia „creatio ex nihilo”. Aşa că, deoarece am fost harnic mai demult, o să reiau ce spuneam atunci legat de această expresie, pentru a putea să pornim la abordarea temei sutrei de faţă.
Originea creaturii nu este o substanţă materială, ci este un arhetip perfect şi non-material: perfect şi în consecinţă fără nici o trebuinţă a unei evoluţii transformatoare; non-material şi în consecinţă avându-şi originea în Spirit, şi nu în materie. Există o traiectorie; aceasta începe nu dintr-o substanţă neconştientă şi inertă, ci procede din Spirit – matricea tuturor posibilităţilor – către rezultatul pământesc, creatura; un rezultat care se întinde dinspre invizibil la un moment al ciclului atunci când lumea fizică încă mai era mult mai puţin separată de lumea psihică decât în perioadele „de îngreunare” progresivă ulterioare.
Dpdv tradiţional, atunci când se vorbeşte despre Creatio ex nihilo, se are în vedere pe de-o parte, faptul că creaturile nu derivă dintr-o materie preexistentă şi, pe de altă parte, că „încarnarea” posibilităţilor nu poate în nici un fel afecta imutabila Plenitudine a Principiului.
În expresia creatio ex nihilo, cuvântul nihil determină înţelesul cuvântului ex: astfel ex nu presupune o substanţă sau un conţinător aşa cum este cazul în mod obişnuit, ci indică simplu posibilitatea în principiu – care posibilitate este negată în mod precis de către cuvântul nihil în ceea ce priveşte creaţia – mai degrabă precum cuvântul „cu” indică un posibil obiect chiar în expresia „cu nimic”, care de fapt înseamnă „fără obiect”. De aici nu există nici un punct de blamare formulei teologice în cauză în a sugera o extra- substanţă divină şi deci un dualism fundamental.
În mod evident, creaţia „vine din” – aceasta este semnificaţia cuvântului ex – o origine; nu din una cosmică, deci substanţă „creată”, ci dintr-o realitate care aparţine Creatorului, şi în acest sens – şi doar în acest sens – se poate spne că creaţia este situată în Dumnezeu. Este situată în El în ceea ce priveşte imanenţa ontologică: totul de fapt „conţine” pe durerea de a fi non-existent – pe de o parte Fiinţă, şi pe de altă parte un Arhetip dat sau „Idee”; „conţinutul” divin este ipso facto de asemenea „conţinătorul”, şi chiar este aşa a priori, deoarece Dumnezeu este Realitate ca atare. Dar lucrurile sunt „în afara lui Dumnezeu” – toate Scripturile sacre atestă asta – cu privire la contingenţă, deci în ceea ce priveşte fenomenele concrete ale lumii.
Ex nihilo poate însemna: „din nimicul care ar putea fi extern lui Dumnezeu”; dar această semnificaţie este strict ezoterică deoarece presupune înţelegerea doctrinei Posibilităţii Totale, deci a omogenităţii posibilului.
De fapt, lucrurile, considerate în perspectiva infinităţii Esenţei divine stau cam aşa: faţă de Infinit, toate posibilităţile sunt ceea ce sunt din veşnicie, adică, în Cunoaşterea divină, toate posibilităţile sunt conţinute ca fiind ceea ce sunt, cu ceea ce fiecare dintre ele comportă ca actualitate permanentă sau relativă, iar alegerea posibilităţilor de manifestare coincide (din acel moment) cu natura lor proprie.
Sau altfel spus, Fiinţa divină se manifestă Ea-Însăşi în toate modurile posibile, neexistând limită pentru posibilităţile divine.
Lumea este de fapt, în mod esenţial, manifestarea lui Dumnezeu Însuşi, aşa cum se spune într-un hadith qudsî, care asociază ideea de creaţie cu cea de Cunoaştere:
„Eram o comoară ascunsă; am dorit să fiu cunoscut (sau: să cunosc) şi am creat lumea.”
Universul poate fi comparat cu un ansamblu de oglinzi în care Esenţa infinită se contemplă într-o mulţime de forme, sau care reflectă diferite trepte ale iradierii Fiinţei unice; oglinzile simbolizează aici posibilităţile pe care le are esenţa de a se determina pe Ea-Însăşi, posibilităţi pe care Ea le conţine în mod suveran în virtutea infinităţii Sale. Oglinzile au de asemenea un sens cosmologic, acela de substanţe receptive faţă de Actul pur.
În ambele cazuri este vorba despre prezenţa unei polarităţi care se integrează totuşi în Unitate, deoarece cei doi termeni opuşi conduc pe de o parte la Fiinţa divină, care nu este altceva decât prima afirmaţie perfectă şi necondiţionată a Esenţei şi pe de altă parte, la „posibilităţile principiale” care se reduc, în mod egal la Esenţă, faţă de care nu sunt decât decât „determinări” sau „relaţii” „non-existente ca atare dar permanente ale acesteia”. (vezi Ibn Arabî, Cartea Înţelepciunii).
Această opoziţie pur logică a Fiinţei şi a „posibilităţilor principiale” nu vizează deloc entităţile cosmice distincte, ci reprezintă oarecum o cheie speculativă pentru reintegrarea tuturor dualităţilor posibile în Unitatea Esenţei; ele corespund totodată unei realităţi metafizice precise.
În ceea ce priveşte simbolismul care I se ataşează şi care prezintă Fiinţa divină ca o sursă de lumină a cărei „efuziune” sau „revărsare” se realizează asupra posibilităţilor, comparate cu spaţiul tenebros, nu trebuie înţeleasă ca o revărsare, ca o emanaţie substanţială, deoarece Fiinţa nu va ieşi din Ea-Însăşi, deoarece nimic nu poate fi în afara ei.
Fiinţa revelează Esenţa prin afirmare, în timp ce posibilităţile principiale se reduc la ea într-o oarecare măsură prin negaţie deoarece ele nu sunt decât limitări, cel puţin în măsura în care le detaşăm logic de Fiinţă.
Toate posibilităţile se reduc principial la non-existenţă, şi nu există Fiinţă (sau Existenţă) alta decât Fiinţa lui Dumnezeu – revelându-se în „forme” ale stărilor care rezultă din posibilităţi aşa cum sunt în ele-însele, în determinările lor esenţiale.
Această distincţie între Fiinţă şi posibilităţile principiale sau esenţele imuabile, distincţie care este la limita conceptibilului şi care se resoarbe în Infinitatea divină, permite să se considere manifestarea universală sub două raporturi complementare:
- cel al „auto-determinărilor” sau „subiectivărilor” Esenţei şi pe de altă parte,
- cel al „revelaţiilor” divine care apar din aceste „auto-determinări”
Fiinţa se concepe prin integrare, adică se dovedeşte unică în fiecare posibilitate manifestată şi singură în toate, în vreme ce posibilităţile ca atare stabilesc diversitatea fără ca vreodată să se detaşeze în mod esenţial de Unul.
Distincţia stabilită mai sus, între Fiinţă şi posibilităţile principiale, nu este pe planul raţional: coincidenţa Fiinţei şi a posibilităţilor principiale care nu au simţit niciodată parfumul existenţei, este în egală măsură paradoxală ca şi cea dintre „existenţă” şi „absenţă”, în aceasta exprimându-se în acelaşi timp „vacuitatea” lucrurilor (a buddhiştilor).

Edited by gladioc, 02 July 2019 - 19:15.

gladioc, on 02 iulie 2019 - 19:13, said:

Parerea mea este aici gresesti, niciun om n-a fost pus in aceasta situatie, respectiv nu poate gandi, ca si fiinta creata, prin prisma entitatii care l-a creat !

Observ ca restul pledoariei pleaca de la aceasta prezumtie gresita !

Edited by LORELYAN, 02 July 2019 - 20:24.

LORELYAN, on 02 iulie 2019 - 20:23, said:

părerea ta nu contează

gladioc, on 02 iulie 2019 - 20:33, said:

LOL
Cat de simple devin lucrurile atunci cand cei care te contrazic nu conteaza, indiferent ce ar spune

Woland, on 04 iulie 2019 - 19:14, said:

n-ai înţeles... aici nu contează „părerile”... dacă înţelegi asta într-adevăr lucrurile devin simple...

Edited by gladioc, 07 July 2019 - 19:30.

gladioc, on 07 iulie 2019 - 19:30, said:

Apropo de pareri si de ghilimele :

dalu364, on 29 iunie 2019 - 21:28, said:

,, de meserie ''...fizicieni !

Cu siguranta, altceva a dorit userul sa spuna !
Iata ca nu este de mirare cum ca ,.. aici nu contează „părerile”...!

Plus ca in amplul material prezentat, gasim , macar, cateva expresii ale unei pareri, despre care spui ca nu conteaza, dar le insiri :
...
pare a nega
dacă se consideră că
acest lucru se poate transpune
anume ce ar trebui înţeles
indică simplu posibilitatea în principiu – care posibilitate este negată în mod precis de către
poate însemna
nu trebuie înţeleasă ca
Toate posibilităţile se reduc principial la

Edited by LORELYAN, 11 July 2019 - 20:43.

doxan, on 29 iunie 2019 - 17:01, said:

Astea-s fantezii SF. Distantele cosmice sunt extrem de mari iar lumina circula cu viteza foarte "mica", raportat la distantele in discutie.

Nu se poate sti cat timp supravietuieste o eventuala civilizatie si cand a aparut. De ex. oamenii abia de cateva zeci de ani au capacitatea de a trimite in spatiu semnale care ar putea fi eventual detectate de altii, si asta nu omnidirectional.
Galaxia noastra desi e relativ mica, are totusi ~100.000 de ani lumina in diametru. Semnalele trimise de oameni in spatiu, intr-o suta de ani n-au ajuns practic nicaieri, exceptand cateva sisteme solare mai apropiate. Deci practic nu a aflat nimeni de noi pe canalul asta de comunicare daca nu se afla in imediata vecinatate a sistemului nostru solar. Daca de ex. a aflat si ne-a raspuns in urma cu 20 de ani, ar putea sa mai treaca cateva zeci de ani pana aflam (in functie de cat de departe sunt "respectivii").
Daca cineva aflat la 50.000 de ani lumina distanta a trimis ceva semnale timp de 1000 de ani, poate inca nici n-au ajuns la noi, sau poate ca au trecut de mult, inainte de a avea oamenii posibilitatea de a le putea receptiona.

Daca discutam despre civilizatii aflate in alte galaxii, n-are nici o relevanta practica. Nu putem face nici un schimb de informatii cu "ei", nici macar cu unii din galaxia noastra.

Te-ai gandit vreodata la faptul ca absolut nimic din ceea ce vezi daca te uiti noaptea pe cer, nu e acolo unde ti se pare ca ar fi? Nici pozitia relativa a "stelelor" din pozele facute cu telescoape nu e cea din poze, nici macar cat de cat apropiata.

O mare parte din ceea ce "se vede" acum pe cer, nu mai exista de mult timp si a fost inlocuit de altceva care nu se stie cum arata si pe unde se afla in momentul actual.

Iar daca traim intr-o simulare e oricum "fake" totul si nu conteaza.

Prioritate logică:
1. Absolut
2. Dumnezeu ca Putere creativă
3. Dumnezeu imanent în această lume

- Absolutul trebuie să fie cu toate posibilităţile sale „înainte” (prioritate logică) ca Creativitatea Divină să aleagă una dintre ele.
- Alegerea divină trebuie să fie „înainte” (prioritate logică) ca imanentul Divin să fie în această lume
- Spiritul lumii (Hiranyagarbha) trebuie să fie „înainte” (prioritate logică) ca lumea să fie

Cele patru aspecte ale realităţii:
1. Absolutul, Brahman
2. Spiritul Creator, Işvara
3. Spiritul Lumii, Hiranyagarbha
4. Lumea

Aceste patru aspecte constituie Natura integrală a Realităţii Supreme.

Brahman are patru picioare:
- Brahman
- Işvara
- Hiranya-garbha
- Virâj

Tri-suparna: Absolutul ca şi cuib din care au apărut trei păsări: Virâj, Hiranya-garbha, Işvara

Brahman:
Absolutul conceput aşa cum este în el însuşi, independent de orice creaţie

Virâj:
Absolutul conceput ca manifestat pe el însuşi ca univers

Hiranya-garbha:
Absolutul conceput ca spirit mişcându-se peste tot în univers

Işvara:
Absolutul conceput ca Dumnezeu personal creând, susţinând, distrugând universul Işvara devine: Brahma, Vişnu, Şiva atunci când cele trei funcţii sunt luate separat.

Hiranya-garbha:
Sufletul Lumii, este creatorul divin, domnul suprem Işvara la lucru în acest univers

Cele patru părţi simultane şi coexistente ale unui întreg:
1. fiinţa universală transcendentă anterioară oricărei realităţi concrete
2. principiul cauzal al întregii diferenţieri
3. esenţa cea mai intimă a lumii
4. lumea manifestată

De ce este universul aşa cum este, mai degrabă decât altceva?
De ce există ceva, mai degrabă decât altceva?

Datorită Voinţei Divine.

De ce Absolutul Brahman perfect, infinit, neavând nevoie de nimic, nedorind nimic, iese în lume? Nu este constrâns să facă aşa. El poate avea această potenţialitate dar el nu este legat sau constrâns de ea. Este liber să se mişte sau să nu se mişte, să se avânte el însuşi în forme sau să rămână fără formă. Dacă el îşi permite puterea sa de creativitate, asta se datorează alegerii sale libere.

Această lume şi spiritul ei sunt expresii ale Domnului Suprem (Işvara).

În timp ce Sufletul Lumii (Hiranya-garbha) şi lumea sunt organic legate şi sunt interdependente nu există o astfel de relaţie între Domnul Suprem şi lume, deoarece ar fi cea a infinitului cu finitul.

Relaţia este un „accident”.

Termenul „accident” are două înţelesuri:

1. Creativitatea Divină nu este legată de lumea asta în aşa fel încât schimbările care au loc în lume să afecteze integritatea Divinului

2. Lumea este o expresie accidentală a principiului Divin. Creativitatea nu este legată de a se exprima pe sine în aceast formă particulară. Creaţia este expresia liberă a minţii Divine, icchâ-mâtram

Lumea este manifestarea lui Hiranya-garbha şi Creaţia lui Işvara. Lumea este determinaţia de sine liberă a lui Dumnezeu, puterea de determinare de sine, exprimare de sine aparţine lui Dumnezeu, nu vine de la sine, ea aparţine Absolutului care este sălaşul tuturor posibilităţilor, şi prin puterea creativă una dintre aceste posibilităţi este liber aleasă pentru împlinire. Puterea de manifestare nu este străină fiinţei, nu intră din afară, este în fiinţă, este inerentă acesteia.

De aici concepţia:

1. Absolut – Dumnezeu
Fiinţa infinită şi posibilitatea
Exemplu: în expresia „Tao Te Ching” Tao=Cale, Absolut, fundamentul divin, Te=Putere de desfăşurare a posibilităţilor divine

2. Brahman – Işvara
Exemplu: tathatâ (astfelitate), âlaya-vijnâna (conştiinţa-receptacol)

Puterea creativă vine din alegerea liberă a Absolutului.

Işvara:
- Înţelepciune (Şiva)
- Putere (Şakti)

Prin Şakti, Supremul care este nemăsurat şi incomensurabil, devine măsurat şi definit. Fiinţa imuabilă devine fecunditate infinită, fiinţa pură care este fundamentul şi suportul liber al existenţei cosmice, nu este întregul experienţei noastre.

Între Absolut şi Sufletul Lumii (Hiranya-garbha) este Conştiinţa Creativă (prajnâna-ghana, conştiinţa adevărului).

Sat:
Fiinţa primordială în unitatea sa nediferenţiată

Satya:
Aceeaşi fiinţă dar imanentă în diferenţierile sale

Absolutul -> unitate pură fără nici o extensie sau variaţie

Dumnezeu -> Putere creativă prin care lumile apar în existenţă

Absolutul a ieşit din echilibrul său iniţial şi a devenit voinţă-de-cunoaştere, El este principiul a-toate-determinant, Absolutul în acţiune -> Domn şi Creator

Absolutul -> potenţialitate atemporală şi aspaţială
Dumnezeu -> conştienţă de sine care înţelege şi întrevede orice posibilitate

Brahman nu este doar Absolutul fărătrăsături, este toată această lume.

Vayu este Brahman manifestat (pratyakşam brahma)

Cele două aspecte ale Supremului:

1. Transcendenţa supra-cosmică

şi

2. universalitatea cosmică

În transcendenţa supra-cosmică, Spiritul nu este în nici un fel dependent de multiplicitatea cosmică.
În universalitatea cosmică, Spiritul funcţionează ca principiu al multiplicităţii cosmice

Tăcerea supra-cosmică şi integrarea cosmică sunt ambele reale.

Cei doi, nirguna şi saguna Brahman, Absolutul şi Dumnezeu, nu sunt diferiţi. De chestionat aici comentariile lui Şankara din Nyaya-sudha, pag. 124).


În Rg Veda X, 121.1, Hiranya-garbha este germenele de aur care intră în creaţie după prima acţiune a creatorului. În Samkhya, prakriti este tratată ca inconştientă şi se dezvoltă pe baza influenţei multitudinii subiecţilor individuali, şi primul produs al dezvoltării este mahat, cel mare, sau buddhi, intelectul. Este dezvoltarea inteligenţei cosmice sau Hiranya-garbha.
Pe partea subiectivă, buddhi este primul element al linga-ului sau corpului subtil. Este esenţa spiritului individual. Buddhi serveşte ca bază pentru dezvoltarea principiului individuaţiei, ahamkâra, din care sunt derivate, pe de o parte, mintea şi cele zece organe de simţ, cinci de percepţie şi cinci de acţiune şi, pe de altă parte, elementele subtile din care apar la rândul lor elementele grosiere. Sattva este buddhi, cel mai interior din cele trei cercuri, cele exterioare fiind rajas şi tamas care sunt identificate cu ahamkâra şi manas, care sunt emanaţiile lui rajas şi tamas. Sattva sau buddhi este bîja, sămânţa vieţii individuale, deoarece ea conţine seminţele de karma care se dezvoltă la fiecare naştere în organism sensibil. Sattva sau linga este numit ego, jîva. Aşa cum buddhi este sutrâtman individualului, aşa este şi Hiranya-garbha sutrâtman, controllerul-fir al lumii.
În Katha Upanişad III.10.11; VI.7.8., în dezvoltarea principiilor sinele cel mare se situează după spiritul nedezvoltat şi primordial. Hiranya-garbha, Sufletul lumii este primul produs al principiului non-fiinţei influenţat de Spiritul Etern, Işvara. Puruşa din Samkhya este Spiritul Etern făcut mai mulţi. Hiranya-garbha este marele sine, mahân âtmâ, care apare din nediscriminatul, avyakta, care corespunde materiei primordiale sau apelor din Brahmane, sau lui prakriti din Smkhya. Avem deci Sinele Suprem, Absolutul, Sinele Suprem ca subiect etern care observă obiectul etern, apele sau prakriti şi marele sine care este primul produs al acestei interacţiunii a subiectului etern şi principiului obiectivităţii. Domnul Suprem, Işvara, care produce etern, durează mai mult decât drama universului. Şankara începe comentariul său despre Bhagavad-gîtâ cu versul: „Nârâyana este dincolo de nemanifest. Oul de aur este produs din nemanifest. Pământul cu cele şapte insule ale sale şi toate celelalte lumi sunt în acest ou.” Numele şi formele lumii manifestate sunt latente în ou precum viitorul copac se află în sămânţă.
Hiranya-garbha corespunde Logosului, Cuvântul gândirii vestice. Pentru Platon, el era ideile arhetipale. Pentru stoici el este principiul raţiunii care înviorează şi informează materia. Philo vorbeşte despre Logosul Divin drept „întâiul fiu născut”, „omul arhetipal”„ „imaginea lui Dumnezeu” prin care lumea a fost creată. Logosul, Raţiunea, „La început era Cuvântul şi Cuvântul a devenit trup.” Termenul grecesc, Logos, înseamnă ambele: Raţiune şi Cuvânt. Ultimul indică un act al voinţei divine. Cuvântul este expresia activă a caracterului. Diferenţa între concepţia Inteligenţei Divine sau Raţiunii şi Cuvântul lui Dumnezeu este aceea că ultimul reprezintă voinţa Supremului. Vâc este Brahman, R.V.I.3.21. Vâc, cuvântul, înţelepciunea este tratat în Rg Veda ca atotcunoscător. Cel dintâi născut din Rta este Vâc (Atharva Veda II.1.4): yAvad brahma tiSTati tAvatI vAk (R.V.X.114.8) Logosul este conceput ca personal asemeni lui Hiranya-garbha. „Lumina era lumina oamenilor.” „Logosul a devenit trup.” (Evanghelia după Ioan I.4.5)
Supremul este în general conceput ca lumină, jyotiSAM jyotiH, lumina luminilor. Lumina este principiul comunicării. Hiranya-garbha este în mod organic legat cu lumea. El însuşi, o creatură, cel dintâi născut al creaţiei, el împărtăşeşte soarta întregii creaţii la sfârşit. („Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” - Corinteni VX.28). Dar Işvara este anterior Sufletului Lumii (Evrei I.10-12: „Şi: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; Şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi".). Principiul procesului se aplică lui Dumnezeu. În timp ce el este expresia non-temporalului el este de asemenea temporalul. Işvara, Fiinţa eternă funcţionează în temporalul Hiranya-garbha. Râmânuja care îl caută pe Işvara ca Realitate supremă transcendentă deasupra tuturor evenimentelor, îl tratează pe Brahmâ ca demi-urg al creaţiei care formează lumea inferioară în numele şi la ordinul lui Dumnezeu.
Dacă identificăm realul cu orice stare definibilă a fiinţei, totuşi pură şi perfectă, violăm unitatea şi divizăm indivizibilul. Diferitele puncte de considerare sunt consistente unul cu altul, complementare unuia altuia şi în mod necesar în totalitatea lor pentru o vedere integrală a vieţii şi lumii. Dacă suntem capabili să le menţinem împreună, vederile conflictuale sunt care sunt accentuate de anumite şcoli ale Vedântei indiene, sunt reconciliate.
Fiinţa absolută nu este o calitate existentă care trebuie găsită în lucruri. Nu este un obiect al gândirii sau un rezultat al unei produceri. Ea formează un contrast absolut, şi este fundamental diferită, faţă de lucrurile care sunt în faţa sa nimicnicie. Se poate exprima doar negativ sau analogic. Este cea de la care vorbirea noastră se întoarce cu mintea, fiind incapabilă să înţeleagă plenitudinea sa. Este cea pe care limba omului nu o poate exprima cu adevărat, nici inteligenţa umană concepe. Şankara în comentariul său la Brahma Sutra se referă la un text upanişadic care nu e de găsit în nici o Upanişadă existentă. BAhva, rugat de către BASkali să expună natura lui Brahman, rămase tăcut. El se rugă, „Învaţă-mă, domnule. Învăţătorul rămase tăcut, şi când I se adresă a doua oară şi a treia oară rugămintea el spuse: „Te învăţ, dar tu nu pricepi. Sinele e tăcere.” (upaSAnto’yam AtmA).

Cele patru principii sau patru picioare (catuŞ-pAt) ale lui Brahman:
- Brahman
- Işvara
- Hiranya-garbha
- VirAj

La Plotin avem schema similară:

1. Unul singur, simplu, necondiţionat, Dumnezeu dincolo de fiinţă al lui Basilide, dumnezeirea lui Eckhart care poate fi indicată doar prin termeni negativi. Nu putem nici măcar afirma existenţa sa, deşi nu este non-existent. Nu poate fi gândit nici ca subiect sau obiect al experienţei, în el subiectul şi obiectul fiind identici. Este pura experienţă impersonală sau probabil substratul tuturor experienţelor; este pură conştiinţă, inefabilă supra-existenţă. Nu este prima cauză, nici dumnezeul creator. Este cauză doar în sensul că este oriunde, şi fără el nimic nu ar putea fi.

2. Nous-ul. Lumea Inteligibilă pe care Plotin o numeşte Unul-Mulţi, lumea formelor platoniciene sau arhetipurilor. Nu doar Idei sau lucruri gândite de către Gânditorul Divin, nu doar imagini arhetipale pasive. Ele sunt puteri active din interiorul minţii Divine. Este Dumnezeul personal. Unitatea nu poate fi separată de diversitate. Cea mai perfectă formă a actului expresiv este gând sau intelecţie, vijnAna, Intelect Divin, Primul gânditor şi gând, Domnul personal, Inteligenţa Universală, Absolutul de-necunoscut este mediat nouă prin Inteligenţa Divină. Acest principiu Intelectual al lui Plotin este Işvara al Upanişadelor. Inteligenţa universală face posibil universul multiplu. Pentru Plotin acest principiu este totalitatea gândurilor divine sau Ideilor în sens platonician. Aceste Idei sau Gânduri sunt fiinţe reale, puteri. Ele sunt formele originale, arhetipale, intelectuale a tot ceea ce există în sferele inferioare. Toate fazele existenţei până la cea mai de jos fiinţă materială sau forme ale fiinţei din universul vizibil sunt în mod ideal prezente în acest tărâm al gândurilor divine. Acest principiu divin intelectual are şi fiinţă şi non-fiinţă. El are, după Plotin, două acte, contemplaţia către în sus a Unului şi generarea către inferior.

3. Unul şi Mulţi. Sufletul Atoate este al treilea, cel care potriveşte universul material pe baza modelului gândurilor divine, Ideilor din Mintea Divină. Este cauza eternă a cosmosului, creatorul şi de aceea principiul vital al lumii. Dumnezeu este văzut ca ceva separat de lume, creatorul său sau artificierul. Ideile umane despre Dumnezeu sunt centrate în jurul său. Plotin nu face din lumea sensibilă o emanaţie directă din Lumea Inteligibilă. Ea este produsul sau creaţia Sufletului Lumii, a treia persoană a trinităţii neo-platonice, el însuşi o emanaţie din Lumea Inteligibilă, Nous-ul. Sufletele noastre sunt părţi sau emanaţii ale energiei Divine, chiar ca principiu Intelectual este expresia gândului sau viziunii dumnezeirii.

4. Doar cei mulţi. Este corpul lumii, lumea materiei fără formă. Este posibilitatea formei manifestate.

A spune că natura lui Brahman nu poate fi definită nu înseamnă că el nu are o natură proprie. N-o putem defini prin trăsăturile sale accidentale, deoarece ele nu aparţin esenţei sale. Nu există nimic în afara sa. Aşa cum nici o interogare în natura sa nu poate fi întreprinsă fără o anumită descriere, svarUpa sa sau natura sa esenţială se spune că este sat sau fiinţă, cit sau conştiinţă şi Ananda sau beatitudine (acestea nu sunt atât calităţi ale lui Brahman ci chiar natura lui Brahman. Comentând pasajul despre Brahman ca acesta fiind adevăr, înţelepciune şi infinitate, satyaM jNAnam anantaM brahma, Şankara scrie:
SatyAdIni hi trINi viSeSaNArthAni padAni viSeSyasya brahmanaH.)

Acestea sunt diferite fraze pentru aceeaşi fiinţă. Fiinţa-de-sine, conştiinţa-de-sine şi încântarea-de-sine sunt una. Este fiinţa absolută în care nu există nici o nimicnicie. Este conştiinţa absolută în care nu există nici o non-conştiinţă. Este beatitudine absolută în care nu există nici o suferinţă sau negaţie a beatitudinii.
Această încântare se revarsă în creaţie. Expresia-de-sine a Absolutului, creaţia nenumăratelor universuri este de asemenea urmărită de Brahman. Toate lucrurile care există sunt ceea ce sunt, datorită naturii lui Brahman ca sat, cit şi ananda. Toate lucrurile sunt forme ale fiinţei imutabile, expresii variabile ale realităţii invariabile. A-l descrie pe Brahman drept cauză a lumii înseamnă a furniza taTastha sa sau trăsătura accidentală. Caracteristicile definitorii se datorează în ambele cazuri nevoilor logicii noastre. Când Absolutul este văzut ca baza şi explicaţia lumii, el este conceput ca domnul atoate, cunoscătorul atoate, controllerul interior atoate.
Distincţia dintre Brahman în el însuşi şi Brahman în univers, transcendent dincolo de manifestare şi transcendent în manifestare, indeterminat şi determinat, nirguNo guNI, nu este exclusivă. Cei doi sunt asemeni celor două feţe ale aceleiaşi monede. Realul este deopotrivă realizat. În Upanişadele metrice, precum în Bhagavad-gîtâ, personalul se spune că este superior suprapersonalului: puruSaN na paraM kiNcit, nu există nimic dincolo de persoană. Ne putem întreba dacă autorul Brahma Sutra a acceptat distincţia dintre saguNa şi nirguNa în ceea ce priveşte Brahman.
Chiar nirGuna Brahman nu este fără determinaţii. SutraKara face o distincţie între supra-personal (apuruSa-vidha) şi personal (puruSa-vidha), de ex. între Brahman şi Işvara. Ultimul nu este o fantezie umană sau o concesie făcută unei minţi slabe. NirAkAra (fără formă), şi sAkAra (cu formă), sunt diferitele aspecte ale aceleiaşi Realităţi. Căutătorul poate alege ambele în practicile sale spirituale. În III.3 autorul menţine faptul că textele akSara care descriu pe Brahman în mod negativ drept „nu asta, nu asta” „nu sunt folositoare pentru meditaţie”. El spune că Brahman este neafectat de stările diferite, de veghe, vis, somn profund. Punctul de vedere în care Brahman era văzut ca trecând prin schimbări este respins pe baza faptului că ele se raportează la efectele datorate tăinuirii-de-sine a lui Brahman. BadarAyana neagă realitatea unui principiu secund.
Hiranya-garbha, Sufletul lumii este creatorul divin, domnul suprem Işvara la lucru în univers. O posibilitate precisă a Absolutului este realizată în această lume. În Upanişade distincţia dintre Işvara şi Hiranya-garbha, între Dumnezeu şi Sufletul lumii nu este trasată în mod ferm. Dacă Sufletul lumii este fără substrat în Işvara, dacă el este exclusiv temporal, atunci nu putem fi siguri de sfârşitul procesului cosmic. Când Upanişadele spun că egou-ul individual este înrădăcinat în sinele universal sau Atman, ar fi absurd să ne imaginăm că Sufletul lumii nu este relaţionat lui Işvara sau Brahman. Valentinus are o vedere similară. Esenţa primordială este Adâncul (Bythos). Cu ea sălăşluia un gând numit de asemenea Graţie (deoarece nu era condiţionată) şi Tăcerea (deoarece nu arăta nici un semn al existenţei sale). Profesorul Burkitt scrie: „Într-un fel imăsurabilul Adânc făcu gândul său fecund şi astfel Mintea (Nous) veni întru fiinţă; deşi era numită unica, ea avea o parte corelativă a sa numită Adevăr… Nous, Mintea este o înţelegere inteligentă, contrapartea inevitabilă fiind Adevăr; deoarece dacă nu ar fi nimic adevărat de înţeles, nu ar putea fi nici o înţelegere inteligentă. (Cambridge Ancient History, vol. XII, 1939, p. 470). Eckhart se referă la Sufletul lumii şi nu la Dumnezeul Suprem în pasajul în care spune că „Dumnezeu devine şi nedevine.”
Hiranya-garbha care posedă în el însuşi întreaga dezvoltare în germene, acţionează asupra apelor. Aşa cum am văzut, imaginea apelor este o expresie veche prin care gândirea umană încearcă să explice dezvoltarea universului. Apele sunt iniţial nemişcate şi deci libere de valuri şi forme. Prima mişcare, prima deranjare, creează forme şi este sămânţa universului. Jocul celor două este viaţa universului. Când dezvoltarea este completă, când ceea ce este în germene este manifest, avem consumarea lumii. Hiranya-garbha creează lumea conform eternei Veda, care are în ea însăşi, în mod etern, tipurile primare ale tuturor claselor de lucruri; chiar şi Dumnezeul scolasticilor medievali creează conform arhetipului etern al Ideilor pe care El ca şi Cuvânt etern le posedă în mod etern. Brahman este unitatea a tot ce este numit (B.U.I.5.17).
Hiranya-garbha sau BrahmA este sufletul Lumii (pt. Âtman ca suflet al Lumii vezi Atharva Veda X.8.44) şi este supus schimbărilor lumii. El este kArya BrahmA sau Brahman efect ca distinct de Işvara care este kAraNa Brahman sau Brahman cauzal. Hiranya-garbha apare la fiecare început de lume şi este dizolvat la fiecare sfârşit de lume (*). Işvara nu este supus acestor schimbări.

(*) notă :
Hiranya-garbha, BrahmA este cel care conţine în el însuşi toate sufletele răposaţilor până la „Judecata Ultimă”, de la sfârşitul unui kalpa - încheierea unei „zile” de timp angelic, durata de viaţă a lui BrahmA fiind de 36.000 de kalpaşi, la sfârşitul căreia va avea loc perfecta exaltare în Dumnezeu a tot ceea ce a fost creat şi manifestat pe durata unei vieţi de 100 de ani a(i) lui BrahmA).

Şi pentru Şankara şi pentru RamAnuja, Hiranya-garbha ţine locul unui demiurg subordonat şi creat. Işvara este Dumnezeul etern care nu este tras în, ci regizează jocul lumilor care apar şi pier, existând El însuşi în mod transcendent din întreaga eternitate. Zeităţile vedice sunt subordonate lui Işvara şi menţin o poziţie similară Lui în formarea şi controlul lumii pe care puterile îngereşti o menţin în ierarhia cerească a scolasticismului şi a lui Dante.

Edited by gladioc, 11 July 2019 - 23:56.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/uD4izuDMUQA?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Creatorul e totuna cu creatia, ca doar nu exista magie sa faci din nimic ceva diferit de insati natura ta. La fel cum lumile din vise sunt create din constiinta, la fel si lumea asta e creata din  constiinta creatorului. Materialitatea lumii e doar o qualie in constiinta creatorului. Fiecare din noi suntem creatorul explorandu-se pe el insusi.

dalu364, on 29 iunie 2019 - 21:28, said:

Maccip si christine sunt fizicieni cum sunt eu pescar.

Abc1000ro, on 19 august 2019 - 15:57, said:

"Ultimately you are not a person, but a focal point where the universe is becoming conscious of itself. What an amazing miracle.” – Eckhart Tolle

Iar asta e si mai sugestiva: "Your brain is just the universe trying to contemplate itself."

gladioc, on 11 iulie 2019 - 23:52, said:

Lasand la o parte aspectele miturilor hinduse atinse de tine, insusi fundamentul de la care pleci este fals.
Perspectiva din care noi judecam este inclusa in pct 4 (lumea). Deci nu poti vorbi despre celelalte aspecte ale realitatii. Insasi necesitatea logica pe care o stipulezi poate fi o categorie rationala valabila doar in lumea noastra, irelevanta pentru celelalte 3 lumi pe care le-ai mentionat si pe care nu le cunoastem.

Pe de alta parte, daca Creatorul divin ar alege modul in care sa existe dintr-un absolut, atunci inseamna ca ar exista aspecte ale absolutului neincluse in Creator. Mai mult, ar insemna ca Isvara ar fi nevoit sa faca niste judecati calitative fara a avea baza de comparatie (de vreme ce exista un absolut, tot ceea ce este sub el trebuie neaparat sa fie relativ la acel absolut). Deci Isvara nu ar fi Dumnezeu (in sens comun, Crestin), ci un demiurg de grad ultim, actionand intr-o obiectivitate ce-l depaseste (Brahman). Doar ca atunci ne putem intreba: cine a facut aceasta obiectivitate si ce o conduce? Sau, altfel spus, de unde vine insasi posibilitatea lui Isvara de a alege?
Putem raspunde intr-un singur fel: Brahman este el insusi subiect, nu obiect. Doar ca atunci revenim la conceptul crestin de Dumnezeu: Dumnezeu este Absolutul Insusi - ceea ce este in dezacord cu teoria hindusa expusa.

Dupa parerea mea, Creatorul poate fi intr-un singur fel (pentru a evita toate problemele de nerezolvat, dintre care am aratat mai sus cateva): Dumnezeu Insusi Absolutul, care Creaza nu prin alegere ci prin Insasi existenta Sa. El nu se desfasoara, nu creste, ci Este. El este nu in absolut, si nici in nimic, ci doar Este. Absolutul si nimicul sunt ambele subcategorii ale Sale, unul caracterizat prin prezenta Personala deplina, iar celalalt prin absenta Personala deplina (i.e. Iadul).