Calis Mire

 AlexEn, on 23 octombrie 2018 - 14:08, said:

Ai dreptate. Nu exista realitate.

 AlexEn, on 23 octombrie 2018 - 14:08, said:

Ai dreptate, nu exista realitate

Si totusi vasele din chiuveta sunt al naibii de reale. Ma duc sa le spal, ne vedem maine...

Nu cred ca sint reale.
Cine decide ca sint reale ?!
Eu nu am vase in chiuveta.

Acum nu mai am nici eu

Buna dimineata!

Cati s-or trezi astazi ... la realitate?

Eu m-am trezit. Daca zici ca nu, atunci astept sa imi demonstrezi ca ai dreptate.

 AlexEn, on 24 octombrie 2018 - 07:24, said:

Nu sunt deloc preocupat de a-mi demonstra dreptatea. N-am fost niciodata.

Am in schimb maxima disponibilitate pentru un dialog între egali, intre oameni care nu an nici o clipă impresia că trebuie să dovedească ceva cuiva și care an argumente serioase și bine gândite și care sunt pregatiti pentru am dialog exploratorin cu final deschis.

Întotdeauna  am avut doar astfel de așteptări de la un dialog serio s.

In Atfel de dialog niciodată nu. am fost interesat.

Ce raspuns serios ai fi vrut sa primesti la intrebarea 'Cati s-or trezi astazi ... la realitate?'?

Sa reluam deci ...

Trebuie sa spun ca având șansa sa trăiesc direct timpuri, evenimente și mai ales evoluții - și sociale și tehnologice și de concepte și de altele - începând încă de pe la jumătatea secolului trecut, cred ca pot spune, chiar și numai pe baza experienței personale, fie ea și subiectiva, ca, cel putin aparent, ne îndreptam - omenirea, planeta, Terranom-ul (un termen de explicat, desigur, la un moment dat) - cu pași tot mai repezi către un posibil neant nu atât adus de conflagrații atomice cu scop de anihilare reciproca, provocate de rivalitatea marilor puteri (ca la un sfârșit de imperiu ce, istoric, se ... respecta), cât mai ales produs și atras în realitatea umana de vidul tot mai aproape de cosmic de la nivelul spiritual al omenirii.

Asa sa fie oare?

Nivelul spiritual tot mai scăzut (pe medie) pare sa fie, în primul rând și văzut din propria-mi perspectiva, produsul unei  relativizări deja de-a dreptul groteasca a valorilor ce ne ghidează acțiunile și ne stabilesc țintele, ajungând astăzi sa trăim aproape toți pe principiul fiecare cu opiniile, valorile și libertățile sale; și astfel, pe cale de consecința, părem sa fim fiecare cu realitatea sa. Ca și cum realitatea nu mai este acea țesătura subtila a Universului pe care vrem sa o dibuim, sa o percepem și sa o înțelegem împreuna, într-o cheie comuna, parând a deveni în schimb un fel de combinație, o matrice a unei multitudini de realități mai mici, de cele mai multe ori putin congruente și putin semnificative (adică având mai putin sau deloc sens) în raport cu Realitatea (cu r mare).

De aici a venit, intre timp, aparent, și aproape imposibilitatea de a mai avea ținte comune, atât pentru comunitatea internațională / globala (unde era deja dificil sa obții asa ceva), dar și pentru un continent (UE), o țara (nu doar Romania) sau o comunitate (fie ea cât de mica).

Sa fie oare aceasta o atomizare NECESARA a societății umane, a umanității, una căreia sa-i fi venit sorocul? O fi oare o întoarcere la individ / individual, la cel de la nivelul animalului din fiecare dintre noi, cel de la care am pornit odată, demult și acum ne reîntoarcem, ca atunci când faci câțiva pași înapoi pentru a-ți lua avânt înaintea uni salt înainte? Sau poate ca este o întoarcere către "unitatea de măsura", cea reprezentata prin unitatea minima autonoma din care este formata specia umana, una care cu experiența-i proprie, cu realitatea-i proprie și cu puterea-i de acțiune absoluta asupra propriei entități autonome are în sfârșit ocazia sa ... schimbe ceva la nivel micro pentru ca nivelul macro sa poată face un salt pe următoarea treapta evolutiva?

Hm ... treapta evolutiva?!

Evoluția cui? Evoluția a ce? [Știu, pentru multi dintre cei pentru care dimineața nu a venit încă, "filozofia" de amator, "de doi bani" mai sus ... încropita reprezinta o adunătura aiuristica de cuvinte goale de sens și mai ales ABSOLUT INUTILE în lumea (mai ales tehnologic) avansata în care astăzi trăim. Asa sa fie?]

Dar chiar asa, cine sau ce evoluează pe Terra? Speciile de bacterii, ciuperci, plante, animale și omul sunt cele ce evoluează? Ori este viata însăși cea care evoluează (ce-o mai însemnând și asta!)? La urma urmei, care o fi oare substratul evoluției lumii vii, și nu dor a ei, aici la noi, pe Terra?

In ce ma privește, am ajuns sa cred (cu ceva argumente la baza, evident) ca, deși viata este de-abia pe la ... începuturile sale (cred ca suna ciudat rău afirmația asta), trecând pana acum doar de primele câteva "momente" (salturi) inițiale ale Evoluției sale în acest colt de Univers, ca putem sa facem o predicție îndrăzneața despre direcția de evoluție (a vieții, dacă vreți) pe Terra, extrapolând chiar și-asa ... insuficient de științific, "setul de date" minim avut (pana) astăzi la dispoziție.

Nu am sa elaborez acum în privința cheii de interpretare a acestui "editorial", va veni pe parcurs, mai târziu, dar cred ca, potențial, aceasta ipoteza a sensului Evoluției pe Terra, și consecințele ce rezulta din ea, o ipoteza ce îndrăznește sa reinterpreteze substratul însăși al Evoluției în realitatea noastră, a tuturor, poate sa ne redea "unitatea" spirituala pe care APARENT am fi pe cale sa o pierdem definitiv; ipoteza este ca de fapt exact contrariul se întâmpla.

Si aici va reveni în discuție (încet încet) Terranom-ul mai sus menționat, ca punct de marcat pe trend-ul evoluției, extrapolat de la noi ... încolo..

Edited by Billy, 28 October 2018 - 22:23.

Cum sa incep...
Avem ,,unitati " spirituale nocive, pe planeta.
Spiritualitatea, orice ar fi ea, trebuie sa fie mai intii individuala.
Se merge de la mic la mare, de la rasfirati la uniți.
Un stat sau o religie de tip distopie (da, acum avem si religii de tip distopie), cui serveste ?!
Da, stiu, intregului format din fiinte nefericite, de dragul unei false armonii, si a unei false ordini si evolutii.

Daca universul are o inteligenta, probabil ca prin experimente dobindite, ofera cai de urmat, altele decit in trecut, dorite sau nu, de unii, de altii.

Cred ca cerem prea mult omenirii prin acest concept, devenit sacrosanct, conceptul de evoluție.
Nu gindeste nimeni ca intr-o aparenta dezordine, zisa si involuție, poate sa fi incolțit germenele (ei da) evolutiei.

Sper sa nu cadem in capcana orgoliului personal, si ce este neplacut mie = involutie, iar ce imi place mie = evolutie.

Este un aspect periculos, care a dus de citeva ori umanitatea pe marginea prapastiei.

Edited by crisstonne, 28 October 2018 - 23:43.

Tu stii ce spun colegii tai despre tine?

Conteaza ce spun?

 Billy, on 22 octombrie 2018 - 20:10, said:

Pentru că suntem din ce în ce mai lipsiți de spațiu personal și liniște interioară.
Agresivitatea este o reacție.  

Mă autoanalizez cum mă comport în trafic pentru a-mi da seama cât de mult mă agresează societatea.
Și îmi descopăr multe  (prea multe?!?) puncte slabe,  fapt care îmi arată că navigăm duși de curent.  
Azi,  în timp ce stăteam la semafor,  îmi strigă unul din partea dreaptă   ”băăăăi ... vezi că mă calci ...” .   Era un coinac cu o trotinetă electrică.  
Stătea la stop și se credea mașină,  fiind agresiv cu cei din jur,  incapabil să priceapă că el nu-i mașină și că locul lui cu trotineta era pe trotuar,  nu pe drumul mare.
Pentru o secundă am fantazat  (recunosc ) la cum îl calc cu mașina și spre regretul meu am simțit chiar o undă de plăcere, iar pe față mi s-a așternut un zâmbet larg.
Asta înseamnă că societatea mă transformă,  mă înrăiește, presupun.

Exemplul meu este banal,  dar toate astea se petrec pentru că stăm din ce în ce mai înghesuiți,  suntem prea mulți oameni și nu avem loc unii de alții.
Peste tot stai la coadă.  Aștepți. Doar pentru că EXISTĂ alți oameni.   Dacă aceștia nu ar exista,  agresiunea acestora prin existență nu ar mai avea loc.
Încontinuu ceva nu merge,  nu funcționează,  trebuie să așteți,  să lași loc,  să faci chestii,  doar pentru că există alții pe pământ. Viața noastră,  a tuturor,  este urâțită de (mult) prea mulți alții.

Zenfengshuismologia personală este sub asediu.
Și atunci ce ne mai rămâne pentru a ne păstra mintea sănătoasă?
Realist vorbind,  nu prea este nimic de făcut.

Cerc vicios perfect.
Creșterea nivelului de trai la nivel global duce la acumularea de tensiuni datorită stresului.   În loc să mori de foame,  mori de nervi și de stres.
Omenirea aproape că a ieșit din stratul bazei piramidei lui Maslow.   Acum nu prea se mai moare de foame.   În principiu ar trebui să fie motiv de bucurie,  dar,  oare,  chiar o fi?

So,  ca să pun și o concluzie concluzivă.
Deci!

O să murim stresați.

Later Edit.
Pe vremuri exista instituția copilului de bătut.
Pentru că nu se cuvenea a bate viitorul rege,  exista (u) copii în anturajul tânărului prinț care erau bătuți pe post de pedeapsă pentru boacănele comise de prințișor.
Este un concept interesant,  pe care societatea îl folosește cu naturalețe.    Debușeu pentru răutate și frustrare.
Cineva care să fie pedepsit pentru răul din societate.  Durerea lui este ca un fel de supliment alimentar pentru sănătatea psihologică populară.

Edited by tomaso, 02 November 2018 - 19:25.

Astia care ziceti ca ne indreptam spre neant, relativizarea valorilor si asa mai departe: care credeti ca este perioada istorica in care lumea a fost pe culmi, in contextul pus de initiatorul topicului?

Pt Billy.

Evoluție?
Liniară?

Îmi aduc aminte literatura sf scrisă în anii 70.
După 50 de ani suntem tot acolo.  

1914
Elitele militare ale vremii se aruncă în război.   Cu entuziasm.   Mor onorabil.  
1918.
Elitele nu mai există.  
Sunt înlocuite rapid de alte generații mai puțin elitiste.   Viața merge înainte fără elite.   Rezultatele se văd.

În anii 70 totul părea luminos.   Omenirea urma să se dezvolte după un grafic liniar.   Explorarea spațiului avea să ne ducă spre noi lumi,  iar în 2020 Marte ar fi devenit deja o colonie independentă.   Bazele turistice din spațiu ar fi fost ceva gen Sovata.  

Nu a fost să fie.
Ceva a intervenit și a oprit totul,  obturând viitorul luminos.
Nici nu știu câți mai suntem.  7 miliarde?   Nu știu.  Ultima dată când am fost curios să aflu eram 5 miliarde.
În ritmul acesta în cât timp vom ajunge la 10 miliarde?

Urma ca populația aceasta mare să se mai disperseze,  să se ducă pe alte planete,  să nu stea aici,  îngrămădită.  
Umanitate?

Dragă Billy,  vedem că graficul acela nu-i deloc liniar.   A fost un peak,  dar acum coboară.
Un grafic sub formă de clopot.  

Calea corectă?
Pentru toată lumea?
Nu există așa ceva.

Noile generații își fac loc în haită în stilul clasic, ancestral.  

 subjective, on 02 noiembrie 2018 - 20:56, said:

1968 - 1979.
Atunci a fost peakul civilizației rasei umane.
Sper să apreciezi precizia răspunsului și să nu mă contrazici.

 menaloty, on 23 octombrie 2018 - 14:20, said:

Bineinteles ca exista realitate.

Daca tot nu ne credem dihănii, ci fiinte evoluate, trebuie sa experimentam rabdarea.
Doar atit ne trebuie, apoi putem sa fim si 20 de miliarde.
Dar asta tine de bun simț si educație.
Simplu, foarte simplu.