Emigrarea/Imigrarea/Migrarea din/in Romania sec XIX - XXI

Ştiu bine toate astea. Toate punctele sînt adevărate, dar în anii 70 se renunţase la punctele 6,7,8. Dacă depuneai cerere de plecare te dădea afară din serviciu imediat şi găseai numai munci necalificate. Nu ştiu dacă se întîmpla tot la fel cu muncitorii calificaţi, adică strungari, şoferi... Cei pe care eu i-am cunoscut că şi-au depus cereri au fost toţi intelectuali.Au plecat pînă la urmă după mai bine de un an. Nu au avut accidente, nu au fost declarati nebuni, nici înscenări judiciare. Asta a fost după cutremurul din 1977.

<p>

neafloricadinobor, on 06 septembrie 2016 - 18:41, said:

plecai mai repede daca faceai scandal
daca erai docil plecai mai incet
mie mi-au dat pasaportul dupa ce am fost arestat
si nu mi-au dat pasaport albastru ori maro
mi-au dat pasaport de turist
direct in SUA
fara lagar
motivul a fost ca generalul Serban, seful Securitatii din Brasov
m-a chemat la el dupa ce am fost eliberat
Adica, dupa ce am fost eliberat din inchisoare m-am dus direct la pasapoarte
cu scandal

Sasii stateau cuminte la rand
Si atunci apar eu si un prieten
Cu el am facut puscaria
Impreuna am participat la o demonstratie impotriva lui Ceauescu
]Atunci ne-am cunoscut
Am devenit prieteni
Ne intalneam conspirativ. M-a introdus la prietenii lui
Si am pus-o.
Ne-au arestat.
Asta a fost una din mai multe
La ultima, dupa ce am scapat, am fost chemat la militie intr-o zi cand Ceausescu vizita Brasovul
Era si prietenul meu acolo. Si inca cativa.
Ne-au chemat sa nu cumva sa facem scandal
Si ne-au tinut toata ziua
Dupa care ne-au eliberat

Dupa chestia asta ne-am dus cu totii cu scandal la pasapoarte
Si i-am inspaimantat pe sasi
care faceau pe ei de frica
motiv ca n-am nici un respect pentru toti fraierii care astazi se dau victime
mai ales ca am cunoscut-o pe Herta Mueller, pe Binder, pe Soelner (asta clar turnator)
idioti de sasi, intelectuali, pe care eu fac pe ei.

Una dintre istoriile mai puțin cunoscute este aceea a unei colonizări masive (în jur de 300.000 - 400.000, din rațiuni politicianiste hungariste de extindere a ungurimii cât mai mult în spațiul transilvan, pentru a forma un culoar spre secuime și pentru a putea avea masă de manevră pentru ulterioare acțiuni revizioniste, extremiste etc) de unguri din Ungaria în zona Transilvaniei reocupate sub regimul hortist, unguri care odată colonizați nu au părăsit România ulterior, după 1945 etc, practic rămânînd pe teritoriul României, primind cetățenie oficială din partea statului român prin perversitatea conlucrării probabil între unguri și comuniști. Cert este că această colonizare însemnată cu sute de mii de unguri din Ungaria, făcută pe timpul regimului hortist, a contribuit la creșterea populației ungarofone de pe teritoriul României, creștere care bineînțeles că le-a dat ungarofonilor și mai mare îndrăzneală în acțiunile lor „identitare”. Practic, fără aceste colonizări masive din perioada hortistă, ungurii ar fi fost în România mai puțini cu câteva sute de mii, ceea ce în contextul actual ar fi însemnat o reducere mare a populației ungurești și o separare și mai mare, mai ales teritorială, geografică a secuimii de Ungaria. Practic s-ar fi ajuns ca secuii să constituie o bună majoritate a populației ungarofone de pe teritoriul României.

Pomenire la această colonizare masivă cu unguri s-a făcut rar, cel care a vorbit despre asta a fost Lucrețiu Pătrășcanu, însă cel care a investigat istoriografic chestiunea a fost Raul Șorban în studiul „Colonizări în Transilvania?”:

http://www.oocities....ransilvania.htm

„Recent însă o carte a lui Mihai Ungheanu mi-a amintit de o altă temă din cuprinsul cuvântării lui Pătrășcanu, în care erau combătute câteva din preocupările antiromânești ale hungarismului, a acelei lumi cu întorsături schimbătoare, imprevizibile, ce tinde avid, aproape prădalnic, către aspirații furtunoase, inspirate de mituri și legende istorice larg răspândite în spațiul fostului imperiu al Sfântului Rege Ștefan.

Astfel, Pătrășcanu s-a referit la „necesitatea ieșirii din țară a celor aproape 300.000 ori 400.000 de unguri aduși de Horthy în Transilvania de Nord în anii Diktatului”.

O asemenea informație m-a stimulat să caut – și să găsesc – textul acelei cuvântări, din care voi cita în întregime pasajele ce se referă la colonizări ungare în Transilvania de Nord:
„Trebuie să recunosc – spunea Pătrășcanu, cu referire la acel sprijin pe care l-au acordat românii sutelor de mii de maghiari, condamnați în Ungaria la înfometare după cel de-al doilea război mondial – că dacă ajutorarea populației maghiare din Ungaria am privit-o cu bunăvoință, nu putem spune același lucru atunci când este vorba de acea masă, 300.000-400.000 de maghiari (din Ungaria n.n.), care trăiesc, astăzi, înafara legilor țării noastre, în mod ilicit în România” (subl. ns.)
„Această populație maghiară, atât de numeroasă – spunea Pătrășcanu în continuare – nu se află aici (în România n.n.) numai în căutare de mijloace de existență. Prezența acestor oameni și permanentizarea acestei prezențe – oameni pe care noi în mod conștient i-am exclus de la drepturile de cetățenie – creează o situație îngrijorătoare. Pentru că tocmai acești maghiari – sau cei mai mulți dintre ei – cultivă și alimentează tendințele revizioniste și duc o muncă de destrămare a statului nostru; în această chestiune îngăduința noastră are limite”

Modul în care Ministrul de Justiție al României a zugrăvit ansamblul istoric al anumitor trepte de trecere, cu aspect de criză, din vremuri contemporane lui, ne abate atenția spre caracterul acelui om devenit „victima celor care, în cadrul partidului comunist din România, intenționau să mențină hotărârile Diktatului de la Viena și climatul ocupației horthyste în Transilvania”.

Să ne amintim ce anume a cerut Lucrețiu Pătrășcanu în discursul său în 1946: trimiterea în judecată a autorilor crimelor maghiare – zise „horthyste”, a unor indivizi care se plimbau, în libertate, pe străzile Clujului, declararea limbii române drept limba de stat și pe teritoriul atribuit României prin armistițiul de la Moscova (1944); existența unui singur drapel național (tricolorul românesc); scoaterea din țară a celor 300.000 sau 400.000 de maghiari strămutați din Ungaria în Transilvania de Nord.

Aceste intenții au avut un rol decisiv în deznodământul crizei provocate de Lucrețiu Pătrășcanu, a cărui concepție personală a coincis cu un important curent istoric de opinie.

Trebuie să remarcăm că modul în care a fost configurată istoria de societatea românească, după cel de-al doilea război, provenea din tradițiile încă nealterate de ideologia comunistă despre viața națională.

Deoarece conținutul intereselor legate de colonizarea – ori recolonizarea – ungurilor în Transilvania se raportează la interesele înguste și egoiste ale șovinismului de stat ungar, o asemenea extindere artificială a unui scop politic ca să rămână tăinuită, ori greu sesizabilă, nu putea fi realizată decât cu mijloacele camuflajului, ale ipocriziei, minciunii și ale conjurației. Scopul? De a conferi maghiarimii încă un instrument de dominație, mai ales pe plan național, dar și internațional.

Contemporanii anilor postbelici (1945-1948) își mai amintesc de eforturile – mai puțin publice și mai mult conspirative dar sesizabile – la instanțele de partid – depuse de Uniunea Populară Maghiară, pentru ca tuturor acelor unguri care își aveau domiciliul pe teritoriul României la data de 6 martie 1945 – și nu la 30 august 1940, cum ar fi fost normal – să li se acorde cetățenia română.

Dacă ne întoarcem spre cunoașterea finalității acelei adevărate concentrări naționaliste vom constata că acțiunea de colonizare – realizată în mediul urban – a fost concepută ca o întărire și afirmare a unui patrimoniu artificial de factură agresiv naționalistă.”

Iara vii cu nsite aiureli scrise de romani paranoia?
Nu cred ca un singur maghiar din Ungaria ar fi ramas de bunavoie in Transilvania. Ar fi cum la ora actuala ar vrea sa ramana vreoun roman in Republica Moldova.
Aberatii cu A mare.