Despre infatuare si alte genuri afective

Ce considerati voi a fi infatuarea si cum considerati ca individul ajunge sa fie infatuat?
Din perspectiva mea, infatuara este o stare afectiva si ca orice stare afectiva nu poate fi descrisa in cunvinte; pot fi descrise manifestarile celui infatuat dar nu afectivitatea in sine intrucat, ea nu e un inteles/gand, este o emotie sau un sentiment.
Individul are acces la infatuare datorita unui tipar (al infatuarii) pe care, fara sa fie in cunostinta de cauza, singur si la format treptat.
Un copil la o varsta frageda nu este infatuat, el ajunge infatuat.
De ce?
Intrucat isi insuseste anumite conceptii despre el insusi, despre lume si viata, adica valorizeaza, isi insuseste valorizari ale intelegerii, iar prin o parte din ele el ajunge de se considera valoros, treptat se ataseaza de ele si ajunge prizonier al acestor forte ale atasarii.
In plus, isi insuseste ca normalitate anumite reactii tipice infatuarii, precum si situatiile in care sa se manifeste asa.
Dar de ce o face?
Initial posibil din nestiinta si intrucat asa fac altii (imitatie), treptat insa el ajunge sa simta satisfactia/placerea oferita de infatuare (chiar daca nu e neaparat in cunostinta de cauza referitor la satisfactia traita), precum si satisfactia oferita de atasarea fata de infatuare (indragirea, iubirea obiectului atasarii, adica a infatuarii) si chiar satisfactia oferita de obiceiul in sine (se va detalia), iar asta il lega vicios de aceasta afectivitate ce il influenteaza in atitudine (in sens de comportament psihic) si in comportament.

Edited by altnume, 13 May 2016 - 14:58.

Nu cred ca apare din nestiinta, cred ca stimulul apare de la una din persoanele adulte din jurul copilului.

Exemplifica!

Fiecare beneficiaza numai de proprii sai stimuli.

Pe asta de unde ai scos-o ? E ca si cum ai spune ca singurul stimul sexual vine de la tine insuti...

in mod sigur e o raportare a fiecaruia la altceva.
Am scris:

altnume, on 13 mai 2016 - 15:02, said:

Adica un stimul care il stimulaza pe un individ, nu stimuleaza neaparat pe alt individ decat daca intra si in sfera receptorului respectivului.

In mod sigur ai dreptate ca ne raportam fiecare la altceva. Numai ca stimulii in relatiile interpersonale au alta arhitectura decat transmisia-receptia.

altnume, on 13 mai 2016 - 15:14, said:

afectivitatea nu poate fi considerata ceva ce raspunde unei chestii din natura spre exemplu. cum ar fi stimulul de caldura. astfel de afectivitati se transmit pentru ca cel ce ii sunt induse nu este constient de gravitatea afectivitatii transmise ...cam asa e cu un copil care spre exemplu stie foarte putine atat despre sine cat si despre ceilalti....ca atare daca are niste parinti care il invata sa fie obraznic ei sunt principalii vinovati

nu avem mecanisme de aparare induse in noi impotriva invatatului gresit. pentru asta ar trebui sa avem memorie genetica

Era un raspuns pentru colegul, care raspuns de fapt era off topic, nu se referea la afectivitate.
....
Ultimele interventii sunt pe langa subiect.

Cr1spy, on 13 mai 2016 - 15:30, said:

Si cine a spus altceva?

Tiparul infatuarii (prima parte)

Toate tiparele/algoritmii devianti si benefici au in linii mari aceasi schema structurala si functionalitate, practic daca se reusete intelegerea structurii si functionarii unui algoritm deviant si a contraalgoritmului sau (algoritmului benefic) se poate intelege structura si functionarea oricaruia; totusi, e posibil ca fiecare explicare a fiecarui algoritm sa aduca ceva in plus, vezi si paragrafele urmatoare.
INDIVIDUL ARE DOUA NIVELURI DE APRECIERE A VALORII/CALITATII REALITATII:
1 - NIVELUL CONSTIENT OBISNUIT (NCO cu toate starile sale).
2 - NIVELUL CONSTIENT SUBTIL (NCS, constient dar nu in cunostinta de cauza intrucat nu a fost educat sa fie atent la asa ceva).
Iar aprecierea aceasta se face in functia de perspectiva individului asupra realitatii la nivel constient obisnuit (PNCO), respectiv perspectiva sa de la nivel constient subtil (PNCS).
Degeaba la NCO tu prin discernamant (conform PNCO) apreciezi intr-un fel, daca la NCS (conform PNCS) apreciazi in alt fel.
Chiar daca evoluezi suficient si de exemplu la nivel clasic constient (NCO) iti dai seama ca cineva face ceea ce face intrucat atata poate el, incluzand si ceea ce nu vrea (intrucat nu poate sa vrea altfel decat face; vezi si expresia: ba poate dar nu vrea!);
deci daca practic la nivelul tau clasic constient ajungi sa nu il judeci si sa nu il gasesti vinovat (fara a te manifesta ca un infantil), asta totusi nu va conta decat atunci cand prin aceasta atitudine (psihica) vei ajunge sa schimbi nu numai perspectiva ta de la nivel constient obisnuit (PNCO) ci si pe cea de la nivel constient subtil (PNCS), ambele construite in toata viata ta de pana atunci.
De ce?
Intrucat, la acel nivel (NCS) tu inca judeci conform unei perspective, unei dreptati platonice in care te consideri pur si infailibil in aprecieri, spre deosebire de toti ceilalti ce gresesc si chiar te nedreptatesc prin atitudinea si comportamentul lor.
Daca de exemplu ai o divergenta cu cineva (ce poate ajunge chiar un conflict datorita emotiilor cauzate de perspectiva ta/voastra de la NCS, cauzate in fond de tiparele fiecaruia) si mai ales daca nu e prima confruntare de acest gen, degeaba la NCO (suficient de evoluat fiind) iti dai seama rational-simtit (preponderent rational) ca respectivul face ceea ce face intrucat atata poate el, totusi in sinea ta, simtit-rational (dominat fiind de emotional, poate chiar subtil) dinspre NCS, te vei constata totusi a il considera vinovat fata de tine.
De ce?
Tocmai datorita reflexelor functionale dictate de tiparele tale (si indeosebi datorita tiparelui justetii proprii, celui al poftirii satisfactiilor si celui al intelegerii realitatii conform PNCS), reflexelor dictate de discernamant dar care, in acest caz se bazeaza pe aprecieri in functie de aceasta perspectiva a ta asupra realitatii pe care o ai la nivel subtil constient (PNCS) si care declanseaza emotii ce-ti influenteaza intelegerea de la NCO.
E, de exemplu, cineva care nu se enerveaza niciodata?
Probabil nu.
Enervarea in functie de doza, de intensitatea cu care se manifesta in realitatea celui in cauza poate fi o senzatie/perceptie, o emotie, un sentiment sau afectiunea numita furie.
Enervarea ca perceptie e cea mai firava forma de enervare, de abia sesizabila.
Enervarea ca emotie reprezinta o enervare de intensitate medie si durata destul de scurta.
Enervarea ca sentiment reprezinta un tip de afectiune puternica si durabila.
Enervarea ca furie este o stare extrema de enervare, de irascibilitate, o pornire nestapanita care poate implica comportament violent.
Tiparul si (contra)tiparul enervarii, al infatuarii, ca de fapt toate tiparele fie ele deviante sau ne-deviante, nu actioneaza de unul singur, e o increngatura de tipare care contribuie la reusita in cauza.
Tot ce scrie aici, nu e decat orientativ, pentru ca tu singur sa ajungi sa iti intelegi atat structurile si functionarea tiparelor ce te conditioneaza (cum sau format sau cum se pot forma)...

ALGORITMUL INFATUARII (tiparul deviant)

In principiu tiparul infatuarii/"infatuabilului" e sustinut, actioneaza impreuna cu tiparul justetei (justitiarul), cu tiparul poftirii (pofticiosul) si cu tiparul ganditului-gandirii/intelegerii (intelegatorul/ganditorul).
Inca de la aparitia individului incepe formara acestor tipare de atasare (treptata) si in consecinta incepe conditionarea intrucat nu exista o parte a atentiei care sa vegheze ne-atasarea in procentaje mari.
Cel in cauza isi da seama la NCO despre ceea ce gandeste/intelege, vorbeste, face, dar nu isi da seama la acest nivel (indeosebi din lipsa educatiei adecvate) ca prin ceea ce face la NCO, isi lucreaza si la un nivel subtil (NCS) anumite scheme logice functionale care ii vor deveni reflexe conditionate de functionare.
Asa ajunge de isi insuseste o multitudine de intelesuri ce devin prejudecati personale (de cele mai multe ori copiate de la ceilalti), care se integreaza ca structuri ale schemelor logice functionare (tiparelor).

1 – COMANDA, comenzile sunt crampeie, parte din aceste prejudecati si care asociate cu anumite senzatii, perceptii, au dobandit treptat rol de declansator al tiparului din care fac parte (in acest caz din tiparul infatuarii, ce e compus din tiparul atitudinal subtil, TAS-ul si din tiparul atitudinal si comportamental, TAC-ul).
Un copil ajunge treptat sa isi faca din anumiti stimuli gen senzatii sonore (asimilate drept cuvinte) si/sau senzatii vizuale, cutanate deja integrate prin intelesuri ca fiind valori,.., propriile comenzi de reactie atitudinala (comportamental psihica) si comportamentala la stimulul astfel asimilat.
O comanda ce face?
Declanseaza in fractiuni de secunda prima parte a manifestarii tiparului infatuarii, declanseaza rularea TAS (deja format prin exercitiu), tipar ce include si emotia infatuarii, iar aceasta ii ofera individului starea afectiva specifica, acesta percepandu-se deja atitudinal (prima manifestare atitudinala, psihica) intr-o stare de infatuare fara inca a constientiza in mod constient rational acest lucru;
prin aceasta emotie a infatuarii, prin acest efect ce devine cauza/o noua comanda, se declanseaza tot imediat (fractiuni de secunda) cea de a doua parte a tiparului infatuarii TAC-ul; impreuna TAS-ul si TAC-ul reprezinta starea si comportamentul infatuarii (celui in cauza), rulajul efectiv al tiparului infatuarii.
Acest mecanism se poate repeta in valuri pana ce infatuarea atinge cote subtile pentru cel in cauza dar paroxistice pentru cunoscatori si chiar pentru oricine.

2 – OBIECTUL ATASARII
Atasarea incepe de la aparitia individului.
In principiu cel in cauza nu s-ar atasa de nimic, daca nu ar exista deliciul anumitor satisfactii evidente oricui sau, satisfactii ce desi sunt pregnant resimtite nu sunt constientizate in cunostinta de cauza ca fiind satisfactii (asta din lipsa unei educatii, unei culturi adecvate; vezi de exemplu  satisfactia enervarii, deprimarii, supararii, cea a sentimentului adevarului, cea a indreptatirii/justetei opiniei si comportamentului propriu sau cea a pofitului), toate aceste satisfactii fiind lucratoare numai si numai prin valorizare de intelesuri (gandite=ganduri; simtite=intelesuri instinctive sau atipice) referitor la senzatii si perceptii, la evenimente, fenomene, intamplari, fapte, vorbe, …).
Asadar orice placere/satisfactie (fie si gustativa) nu se poate constitui in obiect al atasarii daca individul si-ar fi cultivat o atentie vigilenta la ne-atasare care, sa nu permita valorizeaza anumitor intelesuri pana acolo incat sa devina constituenti de baza ai schemelor logice functionale, ai tiparelor prin care cel in cauza reactioneaza reflex deviant (intelesuri ce devin in fond prejudecati, mentalitate, axiome personale si colective).
Referitor la tiparul infatuarii, obiectul atasarii este format din:
a) – INSASI EMOTIA INFATUARII manifesta in raport cu cineva, ceva (fiinta, lucru, stare, simtire, inteles, emotie, …; DAR infatuarea ajunge a fi obiect al atasarii NUMAI INTRUCAT mai ales subtil, respectivul considera adevarate sau nu, justete sau injustete anumite intelesuri despre evenimente, despre senzatii si perceptii, numai intrucat considera (tot prin intelesuri) de dorit sau nu anumite evenimente, senzatii, perceptii si ajunge astfel sa POFTESTEASCA SATISFACTIILE ENUMERATE IN CONTINUARE:
b – SATISFACTIA SENTIMENTELOR ADEVARULUI, DREPTATII PROPRII SI CEA A POFTIRII DEVENITE OPERTIONALE PRIN ANUMITE INTELESURI ce ti-au atins nivelul critic necesar pentru ca degustand aceste sentimente sa le consideri adevaruri, dreptate/justete si ca fiind ceva de dorit (iata aceasta satisfactie la randul ei format din alte 3 satisfactii a 3 tipare ce conlucreaza;  prin sentimentul adevarului iti adopti/infiintezi adevarurile/axiomele tale, astfel devii un justitiar al legii acestor adevaruri si poftesti satisfactiile oferite de acest gen de intelesuri).
c) - SATISFACTIA ATASARII (vezi pct. 3).
d) - SATISFACTIA (ALGORITMULUI) INFATUARII (vezi pct. 4); aceasta fiind un gen de satisfactie subtila ce e facilitata numai prin initiere/cultivare, tot asa cum prin cultivare apare satisfactia enervarii, melomaniei, fumatului, filateliei si chiar a pescuitului, scrisului, sportului; desi unele satisfactii pot aparea si spontan (asa cum se intampla cu placerea gusturilor alimentare), unele din aceste activitati sunt ceva ce multora nu le spun si nu le ofera nimic, dar celor ce le acorda importanta, celor ce le patrund tainele, le cultiva, ele le ofera satisfactia specifica.
Asadar, ca sa te atasazei de infatuare, sa te identifici cu aceasta posibila identitate de enervabil, a fost necesara sa traiesti subtil sentimentului adevarului fata de anumite intelesuri subtile si ele, ce deriva din intelesurile rulate la NCO, sa simti subtil deliciul satisfactiei acestui sentiment vizavi de acele intelesuri (din care ai facut propriile valori de referinta, prejudecatile, mentalitatea, punctul tau de vedere specific ce a ajuns integrat in tiparul infatuarii si te va lucra ca reflex conditionat de la NCS).
La NCO ai recunoscut si asimilat stimulii fata de care trebuie sa ai o reactie de infatuare.
La NCS, unde din lipsa educatiei/cultivarii nu ai fost si nu esti atent in cunostinta de cauza ci superficial, ti-ai lucrat atasarea, te-ai atasat automat tu fiind practic preocupat de deviatiile tale, de goana dupa satisfactiile intelesurilor, adevarului si dreptatii proprii, poftirii infatuarii, satisfactii despre a caror existenta nu erai si nici acuma nu esti constient si in cunostinta de cauza, desi le savurezi din plin.
IMITATIA contribuie la atasamentele incepute inca din copilarie; ea tine initial locul motivational al satisfactiilor si valorizarilor prin intelesuri ce in mod obisnuit determina atasarea.
In continuare se prezinta cateva dintre intelesurile ce, prin intermediul atentiei subtile/superficiale de la NCS, le-ai valorizat si asimilat treptat (si nu neaparat toate incepand de la acelasi moment al vietii) ca parte a tiparului infatuarii.

Edited by altnume, 13 May 2016 - 17:39.

Erata
La punctul "d" in loc de enervabil se va citi "infatuabil".

altnume, on 13 mai 2016 - 17:24, said:

Tiparul infatuarii - partea a doua

In continuare se prezinta numai cateva dintre intelesurile posibile pe care, prin intermediul atentiei subtile/superficiale de la NCS, le-ai valorizat si asimilat treptat (si nu neaparat toate incepand de la acelasi moment al vietii) ca parte a tiparului infatuarii.
In vreme ce tu la NCO ai invatat care sunt stimulii fata de care trebuie sa te infatuezi, cand si cum anume sa te manifesti asa (desi nu erai constient ca iti lucrezi infatuarea), la nivelul tau constient SUBTIL (NCS), desi nici de asta nu erai in cunostinta de cauza, intelesurile asimilate/integrate au fost ceva de genul:
a - intelegerea si treptatea acceptare ca si conventie: - (eu) sunt un potential "infatuabil", sunt "infatuabilul" -  de mult timp, din copilarie (probabil), cel in cauza si-a insusit, a accept si si-a integrat (in general fara a fi in cunostinta de cauza), ca el e un potential ce se poate infatua, si-a insusit aceasta identitate de sine , a transformat asta intr-o realitate obiectiva; tot asa cum a lucrat identitatea de justitiar laudativ (apreciatorul dreptatii si nedreptatii, adevarurilor si neadevarulurilor, legiuitorul), identitatea de poftitor laudativ si pe cea de intelegator laudativ; fara aceasta asimilarea acestor identitati de sine nu ai cum sa te infatuezi, sa ajungi infatuat.
b - de asemenea nu ai cum sa ajungi  infatuat fara identificarea actelor/formelor/starilor de realitate fata de care s-ar impune a te infatua (identificarea obiectului si momentului infatuarii) - intelegerea si treptatea acceptare ca si conventie: - acum si aceasta e o situatie,… in care trebuie sa ma infatuez, intotdeauna e firesc sa ma infatuez in astfel de situatii (nu inainte insa de a iti da acces la tiparele: justitiarului ce iti faci tie dreptatea adevarurilor tale laudative, pofticiosului ce poftesti satisfactiile enumerate si cel al intelegatorului ce permiti valorizarile intelesurilor in cauza, valorizari datorita carora satisfactiile enumerate dobandesc prin poftire si atasare putere asupra ta si iti inlesnesc accesul la emotia/sentimentul infatuarii si la comportament psihic si fizic deviant, distructiv specific).
c – justificarea - intelegerea si treptatea acceptare ca si conventie: - e ceva firesc, util, inevitabil, infatuarea imi necesara, ma satisface, o doresc, e benefica, o iubesc, ma ajuta intrucat depistez din vreme cele de dorit si astfel  recunoscandu-le in acest fel, le permit accesul, colapsarea in realitate proprie (ca infatuabilul ce ma identific a fi);
De asemenea e firesc sa judec pe altii, faptele lor din perspectiva valorii laudative de care pot eu beneficia, sa apreciez ca nedrept ceea ce spun si fac altii pe care nu ii agreez si/sau care nu ma apreciaza la "justa"/laudativa mea valoare si sa apreciez ca drept orice imi aduce lauda (ca justitiar ce ma identific a fi); e ceva firesc sa poftesc deliciul satisfactiilor pe care acest tipar le ofera (ca pofticios ce ma identific); e ceva firesc sa gandesc si sa inteleg in acest fel (ca intelegator ce ma identific a fi).
d) - hotararea (decizia, colapsarea), acordul final - intelegerea si treptatea acceptare ca si conventie: "nu am cum sa nu ma infatuez, trebuie, e in interesul meu sa o fac, ori de cate ori voi ajunge in asemenea situatii, negresit ma voi conforma intrucat aceasta e solutia integrata de mine.

De remarcat acordul tau (al celui in cauza) cu o intelegere devianta in fond, dar despre care la NCO nu se stie sau se ignora a fi considerata deviatie, iar la NCS al atentiei, al discernamantului, reprezinta tocmai ceea ce e apreciat ca util pentru buna functionare a tiparului infatuarii.

3 – ATASAREA,
Un inteles are valoarea (insemnatatea si veridicitatea) pe care tu i-o atribui si asta cauzat de un mecanism pe care inca nu il constientizezi, cel al atasarii datorata satisfactiei oferita de senzatia, emotia si sentimentul adevarului cu care orice inteles e (sau devine) simbiot, raportat desigur si la particularitatile tale dobandite sau mostenite; ceea ce pentru tine (voi) are valoare mare (e indubitabilitate), pentru altul (altii) poate sa nu aiba nici o valoare/insemnatate.
Iar intelesurile insotesc intreaga ta realitate fizica, psihica (perceptiva inclus),...
De ce individul se ataseaza de intelesuri, cum de ajung ele adevaruri personale sau ale comunitatii?
Orice atasare presupune iubirea a ceva sau a cuiva (pe baza unor considerente si in general a unor intelesuri ce conditioneaza/conditionatoare referitor la senzatia, emotia, sentimentul, persoana, fiintia, lucrul, fenomenul, evenimentul si chiar referitor la alte intelesuri) care devine obiect al atasarii; in mod normal la asta nu se ajunge dintr-o data si orice atasare se poate realiza intr-o plaja ce incepe de la 1% si ajunge la 100%.
Binenteles ca unele (viitoare) obiecte ale atasarii pot oferi o satisfactie imediata (gustul dulce), altele prin perseverenta (fumatul, melomania,…), dar orice atasare ofera satisfactie (placere), altfel nu ar rezista afectivitatea fata de ele, atasamentul, nu te-ai atasa. De fapt tocmai de satisfactie (placere) te atasazi, din cauza ei, dar nu constientizezi; de exemplu te atasezi de mama intrucat degusti placerea sentimentului adevarului (intelesului ce il transformi in adevar): “E firesc sa o iubesc/sa ma atasez intrucat acesta e mama care… si e asa, … si face si are grija, imi da ...”
Desigur rutina, tabieturile, anumite stari psihice au uneori aspect de atasament, daca insa nu e implicata o placere suficienta ele nu ajung atasamente, cel in cauza le realizeaza numai din obisnuinta, obligatie, necesitate, interes, …; de cum va constata ca nu mai e de folos va renunta, il va abandona cu usurinta; sunt si satisfactii EXTREM DE SUBTILE si care scapa celor ce nu au studiat profund fenomenul (a se vedea satisfactia enervarii, deprimarii,…)
Atasarea tocmai asta presupune, o afectiune fata de ceea ce devine obiect al atasarii (aceasta afectiune reprezentand in final o legatura, forte ce ajung sa influenteze afectiv tot mai puternic, in functie de procentajul atasarii, deciziile dar si actiunile individului inclusiv in gandire, in intelegere), ce ofera individului satisfactie daca se conformeaza unui comportament (conduita) adecvat sau, poate oferi reversul (afectiune de tip suferinta) la un comportament inadecvat atasarii; constrans de aceasta amenintare se afla permanent atasatul dar nu isi da seama ca si-a facut stapan indragind, iubind ca atasament, decat atunci cand e prea tarziu, atunci cand atasat fiind, se ia de la el, pierde, ii dispare obiectul atasarii (sau cand incerca sa se debaraseze de obicei, de atasament) si el cade prada angoaselor, culpabilitatii, enervarii, deprimarii, disperarii, frustrarii, suferintelor, adica unor emotii si sentimente extrem de distructive.
Orice inteles, pe masura ce individul se ataseza de el (sau tocmai de aceea) ii ofera tot mai mult din satisfactia sentimentului adevarului, ii devine adevar personal si ii ofera satisfactia de a avea adevarul propriu pe care il va apara (conduita) cu fermitate rezultata din forta atasarii (forta afectiva).
Atasarea de infatuare o afectiune de indragire, de iubire a obiectului atasarii, a infatuarii (de fapt a intelesurilor si satisfactiilor enumerate la pct. 2); are loc o continua sau periodica si subtila lauda de sine si o administrare selectiva a celor ce pot fi considerate lauda, actiune pregnanta dar neobservabila de necunoscatorul ce in necunostinta de cauza o lucreaza mental sau/si faptic; o continua marire, glorificare nefondata si devianta, distructiva, o valorizare primitiva, inutila si in fond descalifiatoare de sine, un deviant respect de sine; dar tu nu iti dai seama, tu o percepi ca ceva de dorit, ca ceva valoros si o cultivi mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza); vezi indeosebi INTELESURILE SI SATISFACTIILE ENUMERATE MAI SUS (LA PCT. 2) SI CARE CONSTITUIE DE FAPT OBIECTUL ATASARII; atasarea se ofera singura, te atasazi automat daca lucrezi, repeti fape si constientizezi (culmea, in necunostinta de cauza fiind) intelelesuri ca cele exemplificate (asa functioneaza natura umana needucata).
Odata cu (sau mai devreme) atasarea de infatuare (de identitatea de sine infatuabilul), cel in cauza s-a atasat si de “justitia-litate” (de identitatea de sine justitiarul) si de poftirea satisfactiilor (identitatea de sine pofticiosul) si de valorizarile datorate intelegerii, interpretarii realitatii prin intermediul intelesurilor si al gandurilor (identitatea de sine intelegatorul, ganditorul, valorizatorul prin intelesuri).
Toate acestea si nu numai, pe masura ce te atasezi de ele, pe masura ce iti devin tipare functionale, se vor sustine intre ele, vor conlucra la consolidarea fiecaruia dintre ele si a tuturor ca tenebra, conditionare generala, ca sistem functional deviant.
Constientizarea suficienta a intelesurilor tiparului infatuarii si a celor ale celorlalte tipare ajutatoare (asa cum sunt tiparele justitia-litatii, poftirii si intelegerii), cultivarea lor, pe masura ce ti-au atins nivelul critic necesar tie pe nivelul evolutiv pe care te aflai, a fost de natura a iti oferi satisfactia/placerea sentimentului adevarului intelesurilor in cauza (vezi la pct. 2), apoi satisfactia/placerea ce se obitne prin cultivarea obiceiului infatuarii (pct. 4) si satisfactia/placerea atasarii si astfel ti-a devenit functional acest tipar deviant intrucat mereu esti tentat de placerile lui.
Toate acestea si multe altele ti-au format algoritmul/tiparul unui crez/perspective/viziuni deviante ce include o identitate de sine devianta, respect deviant de sine, discernamant incompetent si obtuzitate.
- Nimeni nu s-ar atasa vreodata daca nu ar pofti o satisfactie/placere sau daca prin cultivarea a ceva anume acel ceva nu i-ar oferi o satisfactie.
- Nimeni nu se poate atasa daca nu ofera prin intelesuri, o anumita valoare satisfactiilor considerandu-le de dorit.
- Nimeni nu s-ar atasa daca nu ar oferi valoare unor intelesuri din sfera certificarii adevarului si neadevarului, justetii/dreptatii, poftirii/doririi intrucat ruland acele intelesuri ele ii ating lui nivelul critic necesar si astfel ajunge de le degusta delicilul satisfactiilor lor, deliciul satisfactiei sentimentului adevarului, deliciul satisfactiei sentimentului dreptatii, deliciul satisfactiei sentimentului poftirii,...
Intrucat a savurat aceste satisfactii facilitate de intelegere (prin intelesuri) ajunge si la savurarea altor doua satisfactii: satisfactia atasarii (pct. 3), satisfactia specifica tiparului in cauza (in acest caz satisfactia tiparului infatuarii, pct. 4).

4 - Satisfactia infatuarii
...

Edited by altnume, 15 May 2016 - 02:54.

Tiparul infatuarii - ultima parte

4 – Satisfactia infatuarii
Satisfactia este o emotie/sentiment de placere.
Satisfactia infatuarii (de exemplu) este un sentiment/emotie de placere a sentimentului/emotiei infatuarii.
Fiecare tipar (algoritm) poarta numele emotiei/sentimentului cauzator de comportament specific (un robot nu poate fi plin de sine, infumurat/infatuat intrucat ii lipseste/nu are acces la softul emotional numit infatuare, soft care omului ii e pus la dispozitie de catre natura realitatii prin insasi criptarile sale; orice afectivitate, la fel ca orice senzatie sunt criptari ale naturii realitatii, nu sunt intelesuri; intelegerea si gandirea la randul lor reprezinta alt gen de criptari ale naturii realitatii dar nu ca si continut al intelesului sau gandului, acesta, continutul fiind un apanaj uman provenit in realitatea celui in cauza tipic sau atipic, inclusiv atipic perceptiv, perceptia continand si intelesuri nu numai senzatie sau emotie).
Pentru a intelege mai bine ce e satisfactia infatuarii se vor exemplifica alte doua tipuri de satisfactii.
Tiparul enervarii (pana la urma o poftire de satisfactia oferita de enervare, asa cum se va constata in algoritmul ei) e acela in care rolul central e detinut de emotia enervarii (criptare a naturii realitatii), cea care face parte din tiparul atitudinal subtil (TAS) al enervarii, prin care emotia enervarii are acces in realitatea celui in cauza si ea (tot tiparul atitudinal subtil in fond) dupa ce are acces ca efect al comenzii in realitatea individului (sau acela in dimensiunea ei; cum vrea fiecare sa considere) se consituie in cauza/comanda pentru declansarea tiparului atitudinal-comportamental (TAC) al enervarii, al enervatului, al celui ce se enerveaza.
Tiparul dulcelui (poftirii, doririi dulcelui) e acela in care rolul central e detinut de satisfactia senzatiei dulcelui, cea care face parte din tiparul atitudinal al (poftirii) dulcelui, prin care emotia poftirii si in speta emotia poftirii dulcelui are acces in realitatea celui in cauza si ea (tot tiparul atitudinal in fond) consituie cauza/comanda pentru declansarea tiparului comportamental al poftirii, al poftitorului (de dulce) si consumarea de dulce din pofta.
Orice algoritm are emotia sa ori altfel de criptare a naturii care ii da numele si din care rezulta nivelul urmator al criptarii sau emotia automat atrasa odata cu ea si anume satisfactia.
Emotia (sentimentul, criptarea in cauza) si satisfactia ei formeaza un simbiot ce se manifesta impreuna sau altfel spus o dualitate cauza efect.
Nici un atasament nu ar fi posibil daca nu ar exista poftirea placerii (satisfactiei).
Ea, satisfactia e fructul tentatiei si datorita ei afectiunea atasarii are acces in realitatea individului.
Fara satisfactie se pierde motivatia atasarii, fie ca e vorba de o satisfactie a unei emotii, a unui inteles, a unei senzatii, a unui complex de acte de realitate.
Principalul motiv al atasari de infatuare si de orice altceva e satisfactia, dar principalul vinovat e intelegerea, intelesurile prin care se da acces in realitatea individului la emotii-satisfactii si in consecinta la tentatii ce nu tin neaparat de criptarile naturii realitatii ci, de cultivare (obiceiuri/excese alimentare, hobby-urile, obisnuinte si deprinderi in general).
Indiferent de cauza, orice repetare consolideaza un atasament cu atat mai mult cu cat (direct proportional cu) satisfactia implicata e mai mare, mai puternica si repetarea mai frecventa.

5 – Atitudinea si comportamentul
Atitudinea subtila e un comportamentul psihic fin al celui in cauza prin care el (in general fara a fi constient in cunostinta de cauza) da acces in realitatea sa acelei emotiei (infatuarea) si acelei satisfactii (a infatuarii) specifice tiparului, dar tot ea e si cea prin care se declanseaza atitudinea (comportamentul psihic) si comportamentul (fizic) specific algoritmului respectiv.
Atitudinea subtila (si tiparul) prin care emotia (criptarea respectiva) si satisfactia in cauza are acces in realitatea individului, e cu totul altceva decat atitudinea celui ce se manifesta psihic (si fizic) conform tiparului declansat de catre acea emotie.
Un individ "infatuabil" constata comanda (sau nici cel putin nu e constient de ea in cunostinta de cauza, se face reflex datorita tiparelor lucrate prosteste) si prin ea are acces, se declanseaza rularea algoritmului atitudinal (TAS-ul) al "infatuabilului" (a celui ce a devenit beneficiar de acces facil la infatuare) prin care emotia (si satisfactia) infatuarii ajung o realitate a sa; tiparul atitudinal al infatuarii, infatuarea insasi la randul ei, comanda derularea tiparului atitudinal si comportamental al infatuarii (TAC-ul), tipar ce are o componenta de manifestare psihica (atitudinala) si una fizica specifice celui ce deja se manifesta in sinea sa (atitudinal/psihic) sau/si in comportamentul fizic ca plin de sine, ca infumurat.
Repetarea, lucrarea celor ce il conduc la satisfactie deschid la randul lor, tot mai larg, tot mai incatusator, accesul in realitatea individului a atasarii, acesta indrageste, iubeste tot mai mult “obiectul atasarii” si astfel se conditioneaza direct proportional.
Ce il obliga la un asemenea comportament psihic si fizic?
Forta (fortele) atasamentului, forta afectiunii/iubirii de tip atasament.
Atasarea e o afectiune, o criptare a naturii realitatii la care individul are acces mereu si involuntar sau, daca e suficient de evoluat, voluntar, adica prin decizie constienta si dozat (accesul la atasare), in procente ce nu ating cota de avarie a otimei functionari, decizie realizata de un discernamant competant lucrat.

6 – Amenintarea, pedeapsa
Daca atasatul nu da curs atitudinii (ca si comportament psihic) si comportamentului specific tiparului, fortele ce il obliga permanent la asta, fortele atasamentului ce il tin in acest echilibru al obisnuintei ca si conditionare, il lasa sa cada in emotii si sentimente ce pot fi extrem de distructive.
Forta si amenintarea, aceasta e drama neinteleasa de nimeni, nici de cel ce sufera de acel tip de atasare (infatuarea in acest caz) si nici de cei cu care relationeaza, el e prizonierul unor forte nevazute care, il constrang a actiona conform conduitei specifice, sub amenintarea permanenta cu aplicarea de corectie daca nu se conformeaza.
Daca infatuatul (in acest caz) nu se conformeaza comportamentului psihic si fizic impus lui de catre forta/fortele atasamentului/atasamentelor, tiparul inafatuarii ii faciliteaza acces la un emotional insuportabil: angoasa, stres, anxietate, vinovatie, enervare, frustrare, deprimare, furie, disperare, frica etc.
Pentru a intelege mai bine.
Daca tu chiar acuma esti convins ca ti s-a facut o mare nedreptate si te superi din cauza asta, cum te-ai simti daca cineva/ceva ar avea acces la psihicul tau si nu ti-ar da voie sa te superi desi tu simti o nevoie teribila sa te superi? Daca el nu iti da acces asa cum un parinte nu ii da acces la dulciuri unui copil atunci cand acesta e in "sevraj" de dulciuri, vrea el atunci...?
In acele clipe de "nedreptatire", supararea, enervarea vine cu o oferta extrem de tentanta, satisfactia supararii, enervarii, deprimarii sau ce altceva mai constata fiecare atunci si, daca cineva iti refuza "drogul" tocmai atunci, intri in "sevraj", intrucat asa functioneaza tiparul/tiparele, atasamentele, daca nu te supui, iti da acces la ceva nedorit.

Edited by altnume, 16 May 2016 - 04:48.

Asteptarile

A avea anumite asteptari.
Asa cum s-a mai spus cu alte ocazii, omul functioneaza pe cel putin doua niveluri constiente:
1 - nivelul constient clasic/obisnuit (grosier) NCO.
2 - nivelul constient subtil NCS.
Intr-un fel gandeste, intelege (perceptiv si intuitiv inclus) la NCO si cu totul altfel la NCS; exista o perspectiva la NCO si una la NCS.
Ambele niveluri cauzaza asteptarile umane (asteptarile pe care le ai intr-o anumita situatie, intr-un anumit moment.

Graba de exemplu e cauzata de dorinta de a termina mai repede intrucat astepti ceva, o finalitate care pentru tine reprezinta o atractie "fatala".
De ce "fatala"?
Intrucat te determina sa te grabesti si asta te face sa treci "cu buldozerul" peste nivelul tau si al celorlalti de suportabilitate (ca sa nu ma amintim de nivelul de echilibru), sa "calci peste cadavre", sa iti calci si sa le "calci in picioare" valentele, normele de vietuire si convietuire.
Ai motive intemeiate?
Te priveste, asta nu scuza lipsa de echilibru, natura taxeaza prin a te si a ii distruge treptat sau imediat; natura nu parlamenteza daca ii incalci regulile.

Unde te afli si ceea ce faci (inclusiv mental), aia e singura locatie si actiune care e potrivit a iti umple preocuparile atunci, orice asteptari referitor laun ulterior actiunii in cauza, nu face decat sa te distorsioneze functional, sa paraziteze buna ta functionare, sa iti ruleze tiparele deviante al caror prizonier esti si sa te enervezi, sa te grabesti sa te superi sa devii frustrat, anxios etc.

Da, si asteptarile au un tipar, sunt/pot fi un reflex conditionat.
Atunci la punctul 4 al tiparului ei, se fla satisfactia asteptarii?
Da.
Satisfactia e o emotie, dar asteptarea?
Robotii nu au asteptarii; asteptarile sunt emotii foarte subtile desi evidente in manifestarile comportamentale si atitudinale (comportament psihic) ale celor in cauza, iar satisfactia asteptarilor e o subtilitate a subtilitatii.
Asa cum s-a spus toate tiparele au acceasi schema de baza formata din cele sase puncte; pe scheletul tipaarul infatuarii (de exemplu) se poate formula tiparul asteptarilor; oricum fiecare e necesar sa isi formuleze, sa isi dea seama singur cum functioneaza propriile tipare si care ar fi contratiparele pentru a obtine rezultate.

Cele scrise aici nu scuza dezechilibrul interrelationarii umane, nu e in nici un caz acesta scriere un indemn la a ignora pe cei din jur; nu se face trimitere nici la izolare ci, la armonie.

Edited by altnume, 29 May 2016 - 05:58.

continuare

Tema denumita "Asteptarile" nu are ca obiectiv actiunea asteptarii, tema e emotia asteptarii intrucat nu actiunea, comportamantul asteptarii declanseaza tiparul enervarii, frustrarii, supararii, furiei si alte tipare ce conlucreaza cu tiparul asteptarilor atunci cand cel in cauza nu se conformeaza cerintelor tiparului (emotiei) asteptarilor si cand fortele acestuia (atasamentului inclus in tipar), il lasa sa cada prada celor cu care permanent il ameninta pe cel ce e atasat suficient de ele.
Bineneteles ca impreuna cu cele mentionate, tiparul asteptarii/asteptarilor conlucreaza cu tiparul intelegerii, al dreptatii/justetii si al poftirii/doririi.

Nu numai asteptarea ca fond general al actiunilor ce au loc inainte de un targhet catre care tinzi, e de natura a periclita buna functionare proprie si a celor din jur in a duce la bun sfarsit acele actiuni, dar si asteptarile pe care cineva le are vizavi de o persoana, de o situatie, de un obiect, masina, fenomen, actiune, ...
Si referitor la acest aspect se ofera un singur exemplu, mai interesant.
Un individ abordeaza o tematica expusa lui, de pe acele valente (valori) personale la care el se poate raporta specific nivelului evolutiv atins in acea etapa a vietii sale.
El se astepta ca in tematica respectiva sa gasesca ceva pe care sa il integreze celor pe care le-a inteles/cunoscut/perceput/asimilat pana atunci.
Daca nu gaseste nimic care sa aiba corespondent in ceea ce stie/cunoste/intelege/...in cele deja asimilate, el atunci ori isi va recunoaste nivelul evolutiv atins (e. d. rar) ori va denigra tematica (in sinea sa sau prin manifestare externa)..., e posibil totusi sa ramana neutru.

Rabdarea versus constientizare

Rabdarea pe langa constientizare e ca genialitatea pe langa capacitata de a oferi genialitate si nu oricum ci, din generozitate (dar nu iresponsabil)
Binenteles ca si aici se va aborda emotia rabdarii, nu "faptul de a rabda".
Orice stare afectiva are minim trei niveluri la care cel in cauza isi poate da seama de ea:
- nivelul/faza senzitiva
- nivelul emotional
-nivelul sentimental
De exemplu enervara are si nivelul furiei.
Oricat de indelunga ti-ar fi rabdarea ea e din alta categorie, nu e incununarea libertatii, e maximul posibil ca prizonier al intelegerii si emotionalului (afectivitatii) de care esti atasat, a tiparelor, conditionarilor ce iti declanseaza functionarea reflex.
De ce?
Intrucat rabdarea ascunde o o problema emotionala nerezolvata, de fapt mai multe, ce la randul ei ascunde o perspectiva devianta la nivel constient subtil (NCS), asta ca sa nu se mai faca raportare si la un eventual nivel constient obisnuit (NCO) deviant inca.
Una e sa te abtii, sa rabzi si cu totul altceva sa faci ceea ce faci fizic si psihic intrucat asa functionezi in mod obisnuit (fara a iti lucra deviatii/distructiva).
Rabdarea e o emotie dar si un act de vointa.
Tiparul rabdarii (specific fiecaruia) poate fi si el formulat avand ca model tiparul infatuarii.
Constientizarea conform definirii din celalat topic (Psihologia...), are menirea de a readuce in gratia vointei cele ce au iesit de sub puterea ei (a vointei).
Desigur constientizarile neconventionale, induse ca SCM (chiar fara stirea beneficiarilor), sunt modalitati inedite, aproape fara echivalent in viata cotidiana a omului de rand; constientizarile ce sunt oarecum la indemana oricui, sunt cele care, prin suficient de mari eforturi intru a constientiza tot mai mult, tot mai intens anumite intelesuri, se poate atinge eliberarea din diferite tipare; pentru asta insa e necesar efort, lucrare zilnica pana la reusita.

Edited by altnume, 29 May 2016 - 13:19.

Aroganta, o emotie la care umanul isi da acces intrucat este inca inocent (sens de infantil) raportat la scara posibila evolutiei uamne

Arogantul e infatuat sau infatuatul e arogant?
Ca sa fii arogant e necesar sa te bazezi pe ceva.
Pe ce se bazeaza arogantul?
Pe importanta alocata valorizarilor sale de intelesuri privitor la cine e si ce poate/stie el.
Deci?
In principiu, pentru o instanta superioara si impartiala, nu poti sa fii arogant daca nu esti infatuat.
Pentru oameni insa, poti sa pari arogant si fara ca tu sa fii real infatuat si asta intrucat instanta umana de a isi da sema, nu e capabila sa discearna intre inocenta celui in cauza si o eventuala infatuare cultivata in cunostinta de cauza; sau altfel spus, el apare altora ca infatuat si arogant desi in mod real e inocent si chiar daca este infatuat si arogant in manifestari, o face din inocenta.
Desigur si aroganta e o stare afectiva ce duce la atitudine (c. psihic) si comportament deviant ca urmare a dezvoltarii de catre cel in cauza a unor tipare (in general fara a fi in cunostinta de cauza referitor la tiparul ce si-l lucreaza).
A confunda infatuarea si aroganta, lauda (marirea) de sine cu respectul de sine, e o eroare maxima intrucat sfideaza armonia cu ceilalti,... si cu functionare competenta a celui in cauza.

Iubirea si surogatele ei

1 - Este la mare moda aspiratia catre iubirea neconditionata; asta dintr-o perspectiva spirituala anume.
2 - De asemenea este la mare moda iubirea ca atasament; dintr-o perspectiva stiintifica si general mundana.
3 - Inca nu a venit moda iubirii rationale.
Dar, se va lua fiecare separat intru a intelege ce sunt si daca merita a fi atinse.

1 - Iubirea neconditionata
In anumite medii spirituale si religioase, posibil si in medii in care adeptii se considera diferiti fata de adeptii mediilor religioase si/sau spirituale, iubirea neconditionata reprezinta un targhet de atins sau o realizare exceptionala, chiar suprema.
Asa sa fie?
In general respectivii au in vedere un extremism anume, sa iubeasca fara conditie/conditii pe cineva, ceva (plural inclus).
In general, daca nu cumva in totalitate, asa ceva se obtine printr-o SCM (stare de constiinta modificata) facilitata printr-o inductie neconventionala operata asupra celui in cauza de catre un specialist in inductia de SCM, un psiholog, dar in general un maestru spiritual, un initiat, un preot, saman etc (cu sau in general fara stirea aceluia).
Scopul pentru care specialistul faciliteaza inductia este obtinerea servitutii beneficiarului vizavi de el si sistemul sau (ceea ce nu e ceva nevinovat daca ar exista un cod civil si penal adecvat) .
Scopul pentru care cineva ar cauta iubirea neconditionata e reprezentat de ademenirile ideologic-doctrinare si mai ales SCM prin care initiatii respectivi deturneaza starea de "sanatate psihica" a aspirantilor (nu neaparat patologic).
Aspirantii catre, beneficiarii unei iubiri neconditionate sunt (vor fi) insa victime ale sistemului respectiv, intrucat iubirea neconditionata chiar e neconditionata.
In ce sens?
Anihileaza vointa liber consimtita a beneficiarului fata de manifestarea sa vizavi de "obiectul" iubirii, practic iubirea sa e una compulsiva fata de cineva, ceva sau fata de oricine si orice (desigur nu se face referire la indragosteala adolescentina care e un moft al tineretii hormonale ce nu are nimic in comun cu iubirea reala insa are si ea forte multe in comun cu compulsiunea rapid contractata), numai ca e una ce beneficiaza de un tipar implementat inductiv neconventional ca SCM (in general imediata, dar fara ca neaparat cel in cauza sa stie ceva despre acea inductie).
Cel in cauza, nu poate sa nu iubeasca, aceasta stare nu se mai supune vointei sale liber consimtite, e un atasament maxim, o compulsiune dar nu e efectul unei deprinderi ci, al unei inductii neconventionale (manipulare prin neinformare corecta si prin inductie neconventionala cu sau fara consimtamant).
Este etic, moral, in conformitate cu un cod civil si penal adecvat consituit?
O astfel de iubie e dirijata prin legatura inductiva in general catre scopuri caritabile, catre slujirea cauzei sistemului sau maestrului ce i-a facilitat inductiv acea SCM.
Desigur nu, este o manevra prin care se impun atitudini psihice si comportamente fara ca respectivii sa isi dea seama de constrangeri, e ceva josnic, lipsit de etica profesionala si de morala, de spirit civic, este ceva penal; scopul insa scuza mijloacele in opinia nedeclarata public a celor ce opereaza cu asemenea SCM.
Nimic nu e mai presus de cauza specialistilor respectivi, lor le sunt necesari adeptii si pentru asta sacrifica tot ceea ce a insemnat ceva pentru acestia pana atunci, adica familiile lor, rudele, prietenii si interesul personal (al adeptilor).
Cum?
Iubirea e ea neconditionata dar numai fata de mediul catre care specialistul a prevazut asta in inductia sa, ori familia, rudele, prietenii respectivului in general nu fac parte din acest mediu deoarece rareori tind toti catre astfel de traiecte spirituale si in consecinta sunt piedici in calea racolarii victimelor specialistilor respectivi si, adeptul cu toata iubirea lui neconditionata tinde sa rupa relatia cu familia intrucat si-a gasit o alta familie, una spirituala.
Iubirea neconditionata indusa, facilitata inductiv, este extraordinara, mirifica, de dorit chiar, dar intr-o societate perfecta, in fantasma numita comunism, in fantasmele numite Nirvana, Eden etc.

2 - Atasamentul
Ce este atasamentul?
O afectiune puternica si durabila fata de cineva sau ceva (inclusiv fata de intelesuri, afecte, senzatii).
Ce afectiune mai puternica si mai durabila decat iubirea?
Da, atasamentul incepand de la un procentaj ce incepe sa semene cu un atasament real, adica undeva la 40%, 55%, 69% si pana la procentaje ce ating compulsiunea 87%, 95,7%, 99,32%, este iubire, clasica iubire trambitata de catre umanitata ultimelor sute de ani.
Deosebirea dintre aceasta iubire si cea neconditionata, consta in faptul ca iubirea neconditionata e rodul unui viol psihic, pe cand aceasta e rodul unei deprinderi in conformitate cu facilitatile oferite de catre natura realitatii mediului uman evoluat pe masura unui asemenea contractari afective extrem de daunatoare per ansamblul ei.
De ce daunatoare?
Deoarece si ea, lipseste pe beneficiar de necsitatea vointei liber consimtite, ii devine conditionare si il manipuleaza ca pe o marioneta.
Dar, despre atasamente s-a tot scris in "Ghidul incepatorului", iar in "Psihologia, perspectiva conforma abordata neaxiomatic", fiind un nivel mai avansat, se face referire la nocivitata atasamentelor de orice fel, fie ele deviante sau nedeviante/benefice.

3 - Iubirea rationala
Iubirea si ratiunea nu sunt antagonice, divergente?
Sunt, in opinia unui deficit evolutiv major in care, ratiunea nu e discernamat, axioma nu e certitudine dar e adevar fundamental evident prin el insusi sau, iubirea asigura suficienta in orice privinta.
Cum se manifesta iubirea fara senzatia fata de care sa se poata manifesta? Dar fara perceptie, dar in general fara intelegere si intelesuri, dar fara atentie, dar fara discernamant?
Numai trolii cunosc astfel de secrete intrucat ei functioneaza in cel mai fericit caz prin SCM, daca nu prin SCA.
Alaturarea termenilor "ratiune" si "iubire", este dura, dar este necesara si reala.
Un om daca e "leguma" din absolut toate punctele de vedere, nu are cum sa iubeasca intrucat psihicul sau (suflet, spirit, constiinta, minte si alte inventii) sunt OF.
In primul rand ii e necesara o atentie de al carei prezent sa beneficieze, ii e necesar sa se poata raporta la realitate conform unei perspctive ce nu e de leguma.
Cine ofera perspectiva?
Unii sustin ca perceptia (proces psihic de cunoastere senzoriala) ofera perspectiva fundamentala prin intelesurie atribuite senzatiilor in cadrul ei ca proces psihic de cunoastere senzoriala; altii considera intelegerea, gandirea, ratiunea, intuitia, inspiratia, iluminarea a avea acest privilegiu.
Toate sunt speculatii si insasi ratiunea/rationamentul e speculatie daca nu urmareste cu rigoare principiul fundamental prin care rationamentul stiintific a inclus in metodistica falsificabilitatea si deschiderea continua catre noi orizonturi ale cunoasterii.
Deci, o iubire fara adresant (in sens de om psihic care sa iubeasca pe cineva), e o excrocherie caragialiana.
Adresantul este o atentie competent, vigilent si deschis ancorata in realitatea propriei perspective rationale.
Cum poti sa tii la cineva, ceva fara sa iubesti neconditionat sau prin atasare cauzata de deprindere?
Un mecanism cibernetic poate sa tina la cineva?
Ce insemna a tine la cineva?
Pe de o parte sa te manifesti specific vizavi de cel in cauza, iar pe de alta parte sa simti in conformitatea cu manifestarea, simtirea sa cauzeze efectul comportamental.
Un mecanism cibernetic dotat cu un soft cognitiv pe masura, se poate manifesta ca un om care iubeste.
Dar el nu va simti ceea ce simte un om care iubeste.
Spre deosebire de cibernetica, umanul nu poate sa se manifeste strict cognitiv, rational si sa se comporte fata de cineva ca si cand l-ar iubi, dar sa nu il iubeasca si totodata sa nu minta.
Si atunci ce anume ii determina manifestari ale iubirii atunci cand omul e sincer dar nu iubeste nici neconditionat si nici ca atasament?
Iubirea pura.
De ce pura?
In nici un caz datorita a te miri ce supertraire ci, intrucat e singura iubire reala, e insasi iubirea; iubirea neconditionata si iubirea prin atasament (ca sa nu se mai puna in discutie indragosteala) sunt surogate ale iubirii, chiar daca ele, mai ales iubirea cauzata de SCM, au manifestari mirifice.
Cu cat perspectiva rationala e mai vasta, competenta si deschisa (desigur termenul rational nu e utilizat intr-un sens dat actualmente de acest urias deficit evolutiv), cu atat iubirea va fi mai iubire si mai puternica.
Aceasta iubire nu difera cu nimic de celelalte, numai ca in acele cazuri ea a fost ostracizata de perspectiva beneficiarilor si/sau mijlocitorilor, fara voie sau cu voia lor si asta datorita unor cauze asa e obiective pe cat de obiectiva a parut ea in perspectiva acelora ce se produc cu nonsalanta unei inocente infantile total nevinovate vizavi de un viitor perfect, dar extrem de vinovate vizavi de un viitor apropiat ce va demasca si labilitatea si perfizia.

Edited by altnume, 05 July 2016 - 22:40.

continuare

Multi spun: "Iubirea e iubire", dar extrem de putini (probabil) sunt in cunostinta de cauza (nu intr-o deplinatate a cunostintei de cauza intrucat a se considera asta, reprezinta fie o infatuare seismica, fie o inocenta infantila, fie interese de o samavolnicie crasa).
Da iubirea e iubire si in imanenta sa e o criptare a naturii realitatii ce practic e nevinovata, e un dat; dar intelesurile si/sau inductia de SCM, lipsa evolutiva inclusa in perspectiva celor ce inteleg intr-un anumit fel si astfel dezvolta perspective ce trimit conventional sau neconventional iubirea in atasament sau neconditionare in a iubi, sunt de condamnat (pe un nivel al unei societatii inca imperfecta insa destul de competenta).
Nu iubirea e de vina, intrucat ar fi ca si cand ai considera vinovata senzatia dulcelui pentru ca ofera satisfactie umanului (se poate desigur invinovati pana si natura realitatii, ar fi insa o lupta cu morile de vant); asa e criptarea naturii, nu dulcele e vinovat, ci atasarea umanului de dulce si de poftirea/dorirea dulcelui; nu iubirea e vinovata, ci atasarea umanului realizata prin deprindere sau inductiv neconventional; mai exact sunt vinovate perspectivele celor ce cauzeaza ori isi cauzeaza iubirea prin atasament sau prin inductie neconventionala si nu in ultima instanta, pe un nivel imperfect dar competent de a aprecia, sunt vinovati aceia intrucat au permis fie un mare deficit evolutiv personal, o deflatie evolutiva, culturala, mundan spirituala, fie o decalibrare umana din interes.

Nu mi-e clar din descrierile facute de tine. La nivel interior, e iubirea rationala simtita la fel ca indragosteala aia din adolescenta ?