Neurochirurgie minim invazivă
"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv. Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice. www.neurohope.ro |
Mortua e?
Last Updated: Apr 20 2014 19:34, Started by
mzum
, Apr 19 2014 10:21
·
0
#1
Posted 19 April 2014 - 10:21
Mortua est!
Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce, Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape și aur în aer. Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece; Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu, Privesc la surâsu-ți rămas încă viu - Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială, De ce-ai murit, înger cu fața cea pală? Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc și cu poduri de-argint, Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Când viața-i o baltă de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viața-i un basmu pustiu și urât. - Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile-mi rele sugrum' cele bune... Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din chaos lumesc. Ș-apoi... cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi... dar știe oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri, Și multe dureri-s, puține plăceri. A fi? Nebunie și tristă și goală; Urechea te minte și ochiul te-nșală; Ce-un secol ne zice ceilalți o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce o să stâng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să mori? De e sens într-asta, e-ntors și ateu, Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu. |
#2
Posted 19 April 2014 - 10:29
#3
Posted 19 April 2014 - 10:37
#6
Posted 19 April 2014 - 10:56
Cacaia unicul??? E scrisa de unicul Eminescu daca asta vroiai sa spui prin 1871 si se invat la scoala pana'n '89
|
#7
Posted 19 April 2014 - 10:59
#8
Posted 19 April 2014 - 11:08
#9
Posted 19 April 2014 - 11:10
#10
Posted 20 April 2014 - 00:32
mzum, on 19 aprilie 2014 - 10:21, said:
Mortua est! Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce îşi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte şi flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalţă, un cântec te duce, Cu braţele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape şi aur în aer. Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece; Privesc apoi lutul rămas... alb şi rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu, Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu - Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială, De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală? Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc şi cu poduri de-argint, Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Când viaţa-i o baltă de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. - Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile-mi rele sugrum' cele bune... Când sorii se sting şi când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-şi cerne Ca prăzi trecătoare a morţii eterne... Ş-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din chaos lumesc. Ş-apoi... cine ştie de este mai bine A fi sau a nu fi... dar ştie oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri, Şi multe dureri-s, puţine plăceri. A fi? Nebunie şi tristă şi goală; Urechea te minte şi ochiul te-nşală; Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-aşteaptă deschise, Şi nu ştiu gândirea-mi în ce o să stâng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să mori? De e sens într-asta, e-ntors şi ateu, Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu. Conform titlui acestui topic,te intreb cine-i Mortua e?Sau ce reprezinta?Si mai departe,care-i rostul acestui topic? |
|
#11
Posted 20 April 2014 - 06:45
mzum, on 19 aprilie 2014 - 10:21, said:
Mortua est! Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce îşi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte şi flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalţă, un cântec te duce, Cu braţele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape şi aur în aer. Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece; Privesc apoi lutul rămas... alb şi rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu, Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu - Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială, De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală? Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc şi cu poduri de-argint, Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Când viaţa-i o baltă de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. - Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile-mi rele sugrum' cele bune... Când sorii se sting şi când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-şi cerne Ca prăzi trecătoare a morţii eterne... Ş-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din chaos lumesc. Ş-apoi... cine ştie de este mai bine A fi sau a nu fi... dar ştie oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri, Şi multe dureri-s, puţine plăceri. A fi? Nebunie şi tristă şi goală; Urechea te minte şi ochiul te-nşală; Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-aşteaptă deschise, Şi nu ştiu gândirea-mi în ce o să stâng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să mori? De e sens într-asta, e-ntors şi ateu, Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu. Hristos a inviat! |
#12
Posted 20 April 2014 - 19:34
Ma uit acu la "Ultima ispita a lui Iisus" , de Scorsese. Actorul principal joaca supertare...
http://filmehd.net/t...lme-online.html |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users