Recunoștință și respect față de părinți

Respectul si recunostinta fata de parinti nu se dau doar pentru ca m-au facut, m-au hranit si nu m-au aruncat in strada. Este omeneste si normal la cel mai elementar nivel ca atunci cand ai o fiinta in grija, fie ea pana si un hamster, sa ii asiguri niste nevoi de baza si nu cred ca meriti vreun premiu special pentru asta. Este o responsabilitate pe care o accepti in momentul in care aduci copilul ala pe lume si da, mi se pare normal ca un copil sa respecte faptul ca nu i-a lipsit niciodata nimic, dar asta nu inseamna ca trebuie automat ridicat in slavi parintele pentru a ca facut ceva normal. Respect si recunostinta deosebite dai parintilor in momentul iti ofera pe langa mancare si haine si iubire, educatie, respect la randul lor. In momentul in care chiar fac tot ce le sta in putinta pentru a te creste cum stiu ei mai bine (chiar daca mai fac si greseli, ca doar oameni sunt si ei). In momentul in care nu te umilesc, injosesc sau lasa cu probleme psihologice tot restul vietii. Ca m-au sters la fund si mi-au dat de mancare... pai sunt de acord cu Judith, le-am cerut eu sa ma faca? Daca m-au vrut, atunci sa imi acorde minimum de respect pe care il acorzi unei creaturi vii care iti este data in grija. Cu siguranta respectul meu va fi direct proportional cu respectul si dragostea pe care mi le-au acordat ei.

Le multumesti ca au grija de tine, si nu se comporta ca alti parinti, la modul "Vrei laptop si net? Dute si te angajeaza.",
"Eu iti dau mancare si casa pana la 18 ani, daca vrei altceva, la munca! Dupa 18 ani, te muti cu chirie.".

@abancor

Cred ca Mihai viza altceva, cum anume sustii ca iubesti un om fara a-i acorda valoarea (stima, admiratie, recunoastere etc) pe care o da iubirea? De asta a si dat exemplul acela, te iubesc da' in fapt nimic din ceea ce esti nu-mi spune ceva, ba chiar esti varza a la Cluj. E o contradictie in sine.

Tu spui altceva, ii poti respecta conventional sau conjunctural (ca depinzi de ei financiar, cei care sunt la varsta la care inca depind, ca e o norma socio-culturala, ca "asa se face" etc ) insa nu-i iubesti, cu alte cuvinte acea stima nu vine de la sine ci fortat.

Interesante sunt mereu insa acele ipostaze in care o familie trece prin diverse "crize" in urma carora se regasesc.

Frumos ai scris.

Edited by roua, 09 October 2011 - 17:57.

roua, on 9th October 2011, 18:54, said:

Iti dai seama ca in cazul in care s-ar descoperi reteta, ar fi posibil sa iubesc omenirea?  

Le sunt recunoscător pentru că există și sunt părinții mei, chiar dacă tata nu mai e pe lumea asta el există în inima mea până mă voi duce și eu. Le sunt recunoscător pentru tot ce au făcut pentru mine și pentru că mi-au vrut binele mereu, mi-au fost alături la greu, sunt printre singurele ființe care s-au gândit zi și noapte la mine și și-au făcut griji.
De multe ori am greșit în viața asta întortocheată și de multe ori m-am gândit că nu meritam să fiu copilul lor, am avut și am remușcări grele, dar ei m-au iertat mereu. Dragostea necondiționată și iertarea sinceră nu ți-o pot da decât părinții tăi...sau cineva care te iubește foarte mult.