Limba dacă din care se știu 3 cuvinte iar din astea 2 sunt nume

Este vorba de DECEBALUS PER SCORILO
Limbile tracă și veche macedoneană au de bine de rău câte un glosar. Mic sau foarte mic, mă rog.
Acuma înțeleg că dacilor nu le prea plăcea să scrie (citește nu scriau deloc, doar aste` 3 cuvinte)
Dar de vorbit,vorbeau.Presupusa limbă dacă.
Înafară de o listă de 100 de cuvinte și alea doar presupuse dace, culmea....toate plante medicinale, de altceva nu am auzit.
Eu chiar aș fi curios să aud sau să citesc 2 propoziții în limba dacă.
PS. Eu am o idee proprie sau bănuială, cum vreți să-i spuneți. De fapt este rezultatul unor studii și/sau investigații proprii. Și anume că există deja un gen de pornire de dicționar.
Numai că acesta a fost făcut de alții mai studioși și poate și mai serioși.Poate și mai iuți în gândire, ca să nu mai vorbim de mână.
Lucrarea este bine-cunoscută.Are chiar și nume.Alt nume.
Despre ce lucrare este vorba, vă spun numai la a 100-a postare pe acest topic (socotite ale tuturora, de-a valma)
Dar pot și chiar la a 2-a postare, dacă cineva dânduși cu presupusul, oferă un indiciu despre lucrare.

Edited by eugenrau, 01 March 2011 - 05:21.

eugenrau, on 1st March 2011, 05:00, said:

Varza e planta medicinala?

Ann0nyym0us, on 1st March 2011, 06:41, said:

Este, pentru ca o zeama de varza dupa chef e doctorie curata !

Ion I. Russu - Istoria Romîniei ?

Ann0nyym0us, on 1st March 2011, 06:41, said:

Bună întrebare ! Am avut o carte, nu era intitulată plante medicinale (apoi dată cu împrumut și nereturnată, și nici nu știu la cine e), unde
-varza ocupa 3 pagini....extrem de multe propr. pozitiv-curative, rețin frunzele bătute,strivite puse pe o rană o vindecă în chestiuni de zile, afost folosită în I-ul răzbel mondial pentru răni serioase (usturoiul,ceapa și pătrunjelul câte 1,5 pagini)
Eu zic că la bază e legumă frate, dar mai știi, se poate da și pe post de floare.

cristiany, on 1st March 2011, 10:28, said:

Carte de istorie ?
Vorbesc de un glosar, grup de cuvinte dacic atestat, acceptat, de comunitatea lingviștilor și publicat ca atare, nu exitsă așa
ceva, numai bănuieli. Oops, înțeleg, ai vrut să încerci, nu e acea lucrare. Scuze,cuze,scuze.

jumborom, on 1st March 2011, 07:54, said:

Ura, să dea Âl de Sus să avem după ce bea (motiv )zeamă de varză.

Părerea mea e că decebalus e un nume dacic latinizat. Pe plăcile de plumb e scris DACEBALO. Terminația US este specifică limbii latine. Inscripțiile de pe vas sînt cu caractere latine.Pe plăcilel de plumb e screis cu caractere grecești precum și cu caractere speciale.
Perscorilo este o construcție specifică limbilor italice:
-per pedes
-per carita
-per te, per noi, per me....per scorilo înseamnă pentru scurgere și este în idiom italian popular; poate latină populară sau poate alt dialect italic din acea vreme.
E scris foarte rău. Ștampila e făcută greșit.Nici vvorbă ca vasul să fi aparținut unui om bogat.E scris evident de oameni simpli, cel mai probabil de unul dintre militarii din acel castru.Vasele trebuiau marcate astfel ca să poată ofițerii ușor controla dacă folosirea lor este întocmai respectată.
Vasul a fost găsit într-un loc în care a existat o clădire de lemn, în apropierea castrului roman de lîngă Sarmisegetuza Regia ( am înțeles eu)
Vasul are 4 găurele chiar sub buză, de o parte și de alta, două cîte două.Unii au socotit că se folosea atîrnat. Eu zic că s-ar fi rupt la gauri.În orice caz sfoara ar fi ros și ar fi ovalizat găurile. Într-o zi, în urmă cu vreo două luni, întîmplător am văzut la TV imagini dintr-o fabrică germană de brînzeturi.Dintr-un vas de aramă cu o capacitate apreciată de mine la peste 200 litri un lucrător a scos brînza cu o bucată pătrată de pînză. A legat pînza de cîrligul unui vinci și a lăsat-o la scurs deasupra vasului.Sub buză vasul avea tot așa două găurele ca vasul nostru din imagine.Am înțeles pe loc la ce folosea acel vas antic și m-am mirat că nimeni nu și-a dat seama pînă acum. În acel vas a fermentat lapte șio apoi s-a scos brînza. Găurile joacă rol de prea-plin.Cînd se introduce pînza pt scoaterea brînzei aceasta nu poate da peste buza vasului deoarece zerul va ieși prin acele găuri și astfel nivelul se va menține constant.
Acum nu știu cum să fac ca să găsesc imagini dintr-o fabrică de brînzeturi unde se folosesc astfel de vase.
Forma vasului
S-a obiectat că vasul a avut un suport probabil de lemn. Eu cred că a stat în pămînt. Cu acea formă se poate scoate foarte ușor, se spală și se pune la loc.În nopțile mai reci temperatura laptelui nu va scădea tare și procesul de fermentație nu se va încetini.Într-una din poze se pot vedea două vase cu formă asemănătoare, deci acesta nu este un unicat sau are o formă specific dacică.
În poze: vasul cu pricina, vasul văzut de sus, poza ștampilelor, două vase asemănătoare ca formă dar cu altă destinație

Cea mai bună metodă de a descoperi cuvinte de origine traco-dacă rămâne cea comparativă. Din fericire au făcut alții treaba cea mai grea de a aduna lexicul limbilor IE cunoscute și de a le compara obținînd radicalii IE de bază.  http://starling.rine...cgi?root=config
Cel mai fin observator și recunoscut ca un lingvist foarte bun rămâne Pokorny  http://dnghu.org/indoeuropean.html

Pentru a cerne lexicul dacic trebuie să descoperi care-s transformările fonetice din indo-europeana comună spre tracică. Cea mai bună sursă pentru evidențierea acestor transformări rămîne limba albaneză, singura moștenitoare a limbilor paleo-balcanice după greacă.  Apoi sînt limbile baltice rămase la un nivel foarte arhaic în „refugiul” lor nordic și au multe în comun cu tracii.

Un exemplu la îndemînă rămîne moș (moașă, moșie, strămoș etc.)  
IE *mē- „a măsura” a dat așa:   alb.moshë- vârstă, epocă
*mē-to- „an” a dat alb. mot- vreme, an. și altele.

Ce-i important de remarcat aici e că grupul traco-ilir transforma vocala lungă *ē în *ō încă din cea mai veche epocă preistorică, probabil încă din perioada cînd nu erau decît un dialect IE care urma să devină un grup lingvistic separat. Următoarea etapă e cea în care în mod general *ō devine ā. Aceleași reguli se aplică și vocalelor scurte, însă cu mici amendamente în funcție de locul unde cade accentul.  
Dacă n-am pierdut pe cineva pe drum iată și concluzia: acest ā devine *o undeva la începutul mileniului creștin.  Astfel am ajuns să avem acest „moș” cu multiplele sale derivate în dacică și cu cele albaneze, care, cel puțin teoretic, continuă un dialect ilir sau tracic. (ori traco-ilir ca cel dardanic). Hașdeu propun și o componentă carpo-costobocă, dar neargumentată decît prin anumie episoade în care aceștia invadează Balcanii pînă în Grecia de azi

Pentru albaneză e mai ușor de argumentat aceste transformări căci au mai multe exemple care se pot verifica ușor și s-au discutat destul în cărți de specialitate. Vladimir Orel are vreo două cărți pe acest subiect, deci ceea ce am spus mai sus nu-s teoriile mele fanteziste, ci concluziile unor lingviști competenți. Completarea mea e doar cronologia acelor transformări, căci nici un lingvist nu s-ar hazarda spre așa ceva. E complet observația mea pe baza cărților citite.

Dau un ex.din albaneză: dash(berbec) vine din IE *dheuso- „breath, breathing animal” (respirație, suflu, animal care respiră). Din acest radical ies următoarele: proto-germ. *deuzan- animal sălbatic (gotic dius, scand.dyr), lituaniană dausos - paradis, sl. duhă- respirație, spirit (rom.duh).

Grupul traco-ilir pornește de la radcalul IE *dheuso, devine *dhouso- și de aici daușo- (cu palatalizarea lui s în ș conform legii lui Pedersen: RUKI). Deci acest *dauș, unde accentul cade pe prima silabă va sincopa pe „u” și obținem alb.dash și regionalismul rom. daș( miel). Avem păstrate cîteva nume în acest sens, dar regionalism nu s-a păstrat decît în Argeș și Apuseni. În antichitate e martirizat creștinul Dasius, nume tracic latinizat.
Acesta e un exemplu concludent de transformare a vocalelor scurte și e bine de observat că lituaniană are același parcurs, cu excepția notabilă că aceasta nu are sincopări acolo unde accentul lipsește ca în albaneză sau română.

Așa se discută la nivel de specialiști, ceea ce eu nu sînt, bineînțeles. Discut și eu din ceea ce am prins citind pe alții, dar cred că am înțeles în mare despre ce se discută.
Dacă e cineva mai avizat privind termenii și vrea să discute sînt disponibil, dar avertizez că voi folosi cuvinte mari ca labiovelare, velare simple, spirante, dentale fricative, consoane aspirate și altele.  
Glumesc!

Edited by Sorin5780, 15 November 2013 - 21:22.

Oriunde cauți pe internet informații despre daci dai de regele dacilor, această inscripție DECEBALVS PERSCORILO și mulți tracomani cu idei fantasmagorice. Foarte puțini au scris ceva fiind de vocație tracologi, cu o excepție notabilă: Sorin Olteanu   http://soltdm.com/

Sînt și cîțiva amatori care au cîteva idei bune, dar acum vreau să amintesc ceva care are tangențial legătură cu numele Decebal. Un momârlan pe nume Marcu Dimitrie Jura are un blog despre oieritul, etnografia și natura zonei Valea Jiului  http://decebaluirea.blogspot.ro/
În capul sitului său a pus următoarea definiție: „Decebăluire - Vechi cuvânt românesc rareori utilizat astăzi la momârlani, a se decebălui are sensul de a se întrema. Este folosit în cazul oamenilor sau animalelor care suferă de afecţiuni cu cauze necunoscute şi care nu răspund tratamentelor consacrate.”
Prima reacție nu poate fi decît una entuziasmată, avem păstrat numele regelui dac, însă rațiunea îmi spune că e bine să fim circumspecți. Poate o formă ușor scurtată din descebăluire, care aud că circula prin Brașov și ar fi un cuvînt maghiar cu prefix românesc.
Etimonul maghiar ar fi un verb csábít- a cădea în temptație, a atrage, csábul fiind o formă de pasiv. De aici unii trag concluzia că s-ar fi resemantizat spre definițiile noastre:  http://dexonline.ro/...initie/cebălui
Nu cred așa ceva, dar e treaba specialiștilor să se pronunțe. Nu știu cum cade spre sensul „a ciopîrții, a strica” sau chiar și sensurile acelea de buimac, zăpăcit, etc.

Referitor strict la numele Decebal nu avem o traducere oficială, dar pentru fratele său Diegis putem bănui un sens conform alb.djeg- a arde. Unii presupun că Decebal e un supranume luat după ce învinge un general roman, Cornelius Fuscus. Pentru a se mula pe definiția de mai sus bănuiesc că un radical *bal-/-e- „puternic, mare” nu poate fi decît binevenit.  http://starling.rine...166&root=config

Altă ipoteză ar fi traducerea „în fruntea dacilor” conform cu alb.ballë (frunte) și vechi prusian ballo- idem și cu faptul că e ales rege după acele lupte. Am avea ceva similar cu multele ipostaze romane, unde legiunile își proclamă propriul împărat.
Îmi imaginez că nu era ușor să decimezi trupe romane precum face Decebal, deci o compoziție ca „decebalos” ar putea sublina miracolul acestei izbînzi, exact cum spune definiția acelui cuvînt, decebăluire, o revenire, o remontare spectaculoasă.

Vasul cu inscripția DECEBALVS PERSCORILO avea în mod sigur caracter cultic, nu era pentru uzul cotidian. Se poate să fi servit unor arderi ritualice pentru cultul uranian al dacilor. Spun asta pentru că dacii nu au o cultură a scrisului, probabil aveau niște crestături magice pe lemn cum aveau balticii (burts) sau însemne pe răboj ca cele ale oierilor. E interesant că acum cîțiva ani s-au descoperit cîteva inscripții repetate pe niște mandibule de cal în cultura geților munteni, dar nimic n-a fost publicat.

Apropo de asta, mai e o inscripție a unui regișor al burilor din zona de nord a Vîlcei:  „BASILEO THIAMARKOS EPOIEI” , contemporan cu împăratul Octavian Augustus. Alături apare un idol cu corp de om și cap de cal. Cred că celebrii noștri călușari sînt reprezentanții unui cult getic al calului care era sacru în mentalul IE. E și un radical *mark(')- pentru cal, dar pînă acum are doar derivate celtice (gal.markan, Markodurum-Marcodava) și germanice ( germ.marh, eng.mare- iapă), probabil și mărțînă, mărțoagă cu satemizarea presupusei palatale *k'.
Tot în același sit mai apar și următoarele: REB, MARK, BUR.
Acestea vin de la dacii noștri, nu prin intermediari greci sau latini. Sînt primele încercări stîngace de a scrie, literele sînt completate de o mînă nesigură. E ca un analfabet care-și testează pentru prima oară sumarele cunoștințe de „alfavit”.

Thiamarkos e un compus, prima parte mai apare la traci. Thiagola este numele getic (probabil hibrid geto-latin) al unei guri a Dunării numită Psilostoma („gură falsă”, adică fără ieșire la mare, probabil era colmatată) în greaca antică. Apare în geografia lui Ptolemeos. Apoi un epitet Ethiosarus al călărețului trac Heros și multe alte nume.

Particula BUR e numele tribului local, iar unii cred că semnifică „bărbat” conform alb. burrë- „soț,  bărbat”. În mod ciudat n-am păstrat această vocabulă, în schimb s-a moștenit consoarta sa: boreasă (soție, nevastă) în Oltenia subcarpatică, în Făgăraș și vreo două sate din Maramureș.   E și asta ceva!
REB ar putea fi o poreclă sau nume. Singura variabilă păstrată ar putea fi rîmboi(bătăuș) cu vreo șase prenume și nume din IE *rebh- „mișcare violentă, rapidă” (pers.raf- atac,luptă; osetin räväg- rapid) cf.cu numele Rabon al Jiului (reg.rabol- impulsiv, nărăvaș, turbat) sau adj.albanez „i rrëmbyer”- impetuos, înflăcărat ( short-tempered, hot-headed, tempestuous, impetuous, impulsive and so on).
E posibil ca acest REB să însemne scrijelire pur și simplu, coradical cu răbojul nostru (var.răboș, răboșean) din IE *remb-,*romb- (*reb-, *rob,)- a tăia, scrijeli  http://starling.rine...613&root=config

Edited by Sorin5780, 16 November 2013 - 15:43.

Tu scrii mult. Mi se pare că gîndeşti foarte repede.E stilul comun al dacomanilor şi al latinomanilor.
Decebalus per scorilo nu e în limba tracă ci în latină.marii lingvişti nici nu şi-au dat seama.
dacii aveau o cultură a scrisului. Sînt înscrisuri dacice din surse diferite, aşa că există dovdezi că dacii scriau.Mrdalioanele cu înscris nu sînt găsite împreună cu plăcile de plumb.Un medalion îl are Dan Romalo şi provine dintr-o colecţie particulară.Plăcile aflate la mînăstirea Sinaia sînt din alt material decît sînt plăcile alfate în Muzeul din Bucureşti, deci nu provin din aceeaşi sursă.
Despre vasul cu înscris: vezi că mai sus am pus eu nişte poze.În prima poză sînt două vase mari.Au forma aşa pt că sînt făcute să fie puse în pămînt.Avînvd această formă se scot uşor ca să fie spălate. vasul cu Decebalus nu a avut stativ. Stătea pe maimult de 3/4 în pămînt.Vezi că sub buza lui sînt 4 găuri. Sînt mici şi nu prezintă urme de prindere pe ele, deci nu au servit la susţinerea vasului cu sfori.Găuri din acelea au unele vase de azi în care se face brînză. Sînt găuri de preaplin. Cînd bagă pînza să scoată brînza nu cade brînză pe delături pt că zerul iese prin acele găuri şi nivelul rămîne constant.

Sorin5780, on 15 noiembrie 2013 - 21:14, said:

Cîte metode cunoști tu de zici că e cea mai bună aceea comparativă?
Eu zic că e o metodă proastă.Ea a fost folosită doar ca să fie descoperite cuvintele venite din tracă absolut sigur, deci nu toate cuvintele venite din tracă.Au fost căutate cuvintele care  nu seamănă cu cele latinești, slave, grecești, turcești,maghiare etc dar care seamănă cu cele albaneze.. Această metodă nu permite descoperirea cuvintelor ce erau asemănătoare în tracă,latină, limbi protoslave, greacă.

florincroitoru, on 16 noiembrie 2013 - 16:46, said:

Metoda comparativă e foarte bună. Tocmai evidențierea acelui lexic tracic „sigur” e foarte important, căci poți trage niște concluzii clare despre transformările fonetice din indo-europeană. Nu mai e posibil să descoperi „toate cuvintele venite din tracă” și mă îndoiesc că are cineva asemenea ambiție.
Metoda comparativă presupune găsirea unor puncte comune, nu lucrează doar cu acel lexic care nu se potrivește nicăieri.

Albaneza e foarte importantă pentru că e un relict paleo-balcanic și evident păstrează mai mult lexic traco-ilir decît oricare altă limbă. E o prostie să desconsideri această sursă. Numai comparînd cuvintele comune între albaneză și română ai deja piatra unghiulară a tracologiei, transformările. E o metodă în toate, nu te scarpini în cap și inventezi tălmăciri, cum am văzut că-ți place să faci dumitale. Am citit traducerea ta pentru inelul găsit la Ezerovo și trebuie să spun că ai haz să acuzi pe alții de tracomanie și dacomanie.

Metodele de a găsi lexic tracic sînt mai multe, dar au și ele limite. Una sigură ar fi să răscolești în arhivele marilor biblioteci occidentale. Chiar dacă azi am rămas cu legenda că toate scrierile despre daci au dispărut, sînt sigur că nu-i în întregime adevărat. Flamandul Ortelius concepe o hartă a Daciei avînd anumite surse pe care azi nu știu dacă le-a enumerat cineva cu precizie. De exemplu cum a pus atît de exact Vardæorum Caput tocmai pe Crișul Negru, cînd se cunoaște abia din secolul trecut că Vardarul de azi păstrează un nume antic aproximativ cu cel de azi și se traducea „negru” conform unor specialiști.   http://en.wikipedia....ardar#Etymology

Altă metodă și mai sigură ar fi să se caute în arhiva descoperită la mînăstirea Sf.Ecaterina din Sinai care a fost mutată în parte, dacă nu mă înșel, în Grecia. În primul mileniu se cunoștea faptul că unele cărți biblice au fost traduse în bessică, iar la respectiva mînăstire se slujea în acea limbă.
Altă metodă ar fi răsfoirea dicționarului lui Hesychius. Se pare că ar conține foarte multe cuvinte străine de greaca antică și acest lucru se poate verifica foarte ușor.
Cum toate astea sînt peste puterile mele, mă limitez la ce am, Albanian Etymological Dictionary și A Concise Historical Grammar of the Albanian Language, plus I.I.Russu și alții. E suficient pentru moment.

Edited by Sorin5780, 17 November 2013 - 00:40.

Ei, asta e! Tu tragi concluzii clare din nişte cuvinte!Cum tragi concluzii de schimbări fonetice din acele cuvinte sigur dacice? Ele se rostesc lafel ca alte cuvinte de care se zice că sînt din latină.Tu ştii cum erau acele cuvinte în limbi foarte vechi ?
În rest....mi se pare inutil , totuşi îţi spun că baţi cîmpii. Nu spui mai nimic.Ai însă ceea ce elevii numesc papagal.

florincroitoru, on 17 noiembrie 2013 - 13:15, said:

Lasă pe alții să citească și să judece!

Edited by LoveDemon, 24 November 2013 - 13:14.
"indulcit" mesajul

Limba dacilor nu este limba din care se ştiu 3 cuvinte din care două sînt nume. Încă din secolul al 19-lea lingviştii au găsit 170 de cuvinte sigur dacice prin metoda comparativă. Ei au comparat cuvintele din romînă, care nu seamănă cu cele latineşti, slave, maghiare, greceşti, turceşti etc, dar seamănă cu cele albaneze. Aşa au găsit 170. Ulterior alţi lingvişti au mai adăugat cuvinte la cele 170, tot prin metoda comparativă. Au adăugat cuvinte care nu există decît în romînă şi aşa au mai apărut sigur dacice încă peste 200 de cuvinte
Metoda are o mare hibă. Se observă că limbile indo europene au multe cuvinte asemănătoare. Sînt cuvinte asemănătoare în greacă, romînă, persană, limbi germanice , slave, limbi romanice, latină.  Nu putem fi siguri că SOARE vine din latină pt că avem SU-RIA (două silabe) în sanscrită, iar acolo precis nu din latină a venit, deci mai erau şi mai sînt limbi care  au un cuvînt asemănător pt SOARE.
Teoria derivării limbilor romanice din latină este în mare următoarea:
1 Romanii vorbeau latineşte.
2. Romanii au cucerit treitorii imense.
3. Limba lor s-a impus pe aceste teritorii.
4. Această limbă a evoluat în timp şi astfel au apărut limbile romanice.
4. Aceste limbi au suferit influenţe străine. De ex în latina dunăreană au intrat cuvinte slave, greceşti, turceşti, maghiare, ale unor migratori, iar mai tîrziu franceze, germane şi englezeşti.
Pe tema aceasta unii lingvişti romîni au scris cărţi groase în care demonstreză cum latina a devenit limba romînă, ca de ex Alexandru Rosetti. Din comparaţia latinei cu romîna ei au dedus  legi de transformare a latinei în romînă. Pavimentum devîne pămînt, aqua devine apa etc şi totul se explică frumos şi logic.
Cuvintele care nu vin din latină vin din altă parte. Logic!  Îndoielile apar dacă observăm în amănunt această teorie. De ex dacă observăm alcătuirea cuvintelor care sînt date ca fiind de origine latină, greacă, slavă etc.
MORMÎNT; lingviştii spun că e din MONUMENTUM. Observăm însă că mormînt e în legătură cu MORT şi MOARTE, deci e posibil să fi fost format în romîneşte, din cuvintul MORT şi terminaţia MÎNT, care e de ex şi în creză-MÎNT, jură-MÎNT, deznodă-MÎNT. Asemănător este şi cuvîntul MORMAN.
PĂMÎNT; observăm că se termină tot în MÎNT. E posibil să se fi fosrmat din POM cu terminaţia MÎNT; POMMÎNT. În acest caz un M va fi eludat şi rămîne POMÎNT, iar O se transformă în Ă, dacă e vocală neaccentuată. Pămîntul e locul unde pot creşte bine pomii.
PASTRAMĂ; e dat ca venind din greacă sau din turcă. Căutînd în dicţionare am văzut că pastramă se zice altfel în turcă şi greacă. Avem în romîneşte verbul a păstra. Pastrama e carnea care nu se strică uşor, adică se poate păstra.Mie explicaţia aceasta mi se pare mai bună. Cuvîntul există asemănător şi la aromâni şi aceasta este explicaţia pt care el e folosit local prin Grecia şi Turcia, unde au fost deportaţi în sec 19 numeroşi aromîni musulmani din Bulgaria.
Ideea că dacii au învăţat latineşte conduce  logic la ideea că multe cuvinte  au fost adopatate de la alţii. Cînd însă le analizăm observăm că această idee contravine unor legi din lingvistică, una fiind că vorbitorii formează cuvinte, deci unde sînt cuvintele formate în romînă, dacă totul a fost luat din alte părţi? Altă lege este că în limbă există peste 100 de rădăcini din care se formează diferite cuvinte. De ex etimologia cuvintelor ciorap, ciorbă, ciortan vine în contradicţie cu această lege. Ele sînt date ca venind din turcă, dar turca nu are rădăcina cior, pe cînd în romînă mai există numeroase cuvinte cu această rădăcină sau cu variantele ei apropiate: CIAR, CIER, CIR.