Psihotrauma

As dori sa vorbesc despre legatura intre structura, trauma si mediu.

O s-o dau exemplu pe mama mea (nu e un topic despre mama). Ea are 3 mari traume, de care evident nu e constienta.

1. Trauma mteriala. Si-a rezolvat-o manipulandu-l pe tatal meu sa munceasca pentru ea la nesfarsit. Practic munca lor nu are sfarsit, si culmea se desfasoara pe locul unde proprietar e bunicul matern, unde tatal meu spune mereu "eu nu am nimic aici".

2. Trauma sociala. Mereu a invidiat alte categorii sociale.

3. Ura impotriva oamenilor si in special a barbatilor, ura ca rezultat al proiectiei urii impotriva propriului tata, cu care de altfel inca traieste in simbioza. Tatal ei, a fost un alcoolic agresor, care si-a dispretuit si batut sotia. Mama mea a vazut toate acestea si a proiectat ura.

Alta deductie inconstienta a ei este "ca sa obtii ce doresti de la barbati, trebuie sa-i manipulezi". Dar ea a manipulat generatii de elevi, fiind profesoara, astfel ca elevii sa faca cumva sa devina ce ea ar dori, tocmai pentru a-si rezolva trauma sociala prin ei.

Am deschis acest topic in incercarea de a deschide ochii oamenilor vis-a-vis de traume si cum ne controleaza ele viata, fara ca noi sa ne dam viata.

Veti spune, ca doar un om prost dezvolta traume. Nu e chiar asa. Depinde si de varsta copilului, de structura sa asa cum arata Erik Erikson in etapele dezvoltarii fiintei umane.

In analiza psihologica, ar trebui descoperit oare care sunt traumele cuiva? Trebuie constientizata o persoana, iata, astea sunt traumele tale, uite ce faci?

Altii nu au primit in viata frumusete fizica, si si-au urâțit sufletul si nu iubesc pe nimeni pentru ca ei cred ca nu pot fi iubiti.
Altii desi urâți fizic, totuși iubesc. Psihologii vor spune ca se datoreaza programarii parentale. Parintii le-au aratat sa iubeasca sau nu. Oare doar atat sa fie?

Edited by orlovisk, 02 April 2010 - 20:24.

orlovisk, on 2nd April 2010, 21:17, said:

Thevoid a spus pe undeva ca nefericirea/nemultumirea e motivatia evolutiei. Cuvantul trauma are o valenta negativa. Ce vrei de fapt?

Edited by rechinitza, 08 April 2010 - 20:07.

rechinitza, on 8th April 2010, 19:07, said:

Ti-ar place sa ai ca partener de viata, un barbat care uraste in secret femeile, care a violat femei? Si tu sa nu sti asta? Sa ai o fiica cu el, iar el sa traiasca in incest emotional cu ea avand reactii bizare, ba de adorare, ba de respingere brutala?

Ce vreau de fapt, e sa atrag atentia asupra traumelor psihice. Sper ca nu te deranjeaza asta.

Un om cu traume psihice, e un om foarte nociv atunci cand imparti viata cu el si nu-i cunosti traumele. Devii marioneta lui, si el papusarul tau.

Edited by orlovisk, 08 April 2010 - 20:15.

rechinitza, on 8th April 2010, 21:07, said:

Cand faci filozofie operezi cu concepte. Cand insa traiesti o drama personala de cand te-ai nascut iar viata ta e plina de abuzuri de toate felurile, pe care le poti denumi altfel daca iti place asa, spre exemplu suferinte, umilinte, sacrificii, lipsa iubirii, lipsa suportului emotional/afectiv etc si etc, operezi deja cu realitatea care isi pune amprenta pe omul care devii sau care esti.

Deci pe ce nivel discutam?

Eu il admir pe orlovisk pentru demersul sau, este si din interiorul domeniului, desi eu cred ca multitudinea de informatii care abunda pe internet, in librarii, la conferinte nationale si internationale, la workshop-uri de autocunoastere, existenta cabinetelor de psihoterapie nu au condus la schimbari majore la un nivel macro. Pentru ca povestea fiecaruia e unica in felul sau, poate ca te trezesti la un moment intr-o panza de paianjen din care reusesti sa vezi ca nu poti iesi oricat te zbati, poate ca la un moment dat copilul tau prezinta o simptomatologie pe care nu ti-o explici, poate ca esti anxios, poate ca esti depresiv, poate ca esti obsesiv compulsiv, poate ca iti moare cineva drag, poate ca nu reusesti sa socializezi, poate ca divortezi, poate ca ai o situatie profesionala deranjanta, poate ca, poate ca...nu cunosti ce sta la baza acelei stari de fapt sau nu mai poti suporta tumultul emotional. Autocunoasterea este esentiala astfel incat sa poti porni pe un drum mai drept decat il aveai inaint sa actionezi sau sa te intrebi.

Eu nu cred ca aceasta arie schimba ceva ori vreun topic cu adevarat, dar e un forum unde pana la urma se poate discuta, pana la un punct in care nu mai ajuta, cam orice.

roua, on 8th April 2010, 22:43, said:

Chiar asa, pe ce nivel. Exista teorii ca un anumit rau exista deja in om si ca doar mediul familial nociv l-a facut vizibil/manifest. Dupa mine, exista doar grade de maturizare, determinate de structura si mediu. Daca as admite altceva, nu mi-as putea explica schimbarile radicale suferite de anumiti pacienti in psihoterapie. As putea asemana creierul cu o ceapa, straturi, straturi. Peste straturile defecte, pacientul face sa ia nastere, sub influenta terapeutului, noi straturi, sanatoase. Sigur, recaderea la vechile straturi, elasticul in trecut, este posibila atunci cand pacientul nu-si poate reconstrui piloni noi si solizi in viata. Sau poate nu.
Poate ca e ca in pilda semanatorului. Unele terenuri sunt fertile, altele nu.

Edited by orlovisk, 09 April 2010 - 00:02.

orlovisk, on 8th April 2010, 21:15, said:

Nu are ce s-o deranjeze. Sunt convinsa ca macar o data cine a intrat aici si-a pus o intrebare despre sine. Nu neaparat pe topicul tau ci pur si simplu dand cu ochii chiar de raspunsuri banale sau obisnuite, nu de specialitate de pe arie. Si nu toti ne punem intrebari la fel. Dar fiecare se gandeste intr-un fel sau altul la el insusi/ea insasi.

orlovisk, on 9th April 2010, 01:00, said:

Sunt absolut de acord. Cu o mentiune, unele straturi pot deveni fertile cu multa multa apa la sol  

Edited by roua, 09 April 2010 - 00:04.

Cred ca din punct de vedere psihologic s-ar putea explica multe lucruri care se petrec zi de zi. Insa as vrea sa stiu cum iti dai seama cand ceva intra la categoria trauma si cand acelasi lucru poate fi catalogat ca doar o trasatura de caracter. Putem spune despre oricine munceste din greu si incearca sa-si depaseasca conditia, sau care cauta un partener care sa-l ajute in acest sens, ca sufera de trauma materiala si cea sociala de care vorbeste Orlovisk, sau acestea sunt trasaturi de caracter, consecinte ale unor conjuncturi sau pur si simplu tendinte innascute?

Edited by citronelle, 09 April 2010 - 00:15.

citronelle, on 8th April 2010, 23:14, said:

E foarte usor de recunoscut individul traumatizat. Pentru ca e ca un disc zgariat. La fiecare 5 minute revine cu discutia la trauma sa. Apoi, individul traumatizat, poate cauta sa se foloseasca de oameni, abuziv, pentru a-si compensa traumele. El nu admite abatere. Ca si Hitler in mesajele catre soldatii sai trimisi la Stalingrad, cand nu le-a dat voie sa se retraga din incercuire.

Alta exemplificare.
La tara, de regula predomina matriarhatul, femeia deseori spune sotului ei "Trebuie sa facem cutare si cutare lucru". Daca sotul spune nu, ea se isterizeaza in peste 50% din cazuri si urmeaza paruiala.

In mediul urban si in societatile vestice sotia de regula spune sotului ". Ai dori sa facem cutare lucru?" Daca sotul spune nu, ea nu se isterizeaza. Daca sotul divorteaza, sotia rar se isterizeaza. Pentru ca are piloni solizi, cariera, prieteni, hobby-uri, poate si o baza materiala a ei. Nu se traieste in simbioza.

Traumatizatii nu pot trai independent, decat in simbioze de gradul 1,2. Pe doua sau mai multe generatii.

Eu folosesc expresia simbolica ca "traiesc ca un ghem de serpi, unul cu coada ceiluilalt in gura" sau ca doua cobre incolacite in spirala, sau ca un snur.

Traumatizatii sunt ca niste robi, ei muncesc sau urmaresc toata viata sa-si compenseze traumele. Si pot decompensa psihic in acest demers, sau pot sa decompenseze pe altii (copii, partener).

Societatile estice sunt pline de traumatizati.

Cultura germana de exemplu nu-ti permite sa umilesti pe celalalt. Cultura estica a cultivat umilirea individului, pierderea lui in multime, simbioza. La noi in 1989 societatea romaneasca era un urias ghem de serpi, sau cum spune C.T. Popescu, "venise regele sobolan", cu consecinta ghemului de sobolani care se da de-a rostogolul de la deal la vale peste concitadini.

Acum are loc procesul invers. O dezvoltare personala la nivel national. Pe unii i-am auzit spunand ca va dura 2 generatii, adica 60 de ani de acum incolo. Unii spun ca aceasta este o promovare a culturii ego-ului uman, ceea ce face capitalismul. Adica o lume nu condusa de traditiile bisericii, ci o lume condusa de un ego sanatos, in care fiecare graviteaza in jurul ego-ului sau sanatos si independent, venind insa in intampinarea nevoilor celuilalt cand e cazul. Este ceea ce fac anglo-saxonii si nordicii in general. Si nu vad de ce ar fi o cultura a ego-ului sau de ce ar implica o renuntare la credinta religioasa, si asa diluata in ortodoxism. Dimpotriva, reformatii catolici au reusit sa imbine foarte bine biserica cu modul de viata modern.

Edited by orlovisk, 09 April 2010 - 00:40.

orlovisk, on 9th April 2010, 01:30, said:

Ma indoiesc ca cineva ramane calm si impasibil cand il anunta consoarta ca baga divort. Probabil ca ala traumatizat va incerca sa impiedice acel divort prin toate mijloacele care ii sunt la dispozitie gen santaj emotional/financiar, manipulare, minciuna, aspectula material sau statutul social fiind mai important pentru el decat relatia emotionala sanatoasa dintre doi soti. Refritor la relatia de tip matriarhal de care aminteai, e posibil ca cineva sa reactioneze asa nu din cauza ca are tendinte de simbioza ci pentru ca asa a invatat "acasa" ca se relationeaza?

citronelle, on 9th April 2010, 02:03, said:

Pai e o diferenta de nivel foarte mare intre cele doua, intre calm si impasibilitate si cealalta situatie cu santaj, urmariri, amenintari. A fi in regula nu inseamna a nu simti nimic, dimpotriva. In plus trebuie explicat ce intelegem exact prin a fi calm/impasibil/indiferent intr-un asemnea context.

Cand vorbim despre divort vorbim in general de mai multe stadii, daca vei dori pot sa scriu mai mult despre asta, desi n-are relevanta aici.

A fi in simbioza si a nu te putea desprinde are legatura directa cu atasamentul din familia de origine. Deci cu alte cuvinte nu numai ca e posibil, asa si e.

Edited by roua, 09 April 2010 - 01:23.

citronelle, on 9th April 2010, 00:03, said:

"Ca sa obtii ce vrei de la un barbat, trebuie sa il manipulezi/seduci sau chiar sa plangi". Poate au invatat asa de la mama lor, poate de la alte prietene din adolescenta. Cred ca tine si de structura.

De exemplu, bunica mea spunea ca ppentru aa ajunge la un rezultat pozitiv cu bunicul, trebuia sa ceara/afirme contrariul. Asa de disociata era comunicarea lor si atat de potrivnic era bunicul. Maicamea e atat de histrionica incat isi induce plansul si rasul ori de cate ori vrea sa convinga "cat de mult te iubeste". Totusi, fiind disociata, se da de gol 5 minute mai tarziu prin ambivalenta emotionala dar si prin discordanta mesajului non verbal vis-a-vis de ce spune.

Edited by orlovisk, 09 April 2010 - 01:26.

roua, on 9th April 2010, 00:43, said:

Pai tocmai deoarece suntem pe un forum am adresat intrebarea.

Nivelul la care discutam nu va fi acelasi, tu fiind psiholog si eu nu. Ma intereseaza mereu sa vad realitatea reflectata si prin altii, desi aceasta "cunoastere" nu aduce schimbari majore in  scara de valori sau in structura. Autocunoasterea este esentiala. Dar mereu ma gandesc la pasii marunti ai evolutiei atat din punct de vedere al evolutionismului  cat si din punct de vedere al  evolutiei personala. (Da mai, am citit recent Dawkins si sunt bagata pana in gat in evolutionism).

orlovisk, on 8th April 2010, 21:15, said:

Crezi ca exista om fara traume?
Cred ca totusi ar fi mai indicat sa precizati ce intelegeti prin cuvantul traume.

Edited by rechinitza, 09 April 2010 - 08:19.

rechinitza, on 9th April 2010, 09:15, said:

Cand vorbesc despre nivel nu vorbesc despre ce profesez eu si ce profesezi tu, e irelevant. Cand spun nivel ma gandesc ca discutam in termeni psihologici, discutam filozofie, discutam despre apariatia universului, discutam despre teoria evolutiei, le mixam sau ce facem?

Suntem pe aria de psihologie si psihiatrie, pe un topic care raspunde de psihotraume, hai sa ne rezumam la asta. Ai intrebat cum e cu psihotrauma, ti s-a explicat in termeni non specifici cam care ar fi ideea. O sa-ti dau totusi definitia psihotraumei mai pe larg ca sa intelegi despre ce e vorba. Autocunoasterea nu se poate face pe forum, eventual iti ridica unele intrebari dar daca nu actionezi, daca nu experientezi pe tine insati raman doar intrebari.

Dawkins ar fi mai binevenit pe aria de stiinta si/sau pe vreun topic care sa aiba de-a face cu psihologia evolutionista, desi asa in treacat. Despre psi evolutiva ceva interesant si simplu de citit aici.

Revenind, iata ce este psihotrauma:

Trauma psihică este o emoție foarte intensă, chiar violentă ce determină o modificare permanentă în planul psihic al individului, modificare tradusă prin sensibilizare excesivă a individului la emoțiile ulterioare. Trauma psihică este o dezorganizare a vieții psihice, generând efecte patogene durabile.
Manualele de diagnostic DSM 4 și ICD 10 susțin că trauma din punct de vedere obiectiv este un eveniment care a trecut deja atunci când apar simptomele tulburării. Tulburările formate după eveniment se numesc tulburări posttraumatice, depășind cu mult posibilitățile individului de a le controla. Trauma nu e un simplu stresor extern, nici doar o simplă stare și ea apare la interacțiunea dintre eveniment și trăirea individualizată a acelui element. Vorbim despre existența unei situații traumatice atunci când interacționează condițiile traumatice din mediu și semnificațiile subiective pe care le atribuie individul acelor condiții. Situația traumatică apare la confluența dintre comportament si trăire. Situațiile traumă sunt acele situații în care individul nu este capabil de comportament și reacție afectivă corespunzătoare.

In functie de cat de tare viata ta e controlata de emotii carora nu le faci fata, de stari psihice proaste, de blocaj la nivel cognitiv si emotional putem vorbi despre prezenta sau absenta unei traume. Trauma nu este intotdeauna congruenta cu situatiile grele de viata. Trauma este prezenta tocmai atunci cand un anumit eveniment nu este depasit, nu este exteriorizat, mai exact atunci cand efectele exista pe plan psihoemotional si cand acestea persista, sunt intense, blocand angajarea individului in viata de zi cu zi.

Edited by roua, 09 April 2010 - 10:50.

rechinitza, on 9th April 2010, 06:15, said:

Nu exista om fara traume psihice. Insa exista oameni cu traume mai usoare sau mai grave. Nu toti oamenii au nevoie de psihoterapie. Dar atunci cand viata devine imposibila datorita unor traume, da, acei oameni nevoie de terapie.

Trauma este o decizie inconstienta si o credinta in acea decizie, care se mentine toata viata.

Exemple: toti barbatii sunt porci, toate femeile sunt curve, nu pot avea incredere in oameni, eu nu sunt ok ceilalti sunt ok, eu sunt ok ceilalti nu sunt ok, "am sa le arat eu lor" si alte jocuri psihologice sunt rezultat al unor traume.

Hitler a fost un copil traumatizat, tatal sau il batea crunt si mama il salva. Relatia sa cu femeile a fost una simbiotica copil-mama. Iar cu barbatii una de razbunare. Hitler chinuia femeile ca sa se razbune pe mama care in loc sa-l salveze definitiv din batai, il salva ocazional (probabil el si-ar fi dorit inconstient ca mama sa sa-l paraseaca pe tatal sau si sa-l ia si pe el). Nu poti sti ce decizii patologice ia un copil traumatizat. Eu aici doar am speculat. Dar e evident ca micul Hitler a luat niste decizii de razbunare si compensare a traumelor pe care le-a proiectat mai tarziu ca adult asupra unor terti.

Edited by orlovisk, 09 April 2010 - 13:27.

orlovisk, on 9th April 2010, 14:24, said:

In acest sens cartea lui Alice Miller e revelatoare. Cand am citit despre Proust, despre Virgina Woolf si multi altii, despre cum s-ar traduce viata prin scrierile lor mi-am schimbat radical optica.

Alice Miller - Revolta trupului

Este o carte extraordinara.

roua, on 9th April 2010, 11:33, said:

De acord, insa introspectia poate da rezultate si metodele folosite pot fi diverse, inclusiv forumul poate fi utilizat.

roua, on 9th April 2010, 11:33, said:

Cum va explicati atunci, voi psihologii, de faptul ca sunt putini totusi cei care se adreseaza unui psiholog?

orlovisk, on 9th April 2010, 14:24, said:

Mai degraba vad trauma-in acest context- ca o reactie de autoaparare.

rechinitza, on 10th April 2010, 00:34, said:

Nu toate reactiile de autoaparare sunt direct proprotionale cu actiunea care le-a declansat si banuiesc ca rolul psihologului este de a ajuta pacientul sa constientizeze acest lucru si sa il ajute sa reactioneze pe masura stimulului.

orlovisk, on 9th April 2010, 01:30, said:

La care societati te referi?La hindusi sau budisti care practica calmul/armonia prin renuntarea la sine si ce tine de material,la familiile sarace din europa de est care se chinuie in jeg dar o tin intr-un carnaval continuu cu toate greutatile in spate fara sa cedeze,la arabi care au forta psihica sa-si trimita copiii sa moara in razboi pentru un ideal,la asiaticii moderni care duc viata de robot cu munca tripla fata de americani si au nivelul de stres cel mai scazut?? Compara-i p'astia cu copiii de americani care se sinucid ca nu le cumpara parintii masina sau trag cu arma in licee de frustrare ca-s sunt luati la misto,nu ies din casa fara ipod si intra in soc cand le cade internetul sau le iese un cos pe nas...Care-s mai slabi psihic/tulburati si fragili in fata traumei?

orlovisk, on 9th April 2010, 01:30, said:

Daaaa...e nemaipomenit de puternica.Ia jumate din ce a muncit barba-su la divort +pensie alimentara si are de ales din cei 17 amanti pe unu mai potent.Foarte traumatizant in comparatie cu o amarata din est care ramane cu nimic,copil de crescut si eticheta de "spurcata"....Insa daca ii zici la o vestica ca-i urata si n-o mai ia nimeni o traumatizezi asa tare ca are nevoie sa-si revina de vreo 10 ani de terapie,droguri de tot felu',un vagon de genti sau rujuri inutile si abonament nelimitat la streaptease masculin.

orlovisk, on 9th April 2010, 01:30, said:

In primul rand ca nu exista ego sanatos si independent.Ego-ul se manifesta obligatoriu numai in prezenta unor martori si el e combustibilul principal pentru toate frustrarile/complexele,stresul, si "tulburarile psihice" din manualul de psihologie.Cu cat e mai dezvoltat cu atat traumele sunt mai puternice si dese.In al doilea rand majoritatea religiilor indeosebi cea crestina se bazeaza pe supunere fata de zeu,milostenie si smerenie,rezistenta la tentatii...exact valori opuse celor care definesc egoul.Si-n al 3-lea rand,exemplu mai prost decat reformatii catolici nu gaseai,caci la ei "pacatul" cel mai de condamnat si care produce cele mai intense traume e "ai facut de rusine familia"  .