Am dat-o-n bara

Tu ma citezi cu ceva si spui ca eu am spus cu totul altceva?

Alea sunt prostii, n-ai cum sa te nasti hetero si brusc la un moment dat sa nu iti mai placa femeile si sa te atraga barbatii. E absurd.
Ca n-au gasit aia gena, nu inseamna ca nu exista.

Pai daca asa e...
Alea-s vorbele tale, nu ale mele.
Initial ai zis una si dupa firul discutiei ai ajuns la alta concluzie care nu mai bate cu ce ai zis anterior

In fine, consider ca am spus destule.
Time to go home.

E singura propozitie cu care nu sunt in totalitate de acord cu tine. Da, pe nevasta o poate uita...dar pe copil eu zic ca nu. Cel putin macar sa incerce sa tina legatura cu el atat cat se poate.

A zis ca baiatul se muta in alta tara. Cu siguranta nu va mai dori sa se intoarca in Romania.

Cu ce se umple paharul?

Sa-mi fie cu iertare dar timp de 18 ani de zile mami l-a lasat pe tati sa abuzeze saracul baietel si acum cand mai avea un pic si o taia de acasa a taiat-o si mami? Mami aia care defapt are zestre suficienta de la parinti incat isi putea permite sa-si ia puradelul si sa se mute intr-un mediu prielnic in loc sa stea langa homofobu' de sot?

Sunt tatal unui baiat de 18 ani care la anul pleaca la studii in strainatate. El dintotdeauna a fost mai feminin ca persoana si nu o sa fiu ipocrit sa admit ca nu m-a deranjat asta, ba m-a deranjat si pe parcursul copilariei / adolescentei lui am fost mai dur cu el pentru a incerca sa "corectez" acest lucru. Sotiei mele niciodata nu i-a convenit aceasta abordare si am avut mereu certuri pe aceasta tema dar mereu reuseam sa o scoatem la capat cumva si sa calmam apele. El a gravitat mereu mai mult spre maica-sa, relatia dintre mine si el fiind mai rece si oarecum distanta. Fii-miu este foarte timid si introvertit si eu am incercat de multe ori sa-l imping (destul de agresiv ce e drept) spre socializare si iesirea din zona lui de confort crezand ca tot raul va fi spre bine, lui neconvenindu-i niciodata metodele mele. Pe cand avea 14 ani dupa ce i s-a confesat mamei lui, ea l-a dus la psiholog și a fost diagnosticat cu anxietate sociala si generalizata si depresie clinica. A inceput terapie / consiliere dar si tratament medicamentos dupa consultarea unui psihiatru. Eu pe vremea aia nu intelegeam cum a ajuns la aceste stari, pentru ca refuza sa vorbeasca cu mine si sotia mea imi spunea doar sa-l las in pace sa se comporte si sa fie cum vrea el si sa nu-i mai spun sau reprosez nimic, ca se ocupa ea de tot. Am zis ok si am facut cum mi s-a zis.

A venit vremea liceului si aici si-a gasit un grup de prieteni si a inceput sa fie mult mai activ pe plan social. Printre ei era si un coleg de al lui de clasa care mie mi se parea ca era mult prea apropiat de el, astia 2 fiind impreuna / vorbind practic 24/24 ore zilnic.  I-am zis sotiei banuielile mele si a zis ca sa-mi vad de treaba, sa nu ma bag in niciun fel, ca nu vad cat de fericit, sociabil si relaxat e acum? (ceea ce era adevarat, chiar am observat o schimbare pozitiva in personalitatea lui). Am ales sa nu intervin deloc, in perioada asta fiind si foarte ocupat cu munca. A trecut timpul fara sa se intample nimic spectacular, pana acum recent.

Fiul meu si-a uitat telefonul deblocat in sufragerie si m-a cuprins curiozitatea. M-am uitat prin mesajele lui cu "prietenul" acela si spre socul meu erau o multime de mesaje cu tenta romantica / sexuala, cum ca se iubesc asa de mult si de abia asteapta sa locuiasca impreuna la universitate intr-o tara in care sa poate sa fie ei insisi fara sa fie judecati (planurile deja fiind ca el si prietenul asta sa studieze la aceeasi universitate si sa fie colegi de apartament). Ma uit prin mesajele cu restul prietenilor lui, cu maica-sa, cu parintii si sora iubitului lui si imi e dezvaluit faptul ca literalmente toata lumea stia si le sustinea relatia, numai eu nu. Ba chiar cu nevasta mea vorbea despre intalnirile dintre ei 2, despre planurile lor de viitor, etc. In galerie erau o groaza de poze cu ei 2 sarutandu-se, imbratisandu-se, etc. Dar ce m-a surprins cel mai tare este faptul ca erau si poze cu ei 2 + sotia mea in diferite locatii: restaurante, cafenele, parcuri, la casa iubitului lui impreuna cu familia aluia, etc. ceea ce inseamna ca ea era foarte implicata in aceasta relatie. Dupa aflarea tuturor lucrurilor astea, m-am simtit extrem de tradat, nervos, scarbit (?) si tot felul de alte emotii negative. Vine fii-miu sa-si ia telefonul din living si instantaneu fara sa-mi dau seama incep sa urlu la el. Ii dau telefonul inapoi (aruncandu-l) si el incepe sa planga si fuge la el in camera si incuie usa. In maxim 45 de minute vine si maica-sa acasa (banuiesc ca a sunat-o) si imi da 2 palme peste fata si imi zice ca s-a saturat, ca sunt un tata esuat, un inchis la minte, ca mi-a suportat atatia ani toate tentativele mele de control complet idioate asupra fiului nostru dar asta e picatura care a umplut paharul, ca din cauza mea a suferit el de depresie si anxietate si toate problemele emotionale si psihice pe care le-a avut, ca sunt un jeg de om si multe alte lucruri de genul. Eu am crezut ca o sa se linisteasca si de data asta cum s-a linistit in alte dati, insa vad ca se duce, ia 2 valize si incepe sa faca bagajele si pentru ea si pentru fii-miu. Eu incerc sa o conving sa se calmeze dar parca mai rau se aprinde si-mi zice ca o sa divorteze, ca se muta permanent in casa de pe numele ei cu fiul meu (ea provine dintr-o familie de bani gata, mereu a avut si lucruri separate pe numele ei pe langa cele cumparate la comun), ca sa nu-mi fac griji ca nu are nevoie de niciun ban de la mine si ca pot sa pastrez casa si toate bunurile la comun. Eu tot credeam ca o sa-si revina intr-un final pana cand o vad ca iese pe usa, se urca in masina si pleaca amandoi. Am inceput sa dau cu pumnii in pereti de frustrare, neputinta, etc. realizand ce am facut. In urmatoarele zile incerc sa-i sun pe amandoi constant pentru a incerca sa-mi repar greselile, insa degeaba, niciunul nu raspunde, ba chiar blocandu-mi numarul. Primesc un mesaj de pe alt numar de la sotia mea, care ma informeaza de faptul ca daca nu-i las in pace sau daca ma apropi de casa lor / de ei o sa faca rost de un ordin de protectie impotriva mea.

Acum cateva zile in urma am primit si instiintarea de divort. Ce pot sa zic, ma simt complet distrus. Mi-am luat liber de la munca pentru ca efectiv nu ma pot ridica din pat. Foarte rar am plans in viata asta dar de cateva zile incoace plang constant. Nu mai pot dormi fara pastile. Sa stau complet singur in casa asta este un chin.

Credeti ca ar mai exista vreo sansa sa repar ce am stricat? Nu vreau nimic mai mult acum decat sa-mi cer iertare in genunchi de la amandoi, sa fiu un tata iubitor si sustinator pentru fiul meu, sa fim iar impreuna doar ca mai apropiati decat am fost pana acum, insa ma intreb oare daca nu este prea tarziu... Nu pot sa cred ca am lasat prejudecatile mele sa-mi influenteze atat de mult caracterul si deciziile, cel mai mult sunt furios pe mine.