Adventisti

Revenind la Triunitate. Triunitatea este doctrina creștină a unui singur Dumnezeu manifestat prin trei persoane. Un singur Dumnezeu = monoteism. În Biblie nu apare acest termen, însă bazându-ne pe versetele care fac referire la Dumnezeire, ajungem la concluzia de mai sus, cea subliniată. Pentru ca să simplificăm vorbirea s-a denumit această doctrină ca „Trinitate”, eu prefer „Triunitate”. Triunitatea biblică nu are nimic în comun cu triadele zeilor păgâni.

Interesant că în cartea Apocalipsa există o replică-parodie la doctrina Triunității, întreita alianță babilonică din Apocalipsă,– Balaurul, Fiara și Falsul Profet (Ap 12-13; 16:13.19; 20:10). O activitate a lui Lucifer constă în contrafacerea adevărurilor lui Dumnezeu, aceasta putând fi o explicație pentru triadele păgâne

"Iisus știa că va învia a treia zi (Mt 16:21; In 2:19), "

ca sa prevenim ridurile, se cuvine sa incetam a manifesta darul polemicilor........este interesul meu personal, deci voi incerca pe viitor.

P.S. in crestinism nu mai este valabila teoria budista despre inocenta, datorita jertfei Domnului Isus. mizerabilu, stiu ca ai fi vrut sa ma corectezi! iti multumesc pentru intentia frumoasa......

Pentru mine si imi cer iertare din inima, trinitatea este o negare a rugaciunii "Shma Israel, adonai eloheinu, adonai ehad"

Argumentele dvs.sunt cele stabilite de conciliile omenesti ,contr-argumentele mele sunt din Scriptura .De ce nu au vb apostolii sau profetii VT despre existenta unui dumnezeu tripersonal sau triunic ?Moise cand a primit revelatia din EXOD 3 ,nu avea 5 ani ,avea 80 ....Crezi ca Dumnezeul VT s-a schimbat la Niceea sau Calcedon ?Eu poate sunt patetic ,dar dvs sunteti tragico-comic !

Cunoașterea istoria teologiei nu este suficientă ca să ne salveze de eroare, fără cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. Este important să știm ce învață Biblia despre dumnezeirea deplină a Domnului Iisus și despre personalitatea și dumnezeirea Spiritului Sfânt, deoarece acestea sunt esențiale în acceptarea doctrinei biblice a Triunității.

Șăma‘ I¶raēl !
Doctrina creștină despre Trinitate a fost întotdeauna un scandal pentru evrei, pentru musulmani, și pentru creștinii raționaliști. Teologia acestora a devenit mai monoteistă decât a lui Moise. Principiul monoteist este rezumat în crezul fundamental al mozaismului: Șəma‘ Israēl, Iahwé Ìlohēnu, Iahwé ’ĕchad. (Dt 6:4). Să facem puțină ebraică: Șəma‘ Israēl îmseamnă „ascultă, Israele !” (cu sensul de atențiune!). Iahwé Ìlohēnu înseamnă „Iahwé este Dumnezeul nostru!”

Dar ce înseamnă Iahwé ’ĕchad ? Mai întâi, Iahwé este numele sacru prin care Dumnezeul strămoșesc al patriarhilor, cunoscut până atunci ca Elion (Preaînaltul) sau Șaddai (Preaputernicul), S-a descoperit lui Moise ca Eu Sunt Cel Ce Sunt (Ehyé Așer Ehyé Ex 3:14; 6:3). Acesta este Numele înfricoșat al Dumnezeului Salvator, care S-a descoperit lui Moise, și care exprimă existența în sine, eternitatea. (Traducerea „un singur Domn” nu este exactă aici, fiindcă nu despre domnie este vorba, ci de Numele lui Iahwé, care din motive superstițioase, a fost înlocuit în iudaism cu „Domnul”).

Dumnezeu nu apare, nu devine, nu a fost, ci El ESTE pur și simplu, ERA și VA FI. Prin aceasta se distinge, în esență, natura divină de cea creată. Creatorul nu poate avea început. Dacă Dumnezeu ar avea un început, indiferent cum ar fi imaginat acel început, El nu ar mai fi Dumnezeu, pentrucă existența Lui s-ar datora unei cauze care L-a precedat. Și astfel problema originii s-ar muta la minus infinit, obligându-ne, prin reducere la absurd, să credem în eternitatea Dumnezeirii, a naturii divine.

Doar în păgânism zeii apar și dispar, se nasc pe căi naturale sau neconvenționale, sau se transformă în altceva. Nici nemurirea lor nu este absolută. În relațiile lor cu oamenii, zeii dau naștere la urmași inferiori, ființe care sunt mai mult decât oameni, dar mai puțin decât zei. Când vorbim despre Dumnezeul Bibliei, trebuie să fim în gardă și să nu-L confundăm nici pe departe cu „divinitățile” fantastice ale păgânismului.

Este Dumnezeu „singur”?
Cum trebuie să înțelegem însă ultimul cuvânt al crezului fundamental? Care este adevăratul sens al lui’ĕchad ? Oricine învață să numere evreiește, începe cu ’ĕchad („unu”). De la acest sens de bază au derivat și altele uzuri ale termenului, dintre care unele nu permit asocierea cu nume proprii [„un ....” (1S 1:1); „unul”/„altul” (Ex 17:12); „câte unul”/„fiecare” (Ex 36:30); „un oarecare” /„un anume” (1S 1:1); „un singur” (Ex 24:3)], dar altele pot fi relevante pentru cazul nostru, deși nu toate pot fi corecte:

1). „întâi” (Gn 8:5); „Iahwé întâi” e un sens acceptabil teologic, dar lingvistic nu este corect aplicat, pentrucă acest sens se folosește în ebraică doar în datări, când spunem, de exemplu: ziua „întâi” sau luna „întâi”.

2). „una / ca unul / în unitate” (Ex 36:13); „Iahwé este una” nu se poate spune, fiindcă numai două sau mai multe entități pot fi „una” în sensul de unitate, iar Iahwé este un singur nume.

3). „același” / „unul singur [pentru toți]” (Nu 15:16; Mal 2:10); acesta este un sens posibil, ca și în Za 14:9, unde în context se amintește că toate popoarele se vor închina lui Dumnezeu. Profetul Zaharia este singurul după Moise care repetă formula aceasta în Biblie, dar la timpul viitor: „În ziua aceea Iahwé va fi’ĕchad și numele Lui ’ĕchad.” El vrea să spună că atunci Iahwé va fi unic, că nu va fi altul ca El, că numai El va fi Dumnezeu pentru toate popoarele. Cu siguranță, nu vrea să spună că atunci Dumnezeu va fi „singur”, o singură Persoană ! Dacă acesta ar fi adevărul, ar fi un adevăr permanent, nu doar „în ziua aceea”. Dar profeția arăta planul lui Dumnezeu ca, în opoziție cu zeii popoarelor, care candidau la un statut de recunoaștere pe lângă Dumnezeul Creator, Iahwé, în urma victoriei Lui asupra răului, va rămâne singurul Dumnezeu căruia să se închine popoarele.

4). „numai”/„singur” (1Rg 4:19); sensul preferabil este întotdeauna cel dictat de context. Formula deuteronomică „Ascultă Israele....” introduce marile porunci ale Legii, care ne îndatorează să iubim pe Dumnezeu într-un mod unic, total și prioritar. De aceea ni se spune înainte de aceasta, că numai Iahwé este Dumnezeul nostru, că El este unic și nu acceptă pe lângă El zeii altor popoare, sau alte născociri. O traducere standard evreiască (TNK) redă această formulă astfel : ....The LORD is our God, the LORD alone („Domnul” este Dumnezeul nostru – numai „Domnul”). „Numai Domnul” sau „Domnul singur”, vrea să spună, oare, că Iahwé este singur? Sau, mai degrabă că El singur, – numai El– este Dumnezeu ? Credem că acesta este sensul intenționat în formula Iahwé ’ĕchad.

Când 1+1 = 1
În contextul formulei credale deuteronomice nu se discută despre manifestările personale ale lui Dumnezeu ci despre închinarea și iubirea supremă datorată Creatorului, în contrast cu modelul politeist. Pentru cunoașterea „aritmeticii” persoanelor divine, trebuie să vedem ce ne învață același Moise în alte locuri, să vedem cât de „singur” este Dumnezeu. În Exodul 3, cu ocazia primei descoperiri făcute lui Moise, în vederea eliberării din Egipt, Dumnezeu Îi dezvăluie marelui profet nu numai Numele și planul Său, ci și o parte din taina existenței Sale personale. Moise spune limpede că în rug i S-a arătat „trimisul lui Iahwé”, deci o altă persoană. Este aceasta o ființă special creată pentru a împlini ordine și a transmite mesaje?

Moise nu ne lasă să presupunem. El ne spune că acest mesager ceresc, pe care-l numește mai întâi „solul lui Dumnezeu” este Dumnezeu Însuși, fiindcă poartă același nume cu Cel ce L-a trimis (Iahwé), și El Însuși Se recomandă ca fiind Dumnezeul lui Abraam, Isaac și Iacob, marele Eu Sunt. Moise și Profeții se referă în mod repetat la Dumnezeul lui Israel în acest mod care sfidează orice formă de unitarianism.

Menționări ale prezenței uimitoare a Domnului Christos în Vechiul Testament, unde El este numit atât Solul lui Dumnezeu, cât și Dumnezeu. Acest „Înger” (Sol) Se identifică și Se confundă întotdeauna cu Dumnezeu (Zah 12:8), când Se arată: Agarei (Gen 16; Gen 21), lui Abraam (Gen 22), lui Iacov (31:11.13; Os 12:4), lui Moise la Sinai (Ex 3), lui Israel la Exod (Ex 14:19-21.24), lui Balaam (Num 22), lui Iosua (5:13-15), lui Israel în Canaan (Jud 2), lui Ghedeon (Jud 6), părinților lui Samson (Jud 13), profetului Zaharia (Zah 3), profetului Maleahi (Mal 3). Acest „Înger” (Sol) este Mântuitor, Gen 48:16; Is 63:9.

Marele Eu Sunt nu permite nimănui să vorbească despre „începuturi” sau despre o dumnezeire inferioară. Poziția de mesager, implicând subordonare, nu se poate referi la natura Sa, ci doar la funcție. Iar Biblia ne arată că o subordonare poate avea și alte cauze decât condiția naturală sau obligația. Subordonarea poate fi absolut voluntară, ceea ce noi, oamenii, numai din cauza rebeliunii noastre înnăscute nu putem admite. Peste veacuri, Cineva egal cu Dumnezeu a putut să renunțe la acest statut, pentru a face un serviciu salvator și exemplar (Fip 2:6-11).
De aici învățăm că Iahwé, ca și Elion, Șaddai etc. sunt nume pământești, de tradiție ebraică ale adevăratului Dumnezeu, dar nici unul din ele nu este nume personal, ci mai degrabă nume „de familie”, dacă putem vorbi astfel, întrucât acesta nu este doar numele lui Dumnezeu care trimite, ci și numele Trimisului special al lui Dumnezeu, care este, de asemenea, Dumnezeu, nu creatură. Noul Testament aplică într-un mod foarte natural numele lui Iahwé Domnului Christos (comparați Ioan 12:41 → Is 6:1+).

Pluralitatea personală a Dumnezeirii pe care o proclamau Moise și Profeții reiese și din uzul foarte rar al pronumelui personal la plural. Când Dumnezeu vorbește despre Sine, El spune de obicei: Eu, Eu Sunt /sunt, numai Eu etc. Chiar și cele mai importante personaje biblice, inclusiv împărații păgâni trufași, care se credeau zei, folosesc în exclusivitate persoana întâi singular. Pluralul de reverență nu se folosea nici măcar la persoana a doua. Respectul se arăta prin adăugarea titlului și printr-o plecăciune, alteori prin vorbire la persoana a treia (e.g. tu, împărate...; Tu, Doamne....; domnul meu / robul tău). Și atunci, ce semnificație are folosirea pluralului doar în câteva cazuri ? (Gen 1:26; 3:22; 11:7; Is 6:8). Acestea sunt dovezi că Moise și Profeții erau familiarizați cu ideea că Dumnezeul lui Israel nu este o persoană singură, că „Fiul” și „Spiritul” Său au existență distinctă în manifestarea personală a aceleiași entități eterne.

Domnule Ben Gal,
Trebuie să recunosc că aveți dreptate în ce privește creștinismul. Câteva săptămâni în urmă participam la un seminar al unui rabin despre identitatea evreiască, și spunea că despre ce înseamnă evreu există atâtea concepții câți evrei sunt, ba chiar la același evreu poate avea mai multe concepții diferite.
Și câți evrei sunt în lume, 15 milioane? Dacă sunt un miliard de creștini, câte concepții despre creștinism ar fi pe lumea aceasta

Înteleg frustrarea dvs. privind la monoteism,

P.S. Ca unul care cunosc pe proprietarul www.laodicea.ro pot afirma că nu e o sursă de încredere în ceea ce prezintă și din cauza unui motiv pertinent: nu își declară sursele. Mai sunt și alte motive, dar nu cred că e corect să le prezint.
Un semnal de alarmă trebuie tras în dreptul celor care se hrănesc de acolo fără să se uite pe etichetă.

Respect NT si Apocalipsa lui Ioan e parte din el, insa ma duc la Biblia Evreilor atunci cind am nedumerire mare. Apropo, in Qu'ran exista o sura cu recomandare aidoma procedeului meu. Acest . "În Biblie nu apare acest termen", este relevant in mod ultimativ. Pentru mine si imi cer iertare din inima, trinitatea este o negare a rugaciunii "Shma Israel, adonai eloheinu, adonai ehad"
Asculta-ma, Dumnezeu, Dumnezeu unic
Tot asa e o negare a poruncii intia din Decalog.

Daca e asa, atunci jertfa este "jertfa".
Si eu as fi erou daca as sti ca voi invia.

Luca 18:15
I-au adus și niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau.
Mat 19.13; Marc 10.13;
Luca 18:16
Isus a chemat la Sine pe copilași, și a zis: "Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei.
1Cor 14.20; 1Pet 2.2;
Luca 18:17
Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea."

Eu stiu ca exista BIBLIA si mai exista si adaos - NT.

Pluralitatea lui Dumnezeu - încă un argument din cartea profetului Isaia.

„Am auzit glasul Domnului, întrebând: Pe cine să trimit, și cine va merge pentru Noi? Eu am răspuns: Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8)

Este al doilea caz cronologic din Biblie (de obicei noi folosim aceste termen cu referire la ambele testamente) în care în aceeași propoziție Dumnezeu folosește singularul și pluralul. Unii comentatori spun că ar fi vorba despre o referire la vreun sfat ceresc. Dar avem vreun indiciu că Dumnezeu cere sfatul creaturilor? Nu. Dimpotrivă, același profet respinge această idee prin retorică:

„Cine a cercetat Duhul Domnului, și cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură! Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea, și I-a făcut cunoscut calea priceperii?” (Isaia 40:13-14)

„Am auzit glasul Domnului, întrebând: Pe cine să trimit, și cine va merge pentru Noi? Eu am răspuns: Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8)

Este al doilea caz cronologic din Biblie (de obicei noi folosim aceste termen cu referire la ambele testamente) în care în aceeași propoziție Dumnezeu folosește singularul și pluralul. Unii comentatori spun că ar fi vorba despre o referire la vreun sfat ceresc. Dar avem vreun indiciu că Dumnezeu cere sfatul creaturilor? Nu. Dimpotrivă, același profet respinge această idee prin retorică:

Si un copil de 7 ani ,intelege pasajul din Isaiah 6 ...mai mare rusinea .

Daca e asa, atunci jertfa este "jertfa".
Si eu as fi erou daca as sti ca voi invia.

oare Isaia singur raspunde? nu cumva este o profetie asemeni Proverbe 8:27?

oare in Isaia 6:8 vorbeste acelasi personaj ca in Psalmul 40:7,8? "7Atunci am zis: "Iată-mă că vin! -

„Am auzit glasul Domnului, întrebând: Pe cine să trimit, și cine va merge pentru Noi? Eu am răspuns: Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8)

Este al doilea caz cronologic din Biblie (de obicei noi folosim aceste termen cu referire la ambele testamente) în care în aceeași propoziție Dumnezeu folosește singularul și pluralul. Unii comentatori spun că ar fi vorba despre o referire la vreun sfat ceresc. Dar avem vreun indiciu că Dumnezeu cere sfatul creaturilor? Nu. Dimpotrivă, același profet respinge această idee prin retorică:

„Cine a cercetat Duhul Domnului, și cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură! Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea, și I-a făcut cunoscut calea priceperii?” (Isaia 40:13-14)

Proverbele 8:22
Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

Sa inteleg ca Domnul l-a facut pe Doamna intelepciune (fem)?

Ai ajuns cu citirea in Romani ;

Romani 16:27
a lui Dumnezeu, care singur este înțelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.

Daca mergem dupa logica analogica a calitatilor lui Dumnezeu ,avem o echipa de fotbal de dumnezei ...

Verset profetic .S-a implinit in Matei 1.22.

dupa logica ta nu sunt intelepti si Tatal si Fiul; numai unul din ei este intelept;

Domnule m.,
Sper că vă dați seama că verstele aduse de dvs. nu demonstrează nimic din obiectul acestei discuții.