EMUI 11 -> Harmony OS
Last Updated: Jul 24 2021 10:19, Started by
Daco_Get
, Jul 09 2020 15:16
·
0
#1
Posted 09 July 2020 - 15:16
Huawei se pregătește de lansarea din toamnă a dispozitivelor din seria Mate. Până acum știm despre modelele Mate 40 și Mate V că ar putea debuta înainte de finalul anului 2020. Totuși, acestea vor debuta după lansarea oficială a sistemului de operare Android 11, care ar putea fi publicat de Google la sfârșitul verii. Astfel, ne putem aștepta de la Huawei să folosească Android 11 ca bază pentru versiunea sa personalizată EMUI. Deja avem primele informații despre EMUI 11.0, cât și o listă de dispozitive care vor primi actualizarea printre primele. Iată ce spun cele mai noi zvonuri din China.
Interfața EMUI de la Huawei există deja de 8 ani EMUI 11 a fost confirmat oficial de Wang Chenglu, președintele diviziei Huawei Consumer Business Software, pe contul său de Weibo. Acesta nu a vorbit însă în detaliu despre el, însă a dezvăluit faptul că în 2020 este cea de-a opta aniversare software-ului Android personalizat de companie. Acest software este programat să fie dezvăluit și lansat cândva în cel de-al treilea trimestru al anului. Simultan, pe site-ul Huawei Club, au apărut informații neoficiale publicate de fani despre dispozitivele care vor primi acces la EMUI 11. Fiind vorba despre un software bazat pe Android 11, ne putem aștepta ca Huawei să adauge noutățile integrate de Google în versiunea AOSP a sistemului de operare. Compania chineză este însă cunoscută pentru modificările majore din sistemul de operare Android, EMUI 11 având multe funcții pe care dispozitivele Pixel sau cele care folosesc Android One nu le au încă, în special la capitolul optimizare AI în fundal. Iată care ar putea fi primele dispozitive care ar putea primi cu EMUI 11. Lansarea actualizărilor ar putea avea loc chiar de la finalul anului 2020: Huawei Mate 30 Pro Huawei Mate 30 Huawei Mate 30 RS Porsche Design Huawei Mate 20X Huawei Mate 20 Pro Huawei Mate Porsche RS Huawei Mate X/Xs Huawei P40 Huawei P40 Pro Huawei P30 Huawei P30 Pro Huawei Nova 6 5G Huawei Nova 5T Huawei Nova 5T Pro Huawei Nova 5 Z Huawei Nova 5i Pro Huawei MatePad Pro Huawei MatePad M6 Honor V30 Honor V30 Pro Honor V20 Honor 20 Pro Honor 20s Honor 20 Youth Edition Honor 9X Pro Acestea sunt cele mai puternice telefoane lansate de Huawei în ultimii doi ani, deci era de așteptat ca acestea să fie primele care primesc actualizarea software. Totuși, Huawei obișnuiește să adauge și multe dintre modelele mid-range și chiar unele low-end pe lista de compatibilitate. Acestea primesc însă actualizările puțin mai târziu. Rămâne de văzut însă care va fi lista completă și oficială de dispozitive Huawei care vor primi update la EMUI 11. Este important de menționat că modelele precum cele din seriile Mate 20 sau P30, care au încă acces la servicii Google, își vor păstra aceste funcții și după update-ul la noua versiune EMUI, bazată pe Android 11. https://www.go4it.ro...sMTMmNhmbJ-TOTI |
#4
Posted 09 July 2020 - 20:42
EMUI fără Google e puțin cam trist
Lipsește fix esențialul |
#6
Posted 11 July 2020 - 13:05
P40 lite primeste sigur, n-are de ce sa nu.
Edited by eStev, 11 July 2020 - 13:06. |
#7
Posted 10 September 2020 - 14:58
lista de dispozitive eligibile pt update
EMUI 11 Eligible Devices: Huawei Mate-series: Huawei Mate 30 Pro Huawei Mate 30 Pro 5G Huawei Mate 30 Huawei Mate 30 5G Huawei Mate 30 RS Porsche design Huawei Mate 20 Huawei Mate 20 Pro Huawei Mate 20 X (5G) Huawei Mate 20 X (4G) Huawei Mate 20 Porsche RS Huawei Mate X Huawei Mate Xs Huawei P-series: Huawei P40 Huawei P40 Pro Huawei P40 Pro+ Huawei P40 Lite Huawei P40 Lite 5G Huawei P30 Huawei P30 Pro Huawei P30 Pro New Edition Huawei Nova-series: Huawei Nova 7 SE Huawei Nova 7 Huawei Nova 7 Pro Huawei Nova 7i Huawei Nova 6 Huawei Nova 6 5G Huawei Nova 6 SE Huawei Nova 5T Huawei Nova 5 Huawei Nova 5 Pro Huawei Nova 5Z Huawei Nova 5i Huawei Nova 5i Pro Huawei Enjoy Series: Huawei Enjoy 20 Pro Huawei Enjoy Z 5G Huawei Enjoy 10e Huawei Enjoy 10 Plus Huawei Enjoy 10S Huawei Tablets: Huawei MatePad Pro 4G Huawei MatePad Pro 5G Huawei MatePad Huawei MatePad 10.8 Huawei MediaPad M6 Honor Devices for Magic UI 4/EMUI 11: Honor 30 Honor 30 Pro Honor 30 Pro+ Honor 30S Honor 30 Youth Edition/Honor 30 Lite Honor V30/View30 Honor V30 Pro/View30 Pro Honor V20 Honor 20 Honor 20 Pro Honor 20S Honor X10 Honor X10 Max Honor Play 4 Honor Play 4 Pro Honor 20 Youth Edition/20 lite[EMUI 11] Honor 9X [EMUI 11] Honor 9X Pro [EMUI 11] Honor ViewPad V6 [EMUI 11] dar si cateva modificari EMUI 11 refines the user experience and brings vivid, dynamic visual elements for the Always On Display (AOD). AOD now allows you to customize your screen and showcase your personal style with text and images even when the screen is off. Multi-Window allows you to open apps in a floating window for multitasking. You can relocate the floating window to the desired location or minimize it to a floating bubble for easier access later. The brand new, intuitive animations throughout EMUI 11 create a smoother, more unified, and visually pleasing user experience when touching items or sliding on the screen. Whether you’re toggling switches on or off, subtle effects have been enhanced throughout the OS for greater visual satisfaction. This is a special feature that enables your devices to work together to achieve their full potential. You can mirror your phone to your laptop’s screen to improve your productivity with multiple app windows readily available. (This feature requires a Huawei laptop with PC Manager of version 11.0 or later.) When you project your phone onto an external display, messages and incoming calls are displayed only on your phone screen, both protecting your privacy and ensuring the continuity of screen projection Notepad now supports editing notes simultaneously from multiple Huawei devices. For example, you can insert a photo from your phone to the note being edited on your tablet. You can now quickly identify and extract text from images or documents, edit the text, and then export and share it. Creating a digital version of a paper document has never been easier. |
#8
Posted 14 September 2020 - 11:50
in data de 10 septembrie s-a facut prezentarea oficiala a EMUI 11 si HOS 2.0
dupa cum observati am modificat si titlul deoarece se pare ca EMUI 11 va fi tranzitia dintre telefoanele cu android la cele cu HOS. asadar, cei ce au deja sau fac upgrade la E11, vor putea instala chiar HOS. conform oficialilor huawei, doar telefoanele ce vin din fabrica cu HMS vor fi eligibile pt aceasta tranzitie, pe cand cele cu GMS, vor putea instala doar E11 fara alt upgrade. E11 este dezvoltat vizual inca pe android 10, insa cum google a lansat deja in 8 septembrie android 11 si huawei e liber sa continue dezvoltarea si implementa cum trebuie noul E11 pe android 11. Huawei has unveiled a number of new software technologies at Huawei Developer Conference 2020 including the HarmonyOS 2.0 and the EMUI 11. These two software products are now improved compared to their predecessors. During the launch, Huawei also made some announcements on shifting its devices from Android to HarmonyOS, as soon as the first HarmonyOS smartphone enters in the market next year According to Wang Chenglu, President of the Software Department, Huawei Consumer Business Group (BG), users who’ll upgrade to EMUI 11 will get a HarmonyOS update “as soon as possible”. Users will also have the option to purchase new HarmonyOS devices by next year (2021). At the event, Richard Yu, Huawei’s CBG chief announced the roadmap for HarmonyOS in his keynote speech. “Starting on 10 September, HarmonyOS is open to 128KB-128MB IoT devices, such as smart TVs, wearables, cars and more. In April 2021, we will open it to 128MB-4GB devices and in October 2021, HarmonyOS will be opened for devices above 4GB,” he said. All of these officials from Huawei pointed out Huawei’s preparation to shift from Android to HarmonyOS. However, the company will likely to upgrade devices that were launched solely on Huawei Mobile Services (HMS) and not the Google Mobile Services (GMS). On the other hand, GMS flagships such as Huawei P30 and Mate 20 series may soon start testing EMUI 11 but they might not support HarmonyOS. momentan nu este stabilita si metoda de downgrade in caz ca cineva doreste asta, insa ramane de vazut pe viitor cum cele 2 sisteme de operare se vor integra impreuna. Interestingly, you may not need to buy a new phone to make the switch – some EMUI 11 devices will be able to install and run the new OS. It’s not clear which ones – all, perhaps, or just select models – and we don’t know if users will be able to roll back to the Android-based EMUI after trying out Huawei’s in-house operating system. “Yes, devices running the new distributed-technology based EMUI 11 will be eligible for upgrade to Harmony OS in the future,” wrote a Huawei representative to Android Authority. E11 se afla in stadiul beta si este deja liber pt cine doreste asta (din lansarile de 2020), insa lansarea oficiala stabila se va face abia la anul cu seria P50. de asemeni, HOS va fi implementat si el direct in seria de telefoane ce se vor lansa de la anul. pana atunci huawei pregateste intreg ecosistemul pt a putea face o integrare completa in dispozitivele de uz zilnic. Edited by Dany_Darke, 14 September 2020 - 11:53. |
#9
Posted 31 October 2020 - 11:36
Am inteles ca din decembrie apare pe smartphone Huawei sistemul lor de operare Harmony OS .Ce se va intampla atunci?Daca nu mai am servicii google ce se intampla cu aplicatiile ce le am instalate?
|
#10
Posted 31 October 2020 - 11:57
Principalele aplicatii vor fi disponibile si pe acel sistem de operare.
|
|
#11
Posted 31 October 2020 - 12:01
Nu ești obligat să îl instalezi. Poate telefonul tău nici nu se califică pentru posibilitatea de a avea Harmony OS.
|
#12
Posted 31 October 2020 - 13:28
Totuși, ar fi fain dacă chinezii dau acces la Harmony și clienților care acum au telefoane cu google oficial. Măcar am experimenta și noi, să vedem ce are prin-năuntru, cum se mișcă, alea-alea...
|
#13
Posted 31 October 2020 - 13:39
Sunt destule modele în lista de mai sus care au GMS instalat din fabrică.
|
#14
Posted 31 October 2020 - 14:01
Da, dar modelele din lista de mai sus sînt cele care se califică pentru EMUI 11. Din păcate însă, nu toate sînt eligibile și pentru Harmony OS...
Dany_Darke, on 14 septembrie 2020 - 11:50, said:
(...) All of these officials from Huawei pointed out Huawei’s preparation to shift from Android to HarmonyOS. However, the company will likely to upgrade devices that were launched solely on Huawei Mobile Services (HMS) and not the Google Mobile Services (GMS). On the other hand, GMS flagships such as Huawei P30 and Mate 20 series may soon start testing EMUI 11 but they might not support HarmonyOS. (...) |
#15
Posted 03 November 2020 - 12:09
Puțin off topic
Acum toată lumea așteaptă cu nerăbdare ca SUA sa revină asupra sancțiunilor aspura Huawei după ce o sa iasă președinte Binden. Eu personal nu cred ca o sa se revină la ce a fost înainte și Huawei o sa meargă înainte cu dezvoltarea propriului soft. Odată intrat în horă trebuie sa danseze pana la capăt Între timp în România Pentru prima oară, Ludovic Orban recunoaște în mod oficial că este exclus ca firma chinezească Huawei să fie partener pentru 5G. Premierul a spus, într-un interviu exclusiv pentru Europa Liberă, că România nu va face un parteneriat cu China pentru dezvoltarea viitoarei tehnologii 5G. Pe de alta parte, adoptarea legii 5G, este amânată și lăsată în grija noului guvern care o sa se formeze după alegeri. Deci anul ăsta nu o sa se facă nimic în privința asta, automat dezvoltarea infrastructurii 5G realizându-se mult mai lent "Va stabili câteva reguli legate de licitația 5G, proiectul de lege ține cont de Memorandumul care a fost convenit cu SUA și care ne oferă garanții că în urma licitației cu 5G poate să fie selectată o firmă care să nu ne creeze probleme de siguranță națională".. Ludovic Orban. Încă o dovadă că România este marioneta americanilor https://romania.euro...g/30925251.html |
|
#16
Posted 03 November 2020 - 13:48
crislacor, on 31 octombrie 2020 - 14:01, said:
Da, dar modelele din lista de mai sus sînt cele care se califică pentru EMUI 11. Din păcate însă, nu toate sînt eligibile și pentru Harmony OS... Zvonul este că cele care primesc EMUi11 se vor califica și pentru Harmony OS. ”Huawei has revealed that EMUI 11 devices will be eligible for an upgrade to Harmony OS.” https://www.androida...pgrade-1157717/ Edited by badmania98, 03 November 2020 - 13:49. |
#17
Posted 20 November 2020 - 11:00
conform unei postari de pe Huawei blog, desi neconfirmata in mod oficial rezulta ca s-a scurtat lista telefoaneleor eligibile pt E11
Huawei has started rolling out EMUI 11 to devices in China, but it is yet to announce upgrade plans for multiple regions as it did with EMUI 10.1. However, the Huawei Blog claims that Huawei has announced which devices will be receiving its latest OS, and surprisingly few have been included. According to Huawei Blog, Huawei has confirmed that it will be upgrading the following devices to EMUI 11: Huawei P40 Huawei P40 Pro Huawei P40 Pro+ Huawei Mate 30 Pro Huawei Mate Xs Huawei P30 Huawei P30 Pro Huawei P30 Pro New Edition Huawei Mate 20 X Huawei Mate 20 X 5G Huawei Mate 20 Pro Huawei Mate 20 Huawei Mate 20 RS Porsche Design Huawei nova 5T Apparently, devices like the P40 Lite, Mate 30 and Mate 30 Lite will not receive EMUI 11, which seems odd. The same seemingly applies to the P40 Lite 5G, P40 Lite E, P30 Lite, P30 Lite New Edition and any P smart or Y series handsets. In schimb, seria P40 (cele ramase) vor incepe sa primeasca din Decembrie ultimul update la E11 Atentie: E11 este bazat tot pe Android 10, asadar discutam de interfata doar, nu si de ultimul update de Android. lista telefoanelor de China ce deja primesc update la E11 este: Huawei Mate 30 4G Huawei Mate 30 Pro 4G Huawei Mate 30 5G Huawei Mate 30 Pro 5G Huawei Mate 30 RS Porsche Design Huawei P40 Huawei P40 Pro Huawei P40 Pro+ Huawei MatePad Pro Huawei MatePad Pro 5G iar din 18 Decembrie se porneste la acestea si beta de Harmony. ultima lista oficiala pt Harmony 2.0 inca nu este prezentata Attached Files |
#18
Posted 20 November 2020 - 13:15
Sa fie primit , mai bine fara GMS nu ne ajuta asa mult.
|
Anunturi
Bun venit pe Forumul Softpedia!
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users