Exista ingeri buni si rai? Cine sunt acestia?

Curând sosi şi un copilaş. Când copilul avea trei luni a venit un ordin de la regiment ca să se detaşeze un pluton pentru unul din forturile din jurul Bucureştilor, care la acea dată se terminase de construit şi fusese înzestrat cu tot .materialul de apărare în caz de război.

Colonelul, neştiind care unitate să. o detaşeze, decise să tragă la sorţi. A scris pe bilete companiile, le puse în chipiul unui ofiţer şi de faţă cu toţi ofiţerii a tras un bilet. • A ieşit compania a treia a căpitanului Ştergeanu. Prin acelaşi sistem a fost tras la sorţi din această companie un pluton cu ofiţerii săi. Destinul a ales să plece la Bucureşti sublocotenentul Grigoratu. A fost jale mare pe familia lui şi a germanului, pentru că se despărţeau unii de alţii. Şi totuşi ordinul trebuia executat.

S-a îmbarcat în tren acest pluton, cu toată zestrea lui şi cu toată gospodăria lui Grigoratu, şi au pornit cu toţii spre Bucureşti. Trenul militar ajunse între staţia Brazi şi staţia Prahova, de pe linia Bucureşti-Ploieşti, unde din cauza ploilor abundente terasamentul se înmuiase, slăbind linia. Trenul, ajuns în acest punct, a început să oscileze. Era o zi caldă, cu zăduf. Soţia ofiţerului ieşise pe culoar cu copilul în braţe, privind la dreapta şi la stânga. La un moment dat vagonul oscilă brusc într-o parte. Doamna îşi pierdu echilibrul şi, într-o uitare de sine, căută să se rezeme de peretele vagonului; prin această mişcare, copilul din braţele sale a fost proiectat pe fereastra deschisă a vagonului. Mama, văzând acest lucru, inconştientă, se repezi la uşă şi se azvârli afară. în acelaşi moment vagonul se înclină şi se răsturnă, târându-se câţiva metri, până la oprirea trenului. Copilul şi mama au fost zdrobiţi şi prefăcuţi într-o masă de carne şi sânge.

Sublocotenentul Grigoratu în acest timp se afla în compartimentul vagonului şi citea nişte note. Când vagonul s-a răsturnat, a ieşit pe.o fereastră, căutând şi întrebând unde e soţia şi copilul său. Soldaţii toţi exclamau: „O femeie şi un copil sunt sub vagon". Grigoratu înţelese drama. O lovitură de trăsnet îi trecu prin creier şi o luă la fugă peste câmp. Ajunse în comuna Brazi, la han, obosit, cu tunica fluturând, cu părul dezordonat şi plin de noroi pe ghete şi pantaloni. Se opri şi cu un aer dement exclamă: „Săracii, sunt sub vagon! Vai, soţia mea,-sărmanul meu copil!" Ţăranii au înţeles imediat că au de-a face cu un nebun. Dar în curând a venit vestea de la gară că s-a întâmplat o. nenorocire. Un tren a deraiat.

S-a strâns lumea, au sosit ajutoare de la Ploieşti şi au repus

trenul pe linia ce s-a reparat. Soldaţii au fost dirijaţi mai departe

la Bucureşti, iar masa de carne strivită a copilaşului şi a soţiei

lui Grigoratu a fost aşezată într-un coşciug provizoriu, preparată

' spre a nu se strica şi înapoiată cu sublocotenentul la Focşani,

.unde s-a făcut o înmormântare la care a luat parte tot oraşul. A

fost o jale nemaivăzută în capitala judeţului Putna. Toate ziarele

de la acea vreme au scris despre această nenorocire. în locul hii

Grigoratu a fost trimis la fort un alt ofiţer, iar el a căzut într-o

completă prostraţie.     ' -   ,

Avea* mintea tulbure, dar era liniştit. Colonelul a dispus să nu-facă nimic, să fie lăsat în pace, să vină când vrea, să facă ce vrea, până îşi va reveni din groaznica lovitură a soartei.

A doua zi, spre seară, fiind prin oraş cu soţia, îl ved^r. pe trotuarul opus pe sublocotenentul Grigoratu; Soţia îmi spase: „Uite pe Grigoratu, iacheamă-1 să ne spună cine cânta a->sară aşa de frumos". Imediat îl şi chemai. După ce se apropie şj ne-a dat bună seara, soţia mea îl întrebă: „Domnule sublocotenent, aseară trecând pe sub ferestrele locuinţei dumneavoastră am auzit o muzică frumoasă, splendid executată. Dacă nu'suntem • indiscreţi, cine cânta?" La această întrebare sublocotenentul şi-a plecat ochii, s-a întunecat şi a tăcut. Eu am intervenit: „Ei, dragul meu, eşti tânăr, eşti supărat, îţi este permis ca o persoană tânără şi drăguţă să îţi cânte la pian".

La aceste cuvinte sublocotenentul ridică capul şi cu ochii holbaţi spuse; „Domnule căpitan, memoria iubitei mele soţii şi a îngeraşului meu nu se vor şterge din acest creier. Sufletul lor \îl voi cinsti cât voi trăi. Altă femeie nu voi mai atinge!"

După, aceste cuvinte se cuvenea ca subiectul să fie închis,
dar femeia tot femeie, şi soţia mea reveni: „Respectăm
sentimentele dumneavoastră şi totuşi te rugăm să ne spui cine
cânta aşa de măiestrit?" La această întrebare nepermisă, el;
răspunse: „Eu". Soţia mea răspunse: „Ştiu că dumneata cunoşti
notele, că plimbi degetele pe claviatură, dar de cântat şi mai
ales de o interpretare atât de artistică nu eşti în stare. Acolo a
fost o altă mână." Presat, constrâns într-un mod nepermis de
insistenţa soţiei mele, el răspunse după un lung oftat. „Doamnă,
v-aş spune un secret, dar vă rog, vă conjur să nu-1 divulgaţi
nimănui."    .

Amândoi am răspuns că deoarece se face apel la onoarea noastră, nu vom spune la nimeni. Asigurat de fagăduiala noastră, el spuse: „în fiecare seară vine soţia mea şi îmi cântă o oră, două şi apoi pleacă. Dumneavoastră aţi auzit-o cântând pe iubita mea soţie." La această afirmaţie am rămas amândoi înmărmuriţi. Cum o să vină o moartă să cânte la pian? Corpul ei era la cimitir. Şi soţia mă atinse cu cotul, dându-mi de înţeles că sărmanul este tot nebun.

Dar ca şi cum ar fi înţeles starea noastră spirituală, gândul nostru, spuse: „Dacă doriţi să vă încredinţaţi de acest fapt, poftiţi, veniţi la mine şi vă veţi convinge. Iată, puteţi veni astă-seară, la ora zece." La această propunere am răspuns afirmativ şi ne-am despărţit.

Abia aşteptam să se facă ora zece seara. La această oră ne-am- îndreptat către casa lui Grigoratu. Când să intrăm în casă, uşa se deschise şi o bătrână ne întâmpină: „Bine aţi venit. Mi-â spus fiul meu de venirea dumneavoastră, dar nu ştiu dacă a făcut bine de a. divulgat faptul că soţia lui vine în fiecare seară, să ne cânte câte o oră şi apoi pleacă." Auzirea acestor cuvinte din gura unei bătrâne ce nu trecuse prin focul sufletesc ca fiul său, deci în toate facultăţile mintale, ne-a făcut să reflectăm că în toată această poveste trebuie să fie ceva serios.

Ne-au primit în salon şi discuţia se urmă despre mulţumirea ce i-a acordat-o Dumnezeu fiului ei, de a şti că soţia şi copilul său trăiesc, dar nu într-un corp de carne. La un moment dat intervine în discuţie sublocotenentul, care ne rugă să-i permitem să stingă lampa cu petrol, căci lumina face rău soţiei sale (aşa i se ceruse-din primul moment al apariţiei sale). Negreşit, pentru a fi părtaşi la marea minune de a vedea o moartă vie, am primit această propunere. Curând ochii noştri s-au obişnuit cu întunericul şi vedeam bine obiectele din interiorul camerei.

Deodată sublocotenentul spuse: „Iat-o! Vine!" Ne-am îndreptat privirile spre uşă, dar aceasta nu se deschise şi nici nu se vedea cineva. Facem ochii mari, ne concentrăm privirea şi tot nu vedem nimic. Sublocotenentul ne spune după un minut: „Soţia mea vă salută. S-a aşezat la pianină şi vă întreabă ce doriţi să vă cânte."

La această întrebare, cum era la modă pe atunci şi se eânta de către toate orchestrele valsul lui Ştrauss „Dunărea albastră", soţia mea propuse să cânte acest vals.

în fine, soţia mea a propus şi alte lucrări din compoziţia lui Liszt şi Bethoven. După câteva interpretări fără cusur, sublocotenentul anunţă: „Acum soţia mea pieacâ, vă_Łsalută".

Am privit adânc să străpungem cu privirile noastre şi pereţii, ne-am plimbat privirile prin toată camera şi spre uşă, dar nici de data aceasta nu am văzut pe nimeni altul decât pe Grigoratu şi pe mama lui.

A aprins lampa, dar privirile noastre se întorceau mereu spre pianină. Ca şi cum ar fi citit gândul nostru, Grigoratu se repezi la pianină, îi apucă mânerul lateral şi o trase pe roţile ei departe de zid, zicându-ne: „Priviţi, este o pianină obişnuită, nu are nici rulou cu foaie, nici dispozitiv electric": (De fapt, la acea vreme lipsea electricitatea în Focşani).

Consemnat de mine, prof. Scarlat Demetrescu