Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Mobile.de ofera imprumut de bani ...

problema test grila

Digi24 a disparut de pe TV Lg

Drept de proprietate intelectuala...
 Jante noi shitbox

Trinitas TV 4K

Dacia 1316 cu 6 usi ...

Frecventa modificata radio
 Un nou pericol pt batrani

Ar trebuii sa vindem imobiliarele...

Dupa renuntarea la aparat dentar

pelerinaj in Balcik
 Noul format Jpegli iși propu...

Dade, dade

Probleme accesare nr test telefon

Parola la lock screen
 

Edifier r2730db

* - - - - 1 votes
  • Please log in to reply
10 replies to this topic

#1
the_ice_master

the_ice_master

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 849
  • Înscris: 20.03.2008
Salutare!

Mă tentează niște boxe 2.0 și m-am oprit la modelul acesta.
Aș vrea câteva opinii, dar acest topic poate fi și topic general despre acest model.
Ce mă atrage:
- 3 căi (am eu un fix ca mediile să aibă propriul difuzor în ideea că ar fi mai bogate, deși știu că sunt mai greu de realizat aceste boxe. Nu știu de ce am fixul, poate fiindcă îmi place cum sună Electronica Industrială JAZZ HiFi pe 3 căi).
- Bluetooth, întrările multiple, printre care și cea digitală.
-au amplificatorul incorporat, nu am foarte mult spațiu, căci altfel aș prefera și eu amplificator și 2 boxe.

Ce nu sunt sigur:
- construcția : ma refer la interior, am văzut un video pe net despre  r2700db ce era desfăcut și avea destul de mult material fonoabsorbant, ceea ce mi-a plăcut. Dar, citind o recenzie pe tomshardware.de, am aflat că modelul r2730db nu ar avea sau nu ar avea atât de multă, motiv pentru care ar avea unde staționare sau ar fi amplificate și, spunea neamțul, că acelea sunt de vină pentru boost-ul pe bași la 70 de Hz. După ce a pus mai multă vată, problema s-a rezolvat, însă nu mi se pare ok să umblu prin ele, mai ales că au electronica într-o boxă plus garanția.
Dar poate CEA MAI MARE PROBLEMĂ :
-nu am cum să le ascult în Cluj, nu le-am găsit la niciun magazin fizic, doar online le au.

#2
bogocnb

bogocnb

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 558
  • Înscris: 20.03.2006
Salut.
Detin aceste bose de 2 saptamani. Sunt conectate la un tv LG 43UJ670V prin conector optic. Sunetul reprodus este captivant, facand vizionarea unui film pe netflix o placere, foarte multumit de abianta creata. Au mai fost textate prin conexiune bluetooth, atat la telefon cat si pc, s-a conectat imediat si sunetul a fost placut (a diferit in functie calitatea fisierului reprodus, flac sau mp3 si de placa de sunet). Eu le folosesc impreuna cu un DAC Fiio E10k, iar rezultatul ma multumeste profund (bas suficient). Trebuie sa mentionez ca aceste bose trebuie pozitionate pe stand, nu sunt bose de podea, audiatia este diferita in functie de pozitionare. In categoria de buget aceste bose, din punctul meu de vedere sunt ce-a mai buna alegere (nu mai vorbim de varietatea de conexiune).

Inante de Edifier r2730db am folosit un an si jumatate Microlab Solo 7c new, iar calitatea sunetului este inferioara. Microlab trebuie pozitionate la ce-l putin 30 cm de perete datorita bas reflex pozitionat pe spate.

Mai poti citi postarile lui razor01 si edigee referitor la aceste bose, in acest topinc aici.

Edited by bogocnb, 25 November 2017 - 06:57.


#3
donjoe

donjoe

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,590
  • Înscris: 23.08.2006
Sunetul de pe Netflix nu e o referinţă adecvată pentru testat scule audio, ţinând cont că nu depăşeşte 96 kbps/canal, indiferent de rezoluţia video (sau tipul de abonament). N-au acordat niciodată prioritate calităţii audio, din păcate.

#4
the_ice_master

the_ice_master

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 849
  • Înscris: 20.03.2008
https://www.krugerma...peaker-set/2539
https://www.krugerma...eaker-set-/2458
De acestea ce părere aveți?

Rugăminte : poate un moderator să modifice titlul topicului în : Achiziție boxe active 2.0 3 căi? Mulțumesc anticipat.

#5
edigee

edigee

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,178
  • Înscris: 16.10.2008
Vezi ca era cineva care se plangea ca n-au "bas distrugator" si nu suna ca in club!Posted Image
https://forum.softpe.../#entry21894273
De acolo in continuare pe acel topicPosted Image

#6
bogocnb

bogocnb

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 558
  • Înscris: 20.03.2006

 edigee, on 26 noiembrie 2017 - 16:42, said:

Vezi ca era cineva care se plangea ca n-au "bas distrugator" si nu suna ca in club!Posted Image
https://forum.softpe.../#entry21894273
De acolo in continuare pe acel topicPosted Image
Am citit respectivele postari, m-am crucit.

#7
the_ice_master

the_ice_master

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 849
  • Înscris: 20.03.2008
Am citit și eu postările. Nu mă înteresează bass distrugător, eventual să coboare mai jos în frecvență, într-adevăr. Dar nu vreau să bubuie.

#8
razor01

razor01

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,071
  • Înscris: 01.03.2016

 donjoe, on 25 noiembrie 2017 - 21:33, said:

Sunetul de pe Netflix nu e o referinţă adecvată pentru testat scule audio, ţinând cont că nu depăşeşte 96 kbps/canal, indiferent de rezoluţia video (sau tipul de abonament). N-au acordat niciodată prioritate calităţii audio, din păcate.

Ala 5.1 e si mai prost, eu prefer sa vad stereo pe Netflix. Sunetul multicanal daca nu se aude cum trebuie mai bine lipsa.

#9
the_ice_master

the_ice_master

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 849
  • Înscris: 20.03.2008
Update :am comandat duminică edifier r2730db de la Emag, 699 RON.
Le-am pus pe o canapea, doar cât să le testez, urmând să le așez apoi undeva.
Am stat 1 oră nemișcat de acolo și mi-am ascultat melodiile cunoscute, îmi place mult cum sună . Revin cu detalii ulterior.

#10
bogocnb

bogocnb

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 558
  • Înscris: 20.03.2006

 the_ice_master, on 08 decembrie 2017 - 17:54, said:

Update :am comandat duminică edifier r2730db de la Emag, 699 RON.
Le-am pus pe o canapea, doar cât să le testez, urmând să le așez apoi undeva.
Am stat 1 oră nemișcat de acolo și mi-am ascultat melodiile cunoscute, îmi place mult cum sună . Revin cu detalii ulterior.

Sa asculti flac sau mp3, 320 biti minim.   Un DAC as mai recomanda.

#11
the_ice_master

the_ice_master

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 849
  • Înscris: 20.03.2008
Revin cu niște detalii.
Data comanda duminică la Emag, ajung doar azi.. 😒
Coletul : o cutie grea de 19kg.
Desfac boxele : e adevărat ce zice pe internet, chiar par mai mari decât în poze fiindcă sunt de aproximativ 2x mai adânci decât sunt late. Și sunt și destul de grele și solid construite. Singurul minus ➖ : logo-ul edifier de pe o mască e foarte ușor strâmb. Dar atâta bai să fie.
Am pus repede boxa dreapta să o ascult, cu emoții, mi-era frică să nu sune nasol. E și asta o chestie când cumperi boxe fără să le asculți.
________
Disclaimer: nu am prea ascultat boxe scumpe și poate nu am așteptări foarte mari, dar am ascultat boxe mai proaste.
Pana acum am ascultat doar pe Bluetooth
Audiție: la început, bass-ul părea cam liniștit, nu știam dacă difuzorul de 6,5inch poate reda prea mult bass. Mediile se auzeau bine, chiar foarte bogat, astfel încât auzeam sunete noi în melodii și, ma gândeam ca nu cumva acele sunete să fi fost zgomote vibratory ale boxei din cauza calității slabe. Am ascultat mai atent, nici vorbă, sunt solid construite. Am răsuflat mai ușurat. Am pus melodii cu bass mai puternic, din nou niciun zgomot în plus, însă am observat cât de mult se deplasa difuzorul de bass chiar dacă era dat mai încet, ceea ce mi se părea ciudat, dar în același timp zic că e un lucru bun. Caut boxa să văd dacă nu scapă aer de Bass reflex pe undeva(cum citisem că se întâmplă la Microlab Solo 9C). Nu, totul etanș.
După ce boxele au trecut de aceste examinări critice, am început să analizez sunetul.
■ Medii:
Încep cu mediile fiindcă au fost primele pe care le-am remarcat și pentru că am ales aceste boxe deoarece sunt pe 3 căi. Chiar căutam difuzor separat de medii, cum erau pe boxele Jazz de la Electronica Industrială. Asemenea lor, un sunet foarte bogat pe partea de voci, chitară electrică, până și premierul din melodia Fameless- For the Love of God (trupa lui Tiberiu Albu) se auzea foarte clar, cu reverb-ul specific de premier. În alte cuvinte, muzica pare vie, nu înfundată precum am auzit la alte boxe. Aș spune că filtrele își fac treaba, idem și bi-amplificatorul. (aici aș menționa că, conform unei recenzii citite pe Tom's hardware.de nu sunt de fapt 3 amplificatoare cum spune marketingul celor de la Edifier, ci 2: unul pentru bass și unul pentru medii plus înalte, aici existând un crossover. Nu pot confirma asta, nu le-am desfăcut și nici nu intenționez să fac asta.)
Îmi place mult că bass ul nu acoperă mediile, toate cele 3 spectre ale sunetului se aud clar definite. Difuzorul de medii este destul de generos ca dimensiune, în plus coboară destul de jos până la vreo 150 Hz sau cam așa după urechea mea, iar la volum mai mare se și pot observa vibrațiile pe suprafața lui. (desigur, nu ample, dar, spre deosebire de boxa Jazz de la Electronica Industrială, unde nu se observă). Am stat și am ascultat multe melodii, și rock, și electro, ambient, psichill, psibient și, practic, mi se pare că sună mult mai bine. Pe ce boxe am ascultat până acum mediile erau mute în comparație. Cum mai citisem pe un review mai demult, ai impresia că chiar îți cântă cineva în față, chitarele Rock sunt clare, vocile se aud bine.

Bass: Deși inițial cam tăcută, difuzorul de bass și-a dat drumul de îndată, dar nu părea să coboare prea jos. Menționez că am pus boxele pe canapea inițial, să le testez, în fața mea. De îndată ce m-am ridicat de pe scaun, bass-ul s-a auzit mult mai bine și cobora mai jos. Chiar sună foarte bine. Posibil să fie un boost pe bass cum arăta pe graficul celor de la Tom's hardware.de, ei spuneau chiar că ar fi un sunet de bubuială, dar mie nu mi se pare așa. Mi se pare un boost bun pe bass, chiar și cu potențiometrul de reglaj la 0. Desigur, fiecare cu gusturile lui, însă mie chiar îmi satisface pofta de bass. Îmi amintesc că este un alt topic cu un utilizator care voia bass ce dărâmă pereții. Nu, aceste boxe nu oferă așa ceva, dar oferă un bass bun, nu sunt liniare, cred că bass-ul chiar are un boost, dar sună bine.(cred că niște monitoare audio liniare mi s-ar fi părut plictisitoare și ar fi fost inutile, fiindcă nu am Studio acasă.) Legat de coborâtul în frecvență, chiar coboară destul de bune, melodiile sună bine și plin și răspunsul în frecvență dat de producător pare real, cel puțin după urechile mele. Am încercat și melodia Phalaeh-Should pe true, care are un Bass jos de vreo 35 de Hz sau asa ceva la un moment dat, și nu se prea aude, acesta ar fi un mic minus ➖. De exemplu boxele Sony MF-450, tot cu difuzor de 6,5 inch pot reproduce acel bass. Însă, revenind pe un ton pozitiv, chiar mi se pare că cei de la Edifier au făcut o treabă foarte bună și au scos mult din difuzorul de 6,5 inch. După cum am ascultat, difuzorul de bass nu urca peste 90-100 de Hz, ceea ce mi se pare un lucru ok. Reproduce doar bass. Și, apropo, nu știu cum se fac difuzoarele acum, dar față de alte difuzoare mai vechi pe care le-am văzut, acest difuzor este FOARTE MOBIL. Pare să aibă un con foarte flexibil și care răspunde rapid. Nu sunt expert, dar mi se pare un lucru bun. La volum mare, cred că se deplasează și 4 cm. 3 sigur se deplasează. Garnitura e din cauciuc. Nu vibrează nimic în plus în boxă, nici dacă pun mâna pe boxă în exterior nu par să se transmită vibrațiile prea tare prin lemn, semn că este solidă. Și la percuția lemnului, pare să fie solidă.
Înaltele : deși citisem pe net cum că nu sună prea bine înaltele (conform unor recenzii date de utilizatori), eu zic că sunt bine reprezentare fără să fie excesive. Adică, au acuratețe, dacă melodia originală nu are înalte prea înalte , atunci nu se aud, ceea ce poate da impresia că nu urcă prea bine în frecvență. Însă, la audiția melodiei în format flac REM- it's the end of the world as we know it, care are la început pe fundal un sunet de frecvența înaltă, vreo 14khz,se aude bine. Știu că Bluetooth-ul comprima din calitatea flac, dar tot se aud bine înaltele. Voi încerca și intrarea analogica cu audio de pe un S7 doar ca test, dar eu voi asculta principal prim Bluetooth. Cred că mult mai importante sunt boxele în gama aceasta de preț decât fișierele, degeaba ai flac dacă boxele nu pot sa îți reproducă bine mediile sau înaltele.
Volum:pentru un apartament de 50mp, e prea mult, nu cred că le voi prea putea folosi la maxim fără să vină vecinii. Bass ul se transmite prin pereți. Se aud tare pentru o cameră, nu te scot afară din ea(sau poate nu am dat eu la maxim), însă nu intenționez să ascult la volum mare.
_________
Concluzie:
Pentru 700 de RON cât am dat pe ele, nu cred că găseam boxe mai bune, pe 3 căi, noi și așa de bine realizate. Chiar sunt impresionat de firma aceasta și am realizat că eticheta de chinezărie chiar nu se aplică aici. Adică da, această firmă e chinezească, dar îmi pare că chiar își dau silința pe partea de audio plus că știu să facă o boxă bună. Chiar și designul retro al boxelor, ce amintește de anii 80,arata, după părerea mea, că producătorul se orientează pe sunet și calitate și nu pe briz briz-uri și chestii de prost gust. De apreciat iarăși designul minimalist, doar 3 butoane pe lateral și un led multicolor care îți indică intrarea. Bravo, Edifier, așa trebuie să fie niște boxe, să te impresioneze prin sunet, nu lumini, că de aia sunt boxe și nu TV.
Foarte mulțumit de sunet, m-au făcut chiar fericit. Repet, poate standardele mele nu au fost foarte ridicate, neascultand boxe foarte bune, dar am ascultat boxe proaste și pot să vă spun că aceste boxe nu au niciuna din părțile rele ale boxelor proaste.
Unii ar spune că poate controalele de bass și înalte sunt prea puțin, iar cele de înalte pornesc de pe la 5khz,care mie nu prea îmi convine ,dar mie oricum îmi place sunetul lor default. Plus că, prin Bluetooth, oricum am egalizator pe telefon.
Ce îmi doresc : să fie realizate calitativ în sensul că să reziste, vreau ca aceste boxe să îmi gâdile în mod plăcut urechile mult timp de acum încolo. Iar dacă sistemul Genius 5005, ce are 10 ani, încă merge, zic că și Edifier-ul acesta are o șansă.
Le recomand cu căldură.
P. S. Chiar fac un mic poc pe înalte când pornesc, se aude slab, de ignorat. Iar pe înalte se aude un zgomot de fond chiar mic, e normal după părerea mea. Cum am pus boxele sus pe mobilă, nici nu se aude. Apropo de asta, nu sunt tocmai ideal puse acolo, ar cam trebui puse la nivel cu mine, dar asta voi vedea pe parcurs.

Anunturi

Chirurgia endoscopică a hipofizei Chirurgia endoscopică a hipofizei

"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală.

Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate