O poveste obișnuită...

- O poveste obișnuită –
Holul unui spital. Lung, rege și întunecos. Moarte plutește în aer. Poți mirosi de o la o poștă sutele de medicamente de prin spital. Chiar și microbii au un miros aici. Dar nu și în spitalul din orașul nostru. Aici e curat și toate-s la locul lor. Știu că pare ciudat, dar am avut un noroc fenomenal. Pentru că spitalul nou a fost construit acum doar doi ani. Așa că nu a avut timp să se strice, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
Cătălin are 20 de ani și nici un drum în viață. Deși a luat BAC-ul, nu s-a dus la facultate. Considera că nu este pentru el. Sau cel puțin nu acum. Astăzi merge la spital pentru a primi rezultatul analizelor sale. Și-a făcut analize pentru că se simte rău. Este mereu obosit, nu se poate concentra și mereu transpiră. Numai azi a schimbat două tricouri. De obicei umblă cu haine de schimb la el, ca să nu se facă de râs. Cum ajunge într-un loc, cere voi la baie și se schimbă de tricou. Cu acest rezultat al analizelor, speră (speriat) că va afla de ce suferă.
În capul lui sunt zeci de boli cu aceleași simptome. Le-a căutat pe Internet, a aflat tot ce se putea despre ele. Dar nu și o concluzie clară. Sunt mai multe boli care cauzează transpirații. Acum stă pe hol și așteaptă pe un scaun. Din cabinetul doctoriței se aud voci. Pare să fie o bătrână. Ea se tot plânge că e mică pensia. Dar Cătălin se gândea la analizele lui. După trei zile chinuitoare în care a așteptat, azi avea să afle de ce e bolnav.
Dacă ar fi aflat că are o boală incurabilă, s-ar fi retras să moară singur. A spus mereu că refuză tratamentul, pentru că nu vrea să își prelungească existența chinuită. La un moment dat, bătrâna iese din cabinet. După ea iese asistenta, care îi spune să aștepte puțin:
- Doamna doctor vorbește la telefon cu un pacient, mai aveți puțină răbdare. Imediat vă chemăm noi înăuntru.
Cătălin se face mic în scaun. Începuse din nou să transpire. Capul îi vuia îngrozitor iar el era peste măsură de speriat. Bătrâna, care își strângea buletinul îl vede. Se întoarce către el, și îi zice:
- Te simți bine tinere?
El ridicând ochii din pantaloni:
- Încerc să fie bine doamnă... Am venit aici să iau rezultatele analizelor...
- Tu la vârsta ta faci analize? – întreabă bătrâna mirată. Așa tânăr și deja cu probleme? Eu până la 65 de ani nu am știut ce e ăla doctor. Am ținut o casă cu doi copii și un soț care lucra în schimburi. Aia viață grea. Și eram mai mereu pe drumuri. Acum m-au mai lăsat puterile. Vin o dată pe lună și iau pastilele. Ce să-i faci... de la o vârstă te resimți. Dar tu, tu ești tânăr... Ai o viață înainte, nu se poate...
Apoi dispăru în întunericul holului. Din cabinet se aud voci. Doctorița pare veselă și relaxată în discuția cu pacientul. Imediat ce termină, asistenta iese din cabinet:
- Haideți vă rog. Doamna doctor vă așteaptă.
Cătălin intră cu teamă în cabinet. Doctorița se uita pe un pliant cu multă atenție. Când îl văzu în ușă, ridică capul din pliant. Își dă jos ochelarii și îl întreabă:
- Tu când intre undeva, nu saluți?
- Mă scuzați, am foarte... – încearcă să se scuze Cătălin.
- Ai emoții... Am înțeles. Ce te supără?
- Am venit să îmi iau analizele. M-a trimis de la triaj aici.
- Cum te cheamă? – îl întreabă ea, făcându-i semn asistentei să fie atentă.
- Cătălin Anghel. Am 20 de ani.
Doctorița, către asistentă:
- Iuliana, fă te rog un drum până la laborator și i-ai analizele.
Apoi se întoarce brusc către Cătălin:
- Transpiri, nu glumă...
- Da, de asta am și venit să fac analize... – spune Cătălin cu teamă în glas. Am auzit că pot fi multe boli care cauzează transpirație.
- Ca de exemplu? Nu, sincer, sunt curioasă ce ai în cap. De obicei tinerii vin la mine cu boala pusă de acasă. Tu, de ce suferi?
Cătălin, foarte speriat:
- Nu știu, nu sunt eu... eu în măsură să vă spun de ce sufăr. Pot fi multe boli, știți și dumneavoastră... chiar și din cele mai grave...
- Da, pot fi. Și dacă ai să zicem o boală din asta gravă, ce faci? Nu rezolvi nimic dacă te stresezi, mai rău îți faci. Am avut pacient care a venit la mine, el fiind foarte ipohondru. Și nu am putut să îl potolesc. Acum s-a căsătorit, are doi copii și nu mai are timp de prostii. Tu, în schimb, ai tot timpul să îți faci scenarii și asta te omoară. Știi ce-i aia ipohondrie?
- Da – răspunde Cătălin. E atunci când tot crezi că ai boli și te cauți.
- Bingo – îi dă replica doctorița. Sigur, la tine nu cred că e vorba doar de asta. Și soțul meu transpiră, în fine, dar nu așa ca tine. Numai când mă uit la fruntea ta. Ce alte simptome mai ai acum?
- Mă doar în gât, tremur pe interior și îmi vine să vomit. Dar nu tare, așa, ușor...
- Am înțeles... Într-adevăr, pot fi o grămadă de boli cu simptomele astea. Chiar și din cele mai grave, dar eu până nu văd analizele, nu mă pronunț. Apropo, bei?
- Nu beau, nu fumez...
- Dormi bine noaptea?
- Nu prea, mă scol transpirat. Arunc cearceaful de pe mine și dorm fără. E, e ciudat...
- Te cred, stai să vină Iuliana cu rezultatele și vorbim. Ai adus bagajele, așa cum ți s-a zis la telefon. Asta dacă rămâi internat...
- Da – răspunde Cătălin cu regret. Dar pe ce secție?
- Asta hotărâm după analize. O să dau și eu niște telefoane să văd unde ar fi un loc liber. La interne, la cardiologie, la gastro. În funcție de analizele tale.
Între timp intră asistenta cu plicul. În el era “sentința”. Inima lui Cătălin bătea din ce în mai tare. Doctorița deschide cu grijă plicul. În timp ce le citea, mai spunea câte un “aha”, sau un “cum credeam eu”. După vreo zece minute de lectură, îi spune asistentei:
- A venit cu bagaj. Bine că i-au spus fetele de la triaj. E așa cum am crezut. Uită-te și tu. Nu prea am mai văzut așa analize. E drept, că nici nu prea vin tineri pe la noi. Ei se tratează cu țigări, alcool și altele. Nu vin la spital decât când nu mai pot. Of...
Se întoarce către Cătălin:
- Ce boli ai găsit tu pe Internet, dragul meu drag?
- Mai multe – răspunde Cătălin foarte speriat.
- Mai multe care? – contraatacă asistenta.
- Ar putea fi de la diabet...
- Ar putea fi – îl întrerupe doctorița. Problema e că tu ai glicemia între limite. Următoare boală...
- Cred că și de la inimă - spune Cătălin.
- Da, și de la inimă ar putea fi... În fișă scrie că la momentul recoltării analizelor aveai tensiunea 16. Putem suspecta că e de la inimă. Altă boală...
- Doamnă, mai sunt niște boli, dar eu nu vreau să le pronunț.
- OK – îi răspunde scurt doctorița. Ia uită-te și tu pe analize. Cele cu roși sunt valori peste normal, ce e cu galben e sub și ce e cu verde e între limite. Câte roșii ai, câte verzi ai, câte galbene ai? Numără-le, te rog?
- Am una singură – spune Cătălin mirat. Adică am doar una, din ce văd eu. E ceva cu sângele...
- Toate sunt cu sânge dragul meu. Că doar nu or fi cu apă. Se iau probe din sânge și se fac măsurători. Ce nu e bine apare cu galben sau cu roșu. La tine este doar una cu roșu. Iar chestia asta s-a mărit artificial. Când ți-a luat sângele acesta a devenit mai gros. De la frică dragul meu, de la frică. Hai să îți iau tensiunea... O, dar ai iar 16. Stai numai o secundă să dau un telefon. Un moment... Alo, salut, Miruna sunt. Am un băiat aici de 20 de ani, care e foarte speriat. Și m-am gândit să îl vezi și tu. Eu nu prea am ce să îi fac. Pot să îi prescriu pastile, dar oricum nu ar reacționa la ele. E foarte speriat. A transpirat, de zici că e vară, și suntem în octombrie. Bine, ți-l trimit imediat.
Se întoarce către Cătălin:
- Ce ai tu nu se tratează la noi. Nu ține de mine. Tu ai un sindrom anxios, mai exact ești bolnav de frică. Plus de asta, ești un mare ipohondru. Acum am văzut că tu mai ai analize și de acum doi ani, când au ieșit bune. Sigur, nu la fel de bune ca acum, dar bune. O să îți prescriu ceva pentru reflux gastro-esofagian. Să iei pastilele de două ori pe zi, după masă. Una seara, și una dimineața. Acum să trecem la partea cealaltă. Mâine la ora 18:30 te așteaptă un amic de-al meu la el la cabinet. E un fel de psiholog, dar nu ca toți ceilalți. E prieten bun cu soțul meu. E 50 de lei sedința, dar nu te teme, nu ești nebun. Ești doar foarte speriat. Tu știi perfect ce se întâmplă cu tine, dar refuzi să accepți adevărul. E adevărat, nu ești cel mai sănătos, dar nici bolnav nu ești. Singurătatea asta te omoară... Gata, am vorbit destul... Ia și analizele cu tine, uite aici adresa. Prima dată te duci, stați de vorbă, vedeți ce e de făcut. Nu te obligă nimeni să mergi. A, și încă ceva. Eu sunt vineri de gardă la spital, poate vii la un ceai să îmi zici cum a fost.
- Da, o să mă duc mâine. Vineri, de la ce oră sunteți?
- Toată ziua și noaptea. Numai eu o să fiu noaptea la urgențe. Vin toți bețivii... în fine. Vino pe la 10. E mai liber atunci.
Cătălin ieși din cabinet. Perspectiva unei boli grave ieșise din schemă. Dar ipohondria? Cum avea să scape de ea? Coboară grăbit scările. După ce iese din spital, se oprește să caute un taxi. Unul singur era în parcarea spitalului:
- Liber? - îl întreabă Cătălin pe taximetrist.
- Sigur că da, te rog... Unde mergi?
- În cartierul Dealul Nou la B19.
- Serios? Acolo am avut eu prieten, Mitică. Mai stă la voi în bloc?
- Mai stă, dar acum e plecat în Italia.
- Da, că tot zicea el că pleacă. Dar tu ce ai pățit? Sper că nu e de la tariful meu de noapte...
- Nu, nu, e OK. Am eu ale mele.
- Ce te supără? – insistă șoferul de taxi.
- Sufăr de ipohondrie...
- Bine că nu suferi de impotență... ipohondria se mai tratează, dar ce e mort, nu mai scoli din morți. Bine că e doar atâta lucru. Ce pastile ți-a recomandat?
- A zis să mă duc la un psiholog...
- Și ai să te duci?
- Nu prea am de ales. Să văd ce spune și omul ăsta. Cică nu ar fi chiar psiholog. Nu știu ce să zic...
Taximetristul se uită lung la Cătălin:
- Fă ce faci, dar fă să fie bine. Ești tânăr... La ce facultate ești?
- Nu sunt la facultate. Stau acasă...
- Ai BAC-ul luat?
- Am, am, dar stau acasă. Nu mă duc pentru că...
Șoferul îl întrerupe:
- Eu am facultate, masterat și doctorat.
- În ce? – întreabă vădit mirat Cătălin
- Nu contează. Pune mâna și fă și tu facultate. Dacă nu ai un motiv bun, gândește-te că un taximetrist are facultate. Și apoi scutură-te și apucă-te de facultate. Ce facultate vrei să faci?
- Nu știu, nu m-am gândit...
- Ai o mare problemă aici. Vezi tu ce faci cu viața ta. Ești băiat mare. Apropo, ipohondria nu înseamnă că ești bolnav, înseamnă că te crezi bolnav.
După o pauză:
- Folosește timpul în care te gândești cum să mori, să înveți pentru facultate. Fă ceva cu viața ta și repede. Hai, că am ajuns. Face 10 lei cursa.
Cătălin plătește repede și coboară din mașină. Cum se poate ca un taximetrist să aibă doctorat. Nu, sigur era unul în ceva tehnic și ușor. Urca pe scările blocului și se gândea la toate asta, când sună telefonul...

prost, foarte prost scris. ai o manie cu frazele formate din 3-4 cuvinte?

LE: e ia-i analizele, nu i-ai analizele. mai departe n-am mai avut rabdare sa citesc.

Nu folosesc niciodată fraze lungi.

Off-topic...
Pseudo-nuvela (cea cu cuplul de minoritari) e destul de slab scrisa.Desi se vrea realista, are cateva elemente foarte neversimile!Iar finalul, deschis dar totusi inchis...Nota mea la aceasta creatie e 6

"Apoi luă câinele de gât și-l simți cum tremură. Toate zgomotele nopții încetaseră. Nu auzise elefantul și David nu-l văzu până ce câinele nu-și întoarse capul și păru că se face una cu el. Apoi umbra elefantului îi acoperi și el trecu fără să facă deloc zgomot și-i simțiră mirosul în briza care venea dinspre munte. Mirosea pătrunzător, dar a bătrânețe și a acru, și când trecu, David văzu că părea să atingă pământul cu colțul stâng"