Senzatia-viata calator in clipa prezent

Inceputul si non inceputul, doar obiective turistice

Cand, cum, in ce fel sau unde?
Numai intelesuri in care senzatia-viata calatoreste acum, fie chiar si prin impresia amintirii.
O calatorie prin impresia existentei de sine si cea a existentei lumii, o calatorie prin impresii carnale si spirituale, in fond doar impresii, in fond doar senzatii.
Calatoria prin impresia amintirii, impresia unui trecut al clipei ce a fost chiar acum sau de mult, calatoria prin simtiri si gandire, prin rationamente si idei, prin intelesuri simtite sau speciale, prin dureri si placeri, calatoria prin imagini si imaginar, cea a gusturior si mirosurilor, a sunetelor sau tactilitatii, calatoria organicitatii, a proprioreceptivitatii si cea kinestezica, calatoria in mister; toate acestea si multe altele, impreuna constituie calatoria senzatiei viata in clipa prezent.
Trecutul, fie el si al clipei imediat trecute, face parte din clipa prezent ca amintire a acelei clipe prezent in care el se manifesta.
Viitorul la fel prin imaginatie.
Locatia, localizarea?
Numai simtire de inteles dublata.
La fel intreaga aventura din calatoria senzatiei-viata.
Calatoria prin impresia inceputului si sfarsitului, prin cea a umanului si umanitatii, a viului si neviului, a fiintei si nefiintei, calatoria cotidianului, a activitatii, odihnei, a starii de veghe si somn, a cunoasterii celor ale vietii, a celor stiintifice, religioase-spirituale, filozofice, a experientelor, calatoria prin impresia vietuirii.
De ce impresia vieturii si nu vietuire?
Pentru ca senzatia-vietii nu e partizana nici unei conventii si nici macar a nonconventialitatii.
Ea doar participa, are parte de oferta calatoriei vietii in care se afla inclusa si din care face parte si impresia vointei liber consimtita, totul.
Cand a inceput calatoria?
Cuvantul cand, implica un inteles, acela de temporalitate si raspunsul la aceasta intrebare ii e oferit senzatiei-viata de catre intelesurile provenite in clipa prezent ca amintire (rememorare) sau ca informatie dinspre alte surse-impresii ce alcatuiesc calatoria prin clipa prezent (asa cum ar fi o sursa umana sau una gen media).
Senzatia-viata a primit ca dinspre o multitudine de surse-impresii ce participau la alcatuirea calatoriei, foarte multe si extrem de diferite informatii, privitor la cand, unde, cum, in ce fel, de ce si orice alta intrebare posibila referitor la orice posibil.
Tot aceast masiv atac informational ii apare acum, in clipa prezent senzatiei viata, ca si amintire a unor cauzalitati a conventionalitatiilor de orice fel cu care ar fi rezonat candva.
Acuma insa, intelesurile ce fac parte din calatorie ofera senzatiei viata acces la relaxare vizavi de orice conventionalitate si chiar fata de neconventionalitate; ele constituie doar obiective turistice ce merita vizitate in cadrul calatoriei prin clipa prezent.

Edited by altnume, 26 August 2015 - 05:01.

Intrebari pe care gandurile nu le vor pune ACUM

De ce nu vezi Europa?
Intrucat impresiile-senzatii ce imi constituiau ochii, nu mai sunt cu mine.
De ce nu simti morosul florilor?
Intrucat impresiile-senzatii ce le alcatuiau pe ele florile, nu isi mai fac simtita prezenta.
De ce nu faci miscare?
Intrucat localizarea spatiala era numai in mintea mea ca un cumul de impresii-senzatii.
De ce nu imbatranesti?
Intrucat transformarea aceasta apartinea complexului acces la realitate ce era numit corporalitate proprie, complex de impresii-senzatii disparut odata cu intreaga realitate de care am avut parte pana acum.
De ce nu auzi aceste intrebari acum?
Intrucat nu are cine sa mi le puna.
De ce nu iti pui aceste intrebari?
Intrucat nu am cum sa intreb sau sa raspund.
De ce?
Deoarece toata realitatea a disparut.
Si totusui ai realitate.
Da, o realitate inedita de observare fara intelesuri de nici un fel.
Si ce observi?
Observarea nu e inteles, nu e gand, nu e cuvant, asadar cum vrei oare sa pun in cuvinte articulate asa ceva?
Tu poti pune in cuvinte articulate o emotie sau o imagine?
Da.
E cuvantul sau gandul respectiv tot una cu emotia?
Nu.
Asa si observarea, nu e.
Iar acest dialog nu are loc intrucat intelesul-senzatie creier nu mai are acces in realitatea mea ACUM.

Edited by altnume, 23 October 2015 - 20:08.

Voluptatea intelegerii, maestrul de ceremonii al senzatiei viata

Intelegerea, mentorul vietii, mentorul mortii, mentor malefic, mentor benefic, mentor in tot si in toate.
Intelegerea, mentorul ganditului articulat, al ganditului simtit/intinctiv/animalic, al ganditului intuitiv si inspirativ tipic dar si a celui atipic de orice fel.
Intelegerea, mentor al placerii si durerii, al tentatiei si poftirii, voirii si constientizarii, al motivarii si discernamantului.
Intelegerea, inger si demon al unei realitati prin care senzatia viata apare, a unei realitati ce numai prin senzatia viata se manifesta.
Intelegerea, parametru al optimei functionari sau al disfunctionalitatii vizavi de o natura a acestei realitati, tocmai prin intelesuri restrictiva.
Intelegerea, definitoriu al limitelor vietii prin intelegerea gandirii despre moarte, gandire extinsa pana dincolo de tipic, intr-un imperialism ce a ingenucheat atipic intelegerea atipic initiatica.
Intelegerea portal al vietii si al mortii tipice; dar oare, portal al vietii sau al mortii "vesnice"?
Senzatia viata intelege ca exista tocmai pentru ca are acces la a intelege; se intelege ca sinealitate in orice forma a sa, de la senzatiile perceptii numite materialitate si pana la atipicul initiatic, tocmai pentru ca poate intelege.
Este intelegerea mentorul senzatiei viata?
Da.
De ce?
Intrucat asa ii impune legea.
Care?
Legea numita natura, natura a realitatii, referentialul in limitele caruia prin intelegere senzatiei viata ii sunt infatisate posibilitatile, alegerile, limitele.
Legea e insasi intelegerea.
Nu e aceeasi lege "dincolo" de intelegere, natura nu e la fel?
Poate e sau nu, un lucru e sigur, fara aport atipic in mod sigur treci prin chinurile mortii tipice pentru a ajunge "dincolo" sau pentru a disparea inexorabil (in antiteza cu intelesul buddhist al disparitiei).
Mori sau nu?
Numai cine trece, experimenteaza asta, in rest intelesuri ale intelegerii la care senzatia viata are acces.
Intelesurile sunt sau nu ale senzatiei viata, sunt sau nu apanaj al vointei liber consimtite?
Jocul naturii asa impune, daca dincolo de natura, de aceasta lege a realitati, e un alt joc al unei altfel de naturi, de asta e "vinovat" creatorul, fie el un creator in cunostinta de cauza (constient de el insusi si de actiunile proprii) sau in necunostinta de cauza, adica o autosustenabilitate in care prin senzatia viata si-a atins un maxim evolutiv.
Fumul e stiut de foc, focul de combustibilul in cauza, dar acesta si orice altceva e stiut de senzatia viata si de aceea exista.
Nu exista ele dincolo de senzatia viata?
E posibil dar imposibil de dovedit decat printr-o inventie a intelegerii ce calauzeste senzatia viata,  inventie numita probabilitate.
Se "stie" (are realitate) senzatia viata si pentru ca se "stie" (a nu se confunda neaparat cu a fi; poti sa nu fii constient de tine in vreun fel dar constient de un act de realitate de tip observare fara nici un fel de inteles) sau, senzatia viata e stiuta de altcineva, altceva?
E o problema speculativa, cineva/ceva insa trebuie sa o "stie" pe senzatia viata (sau sa se autostie) ca ea sa existe, sa fie si sa reprezinte, ca ceea ce exista (materialist), e (spiritual) si reprezinta (necatalogabil).

Senzatia viata:
Imi dau seama de mine si de realitate pentru ca inteleg, DAR pot sa am parte de o realitate (observationala fara intelesuri de nici un fel) intrucat ma stiu; dincolo de asta, doar fabulatie.
Pentru ca inteleg, ma inteleg ca fiind corp si psihic (corpuri subtile, suflet, spirit si orice altceva) si inteleg intreaga realitate asa cum o inteleg; pentru ca inteleg, inteleg orice inteleg; pentru ca inteleg pot intelege/gandi aceasta: eu=acces realitate, si pentru ca eu (sau intrucat acces realitate; ca si cauzalitate) de aceea (efect) intelegerea/intelesurile/inteleg, de aceea gandesc, rationez, intuiesc,..., de aceea simt, de aceea traiesc, de aceea senzatii si perceptii numite corporalitate/carne, de aceea o realitate proprie fizico-psihica spirituala si o realitate lume/univers, de aeea viata, de aceea moarte, de aceea ...
Pentru ca inteleg ma consider si ma manifest drept om, sot, parinte, muncitor, intelectual, copil, gras, inalt, tampit, savant, boschetar, mama, profesor, descurcaret, poficios, bolnav, sanatos, pacatos, evoluat, carne, spirit, dependent, liber, irascibil, fricos, curajos, frustrat, bogat, sarac, iubitor, bland, sociabil, introvertit, ...
Pentru ca inteleg  inteleg/gandesc/spun asa: "ma doare capul" sau "nu ma doare capul", "castig bani" sau "nu castig bani".
Dar tot pentru ca inteleg  pot spune asa: "imi dau voie sa inteleg ca anumite acte de realitate ma insotesc* (am acces la ele/sau ele la mine) ca si capacitate de a intelege si datorita lor inteleg/consider alte acte de realitate la care am acces, ca fiind (definite drept) senzatii si perceptii, pe care la randul lor le interpretez/inteleg drept corp/cap material, si, inteleg ca actul de realitate pe care il numesc senzatie durerosa, ma insoteste impreuna cu senzatiile numita cap, fapt ce ma face sa afirm ca ma doare capul material al unui corp material".
Daca uit sau nu inteleg asta, ma consider om, ma consider corp, psihic, spirit, .... ce vietuiesc intr-o lume materiala, spirituala ..., ma consider muritor sau nemuritor si dobandesc o mare voluptate intelegatoare prin care axiomatizez "in drepta, in stanga, de drepta si/sau de stanga si in orice parte a spatialitatii zis fizice si psihice de care prin intelegere beneficiez.
Dimensionalitatea spatial-materiala si de miscare/transformare e apanaj de obiectivitate al intelegerii, nu o obiectivitate axiomatica.

* "ma insotes" pe mine ca potential ce are acces la realitate, potential ce numai prin realitate apare, potential ca singurul prin care o realitate apare!

Edited by altnume, 29 December 2015 - 03:29.

Senzatia viata, the king of reality (neprelucrat)

Senzatia viata, un rege ce nu isi da seama de asta.
Senzatia viata pierduta in uimiri observare a actelor de realitate (in consumuri de acte de realitate, in trairi), de la cele ale identitatii (identificarii) de sine (mai) simple sau (mai) complexe (gen omul), la toate cele ce ii constituie (marea) realitate, realitatea generala a carei parte este; e pierdut sau nu a aflat niciodata inca esentialul, identitatea ultima, necompunerea potentiala prin care e posibila orice realitate de sine (adica reala senzatie viata) sau realitate lume (realitate generala).
*Prin reala senzatie viata potentiala senzatie viata e pierduta-n uimirea observare a intelesurilor de toate felurile, de la cele ideatice, rationale si intuitiv inspirative conforme cu o vorbire articulata, la cele instinctiv simtite (specifice complexului consum de realitate al senzatiei viata) numit  lume animala si pana la cele atipic intuitv inspirative; pierduta in uimirea observare a vointei, a emotional sentimantalului, a senzorial perceptivului (inclusiv in privinta carnalitatii), a imaginarului si amintitului, a senzorial procesarii psihico-spirituala, ..., pierduta in toate acestea si altele, pierduta de fapt in uimirea lor (in uimire fata de ele, in uimirea trairilor lor, trairii lor), uita/nu isi da seama de esential, de ea, de insasi senzatia viata; e spectator la spectacolul, la comedia, la carnavalul vietii, la jocul de-a viata, e jucator in propriul sau joc si nu isi da sema de ea decat ca jucator, nu ca si PARTENER.
Senzatia viata e (binenteles ca termenul, a fi, nu e utilizat in nici unul dintre variantele DEX, semnificatia sa e una lingvistica, una comunicativa, nimic neavand cum exprima senzatia viata decat insasi intrinsecitata ce o caracterizeaza, intrinsecitate senzatie viata) partener cu drepturi egale a realitatii generale.
Nici realitatea generala (ce pare si ea ca si senzatie viata, efect al unei teoretice, prin intelesuri evidentiata sursa potentiala) din care senzatia viata face parte, nu poate sa apara decat prin senzatia viata si nici senzatia viata nu poate sa apara fara consum de acte ce ii constituie realitatea generala (fie ea realitata generala, in cea mai extrema varianta posibila formata dintr-un singur act de realitate pe care senzatia viata il consuma/il traieste cum materialist-psihist se spune).
Aceasta e natura realitatii, e legea unui parteneriat cu parti, cu actiuni egale, 50% senzatia viata, 50% realitatea consumata de catre senzatia viata, fie acest 50% si numai consumatia simpla, adica necompunerea de a fi.
E necompunerea de a fi tot una cu senzatia viata?
Da, dar cu reala senzatie viata, nu cu potentiala/teoretica senzatie viata (parte sau nu a teoreticei surse generale potentiale  de realitate) din care prin intelesuri rezulta ca apare senzatia viata.
Necompunerea de a fi, ca si multe alte posibile consumari de sine necompuse, sunt consumuri (trairi) ale potentialei/teoreticei senzatie viata (parte sau nu la randul ei a potentialului/teoreticei surse generale).
Senzatia viata e numai un potential de a consuma realitate, un potential ce se consuma ca reala senzatie viata, ca acte de realitate gen a fi (inclusiv ca senzatiile prceptiile numite fizicitate, ca procesele si facultatile numite psihism, ca cele numite corpuri subtile si spirit, ca om etc.), un potential ce consuma acte de realitate numite lume material, psihoogica, spirituala, ...
Se poate consuma (trai) potentiala/teoretica senzatia viata pe ea insasi?
Daca se consuma pe ea insasi atunci deja are loc un consum al unui act de realitate, adica: insasi (ea); nu e ea, e "ea insasi", reflectarea, singura posibila.

DEVIATA 1
Prima si cea mai flagranta eroare, abatere, separatie devianta de la legile numite natura (de la natura realitatii) in care reala senzatia viata cade, este desigur un inteles (intelegerea fiind ingerul si demonul realitatii sale; realitatea sa fiind singura realitate pe care o consuma vreodata), un inteles deviant prin care se confunda pe ea intrinsecitatea potentiala, cu consumuri de sine, cu consumuri de necompunere de a fi, gen: vid, lumina, intelepciune, eu, extaz si o multitudine de alte consumuri necompuse posibile atipic, precum si si cu consumuri mai complexe de a fi, de sinealitate.

DEVIATA 2
A doua mare abatere e necultivarea unui supervizor (ca procent din atentia, din reala senzatie viata posibila in cadrul consumui de realitate al potentialului-senzatie viata; motiv pentru care el, supervizorul nu se manifesta) prin care potentialul senzatie viata sa nu se mai piarda in uimiri observare, nici in uimiri observare numite senzatii si perceptii, nici in uimiri observare numite si intelesuri, nici in uimiri observare numite vointa, vorbire, fapte, viata, realitate, in nici un fel de acte de realitate, toate fiind uimiri observare ci, sa aiba stabilitate ca si constient consumator al actelor de realitate, ca reala senzatie viata.
Ce presupune acest superior nivel evolutiv de cultivare a unui pol al atentiei? Atentia ce poate fi inclusiv, adica intr-un anumit procent sau 100% intuitia necompunerii de a fi, senzatia viata care, asa cum s-a spus, e totusi un consum de realitate, nu e un gol de consum, un vid de consum; chiar si vidul buddhist, e necompunere, lipsa de consum de realitate atata vreme cat reprezinta ceva teoretic, un inteles referitor la potentialul de a consuma realitate, fie ea una a necompunerii de a fi  ori o complexitate de a fi, sau, una clasica de consum realitate generala ; daca insa e trait, e consumat ceva, el e act de realitate, nu mai e vid de consum, e consum de realitate).
Vidul real de consum, e golul de consum, dar asta e echivalent nu cu disparitia din separatia consumurilor de realitate, asa cum tinde a se spune in buddhism ci, e echivalent cu pierderea oricarei realitatii, e extinctie absoluta, intreruperea a orice de orice fel, final total, moarte mai presus de orice moarte ce a fost numita clinica, biologica, prin disparite buddista etc.
Daca insa ai intuitia golului, nu esti mort definitiv, consumi golul, vidul, nimicul (cum vreti a il numiti), o necompunere ce te-ar tine intr-o neutralitate minimala de consum, dar nu e moartea absoluta; nu se stie daca vidul la care un maestru (cu stirea sau fara stirea discipolului privitor la interventia/facilizarea, inductia sa atipica), e acelasi tip de consum (de traire), la care un alt maestru ii da acces discipolui sau si pe care il numeste tot vid.
Senzatia viata e un potential, orice consum (traire posibila) nu e senzatia viata potentiala, e un consum de realitate al ei prin care ea benefeciaza de realitate, de viata.
Daca se considera vreodata ca se consuma (se traieste) insasi intrinsecitatea ultima ce in aceste scrieri e numita senzatia viata, aceasta e Deviata 1 si e similara cu greseala de a personaliza un posibil Creator (extras din fenomenele extrasenzoriale traite de catre cei ce l-au inventat).
Senzatia viata, e atentia potentiala ce devine atentie reala (fie senzatie viata reala, intuitia necompunerii de a fi adica eul, fie altceva gen vid, lumina, ...si alte surogate atipic posibile).
Cultivarea unui supervizor de tip atentie, e deja un nivel superior manifestational, mai complex fata de simpla atentie ca a fi (sau de alta natura: vid, lumina, ...), ea include deja consumul realitatii de vointa si de intelegere si se afla in slujba realitatii necompuse de a fi, supervizor prin care potentialul general atentie (insasi senzatia viata reala, intuitia de a fi) e scindat in atentie curenta pierduta in consumuri de acte de realitate (inclusiv consum de vointa ce conform impunerii naturii realitatii apare ca liber consimtita) si atentie la identitatea ultim posibila, acea a necompunerii de a fi (care asa cum s-a spus e de fapt reala senzatie viata, e intuitia de a fi, e atentia reala, nu cea potentiala, nu senzatia viata potentiala ce rezulta teoretic, prin intelesuri ale accesului la consum de intelegere).
Regele pierdut e cel real posibil, nu teoreticul, potentialul senzatie viata ci, regele pierdut (sau niciodata constientul e el si de rolul sau) e supervizorul (un oarecare procent de atentie din totalul implicat in consumare de realitate) prin a carui cultivare intuitia de a fi (senzatia viata reala, atentia generala) e posibil a nu mai fi o himera ce devine realitate numai in situatii atipice ci,  aceasta senzatie viata=intrinsecitatea=individualitatea (sau poate mai bine spus specificitatea) ultima posibila in referentialul dat al naturii realitatii; ea trebuie sa fie decidentul si “actionatorul”, nu consumurile de acte de realitate numite senzatii, perceptii, procese, facultati, in fond accesuri realitate interpretate drept corp, psihic, suflet, corpuri subtile, spirit, om.
Pierduta in uimirile de toate felurile enumerate la inceputul scrierii* (in trairi, in jalnica vietuire primitiva), reala senzatia viata practic stagneaza evolutiv intrucat nu se autocultiva a se sesiza, a se consuma, a se constata, a se superviza ca intrinsecitate de a fi (ce e ea insasi aceasta intrinsecitate de a fi, adica atentie, intuitia atentie, intuitia de a fi) si ca supervizor al celorlalte consumuri uimiri de realitate decat insasi senzatia de a fi.
Pierduta in cele ale vietii ca si compunere de sine dar si ca indeletniciri, interactiuni ale consideratei compuneri (umane) de sine, nu stie de ea insasi desi vietuieste, e un zombi, vietuieste netrezirea, e adormita in uimirile vietii numite senzatii, perceptii, procese, facultati, fenomenele considerate corpuri subtile, alte fenomene si evenimente, …pe care prin intelesuri deviante le considera realitatea sa de a fi si realitate natura terestra, univers, lume, in loc sa le considere consumurile sale, adica ale  realitatii necompusa de a fi.
Exista posibilitatea ca potentialul (teoreticul) senzatie viata sa nu consume o realitate de a fi (o realitate senzatie viata, intuitia de a fi) si totusi sa consume realitate, sa consume vietuire si prin asta sa aiba realitate.
Ce face senzatia viata cand lucreaza ceva transpus in ceea ce face?
Se identifica ca a fi (sine) numai in cele necesare activitatii constiente (starea constient la toate nivelurile mai mult sau mai putin subtile fiind singura in care vietuieste real), ca maini, eventual corp, ca ganditor, …si identifica totodata cele ale realitati generale diferite de aceste identificari de sine: ca uimire senzatii perceptii, ca uimire vointa, ca uimire vedere, ca uimire vointa, ca uimire activitati, ca uimiri evenimente, fenomene, intamplari, miscare, spatialitate, transformari, amintire ale clipelor imediat trecute prin care de fapt natura permite continumul vietuirii celui in cauza etc.
Ce face senzatia viata (reala senzatiea viata, nu potentiala senzatie viata prin care orice are o realitate, inclusiv reala senzatie viata)?
Consuma realitate, de fapt consuma acte de realitate prin acces la dimensionalitatea lor (sau a lor la ea)asta e singura sa facere.
Consuma vointa liber consimtita, deci face (consum de) voire, voieste; consuma intelegere inclusiv clasica gandire, deci face (consum de) gandire (prin acces la potentialul, la dimensiunea gandirii/ganditului); consuma senzatii si perceptii, deci face (consum de) vizualizare, mirosire, gustat, tactilitate, organicitate etc; consuma atipicitate, deci face (consum de) atipicizare; cand consuma imbolnavire,  face (consum de fenomene generic denumite) boala, cand se traieste ca si corp/carnalitate, face (consum de) senzitivitate, perceptivitate generic numite carne etc.
Cand face, senzatia viata de fapt consuma, face faceri, consuma consumuri/consumatie.
Prin cultivare senzatia viata se poate erija in supervizorul, in supraveghetorul realitatii si prin cultivarea unui discernamant competent se poate erija si intr-un supervizor competent, nu unul deviant, haotic asa cum e el in aceste vremuri de barbarie, de primitivism, de orbecaiala evolutiva cand, e adormit in separatia vietuirii deviante vizavi de impunerile referentialui dat al naturii realitatii, a referentialui, limitationalului impus prin insasi natura realitatii.
Nu e tot una sa fii rege sau bufon pe post de rege.
Senzatia viata e bufon atata vreme cat se identifica cu consumurile sale, atata vreme cat e pierduta in consumurile sale.
Singura identificare de sine nedevianta permisa e identitate necompunerii de a fi, asta insa cu un extrem de important amendament, AMENDAMENTUL NEVERIDICITATII, prin care, nici identiatea ultim posibila ( identitatea necopmunerii de-a fi, senzatia viata reala) si nimic altceva, nu va fi echivalat cu un adevar absolut (aceasta e o tema separata, cea a paradoxului prin care orice, e adevar indubitabil in intrinsecitata sa, dar e relativ dincolo de asta), cu o axioma sau cu o indubitabilitate de vreun fel considerata revelatie, transcendenta, inteles (primit) direct din sursa realitatii etc.
De ce?
Intrucat si aceasta ca si cele gen vid, lumina si alte identitati necompuse de a fi, pot fi induse atipic deci pot constiui sursa de manipulare atipica.

Edited by altnume, 01 January 2016 - 11:23.

Istorii "holocaustice"

Vremuri de trista amintire implica istoria senzatiei viata, vremuri de cumplit primitivism.
Era o vreme cand senzatia viata s-a considerat carnea numita senzatii si perceptii (ca sa nu amintim obsucrantismul religios, spiritual sau filozofic spiritual) si asta a durat destul pana ce inca dinainte chiar de cel de-al doilea secol al mileniului al treilea e.n. vortexul schimbarii de paradigma a inceput sa dezintegreze acest obscurantism.
E drept, nu s-a reusit decelarea independentei senzatiei viata vizavi de existenta a ceea ce ea constata ca materie senzitiv perceptiva, posibilitate dificil de evidentiat rational si o elucrubatie daca ar fi adoptata altfel, un seppuku jalnic, un harakiri (pe care unii il considera apanaj al mediocritatii).
Un mare pas in intampinarea siesi (senzatiei viata) e incoronarea ratiunii (discernamantului cultivat neaxiomatic, ce include factori reglatorii de atitudine, comportament si reflexe manifestationale si mereu deschis catre cele inca necunoscute) cu ceea ce pana acum a fost un apanaj al axiomelor; axioma a fost cel mai mare flagel al istoriei senzatiei viata, axioma e cel mai mare holocaust, temelie a fantismului de orice fel.
Prin axioma au fost inaltat rudimentarismul numit religie, spiritualitate, filozofie spirituala si desigur rudimentara stiinta a acestor doua milenii ale e.n. si a inceputului de mileniu trei (precum si deturnarea numita politica, dar si alte abateri grave de la calea catre ea a senzatiei viata).
Cand in sfarsit senzatia viata a inteles ce nu e, s-a intrebat utilizand desigur acceasi facilitate "demonic-angelica" a intelegerii (pe care unii aberant o mai numesc perceptie), "Si asta la ce imi foloseste?"
Raspunsul pe acest nivel al evolutiei sale este: iti foloseste la a te retrage din disiparea in care te afli.
Si asta la ce foloseste?
La a iti da seama treptat ce nu esti, ce nu reprezinti tu, la ce nu e, ce nu reprezinta lumea/existenta/universul/realitatea.
Si asta la ce imi foloseste?
Sa nu mai fii tampita.
Si asta la ce imi foloseste?
Sa iti reglezi frecventa vietii astfel incat sa rezonezi pozitiv (nu intru distrugere) cu ceea ce iti e oferit ca realitate.
Si asta la ce imi foloseste?
Sa ai o viata demna de ceea ce reprezinti, nu una de maimutoi neolitic religios-spiritualizat sau emancipat stiintific intr-o stiinta a prostiei.
Si asta la ce imi foloseste?
Sa iti iei tot mai  mult in primire mostenirea/oferta extrema a valentelor supreme ce in comparatie cu valorile (de orice fel, in orice domeniul inclusiv al vietii personale) actuale la care te raportezi sunt infinit superioare.
Si asta la ce imi foloseste?
Sa te manifesti sublim, nu ca un cacat uman ce se considera maimuta, suflet, spirit etc.
Si asta la ce imi foloseste? Nu imi e de ajuns sa ma simt bine in pielea mea?
Ba da, iti e indeajuns asta dar, ti se ofera o relationare sociala cu un mediu uman, animal, anorganic,... ce poate fi macro si microcosmic si tu ce faci? Te comporti ca un gandac parazitat de un egoism negativ? Ce sublimitate e asta?
Una personal izbavitoare.
Asa e, dar e ca si cand ai spune: "Dupa mine potopul." sau "Mie sa imi fie bine, de restul se poate alege praful." etc. In plus, viata e una a interrelationarii si nu poti sa faci abstractie de asta dar, desigur poti sa eludezi cele zise si sa "te faci frate cu dracu' " ca sa-ti fie tie si alor tai bine.
Asta insa ce dovedeste? Dovedeste ca te afli inca prins masiv in perioada de "holocaust evolutiv", de "autoflagelare".
Atunci cand realitatea ta va fi dominata de o conduita proprie si una ce apare ca din partea umanitatii, in concordanta cu viziunea actuala, adica atunci cand religiile, spiritualitatea, filozofia, psihologia si toate stiintele actuale, vor incepe a fi inlocuite de o singura forma de cunoastere suficient de evoluata, acela e rasaritul noii realitatii comune.
Pentru tine insa, care posibil esti tributara senzatiilor si perceptiilor de carnalitate si posibil vei disparea odata cu ele, e de preferat sa iti atingi acest nivel cu ceva ani inainte de pragul pe care stiinta il numeste moarte biogica, astfel incat sa beneficiezi de rodul efortului depus, altfel cine stie, poate a fost "munca in zadar a unui anonim, ramas asa/fara nici un aport, in eventuala istorie comuna".

Ai fi bun / a pentru argumentari in articole stiintifice / filosofice. Insa, pentru literatura, iti lipseste ceva foarte important!

Edited by Mnemosyne, 03 May 2016 - 02:34.

Categoric imi lipseste ceva, ceva ce e posibil sa ai si tu, dar desigur au toti cei pe care tu ii cunosti si care scriu; multumesc naturii ca imi lipseste si iti multumesc tie ca mi-ai oferit un motiv suplimentar de bucurie, de respect de sine ne-deviant!
Nu ii blamez pe cei ce nu au aceasta/aceste lipsuri dar, fara beneficiul a ceea ce imi lipseste nu mai aveam acces a intelege ceea ce inteleg.

Senzatia viata, o mica escroaca sentimentala

Acuma, intrucat beneficiaza de facilitatile oferite ei de catre natura realitatii, inclusiv de facilitatea aparitiei sale ca si potential de consumat existenta, viata, senzatia viata se poate desigur intreba diverse.
Beneficiaza de perceptii, de intelesuri, de gandire, de inteligenta, ..., desigur de vointa si judecata,... si se intreaba (ii da mana sa o faca intrucat are acces la aceste facilitati, ba chiar are maini la propriu cu care gesticuleaza cand ii da mana sa gandeasca), de ce e asa si nu altfel, de ce exist fara sa cer, de ce eu, de ce asa, de ce nu asa, de ce una, de ce alta si tot asa.
Ba e si nemultumita, se simte frustrata si in general experimenteaza o larga gama de trairi prin care se indoieste de justetea naturii realitatii.
Acuma realitatea din care insasi senzatia viata face parte, s-a pus la dispozitia acesteia, a senzatiei viata si astfel i-a permis sa judece, numai ca desi are acces la discernamant, senzatia viata e inca intr-o etapa evolutiva primitiva si se balaceste in simbioze paleolitice de discernamant gen: drept-nedrept, bine-rau, placut-neplacut, creatie-evolutionism etc.
Orice raspuns e unul pe care ea insasi il cauzeaza prin intrebarea tot de ea formulata dar, intrucat are acces la afectivitate si la atipicitate, senzatia viata degusta deliciul sentimentului adevarului fata de intelesuri tipice ce i-au atins ei nivelul critic necesar, dar si fata de, mai ales fata de intelesuri atipice (inclusiv ca parte a perceptiilor) de care desi e constienta ca provenind inductiv dinspre uman, nu le poate transa ca fiind categoric posibile numai prin interventie umana.
Insasi exprimarea: "realitatea... s-a pus la dispozitia senzatiei viata...", sau dilema "justetii naturii realitatii" sunt inventii ale senzatiei viata, ea nici habar neavand, de unde cum si in ce fel i se trage cele de care beneficiaza, fabuleaza si ea intr-un mod ce ii pare a fi cat mai apropiat de natura, de legea functionarii realitatii.
Poate senzatia viata sa iasa din simbiotii ei primitivi?
Poate in niste limite impuse de natura, adica ar insemna sa functioneze total decalibrat fata e cele cu care natura a catadicsit sa o infiereze, daca ar simti durere si ar considera a fi placere, daca i s-ar spulge carnea cate putin si ar considera ca e bine, ...
Da, nici chiar asa insa, actualmete senzatia viata e prada propriilor sale tipare functionale uitand esentialul, ea reprezinta insasi potentialul senzatie viata si toate trairile ei sunt numai un scenariu artistic numit viata; ea nu e nimic din toate astea desi cu multe a fost legata de natura realitatii sa coexiste simbiotic (vezi imposibilitatea de a pleca la piata fara corp).
De ce escroaca sentimentala?
Intrucat invinuieste natura realitatii pentru anumite aspecte senzoriale si afective cu care aceasta a catadicsit sa o accesorizeze si pentru inventii proprii puse in seama naturii, dar nu isi da sema ca e prizoniera propriilor sale tipare functionale, propriilor sale lucrari.
De ce nu isi da sema?
Pentru ca sunt etape de evolutie la care ea inca nu a ajuns, chiar daca a ajuns sa isi dea seama partial de unde i se trage, nu a ajuns sa o constientizeze suficient astfel inca sa isi reseteze tiparele prin resetarea perspectivei de la nivel constient subtil.
De fapt habar nu are cine, ce, cum i-a/ii favorizeaza accesoarizarea si functionarea de care beneficiaza, dar ce sa faca si ea, inventeaza si conventionalizaza dileme si raspunsuri la ele.
Nici cel putin nu stie daca are real libertate de vointa, inclusiv daca gandeste, intelege percepe conform unei vointe liber consimtite (in privinta celor ce le gandeste, intelege, percepe).
Dar intrucat asa se simte, ca liber consimtit voitoare, atunci negresit e o escroaca deoarece a deturnant efectul propriilor decizii si actiuni, apreciindule ca un dat al naturii, lumii, celorlalti,...
Asa e, ajunge in tipare conditionate fara sa fie constienta si in cunostinta de cauza intrucat nu a avut cine sa o "lumineze" la vreme, asta insa nu e vina naturii, e prostia ei ca primata ce inca nu intelege suficient ce si cum.

Edited by altnume, 16 May 2016 - 08:16.

Apologia absurdului

Informatia pe care o sustin e informatia la care e musai sa se faca raportarea.
De ce?
Intrucat asa consider eu.
Si tu cine esti?
Candva si acum am fost/sunt competenta tribala/locala, apoi competenta religioasa pierduta in negura vremurilor, apoi competenta religioasa hindusa, samanica, buddhista, yoghina, iudaica, crestina, musulmana, spirituala, es/zoterica etc.
Mai nou sunt competenta stiintifica.
Bine dar, intre stiinta si celelalte tipuri de informatie, e diferenta incomensurabila si toate sunt sustinute de catre tine, deci, cum e?
Eu sunt toti si asa e cum sustin in fiecare intrucat, raportarea se face la competenta fiecaruia, la autoritatea recunoscuta ca si competenta certificatoare a informatiei, fie ea la nivel individ, fie la nivel comunitate.
Deci tu faci apologia tuturor informatiilor sustinute de catre fiecare individ/comunitate?
Da.
Dar e absurd.
Da.
A, deci recunosti absurditatea?
Da.
Si de ce totusi o sustii?
Intrucat fiecare individ/comunitate e sclav-ul/a propriei sale competente certificatoare a informatiei la care se raporteaza, pe care o recunoaste, careia i se supune.
Deci tu esti sclavii?
Da.
Atunci, daca iti dai seama de aberatie, de ce o sustii.
In fiecare sunt fiecare, individ sau comunitate, nu-mi permit luxul dezintegrarii, prin ei sunt senzatia viata, altfel, doar speculatii.
Lasa-ma sa inteleg; desi iti dai seama ca toata informatia la care se raporteaza umaitatea, ca individ sau comunitati, e una speculativa, una trunchiata, cenzurata, fantezista, totusio o elogiezi?
Da, intrucat lor le e necesara concretetea; da, e o labilitate, dar acesta e nivelul la care eu am ajuns deocamdata in ei.
Si dincolo de absurditatea apologiei concretului, dincolo de informatia religioase, spirituale, buddhiste, yoghine, samanice si celelalte, precum sis dincolo de informatia stiintifica, ce oferi?
Informatia reala, informatia nedemontabila actualmente.
Si ei de ce nu ii faci apologia?
Intrucat nu am in cine sa o fac. Nu exista inca astfel de indivizi si comunitati.
Si celelalte tipuri de informatii cum de ti-au reusit?
In stiinta am aplicat Occam (suntat pe repede inainte, adica asa cum mi-a convenit mie in ei, nu cum zice teoria) si mi-a iesit. In cele vechi am aplicat inchizitia specifica epocii si comunitatii respective si mi-a iesit si aceea.
De ce nu faci la fel?
Acest nivel nu mai e unul sistemic, de data asta nu vreu sa creez un sistem care sa aplice normele informationale stabilite, sau, daca vrei e un sistem deschis, mereu imbunatatibil daca va fi cazul; deschiderea care orice posibil fiind un reper dintre cele de baza.
Vrei sa te eliberezi in ei?
Se poate spune si asa, daca raportarea la conceptul "liberatate" se face in mod potrivit.
Si ce faci daca n-ai cu cine?
Astept pana imi ridic nivelul in ei si la momentul oportun o fac.

Martiriul senzatiei viata

Conform istoriei, senzatia viata a fost martir informational inca de la aparitia ei.
Ea a murit ca om sustinand o informatie din ce in ce mai elevata.
Toti au martirizat-o si toti erau si sunt fratii ei.
Real insa a martirizat-o puterea sistemica.
Sistemul, marele calau al umanitatii senzatiei viata.
Dintotdeauna si azi, sistemul, oricare, a tins si tinde catre totalitarism/dictatura, asta e manirea lui, e esenta cel anima indiferent cum se va numi: regalitate, capitalism, burghezo-mosieresc, socialism, democratie, comunism etc; sau cult al stramosilor, hinduism, mozaism, crestinism, buddhism, islamism, spiritualitate, es/zoterism etc; ori stiinta, organizatii si alte forme creatoare de informatie (inclusiv individul insusi, isi creaza propriul sistem de raportare la realitate, la viata).
Senzatia viata insa, e ea insasi o esenta, este esenta libertatii de spirit, esenta puritatii informationale, cristalizarea informationala catre noi culmi de progres si civilizatie, in zborul catre casa/origine/chintesenta.
A fost martirizata individual, tribal, comunitar.
A fost si este martir religios, spiritual, stiintific.
A murit pentru Hristos martirizata de evrei, de romani, de multi altii.
A fost martira pentru hindusi si nativii americani (etc) martirizata de crestini.
A fost martira stiintei martirizata de crestini si nu numai.
Este martira pentru informatie martirizata de stiinta, de religie, de toata lumea.
Mereu e martira si mereu e martirizata cautand informatia cea mai aproapiata de esenta prima a tot si toate.

De ce? Ce aveti cu ea?
De ce ucideti umanitata ei in atatia martiri informationali generatie dupa generatie? E un hobi? Sunteti nebuni? Sunteti defecti? Sunteti prea inocenti? Sunteti malefici?

Draga cautatorule, senzatia viata este si in martiri si in calaii ei. Poti considera ca se autoflageleaza daca nu o individualizezi.
Asta are loc, martiriul, intrucat prin esenta ei cauta sa isi dea seama de chintesenta celor pe care le traieste, inclusiv referitor la umanitatea si originea ei.
In acest zbor mereu frant, ea este in unii varf de lance si martir, iar in altii este fost varf de lance si martir.
Omu' e un mare ticalos.
De ce?
Pe de o parte intrucat e prost si cultiva asta, adica ii place sa se dea inteligent, dar nu si-ar trada confortul informational ce a ajuns mociros si nici sleahta/tagma/troaca huliganica, nici sa-l frigi cu ceara.
Pe de alta intrucat e ignorant, dar si intrucat ignora voit (din interese diverse; fie si interes arogant-vanitos).
Asa e omu' inca; mai sunt necesare milenii, pana ce senzatia viata va ajunge in suficienti umani, nonsistemica si suficient de evoluata informational (dar si emotional) astfel incat sa isi curme supliciul ancestral.