„Democrația”, mai noua religie a unora dintre evrei, sau „iudaismul” lor practic

Se observă la mulți evrei, inclusiv pe acest forum, o atitudine de dogmatism care se pretinde a avea fundamente științifice și corecte din punct de vedere politic, o atitudine care a făcut din „democrație” un fel de dogmă, un fel de dogmatism, în funcție de care ei evaluează diverse lucruri, deși pare-se că nu chiar pe toate, și poartă acestei dogme „democratice” în mod evident un respect cvasi-religios. Sau cel puțin din atitudinea atât de dogmatică și de dogmatistă în ceea ce privește „democrația” se trage evident concluzia unei atitudini de tip religios, pe alocuri cvasi-fundamentalistă. Ba chiar am văzut evrei și acoliți de-ai lor care pretindeau cu înfumurare că „democrația” ar fi fost nu doar singura care s-a luptat împotriva comunismului, ba că ar fi fost de fapt singura legitimă în așa ceva, trecându-se într-un mod absolut suspect peste lupta pe care Biserica Creștină a dus-o împotriva comunismului prin mijloacele ei specifice și prin cei care, dintre creștini, au făcut așa ceva și cu rațiuni religioase și morale creștine. Chiar că nu multe zile în urmă era auzit pe micile ecrane un evreu ungur (spun ungur, pentru că din ce am înțeles, mama sa era maghiară „română”) rostea ritos despre democrație și dădea de înțeles cum democrația ar fi un fel de criteriu ultimativ de evaluare în zilele noastre, în societatea noastră „democratică”. Dar inclusiv și aici pe forum există evrei cu atitudini extrem de rigide în cceea ce privește dogmatismul lor „democratic”. Cert este că unii dintre evrei manifestă fie din convingere, fie din oportunism sau din alte motive, un vădit dogmatism „democratic”, o vădită atitudine încărcată, investită, conștient sau inconștient, cu valențe profund religioase, căci nu întâmplător ei nici nu prea pun în discuție astfel de concepte, concepte care au fost de altfel contestate încă din vechime și până în ziua de azi și chiar cu puternice argumente. Printre unii dintre evrei nu este însă chiar de „modă” nouă conceptul democratic, știindu-se că astfel de principii, ca și principiile revoluției franceze, ale republicanismului, ale separației statului de biserică, ale drepturilor omului și cetățeanului, astfel de principii nu sânt o noutate printre unii dintre evrei, deși într-adevăr ele par a nu fi în concordanță prea mare cu preceptele tradiționale ale religiei iudaice.

Expresia de „iudaism” practic, care nu se referă la iudaism în sine, ci la practica unor dintre evrei, aici fiind vorba despre „democrație”, deși au fost evrei care au avut și alte practici, spre exemplu marxismul și comunismul, am văzut-o, într-un alt context, evident, la Marx care vorbea și el despre un „iudaism” practic referindu-se mai mult la un spirit mercantil și la un gen de „idolatrie financiară” prezentă, în opinia sa, la unii dintre evrei, la mulți dintre evreii acelei epoci.

Care credeți deci că sânt rațiunile pentru care unii evrei îmbrățișează cu atâta fervoare dogmatică conceptul așa zisei „democrații”? Care este raportul între iudaism și „democrație” și cum se împacă sau nu se împacă ele cu adevărat? Poate un evreu să fie cu adevărat și iudaic și democratic și, dacă da, care ar fi temeiurile pentru care aceste identități s-ar potrivi atât de bine în persoanele unora dintre evrei?

Cu Mircea Crisan, tot evreu, nu ai ?

După cum s-a văzut aseară la emisiunea moderată de Rareș Bogdan, evreii, nu doar cei din platou, ci și cei de la telefon, dimpreună cu câțiva români antinaționaliști s-au coalizat întru susținerea totală și fățișă a Religiei așa zisei "Democrații". După cum s-a văzut, iudeii și antinaționaliștii au încercat din nou să ascundă cu orice preț lupta creștină și națională împotriva comunismului, încercând să monopolizeze dezbaterea, asemenea altui religios "democratic", Volodea Tismenețki, în sensul acaparării spațiului public și al construirii unei narațiuni "anticomuniste" în care rolul de monopol să îl aibă religia așa zisei "democrații", iar rolul fundamental și autentic românesc al luptei în numele creștinătății, al Bisericii și al românismului și statului și teritoriului românesc să fie trecute sub tăcere și dacă s-ar putea, în acest fel, să și fie eliminate atât din memoria autentică a românilor cât și din spațiul și dezbaterea publică, mizând pe faptul că dacă patriarhia română și ierarhia clericală tace din gură pe astfel de subiecte, asta ar însemna că și românii creștini, naționaliști și patrioți vor ține gura închisă sau nu vor avea suficientă tribună pentru a spune niște lucruri la modul cel mai public în societatea care, spre atenția "volozilor", este încă românească, spre deosebire de ceea ce le place lor să creadă.