Istoria Cre簍inismului

Istoria Crestinismului - o cunoastem?


In acest mesaj veti gasi materiale despre Istoria Crestinismului, o istorie onesta si neapologetica - doar apologie si minicuna, ele exista suficient pe net . . .  .  Provoc orice cititor al acestui material sa probeze in masura in care crede ca vreo informatie adusa aici nu este veridica, sa vina sa aduca precizarile si corectiile de rigoare.
Subiectele vor fi in ordine:
路 Sfantul Constantin cel Mare
路 Povestea lui Dezideriu Erasm
路 Trista istorie a Hipatiei din Alexandria, sau cum a murit Cultura clasica (greco-romana)
路 Cum a fixat Sfantul Irineu Canonul biblic - dupa cate picioare au martoagele
路 Penibila istorie a Sinoadelor Ecumenice, sau cum transeaza preotii problemele dogmatice
路 Din Evangheliile gnostice cu Elaine Pagels, profesor de religie la Priceton University
路 Si poate altele . . . . .


Freud spunea candva referitor la religie:
鈥業ntreaga afacere este atat de evident infantila, atat de departe de realitate, incat oricine cu o atitudine de simpatie si compasiune pentru omenire, va resimti durere cand se gandeste ca majoritatea muritorilor nu se vor ridica niciodata deasupra acestei viziuni despre viata.鈥� - Sigmund Freud, 鈥楥ivilizatia si nemultumitii ei, 1930.
"The whole thing is so patently infantile, so foreign to reality, that to anyone with a friendly attitude to humanity it is painful to think that the majority of mortals will never be able to rise above this view of life" - Civilization and its Discontents 1930.

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN (CEL MARE) SI MAICA SA ELENA

E prea-cunoscut deja citatul din lucrarea 'Declinul si caderea Imperiului Roman' a celebrului istoric Edward Gibbon (voll iii, pag. 163):

'. . . . . . Trebuie sa recunoatem ca preotimea Bisericii Catolice a copiat fidel ritualul profan al paganismului pe care se straduiau de fapt sa-l distruga. Cei mai importanti si respectabili Episcopi s-au autoconvins ca taranimea ignoranta va fi mai usor facuta sa renunte la superstitiile paganismului daca vor gasi o asemanare cu efect compensatoriu in sanul crestinismului insusi. Religia lui Constantin si-a incheiat marsul triumfal de cucerire a Imperiului Roman in mai putin de un secol, dar atunci invingatorii insisi erau deja sclavii furorilor rivalilor lor invinsi.'

Dar la subiectul 'IMPERIUL ROMAN SI ISTORIA SA', se pot gasi o gramada de 'cuie' in cosciugul acestei superstitii care a insangerat istoria si poarta numele de crestinism; de exemplu crestinii ii sarbatoresc cu mult fast pe 'Sfintii Imparati Constantin (cel Mare) si Maica Sa Elena' in fiecare an pe 21 mai, desi 99,99 la suta dintre ei habar n-au ce au facut prin viata lor pamanteasca acesti asa-zisi sfinti; e adevarat, o parte dintre ei detin pretiosul detaliu istoric ca 'Sfantul Constantin' a fost Imparat roman care s-a convertit la crestinism apostaziind astfel de la religia Romei si promovand din rasputeri noua sa credinta de la inaltimea functiei sale; dar la cam atat se reduce cunoasterea lor despre Constantin si viata sa de sfintisor.
De ce a fost facut sfant de catre biserica? Toti iti vor raspunde, si pe buna dreptate, ca pentru serviciile sale aduse acesteia, dupa vechiul prinicpiu 鈥榦 mana spala pe alta . . . . . .'
Sa vorbim deci despre Constantin, care aproape sigur a fost 'cel Mare' insa tot atat de sigur nu este si 'cel Sfant', cel putin pentru un om care inca mai poseda o minima judecata si o bruma de bun-simt; este ca si in cazul lui Stefan cel Mare, devenit brusc si 'cel Sfant'.
Dar sa revenim la Constantin. Fapte istorice:
S-a nascut dintr-un concubinaj, o legatura neoficializata intre o femeie din popor - Elena - si un ofiter roman numit Constantius Clorus; de altfel tatal lui Constantin cel Mare, Constantius Clorus, o va parasi pe umila Elena si se va casatori in 293 A.D. din interese politico-militare (titlul de Cezar, deh!) cu Teodora, fata lui Maximian (co-imparatul lui Diocletian); mai tarziu, acesta (Constantius Clorus) va ajunge August (al Vestului); la inca un an Clorus moare, iar fiul sau (Constantin-鈥榮fantul鈥�) preluandu-i functia cu consimtamantul . . . . propriilor trupe; la inca un an dupa aceea, 'mititelul', Constantin adica, se casatoreste cu fata lui - ghiciti cui! - a lui Maximian, numita Fausta; e o minunatie 'sfinteasca' cum se targuiau femeile la baietii astia ai Romei tarzii, tatal cu una, fiul cu sora-sa; ma rog, din respect pentru adevarul istoric trebuie sa precizam ca Teodora era sora vitrega cu Fausta sau cel putin asa s-ar parea, istoricii inca nu au elucidat cu certitudine aspectul; pentru a se casatori cu Fausta insa, 'Sfantul' Constantin a trebuit sa renunte la 'serviciile' iubitei (concubinei) sale Minervina, desi aceasta mititica ii nascuse deja primul copil, pe Crispus; si care Crispus vom vedea mai tarziu, va lupta cu mare vitejie pentru taticul lui cel sfant, dar care deasemenea vom vedea cu ce se va alege si el la randul sau din partea cuviosului sau tata.
Din cei sase plozi pe care ii va avea Constantius Clorus cu noua sa nevestica Teodora, trebuie retinuta Constantia; ea va aparea ceva mai tarziu in povestea noastra cu sfinti;
Ce a mai facut taticul sfantului in afara de maceluri ('batalii') pentru pastrarea puterii? Nu prea mare lucru, poate doar merita amintit ca l-a lasat inimioara sa pioasa sa isi dea feciorul, primul sau copil, pe Constantin-sfantul adica, ca ostatic-garant al bunei sale comportari lui Galerius, Cezarul Estului (imparat-adjunct) pentru Augustul (imparatul-senior sau co-imparatul Imperiului) Diocletian in cadrul unor aranjamente in schema de putere prin care a acces la functia de Cezar al Vestului; dar atat cu aleasa obarsie a sfintisorului, de acum inainte ne ocupam numai de faptele sale 'pioase', ca doar nu suntem crestini sa acceptam dogma 'vinei mostenite pana la a n-spea generatie', astfel invinuind bietul sfintisor pentru faptele marsave ale taticului lui, nu?
Maximian nu a avut bietul numai fete, a avut si un baiat, numit Maxentius; acum daca te apuci sa faci genograma pe hartie innebunesti neneaca cu astia . . . . cumnat . . . . unchi . . . . . unchi de-al doilea . . . . ce mai, e bordel curat, sau 'bordel de bordel' cum se zice azi la noi; Ideea e ca declaratul August Constantin si declaratul August Maxentius (declarat e adevarat, nu de propriile trupe, ci de Senatul roman, Garda pretoriana si plebea Romei cu sprijinul taticului sau si el celebru) aveau toate motivele sa se urasca desi cumnati (prin Fausta) si nepot-unchi prin Teodora, nevasta lui Clorus-taticul; si s-au urat ei, insa nu ca-n basmele romanesti 'de la tinerete pana la batranete', nu de alta, dar nu au apucat-o mititeii, ci s-au urat . . . . . . pana s-au omorat, sau mai exact sfintisorul iese viu iar Maxentius mort din celebra batalie din 27 oct. 312 A.D.; a 'cazut' un cumnat deci; buuuun, sa mergem mai departe cu
piosul nostru prin aventuroasa dar . . . . cucerinica sa viata.
Noul August al Estului, Licinius, se va casatori dupa deja banalul obicei cu sora lui Constantin, cu Constantia, minunata Constantia de care vorbeam ceva mai sus deci; cumnati-cumnati, dar fiecare vroia 'jumaua' celuilalt si de aici - natural - 'inaltatorul' si atat de umanul sentiment de ura intre sfant si cumnatel; prin 316 A.D. Constantin ii administreaza cumnatelului 2 batute pe cinste; sfantul ii ia o 'halca' de imperiu cumnatelului mai 'firav', asaaaa crestineste, dupa care trece la distribuirea functiilor pentru noile 'mosii'; de aici, primogenitura sa Crispus, se alege cu o functie de Cezar la doar 12 anisori; nuuuuuu, nu va mirati, ca intre timp sfantul nostru nu si-a zvarlit samanta-n buruieni, ci a mai plodit un pic, avand acum un puiut numit . . . . . Constantin, si care mititelul e facut si el Cezar cu aceeasi ocazie la doar 7 luni; Ehh, ce ziceti, era paranoic si despot Ceausescu-ateul cand il proptea sus pe dementul sau fiu Nicusor, nu?
Culant cum il stim deja, Constantin insa, rezerva un titlu de Cezar si pentru copilasul surioarei sale Constantia, adica lui Licinius, care e copilul lui . . . . . . hai ghiciti! . . . . . lui Licinius-firavul. Doamne-sfinte, cata lipsa de imaginatie pe baietii astia . . . . . . nicu tatal-nicu fiul . . . .
Dar gata cu amabilitatile, ca vine anul 324 A.D. si e iar 'razbel'; si iar Constantin-sfantul ii da 2 batute lu' Licinius-cumnatel; de data asta insa, inima de pios a sfantului cedeaza brusc si desi acesta ii promisese solemn surioarei lui (Constantia) sa-i crute sotul, acesta il lichideaza exaaaaact ca cel mai josnic stalinist-ateu; Asta e! Inca un cumnat pe raboj . . . . Dar nu-i bai, viata merge inainte (pentru unii . . . ).
Dar ce e cu Licinius-cel-mic, veti intreba voi acum; cu cel proaspat uns Cezar; pai ce sa fie, 'sfantul' il trimite si pe el urgent la doamne-doamne, dupa taticul lui, asta probabil tot din dragoste crestineasca, nu? Viata de familie a lui Ivan cel Groaznic - pot sa va spun, pentru ca m-a pasionat candva istoria Rusiei - seamana foarte bine cu cea a 'Sfantului' Constantin.
Dar ce conteaza aceste plictisitoare si insignifiante amanunte, iata, acum Constantin-cel-praznuit-pe-21-mai este stapanul de necontestat al intregului Imperiu; Apus si Rasarit, ale lui sunt amandoua; ziceti si voi, nu merita 2 cummnati pentru un Imperiu, eh? 'Sfantul' ne face semn dinspre posteritate ca da . . . . . .
Cu psihicul zguduit se pare de aventurile sale 'duhovnicesti' din ultimii ani, acesta se apleaca asupra problemelor religioase pentru a doua oara in celebra sa viata; dar nu voi intra in amanuntele privitoare la o astfel de problema serioasa, o rezerv unui seminar special dedicat, asa cum se cuvine.
Vom reveni deci la cele 'lumesti' si il vom regasi pe Constantin prin 326 A.D. omorandu-si - cum altfel dragii mei? - propriul fiu, pe Crispus adica, primogenitura sa si un element-cheie in victoria din ultima sa confruntare cu acum defunctul Licinius. 鈥楧upa fapta si rasplata鈥�, s-ar zice 鈥榩e crestineste鈥�, nu? Ca doar e de presupus ca daca ei, crestinii, l-au facut sfant si il praznuiesc cu atat fast, ii apreciaza faptele si personalitatea, nu e asa?
Dar asta nu e totul prieteni, pentru ca daca Constantin-sfantul a parasit-o pe mama primului sau copil, mama lui Crispus adica, l-a ucis pe acesta mai tarziu, tot sfintisorul nostru isi incheie existenta pe acest pamant - unica sa existenta de altfel - nu inainte de a mai scrie o fila de istorie intr-o nota deja devenita uzuala: in acelasi an in care isi ucide fiul (pe Crispus) isi ucide si sotia, pe Fausta, mama a celorlalti trei copii ai sai.
In final, cred ca nu mai ramane decat sa zicem traditionalul si prapaditul 'Amin!'
P.S. : Desi nu pun responsabilitatea mortii lui Fausta pe umerii mamicii-cea-sfanta-Elena, istoricii accepta o oarecare implicare a sa in aceasta ultima tragedie familiala.

Povestea lui Desideriu Erasm, sau despre relevanta Trinitatii

Desideriu Erasm a fost un om - un preot ar trebui sa precizam - caruia i s-au oferit in mod repetat episcopatul si tinand cont de recunoasterea din timpul vietii sale, cu siguranta i-ar fi fost accesibil chiar si scaunul papal; le-a refuzat, dar nu e aici locul sa discutam asta: pentru noi el este cel care a dat civiliztiei occidentale o viziune cu un centimetru mai aproape de sursa in ceea ce priveste Biblia, pentru ca este cel care a tradus primul textul grec al N.T. (Noul Testament), printre altele; a fost recunoscut ca cel mai mare spirit al timpului sau, desi nimic din umila si rusinoasa (rusinoasa pentru cei care pretinzand ca slujesc divinitatea si omul, erau prin fapte mai prejos decat chiar omul cel mai de rand: este nascut dintr-o legatura neoficiala dintre un preot si o femeie de rand, acesta abandonandu-si insa copilul si iubita) sa obarsie nu prevestea asa ceva; a fost curtat de regi si papi, de episcopi si nobili, eminenentele vremii cautandu-i frenetic compania, dar a fost mai important de toate un calugar in Olanda sa natala, teolog, profesor de limba greaca la Universitatea din Cambridge mai apoi si autorul unor carti care au schimbat lumea lui si a noastra, in domenii ca religie si pedagogie, morala si politica; e unul dintre cei care au dezgropat franturi de intelepciune clasica - ce mai ramasese doar din ea - unul dintre cei care au redat circuitului cultural european ceea ce impostura si fanatismul religios distrusese cu atata asiduitate timp de o mie de ani pana la el . . . . . .
Sunt azi majoritati largi de traitori ai veacului XXI, care nu ii inteleg si mai ales nu adera la inaltele sale principii morale de toleranta si respect pentru om in care el a crezut toata viata sa.
Dar cum ziceam, important aici pentru noi este faptul ca el a tradus din greaca prima versiune a Bibliei in Europa occidentala, indepartand nociva si viciata varianta latina; cand o traduse el prin 1500, a fost surprins sa constate ca dupa publicarea primei editii a cartii (a publicat vreo 5, daca nu ma insel), lefegii imposturii care pana atunci nu incetau sa-i inalte osanale, au inceput sa-l critice pentru omiterea 'Dogmei Trinitatii' din aceasta; el le replica ca ar fi inclus-o, si ar include-o inca, daca cineva ii va arata un singur manuscris de varianta greceasca care sa contina mentiunea clara la aceasta dogma; curand dupa aceea, desigur, acestuia i s-a prezentat un manuscris cu adaugirea in cauza . . . . . . n-a avut de ales si in urmatoarea sa editie a trebuit sa includa si Prima soborniceasca a lui Ioan, capitolul 5:7, prezent in versiunea latina (vreau sa precizez ca in Biblie exista multiple versuri care 鈥榯rase de par鈥� se pot preta Trinitatii, pot fi rastalmacite ca fiind compatibile cu dogma Trinitatii, dar nici unul nu poate fi proba limpede atat de necesara si pe care ne-o furnizeaza scrisorica lui Ioan cu pricina). Dupa cum stim aceasta lucrare a sa, a devenit 鈥榯extul-sursa鈥� dupa care au fost standardizate Bibliile Olandei, Marii Britanii si mai tarziu SUA ('King James'), Danemarcei, Germaniei, Frantei, Italiei, si or mai fi probabil si altele.
Insa frauda ca si minciuna nu are picioare lungi si azi stim ca sprijinul murdar pe care Trinitatea l-a primit din partea Bisericii Catolice a vremii a fost doar temporar, iar roterdamezul fusese cinstit: pana azi, nici un manuscris grecesc mai vechi de secolul XV nu contine acest pasaj care ar contorsiona poate chiar si mintea unui Tertulian-credulul (鈥榚ste imposibil si de aceea cred鈥�); azi se cunoaste ca adaugirea frauduloasa este o inventie spaniola din secolul IV care se va raspandi ca ciuma prin Vulgata Latina in uz o mie de ani aproape in lumea occidentala.
Dar sa revenim la subiect si sa judecam implicatiile: mai devreme am vazut cum cele mai vechi manuscrise existente (Sinaiticul siriac) omit dogma nasterii din fecioara, insa e de-a dreptul revoltator cum o frauda mizerabila supravietui (si mai supravietuieste la unii) atata tinand cont de caracterul ei relativ tarziu si limitat in spatiu; aici nu e nevoie sa asteptam descoperirea in 1859 de catre profesorul Tischendorf a mansucrisului care azi e cunoscut cu numele de 鈥楽inaiticul grecesc鈥� - adica cel mai vechi manuscris existent al Bibliei (Noului Testament) - ca sa stim ca avem de a face cu o inselatorie murdara, avem textele grecesti din epoca in care Erasm era confruntat cu falsul, nu? Ce sa mai zicem de faptul ca in perioada in cauza aparuse deja - desi nu se studia si cunostea pe larg - manuscrisul 1209, 鈥楥odex Vaticanus鈥� adica al doilea manuscris in ordinea varstei; revenind la dogme de care biet predicatorul ratacitor care a fost Isus, habar nu a avut, ce sa mai zicem de spus, este si faptul ca 鈥楽fantul Parinte鈥� Irineu ne zice sincer ca manuscrisul Evangheliei dupa Matei folosita de catre ebioniti (primii crestini din Ierusalim) prin 185 dupa Cristos, nu continea primele 2 capitole, adica acelea vorbind despre imaginara genealogie a lui Isus cu tot cu dogma nasterii din fecioara . . . . . ca si povestea cu Irod 鈥榤acelarul de copii鈥� nevinovati. Nici o mirare deci ca primii crestini nu credeau dogma naiva a nasterii din fecioara si aveau oarece inclinatii gnostice . . . . .
Dar lucru mentionat deja aci in timpul cursului, toate - repet - TOATE, manuscrisele vechi amintite, adica Codicele Vaticanez , Sinaiticul, siriacul Sinaitic si Alexandrinul nu contin adaugirile ridicule din Marcu 16: 9 - 20, adica aia cu povestile post-inviere, cu scos draci si baut otrava.
Din respect pentru adevar ar trebui poate sa spunem ca insesi versiunea erasmica a fost 鈥榣ucrata鈥� crestineste, pentru ca azi cercetatorii nu gasesc nici macar un singur manuscris in limba greaca care sa contina ultimele 6 versuri ale Apocalipsei dupa Ioan; e trist dar adevarat, si asta justifica oarecum reticenta cronica a Bisericii Estului (Ortodoxa) pentru aceasta carte a NT.

Trista poveste a Hipatiei din Alexandria si a 鈥楽fantului鈥� Chiril, sau cum a murit Cultura Clasica sub loviturile crestinismului
Emergenta Canonului Biblic
CANONUL MURATORIAN
Canonul Muratorian este numit si 鈥楩ragmentul Muratorian鈥� dupa numele desoperitorului si primului sau publicist, L. A. Muratori (in the "Antiquitates italicae", III, Milan, 1740, 851 sq.), fiind cel mai vechi Canon sau lista de carti a Noului Testament. Manuscrisul care contine Canonul a apartinut initial lui Bobbio si este acum in Biblioteca Ambroziana din Milano (Cod. J 101 sup.). Scris in cel de-al optelea secol, ne arata in mod dureros calitatea indoielnica a latinei cunoscuta in acea vreme. Documentul este insa de o importanta imensa pentru istoria Canonului Biblic. Originalul a fost scris in Roma sau imprejurimile sale, prin aproximativ anii 200 A.D. si probabil este o traducere din greaca. Aceasta varianta latina care se afla in 鈥楢mbrosiana鈥� este singura care a supravietuit. Cateva propozitii ale textului care acum se numeste 鈥楥anonul Muratorian鈥� se pastreaza totusi in alte cateva manuscrise, in special in codexurile Epistolelor lui Sfantul Pavel de la Monte Cassino. Canonul se compune nu numai dintr-o simpla lista de Scripturi, dar si o sinoptica a situatiei, care ne dezvaluie in acelasi timp informatii istorice si de alt ordin in ceea ce priveste destinul fiecarei carti. Inceputul este lipsa; textul care a supravietuit incepe cu ultima linie referitoare la cea de a doua Evanghelie continand toate informatiile aditionale referitoare la ea si deasemenea cea de a treia si a patra Evanghelie integral. Dupa care sunt mentionate: Faptele, Epistolele Sfantului Pavel (inclusiv cele catre Filimon, Tit si Timotei; cele ne-canonice catre Laodiceni si Alexandreni sunt respinse); in continuare Epistola Sfantului Iuda si doua Epistole ale Sfantului Ioan; printre Scripturile care 鈥榠n catholica habentur鈥� sunt citate 鈥楽apientia ab amicis Salomonis in honorem ipsius scripta鈥� ca si Apocalipsa dupa Sfantul Ioan si dupa Sfantul Petru, cu remarca ca ultima nu este admisa de catre unii sa fie citita in biserica. Se face mentiunea deasemenea ca Pastorul din Hermas poate fi citita oriunde, dar nu in serviciul divin; si in fine, exista 鈥榝alsele Scripturi鈥� care sunt respinse, cele folosite de eretici. Ca o consecinta a latinei barbare folosita in document, la mai multe propozitii nu s-a putut intelege complet sensul exact. Dupa cum am amintit, data acestui Canon nu este foarte exact stabilita, insa ortodoxia (cu sensul de clerul si teologii conservatori) il plaseaza pe timpul lui Irineus (200 A.D.); din nou si acest document recunoaste numai cele patru Evanghelii, Faptele, treisprezece Epistole ale lui Pavel, Prima lui Ioan, A doua a lui Ioan, a lui Iuda si Apocalipsa. Mentioneaza 鈥業ntelepciunea lui Solomon鈥� care nu mai este in Biblia actuala; vorbeste aprobator de Pastorul din Hermas si spune ca Apocalipsa dupa Ioan si Apocalipsa dupa Petru sunt acceptate de catre scriitor, cu toate ca multi nu vroiau ca aceasta din urma sa fie citita in biserici. Nu mentioneaza Prima a lui Petru, A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan si a lui Iacov (Westcott, On The Canon of the New Testament, p. 527) care toate sunt acum in Biblia noastra. Vorbeste despre Epistola catre Laodiceni, numeste Epistola catre Evrei ca Epistola catre Alexandreni si le respinge pe amandoua ca fiind contrafaceri, trecand aceasta fapta in contul lui Pavel, fapt pe care teologii moderni il trec sub tacere atunci cand citeaza asa cum fac ei de obicei cu multa emfaza si cu mult entuziasm acest manuscris ca 鈥榦 dovada timpurie a existentei Canonului鈥�. Poti sa iti dai seama cat de disperata era biserica sa obtina acceptare cand dupa mult conflict intestin, a fost gata sa accepte ca 鈥榙ovada timpurie鈥� un manuscris a carei data de conceptie este cel putin doua sute de ani dupa crucificarea lui Isus?
Despre autorul acestui Canon s-au facut multe presupuneri (au fost mentionati Papias, Hegesippus, Caius din Roma, Hippolytus din Roma, Rhodon, Melito din Sardis), insa nu a putut fi adusa vreo ipoteza argumentata la acestea.
Aceste fapte sunt deconcertante. Ne aflam la mai mult de 200 de ani de la Marea Misiune incredintata de Isus discipolilor sai. Aflam astfel ca dupa mai mult de 200 de ani de la aceasta, nu avem o carte terminata pe care oricine ar considera-o necesara pentru o astfel de nobila intreprindere ca Marea Misiune. Propun sa ni-L imaginam pentru o clipa pe Isus poruncind Apostolilor Sai sa mearga in toata lumea cu mesajul 鈥楴oului Sau Testament鈥� de Mantuire, insa prost echipati, intrucat nu au inca 鈥榤anualul鈥� gata. Ce e cu cei care au murit fara sa aiba ocazia sa accepte atat de necesarul mesaj al acestor carti pe care le consideram azi 鈥榙ivine鈥� si 鈥榗onditie prealabila mantuirii鈥�?
Parca Il aud pe Isus zicand (Matei 28: 18 - 20):
鈥�. . . Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant.
(19) Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
(20) Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului, . . . dar uitati baieti, . . . inca nu am Noua Biblie gata, . . . Tatal si cu Mine nu suntem in stare sa ne punem de acord ce sa va dam ca manual pentru Mantuire pentru . . . ei bine . . . inca vreo 200 de ani de aici incolo . . . Amin.鈥�
Intrebare pentru fundamentalisti: Ti-ai pus intrebarea daca nu cumva Isus era incompetent gandindu-se sa trimita bietii discipoli fara Mesajul propriu-zis sau cartile necesare? Cum trebuiau acesti discipoli sa 鈥榠nvete toate neamurile鈥�, cand ei insisi nu stiau ce sa invete si nu reuseau sa se puna de acord asupra a ce sa invete, avand atatea Evanghelii si Epistole in circulatie in primele secole ale Bisericii? Erau acei oameni care nu citeau aceste carti Sfinte automat condamnati fara speranta de mantuire doar pentru ca nu au avut Noul Tetsament? Este aceasta bajbaire in a decide ce e 鈥榙ivin鈥� si ce nu e de catre Biserica timpurie opera Duhului Sfant, si daca da, cum afecateaza aceasta imaginea noastra de 鈥榩erfectiune dumnezeiasca鈥� a Divinitatii? Sa speram ca judecata si intelectul este de natura sa faca vizibila inabilitatea de a decide care carti au fost considerate de Dumnezeu ca necesare Mantuirii lumii. Studiul seriei de carti considerate de-a lungul secolelor ca facand sau nu parte din 鈥榤esajul divin鈥� nu face prea mare lucru pentru a spori imaginea unui Dumnezeu care conduce oamenii sai alesi, ce sa mai zicem de un Dumnezeu care le vorbeste: (Ioan 16:13) 鈥� Cand va veni Mangaietorul, Duhul Adevarului are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare.鈥� Ei bine, Duhul Sfant in mod evident nu a prea indrumat foarte bine . . . pentru cateva secole.
MARTURIA SFINTILOR PARINTI DIN CEL DE-AL TREILEA SECOL
CLEMENT DIN ALEXANDRIA (210 A.D.) A trait in prima parte a secolului al treilea si a plasat in Deutero-canon-ul sau ca avand o autoritate inferioara catre Evrei, A doua a lui Ioan si a lui Iuda, care acum sunt toate in Biblie. Includea Apocalipsa dupa Petru dar nu si pe cea dupa Ioan. Exact invers fata de ce avem azi. Includea Pastorul din Hermas, Prima Epistola a lui Clement si Epistola lui Barnabas, care acum nu mai sunt in Biblie (Davidson, The Canon of the Bible, p. 139). Astfel el punea catre Evrei, A doua a lui Ioan si a lui Iuda care sunt acum in Biblia noastra la acelasi nivel cu Pastorul din Hermas si Epistola lui Barnabas, care nu mai sunt acum in Noul Testament. El nu recunostea nici unul dintre canoane ca fiind de suprema autoritate (Ibid., 116), si nu intelegea notiunea de 鈥榥e-canonic鈥� ca opus lui 鈥榗anonic鈥� pentru nici una dintre cartile care circulau (Ibid., 139).
TERTULLIAN (220 A.D.) El includea in canonul sau cele patru Evanghelii, Faptele, Epistolele lui Pavel, Prima a lui Ioan si Apocalipsa dupa Ioan? (Davidson, The Canon of the Bible, p. 139). A inclus un apendice unde a pus ca fara autoritate catre Evrei, a lui Iuda, A doua a lui Ioan, si Prima a lui Petru care sunt acum in Biblie, alaturi de Pastorul din Hermas care nu e. Nu spune nimic despre 鈥榓 lui Iacov鈥�, A doua a lui Petru si A treia a lui Ioan care deasemenea sunt azi incluse in Biblia noastra. De remarcat ca este in dezacord cu Canonul Muratorian care se zice ca a fost fixat cu 20 de ani sau mai multi inainte de timpul sau. Din nou fiecare individ este canon pentru el insusi . . . .
PESHITA, ADICA SIMPLA (TRADUCERE) Aceasta versiune a avut o atat de complexa istorie literara incat originea sa a fost mult timp un subiect de disputa. Cat de departe ne putem duce pe firul timpului, constatam ca a fost o versiune crestina, intrucat contine Noul Testament ca si Vechiul Testament, iar copiile existente ne-au venit pe filiera crestina. Insa Vechiul Testament prezinta o atat de puternica influenta evreiasca ca multi oameni de stiinta au sustinut ca a fost, cel putin in parte, de origine iudaica, altii adoptand ideea unei origini mixte Iudeo-Crestine. Se poate sa fi fost produs la Edessa, desi Kahle afirma ca provine din regiunea Adiabene-lui, undeva la estul Tigrului, unde Regele Isates si mama sa Elena au devenit adepti ai Iudaismului in primul secol dupa Cristos. Sunt pasaje in Vechiul Testament care sunt cu greu mai mult decat traduceri din arameica vestica Targums in scrierea siriaca. In timp ce textul corespunde in principal cu textul mazoretic evreiesc, se pare ca a fost revazut pe baza lui LXX (Septuagint). In versiunea originala siriaca lipseau Cronicile, Ezra, Neemia, Estera ca si Apocrifa, toate fiind adaugate ulterior. Cel mai valoros manuscris siriac este Codexul Ambrozian din aproximativ secolul sase, acum la Milano. Un manuscris al Facerii, Iesirii, Numerelor si Deuteronomului din Manastirea Sfanta Maria Deipara din Egipt poarta data corespunzand anului 464 A.D., fiind astfel cea mai veche copie de Biblie in orice limba care poarta o data exacta. Conform Enciclopediei Britanice, Peshita (in siriaca 鈥榮implu鈥� sau 鈥榗omun鈥�) este versiunea siriaca a Bibliei, Biblia acceptata de bisericile crestine siriace de la inceptul secolului al treilea dupa Cristos. Numele de Peshita a fost prima oara folosit de Moshe bar Kepha in secolul al noualea pentru a indica ca era textul de uz curent folosit (asa cum indica numele sau in latina vulgara). Acest nume se poate sa fi fost deasemenea folosit ca distinctie fata de mai complexa versiune Siro-Hexaplara. Din versiunile vernaculare ale Bibliei, Vechiul Testament Peshita este al doilea doar dupa Septuaginta greceasca ca vechime, fiind probabil in uz probabil in primul si al doilea secol dupa Cristos. Cele mai vechi fragmente in vechea siriaca se considera ca au fost traduse de pe texte in ivrit sau arameica de catre evrei crestini din Edessa, cu toate ca Vechiul Testament Peshita a fost mai tarziu revazut conform principiilor textuale grecesti. Cea mai veche versiune a Vechiului Testament Peshita dateaza din cel de-al cincilea secol A.D. si exclude A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, Epistola lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan care nu erau canonice in Biserica Siriaca. Davidson in 鈥楥anonul Bibliei鈥� la pagina 139 confirma ca Peshito, Biblia vechilor crestini siriaci excludea A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, Apistola lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan care acum sunt in Biblie (Ibid., 146). VECHEA VERSIUNE LATINA Latina folosita in Biblie provine probabil din Africa de Nord tot atat de devreme ca anii 150 A.D. Este chiar posibil ca primii crestini ai Africii de Nord sa fi adoptat o traducere a Vechiului Testament de la evreii vorbitori de latina. Tertulian (160 - 230 A.D.) stia de Vechea Biblie Latina cel putin partial, iar Ciprian (200 - 258 A.D.), episcopul Cartaginei cita frecvent din ambele testamente ale acestei Biblii. Au supravietuit insa numai fragmente ale Vechiului Testament. Mai multe dintre cartile apocrife au fost incorporate nerevazut in Vulgata. Cat despre restul Bibliei, oamenii de stiinta au fost capabili sa reconstituie din fragmente o mare portiune din Vechiul Testament. Acestea, impreuna cu citatele Sfintilor Parinti ai Bisericii timpurii sunt azi sursele noastre de reconstructie a vechiului text latin al Vechiului Testament. Oamenii de stiinta disting doua tipuri de text: african si european. Vechiul Latin al Vechiului Testament a fost probabil facut dupa LXX grecesc, si valoarea sa principala este ca sursa de completare pentru textul LXX-ului asa cum era el inainte de revizia lui Origene. Ce este de notat insa aici, este ca versiunea Vechea Latina, Biblia Bisericii timpurii a Africii omitea Epistola catre Evrei, A doua a lui Petru si a lui Iuda. Epistola catre Evrei a fost ulterior adaugata ca o carte anonima (Westcott, On The Canon of the New Testament, p. 254). Din nou nu regasim nici o unitate sau acord cu cei care au fost inainte si opiniile lor despre ceea ce e 鈥榮uflat cu Dumnezeire鈥�.
BISERICA ABISINIANA SI CANONUL SAU Biserica Abisiniana a fost o biserica care a crezut in monofizitism. Aceasta dogma era a unei secte schizmatice a secolelor cinci si sase care sustinea ca Isus are numai o singura natura (divina), astfel intrand in conflict cu doctrina ortodoxa care zice ca are ambele naturi, divina si umana. Monofizitismul era in principal limitat la Biserica Estica si a avut putina vigoare in Vest. La ordinele Papei Leon Intai, Sinodul de la Calcedon din 451 A.D. a incercat sa gaseasca o cale de mijloc intre orotdocsi si monofiziti. Edictul final nu i-a satisfacut pe monofiziti si controversa a continuat, acestia fiind sprijiniti de catre copti si secta Eutichiana. Biserica Estului i-a excomunicat in prima jumatate a secolului sase pe monofiziti intr-un efort de a suprima 鈥榚rezia鈥�, care de atunci s-a separat de biserica-mama. Monofizitii la randul lor s-au spart in doua factiuni asupra controverselor privind incoruptibilitatea corpului lui Isus. Dupa anii 560, o a treia secta isi face aparitia, Triteistii; ei interpretau cele trei persoane ale Dumnezeirii ca trei Dumnezei separati, si de aceea erau vazuti ca eretici de celelalte factiuni. In Egipt, Siria, si zona Mezopotamiei congregatiile monofizite au ramas puternice de-a lungul controversei. Desi in final condamnat in mod clar in anii 680 - 681 la cel de-al sasele Sinod Ecumenic, monofizitismul continua in anumite biserici pana azi. Astfel, Biserica etiopiana moderna, Biserica Armeneasca, Biserica Copta si Biserica Iacobita sunt toate institutii monofizite.
Canonul Bisericii Abisiniene includea la inceput Enoh (evident ca da, pentru ca acesta invata despre un Mesia-Inger si nu un Mesia-Om), A patra a lui Esdras, Inaltarea lui Isaiah, Triumfurile, Asenetul (Davidson, The Canon of the Bible, p. 206), toate carti care nu sunt azi in Biblie si cateva de care lumea nu aude niciodata azi. Lista canonica s-a modificat adesea, multe carti fiind bagate si multe scoase, insa la modul general continea Iudith, Tobit, Prima catre Macabei, A doua catre Macabei, Intelepciunea lui Isus, Intelepciunea lui Solomon si chiar o carte numita Apocalipsa dupa Isaiah (Davidson, The Canon of the Bible, p. 206), nicuna negasindu-se azi in Biblia noastra.
EGIPTUL SUPERIOR SI INFERIOR SI . . . CANOANELE SALE Biblia Egiptului superior si inferior este denumita copta ca in Noul testament copt. Din cele 5 versiuni copte cunoscute cea mai importanta este Saidica si Boairica.
Saidica Este versiunea cea mai veche si a fost folosita in sudul Egiptului (Egiptul superior). Era cunoscuta inainte ca 鈥楾ebaica鈥� dupa numele orasului Teba. Astazi exista numai fragmente ale acestei versiuni, insa acestea sunt suficiente cantitatativ pentru a reconstrui cea mai mare parte a Noului Testament. Cel mai vechi dintre manuscrise dateaza din secolul patru dupa Cristos. Boairica Aceasta versiune era folosita in nordul Egiptului (Egiptul inferior) si inlocuia probabil alte dialecte. Este copta folosita in zilele noastre in seviciul divin al Bisericii Copte, si Noul Testament s-a pastrat integral. Ambele versiuni, Saidica si Boairica, contin in principal un tip de text alexandrian (din nou regasim influenta Alexandrina), similar textului gasit in Codex Vaticanus. Cele doua liste canonice ale Egiptului superior si inferior, numite vesiunea tebaica si versiunea memfitica omit Apocalipsa dupa Ioan (Westcott, On The Canon Of The New Testament, p. 266).
ORIGENE
Origene (250 A.D.) a inclus in lista Vechiului sau Testament Epistolele lui Ieremia, Prima Macabei, A doua Macabei care nu sunt in Biblia noastra canonica de azi (n.t. - autor protestant, Biblia protestanta nu contine Deutero-canonul regasit la catolici si ortodocsi), nefacand nici o mentiune despre Ozea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Zefania, Hagai, Zaharia si Maleahi care deasemenea sunt azi in Biblie (Euseb., Eccl. History, vi. 25). Omisunea acestor doisprezece carti este foarte singulara, si versiunea latina a lui Rufinus (400 A.D.) le introduce fara sa zica nici un cuvant de explicatie. Clasic! Chiar daca ar fi fost omise din greseala, eroarea mai arata inca odata cat de indiferenti si incompetenti erau Sfintii Parinti cand faceau afirmatii despre ce trebuie sa se gaseasca si ce nu in Biblia Domnului. Origene nu furnizeaza o lista consecutiva a cartilor Noului Testament, insa pasaje adunate de ici de colo din opera sa indica care era opinia lui (Ibid., 261). Se pare ca impartea cartile Noului Testament in trei clase, autentice, ne-autentice si nesigure. Prima categorie includea cele patru Evanghelii, Faptele, patrusprezece Epistole ale lui Pavel, Prima a lui Petru, Prima a lui Ioan si Apocalipsa lui Ioan. A doua includea Pastorul din Hermas desi era inclinat sa o includa totusi intr-o clasa mai sus (adica in categoria nesigure), Epistola lui Barnabas, Faptele lui Pavel, Evanghelia dupa Evrei si cea dupa Egipteni, si Predica lui Petru (Davidson, The Canon of the Bible, p. 146).
A treia clasa cuprindea Epistolele lui Iacov, Iuda, A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan si A treia a lui Ioan (Davidson, The Canon of the Bible, p. 146). Dupa cum se poate vedea dupa inca o suta de ani era putina armonie in opiniile 鈥榠nvatatilor鈥� si 鈥榠nspiratilor鈥� despre ceea ce era 鈥楥uvantul Domnului鈥� pentru Biserica Sa. INFLUENTA ALEXANDRINA ASUPRA CRESTINISMULUI In Alexandria in Egipt se gasea o imensa biblioteca infiintata de Ptolemei (n.t. - dinastie de conducatori de origine greaca (macedoneana) a Egiptului in perioada de dominatie romana (anii 331 - 30 Inainte de Cristos. Aceasta biblioteca era situata in Muzeul Alexandriei; apartamentele sale erau minunat sculptate, fiind decorate cu cele mai alese statui si picturi; cladirea era construita in marmura. Aceasta biblioteca cuprindea 400 000 de volume (numarul variaza semnificativ de la o sursa istorica la alta). In cursul timpului, probabil datorita aparitiei problemei de spatiu pentru noile carti care soseau valuri, s-a infiintat o biblioteca aditionala care era situtata in Templul lui Serapis. Numarul de volume in aceasta biblioteca numita 鈥榝iica鈥� celei din muzeu era probabil si el de aproximativ 300 000 de volume. Erau deci 700 000 de volume in aceasta colectie regala. La infiintarea muzeului, Ptolemeu Soter si fiul sau Filadelf au avut in vedere trei obiective: Perpetuarea cunoasterii in lume asa cum era ea la momentul dat. Cresterea sa. Difuzarea sa.
Pentru perepetuarea cunoasterii el a dat ordine bibliotecarului sef sa cumpere pe spezele regelui orice carte putea. Un grup de scribi era prezent in muzeu a caror sarcina era de a face copii lucrarilor la care proprietarii nu incuvintau ca acestea sa fie vandute. Orice carte adusa de straini in Egipt era luata o data la muzeu iar dupa ce I se faceau copii conforme, copiile se dadeau proprietarului iar originalul era pastrat in muzeu. Adesea o mare indemnizatie baneasca era data acestuia. Pentru cresterea cunoasterii: Unul dinrtre scopurile principale ale muzeului era sa serveasca ca spatiu de lucru unui corp de oameni devotati studiului, acestia locuind chiar in spatiul bibliotecii pe banii regelui. In forma originala de organizare, rezidentele muzeului erau impartite in patru facultati - literatura, matematica, astronomie si medicina. Un director de mare distinctie conducea stabilimentul si se ocupa de interesele si problemele sale. Demetius Falareus, probabil cel mai mare invatat al timpului sau si care a fost guvernator al Atenei pentru mai multi ani, a fost primul numit in aceasta functie. Sub el erau bibliotecarul, functie uneori detinuta de oameni ale caror nume au ajuns pe firul timpului pana la noi datorita meritelor lor, ca Eratostene si Apolonius Rodius. Tot in spatiul muzeului erau o gradina botanica si una zoologica. Aceste gradini facilitau studiul plantelor si animalelor. Exista tot acolo un observator astronomic continanad sfere armilare, globuri, armile solstitiale si ecuatoriale, astrolab si rigle paralactice si alte aparate folosite pe atunci, gradarea acestora fiind in grade si sesimi. Pentru difuzarea cunoasterii: In muzeu se tineau cursuri si prelegeri, conversatii si seminare de catre lectori, existand insa si alte metode pentru educatia in toate departamentele cunoasterii umane. Inspre acest mare centru intelectual afluau studenti din toate tarile. Se spune ca la un moment dat oricand in epoca sa de glorie, acolo nu erau mai putini de 14 000 de studenti. Normal ca dintre acestia, cativa au devenit cei mai eminenti dintre Parintii Bisericii Crestine, cum sunt Clement din Alexandria, Origene si Atanasie.
Biblioteca din muzeu a fost arsa in timpul asediului Alexandrei de catre Iulius Cezar. Ca sa rascumpere fapta de mare ravagiu, Marc Antoniu va oferi Cleopatrei intreaga biblioteca adunata de Eumenes, Regele Pergamului, biblioteca initial creata pentru a rivaliza cu cea infiintata de Ptolemei. Ea a fost adaugata celei din Serapion, sau templul lui Serapis. Nu era insa sorocita sa ramana acolo pentru multe secole, si aceasta avea sa fie distrusa de catre Teofil, episcopul crestin al Alexandriei in 391 A.D. Istoricul Edward Gibbon povesteste cum dupa ce biblioteca a fost distrusa, imaginea sumbra a rafturilor de carti acum goale si arse provocau regretul si indignarea trecatorilor ale caror minti nu fusesera inca intunecate de prejudecata religioasa. Distrugerea acesteia a fost aproape lovitura de moarte pentru gandirea libera acolo unde crestinsimul a domnit pentru mai mult de o mie de ani. Insa veritabila lovitura de moarte avea sa vina numai cateva decenii mai incolo totusi, cand a fost data de Sfantul Chiril, care il va succedea in functie pe Teofil la episcopatul Alexandriei. Atunci, Hipatia, fiica lui Teon matematicianul, a indraznit sa continue vechile directive ptolemice. In fiecare zi in fata universitatii sale statea un lung sir de care; sala sa de lectura era aglomerata de elitele si mondenitatile Alexandriei. Ei veneau sa asculte discursurile sale pe temele care oamenii din orice epoca si le-au pus, dar la care inca nu s-au dat raspunsuri definitive. Cine sunt? De unde vin? Ce si cat pot sa stiu?
Hipatia si Chiril; filosofia si bigotismul; ei nu pot exista impreuna. In timp ce Hipatia inca isi repara universitatea dupa ultimele 鈥榠ncursiuni鈥� crestine, ea a fost atacata de gloata Sfantului Chiril, o adunatura de calugari nitrieni. Fiindu-i rupte hainele de pe ea in plina strada, a fost tarata mai apoi intr-o biserica si omorata acolo de catre grupul lui 鈥楶etru Cititorul鈥�. Trupul sau a fost taiat in bucati, carnea a fost smulsa de pe oase cu scoici, iar resturile aruncate in foc. Pentru aceasta crima Chiril nu a dat niciodata socoteala (n.t. - ceva info pe site-ul The University of California at San Diego, http://hypatia.ucsd....kl/hypatia.html). Se pare deci ca la crestini scopul scuza mijloacele. Asa si-a dat ultima suflare filosofia greaca in Alexandria, asa a murit venerata si venerabila lume clasica, asa a ajuns la tragicul si definitivul punct final invatatura pe care Ptolemeii s-au straduit atata sa o promoveze. Soarta Hipatiei a fost un avertisment bine inteles de toti cei care vor vrea sa cultive cunoasterea stiintifica. Mesajul era clar: Toti trebuie sa gandeasca cum le ordona autoritatea bisericeasca;
414 A.D.; In Atena insesi filosofia trage sa moara. Imparatul Iustinian a interzis cu minutiozitate invatarea acesteia, inchizand toate scolile din oras. Dupa aceasta au urmat lungile si secetoasele 'Evuri ale intuncericului', insa finalmente, soarele stiintei, acest far calauzitor cu lumina blanda si calda era totusi destinat sa se ridice din nou.

Cum a fixat 鈥楽fantul鈥� Irineu Canonul biblic din 4 Evanghelii? Simplu: dupa cate picioare au martoagele . . . . .
Prima colectie a cartilor Noului Testament
Prima colectie a cartilor Noului Testament facute vreodata au fost cele ale lui Marcion, numit 鈥榚reticul鈥�, prin anul 145 A.D. (Westcott, On The New Testament, p. 308). Era compus dintr-o Evanghelie si zece dintre Epistolele lui Pavel (Paul) (Tertullian, Avd. Marc., v.) si nu erau pe atunci considerate ca fiind 鈥榗uvantul Domnului鈥�. 鈥楥redinta ca aceste carti sunt scrise de Dumnezeu sau ca sunt de inspiratie divina inca nu aparuse . . . (Marcion) nu considera Epistolele lui Paul ca fiind inspirate sau al caror autor este divinitatea鈥� (Davidson Samuel, 1848, An Introduction to the New Testament, ii. 516 - 517).
Trebuie luat in seama faptul ca acest lucru se intampla la 75 de ani dupa moartea lui Pavel. Epistolele pe care Marcion le acceptase erau Galatenii, prima si a doua Corinteni, Romani, prima si a doua Tesaloniceni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, a lui Filimon (Davidson Samuel, 1848, An Introduction to the New Testament, ii. 516 - 517). El a omis prima si a doua catre Timotei, catre Tit si catre Evrei, pe care noi le consideram acum veritabile si le-am introdus in Biblie. Evanghelia sa a fost subiect de multa controversa, factiunea ortodoxa sustinand ca era Luca mutilata; ceilalti negau aceasta, afirmand ca era manuscrisul de pe care Evanghelia lui Luca a fost mai apoi compusa. Faptele sunt acestea: Evanghelia lui Marcion nu are nume (Tertullian, Adv. Haer., iv. 2). Intr-adevar, asa cum Sfantul Crysostom observa, nici unul dintre apostoli nu si-a pus semnatura pe Evangheliile acum purtand numele lor (Hom. I. In Epis. Ad. Rom.). Aceasta a fost ideea bisericii mult dupa aceea, si ca gaj pentru faptul ca acestea sunt veritabilele lor opere avem simplu . . . doar cuvantul bisericii.
Daca Evanghelia lui Marcion era de fapt Evanghelia lui Luca apare o intrebare, si anume, cum se face ca un 鈥榚retic鈥� era in posesia unei Evanghelii veritabile inainte ca biserica insesi sa fie? Sa fie de fapt, ca Evanghelia dupa Luca pe care noi o avem astazi este o reluare facuta de Biserica Catolica a Evangheliei lui Marcion la care se adauga cele trei capitole care lipsesc din aceasta? Asta ar explica toate erorile si greselile in aceste trei capitole. Evanghelia lui Marcion corespunde cuvant cu cuvant cu aproape trei patrimi din actuala Evanghelie a lui Luca si a fost mai scurta decat aceasta. Luand in calcul mecanismul cunoscut de specialistii in exegeza biblica prin care adnotarile pe marginea textului unui manuscris isi gasesc in timp in procesul de copiere drumul in corpul textului original acesta crescand lungimea lucrarii propiu-zise, si aplicand prinicpiul pe baza caruia din doua manuscrise ale aceleiasi carti, unul mai scurt decat altul, cel mai scurt este in general cel mai vechi, putem concluziona ca Marcion a scris primul. Acuzatia ca Marcion a mutilat intentionat Epistolele lui Pavel si Evanghelia lui Luca pentru a se potrivi convingerilor sale doctrinale pornesc de la Irineus si au fost repetate cu mare violenta de catre Tertulian si Epifanius, fiind preluate de diferiti teologi de atunci, pana cand mai de curand, ortodoxia insasi a inceput sa admita ca nu este adevarat (Davidson, Intro. N.T., ii. 517). Marcion 鈥榚reticul鈥� a inclus in lista sa canonica tot ce considera ca sunt veritabile lucrari crestine (Westcott, On The Canon Of The New Testament, p. 311), si sunt probe care arata ca a fost un mult mai riguros invatat decat acuzatorii sai, asa cum vom vedea mai incolo. Aceasta este ironia istoriei redactioniste prin care cei care ajung la putere rescriu istoria dupa bunul lor plac. Epistolele pe care noi le numim 鈥榗atre Efeseni鈥� Marcion le numea 鈥榗atre Laodiceni鈥� si se falea pentru readucerea numelui lor original (Tert. Adv. Marc., x. 17). El a exclus din Evanghelia sa parabola fiului risipitor (Westcott, On The Canon Of The New Testament, p. 312) si din Epistola catre Romani capitolele 9 - 11, ca si ultimele doua capitole (Origene, Comm. In Rom., xvi. 25), fie pentru ca ele nu existau in manuscrisele care circulau pe timpul sau, fie ca ajunsese la concluzia ca erau interpolari. In oricare dintre cazuri ele trebuiau sa fie respinse. Asta inseamna ca nu Pavel le-a scris, pentru ca Marcion fiind pro-Pavel le-ar fi inclus spre avantajul sau si impotriva 鈥榚vreilor鈥� daca acestia existau. Aceasta inseamna ca pasajul favorit spre a fi memorat de catre cei mai multi dintre crestini, si anume Romani 9:10 - 11, nu exista in cele mai vechi dintre manuscrisele 鈥榗atre Romani鈥� si nu au fost niciodata scrise de catre Pavel. Deci aceste pasaje (鈥楧aca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn . . .) pur si simplu nu existau in 鈥榗atre Romani鈥� originale in anii 150 A.D. EXAMINAREA ACUZATIILOR IMPOTRIVA LUI MARCION
Tertulian a fost inceputul; el a fost practic cel care a distrus reputatia scrierilor lui Marcion; il acuza pe acesta si il condamna incontinuu ca 鈥榓 scos鈥� cea mai mare parte din presupus existentul Nou Testament. Tertulian (220 A.D.) spunea ca Marcion a eliminat din Evanghelia dupa Luca zicerile lui Isus cum ca acesta nu a venit sa distruga legea si profetii, ci sa le implineasca (Adv. Marcion, iv. 7). Problema este ca trebuie sa ne intrebam in legatura cu competenta lui Tertulian in masura in care toti stim ca acest pasaj se afla in Evanghelia dupa Matei si nu in Evanghelia dupa Luca (Matt. 5:17). Si totusi Tertulian repeta aceasta acuzatie in trei ocazii diferite (Adv. Marcion, iv. 2, iv.12, iv. 36). Te intrebi astfel ce competenta aveau 鈥楽fintii Parinti鈥� vazand ca de fapt acestia nici macar nu au citit Evangheliile. Tertulian continua spunand ca Marcion a exclus 鈥楨u nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel鈥� si 鈥楴u este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei鈥� (Ibid., iv. 7). Acestea deasemenea nu sunt in Luca ci Matei (Mat.15:24 - 26). Si chiar daca trecem peste eroarea inadmisibila a lui Tertulian, tot nu sta in picioare acuzatia sa, pentru ca nici un alt scriitor inainte de timpul lui Marcion nu face nici o mentiune despre Evanghelia dupa Luca, si nici un scriitor dupa el pana la Irineus, adica inca un rastimp de aproape 50 de ani. Inca odata, presupunerea ca cineva dupa Marcion a luat Evanghelia 鈥榝ara nume鈥� a lui Marcion si a falsificat-o adaugandu-i numele de Luca, posibilitate pe care unii dintre specialisti in Noul Testament o accepta, ramane viabila. Lupta politica care se ducea era intre o tabara anti-evreiasca (tabara lui Pavel) si restul; doctrina pevelista anti-semita care a invins la mai putin de 50 de ani dupa Noul Testament al lui Marcion, a facut din Biserica Catolica si descendentii sai de-o schizma sau alta, institutii cu puternic caracter anti-semit. Si asa ceea ce era ortodoxie in primul secol este azi ne-ortodoxie, iar ceea ce azi este ne-ortodoxie e foarte probabil ca de multe ori sa fie exact credinta si zicerile lui Isus. Acelasi lucru s-a intamplat cu Vechiul Testament care se afla azi in Biblia crestina si care contine multe erori si reinterpretari interesate ale textului evreiesc mazoretic original din Palestina, adica Tanakh-ul. In el apar greseli de traducere, interpretari gresite facute cu intentie de catre evreii helenizati de convingere pitagorista din al doilea secol inainte de Cristos. La Seminar eram cu totii indragostiti de 鈥楶arintii Bisericii timpurii鈥�. Cand numele lor erau pronuntate in sala de curs puteai auzi multe 鈥榦h鈥�-uri de la cei care ii adorau si venerau, dar care nu i-au citit cu adevarat niciodata; candva printre acestia ma includeam si eu . . . Puterea traditiei, deh, . . . dar cu mult timp de studiu si citit 鈥榦rbul鈥� recapata vederea. IRINEUS (180 - 200 A.D.)
Irineus este fara indoiala intemeietorul Canonului Noului Testament. Din nou se impune remarca ca pana la el nu gasim nici o mentiune a uneia sau alteia dintre Evagheliile cunoscute care sa fie amintita ca purtand numele vreunuia dintre apostoli in vreo scriere facuta de cei care citeaza sau fac referiri la pasaje incluse mai apoi in acestea. Canonul sau este compus din cele patru Evanghelii, Faptele, treisprezece Epistole ale lui Pavel (respingea 鈥榗atre Evrei鈥�), Prima catre Ioan si Apocalipsa (Davidson, The Canon Of The Bible, p.138). Intr-o anexa el a pus ca lucrari cu mai putina autoritate A doua catre Ioan, Prima catre Petru si Pastorul din Hermas aceasta din urma nemaigasindu-se azi in Noul Testament canonic (Davidson, The Canon of the Bible, 138). El ignora Epistola catre Evrei, a lui Iuda, a lui Iacov, A doua catre Petru si A treia catre Ioan (Davidson, The Canon of the Bible, p.138), toate aflate azi in Biblia canonica. Trebuie avut in vedere ca este pentru prima oara cand avem de a face cu ceva care seamana cu o recunoasrere a Canonului nostru actual, si Irineus respinge mai multe carti care acum sunt numite 鈥榙ivine鈥�.
Intrucat el este primul care face mentiune la cele 鈥榩atru Evanghelii鈥�, teologii fundamentalisti afirma ca ele trebuie sa fi fost folosite pe larg inainte si apoi recunoscute ca surse de autoritate; pentru ca, spun ei, nu ar fi fost posibil asa cum afirma moderatii, ca inainte au fost folosite alte Evanghelii, pentru ca mai apoi sa se renunte la ele pentru a fi substituite cu altele. Ha! Raspunsul la asta este ca nu numai a fost posibil, dar este chiar ceea ce s-a intamplat, si exact asa cum istoria ne-o certifica. Cu mult timp inainte ca noi 鈥榮a primim鈥� cele patru Evanghelii, sute de Evanghelii diferite erau in larga circulatie prin imperiu. Intensa rivalitate intre diferitele secte in primele doua secole crestine, si in special intre Pavelisti, Petristi si Ioanisti i-a invatat ca nici unul dintre ei nu putea sa il stapaneasca pe celalalt, si nici unul nu poate sa tina in mod exclusivist de cartile sale 鈥榮acre鈥� si sa insiste doar pe adoptarea lor generala. Rezultatul a fost un compromis, exact ca intr-o conventie prezidentiala azi, unde prietenii candidatilor impusi constatatand ca nici unul dintre favoriti nu poate sa fie nominalizat, se unesc pe platforma unuia total nou, unul de care cu greu s-a auzit mai inainte. Biserica Catolica tocmai se forma (prin aproximativ 170 A.D.) prin unirea micilor secte si biserici intr-un mare organism, si necesitatea unei oarecare surse de autoritate scrise, a unei Biblii recunoscute de catre toti, era evidenta; si aceasta necesitate a dus la aparitia Canonului (Davidson, The Canon Of The Bible, p.134, 136, 164). Vechile carti au fost abandonate si suprimate, altele noi luandu-le locul. In termeni moderni am zice ca a fost necesitatea politica aceea care a fost fermentul aparitiei Canonului. Mai inainte nici macar 2 secte crestine din multele care existau nu foloseau acelasi set complet de carti, ci doar o parte mai mare sau mai mica din acesta, iar multe dintre ele foloseau numai una. Si aceasta a fost valabil o lunga perioada chiar dupa ce cele patru Evanghgelii ale noastre intrasera in uz canonic si dupa ce se facuse efortul de constituire a unui unic Canon. Diversitatea si conflictul intre doctrine si dogme era pretutindeni. 鈥楧uhul Sfant鈥� se pare ca avea ceva probleme sa regleze harababura. Dar oare acesta exista? CANOANE, CANOANE PRETUTINDENI . . .
Astfel Ebionitii (Iren., Adv. Her. 1.26) si Cerintienii (Epiph., Her., xxvii, 5; xxx, 3, 14) foloseau numai Sf. Matei; Cordonienii numai Evanghelia lui Marcion (Pseudo-Tert. Adv. Om. Her., vi). Marcionitii evident ca foloseau numai Evanghelia lor. Teodotienii respingeau Sf. Ioan, asa cum o faceau si Alogii (Blunt, "Dictionary of Sects," Alogi); si crestinii Petristi in mod normal preferau Evanghelia dupa Marcu care era 鈥楶etrista鈥� si favorabila lui Petru deci (Tert. Adv. Marc., iv. 5), exact asa cum Pavelistii o preferau pe cea a lui Luca, care il favoriza pe Pavel (Tert. Adv. Marc., iv. 5). In aceasta situatie intremarea bisericii nu putea sa provina decat din unitate prin adoptarea unor carti care sa fie acceptabile pentru toti. Unirea era necesara cu orice pret. Ca Noul Testament este un astfel de compromis apare evident pentru ochiul critic al specialistului.
Evanghelia dupa Matei este Petrista, acolo aparand Isus zicand lui Petru 鈥榩e aceasta piatra voi zidi Eu Biserica Mea鈥� (Mat.16:18). Evanghleia dupa Marcu este deasemenea Petrista, iar Luca este Pavelista, asa cum ne-o certifica Parintii Bisericii timpurii (Tert. Adv. Marc., iv. 5). Epistolele lui Petru sunt evident Petriste, Epistolele lui Pavel Paveliste, iar Evanghleia dupa Ioan, Epistolele lui Ioan si Apocalipsa, desigur Ioaniste. Trebuie sa fie clar ca istoria acestor timpuri a consemnat suprimarea vechilor Evanghelii si inlocuirea cu cele noi. Astfel Serapion, Episcopul Antiohiei (190 A.D.) in timpul vizitei sale la Biserica din Rnossus in Cilicia i-a gasit folosind Evanghelia dupa Petru. Fiindu-i cerut, el le-a permis sa o citeasca, in ciuda controverselor pe care aceasta le-a produs. Mai tarziu el scria: 鈥榁enind la voi credeam ca toti tineti de dreapta credinta, si necitind si studiind pana la capat Evanghelia prezentata mie sub numele de 鈥榙upa Petru鈥�, zisei: 鈥楧aca asta este singurul lucru care creaza sfada intre voi, atunci cititi-o dara.鈥� Insa acum intelegand din ce mi s-a spus ca mintile lor erau cuprinse de o forma de erezie, grabi-ma-voi sa vin din nou la voi.鈥� (Euseb., Eccl. Hist., vi. 12). Eusebiu a pastrat in scrierile sale acest citat si cu toate ca nu spune explicit ca Evanghelia a fost suprimata, o lasa sa se inteleaga destul de clar, si este recunoscut ca asa s-a intamplat de catre scriitori ilustrii (Lost and Hostile Gospels, S. B. Gould, p. 245).
MARTURII ALE CELUI DE-AL CINCILEA SECOL CRESTIN
Din nou, la inceputul celui de-al cincilea secol sixsta un om numit Teodoret care era activ implicat in supravegherea infiintarii bisericii. In calatoriile sale el a gasit Diatesaronul, sau Evanghelia dupa Tatian folosita in biserici ortodoxe, scriind despre aceasta: 鈥楨u insumi am gasit mai mult de 200 de astfel de carti in bisericile noastre si care sunt primite cu respect; si adunandu-le pe toate, i-am pus sa se lepede de ele, introducand in locul lor Evangheliile celor patru Evanghelisti鈥� (Theod. Haeret. Fab., i. 20).
Prima observatie, la inceput de secol cinci dupa Cristos inca se vorbeste de biserici (plural) care, in loc de cele patru Evanghelii canonice cu care suntem indoctrinati azi ca au fost scrise de catre Apostoli, aveau si citeau sute de alte Evanghelii si Epistole. Sa fie un mesaj al Domnului in acestea pe care acesti credinciosi ai Bisericii timpurii l-au cunoscut si inteles si de care noi am fost lipsiti? Aceste biserici aveau peste doua sute de diferite carti si Evanghelii pe care noi nu le mai avem astazi si se pare ca erau foarte multumiti citind din ele si nu din ceea ce citim noi azi, in ciuda prigoanei si presiunilor de tot felul la care erau supusi de catre uriasa institutie ale carei angrenaje ucigase incepusera deja sa se puna in miscare. Ne apare in mod evident ca in ciuda povestii cantata peste tot de catre clerul fundamentalist, 鈥楽fantul Duh鈥� nu le 鈥榤arturisise鈥� si lor asa cum deasemenea nu marturisise altor mii, ca au nevoie de aceste 鈥榥oi carti鈥�, astfel fiind privati de cele patru 鈥榥ecesare si suficiente鈥�. Afland acestea nu putem sa mai fim inselati asupra acceptarii Canonului nici macar in secolul al cincilea. Tot atat de tarziu pe cat putea fi secolul cinci dupa Cristos pentru Biserica si Canon, constatam ca cineva care era chemat sa supravegheze si sa instituie biserici face mentiunea ca existau peste 200 de Evanghelii concurente acceptate de catre biserici (plural) si ca acestia nu aveau cele patru Evanghelii care noi credeam ca 鈥榓u fost prezente inca de la inceputul miscarii apostolice鈥�. Evident, dintr-o scapare . . . omeneasca, 鈥楽fantul Duh鈥� nu marturisise inca la toti adevarata 鈥榁este cea Buna鈥� asa cum credeam noi pana acum . . . Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Acesti oameni au putut sa fie mantuiti fara mesajul Noului Testament al acestor 鈥榥oi鈥� carti care noi consideram ca sunt singurele facute sa aduca mantuirea?
Dr. Westcott zice ca 鈥榙in acesata afirmatie este clar ca Diatesaronul era suficient de 鈥榦rtodox鈥� ca sa se poata bucura de o astfel de popularitate ecleziastica (Westcott, Canon, p. 320). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Se studiaza in biserica ta Diatesaronul, s-a citit Duminica trecuta din acesta asa cum faceau credinciosii Bisericii Crestine Timpurii pe la anul 450 A.D.?
Inlocuirea care a avut loc este deasemenea recunoscuta de catre Prof. Davidson: 鈥楴u mai devreme de a doua jumatatea a celui de-al doilea secol crestin au reusit Evangheliile actuale sa-si aroge pozitita canonica inlocuind alte lucrari cu caracter similar, si dobandind in timp o 鈥榓utoritate divina鈥� (Davidson, Intro N. T., ii. 520). Deci asa cum afirmam cand am inceput incursiunea noastra, aceasta autoritate divina era dovedita celor care promovau cele patru Evanghelii in detrimentul tuturor celorlalte acceptate pe atunci si citite in majoritatea bisericilor la acea data, dar nu si acestora din urma, acesti prea-multi neglijati ai divinitatii. Vine cam asa: Fiecare grup este o autoritate pentru el insusi si pentru cartile sale, astfel ca atunci cand clerul fundamentalist se intreaba ipocrit daca ar fi fost posibil ca alte Evanghelii sa fi fost de mult folosite in Biserica Timpurie dupa care sa fi fost suprimate si inlocuite de catre cele patru Evanghelii cunoscute azi, raspunsul este, 鈥榥u numai ca este posibil, dar chiar asa s-a intamplat.鈥� DE CE PATRU EVANGHELII . . . . ?
Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: raspunde-ti pentru tine, de ce au trebuit sa fie exact patru Evanghelii? De ce nu doua, cinci, sau sase, sau o duzina, sau o suta?
Irineus care a fost asa cum am zis mai sus adevaratul intemeietor al Canonului, si care si-a dedicat o mare parte din viata infiintarii Bisericii Catolice si a Noului Testament a dat raspuns la aceasta intrebare odata pentru totdeauna, iar biserica care ii datoreaza existenta l-a urmat in aceasta privinta pe acest om si numai pe el singur si pe nimeni altul; in religie nu exista democratie, diversitate si dreptul la opinie personala . . . Deci orice explicatie si argument aduce acesta in privinta numarului de Evanghelii canonice, va fi exact motivul pentru care avem atatea si nu alt numar. Din fericire Irineus este foarte explicit si clar in aceasta problema (spre deosebire de alte probleme in care ura si reotorica sa violenta umbresc aproape in totalitate mesajul de transmis) si astfel noi stim, Slava Domnului, in mod precis ce a hotarat. Citind raspunsul sau, as ruga crestinii fundamentalisti sa se intrebe daca acesta (raspunsul) chiar suna a 鈥榣ucrarea Duhului Sfant鈥� in determinarea pentru Biserica si pentru totdeauna a numarului de Evanghelii canonice. Credeti-o sau nu, Irineus spune ca exista patru evanghelii pentru ca avem patru colturi ale pamantului, si patru puncte cardinale (nord, sud, est si vest) si pentru ca animalele au patru picioare sau patru extremitati de aceea trebuind sa existe patru Evanghelii. Cuvintele sale exacte in aceasta privinta sunt: 鈥楴u este posibil ca Evangheliile sa fie mai multe sau mai putine la numar decat sunt. Intrucat sunt patru colturi ale pamantului pe care traim si patru puncte cardinale, iar biserica este imprastiata in toata lumea, iar stalpul de sustinere si fundatia bisericii este Evanghelia si duhul vietii, este potrivit ca ea trebuie sa aiba patru stalpi care sa emane nemurire in fiecare directie, insufletind oamenii iara si iara . . . De aceea Evangheliile sunt in acord cu aceste lucruri . . . Intrucat vietuitoarele pamantului au patru extremitati sau picioare, si Evangheliile sunt patru. Aceste lucruri stand asa cum le-am zis, oricine care distruge fiinta Evangheliei in van o face, dand dovada de neinvatatura si nerespect . . . ma refer la acei care prezinta numarul evangheliilor ca fiind fie mai mare decat ce s-a zis mai sus, sau, pe de alta parte, ca fiind mai mic.鈥� (Adv. Haer., iii. x. 8 & 9).
Intrebare pentru crestinii fundamentalsti: te simti bine acum ca stii ca Duhul Sfant 鈥榮-a pogorat鈥� peste Irineus ajutandu-l sa stabileasca pentru intreaga lume si pentru totdeauna numarul de Evanghelii canonice, de 鈥榬evelatie divina鈥�, legand asta de . . . numarul de picioare pe care il au animalele? Sau ce-ar fi fost daca bietul Irineus ar fi stiut nu numai de Sud si Est ci si de Sud-Est . . . . am mai fi avut o Evanghelie canonica?
Si Irineus - asa cum il stim dealtfel - agresiv si intolerant, are indrazneala sa ne numeasca 鈥榥e-invatati鈥� . . .
Rade ciob de oala sparta. Nu incetez sa ma minunez de superstitia si intuncecimea mintii acelora care astazi sunt venerati ca 鈥榞iganti spirituali鈥� si ca 鈥淪fintii Parinti鈥� ai Bisericii Timpurii in multe cercuri de credinciosi cu cultura semidocta. Cu cat citesti mai mult despre ei si despre cum se contrazic si se cearta unul cu altul, cu atat iti este mai greu sa gasesti urmele 鈥楧uhului Sfant鈥� in orice fapta si zicere de-a lor. O privire fugara asupra istoriei Sinoadelor care au fixat Canonul si in care doctrinele pe care le-au creat sunt reciproc paralele este un exercitiu edificator, ca sa zicem asta cu multa modestie stilistica. Dupa ce citesti aceste doctrine aflate in contradictie cu tot ce ei au ales ca fiind Canonul, nu poti decat sa realizezi cat de imposibil este sa crezi ca 鈥楧uhul Sfant鈥� i-a condus 鈥榠ntru tot adevarul鈥� in ceea ce priveste problematica Canonului, dar care in acelasi timp i-a facut sa creeze doctrine religioase blasfemiatoare in care Isus niciodata nu a crezut, si pe care nici discipolii alesi de El nu le-au propavaduit vreodata. Nu exista un spectacol mai trist in lumea intelectului decat acela al oamenilor posedand realmente mari capacitati intelectuale si care isi pierd timpul si respectul celorlalti incercand sa faca sa apara ca rezonabila o superstitie explicand absurditatea acesteia de-o maniera atat de ilogica, asa cum a facut-o Irineus. Mai bine ne-ar fi aparut nou azi si multor altora din timpul sau daca mergea pe mana demnitatii intelectualismului rational decat sa bajbaie prin amorteala oarba animata de misticismul ignorant.
Acei teologi de azi care citeaza din Irineus ca dintr-un 鈥榤are invatat鈥�, nu-si asuma cu draga inima argumentul sau privitor la numarul de Evanghelii; nici faptul ca acesta a afirmat intr-una dintre scrierile sale ca Isus a propavaduit pe pamant timp de 20 de ani . . . (Ibid., ii. 22). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Era adormit 鈥楧uhul Sfant鈥� in cazul lui Irineus? Putem crede ceva din tot ce a zis dupa ce am citit cum a creat el Canonul din patru Evanghelii?


Penibila poveste a Sinoadelor Ecumenice, sau cand popii se omoara intre ei  . . . . .
Trista Istorie a Sinoadelor Ecumenice
MARTURIA SFINTILOR PARINTI DIN CEL DE-AL PATRULEA SECOL
EUSEBIU Eusebiu, istoricul eclezial (340 A.D.) a impartit cartile Noului Testament in trei clase, recunoscute, controversate si eretice (Euseb., Eccl. Hist., iii. 25). Cele recunoscute includeau cele patru Evanghelii, Faptele, cele treisprezece Epistole Paveliste (deci mai putin catre Evrei), Prima a lui Ioan si Prima a lui Petru. Asupra acestora, zice el, nu existau controverse. Cele controversate se imparteau la randul lor in doua subclase: cele in general cunoscute si recunoscute de cei mai multi, si anume A lui Iacov, A lui Iuda, A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan si A treia a lui Ioan, dintre care nici una nu e disputata astazi (cel putin la cat se cunoaste la nivelul laicului de rand, lumea specialistilor fiind insa alta mancare de peste) si cele 鈥榝alse鈥� incluzand Faptele lui Pavel, Pastorul din Hermas, Apocalipsa dupa Petru, Epistola lui Barnabas, Evanghleia dupa Evrei, Invataturile Apostolilor si Apocalipsa dupa Ioan, aceasta din urma fiind insa in Biblia noastra azi. Cartile 鈥榚retice鈥� includeau Evanghelia dupa Petru, Evanghelia dupa Matei (nu cea care este acum in Biblie, ci alta), Faptele Apostolilor a lui Andrei si Faptele Apostolilor a lui Ioan. Insa, Epistola lui Iuda care este in Biblia actuala si pe care Eusebiu o claseaza ca 鈥榠n general recunoscuta鈥� in alt loc insa o considera ca 鈥榝alsa鈥� (Euseb., Eccl. Hist., ii. 25), iar de Apocalipsa dupa Ioan zice ca 鈥榩osibil ar trebui sa fie printre cartile recunoscute, insa unii o resping鈥�. Tare nedefinit si vag mai era in capul Parintilor ce trebuie si ce nu trebuie sa cuprinda Biblia . . . O regula stricta si de neschimbat asa cum avem noi astazi, ei la 100, 200, sau 300 de ani de la crucificarea lui Isus nu aveau. Eusebiu era un episcop al Bisericii Estului, si asa cum cititorul va observa pe masura ce inaintam, Biserica se va lepada de Apocalipsa.
CHIRIL, EPISCOPUL IERUSALIMULUI Chiril, Episcopul Ierusalimului (356 A.D.) este un membru al Biserici Estului, si a facut un catalog care includea cartile ce se gasesc actualmente in Noul Testament mai putin Apocalipsa, spunand: 鈥楽a excludem tot ce ramane in afara de acestea, iar ce nu se citeste in biserica, deasemenea nu trebuie sa fie citit nici in afara ei鈥� (Catech. Lect., iv. 35).
SINODUL DE LA LAODICEEA [CU 150 DE ANI MAI TARZIU, . . . AUTORITATE LOCALA DAR NU GENREALA]
Mai mult de treisute cincizeci de ani ai trecut, si a devenit evident ca Sfintii Parinti nu se puteau pune de acord
ce carti trebuie sa compuna Biblia, iar Sinoadele intra in scena pentru a regla problema cum se cuvine. Prima intrunire crestina la care problema Canonului a fost un punct aparte pe ordinea de zi, a fost cel tinut in Laodiceea in 365 A.D. Tertulian mentioneaza intr-adevar ca Sinoadele s-au aplecat asupra canonicitatii cartilor pe timpul sau (Dr. Pudic, 10), insa autoritatea lor a fost una locala si nu generala. Jerom spune deasemenea ca Sinodul de la Niceea includea intr-o lista canonica adoptata Iudit (Pref. In Judith, i. p. 1169, Davidson, The Canon of the Bible, p. 171), insa eu nu am reusit sa gasesc o dovada solida ca la Sinodul de la Niceea s-a discutat vreun pic despre Canon, desi este o impresie quasi-generala ca da. Povestea care circula este ca toate cartile in disputa au fost puse sub masa intrunirii, si dupa o rugaciune cele canonice au sarit de dedesubt, celelalte ramanand unde au fost puse. Povestea este istorisita pentru prima oara de catre Pappus, un cleric luteran din secolul (1549 - 1601) in lucrarea sa 鈥楨pitome Historiae Ecclesiasticae de Conversionibus Gentium鈥�. Tine de fabulos, evident, si provine probabil din faptul ca la Sinodul de la Calcedon Evangheliile au fost puse la mijlocul adunarii (Westcott, Canon, 426).
Sinodul de la Laodiceea nu a fost un Sinod general al bisericii, insa lista sa canonica a fost adoptata de catre intreaga biserica asa incat virtual a fost prima luare de pozitie generala in legatura cu continutul Bibliei. A fost o adunare de 22 pana la 32 de clerici (numarul variaza de la o sursa la alta) din Lidia si Frigia. Oricare ar fi numarul exact al participantilor, asa-numitii eretici ai timpului au avut o majoritate a voturilor prezente (Davidson, The Canon of the Bible, p. 173). Hotararea sa finala suna cum urmeaza: 鈥楶salmii compusi de persoane individuale nu trebuie sa fie citite in biserici, ci numai cartile canonice ale Noului Testament. Aceste carti trebuie sa fie citite:鈥� Si urmeaza lista pe care o avem noi astazi, cu exceptia omiterii Apocalipsei. Acest Sinod este important pentru ca pentru prima data se aude o voce cu autoritate in legatura cu ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie sa fie citit si pus in drepturi.
ATANASIE, EPISCOPUL ALEXANDRIEI Atanasie, Episcop al Alexandriei (365 A.D.) era contra lui Eusebiu si clerului de la Laodiceea, iar cand Laodiceea a declarat ca Apocalipsa nu este in Biblie, acesta a promulgat imediat o lista canonica in care declara ca este. In Canonul sau el numeste - zice el - numai acele carti in care erau proclamate doctrinele Dumnezeirii, si la care nici un om nu poate adauga nimic, si nu poate scoate nimic. Totusi el a omis Estera, pe care biserica a adaugat-o de atunci incontinuu, si deasemenea a adaugat Baruh si Epistolele lui Ieremia, pe care biserica le-a scos de atunci incontinuu (Athanasius, Festal Epistle XXXIX, Liberty Of The Fathers, Oxford, 1954) *. El declara in mod explicit ca Estera nu face parte din Biblie si o plaseaza pe un nivel cu Pastorul din Hermas si o carte numita Doctrinele Apostolilor. El termina spunand: 鈥橲a nici nu mentionam scrierile apocrife.鈥� Devenise obosit de controversa.
AMFILOCHIE, EPISCOP DE ICONIA (365 A.D.) Amfilochie, Episcop de Iconia, accepta in Biblia sa cele patru Evanghelii, Faptele si cele patrusprezece Epistole ale lui Pavel, adaugand 鈥業nsa unii sustin ca Epistola catre Evrei este falsa si eretica; Dar daca purcedem mai departe ce ramane? Din Epistolele Catolice unii sustin ca trebuie sa acceptam sapte, altii trei doar, una a lui Iacov, una a lui Petru si una a lui Ioan . . . Apocalipsa dupa Ioan din nou unii o considera (printre Scripturi); insa majoritatea totusi zic ca e falsa. Acesta va fi cel mai exact (fidel) canon al Scripturilor inspirate.鈥� (Lambi ad Seleucam). Cineva nu poate sa spuna clar ce considera el de fapt 鈥榗el mai fidel canon鈥�, insa ne arata din nou cat de total ne-rezolvata ramanea problema in legatura cu ce trebuia sa fie considerat si ce nu trebuia sa fie Noul Testament al lui Cristos, si dupa cum vedem totul era chestie de pura opinie personala. Cuvintele sale de incheiere arata ca la timpul sau nu exista nici o lista canonica genreal acceptata.
OPATATU DIN MELA (370) Opatatu din Mela omitea catre Evrei (Davidson, The Canon of the Bible, p. 193).
GRIGORiE DIN NAZIANZ (389 A.D) dadea ca Nou Testament cele patru Evanghelii, Faptele, cele patrusprezece Epistole Paveliste si cele sapte Epistole Catolice, adaugand 鈥楢cestea sunt toate cartile inspirate; daca exista vreuna in afara de acestea, atunci acelea nu sunt (Scripturile) cele adevarate (Carm., xii. 31). El apartinea Bisericii Estului, si in consecinta ca toti ceilalti respingea Cartea Apocalipsei (dupa Ioan).
Prin cele sapte Epistole Catolice se intelege intotdeauna a lui Iuda, Prima a lui Petru, A doua a lui Petru, Prima a lui Iona, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan si a lui Iuda. De ce sunt ele numite 鈥榗atolice鈥� nimeni nu stie (Kitto, Cyclo. Bio. Literature, "Epistles, Catholic,"). Orice explicatie a numelui este o presupozitie.
SFANTUL AUGUSTIN (390 A.D.) Noul Testament al Sfantului Augustin era acelasi cu cel al nostru de azi. Influenta Sfnatului Augustin in fixarea Canonului biblic a fost mai mare decat a oricarui alt Parinte in afara de Irineus, si mai mare decat a oricarui Sinod Ecumenic. Oamenii atribuie azi lui Dumnezeu ceea ce de fapt practic a fost lucrare omeneasca a unui singur om, Augustin. Cand Sinodul Ecumenic decidea asupra Canonului si aceasta decizie devenea spirit intruchipat pentru intreaga biserica, ceea ce se intampla de fapt era ca un singur om, conducatorul Sinodului decidea pentru toti; cand existau indoieli asupra autoritatii unei carti competenta profesionistilor nu era implicata in rezolvarea cazului, pentru ca membrii adunarii . . . nu posedau niciuna. Tot ce spuneau ei era: Ce au zis cei mai dinaintea noastra? Prof. Davidson spune: In legatura cu Noul Testament, Sinoadele care intocmeau liste canonice ale cartilor sacre isi insuseau opinia vreunui leader al adunarii ca Augustin, impreuna cu ce a consacarat traditia anterioara. La acestea nici un membru al sinodului nu-si exersa facultatea sa critica sau rationamentul; era simplu: o adunare decidea sumar problema devenita mai apoi lege de necontestat. Episcopii au mers intotdeauna pe urmele traditiei si autoritatii (Davidson, The Canon of the Bible, p. 172).
In 393 A.D. un Sinod intrunit la Hipo in Africa a luat in discutie Canonul si a adoptat integral lista Sfantului Augustin, spiritul dominant al adunarii.
In 397 A.D. s-a tinut cel de-al treilea Sinod al Cartaginei. Sfantul Augustin a fost din nou prezent. A adoptat o hotarare dupa cum urmeaza: 鈥楽-a ajuns la concluzia ca in afara Scripturilor canonice, nu trebuie sa se citeasca nimic in biserica sub titlul de Sfintele Scripturi. Scripturile canonice sunt acestea:鈥� Urmeaza lista cartilor pe care le avem azi in Biblie, cu exceptia catorva schmbari in ordinea lor.
DIDIMOS DIN ALEXANDRIA (392 A.D.) Didimos din Alexandria ne spune ca A doua dupa Petru era considerata pe timpul sau ca falsa, totusi era citita (Westcott, Canon, 444). In timpurile bisericii primare se citeau in biserici carti care se cunostea ca sunt false si nu erau in canon. In timp, multe dintre acestea si-au gasit drumul in Noul Testament. Azi, 鈥楢 doua a lui Petru鈥� nu numai ca este citita in biserici, dar este considerata ca adevarata si este in Biblie. Si daca vreun preot, considerand asa cum faceau Sfintii Parinti ca este falsa ar vrea sa spuna asta, nu ar indrazni, pentru ca 鈥榓r tulbura credinta enoriasilor sai鈥�. Pentru o astfel de fapta ar fi afurisit si s-ar gasi fara mijloacele de existenta pentru el si familia sa. Astfel reuseste ecleziasticismul sa faca oamenii ipocriti, obligandu-l pe acesta sa ne spuna noua ca e adevarat ceea ce el crede ca e fals. Acest lucru se intampla azi asa cum s-a intamplat si ieri, multi dintre preoti stiind mai mult decat lasa sa se vada doar de dragul salariului.
MARTURIA SFINTILOR PARINTI DIN CEL DE-AL CINCILEA SECOL
SFANTUL IOAN HRISOSTOM (CRIZOSTOM) (407 A.D) Sfantul Hrisostom nu folosea A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A doua a lui Petru, A lui Iuda si Apocalipsa dupa Ioan (Westcott, Canon, p.438), toate acestea fiind azi in Biblie.
In schimb includea in Canonul sau Intelepciunea lui Isus (Westcott, Canon, p. 438), carte care azi nu mai e in Biblie.
TEODOR DIN MOPSUESTIA Teodor din Mopsuestia respingea Epistola lui Iacov, A doua a lui Petru, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan (Westcott, Canon, p. 438), carti care astazi le avem in Biblie.
TEODORET, EPISCOP DE CIR Teodoret respingea A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A doua a lui Petru, A lui Iuda si Apocalipsa lui Ioan (Ibid., note 2).
MANUSCRISELE BIBLIEI GRECESTI Exista trei importante manuscrise ale Bibliei grecesti, Sinaiticul, Vaticanul si Alexandrinul. Ele sunt 鈥楥urtile de apel鈥� in toate cazurile de texte in disputa, iar listele lor canonice sunt de aceea foarte importante.
Manuscrisul Sinaitic este acela gasit de Tischendorf in Manastire Sfanta Caterina de la Muntele Sinai in 1859, fiind probabil cel mai vechi codex al Noului Testament, datand din cel de-al patrulea secol dupa Cristos. Contine cele patru Evanghelii, cele patrusprezece Epistole ale lui Pavel, Faptele, cele sapte Epistole catolice, Apocalipsa lui Ioan, Epistola lui Barnabas si o parte din Pastorul din Hermas, dintre care ultimele doua nu mai sunt azi in Biblie (Westcott, Canon, p. 426).
Manuscrisul Vatican aflat in Biblioteca de la Vatican apartine celei de-a doua jumatati a secolului al patrulea; Manuscrisul pastrat se termina cu Evrei 9:14. Pana la acest punct este similar cu Manuscrisul Alexandrin (Ibid., note 2). Ce alte carti ar mai fi putut contine nimeni nu poate spune.
Manucrisul Alexandrin apartine celui de-al cincilea secol dupa Cristos, fiind scris probabil in Egipt, continand in Noul sau Testament cele doua Epistole ale lui Clement (Davidson, The Canon of the Bible, p.10; Westcott, Canon, p. 544), ambele fiind excluse din Biblia noastra de azi.
CODEXUL CLERMONT Codexul Clermont este un manuscris latin aflat acum in Biblioteca imperiala de la Paris, datand din cel de-al cincilea pana in cel de-al optelea secol, si contine o lista canonica de carti citite in Biserica Africii in cel de-al treilea secol dupa Cristos (Davidson, The Canon of the Bible, p. 145). Noul Testament omite catre Filipeni, Prima catre Tesaloniceni, A doua catre Tesaloniceni care azi sunt in Biblie, introducand in schimb Pastorul din Hermas, Faptele lui Pavel si Apocalipsa lui Petru care azi nu mai sunt carti ale Noului Testament (Westcott, Canon, 555). In plus, Epistola care azi e numita 鈥榗atre Evrei鈥�, acolo se numeste Epistola catre Barnabas (Ibid., 557).
Dupa cum s-a mai amintit, in anul 419 A.D. s-a tinut la Cartagina un Sinod Ecumenic la care lista Sfantului Augustin a fost din nou 鈥榬atificata鈥� (Davidson, The Canon of the Bible, p. 199). Acum vom purcede la cercetarea istoriei acestor intruniri generale ale clerului crestin si care se numesc Sinoadele Ecumenice.

DESPRE SINOADELE BISERICII, . . . . SAU CEEA CE NU TI S-A SPUS NICIODATA
Cititorul s-ar insela amarnic daca si-ar imagina ca in aceste adunari o suta sau doua de distinsi domni se asezau calm sa discute sobru si cu demnitate acele probleme propuse lor spre limpezire. Din contra, multi dintre Episcopi erau niste zurbagii ignoranti, insotiti de gloate de sprijinitori huliganici care pandeau si de abia asteptau cel mai mic motiv sa-si poata schilodii si ucide oponentii. Cele mai socante scene care pot fi azi vazute in congresele filialelor rau famate ale partidelor noastre politice din marile aglomerari urbane, nu sunt nimic in comparatie cu ce ne spune istoria ca era obisnuit in aceste Sinoade crestine. Dr. Phillip Schaff spune: 鈥楢laturi de talent, cunoastere si virtute, se aduna acolo la Sinoade si ignoranta, intriga, patimile partinirii ce erau deja aprinse la toate partile in disputa de lungile controverse anterioare, si care acum se intalneau si se asezau pe pozitii de lupta ca niste armate ostile gata de lupta deschisa.鈥� (History of the Christian Church, by P Schaff, D.D., ii. 346).
Dragii mei, acestia sunt 鈥楽fintii Parinti鈥� care au stabilit pentru noi care carti au autoritate canonica pentru credinta si practica, 鈥榗ontroversele鈥� de care vorbeste Dr. Schaff fiind presupusele 鈥榬evelatii divine鈥� canonizate mai tarziu, si care ni se spune azi ca au fost alese de 鈥楧uhul Sfant鈥�.
Protopopul (Vicarul Catedralei Sfantul Pavel din Londra) Milman (Henry Hart Milman) , renumitul istoric spune: 鈥楢r fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere: ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua factiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi a cel putin ultimelor Sinoade.鈥�
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
鈥�. . . . jubilari si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini 鈥榯abara鈥�; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.鈥� (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca 鈥榓dunari de cocori si gaste鈥� (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: 鈥楥a sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca me exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.鈥� (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de 鈥榠ntriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta鈥� (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 - 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242).
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit 鈥楽inodul Talharilor鈥�. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele 鈥楽a-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua鈥� (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand 鈥極morati-l, omorati-l!鈥� si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739).
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289).
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, 鈥楲a Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii 鈥楯os cu el, acest invatator al lui Nestor.鈥� Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: 鈥楴e-au fortat la 鈥楽inodul Talharilor鈥� sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: 鈥楯os cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.鈥� La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.鈥� Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.鈥� (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348).
La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un 鈥楽inod de nebuni si posedati鈥� (Ibid., ii. 346).
Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este.
IERONIM (420 A.D.) Acesta includea in Noul sau Testament catre Evrei si Apocalipsa lui Ioan bazandu-se pe autoritatea inaintasilor sai si nu pe ceea ce se citea curent pe timpul sau, aratand ca in acea perioada aceste carti erau adesea respinse. (Davidson, The Canon of the Bible, p. 190 ff.). Asta ne apare ridicul in lumina celor citite mai inainte in legatura cu chinurile si sacrificiile la propriu pe care le prilejuiau Sinoadele tocmai pentru rezolvarea exact a acestui gen de probleme.
In alta lucrare de a sa, el da Epistola lui Barnabas la finalul unei liste canonice, exprimand dubii in legatura cu catre Filimon, A doua a lui Petru, A lui Iuda, A doua a lui Ioan si A treia a lui Ioan, carti azi considerate canonice. (Davidson, p. 190 ff.). Tot el ne spune ca Prima Epistola a lui Clement care nu este acum in Biblie se citea in unele biserici.
Ieronim si Sfantul Augustin au fost cei mai influenti oameni ai Bisericii in fixarea Canonului Noului Testament (Davidson, Canon, p. 233). Biserica Catolica l-a urmat pe ultimul, iar Luther si reformatorii l-au urmat pe primul. Cat despre competentele lor in problema fixarii Canonului, Prof. Davidson a zis: 鈥楢mandoi erau nepotriviti pentru cercetarea critica a unui astfel de subiect. Augustin era un om de spirit si talentat, lipsindu-i insa cultura si spiritul de independenta. Traditia era singura la care se raporta cand era vorba de carti dificile sau disputate . . . . . . Judecata sa critica era slaba, perspicacitate moderata, iar lipsa multilateralitatii sale intelectuale afectau calitatea gandirii sale critice. Ieronim pe de alta parte era invatat si cult, insa timid, lipsindu-i curajul de a aborda problemele frontal, temeinic si cu independenta necesara unei analize corecte.
Apartinand ambelor biserici, el recomanda practicarea uneia sau celeilalte. Si el era influentat intr-o maniera covarsitoare de traditie.鈥� (Davidson, The Canon of the Bible, p. 200).
CONSTITUTIILE APOSTOLICE Constitutiile Apostolice sunt o colectie de reguli, dedicate in special clerului. Ele dateaza din cel de-al cincilea secol si nu trebuie atribuite Apostolilor, numele lor fiind una din multele incercari de a da autoritate unor carti prin atasarea la ele de nume importante. Canoanele Constitutiilor Apostolice omit din Noul Testament Epistola lui Iacov, Prima a lui Petru, A doua a lui Petru, Prima a lui Ioan, A doua a lui Ioan, A treia a lui Ioan, A lui Iuda si Apocalipsa dupa Ioan (Apostolic Constitutions, II, 57, VIII, xlvii. 85).
Asta este cu atat mai ridicul tinand cont ca acesta (Canonul Constitutiilor Apostolice) expliciteaza cu mare atentie si minutiozitate cum trebuie sa se desfasoare serviciul divin in biserici, si ce carti trebuie citite ! Include Prima Epistola a lui Clement, A doua Epistola a lui Clement (un fals recunoscut), si Constitutiile Clementine (Ibid., VIII, xlvii. 85). Nimeni nu mai gaseste astazi aceste carti ca fiind incluse in Noul Testament.


Din Evangheliile Gnostice cu Prof. Elaine Pagels
Din Evangheliile Gnostice
de Elaine Pagels, Profesor de Religie, Princeton University, The Harrington Spear Paine Foundation
textul original pe adresa web a postului de televiziune publica al Statelor Unite, PBS:
http://www.pbs.org/w...ory/pagels.html

Cele 52 de texte descoperite la Nag Hammadi, Egipt, includ asa-numitele 鈥楨vanghelii secrete鈥�, poeme si mituri atribuind lui Isus ziceri si credinte care sunt foarte diferite de Noul Testament; Omul de stiinta Elaine Pagels comenteaza aceste documente si implicatile lor

In decembrie 1945 un taran arab a facut o descoperire arheologica extraordinara in Egiptul superior. Zvonurile fac nesigure circumstantele exacte ale acestei descoperiri - poate si pentru ca aceasta a fost total intamplatoare iar vanzarea ei pe piata neagra ilegala. Chiar identitatea desoperitorului a ramas necunoscuta pentru mai multi ani. Un zvon sustinea ca el era un 鈥榬azbunator de sange鈥� (n.t. - ruda de sange cea mai apropiata a unei persoane asasinate, care conform stupidei si primitivei traditii a legii iudaice (2 Sam. 14: 7, 11) are dreptul si datoria sa omoare ucigasul rudei sale; aceste practici se perpetueaza si astazi in spatiul celor trei monoteisme acolo unde legile seculare inca nu au adus lumina civilizatiei, adica in lumea musulmana). Altul, ca desoperirea a avut loc langa orasul Naj Hammadi pe Jabal al-Tarif, un munte ciuruit de mai mult de 150 de pesteri. Majoritatii dintre ele cu origine naturala, li s-au adaugat in timp cateva scobite si zugravite de mana omului, fiind folosite ca morminte incepand cu dinastia a sasea, acum aproximativ 4300 de ani.
Dupa 30 de ani, insusi descoperitorul Muhammad鈥� Ali al-Samman a povestit cum s-a intamplat. Cu putin timp inainte ca el si fratii sai sa razbune uciderea tatalui sau datorita unei vechi dusmanii, pusera seaua pe camile si se dusera la Jabal ca sa sape pentru sabakh, un pamant moale pe care localnicii il folosesc pentru fertilizarea ogoarelor lor. Sapand in jurul unui bolovan masiv, gasira un ulcior rosu de pamant inalt de aproximativ un metru. Muhammad鈥� Ali ezita sa sparga ulciorul, crezand ca un jinn (duh la arabi) sau spirit ar putea sa fie inchis inauntru. Dar gandindu-se ca ar putea contine deasemenea aur, lovi cu sapa ulciorul spargandu-l si desoperind inauntru 13 carti-papirus legate in piele. Intorcandu-se acasa in al-Qasr, Muhammad鈥� Ali arunca cartile si foile de papirus dezlegate pe paiele adunate pe pamantul de langa cuptor. Mama lui Muhammad鈥�, 鈥橴mm-Ahmad, recunoaste ca a ars multe dintre papirusuri in cuptor impreuna cu paiele cu care ea aprindea in mod obisnuit focul.
Cateva saptamani mai tarziu, asa cum Muhammad鈥� Ali povesteste, el si fratii sai isi razbunara tatal ucigandu-l pe Ahmed Isma''il. Mama lor i-a avertizat sa aiba sapele ascutite: cand acestia aflara ca dusmanul tatalui lor era prin apropiere profitara de ocazie si ii taiara picioarele, . . . ii smulsera inima din piept si o mancara ca ultim act al 鈥榬azbunarii sangelui鈥�.
Fiindu-le frica ca politia cercetand crima va perchezitiona casa si va descoperi cartile, Muhammad鈥� Ali ceru preotului al-Qummus Basiliyus Abd al-Masih sa-i pastreze cateva (n.t. - probabil ca Muhammad鈥� Ali este, asa ca multi dintre locuitorii Egiptului superior sunt, (sau cel putin erau pe atunci, trebuind sa tinem cont de discrimarea barbara la care este si a fost supsusa minoritatea copta in Egiptul piosilor lui Mohamed 鈥榩rofetul鈥�) crestin copt, de aceea vorbindu-se aici de un preot; dealtfel numele acestuia, Basiliyus, inspira acelasi lucru; desemenea al-massihi in limba araba inseamna exact asta, crestinul).
In timp ce Muhammad鈥� Ali si fratii sai erau cercetati pentru omucidere, Rahgib, un profesor de istorie din zona a vazut una dintre carti si a banuit ca este de valoare. Primind una de la al-Qummus Basiliyus, acesta o trimise la un prieten la Cairo sa afle valoarea sa.
Vanduta pe piata neagra a negustorilor de antichitati din Cairo, manuscrisele atrasera repede atentia oficialilor din guvernul egiptean. Prin intamplari dramatice, asa cum o sa vedem, ei cumaparara una si confiscara 10 si jumate din cele 13 carti leagate in piele, numite codexuri (n.t. - colectie de manuscrise vechi) si intrate in patrimoniul Muzeului Copt din Cairo. Insa o parte importanta din cel de-al 13-lea manuscris continand 5 texte extraordinare au fost scoase prin contrabada din Egipt si oferite spre vanzare in America. Zvonul despre acest codex ajunse la urechile profesorului Gilles Quispel, distins istoric al religiilor la Universitatea din Utrecht, Olanda. Entuziasmat de desoperire, Quispel indemna Fundatia Jung din Zurich sa cumpere codexul. Insa descoperind dupa ce l-a cumparat ca din el lipseau cateva pagini, se deplasa in Egipt in primavara lui 1955 pentru a incerca sa le gaseasca in Muzeul Copt. Ajungand in Cairo se duse la Muzeul Copt, imprumuta pozele unor texte si se grabi inapoi la hotel sa le descifreze. Urmarind prima linie de text, Quispel tresari surprins, cand neincrezator citi: Acestea sunt zicerile secrete ale lui Isus, si pe care 鈥榞eamanul鈥� sau (Didymos) Juda Toma (n.t. - Didymos - geaman in greaca (limba Noului Testament), Thomas - geaman in arameica (limba Vechiului Testament)) le asternu pe hartie. Quispel afla ca colegul sau H.C. Peuch folosind note ale altui cercetator francez, Jean Doresse, a identificat aceste linii de deschidere cu fiin fragmente ale unei Evanghelii a lui Toma in limba greaca descoperita in anii 1890; insa recenta descoperire a intregului text ridica noi intrebari: a avut Isus un frate geaman asa cum sugereaza acesta? Poate fi acest text inregistrarea zicerilor adevarate ale lui Isus? Conform titlului, acesta continea Evanghelia dupa Toma; totusi, spre deosebire de Noul Testament, acest text se auto-identifica ca fiind o Evanghelie secreta. Quispel desoperi deasemenea ca acesta contine multe din zicerile cunoscute din Noul Testament; insa aceste ziceri, plasate in alte imprejuarari sugerau alte intelesuri si semnificatii. Alte pasaje, descoperi Quispel, difereau complet de orice traditie crestina cunoscuta: Isus cel viu vorbeste in ziceri tot atat de criptic si fascinant ca o koan (zicere) Zen (n.t. - koan: veche povestioara, zicere folosita in unele scoli Zen):
Isus spuse, 鈥楧aca lasi sa rodeasca ce este in tine, ceea ce va rodi te va mantui. Daca nu lasi sa rodeasca ceea ce e in interiorul tau, ceea ce nu lasi sa rodeasca te va prapadi.鈥�
Ceea ce Quispel tinea in mana, Evanghelia dupa Toma, era numai unul din cele 52 de texte descoperite la Nag Hammadi (transcrierea obisnuita in engleza a numelui). Legate intr-un singur volum cu aceasta, se afla Evanghelia lui Filip, care atrbuie lui Isus fapte si ziceri total diferite de cele din Noul Testament:
鈥� . . . . Insotitorul (mantuitorului este) Maria Magdalena. (Insa Cristos o iubea) pe ea mai mult decat pe (toti) ceilalti apostoli, si obisnuia (adesea) sa o sarute pe (gura) sa. . . . . Ceilalti (apostoli fura raniti in sentimentele lor) . . . Ei ii spusera lui Isus, 鈥楧e ce tii la ea mai mult decat la noi toti?鈥� Mantuitorul raspunse, zicandu-le: 鈥楧e ce nu va iubesc pe voi asa cum (o iubesc) pe ea?鈥欌��
Alte ziceri din aceasta colectie critica credinte uzuale ale crestinismului, ca nasterea din fecioara sau invierea trupului ca naive confuzii. Legat impreuna cu aceste Evanghelii este Apocrifonul lui Ioan (in traducere 鈥榗artea secreta鈥�), care incepe cu o chemare de a se descoperi 鈥榤isterele (si) lucruri(le) ascunse in tacere鈥�, mistere despre care Isus l-a invatat pe apostolul sau Ioan.
Muhammad鈥� Ali mai tarziu a recunoscut ca o parte din texte s-au pierdut pentru totdeauna, arse sau aruncate. Insa ceea ce ramane este remarcabil: 52 de texte din primele secole ale erei crestine, inclusiv o colectie de Evanghelii crestine necunoscute pana atunci. In afara de Evanghelia dupa Toma si Evanghelia dupa Filip, descoperirea incude deasemenea Evanghelia Adevarului ca si Evanghelia catre egipteni care se identifica pe sine ca fiind 鈥� Cartea Sacra a Marelui (Duh) Invizibil.鈥� Un alt grup de texte este compus din scrieri atribuite adeptilor lui Isus, cum ar fi Cartea secreta a lui Iacob, Apocalipsa lui Pavel, Epistola lui Petru catre Filip si Apocalipsa lui Petru.
Curand a devenit clar ca ceea ce a descoperit Muhammad鈥� Ali la Nag Hammadi, erau traduceri copte vechi de aproximativ 1500 de ani a unor documente mai vechi. Manuscriesele originale fusesera scrise in greaca, limba traditionala a Noului Testament: asa cum Doresse, Puech, si Quispel au putut sa recunoasca, o parte a unuia dintre ele a fost descoperita de catre arheologi cu aproximativ 50 de ani mai inainte, cand au gasit cateva fragmente ale versiunii originale in limba greaca a Evangheliei dupa Toma.
In jurul datarii in sine a manuscriselor nu este mare dubiu in lumea specialistilor in exegeza biblica. Datarea papirusurilor databile folosite pentru a ingrosa legaturile de piele, ca si varianta de scriere copta le plaseaza aproximativ in intervalul 350 - 400 A.D. Insa oamenii de stiinta sunt in acut dezacord in ceea ce priveste datarea textelor originale. Unele dintre ele pot fi cu greu mai recente de 120 - 150 A.D. in masura in care Irineus, episcopul ortodox al Lyonului (n.t. - ortodox cu sensul de fundamentalist, apartinator al curentului 鈥榙rept-credincios鈥�) scriind in anul 180 dupa Cristos declara ca ereticii 鈥榮e falesc ca poseda mai multe Evanghelii decat in sine exista鈥�, plangandu-se ca in timpul sau astfel de scrieri deja castigasera o larga circulatie - din Galia prin Roma, Grecia si Asia Mica greceasca.
Quispel si colaboratorii sai care au publicat primii Evanghelia dupa Toma, sugereaza data de aprox. 140 A.D. pentru original. Unii au considerat ca intrucat aceste Evanghelii au fost eretice, ele trebuie sa fi fost scrise mai tarziu decat evangheliile Vechiului Testament, care sunt datate ca fiind scrise in perioada 60 - 110 A.D. Insa recent profesorul Helmut Koester de la Universitatea Harvard a sugerat ca colectia zicerilor din Evanghelia lui Toma, cu toate ca a fost probabil compusa in jurul anului 140 A.D., poate include anumite traditii chiar mai vechi decat evangheliile Noului Testament, 鈥榩osibil din a doua jumatate a primului secol (50 - 100 A.D.), tot atat de veche sau mai veche decat Evanghelia dupa Marcu, Matei, Luca si Ioan.
Oamenii de stiinta, cercetand manuscrisele gasite la Nag Hammadi au descoperit ca anumite dintre texte relateaza originea speciei umane in termeni foarte diferiti de pasajele obisnuite ale Facerii: Revelatia adevarului de exemplu, spune povestea Gradinii Raiului din prespectiva sarpelui! Aici sarpele, cunoscut de mult ca aparand in literatura gnostica ca principiul intelepciunii divine, ii convinge pe Adam si pe Eva sa ia si ei parte la cunoastere in timp ce 鈥楧omnul鈥� ii ameninta cu moartea, incercand cu gelozie sa ii impiedice a reusi sa atinga cunoasterea, si dandu-i afara din Paradis cand acestia totusi reusesc. Alt text intitulat in mod misterios Tunetul, Minte Desavarsita ofera un poem extraordinar narat de o putere divina feminina:
鈥業ntrucat Eu sunt primul si ultimul. Sunt cel onorat si cel batjocorit.
Sunt curva si preasfanta.
Eu sunt sotia si fecioara . . .
Eu sunt stearpa, si multi sunt fii ei . . .
Eu sunt linistea cea de neinteles . . .
Eu sunt rostirea numelui meu.鈥�
Varietatea larga a textelor merge de la evanghelii secrete, poeme si descrieri quasi-filosofice ale originii universului, pana la mituri, magie si instructiuni rituale.
De ce au fost aceste texte ingropate si de ce au ramas ele practic necunoscute pentru 2000 de ani? Suprimarea si cenzurarea lor ca documente interzise, ca si ingroparea lor pe costisa Nag Hammadi-ului - ne apare acum - erau ambele parte dintr-o lupta critica pentru formarea crestinismului. Textele de la Nag Hammadi ca si altele ca ele care circulau pe la inceputul erei crestine, erau denuntate ca 鈥榚rezii鈥� de catre crestinii ortodocsi la mijlocul celui de-al doilea secol. Se stia de mult deja, ca multi dintre primii discipoli si adepti ai lui Isus erau condamnati de catre alti crestini ca fiind eretici, dar aproape tot ce se stia despre ei provenea din atacurile curpinse in scrierile oponentilor lor. Episcopul Irineus, care conducea biserica din Lyon pe la anul 180 A.D. a scris cinci volume intitulate Distrugerea si Rasturnarea Fals Asa-numitei Cunoasteri, care incepe cu promisiunea de a expune opiniile celor care propavaduiesc acum erezia, . . . . sa arate cat de absurd si in dezacord cu adevarul sunt afirmatiile lor, . . . . fac asta pentru ca . . . . voi sa indemnati pe toti aceia cu care sunteti in legatura sa evite o astfel de prapastie a nebuniei si a blasfemiei impotriva lui Cristos.鈥�
El denunta in mod special ca 鈥榩lina de blasfemii鈥� faimoasa evanghelie numita Evanghelia Adevarului. Se referea oare Irineus la aceeasi Evanghelie a Adevarului descoperita la Nag Hammadi? Quispel si colaboratorii sai care au publicat primii Evanghelia Adevarului argumenteaza ca da; unul din criticii lor sustine ca randul de deschidere (care incepe cu 鈥楨vanghelia Adevarului鈥�) nu este un titlu. Insa Irineus foloseste aceeasi sursa cel putin in cazul unuia dintre textele gasite la Nag Hammadi - Apocrifonul lui Ioan (Cartea Secreta a lui Ioan) - ca munitie pentru atacul sau impotriva unor astfel de 鈥榚rezii鈥�. Cu 50 de ani mai tarziu, Hipolitus, un invatat din Roma, scria o alta masiva Respingere a Tuturor Ereziilor pentru 鈥榓 expune si respinge blasfemiile pacatoase ale ereticilor.鈥�
Aceasta campanie impotriva ereziei implica o acceptare involuntara a puterii sale de convingere si fortei sale de atragere a adeptilor; totusi episcopii au invins. Dupa convertirea imparatului Constantin si deci de cand crestinismul a devenit religie aprobata si incurajata (cel de-al patrulea secol), episcopii crestini care pana atunci au fost persecutati de catre politie, acum le dadeau ordine. Posedarea de carti denuntate de catre acestia ca 鈥榚retice鈥�, a fost facuta o infractiune penala; copii ale unor astfel de carti au fost arse si distruse. Dar in Egiptul superior, cineva, posibil un calugar de la invecinata Manastire Sfantul Pachomius, a luat cartile interzise si le-a ascuns de distrugere in ulciorul in care au ramas pentru aproape 1600 de ani.
Dar cei care au scris, reprodus si crezut in aceste texte nu se considerau ca 鈥榚retici鈥�. Multe dintre scrieri folosesc terminologie crestina, purtand inconfundabila pecete a stilului derivat din mostenirea ebraica. Multi sustin ca prezinta traditii despre Isus care sunt secrete, ascunse de 鈥榗ei multi鈥� care incepand cu secolul doi au fost numiti 鈥楤iserica Catolica鈥�. Acesti crestini sunt numiti astazi gnostici, din grecescul gnosis, in mod curent tradus prin 鈥榗unoastere鈥�. Intrucat acei care afirma ca nu cunosc realitatea transcedenta sunt numiti agnostici (ne-cunoscatori), persoanele care sustin ca stiu aceste lucruri sunt numite gnostici. Insa gnosis nu este in primul rand cunoasterea rationala. Limba greaca face distinctia intre cunoastere stiintifica sau rationala (El stie matematica) si cunoastere prin observatie sau experienta (Ma cunoaste), care este gnosis. Asa cum gnosticii folosesc termenul, l-am putea traduce prin intuitie, intrucat gnosis implica un proces intuitiv de auto-cunoastere. Si a se cunoaste pe sine, sustineau ei, inseamna a cunoaste natura umana si destinul uman. Conform invatatului gnostic Teodotus care a scris in Asia Mica greceasca (circa 140 - 160 A.D.), gnostic este o persoana care a ajuns sa inteleaga cine am fost si ce am devenit; unde am fost . . . . si incotro ne repezim; din ce am fost sloboziti; ce este nasterea, si ce este re-nasterea.
Pentru ca a te cunoaste pe tine insuti in modul cel mai profund, iseamna in acelasi timp sa-L cunosti pe Dumenzeu; acesta este secretul gnosis-ului.
Un alt invatat gnostic, Monoimus, spune: Renunta in a-L mai cauta pe Dumenzeu si creatia, sau alte lucruri de felul acesta. Invata cine se afla inlauntrul tau de face totul sa fie al sau si spune, 鈥楧umenezeul meu, mintea mea, gandurile mele, sufletul meu, trupul meu.鈥� Afla cauza tristetii si a bucuriei, a dragostei si a urii . . . daca vei cerceta cu atentie aceste lucruri Il vei gasi in tine insuti.
Ce a gasit Muhammad ''Ali la Nag Hammadi insa, este se pare o biblioteca aproape in totalitate de scrieri gnostice. Cu toate ca ele sustin ca ofera invataturi secrete, multe din aceste texte se refera la Scripturile Vechiului Testament, iar altele la Epistolele lui Pavel si la Noul Testament. Multe dintre ele includ aceeasi Dramatis Personae ca si Noul Testament - Isus si discipolii sai. Totusi diferenta este izbitoare. Evreii orotdocsi si crestinii insista ca un abis desparte umanitatea de Creatorul ei: Dumnezeu este in intregime acest celalalat. Insa cativa dintre gnosticii care au scris aceste Evanghelii nu sunt de acord cu aceasta viziune: cunoasterea de sine inseamna cunoasterea lui Dumnezeu; sinele si Dumnezeu sunt una si acelasi lucru.
In al doilea rand, Isus cel real, care a trait, asa cum reiese el din aceste texte, vorbeste despre iluzie/aparenta si iluminare, nu de pacat si cainta ca Isus din Noul Testament. In loc de a veni sa ne salveze de pacat, el vine ca un calauzitor ce deschide si iluminieaza calea spre intelegerea spiritului. Insa cand discipolul atinge starea de cunoastere, Isus nu mai este maestrul sau spiritual: cei doi devin egali - identici chiar.
In al treilea rand, crestinii ortodocsi (n.t. - cu sens de traditionalisti, ei putand fi schizmaticii estului slavo-grec, catolici sau schizmaticii protestanti, in masura in care toti acestia insista inca pe veridicitatea dogmei dumnezeului-om) cred ca Isus este Domnul si Fiul lui Dumnezeu de-o maniera speciala: el ramane in veci diferit de restul omenirii pe care a venit sa o 鈥榤antuiasca鈥�. Evanghelia gnostica dupa Toma ne spune ca din momentul in care Toma il recunoaste pe Isus, acesta, Isus, ii spune ca amandoi sunt de-o mama, avand acelasi 鈥榠zvor鈥�:
鈥業sus spune, >鈥�
Nu suna aceste invataturi (echivalenta pana la identitate intre divin si omenesc, concentrarea pe aparent si iluminare, intemeietor de religie nedivin ci doar calauza spirituala) mai mult estice (extrem-orientale) decat vestice? Unii cercetatori cristologi si din domeniul istoriei religiilor au aratat ca schimbi numele, Buda ar putea cu usurinta spune ce Evanghelia dupa Toma atribuie ca spuse ale lui Isus-cel-real. Se poate sa fi influentat traditiile hinduse sau budiste gnosticismul?
Cercetatorul britanic al budismului Edward Conze sugereaza ca e posibil. El afirma ca 鈥榖udistii erau in contact cu crestinii tomiteni (adica crestinii care stiau de si foloseau astfel de scrieri ca Evanghelia dupa Toma) in sudul Indiei.鈥� Rutele comerciale intre lumea greco-romana si extremul-orient tocmai se deschideau cand gnosticismul traia perioada sa de inflorire (80-200 A.D.); de generatii insa, misonarii budisti erau prezenti si faceau adepti in Alexandria. Trebuie avut in vedere ca Hipolitus, care era un crestin de limba greaca la Roma (aprox. 225) stia de brahmanii indieni si includea traditia lor printre sursele ereziei: Exista . . . . printre indieni o erezie a acelora care filosofeaza printre brahmani, care traiesc din ce pot strange, abtinandu-se de la (a manca) fiinte vii si toate mancarurile gatite . . . Ei spun ca Dumnezeu este lumina, nu ca lumina pe care o vedem, si nici ca soarele sau focul, ci pentru ei Dumnezeu este cuvant, nu din cel care se exprima prin sunet ci acela al cunoasterii (gnosis) prin care misterele naturii sunt intelese de cel intelept.鈥�
Se poate ca titlul Evangheliei dupa Toma numita asa dupa acel discipol al lui Isus care - traditia ne spune - a caltorit in India sa sugereze influnenta traditiei hinduse? Cele mentionate ne conduc spre o astfel de concluzie, totusi dovezile inchid cazul. Intrucat traditii paralele pot aparea la diferite culturi la momente diferite de timp, astfel de idei se poate sa se fi dezvoltat in cele doua locuri in mod independent. Ceea ce numim religii estince si vestice si tindem sa le vedem ca ramuri diferite ale aceleeasi fenomen mitologic se pare ca nu erau asa de bine conturate in caracterul lor antagonic acum 2000 de ani. Cercetarea pe textele de la Nag Hammadi nu reprezinta decat inceputul: asteptam cu nerabdare studiile acelor cercetatatori care pot face studii comparate ale acestor traditii pentru a descoperi daca orginea lor poate fi identificata in sursele mitologiei indiene.
Chiar si asa, ideile pe care noi le asociem cu religiile estului, e cert ca au aparut in vest in primul secol odata cu miscarea gnostica, insa ele au fost brutal suprimate si condamnate de polemisti ca Irineus. Astfel, acei care au numit gnosticismul erezie, au adoptat - constient sau nu - punctul de vedere al acelui grup de crestini care se auto-denumeau crestini ortodocsi. Eretic poate fi oricine a carui viziune displace si este denuntata ca atare de catre altcineva. Conform traditiei, un eretic este acela care se abate de la dreapta-credinta. Insa ce defineste 鈥榙reapta-credinta鈥�? Cine o numeste asa si de ce?
Gasim usor aceeasi problematica si in zilele noastre. Termenul de 鈥榗restinism鈥� si crestin - in special dupa ce Reforma a avut loc - acopera o impresionanta pleiada de grupuri. Acei care afirma ca reprezinta 鈥榓devaratul crestinism鈥� in secolul al XX-lea poate sa fie un cardinal catolic de la Vatican pana la un episcop metodist afro-american predicator de renastere a credintei in Detroit, un misionar mormon in Tailanda sau membrul unei biserici satesti de pe coasta Greciei. Cu totii si in mod eronat, catolici, protestanti sau ortodocsi sunt de acord ca o astfel de diversitate este de data recenta - si deplorabila in fapt. Conform legendei crestine, biserica timpurie era altfel. Crestini de orice denominatie privesc inapoi la biserica primara pentru a gasi o forma mai simpla, mai pura de credinta crestina. Pe timpul apostolilor toti membrii comunitatii crestine isi imparteau banii si proprietatile; toti credeau in aceeasi invatatura, si se rugau impreuna; toti respectau si slaveau autoritatea apostolilor. Numai dupa acesta epoca de aur a aparut conflictul si erezia: asa ne spune autorul Faptelor Apostolilor, care se autoidentifica ca primul istoric al crestinsmului.
Insa descoperirile de la Nag Hmmadi cam tulbura aceasta viziune idilica. Daca admitem ca aceste 52 de texte reprezinta forme ale invataturii crestinsmului timpuriu, va trebui sa recunoastem ca crestinsmul primar a fost cu mult mai divers decat ce se asteptau aproape toti dintre noi inainte de eveniment.
Crestinsmul contemporan, divers si complex asa cum il putem vedea astazi, prezinta de fapt o mult mai mare unanimitate decat bisericile crestine ale primului si celui de-al doilea secol al erei noastre. Intrucat aproape toti crestinii dupa acest moment, catolici, protestanti sau ortodocsi impartasesc trei premize de baza. In primul rand ei accepta canonul Noului Testament; in al doilea rand ei accepta toti crezul apostolic; si in cel de-al treilea rand sustin forme caracteristice de institutii bisercesti. Insa fiecare si toate acestea - canonul Scripturii, marturisirea de credinta si structura institutionala - au aparut in forma lor actuala numai spre sfarsitul celei de-al doilea secol. Inainte de aceasta data, asa cum ne atesta Irineus si altii, numeroase evanghelii circulau in diferitele grupuri crestine, mergand de la cele ale Noului Testament, Matei, Marcu, Luca si Ioan, pana la astfel de scrieri ca Evanghlia dupa Toma, Evanghelia dupa Filip si Evanghelia Adevarului, ca si multe alte scrieri secrete, mituri si poeme atribuite lui Isus de catre discipolii sai. Unele dintre acestea se pare au fost descoperite la Nag Hammadi; multe altele insa, sunt pierdute pentru totdeauna. Acei care s-au identificat pe ei insisi ca fiind crestini prezentau in acea perioada un larg si contradictoriu evantai de credinte si practici religioase. Iar comunitatile imprastiate pe tot cuprinsul lumii greco-romane s-au organizat in moduri care diferau sensibil de la un grup la altul.
Totusi pe la 200 A.D. situatia s-a schimbat; crestinismul a devenit o institutie condusa de o ierarhie pe trei grade compusa din episcopi, preoti si diaconi, care s-au vazut pe ei insisi ca aparatorii 鈥榮ingurei drepte-credinte鈥�. Majoritatea bisericilor, dintre care biserica Romei a luat un rol conducator, respinsera toate celelalte puncte de vedere ca erezii. Deplorand aceasta ampla diversitate a crestinismului timpuriu, episcopul Irineus si adeptii sai au insistat ca nu poate exista decat o singura biserica, si ca in afara acesteia, declara el, 鈥榥u poate exista mantuire鈥�. Numai membrii acesteia sunt crestini ortodocsi (drept-credinciosi). Si mai sustinea el, aceasta biserica trebuie sa fie catolica, adica universala. Oricine contrazicea aceste afirmatii, sustinand in schimb alte forme de invatatura crestina era declarat eretic si excomunicat. Cand ortodocsii au castigat sprijin militar, candva dupa ce Imparatul Constantin s-a convertit la crestinism in secolul al patrulea, pedeapsa pentru erezie s-a inasprit.
Din cartea Evangheliile Gnostice de Elaine Pagels, publicata de Vintage Books, extrase folosite cu permisia autorului de catre PBS.

Motto: 鈥楶ana cand voi striga catre Tine, Doamne, fara s-asculti? Pana cand ma voi tangui Tie, fara sa dai ajutor?鈥� (Habacuc 1.2)
鈥楶roblema cu cei mai multi dintre oameni, este ca acestia gandesc cu sperantele, fricile sau dorintele lor mai degraba decat cu mintea lor鈥� - Will Durant

Istoria unei idei
Earl Doherty
Altadata, cei mai multi dintre oameni isi petreceau vietile parca trecand printr-o 鈥榲ale a plangerii鈥�; saracia, nedreptatea, boala si cruzimea erau ingredientele zilnice ale inaintasilor nostrii; aceasta viziune psihotica si masochista despre viata a dominat lumea pana la Revolutia franceza. In discursul crestin, se clamau 2 feluri de Paradis: Paradisul pierdut, inainte de pacat, si cel pe care l-am regasi la sfarsitul timpurilor unii dintre noi, doar cateva zeci de mii dintre noi, cum ne explica Biblia in Apocalipsa, DOAR CATEVA ZECI DE MII DINTRE MILIARDELE DE OAMENI, dupa Armaghedon. Omului nu ii era permis sa fie fericit decat inainte de viata si dupa moarte. Revolutia franceza insa a schimbat totul: 鈥楩ericirea este o idee noua in Europa鈥�. Odata cu aceasta fraza articulata de Luis de Saint-Just in 1794, bucuria de a trai isi pierde caracaterul matafizic si devine proiect social. Accesibil. Este un obiectiv, si pentru el s-au unit masele tuturor revolutiilor de atunci. Primul articolul al Declaratiei ce preceda Constitutia din 1793, postula: 鈥楽copul societatii este binele comun, al carui garant este guvernul.鈥� In poemul sau 鈥楳ondenul鈥�, Voltarire pregatise terenul acestei noi 鈥榝ericiri鈥� laice: 鈥楶aradisul, scria el in 1736, este acolo unde sunt azi.


Fiul lui Dumnezeu S-a nascut mai inainte de toti vecii

'. . . . Si intru unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, care de la Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii: Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din . . . . .鈥�

Acesta este un fragment din Crezul Ortodox; intrebarea care se pune este daca 鈥楩iul lui Dumnezeu S-a nascut mai inainte de toti vecii鈥�, asa cum ne zice Crezul si popimea cu barbi slinoase, de ce nu spune nimic Vechiul Testament despre el sau macar despre notiunea nou-testamentara a 鈥楽fintei Treimi鈥�?
Ce o fi facut mititelul atata amar de vreme acolo, langa tatal-ceresc, pana la Misunea ce Mare?
De ce oare s-a impartit in trei Dumnezeirea asa deodata, cand a mai aparut un zdruncinat care s-a pretins Dumnezeu, dar era din intamplare si mai intai de toate, om?

Pagina lui Radu Cerghizan
http://www.geocities...ns/delphi/5647/
daugiri nebiblice
http://www.geocities.../5647/rel47.htm

O gramada de suprastrat ritual din care nu ai sa gasesti usor in 鈥楥artea Sfanta鈥� si spusele lui Isus: semnul crucii, rugaciunea pentru morti, inchinarea la sfinti si ingeri, Inchizitia (la catolici), maslul, uniforma aparte a clerului, divinizarea Sfintei Fecioare, folosirea apei sfintite, nu o sa le gasesti in Biblie sau in 鈥榸isele lui Isus鈥�; poate fi cineva blamat daca spune ca asta este o re-idolatrizare a credintei care s-a vrut NE-IDOLATRA, iar monoteismul exact asta combatea saracul?

http://www.geocities.../5647/rel47.htm
http://www.geocities...ns/delphi/5647/
Este foarte greu a crede ca dupa sute de ani de indoctrinare teologica unilaterala, sa descoperi ca religia ta este gresita. Orice credincios care citeste atent Biblia isi da seama repede ca este o diferenta intre cele scrise in Biblie si cele propagate de catre biserici. Bisericile cred ca detin puterea de-a interpreta Biblia dupa bunul plac. Ele si-au autoproclamat abuziv autoritatea de a spune ca nu este totdeauna asa cum spune Biblia, ci si cum ne spune asa-zisa "Traditie" (falsurile din textele canonice, adaugirile nebiblice posttestamentare, "portita" prin care bisericile au introdus in practica de zi cu zi felurite erezii, spun鈔d ca acestea ar veni de la Dumnezeu !). Iata-le:
300 d.C. - Rugaciuni pentru morti
300 d.C. - Facerea semnului crucii
375 d.C. - Inchinarea la sfinti si la 頽geri
394 d.C. - Instituirea 頼partasaniei
431 d.C. - Maria este proclamata divina
500 d.C. - Preotii incep sa se imbrace altfel dec鈚 laicii
526 d.C. - Maslul
593 d.C. - Invatatura despre purgatoriu
600 d.C. - Liturghia este tinuta in limba latina
600 d.C. - Rugaciuni adresate Mariei
607 d.C. - Bonifaciu III este proclamat cel dint鈏 Papa
709 d.C. - Sarutarea papucului papal
786 d.C. - Inchinarea la imagini si la relicve
850 d.C. - Folosirea apei sfintite
995 d.C. - Canonizarea sfintilor morti
998 d.C. - Postul de vineri si din preajma sarbatorilor mari
1079 d.C. - Celibatul preotilor
1090 d.C. - Rugaciuni pe bani
1184 d.C. - Inchizitia
1190 d.C. - V鈔zarea indulgentelor
1215 d.C. - Transubstantierea
1229 d.C. - Biblia este interzisa laicilor
1439 d.C. - Doctrina celor sapte sacramente
1508 d.C. - "Ave Maria" este aprobata ca rugaciune liturgica
1545 d.C. - Traditia are aceiasi autoritate ca si Biblia
1546 d.C. - Adaugarea unor apocrife la Biblie
1854 d.C. - Doctrina conceptiei imaculate a Mariei
1870 d.C. - Infailibitatea papala
1950 d.C. - Doctrina inaltarii la cer a Mariei
1965 d.C. - Maria proclamata ca Mama a Bisericii

tu fata tu, shtiu ca nu te incurci... vad ca monologul continua... shi al meu shi al tau. Tu chiar crezi ca cineva itzi citeshte METRII aia de mai sus ?

Pune nishte linkuri catre paginile de web de unde le'ai copiat shi cine vrea se duce shi le citeshte direct de acolo.

te rog arty...putin respect pentur munca fetii. Nu e nimic copiat, totul este creat ad-hoc prin misterioase si pagane conexiuni sinaptice

Ar trebui putin mai mult respect, Menetz.
Eu am avut rabdare si am citit pina la capat, trebuie sa recunosc ca in mare parte impartasesc concluziile, in sensul ca sint de acord ca Biserica imprastie multe minciuni.
Nu trebuie crezute chiar toate povestile pe care le emana clerul.
Oricum, tendinta acestor articole scrise de Alina, e clara :
Inocularea de invataminte crestinesti cu provenienta americana, gen Noii Martori sau Turnul de Veghe.
Alina, daca esti deschisa la dialog, ai face mai bine cum spune arty, sa spui clar si scurt ce vrei sa sustii.

Deh burvi...nu toti au ca tine rabdarea sa scobeasca in nas paduchii..

Dar imi place cum pricepi tu concluziile: erau cumva cu felinar rosu ?

Anyways, e amuzant felul in care sariti la "dialog", cand ceea ce face Alinuta nu este decat sa va dea momeala din cine stie ce manuale sclerozate despre prozelitisim. Chiar credeti ca e cineva "deschis la dialog" ? Nu de alta, dar asta ar insemna lipsa celor mai elementare norme de comunicare si oratorie (ie nu se incepe asa un dialog, cu o pleasca de mesaj plin de idei care de care mai divergente si agresive).

Dar tu burvisor...poti dialoga. A sosit momentul sa-ti exprimi parerile si despre religie. Cand vii cu argumente din alea gen "crestinismul e propice dialogului, exemplu clar fiind multii useri pe care i-am adus de pe CG aici, care m-au urmat in triumfala mea retragere burveliana" ? Hai bre, aminteste-ne ce inteligent esti, cum nu te intelege lumea, si..repet..sa nu uitam cumva... cum ai adus tu userii de pe CG aici.

burvi, "articolele" nu'i apartzin, sunt bucatzele de ici de colo... puse impreuna.

Menetzu' ... ma, shi io care credeam ca a scris fata in "Quick Reply window" ... whoups... la topic starter nu se poate

Menetz, cu tine am alt subiect de dialog, te astept acolo.
Iar userii de CG nu eu i-am adus, ei m-au urmat, asa cum si tu cauti toate posturile mele, chiar si de pe CG, nu mai vorbesc aici.
Ai ceva de spus despre crestinism, spune, dar nu repeta prostia sa-mi critici defectele. Defectele de care vorbesti le are oricine, chiar si tu.
Nu despre mine este vorba, decit daca nu ai cumva o fixatie...

Arty, stiu ca nu-i apartin, d-aia am si  invitat-o sa-si expuna parerea personala.

iote-te burvi..de unde stii tu ma ca-ti caut "toate posturile" ? Repet, ai o parere mult prea buna despre tine.

Oricum, sepoate discuta in ultima instanta si pe marginea unor texte care nu-s personale. Dar aberam aiurea. Asteptam personajul principal sa-si faca simtita prezenta, in cazul in care nu "the fat Alina lady has sung" her tune si noi aberam pe langa

Menetz draga, chiar tu ai spus ca mi-ai citit citeva posturi, ai uitat ? Sint sigur ca tu ai citit de fapt posturile celorlalti, despre mine, nu le-ai citit pe ale mele.

Alina poate mai lucreaza la un nou post, cine stie cit i-a luatsa-l scrie pe primul...

bre omuletzu... "toate posturile"="cateva posturi" ?? mesaje succesive ale tale.
Si da..am citi sI pe ale tale, deci IAR te-ai inselat. M-a frapat si acolo aceeasi remarcabila lipsa de logica, lucru remarcat si de ceilalti de altfel. Cand o sa am timp poate o sa ma amuz sa fac o complilatie de perle burvesti.

Oricum...Alina probabil acum este cu searchu' pe google si newsgroups, cautand texte de amalgamat

Tare as vrea sa-mi spui cum ai cautat tu doar citeva posturi de-ale mele.
Atunci cind cauti este optiunea "search for ALL posts of the user"
Daca sint probleme de comunicare intre noi, o sa rog un copil al strazii mai curatel sa ma invete citeva cuvinte din vocabularul lor.
Cum vine aia "am citi si pe ale tale" ?
Acum ca esti frapat poate imi spui si ce posturi anume ai citit.
Exact ce ti-am spus. Ai citit posturile celorlalti.
Eu ti-am spus sa le citesti pe ale mele.
Alina nu mai scrie pentru ca i-am ghicit intentiile si i-am stricat planurile.

voi numai in pozitia "musca-l de gat" puteti sa stati ?

2 ... Menetz, iar esti "rau" ?

3 ... lasati fata in pace ... daca asa simte, si crede ca trebuie sa-si exprime ideile, lasati-o sa-si vada de treaba

neah...eu nu-l musc de gat. Incerc doar sa-i stirbesc orgoliul

cat despre burvi..iar e uituc si naiv. CHIAR tu baiete mi-ai dat un link catre niste posturi de-ale tale de pe CG..ASA am avut "placerea" sa lectureze asa zisele schimburi de opinii intre tine si cei de acolo. Daca te intereseaza ce posturi am citit, caut-i linkul din mesajul catre mine..mie mi-e lene. Oricum eraun thread in care apareau mesaje de la multa lume, INCLUSIV tu. Deci ti-am citit si mesajele tale. Ce o fi asa greu nu stiu... Ti-am raspuns la mare ta dilema "Tare as vrea sa-mi spui cum ai cautat tu doar citeva posturi de-ale mele" ? Acum e randul tau. Explica-mi cum "toate posturile"="cateva posturi". Repet, citat din 2 posturi de-ale tale, succesive, mai sus enuntate. Stau ca pe ghimpi

Menetz, pentru ca dialogul cu tine este pentru mine o placere dubla, una pentru ca imi place cind cineva stie ce vrea si doi, pentru ca imi supun creierul la o desfatare imensa citind posturile tale.
Cred ca le scrii intr-o stare acuta de foame, altfel nu se explica lipsa unor litere, care sint printre cele mai importante ale vocabularului nostru.
Daca vrei sa-ti explic iar cum "citeva=toate", no problemo.
Eu de fapt insistam, mai subtil decit intelegi tu, ca toate acuzele tale privind posturile mele nu-si au subiect, pentru ca nu le-ai citit de la inceput si le-ai citit pe sarite.
Eu sint inzestrat cu multa rabdare, calitate izvorita din radacinile unora din stramosii mei care se trageau din neamul celor care au inventat picatura japoneza.
Asa ca sint hotarit sa astept pina trec timpurile astea pline de avint si entuziasm pentru tine si cind o sa te maturizezi suficient, un lucru important care ar contribui la asta ar fi satisfacerea stagiului militar, o sa continuam dialogul nostru.
Daca tu consideri ca este relevant faptul ca, intr-o discutie de "principii" cum iti place tie sa etichetezi schimbul de idei dintre noi, apar si citeva frinturi de idei care nu-si au locul, sa nu mai vorbim de micile scapari, inerente oricui scrie frenetic, ca tine, ca si cum s-ar termina conexiunea de dial-up, atunci renunt, nu inainte de a face o analiza amanuntita a posturilor tale, pline de ( mai bine zis goale) litere fara de care un om normal n-ar intelege mare lucru.
Singurul avantaj pentru tine este ca eu, cu inteligenta mea stralucita care se trage din cealalta jumatate a stramosilor mei, cei despre care se spune ca au adus civilizatia in Europa, te citesc mai usor decit o carte deschisa, iti cunosc fiecare miscare, gind sau vorba chiar inainte sa apara in micuta ta masinarie pentru gindit.
Daca n-ar sta situatia asa, sint sigur ca acest dialog s-ar transforma intr-un scandal balcanic plin de invective tiganesti.
Nu uit nici o clipa ca s-ar putea sa trezesc in tine spiritul de lupta otoman si ma astept din partea ta la reactii de gen.
De aceea m-am gindit sa-ti acord o mina de ajutor si mi-am mai omorit citiva neuroni pentru tine, creionind, cu succes spun eu, portretul tau, in viziunea mea, subiectiva, bineinteles.
Sper sa nu te lasi condus de primul impuls ( cu toate ca stiu ca este greu pentru tine sa treci peste iritarea adolescentina provocate de negarea calitatilor individuale) si sa ma improsti cum faci deobicei.
N-ar ajuta la nimic, cred ca ti-ai dat seama de cind m-ai descoperit pe mine, si m-ar bucura sa observ ca toata truda mea n-a fost in zadar, si am contribuit cu succes la maturizarea unuia dintre cei mai bine cotati useri de pe Softnews.
Dar inainte te-as ruga sa citesti citeva din consideratiile unor useri despre mine :
March_Hare
BURVI2001 PRESEDINTE!
Propun sa incepem campania de stringere de semnaturi pe forum. Eu sunt primul care semnez.
URAAAAAAAAAAAAAAA!
Aplauze prelungite, urale, scandari
March_Hare
Cu adevarat, burvi este un politician innascut. Vocea sa puternica se propaga peste tot, infiorind oamenii si facindu-i sa se intrebe daca nu cumva a venit Mesia pe Pamint. Continuati tot asa, tovarase burvi. Tara noastra are nevoie de asemenea oameni.

Masi27185
Da,da !!!!
Da, BURVI PRESEDINTE !!!!!

MAD DAN
Asa, sa revenim : orice ar fi burvi, om, clona, alien etc., merita sa il admiram pentru perseverenta ,zelul si vointa pe care o are ca sa demonstreze ca are dreptate in threadurile lui, mai ales Apollo.

Dead Ghost
Asta ar fi bun de om politic la noi

The Dragon of Erebor
Da burvi popularitatea ta este intr-o crestere nebuneasca ...in curand vor trebui revizuite toate dictionarele din lume pentru a te include si pe tine in paginile lor marete .

unq_flipmo
Pentru ca faza cu produsul arienilor...ii da clasa lui Harald

razvi
Oricit de "X-Files"-addict este omul, ii depaseste ca inteligenta si idei, ce sa mai zic de exprimare, pe multi din "greii" forumului, acei indivizi cu semnaturi blindate de intelesuri si continut 0 in rest

Max_Kool
Burvi iti multumesc pentru iluminare.Sa stii ca mereu am sperat sa te gasesc dar niciodata nu am crezut ca te voi afla.
Ma duc sa ma despart de toti prietenii mei. Va multumesc pentru tot.

UNCONNECT3D
Nimeni nu aducea argumente cum aducea burvi, ci doar discutau ca sa se afle in treaba.

GunX
burvi, da nu se poate, esti prea categoric, toti te iubesc de fapt si si-ar da si viata pentru tine, fetele au zis ca te vor de barbat si altii au zis ca te vor presedinte
noi am facut aici un comitet in secret care te sustine si sunt gata sa lichideze pe cei care incearca sa iti submineze puterea crescanda care e clar ca ii deranjeaza. esti un erou luptand din cele mai de jos si mai grele nivele ale societatii vei razbate la lumina pasilor facuti in uralele celor care cred in tine.
eu tocmai am dat niste telefoane, toate televiziunile sunt gata sa te primeasca la talk-show-uri, sa afle toti ! nu mai poate fi musamalizata aceasta situatie ! lumea trebuie sa stie ce induri tu ! vino si vorbeste copiilor care planga ca nu vor sa adoarma pana nu te aud spunandu-le ceva !

stunn
PS. Intamplator WinAmp-ul tocmai imi canta Tool - Eulogy... M-am gandit sa ti-o dedic:
"Eulogy"

Mishu05
burvi ma inclin in fatza inteligentei tale supreme.imi pare rau ca
m-am bagat in aceasta discutie cu un om ca tine, atat de DOCT.
Mishu05
2.burvi "taica" nu stiu daca ai inteles insa : CARTIERUL TE SUSTINE
cartier= noi toti.
Mishu05
mister burvi esti destept

Astea sint numai spicuiri din ce s-a scris despre mine lucru care m-a facut sa incep un mic monolog pe care ti-l dedic pentru lectura de weekend :

Celebritate mi-a trebuit, celebritate am !
E drept ca m-am facut cunoscut si recunoscut doar pe plan forumal, dar numele meu circula din gura in gura mai ceva ca cel al lui Maradona, sau Hagi.
Vecinii mei de cartier sint incintati, entuziasmati (si nu cred ca sint capabili, in zilele noastre, de prefacatorie), de faptul ca unuia de-ai lor i s-au tiparit pseudonimul si posturi in cel mai popular si mai influent forum de jocuri 鈥� Computer Games Romania.
Nu s-au mai pomenit posturi pina acum, ca ale mele, la care sa se trimita reply-uri :
鈥濵ai scrie, Burvi, nu te lasa !鈥�.
Oriunde ma duc sint intimpinat cu zimbete sincere, largi si curate, sint invitat cu timiditate sa povestesc ceva, sa dezvalui ce threaduri mai am de gind sa fac.
Asa ca am ajuns sa ma gindesc numai la dracovenii distractive, am ajuns sa-mi notez tot ce-mi trece prin cap si ce mai gasesc pe ici pe acolo, pe mansetele camasilor, in palma, intre degete, numai si numai sa nu-mi pierd faima atit de greu cistigata.
Mai nou, am ajuns, cu ajutorul schimbului reciproc de opinii, sa-i cunosc destul de bine pe unii din forumistii cu care am avut litigii.
Iata de exemplu, cum muzele care haladuiesc pe dealurile din jur, s-au intrecut in a ma inspira, ideile si scenele de tot felul mi se invirteau in creier incit nu stiam pe care sa pun mina mai intii.

Observatii cu privire la consumul de energie umana in procesul de preparare a taiteilor.
Intr-un limbaj pe intelesul tuturor, servindu-se de un material ilustrativ (proiectii, planse, coca cruda si alte mostre, etc.), personajul a demonstrat ca operatiunea de taiere (debitare) a foii bine intinse cu facaletul traditional (laminor de casa) e cu 60 la suta mai spornica (eficienta) daca se foloseste in locul cutitului de masa obisnuit (netaietor prin definitie) un set de aschietoare vidia, cu inclinatie variabila, procedeu folosit si de americani.
Analiza economica si tehnica a intregii operatiuni scoate in evidenta ca taiteii obtinuti sint fiabili, prezinta iregularitati ce incinta limba si cerul gurii, mai ales daca in aluat s-a incorporat (bagat) si ou.
Concluzia e ca efortul (consumul de energie umana) risipit in procesul de taiere este recuperat integral prin ingurgitare a produsului finit, fie cu brinza, fie cu nuca.

burvisor mama....cu riscul de a ma repeta..."get a life !". A real life, as zice. Nu stiu daca ti-a spus taticu', dar barbatii au nevoie de femei (iar femeile sunt diferite de mana ta dreapta). Sunt niste fiinte asemanatoare noua...cauta si tu ..intreaba in jur... imposibil sa nu gasesti una. Iar cand o gasesti, spune-i doar ca esti celebru, va sti ea sa faca restul.

In rest... iti doresc sa gasesti pe cineva care sa te ingrijeasca, sa aiba grija de tine, caci pana la urma trebuie sa-i iubim pe cei de langa noi, mai putin ajutati de natura. Am inteles cu totii ca suferi, ca te doare rau...rau de tot. Din pacate, ti-ai gresit locul sa-ti alini durerea, caci empatia forumului e atat de bine disimulata, incat ai confunda-o cu bulimia unui canibal ce descopera o ciosvarta de urs si se amageste ca-i de om.

La final... tine minte bine:  "Du sublime au ridicule, il n'ya qu'un pas".

PS: iti propun ca pana la urmatoarea sedinta cu parintii sa incetezi a folosi cuvinte ca "maturizare", caci devii suspect de impersonare.

burvi: nene, 2 comentarii... picatura... nu'i japoneza... ci chineza.

shi doi, comentarile la adresa ta sunt, cum sa'tz spun... ironice. adica ... de rau

sunt convins ca eshti un baiat deshtept, dar mai ai nevoie de nitzica experientza de viatza... vorbesc foarte serios.