Viața în Epoca Ceaușescu: lumini și umbre

În fine, dacă am fi fost Ăźn stare să producem noi un motor, ne-ar fi lăsat Ăźn pace?

Cine a prins pe viu trecerea de la 120 Volți la 220 Volți. În București ultima zonă (Cal. Victoriei) a fost trecută la 220 Volți Ăźn 1976.

Cine a prins pe viu trecerea de la 120 Volţi la 220 Volţi. În Bucureşti ultima zonă (Cal. Victoriei) a fost trecută la 220 Volţi în 1976.

Pe viu? Nu cred ca sunt multi. Trebuie sa'ti spun ca e mai bine la 220/230 decat la 110/115.
La 220 te poate arunca si mai scapi, eu am avut destule accidente, dar ala la 110 e mai parsiv, ca are intensitate mai mica si ramai acolo lipit de el.
Dar parca intrebi pentru a noua oara despre aceasta schimbare. Vezi ca ai mai folosit o data intrebarile din carnetelu asta, schimba'l, adu unu nou

Nu poţi şti niciodată dacă ai fi avut sau nu şanse. Oricum, ai un înger în plus care te veghează.
Dumnezeu s-o odihnească.
Faptul că a murit astfel denotă o karmă extrem de încărcată a părinţilor ei.
Pe de altă parte, ar fi foarte interesant să afli destinul celor care au contribuit la depozitarea acelei lăzi.

Eu am căutat să aflu ce s-a ales de capul celor care mi-au făcut rău în viaţă, indiferent de mărimea şi implicaţiile răului. Absolut niciunul n-o duce bine, câţiva au decedat (majoritatea stupid).
Ca să nu fiu acuzat de offtopic: tovarăşa învăţătoare pe care am avut-o în clasele I-IV (1980-1983) avea o plăcere diabolică de a folosi indicatorul din dotarea laboratorului de geografie pe palmele noastre. Avea un adevărat ritual: ne aşeza pe noi, "condamnaţii", la tablă, ne înşira prostioarele pe care le făcusem - de exemplu, vorbit în oră, dar inacceptabil pentru efortul pe care partidul şi statul l-a făcut pentru noi, bla-bla - şi apoi ne cerea să repetăm prostioarele una câte una; la sfârşitul fiecărei recitări, pac - un indicator din ăla la palmă. Durea ca dracu', era un băţ lung şi subţire, dar foarte rezistent... până când într-o bună zi, un coleg care era anticomunist convins (şi, deci, etichetat drept golanul clasei - dealtfel rar purta cravata de pionier) şi-a pus mintea şi a rupt indicatorul. În fine.
Ei bine, această tovarăşă învăţătoare a îmbătrânit în cel mai urât mod posibil în care poate îmbătrâni o femeie. O stafidă sau o smochină este sexy pe lângă ea. Un bolnav de Alzheimer are o memorie extraordinară, pe lângă ea. Până acum câteva luni o mai vedeam bântuind pe trotuarul din faţa şcolii, uitându-se la copiii care acum butonează smartphone-uri în loc să se bată cu ghiozdanele sau cu penarele. Mai arunca un ochi şi pe la maşinile parcate în curtea şcolii, probabil cu ciudă faţă de faptul că, deşi regimul comunist "a făcut totul", iată că românul poate avea maşina dorită fără listă de aşteptare. M-a cuprins mila când am văzut-o, dar n-a fost nevoie să mă fac că n-o recunosc, deoarece privea efectiv prin oameni, fără să-i vadă.
Şi cred că şi-a pierdut şi 90% din voce.

...Esecul lor se numea programa mult prea incarcata, atat ca numar de materii cat si ca informatie la fiecare materie in parte. Asta linistea pe orice invatacel si'i taia avantul de a invata ceva nou

Am o ușoară neclaritate. Ori informația transmisă era prea vastă (!!!) (citatul de mai sus), ori nu exista acces la informație (legenda post-decembristă)?! Evident, mă refer la cunoștințe științifice, nu politice, culturale sau sociale
După părerea mea, cantitatea de cunoștințe transmise era la un nivel bun, spre foarte bun. Recepția cunoștințelor depindea de fiecare-n parte. Acum, pare-se, transmisia-i bleagă, iar recepția-i mai ceva!