Ce este trairea umana numita logica (adevar) si care mai e relevanta ei la o trecere pe nivele evolutive superioare?

Toti constatam trairea a ceea ce numim logica (adevar), in diferite acte ale vietuirii noastre, unele apartinand stiintelor exacte ori spiritualitatii, altele apartinand cotidianului de rutina al fiecaruia.
Pe parcursul vietii de pana acum, fiecare a avut nenumarate trairi de logica, trairi de adevar, dar, fiecare a avut si acea traire a unei logici, a unui adevar care a infirmat unele dintre adevaruruile din copilarie, adolescenta, tinerete si chiar din perioadele recente.
Asta demonstreaza relativitatea trairii umane numita logica, adevar, datorata limitarii noastre in cunoastere (senzoriala, rationala, afectiva, atipica etc) la nivelul etapei evolutive in care ne aflam, respectiv etapa ajunsa in anul 2013.
La om, spre deosebire de computer, logica e o traire dar, la fel ca la computere, logica e rezultanta algoritmilor, programelor cu care suntem incarcati, nu poti obtine mai mult decat permit informatiile asimilate, stocate in relationare cu capacitatile de interpretare.

Care e deosebirea dintre o traire de logica umana si un act cibernetic de logica? nu ma refer desigur la mecanisme ce le fac functionale?
Este logica, adevarul uman, un sentiment, o emotie?
Intrucat toate adevarurile umane sunt doar trairile noastre, trairi umane, fara nici un reper etalon universal de comparatie, oare nu e o dovada de subiectivism, ipocrizie, orice disputa patimasa in sustinerea adevarurilor? nu e doar o problema de incompetenta, aroganta, vanitate? de prostie, orgolii si interese pana la urma?
Care adevar uman e universal, total (absolut) de fapt, de suntem asa de intransigenti unii cu altii?
Nu cumva traim doar dulcea iluzie, doar propia impresionare artistica care ne hraneste aspiratiile personale vicioase ridicate la rang de necesitati?

Daca amandoi intelegem acelasi lucru, atunci da, sunt de acord cu tine, insa pana intr-un punct.
Nu exista un adevar universal, nu exista standarde sau inceputuri. Si da, faptul ca noi ne-am creeat propiile "adevaruri", principii si ideologii supreme inexplicabile, este o dovada de subiectivism puternic. Logica umana este un sentiment.
Insa nu sunt de acord ca toate acestea dau dovada de aroganta, orgoliu sau ipocrizie. Omul nu o face din-adins, omul nu are aceste standarde pentru ca se considera cel mai tare, suprem si atotputernic fata de oricine altcineva, sau orice altceva. Omul o face pentru ca pur si simplu asa este omul, asta este mentalitatea, modul de gandire. Nu fa comparatie intre asta si mentalitati/perspective tipice. Cea din cazul de fata este una uriasa, enorma, prin analogie, un fel de consipratie gigantica imposibil de demascat, de care noi stim in adancul nostru, insa niciodata nu ne obosim sa o aducem la suprafata. Fiintele nu sunt facute sa se inteleaga toate unele pe celelalte. Nu e vorba ca sunt facute pentru ceva, ci mai degraba...pur si simplu, nu sunt capabile sa faca asta, si nici daca ar putea alege constient nu ar vrea asta. Daca ne-am largi aria de intelegere, noi, ca fiinte, nu am mai fii fiinte, deoarece am deveni ideologia pe care noi o numim divinitate, ceva supranatural. Mai mult, din moment ce vreme de milioane de ani, omul s-a integrat numai si numai cu el insusi, s-a inteles numai pe el, numai lucrurile din jurul lui, si numai asta a transmis mai departe, atunci este complet normal sa fim atat de limitati. Nu am mai fi umani daca ne-am depasi limitele excesiv.
Dar oare, ar mai fi normal? Am mai fi umani? Nu este insusi postul asta o dovada ca eu ca om, sunt limitat din punct de vedere al gandirii? Nu este o dovada ca, in ciuda faptului ca imi dau seama de limite, si imi largesc orizontul, defapt inca sunt invaluit in uriasa perspectiva umana? Nu este insasi intrebarea asta dar si cele care urmeaza in paradox, o dovada?

Edited by Andrey77, 19 June 2013 - 10:15.

Da este. In telenovele.

Frumoase poesii!

Nu stiu la care logica vă referiți voi, dar eu unul știu că logica, mai ales logica formală, lucrează cu legi logice(tautologii) care sunt independente de conținut.

Andrey77, on 19 iunie 2013 - 10:14, said:

"Daca" poate fi de la f. mic la f. mare.
Eu nu stiu daca exista sau nu vre"un adevar universal, .. standarde sau inceputuri", tu spui ca nu exista; pe ce considerent decat parerea ta rezultata din logica-ti etalon propriu, rezultata la randu-i din insusirea unor cunostinte la fel de relative?
Tocmai ce ai enuntat propriul tau adevar.
De acord, asa e omul, gandeste conform obisnuintelor defectuoase, mentalitatii, motiv pentru care e prizonierul unor emotii ca cele enumerate, comenzile fiind primite datorita gandurilor proprii.
Omul isi depaseste continuu limitele, dar foarte putin pe cele de constiinta fata de sine si de realitatea in care vietuieste (in sens etic sa zicem asa).
Una e sa fii uman si cu totul alta sa fii conditionat de aceste aspecte umane foarte vinovate "fara a misca un deget".
Sunt limitat eu ca om, dar daca nici nu pot sa imi dau seama de asta sau daca uit prea des, sunt vinovat fata de mine insumi (despre oricine am discuta).
Mai zi-o o data reformulata, pe asta cu paradoxul!

logica nu are nici o legatura cu adevarul!

bietu, on 19 iunie 2013 - 11:18, said:

poate si explici

altnume, on 19 iunie 2013 - 11:21, said:

multe adevaruri nu sunt logice.

bietu, on 19 iunie 2013 - 11:35, said:

exemple?

Unde este spiritul omului?
In mod sigur spiritul nu sta in trupul uman decat un tentacul al sau, ceea ce da sens acestei existente.
Spiritul este asemenea unei caracatite cu o infinitate de tentacule lipite de o infinitate de egouri /trupuri ale persoanei intr-o infinitate de lumi.
Egoul meu de aici si acum are acces doar la tentaculul propriu al propriului spirit, s-ar putea ca intregul spirit sa fie cenzurat de proprile tentacule, de aceea constientizam existenta fractal.
Dar oare cum putem explica fizic acest spirit tentacular?!
Poi noi fiind tributari trupului percepem ceea ce percepe trupul. Contrar stiintei de suprafata, constiinta se releva prin creier, dar informatia cerebrala nu este doar electroni, chiar fotoni si pana in adancurile materiei si energiei, mai exact constiinta trancende limitele realitatii curente.
Ne putem imagina gandurile din creier ca producandu-se dincolo de realitate si in toate lumile materiale posibile si aceasta la propriu prin materialitatea ce coboara la infinit in microcosmos.
Nu doar spiritul uman transcende realitatea, ci orice existenta materiala vie sau nevie.
Totusi ce se intampla cu constiinta noastra dupa moarte?!
Probabil este mai usor sa ne intrebam ce se intampla cu un bolovan dupa vaporizarea sa cu un LASER?!
Probabil informatia bolovanului dispare din realitatea curenta si se taie legaturile transcendentale, dar bolovanul a lasat deja urme, asa ca umbra sa informationala s-a duplicat deja la infinit, astfel ca ea exista in intervalul de timp de la A la Z si chiar mai mult este posibi sa se fi duplicat material la infinit in alte realitati chiar in afara acestui interval.
Similar se petrec lucrurile si cu omul.

Intorcandu-ma la problema spiritului-caracatita, trebuie remarcat faptul ca omul odata intrupat devine tributar trupului, adica limitat si isi va forma o constiinta de tranzit bazata pe aceste experiente.

In momentul mortii se inchid canalele neuronale-materiale, iar spiritul se reacomodeaza transcendentei.
Constiinta functioneaza in creier si prin creier, insa cand creierul se distruge, aceasta la nivel cuantic sau sub-cuantic tinde sa piarda contactul dur cu aceasta realitate deoarece nu mai are obligatia de a fi legata prin trup de aceasta lume.
La nivel subcuantic constiinta nu mai are un suport material consistent, dar probabil nici nu are nevoie de asa ceva deoarece aici ea exista in alte limite fizice spatio-temporale.
Daca in lumea noastra avem o curgere a timpului dinspre trecut spre viitor si o consistenta doar a prezentului, in sub-cuantic lucrurile sunt mult complicate si nu mai au vreun sens in modelul lumii noastre.
Asadar dupa moarte putem traii din nou si din nou viata care tocmai s-a sfarsit, in acelasi timp putem fi duplicati / teleportati cuantic intr-o infinitate de realitati, putem exista intr-un Rai transcendent la baza lumii subcuantice holistice, s.a.m.d

Logica lucreaza cu variabile booleene. De la niste premise ale caror valoare de adevar se cunosc (logica nu spune cum), se deduce cu exactitate valoarea de adevar a unei valori booleene dependente. Logica nu genereaza adevar din nimic. Logica nu genereaza premise. Logica e o stiinta cu multe principii, dar cu putine rezultate in urma acestor principii (paradoxal, nu?).
Logica se poate extinde si la nivelul cuantic (quantum logic). In acest domeniu, variabilele devin variabile booleene cuantice. Starea unui sistem cuantic nu se poate cunoaste, nu se poate replica, dar operatorii pe aceste stari (cvazinecunoscute) creeaza totusi rezultate corecte. De ce am adus in siscutie logica cuantica? Pentru ca poate explicita mai  bine diferenta intre logica (operatii) si valori logice (valoarea de adevar, sau starea unui bit cuantic). Logica functioneaza fara a cunoaste valoarea de adevar. Poate nu-i evident in logica clasica, dar in cea cuantica e destul de evident.
In concluzie, valorea de adevar a premiselor fundamentale, tot prin credinta se atribuie. Stiinta nu ne ajuta.

Edited by maccip, 22 June 2013 - 21:31.

Endinion, on 21 iunie 2013 - 23:03, said:

Si care e legatura cu tema?

spider_zero_sapte, on 19 iunie 2013 - 10:39, said:

Daca nu stii insemna ca nu faci referire la tema, esti off topic.
Care e acea traire de logica ce are forma dar nu depinde de continut?

maccip, on 22 iunie 2013 - 21:30, said:

Initial nu am retinut ultima fraza si "am crezut" ca esti off topic.
Sunt de acord cu afirmatia.

bietu, on 19 iunie 2013 - 11:35, said:

Daca nu ai raspuns insemna ca ori nu poti sustine ceea ce ai afirmat ori, te referi la adevaruri religios-spirituale-"extrasenzoriale", din perspectiva mea acestea fiind de fapt forme de constiinta umplute cu "garnitura" (umplutura) cu care rezoneaza cei implicati, altfel spus, adevaruririle "revelate" si toata pleiada, sunt doar activari de capacitati nu tocmai cotidiene, dar care din "nefericire" e foarte posibil sa nu fie altceva decat inductia, facilitarea realizata de cei ce participa la actul respectiv (oameni desigur), ceva gen psiholog-pacient.
Daca "terapeutul, initiatul", da (influenteaza) directia unui asemenea act de constiinta, e vinovat.
Daca tot el, nu atrage atentia celui ce experimenteaza, asupra relativitatii continutului pe care il da acelei forme de constiinta, ba il si sustine, e vinovat.
In ambele cazuri vinovatia consta in inselatorie, in inducere in eroare in scopuri personale si de grup
(vezi multitudinea de doctrine religioase, spirituale si nu numai, sustiunute prin intermediul unor "trairi revelatoare", incredintatoare, facilitate de 'terapeutii"-preoti, maestrii spirituali etc).

Edited by altnume, 24 June 2013 - 14:28.

Logica si ilogica sint 2 aspecte ale aceleiasi realitati.
Ce apare ca logic unuia ii apare ilogic altuia. Si invers.
Doar se vede si pe forum.
Cel care ai deschis topicul, ii cam tii in friu pe useri sa-si exprime punctul de vedere. Asta inseamna ca tu nu intelegi titlul topicului. Ca si logica altuia poate fi relevanta ptr el.
Nu o spun ca repros, ci trebuie sa lasi puncte de vedere diferite, tocmai ca sa respecti ce spui in topic.

Adevarul are 2 aspecte. Tocmai ma repet.
Trinitatea este specifica ultimei realitati. Cele 2 contrarii unite prin noi, ca spirit. O unire continua, si fara odihna.
De fapt atunci e inceputul unei altfel de viziuni asupra realitatii.
Cele 2 polaritati unite in noi si prin noi ca fiinte, poate cele mai inteligente de pe Terra, poate nu.

Am mai specificat asta, cu unificarea celor 2 contrarii in....noi, de citiva ani, insist pe acea trinitate, care este adevarata realitate din noi.
Dar atunci nu eram f convins cum vine asta.
Cind esti in actiune, cele 2 contrarii sint unite. Cind esti in expectativa, apare scindarea.

O imagine sugestiva....cind esti in actiune, esti ca o entitate aflat in levitatie pe un cutit ascutit.
Cind esti in pauza, se desparte in 2 acea entitate prin caderea usor pe ascutisul acelui cutit.
De aceea e bine sa fii continuu in actiune.....mentala, cel putin.
Odihna e benefica doar ptr corp, nu ptr spirit.

Si bineinteles se poate spune si contrariul, ca odihna mentala, te face sa visezi cu ochii deschisi si sa-ti dai seama de f multe.
Golirea de ginduri e o metoda de meditatie.
Adevarat si asta, deci cele 2 contrarii dau un sens....actiune mentala continua, chiar si in somn.
Acum totusi dormiti....

Edited by NASTYPRIMUL, 24 June 2013 - 23:11.

NASTYPRIMUL, on 24 iunie 2013 - 23:06, said:

Lasand ironia, mistoul, aroganta si vanitatea forumistilor omniprezenta deoparte, intrucat e(sti) off topic si neconstructiv, da-mi un exemplu al acestei afirmatii de mai sus, argumentat.

Quote

Aici faci exact greseala pe care mi-o reprosezi mie, intrucat dai valoare de adevar al meu, impresiei tale despre ceea ce am scris eu, impresie eronata.
Si ca sa termin cu discutia fara rost: eu inteleg foarte bine asta:

Quote

, intrucat, eu sustin conceptul "adevarului oricarui act de relitate", adica, orice interpretare a unei trairi (fara interpretare, decodare, consum "perceptional" nu traim de fapt) e adevar intrinsec pentru cel ce o decodifica asa, e adevarul trait de el intrinsec fie si pe emotional sau atipic, asta insa nu il face adevar al altcuiva.

Quote

Aici deja m-ai pierdut, o spui ca pe certitudine a ta sau o consideri un adevar al tuturor? Sunt si constiente de sine fiintele astea din noi?

Edited by altnume, 25 June 2013 - 07:47.

altnume, on 19 iunie 2013 - 08:25, said:

adevar uman universal valabil?
te nasti, traiesti, mori
vrei si altu? ce vrei sa stii mai exact?

maccip, on 22 iunie 2013 - 21:30, said:

exact

zerobitsunt, on 04 iulie 2013 - 18:39, said:

Asta numai datorita conceptului materialitatii lumi, omniprezent in mentalitatea umanitatii ca dogma ontologica provenita din educatia perceptiilor proprii si a celor de la mediul realitate, altul decat cel propriu.
Altfel, se poate spune si: apari pentru tine insuti si pentru "perceptiile tale" numite oameni, experimentezi si ...  dispari probabil din perceptia altora; problema e, daca dispari din perceptiile "perceptiilor tale numite oameni", dispari si fata de tine insuti ca si capacitor de experimentat perceptionalitate (nu ma refer la perceptie in sens psihologic ci, ca si capacitate generala de a vietui, de a trai o realitate)?

maccip, on 22 iunie 2013 - 21:30, said:

altnume, on 04 iulie 2013 - 16:49, said:

Iubirea in general, poate sa se manifeste la un om, daca acesta nu a primit nici un fel de educatie umana?

Edited by altnume, 05 July 2013 - 03:48.

• conceptului materialitatii lumii

pai nu ala e cel mai important? indispensabil. ma refer la acel ciclu. e un adevar uman absolut. notiunea de OM reprezinta acel organism material.

• apari pentru tine insuti si pentru "perceptiile tale" numite oameni

nu. nu apari pentru tine. apari doar pentru ceilalti. daca traiai fara sa vezi alt om vorbeai cu alte organisme/entitati. esti dependent de exterior

• Iubirea in general, poate sa se manifeste la un om, daca acesta nu a primit nici un fel de educatie umana?

de invatat, poti invata pe cineva sa iubeasca. dar nu poti controla cat de mult.

dar ​iubirea in stare pura n-are nici o legatura cu educatia...nici educatie umana nici de alta rasa
iubirea e un simt superior constiintei de sine. desi uneori instinctuala, ea este extinderea constiintei
stii ce-am zis ieri. simturile de baza formeaza pe cele superioare. iubirea e superioara celor superioare

zerobitsunt, on 05 iulie 2013 - 12:44, said:

La filozofie fiind, imi permit sa reamintesc relativitatea acestei presupuse axiome a materialitaii si a ciclului nastere-viata-moarte.
Conform fundamentelor aceluiasi concept al materialitatii, entitatea ce suntem fiecare, nu avem un simt al materialitatii, nu traim materialiatea efectiv, am conceptualizat ceea ce simtim si am concluzionat dogmatizand ca, daca vad, aud, simt cutanat, visceral si toate celelalte, sursa acestor trairi, stimulii care ne acceseaza, trebuie negresit sa fie materie.
Pare foarte probabil daca discutam in referentialul impus de lumea stiintifica academica, la filozofie insa, nu mai e asa de probabil, e posibil cu un oarecare grad mare de probabilitate, dar nu e un adevar absolut nici materialitatea lumii, nici cea a omului si nici ciclul nastere-viata-moarte.

Quote

Quote

Atata vreme cat cineva apare doar pentru altii, el nu exista pentru sine, e ca si cand nu ar exista deloc, numai cand apare pentru sine in cea mai elementara manifestare existentiala, atunci traieste pentru sine insusi.
Niciodata un om, in parametrii obisnuiti ai functionalitatii sale, nu are certitudinea absoluta a faptului ca ceilalti sunt constieni de ei insisi asa cum el e constient de sine, prin simplul fapt ca el nu ii traieste pe ei ca si constiinta a altei entitati (adica ca si constiinta a vreunuia dintre ei), ii crede, dar atat, in rest, ii traieste in sine ca si "perceptionalitati" ce se manifesta asa cum apar a o face.
Asadar reiterez:

altnume, on 05 iulie 2013 - 03:28, said:

Quote

Quote

Deci tu spui ca un om care nu a vazut niciodata alt om, nu a avut niciodata in nici un fel tangenta cu oamenii, isi poate dezvolta iubirea astfel incat poate iubi chiar oamenii altfel decat animalic?
Mie iubirea imi pare un sentiment ce, fara educatia umana, inclusiv conceptualizare, ramane mai mult un apendice.

Edited by altnume, 05 July 2013 - 18:48.