Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Sfat cumparare moneda de aur

Transferurile de active intre bro...

Solutie amenajare interior apartm...

Probleme priza carlig de remorcare
 UST.FR vs NQSE.DE (ETF pe Nasdaq)

Autoturismele BMW nu semnalizeaza...

Reparatie VFD

ETF termen lung VWCE vs VUAA.
 Doua cabluri, o priza

Cele mai verzi zone din Capitala ...

Igienizare instalatie climatizare

Topologie retea si alegere echipa...
 UI aer conditionat porneste si se...

Vodafone Tv+

Variante incalzire pentru un apar...

Bataie ritmica la viteza resimtit...
 

Operatorii de cablu nu vor mai fi obligați să retransmită televiziunile comerciale - proiect.

- - - - -
  • Please log in to reply
45 replies to this topic

#1
RODigitalum-megafanro

RODigitalum-megafanro

    *Pro-Digital*

  • Grup: Moderators
  • Posts: 21,754
  • Înscris: 07.04.2006

Operatorii de cablu nu vor mai fi obligați să retransmită televiziunile comerciale - proiect.


Televiziunile comerciale nu vor mai  fi obligatorii la retransmisie în grilele operatorilor de cablu,  potrivit unei inițiative legislative de modificare a Legii  audiovizualului, semnată de vicepreședinții P.D.L. Raluca Turcan și Cezar  Preda, dar și de deputații P.D.L. Doinița Chircu și Brîndușa Novac.


  Inițiativa legislativă de modificare a Legii audiovizualului nr. 504/2002 a fost depusă săptămâna trecută la Parlament.

  Una dintre cele mai importante modificări aduse de proiectul legislativ actualei Legi a audiovizualului este cea de la articolul 82, care reglementează principiul "must carry", ce le impune în prezent operatorilor de cablu obligativitatea de a retransmite toate televiziunile operate de Societatea Română de Televiziune (S.R.TV), televiziunile stabilite prin acorduri internaționale (TV5) și celelalte servicii de programe libere la retransmisie în ordinea indicelui anual de audiență.

Același articol prevede faptul că "distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligația, la nivel regional și local, să includă în oferta lor cel puțin două programe regionale și două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienței".

Potrivit site-ului C.N.A., pentru respectarea prevederilor articolului 82 din Legea audiovizualului, operatorii de cablu trebuie să retransmită în prezent, obligatoriu:

► posturile SRTV (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Info, Studiourile teritoriale ale TVR din Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara; televiziunile stabilite prin acorduri internaționale (TV5);

► serviciile de programe libere la retransmisie - în ordinea indicelui anual de audiență furnizat de Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor (Pro TV, Antena 1, Realitatea TV, Kanal D, Prima TV, Antena 3, OTV, Național TV, Taraf TV, Favorit TV, Kiss TV, N24 Plus, U televiziune interactivă, Mynele TV, DDTV, Trinitas TV, Music Channel, TV Neptun, Alfa Omega TV, Party TV, The Money Channel, TVRM Educațional, Speranța TV, Canal Teleshop și Alpha TV).

În proiectul de lege, inițiat de Raluca Turcan, Cezar Preda, Doinița Chircu și Brîndușa Novac, regula "must carry" este modificată, operatorii de cablu nemaifiind obligați să retransmită televiziunile comerciale.

Astfel, în proiectul de lege, articolul 82, alineatul 1 are următorul conținut: "Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin rețelele de comunicații electronice, cu excepția celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligația să includă în oferta sa, fără condiționări tehnice sau financiare, serviciile de programe ale Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune, destinate publicului din România, precum și serviciile de televiziune a căror retransmitere este stabilită prin acorduri internaționale la care România este parte (TV5, n.r.)".

Alineatul 2 al aceluiași articol din inițiativa legislativă prevede că: "Distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligația, la nivel regional și local, să includă în oferta lor cel puțin două programe de televiziune regionale și două programe locale, acolo unde acestea există, precum și două programe de radiodifuziune".

Proiectul de lege a fost depus săptămâna trecută la Parlament, după ce, în noiembrie 2010, Raluca Turcan, vicepreședinte P.D.L. și președinte al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, a declarat că parlamentarii nu își propun "să dea o lovitură economică televiziunilor private", prin scoaterea lor din "must carry".

"Nu ne propunem să dăm o lovitură economică televiziunilor private, ele trebuie încurajate, trebuie definit mai bine rolul televiziunii publice și al radioului public, dar, dacă ar fi să renunțăm la acest principiu, e posibil să se ajungă la situații în care anumiți cabliști să preia televiziuni contra cost, ceea ce ar duce la distorsionare a liberei concurențe", a spus atunci Turcan.

Declarațiile Ralucăi Turcan au venit în contextul în care unii dintre membrii C.N.A. și-au manifestat nemulțumirea față de forma actuală a articolului 82 din Legea audiovizualului, care a făcut ca televiziuni comerciale de manele să fie obligatorii în ofertele cabliștilor. În urma discuțiilor din ședința C.N.A. din data de 11 noiembrie 2010, dar și din mai multe ședințe ale Comisiei de Cultură din Camera Deputaților s-au conturat două propuneri ale Consiliului cu privire la televizunile care ar trebui să fie retransmise în mod obligatoriu de distribuitorii de servicii prin cablu, după modificarea articolului 82.

Pe de altă parte, Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (A.R.C.A.) a solicitat, în data de 22 noiembrie 2010, Parlamentului să nu dea curs propunerii C.N.A. de eliminare din Legea audiovizualului a dreptului televiziunilor private de a beneficia de retransmisie obligatorie în cablu, la care ar duce modificarea regulii "must carry".

Sursa: http://www.mediafax....roiect-7984503/

Edited by megafanro, 15 February 2011 - 01:39.


#2
mirceaba

mirceaba

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 106
  • Înscris: 01.11.2008
Imi cer scuze ca scriu aici dar trebuie.

Am citit ceva dar nu suport. Raluca Turcan este tanara este frumoasa, dar sa-si gaseasca si ea un baiat s-o  :notangel:

Alternativa ar fi ca ea s-aiba grija de mine ca sa am acces la posturile straine ptr care am invatat in scoala. Poate dansa nu a invata franceza, engleza, germana, italiana, spaniola, etc. Eu unul vreau un post frantuzesc, un post britanic. Asa zic eu c-ar fi decent sa nu-mi ies din mana.

Ptr cine nu stie: in data 28.dec.2007 acad. Razvan Teodorescu a initiat, propus si a obtinut un vot ptr o lege buna, si un drept ptr francofoni, asa cum sunt si eu.

Ptr cine mai intereseaza:
DIRECTIVA UE 2010/13 (10mar2010), aprobata si de Romania ce vorbeste despre corelarea actiunilor in MassMedia in ideea de o actiune comuna si unitara intre statele membre. In ea se vb despre "a consolida pluralismul pe intreg teritoriul Uniunii".

Cu parare de rau spun, dar nu sunt de acord ca Moldova sa termine ce trebuia sa se termine la granita Uniunii. In Romania trebuia sa vrem obligatoriu
-un post TV din Franta cel putin
-un post TV din Germania cel putin
-un post Tv din Marea Britanie cel putin
-un post TV din Statele Unite cel putin
-etc lista deschisa

Altfel spus Moldova nu are ce cauta in EUROPA, si nici Raluca Turcan nu a intrat inca.

Edited by mirceaba, 15 February 2011 - 06:00.


#3
DIVX2006

DIVX2006

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 10,598
  • Înscris: 15.07.2007
Iar HuneDoreanca ???? :puke:  :puke:  :puke:

#4
CABLE MAN

CABLE MAN

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,900
  • Înscris: 11.01.2006
ESTE o initiativa buna,doar posturile publice sa fie must-carry.
ABERATI...daca nu vor mai fi obligatorii posturile comerciale romanesti,atunci cablistii pot sa introduca mai multe canale straine.

#5
aljarreau

aljarreau

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,540
  • Înscris: 11.02.2006
E clar un razbel politic... PDL-ul lui Chiorete face tot posibilul sa scoata Antena 3 din grilele operatorilor. Vrea sa profite de criticile astea la adresa canalelor de manele ca sa nu mai fie "must carry" posturile "daunatoare" culorii portocalii.

Si nu e vorba de marii operatori aici, ci de micii operatori din sate/comune... in mediul rural primarul are drept de viata si de moarte asupra orice. Iar daca el este pedelist, si primeste comanda de la centru, cu siguranta va forta operatorul de cablu din sat sa scoata A3 sau Realitatea. Ca sa nu mai spun ca sint suficient de multi proprietari de societati de cablu care sint portocalii (un exemplu: Petru Bașa, senator PDL, care tocmai ce a vindut 8.000 de abonati catre RCS, dar si-a pastrat comunele din jurul Sighisoarei). Si uite asa populatia din mediul urban (care numara numai vreo 10 milioane de suflete naive) n-o sa mai vada decit odele aduse lui Chiorete la 10TV, B1 si TVR... :death:

#6
GABBO

GABBO

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,028
  • Înscris: 02.05.2006

View Postmirceaba, on 15th February 2011, 05:54, said:

Raluca Turcan este tanara este frumoasa...

http://www.dcnews.ro/wp-content/uploads/2010/12/raluca-turcan-300x168.jpg
:confuzzled:


Revenind on-topic, e clar ca se doreste ca in grila de programe romanesti sa ramanem doar cu: B1, 10TV, TVR si Pro TV.
Urmeaza ca CNA-ul/PDL-ul sa forteze cablistii sa scoata tot ce inseamna INTACT si Realitatea.

Edited by GABBO, 15 February 2011 - 13:13.


#7
ramiz

ramiz

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 12,897
  • Înscris: 25.12.2010
in Anglia la Sky posturile  tv platesc bani frumosi sa fie  in grila operatorului de satelit  nu ca  la noi sa- ti bage pe git tot felul de canale . :thumbup:

#8
Neaceasca85

Neaceasca85

    Power grid enthusiast

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 89,357
  • Înscris: 14.10.2008

Quote

Revenind on-topic, e clar ca se doreste ca in grila de programe romanesti sa ramanem doar cu: B1, 10TV, TVR si Pro TV.
Urmeaza ca CNA-ul/PDL-ul sa forteze cablistii sa scoata tot ce inseamna INTACT si Realitatea.
Daca se intampla asa ceva trebuie facuta o NOUA REVOLUTIE!!!

Edited by Neaceasca85, 15 February 2011 - 13:36.


#9
ramiz

ramiz

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 12,897
  • Înscris: 25.12.2010

View PostNeaceasca85, on 15th February 2011, 13:36, said:

Daca se intampla asa ceva trebuie facuta o NOUA REVOLUTIE!!!
revolutie pentru cele mai profesioniste posturi de stiri? :naughty:

#10
CABLE MAN

CABLE MAN

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,900
  • Înscris: 11.01.2006
REALITATEA si ANTENA 3 nu sunt posturi de stiri profesioniste,spun numai minciuni,sunt aservite politic pana in maduva oaselor,pot sa dispara ,ca nu le simpte nimeni lipsa!
VREM posturi profesioniste de stiri,echidistante,ati uitat ca ANTENA 3 este a lui VOICULESCU si REALITATEA a lui VANTU?
NU prea intelegeti nimic din politica acestor vremi!

#11
GABBO

GABBO

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,028
  • Înscris: 02.05.2006

View PostCABLE MAN, on 15th February 2011, 14:08, said:

NU prea intelegeti nimic din politica acestor vremi!
Hai, nu, pe bune ?

Lasa, ca nici televiziunea publica, care ar trebui sa fie un fel de "role-model" la capitolul stiri, nu dau dovada de prea mare profesionalism si echidistanta. Sa nu mai discutam de 1-0 si Labe 1.

Asa ca, chiar daca nu avem canale de stiri autohtone de calitate, nu inseamna ca trebuie sa ni se bage pe gat unele posturi, iar altele sa nu mai aiba dreptul la aparitie pe sticla, doar pentru ca ii deranjeaza pe Popeye & friends.

In aproape toate tarile democratice exista posturi de televiziune care apartin opozitiei; ce te deranjeaza ca ala e al lui Vantu, Voiculescu, Dinescu, Patriciu etc. ? Atata timp cat avem libertatea si discernamantul de a alege ce e bun si ce nu, hai s-o facem, nu sa punem pumnul in gura cuiva.

Edited by GABBO, 15 February 2011 - 14:26.


#12
Neaceasca85

Neaceasca85

    Power grid enthusiast

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 89,357
  • Înscris: 14.10.2008
Gestul in sine de a scoate adversarii politici din grila ar fi unul odios si comunist, de asta zic de o noua revolutie, in Romania nu exista si nu va exista niciodata impartialitate sau echidistanta jurnalistica.

#13
pokems

pokems

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 992
  • Înscris: 18.12.2005
trebuie modificata legea
daca postul x are 30% acoperire nationala prin relee dar are audienta 1%, de ce eu ca abonat de cablu sau dth sa platesc extinderea inculturii la 60-90%. caci in general la asta sunt bune canaleleromanesti. din cauza unor pseudo-posturi tv au disparut canale straine de calitate din grilele operatorilor...
misto vorba aia din pache: profesionisti in a crea prosti ...

#14
aljarreau

aljarreau

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,540
  • Înscris: 11.02.2006

View PostCABLE MAN, on 15th February 2011, 14:08, said:

REALITATEA si ANTENA 3 nu sunt posturi de stiri profesioniste,spun numai minciuni,sunt aservite politic pana in maduva oaselor,pot sa dispara ,ca nu le simpte nimeni lipsa!
VREM posturi profesioniste de stiri,echidistante,ati uitat ca ANTENA 3 este a lui VOICULESCU si REALITATEA a lui VANTU?
NU prea intelegeti nimic din politica acestor vremi!
Da, si MTV este postul lui Sumner Redstone ( :naughty: ) iar Sky Television al lui Rupert Murdoch... Ce dreac de argument e asta, nu stiu.  :death:
Eu zic sa ne luminezi intr-ale politicii, ca sintem cam prostanaci... eventual asculta-ne si apoi da-ne si niste note. Da' sa nu fie muzicale, ca stim toti ca functionezi dupa doctrina mtvista  ^_^ .

#15
Shieu

Shieu

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,460
  • Înscris: 24.06.2009
oare aceasta lege are legatura cu scoaterea tv5 de pe rcs?

#16
scorpyo

scorpyo

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,460
  • Înscris: 14.01.2008

View Postramiz, on 15th February 2011, 13:34, said:

in Anglia la Sky posturile  tv platesc bani frumosi sa fie  in grila operatorului de satelit  nu ca  la noi sa- ti bage pe git tot felul de canale . :thumbup:
Si in Romania se repeta reteta.... :thumbup:  la RCS & RDS , asa ca stai linistit...  numai pe bani mai putini... exemplele se stiu deja  :naughty:

#17
BIONBION

BIONBION

    New Member

  • Grup: Members
  • Posts: 21
  • Înscris: 19.03.2008
Sa fie ca-n Venezuela. Un post cu Popeye Chavez unic realizator :confuzzled:

#18
victoryp

victoryp

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 220
  • Înscris: 27.06.2009
Mi se pare o lege buna.Nu mai plangeti dupa realitatea si antena3, sa mai scoata bani din buzunar sa dea la operatorii de cablu .Daca vrea sa ajunga la putere sa mai cheltuie niste bani in plus.eu inteleg ca sant in opozitie dar chiar sa nu vada nimic bun este absurd.
Bravo PROTV care nu se baga in mizerii.

Anunturi

Chirurgia endoscopică a hipofizei Chirurgia endoscopică a hipofizei

"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală.

Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate