La terapie

 stlx, on 3rd March 2011, 11:31, said:

Intai de toate, eu incerc sa vad interventia ta aici ca pe o modalitate de a-l ajuta pe Grouch nu de a lovi in psihoterapeuti. Nici nu-mi pun problema ca as putea sa ma iluzionez.

Ar trebui sa ai o parere buna, daca asta e cazul despre beneficiile unei psihoterapii bine facute nu despre psihologi. E o diferenta mare, adica am putea discuta de pe alt palier.

Nu te ia nimeni cu cartonase sau vid existential, primul tine de o oarecare orientare experientiala iar cu ea se poate interveni daca verbalizarea e defectuoasa si poate ajuta mult daca se discuta intai de toate perceptia clientului respectiv si se si poate renunta, nu e obligatoriu. Iar vidul existential tine de buddhism daca nu ma insel.

Absolut, nu orice se potriveste la oricine. Ma pui intr-o situatie dificila cand imi pui intrebarea direct fiindca e greu sa iti raspund aici fiind foarte complex procesul. Ar trebui sa scriu o carte care  e scrisa deja.

Pe de alta parte eu mizez pe altceva. Pe persoana terapeutului, asta este esential. Nu orientarea terapeutica in mod obligatoriu, daca ar exista o treapie mai buna sau mai rea, atunci probabil toata lumea ar migra catre ceea ce aduce beneficii mai multe. Depinde, psihicul si in consecinta orientarile terapeutice sunt complexe, pornesc de la niste mecanisme pe care se construieste un intreg esafodaj, totusi oricat de bine construita ar fi orientarea terapeutica daca alianta terapeut client nu e stransa e inutil, nu va da roade. Sau nu pe cele scontate.

In momentul in care cineva suna pentru o programare atributia psihoterapeutului sau secretarei daca exista una este sa-i ceara clientului sa expuna din punct de vedere subiectiv sigur ca da, care este problema cu care doreste sa se prezinte. E foarte important si pentru terapeut in prima sedinta. De multe ori una se comunica la telefon si alta se constata a fi. Insa una din obligatiile clientului e sa intrebe cata experienta are cu cazuri similare.  Sa spunem ca avem o problema de comportament opozant al unui copil pentru care mama suna. E bine, ca masura de protectie macar, sa intrebi daca s-a mai confruntat cu asa ceva. Pe de alta parte o anume problematica poate fi privita din mai multe perspective.

Multi psihoterapeuti au pregatire in mai multe orientari, sau unele orientari abordeaza mai multe tipuri de tehnici folosite. Asa ca abordarea poate fi eclectica.

De exemplu eu sunt specializata in terapia de cuplu si de familie dar asta cuprinde o gama larga de problematici. De aceea se studiaza aproximativ 4 ani jumatate. Un psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din tara in care functioneaza, format intr-o forma de terapie de lunga durata care cuprinde si supervizarea unui terapeut deja profesionist si ore de autocunoastere plus pregatirea teoretica si practica, intra la categorie psihoterapiilor si practicii clinice.

Pe de alta parte daca sa spunem nu ma simt pregatita sa ma ocup de un atac de panica care necesita o terapie cognitiv comportamentala pot trimite cazul unui coleg care are de-a face toata ziua cu astfel de cazuri. Cel mai bine e sa lucrezi intr-o echipa insa cel mai eficient e sa ai un psihoterapeut bun indiferent de orientarea acestuia.

@insight

Chiar ma gandeam cand vei aparea sa-mi dai o mana de ajutor.

Edited by roua, 03 March 2011 - 11:57.

 insight, on 3rd March 2011, 11:48, said:

Îmi place și consider utilă prezentarea pe care ne-ai făcut-o. Mi se pare o psihoterapie care mie mi s-ar potrivi, o să țin minte, dacă vreodată o să am nevoie. Mi-a plăcut că e pe bază de obiective (specialitatea mea!), cuantificări și concretețe.

Ne prezentați  și alte sorturi de psihoterapie?

Intr-adevar, asa cum spune Roua, relatia terapeutica este factorul No.1 al succesului schimbarii, indiferent de scoala de orientare psihologica. Dincolo de partea tehnica a terapiei, congruenta si alianta client-terapeut dicteaza demersul.
Exista o legitate mai profunda aici, una deosebit de importanta insa foarte rar luata in seama altfel decat declarativ:
Un viitor psihoterapeut alege sa se formeze initial intr-o anumita orientare. O face din anumite motive care reprezinta particularitati ale personalitatii sale. Asadar, principiile formarii respective pot fi raspunsuri la anumite temeri, indoieli, convingeri, nevoi etc. ale terapeutului, conferindu-i acestuia un sistem de referinta, un mod de a privi realitatea. Desigur, formarile si specializarile multiple ale unui terapeut pot indica o relativizare sanatoasa si adaptativa a acestui sistem, insa la fel de bine pot fi manifestari ale propriei nesigurante, fricii de esec, nevoii de control, tendintei la perfectiune etc. care au trecut incognito pe sub lentila dezvoltarii personale si care se vor manifesta in actul terapeutic inca din faze incipiente. De aceea, daca ma intrebati pe mine, calitatea dezvoltarii personale a terapeutului este de departe factorul cu cea mai mare pondere de importanta in calitatea relatiei terapeutice si, implicit, a rezultatelor (dar nu determinant)
Cateva argumente:
1. Exista terapeuti care nu se simt pregatiti emotional sa abordeze anumite problematici (sex, moarte etc.) atunci cand clientul le incearca. Nu tin de experienta, nu sunt  subiecte specifice existentialismului sau psihanalizei, se pot operationaliza in termenii oricarei orientari, nu exista motive pentru a trimite clientul la un alt coleg de breasla format in alta paradigma. Increderea clientului in terapeut si psihoterapie poate fi zdruncinata.
2. Exista terapeuti care, din cauza stanjenelii, nu-i amintesc clientului ca se pregateste sa plece fara sa plateasca si ocolesc o discutie despre semnificatia actului. Clientul poate ascunde in relatia terapeutica puternice sentimente de vinovatie, rusine etc. care, lasate neexplorate, pot submina schimbarea.
3. A trimite sau nu un client la un alt coleg, este o alegere care ar trebui sa se bazeze pe o apreciere reala si o acceptare a propriilor conflicte interioare, a neajunsurilor de la un moment dat ale terapeutului, nu pe un echivoc al nepotrivirii dintre tehnica si personalitatea clientului sau problematica acestuia. Ideea ca pentru a beneficia de psihanaliza ai nevoie de un anumit nivel intelectual este un mit: oricine poate face asocieri libere daca tehnica ii este prezentata in termenii intelegerii subiective. Un psihoterapeut care rationalizeaza pe aceste directii este unul care isi conserva deficitele.
Nu ma intelegeti gresit, chiar recomand, atunci cand situatia o cere, trimiterea clientului la alt terapeut insa nu inainte de a explora si accepta propriile deficite.
4. Pana la urma, clientul este responsabil pentru rezultatul final. Nu-l poti deschide daca nu vrea, nu-l poti forta sa-si faca tema sau sa vorbeasca despre beneficiile secundare sau sa expuna adevaratul motiv pentru care vine la cabinet. Indiferent de relatia terapeutica, el se poate inscrie in terapie cu un scop declarat diferit ce cel real (poate vrea doar sa fie ascultat), vine cu anumite asteptari poate nerealiste pe care le ascunde etc. Este alegerea sa daca vrea sa nu sa rezolve ceva. Un terapeut bun poate observa asemenea detalii, poate frustra dinadins clientul lucrand steril pe problemele declarate, poate sa-i reflecte acestuia observatiile dar nu poate hotari in locul lui. Intrebarea "unde gresesc" este legitima numai in masura in care lasa loc si indoielii in privinta responsabilitatii asumate de catre client. Un terapeut care isi asuma integral succesul/esecul terapiei, are o problema.

 roua, on 3rd March 2011, 11:50, said:

Te iluzionezi, totuși. Am mai spus-o, intervenția mea aici e menită să-i ajute pe cei ce sunt in situații similare cu a mea, ce au apelat sau vor apela la un psihoterapeut.  Stând ani de zile lângă o persoană care suferă și bâjbâind printre terapii și psihoterapeuți suferi și tu, chiar și de neputință. Dacă voiam să-l ajut (doar) pe Grouch îi trimiteam un mesaj privat.O fac așadar pentru a-i ajuta pe altii în alegeri și decizii. Nu-mi fac niciun scop din a lovi în unii psihoterapeuți dar nici n-o să mă împiedic în asta, urmându-mi scopul expus mai sus. Să nu uităm că tot psihoterapeut e și dr. Liana Don de care vorbeam într-un post anterior și pt. care am o mare recunoștință.

Cu formările de ani de zile, poate alții vor fi impresionați, eu nu însă. Am făcut și eu o formare și știu că se poate trece -și se trece deseori- ca gâsca prin apă. Ai dat banul și ai fost prezent, ai luat certefecatul.

Spui că te-ai specializat în psihoterapie de cuplu și familie. Bon. Să presupunem că vine la tine un tip, trimis de-o cunoștință comună care nu știe prea multe decât că tu ești psihoterapeut, că tipul are nevoie de ajutor psihologic și vrea să vă facă un bine amândorura. Vine deci tipul la tine și-ți spune că de când și-a schimbat serviciul nu se mai poate integra în noul colectiv, are probleme cu colegii care-l privesc cu dispreț sau îl ignoră, se simte izolat, exclus, are crize de anxietate la serviciu drept pt. care nu-și poate îndeplini nici sarcinile, chiulește de acolo cât poate din cauza că anxietatea e insuportabilă, acasă se gândește tot la ce-i la slujbă, e trist și deprimat, nu mai poate nici dormi noaptea. Nu se mai înțelege bine nici cu nevasta cum se înțelegea, au loc certuri în ultima vreme. Tu ce faci? Îl iei, nu-l iei la terapie?

 stlx, on 3rd March 2011, 14:10, said:

Hai sa ma bag si eu in seama, asa, neintrebat.
La locul anterior de munca, avea aceleasi probleme? Intreb asta avand in minte o analogie, sper eu, edificatoare:
Nu orice frica de caini reprezinta o fobie de caini.
Daca frica este irationala (daca-ti e teama si de pechinezi sau caini tip breloc si din cauza fricii faci ocoluri enorme, motiv pentru care intarzii la servici sau nu mai iesi din casa etc.), fobia se poate aborda pe modelul ABC cognitiv si comportamental, unde se va urmari restructurarea B-ului. In ABC-ul cognitiv, A= factor declansator/situatie > B=ganduri/imagini negative automate > C=consecinte emotionale. In ABC-ul comportamental, A-ul este la fel, situatie/factor declansator. Frica irationala se prezinta ca o reactie disproportionata fata de realitate dar nu este consecinta directa. Cauza emotiei de frica este B-ul (evaluarea automata) care, in fobie, este o distorsiune cognitiva. Restructurand B-ul, ne astetam la o diminuare a C-ului (emotia de frica) si, pe cale de consecinta, la extinctia treptata a comportamentelor de tip evitant si a consecintelor indezirabile ale acestora (intarziatul la servici, de ex.) Obiectivul nu va fi niciodata disparitia totala a fricii la orice A (proximitatea cainilor, sa zicem) deoarece exista caini care pot ataca oameni din senin si nu vrem ca clientul nostru sa nu puna in act comportamente de evitare a acestora, sa se lase muscat fara frica etc. Desigur, pentru clientul nostru cu fobie de caini, ideal ar fi sa se izoleze toti cainii (modificarea A), lucru imposibil in prezent   Indiferent de cati A (caini) incercam sa izolam, mereu vor exista alti A care i vor activa schemele de pericol, ducand la aceleasi consecinte.

Dar cum am mai spus, nu orice frica de caini este o fobie. Daca la un om latra un maidanez sau, mai rau, daca incearca sa-l muste, o frica intensa este normala iar un comportament de evitare a proximitatii acelui caine este foarte sanatos. In acest caz, nu exista nici un motiv sa insistam pe schimbarea B-ului care este cat se poate de rational si adaptativ.
Ideea este ca uneori evitarea A-ului este utila, adaptativa, sanatoasa, atunci cand A-ul prezinta caracteristici obiective amenintatoare.
Exista grupari umane in cadrul carora adezivul este o ideologie, unele valori, anumite tipare comportamentale etc. Cu cat acestea sunt mai rigide, cu atat este mai dificil spre imposibil si chiar periculos pentru o persoana cu norme diferite sau opuse sa se integreze.
Ceea ce vreau sa spun este ca exista posibilitatea ca noii colegi (A-ul actual) sa fie evaluati veridic (B-ul actual) de catre cunostinta ta, reactiile emotionale si comportamentale ale sale (C-ul actual) fiind normale. Daca este cazul, nu uita: cand esti in pericol de a fi muscat de un caine, este util si sanatos sa-l eviti, nu sa-l lasi sa te muste.

 stlx, on 3rd March 2011, 14:10, said:

Iluzionarea mea era doar o amorsa.

In mesajele tale eu am sesizat de la inceput o anumita tendinta categorica. Nu ii vei ajuta pe altii in propriile decizii si alegeri pentru ca situatiile sunt toate particulare, oamenii desi se sustine contrariul stiu cum sa puna problema in cabinet iar psihoterapeutii sunt cel putin in unele scoli bine pregatiti, chiar foarte bine. Asa incat prima sedinta care implica fundamntarea relatiei terapeutice e organizata foarte bine: pe scopuri, teme, retributie financiara, numar de sedinte, ipoteze, diagnostic. In primele trei sedinte, cel mult, ai un tablou format.

Nu am specificat formarile ca sa te impresionez, nu acesta era scopul meu, scoprul meu era unul educativ. Pe mine ma "impresioneaza" in sensul in care stiu cel putin initial ca persoana respectiva a trecut printr-un astfel de proces, esential. Cum e pregatit e deja faza a doua a povestii. Si o fac de cate ori e posibil tocmai fiindca aria e citita si pentru a cunoaste ca oamenii care devin clienti ai terapeutilor au drepturi. Dupa cum si terapeutii au.

Din perspectiva mea pot spune ca nu au existat examene mai serioase prin care sa trec decat prin cele de la formare. Grele, complexe, pe caz. De altfel toata pregatirea este una dinamica.

Care ar putea fi motivele pentru care sa nu-l iau in terapie? Nu refuz pe nimeni inainte de a asculta eu insami problema. Am indrumat insa persoane spre altcineva atunci cand m-am simtit depasita de situatie.

Acuma, cu toata grija ta pentru ceilalti as dori sa lasam topicul lui Grouch sa fie al lui, motiv pentru care ti-am si oferit acea amorsa. Drepturi, obligatii, retributii, psihoterapii "bune" sau "rele" se pot discuta intr-un alt topic. De altfel este deschis chiar de mine daca vei cauta un topic care face referire intr-o oarecare masura la aceste lucruri, topic mai generalist unde unii useri si-au postat experientele.

Haide deci sa-i respectam topicul.

Edited by roua, 03 March 2011 - 15:13.

@roua ,@insight: Sunteti persoane cu experienta si cunostinte in domeniu ,se vede.Multam pt sfaturi.
Dar eu tot nu stiu ce sa fac ....sa renunt la terapie sau sa schimb terapeutul.
Nu stiu ce inseamna anamneza,nu cred ca mi s-a facut.

Ma tot feresc sa spun care e problema pt ca stiu ca in Ro nu prea se vorbeste de asa ceva si nici nu stiu daca sunt teraputi specializati pe afectiune.In timp ce aici,institutia la care am apelat se ocupa numai cu asa ceva.
Repet,din primele sedinte stiam deja ,mi-am propus ca o sa fiu deschis,sa am rabdare,sa colaborez...si dupa un an jumate cand vad ca stagnez la serviciu,stagnez la relatiile sociale,ii mai vad pe altii ca merg inainte si eu tot pe loc,imi vine sa o injur.Ma simt exact ca si cum as alerga pe o banda rulanta:mereu vin cu aceleasi probleme,ea mereu vine cu aceleasi practici ieftine,uneori reuseste sa le mai amorseze.I-am spus si ei,mai in gluma mai in serios,ca n-am pt ce sa ii dau credit deocamdata.

Voi incerca sa vorbesc cu ea cat mai serios la viitoarea sedinta si voi posta rezultatele aici,daca se poate.

 grouch, on 3rd March 2011, 16:48, said:

Anamneza inseamna istoricul personal si sigur ti s-a facut.
In loc sa te consumi singura cu dilema, poate ti-ar fi mai util ca in urmatoarea sedinta sa o pui in discutie... Poate veti reusi sa identificati problema.
Furia sau dispretul pentru terapeutul tau ar putea proveni de undeva din exteriorul relatiei si ceva te opreste sa le expui. Astfel, pot constitui declansatori ai comportamentelor pasiv-agresive care pot lua forma unor sabotori ai terapiei. Inconstient, poti actiona in asa fel incat terapia sa nu progreseze pentru a te razbuna pe incapacitatea terapeutului. "Uite, am consumat o gramada de bani si de timp si tot nasol e..."
Problema ta este cumva diagnosticata ca fiind un anume tip de tulburare de personalitate? Intreb pentru ca mi se pare ca ai scris la un moment dat ca terapeutul ti-a spus ca nu se va vindeca niciodata... Tulburarile de personalitate au un prognostic rezervat iar ameliorarea pe acest fond este dificila, durand chiar si 3-4 ani.
Cum anume stagnezi la serviciu si in relatiile sociale?

 roua, on 3rd March 2011, 15:12, said:

Roua, suntem pe un forum și nu pe un blog, prin urmare topicul nu e al lui Grouch, el e doar inițiatorul lui. Topicul e al tuturor userilor, cu obligația ca cei ce postează să fie on topic. Subiectul fiind "La terapie- dai un ban da' nu știi dacă face", eu zic că am fost și sunt on topic vorbind de experiențele mele cu terapiile și psihoterapeuții.
Și suntem aici pe forum psihoterapeuți, clienți (cum preferi tu să spui) și aparținători (distractiv nume )-eu adică. Subiectul ăsta ne interesează pe toți, toți suntem implicați. Noi, aparținătorii, suferim o dată pt. suferința psihică a clientului vostru și a doua oară pt. neplăcerile pe care ni le provoacă, că orișicât, nu-i ușor să trăiești pe lângă un tulburat, un suferind psihic. Și nu-i totuna dacă o duci așa cu anii sau o scurtezi la câteva saptămâni, dacă e posibil. Nemaivorbind de faptul că uneori și banul îl dăm tot noi, aparținătorii. E normal prin urmare să ne intereseze subiectul, e normal să așteptăm rezultate concrete și vizibile cum spunea și Grouch, e normal să cerem să vedem îmbunătățiri sau rezultate parțiale pe parcurs, mai ales dacă e vorba de-o terapie de durată.

 insight, on 3rd March 2011, 15:02, said:

La locul anterior de muncă era perfect integrat. Colectivul ăsta nou era de vină, am auzit și păreri ale observatorilor din afară, spuneau că-i un colectiv rău, că-s răi cei de acolo. Șeful și grupul din jurul lui, aveau aceleași interese, aceleași preocupări și-i ignorau și izolau pe cei ce nu erau ca ei. După ani de zile, unul dintre ei și-a cerut scuze din proprie inițiativă, amintindu-și de purtarea lui din acele vremuri.

 roua, on 3rd March 2011, 15:12, said:

Păi, nu știu. Mă gândeam că fiind specializată în psihoterapie de cuplu și de familie, o să consideri obligatoriu să chemi la terapie și familia, or în cazul ăsta, dacă ar fi trebuit chemat cineva, ar fi fost colectivul nou de la serviciu. Sau nu?

Edited by stlx, 03 March 2011 - 22:40.

 grouch, on 2nd March 2011, 04:01, said:

Nu-ti garanteaza nimeni ca nu se prabuseste avionul, de exemplu, sau ca nu e deturnat sau ca nu e ceata la destinatie si aterizeaza in alta parte. Nu exista garantii absolute in nici un domeniu.

A, Roua, uitai să-ți zic. Antepenultima psihoterapeută practica psiho-familiei sau familială, cum îi spune. Da' n-am mari reproșuri să-i fac, să știi, ea și-a dat silința, dar nu s-a văzut niciun progres, câtuși de mic și până la urmă, noi am renunțat.
Dacă n-a ajutat, măcar n-a stricat, cum a făcut următoarea.

Edited by stlx, 03 March 2011 - 22:29.

Eu fac psihologie clinică și vreo trei psihoterapii.
Refuz să îmi fac reclamă!

Am cunoscut clienți „turiști” care au schimbat mai mulți terapeuți și nu au ajuns nicăieri. Acestora le recomand o formare în NLP, pentru că se pare că preferă să meargă singuri, pe drumul lor, cu resursele lor.

Un terapeut „onest” ar trebui să își dea seama de la primele ședințe dacă s-a stabilit o bună relație/alianță terapeutică și ar trebui să își informeze clientul în caz contrar.

 softpedistul, on 3rd March 2011, 23:22, said:

Ai cunoscut, adică au plecat de la tine?
Dacă nu au ajuns nicăieri, măcar se poate spune că au încercat. Dacă n-ar fi schimbat mai mulți terapeuți, crezi că aveau mai multe șanse să ajungă undeva? Se pare că preferă să meargă pe drumul lor...ȚI se pare. E mai comod așa.

Relația bună ce se înfiripă la prima ședință, nu garantează nimeni că-i de durată. Uite că nici clienții nu pot acorda niciun fel de garanție psihoterapeuților. Nu înseamnă că dacă l-ai convins la prima ședință o să și vină în continuare la terapie și să aștepte rezultate la calendele grecești.

Păi, fă-ți reclamă, de ce refuzi?

Edited by stlx, 04 March 2011 - 00:29.

 stlx, on 4th March 2011, 00:15, said:

Au ajuns la mine venind de la alții și au plecat de la mine către alții.

 stlx, on 4th March 2011, 00:15, said:

O legătură bună este mereu de durată.

 stlx, on 4th March 2011, 00:15, said:

Că nu este „ecologic” în relație cu forumul.

 softpedistul, on 4th March 2011, 00:25, said:

Prin urmare ai fost și tu o stație, sau poate doar o haltă.
Turismul ăsta, cum îi spui tu, nu-i totuși un turism de plăcere, e de nevoie.

O legătură de durată trebuie hrănită. Acuma, depinde de la om la om, dacă te mulțumești cu cartonașe colorate sau ceri rezultate vizibile.

stlx said:

Ești sigur?
Care crezi că ar putea fi beneficiile unui astfel de comportament?

Nimeritul,  până la urmă, într-o stație de tren în care, dincolo de fațada arătoasă a gării, dai de ceea ce căutai, ce-ți trebuie, ce te ajută, ce ți se potrivește?

1. Constructia aliantei terapeutice este un proces, deci are nevoie de timp. Daca dupa prima sedinta un client hotaraste sa continue terapia, nu inseamna ca s-a format deja o alianta terapeutica. Un indiciu puternic al unei aliante sanatoase poate fi, de exemplu, o dezvaluire foarte intima, un lucru pe care nu l-a spus nimanui... Asta poate sa apara chiar si dupa multe sedinte. Ceea ce as vrea sa subliniez este ca la alianta se lucreaza pe intreaga durata a terapiei, trebuie constant analizata.
2. Exista clienti "pasageri". Plimbatul poate raspunde nevoii de a fi ascultat si inteles fara a fi nevoit sa-si infrunte anumite traume, de exemplu. Sau poate fi o strategie prin care un client urmareste sa-si hiperbolizeze problema, s-o faca sa para incurabila in ochii celorlalti pentru a obtine compatimire, ajutor si alte avantaje.