Dacii, obiceiuri si traditii

DIn ce vad, apar in listari de case de licitatii, deci probabil sunt rezultatul cautarilor ilegale...

gophren, on 27 februarie 2018 - 12:06, said:

poate ca da, poate ca nu. cautarea e una, licitatia e alta.
sigur nu daca in sensul ca neconforme cu teorema.
altminteri, cautarile legale ce-au cautat si ce-au gasit.

Edited by leogoto, 27 February 2018 - 12:42.

gophren, on 27 februarie 2018 - 11:50, said:

Foarte instructiv materialul - in special pentru a observa cum arata niste artefacte autentice, antice

E interesant, într-adevăr.

Și asta e o treabă faină:

gophren, on 27 februarie 2018 - 11:50, said:

Explică următoarele:
-de unde ţi-ai dat seama că ar votive? Votiv înseamnă ceva care exprimă promisiuni către zei.
-arată pe poze care sunt acele simboluri religioase şi ce simbolizeză ele.

pt ca asa sunt descrise, chiar din titlu
simbolurile sunt descrise in articol, de exemplu zeita mama, vase de ritual etc.

Aaaaa..., așa zise autorul articolului! Ejti tare!

Nu va mai luati bai dupa lucrari stiintifice!

Da-ti-le pe mana lui neaflorica, ca mi ti le tavaleste el in troaca de iese mucioala po marireso omielcus

ionelmironescu, on 27 februarie 2018 - 22:11, said:

apreciez faptul ca gandirea ta este mereu impotriva curentului oficial, ca nu te lasi manat intr-o directia sau alta de "varianta oficiala sau general acceptata". pentru ca provocand ideile acceptate implicit ca fiind adevarate, poti ajunge la noi descoperiri.

Dar de aici pana a nu citi articolul si a ma pune pe mine sa il apar, doar ca sa iti demonstrez eu tie ca merita citit e cale mare. Nu o sa stam sa discutam acum, pe acest topic, ce inseamna votiv, cum arata tablitele votive, care sunt dovezile ca sunt asa ceva aceste artefacte. Daca nu vrei sa te informezi, f bine, nu citi. Altii o sa se uite si poate isi vor largi orizontul de cunostinte despre ce inseamna tablite de plumb, votive sau nu, cu simboluri religioase sau nu.

Ce curent oficial visezi? Abia au apărut acele tăbliţe şi a scris unu un articol.
l-am citit . Stai liniştit.Sigur că merită citit pt că e vorba de o descoperire recentă.
De ce să nu discutăm ce e aia votiv? Ai zis că sunt votive. Arată unde ai văzut tu acest lucru sau cum a explicat autorul. El nu a explicat. El a afirmat!
Ce informat eşti tu? Nu pricepi nimic şi te enervezi dacă altcineva gîndeşte şi nu primeşte afirmaţii goale.
Eu nu am afirmat că plăcile dacice sunt votive. Mă mai gîndesc. Tu ştii din prima fără să gîndeşti.

de fiecare data cand incerc sa discut rational cu tine dai cu bata in balta.

Quote

Quote

Bine, ignora-ma de acum.

Quote

Nici eu. reciteste postarea mea si ai sa vezi. Am zis

Quote

Nu am facut legatura intre placile de la Sinaia si atributul votiv.
Este obositor sa discuti cu tine, te legi de aspectele astea care nici macar nu au importanta, dar nu discuti de artefactele in sine, despre ce e pe ele si ce reprezinta. Te pomenesti ca toata de acolo or fi falsuri.

grrrrr, on 27 februarie 2018 - 11:57, said:

Nu contest faptul ca esti specialist in obiceiurile si traditiile altor popoare, dar suntem pe topicul „Dacii, obiceiuri si traditii”, iar eu zic, cu multa prudenta, ca „martisorul” e un obicei al poporului roman care vine din vremea dacilor.

Tu ce zici de treaba asta?

A pus cineva pe un topic niște obiecte micuțe de lut, antice,  găsite în Nordul Bulgariei care aveau urme pictate de șire albe cu roșu.
Eu m-am mirat atunci, pentru că nu socoteam că mărțișorul ar putea fi atît de vechi.

De fapt nici nu e așa o tradiție fundamentală să mă fi preocupat în mod particular, ar fi altele pentru care mi-aș dori astfel de dovezi.

gophren, on 28 februarie 2018 - 00:14, said:

Pai pana nu le testeaza 4-5 laboratoare de frunte, si pana nu verifica el testele, da, SIGUR sunt false.
Spre deosebire de chestiile care ii plac lui care ajunge sa te uiti odata la ele sa stii ca-s adevarate.

rambo1962, on 28 februarie 2018 - 03:41, said:

Io dadeam exemple doar, sa vada lumea cum chestii aparent ''beton stravechi autohton'' is de fapt noi si de import.
Cu martisoarele nu stiu, dar ce zic eu e ca simpla visare lirica pe tema lor nu dovedeste nimic.

Morosanul, on 28 februarie 2018 - 10:19, said:

Ai niste poze sa vedem si noi?

Morosanul, on 28 februarie 2018 - 10:19, said:

Ai auzit de Coroana Rosie si Coroana Alba a Egiptului?
Alb (din care vine 'albastru') e Venus, si Rosu e Marte.
Aster, Astarte, Ishtar e numele lui Venus.
Venus si Marte sunt iubiti, si zei ai razboiului in mitologia macedoneana.

Edited by criztu, 28 February 2018 - 11:05.

IO MĂ TRAG DIN DACI ... ȘI M-OI BĂGA-N ROMANI

Înainte, omu, era plin de Dumnezeu, de iubire față de aproapele lui și față de Natură, amu lʼo țîpat pă Dumnezo alduitu afară și sʼo umplut omu de el, adică el cu el, fără nici un Dumnezău, nu mai încape nimnică pʼîngă el. Tătă lumea vré să demonstreze la tătă lumea cît îs ei de buni și de grozavi, că ei și numa ei dețin adevăru șiʼs plini de iubire și lumină, cînd ei îs mai negri ca hornoptea. Da și Lucifer reflectă lumina, nuʼi problemă, pă fiecare față încă, da alfel! Ca să te vezi on mnez cine ești, trăbă să te uiți cam cît ești tu în comparație cu nețărmurirea veșniciei, trebuie să fii odată mnic și smerit, umil, pios și modest, să cazi cu îngîndurare și sa te scufunzi în tine, să lași înfumurarea și îngînfarea cu grozăviile tale, să te apleci puțin asupra ta. Ca să fii totul trebuie să nu fii nimic!

Io nʼam zîs niciodată cît îs io de grozav, chiar am zis că nu știu nimnic, ori că nici nu știu ce știu, o dacă ceea ce știu știu bine. Da tăt așe am pus, de cînd mă știu, la îndoială știința altora care se bătéu cu ea în tept. De unde știu ei că știu bine ceea ce știu, că dăruie lumină, nu întuneric, cînd tăt bat din gură? Nici de la mine nu le luați niciodată ca adevărate, ceea ce îndrulig pʼaici, pot fi tăt așe de bine hăpt pă dos.

Am mai zîs că lʼam întrebat pe profesoru de istorie ce limbă vorovéu aici înainte de a vini romanii, care de fapt nici nʼo ajuns pînă aici? Ceea ce lʼoʼnvățat alțî pă el era sfînt, nu avé rost pusă întrebări prostești! E clar?

Păi și uite că miʼam pus, că mʼam întrebat dacă io nu știu ce știu, el de unde mama sărăcii știe căʼi așe? Ce certitudine are? Nu există, în lumea asta, nici o certitudine! Adevărul istoric  nuʼi adevăr absolut, ca nici un adevăr al nici unui pămîtean, totul e relativ în spațiu-timp, în vremea care vremuiește. Fiecare individ are propriile observații, interpretări și înțălegeri, propria cunoștință și conștiință, pe care nʼo pré avem, ʺfiind copii ai științei, am rămas orfani ai conștiițeiʺ!

Mʼam apucat, întʼo vreme, să caut în dex de unde vin cuvintelor care să vorovesc aici, da nʼam apucat să mă uit numa la cuvintele cu literele ʺaʺ și ʺbʺ, și mniʼo fo bugăt. Tăte cuvintele provin din tăte lăturile, numa de aici nu. Mʼam lămurit și cu adevăru dexʼuli! Io iʼaș pune pă tăți care o contribuit la cercetarea asta, și pă aceia care iʼo avizat, să deie fain frumos banii cîți iʼo luat pă cercetare, înapoi, și penziile, careʼs în penzii, să nu leʼo deie nici pă aceia de handicapat, că numa nimuriji pot fi deʼo scris așé ceva. Neaparat o trăbuit ca poporu ăsta să nʼaivă mamă și tată bun, să se nască din ʺdoi bărbațiʺ homosexuali, nu!?

Și tăte cîte sʼo făcut o fo după politica asta, că limba română sʼo format din latină. Nʼar fi nici un bai nici ăsta, da io am întrebat ce limbă o vorovit înainte de a vini romanii, că aici o trăit oamini și înainte, și încă bugăt de bine?! Așé că mʼam apucat io sîngur, după bostanu mneu, să scociorăsc și treaba asta, după ce am fo bătut pă umăr că ioʼs agramat și înapoiat, că se folosește ʺîʺ din ʺaʺ nu ʺîʺ din ʺiʺ, și cum vorbesc eu vorovesc numa țăranii. No! Mie îmi pare rău, nu căʼs țăran, ci că tare puțîni țărani mai aflu pʼunde mărg. Ptiar aș vré să apară on domn iluminat să mă tragă și pă mine pă calea ceia dreaptă, căʼs tare rătăcit și închis în propriul univers, cum zîce Oșanca din diaspora, că oșenii sʼo împrăștiet băsama în tătă galaxia, nuʼs întiși amu.

Alfabetul latin o avut inițial 21 de litere, 17 consoane și patru vocale: a,b,c,d,e,f,g,h,i,k,l,m,n,o,p,q,r,s,t,v,x, după care ulterior au mai adăugat 5; j,u,w,y,z, patru consoane și o vocală.

Alfabetului român o fo musai să baje mai multe consóne și vocale că n-o putut încadra fonetica nicicum, adică graiu ala sacru rămas din muzica zeilor, cu intonațiile și incantațiile cerului din magia lerului, așé că are 31 de litere, 23 de consóne și opt vocale: a,ă,â,b,c,d,e,f,g,h,i,î,j,k,l,m,n,o,p,q,r,s,ș,t,ț,u,v.

Da io vă întreb pă voi, că pă mine mʼam întrebat bugăt, dacă limba latină o fo orijinală, di ceʼo mai trăbuit să adauje la ie litere? Cʼașe o trăbuit, ce iești așé de tuioș de capu ala, o de tolomac, nuʼnțăleji românește, vrei săʼți spui pă latină? Bun, astaʼi clar!?

Latina nu are vocalele ʺăʺ, ʺîʺ, și consónele ʺșʺ, ʺțʺ, nuʼs nicări, că nici nu le știu grăi. Cum o putut, de exemplu, Someșu să vie din Samus, dacăʼi Someș amu? Di ce nʼo rămas Samus, dacă așe o fo, că tăt acóleʼi de mnii de ai, de cînd lʼo făcut măʼsa? Numa că la început nici pă ʺuʺ nu lʼo avut, tăt deʼaicea lʼo luat! Adică lʼo furat ca multi cele! Astaʼi una la mînă, da di unde provin cuvintile care îs cu ʺă, î, ș, țʺ, dacă latina nu are semnile să le scrie nici amu, nu să le vorovască? Ori și pă alea careʼs cu ʺjʺ și cu ʺuʺ, că nici pă alea nu leʼo avut?

Aldămaș, bátăr, băncădit, bălaie, băsama, bîlîie, bîltoc, bodilăraș, bodringăi, bortă, botă, brăcinar, brâu, brișcă, bróză, brují, budigăi, bugăt, cantă, caț, cîcădări, cănură, călbáș, căoáci, căpút, căptiț, catană, cătrănit, căscălì, cîrtí, cîș, cîșlégi, că»ingan, ceaplău, ceásălă, cenușer, ceteră, ceteraș, feștilă, feșteală, țîrcotí, țîțînă ... nu mai scriu căʼs aprópe tăte așe, de numa sʼor rușina pé tare ...

Sunetul “ă” este folosit în Europa doar în limbile română și albaneză, limbi care au în alfabet și litera corespunzătoare. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera ʺșʺ a fost limba etruscă, în care “Ș” era scris “M”. În latină și greacă litera ʺșʺ și ʺăʺ au fost înlocuite cu ʺsʺ, respectiv ʺaʺ. Existența lui ʺăʺ în limba română nu poate fi explicată numai prin venirea lui din trecut, din limba dacă.

Același lucru poate fi spus în legătură cu foarte multe cuvinte românești compuse cu prefixele “îm”, “în”, “răs” și “răz”. Armăsar – admissarius , lingură – lingula, criș – chrysos, samuș – samos=înalt, Someșul cald și cel rece izvorăsc din Muntele Mare din Munții Apuseni, iar dacii le numeau Samuș, datorită muntelui înalt (“mare”) din care izvorau, și pă care lʼo urmărit pînă la vărsare. Și multe cîte tăte.

Romanii nu vorbeau latina pentru că armata romană era formată din mercenari care vorbeau fiecare în limba lor, latina se vorbea doar în Latium, o zonă foarte mică a Italiei!

Acest lucru se poate vedea ușor și la castru de la Porolissum, zonele de unde proveneau mercenarii: Legiunea a IV-a Flavia Felix, Legiunea a XIII-a Gemina, Legiunea a V-a Macedonica, Legiunea a III-a Galica, Legiunea a VII-a Gemina Felix, Cohorta I Ulpia Brittonum, Cohorta a III-a Delmatarum, Cohorta a V-a Lingonum, Cohorta I Augusta Ituaeorum, Cohorta a II-a Dacorum, Cohorta a VI-a Thracum, Cohorta I Hispanorum, Numerus Palmyrenorum.

ʺImmortales mortales si foret fas flere, / flerent diuae Camenae Naeuium poetam. / itaque, postquam est Orchi traditus thesauro, / obliti sunt Romani loquier lingua Latina.ʺ, zicea poetul roman Gnaeus Naevius, prin anul 201 îen, că romanii au uitat să vorbească limba latină. Și după 300 de ani o venit săʼi învețe pe daci, nu? Ce chestie, domnule!

Ba mai sînt date că romanii din familii mai înstărite luau profesori săʼși învețe odraslele greaca și latina. No! Da altă chestie, tăte cuvintele care au în dex etimologia din latină le găsim în alte limbi care nʼau legătură cu latina, de exemplu în engleză sau germană. Ba mai mult, limbile romanice se aseamănă mai mult între ele decît cu latina! Da noi plătim cercetători și popîndăi pîn tăte academiile, uniunile, și posibile și imposibile ca să facă, ce? Săʼși bată joc de noi, de moșii și strămoșii noștri, că a lor nu pot fi nicicum, că leʼar fi rușine la nari să fie atăta de nesîmțîț!
Bun! Legile foneticii sînt fórte exacte, nu poți umbla cu cióce. Fonetica celor 24 de consóne românești nu o poți nicicum încadra în fonetica latină, cu 14 consoane. Nici amu nu avem semnele ca să scriem hăpt așé cum să vorovește, cine nuʼi din zonă îi pă jantă. De exemplu io numa nu știu scrie ʺfieʺ, așé cum să zîce. Un amestec de ʺshʺ, dar nici așé nuʼi. O pă ʺtʺ, careʼi on fel de amestec de ʺtdʺ, o pă ʺgheʺ, de la Gheorghe, careʼi de fapt un fel de ʺdteʺ, da nu așé, și tăt așé și iarʼașé.

Da numa aceia careʼs dʼaci, cam știu ce vorovesc, că, limba, în primu rînd, e un mijloc de gîndire și apoi de vorbire, fiindcă prima data gîndești în ea șiʼapoi grăiești și transmiți inclusiv trăirea celuilalt. Ca săʼl înțăleji îi musai să rezonezi cu el, să trăiești o dată cu el intonația și incantația, dacă nu mai bineʼți vezi de treabă și de drum bun. Hîrtia nu suportă dorul strămoșesc, nu ști ceʼi ala!

ʺSă teʼajungă dor cumplit, / Să lași lingura pă blid, / Să ieși afară plîngînd și părul din cap smulgînd! / Să te bată, dorul, bată / Nouă boale dintʼo dată, / Nouă boale șiʼo lingóre, / Șiʼo babă cʼo sucitóre, / Cînd îi crede că te scoli, / Să vie popa să mori!ʺ

Da merem mai departe … Tăte studiile formării limbii române sʼo făcut plecînd de la ideea că provine din latină, că așe trăbuie să fie. Rolul Școlii Ardelene o fo de la început acela de a aduna mărturii și probe istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia.

Școala Ardeleană, prin reprezentanții săi iluminați, o început opera de latinizare a tot ce era nefalsificat și mai aprópe de obîrșiile strămoșești.

Ei nu sʼo mai pironit să cóte dovezi ale originii acestui popor, ci o trecut direct la modificarea și falsificarea trecutului, pînă la obîrșii, după indicațiile tătucilor occidentali. Modifică scrierea veche, chirilică, cu grafia latină, modifică ortografia limbii române, modifică accentele întrebuințate pînă la acea dată pe literele ʺeʺ și ʺoʺ, fapt ce îndepărtează pronunția de milenii a poporului nostru, în raport cu sunetele primordiale ale limbii sacre... tórna, tórna fratre și nu toarnă, toarnă frate ... fiindcă deʼa ʺdeʼa tómnʼașeʺ să zîce și amu, fără ʺoaʺ și ʺeaʺ.

Dacă ne uităm la conjugarea verbelor, unde trecutul e prezent și invers, ʺduʼte și aprinde lómpaʺ, ʺAna aprindé lómpa asară, cînd am ajuns la ieʺ, cu accentul respectiv, nʼai instrumentul care să transforme sunetul în materie hăpt așé cum să zîcé, o să zîce. Acest lucru duce la altu, dacii nʼau pus valoare pe materie și pă proprietate materială a lucrurilor, pîntu că ei o fo dʼaci, o fo acasă la ei, tătă știința lor fiind păstrată sub o formă care multora scapă, ca să ai acces la ea trebuie să te cunoști pe tine.

Pe tine nu te poți cunóște dacă nuʼți cunoști tulpina și rădăcina, dacă nuʼți cunoști trecutul, iar cînd ajungi acolo cu observarea și cercetarea ajungi și la știința dacilor, o știință a spiritului curat, a lacrimii pure a izvoarelor munților, a cinstei, demnității și simplității Naturii. La știința dacilor ajung doar cei dʼaci, adică dacii, că lor leʼo lăsatʼo moștenire. Păt strîga tăți căʼs daci, hai să facem, hai să ne unim, căʼs dra.ci, nu daci, că dacii nu strîgă nimnică, că nʼau di ce.

Cum crezi că poate săʼți spună ție un dac, dacă tu zici că ești mai deștept decît părinții tăi, dacă zici că strămoșii tăi au fost inculți, nespălați și necivilizați, că au fost păgîni hapsîni care nu merită doi bani, ce săʼți spună atunci? Încă nu sʼo inventat deșteptu ala care săʼi demonstreze unui prost căʼi prost, așe că fiecare cu drumu lui, unii cuʼa banului, alții cuʼa dorului .. Ajuteʼi Mnezo și pă unii și pă alțî!

Mai departe .. di ce scriu io cu ʺîʺ din ʺaʺ, ca sʼo lămuresc și pă asta amu, cine vré să citească bine, cine nu tăt bine, da tăt bineʼar fi săʼși vadă de bulendrele lui, să nu mă slobod mai tareʼn el, caʼntʼo țîdulă de on leu, cʼam văzut pă unu și altu că vin săʼmi deie lecții de gramatică. Țăranu tăt țăran îi, vai de capu lui .. liʼaș indica ciocu mic și joc de glezne, dacă nu știu cîte prune au în straiță ..

În primul rînd, aceia care o introdus scrierea cu ʺîʺ din ʺaʺ, amu după revoluțiune, o fo handicapațî rău de tăt. Și scrie care cum a vré, că io tăt noʼi scrie numa cum oi vré. Și vă spui și di ce.
Ortografia limbii române literare îi musai să se bazeze pă fonetică, că fonetica îi logica unei limbi, gîndirea scoborîtă în viu grai, ceea ce însamnă o sîngură literă pentru același sunet. Nuʼi lojic să scrii îmbîrligat ʺîmbârligatʺ! Sau e vreunu dintre voi careʼmi poate spune ca așa e logic? Da săʼmi spuie și di ceʼi lojic așé, nu numa că așé zîce el? E, îi lojic că așe vor unii să fie, da io le spui la aceia căʼs nimuriji! Clar pînʼaci?

Pîntu cei dʼaci cred căʼi clar! Căutînd să văd cine au fost berbecii care au hotărît aceste modificări, am aflat că reforma a fost impusă politic de trepăduși politici, prin repingerea arogantă a punctului de vedere al lingviștilor români. Dintre reformiștii de atunci sînt și pîntre reformiștii de amu ai pensiilor speciale, că merită săracii după cît efort or făcut. Ar merita și premii speciale pă deʼasupra!

"Criteriul alfabetului este dar ăsta: litere numai pentru atîtea sonuri cîte sînt neapărat trebuincioase spre osebirea înțelesului cuvintelor... Litera nu are altă treabă decît să mă conducă pe cît se poate de iute afară de sine spre auz și înțeles.", scria M. Eminescu undeva. Trebuie mai clar deʼatît, oare?

Altă treabă, verbul ʺsuntʺ sau ʺsîntʺ, cum e corect? Cum se grăiește pʼaici de cînd îi lumea lume? A, că verbul ʺsîntʺ nu există niciunde, sub nici o formă și sub nici o normă? Dar cine a făcut formele și normele, nu trebuia să le facă după legile conținutului nu aparențelor?

ʺLa început a fost cuvîntulʺ, care te îndeamnă la tăcere, la coborîre spre tine .. cu+vînt .. uuu purtat de vînt .. un gînd răzleț din ceva sfînt, de undeʼam fost și încă sînt … cobor în șoaptă pă pămînt să văd ce sînt .. cuvînt .. sau vînt .. sau numai gînd … și vînt .. și gînd .. dar și pămînt .. sînt primul lumii legămînt dintrʼun cuvînt .. șiʼs hăpt așé cum sînt .. șiʼam fo de cînd mă simt …
Cuvîntul trebuie să se lămurească batăr el pă el, dacă nu póte lămuri pă alțî. Pʼaici să zîce și ʺîsʺ ʺmiʼsʺ, ʺșiʼsʺ, în loc de ʺsîntʺ, nu să zîce nicicum ʺusʺ, sau ʺmʼusʺ, nʼam auzît pă nime zîcînd așé, șiʼs și io bugăt de veti pʼaici. După voi are lojică treaba asta și trabă scris ʺsuntʺ în loc de ʺsîntʺ? Scrieți voi cum vreți că și io oi scrie cum oi vré, și gata, încheiem socoata … dacă nu ne putem înțăleje ominește pă românește …

Nu mʼam gînit că mʼoi lunji hăpt întʼatăta, aș mai avé multe de întors, o destors, daʼi bine bugăt odată, vă mai spui numa să sămălițî că orice adevăr stă cu minciuna lîngă el, orice față are și un dos, nʼar fi nici lumina dacă nʼar fi întunericu, să luați deʼaici numa ce gîniți, o ce socotițî, că șiʼașe sigur vă mințîțî, cum și io, sincer, vă mințăsc cum adevăru îl iubesc ..

Rambo

Eu sînt de acord, Rambo, cu ceea ce ai scris, dar subiectul topicului este altul. E despre tradiţii vechi, dacice care ar mai exista ţi azi.  De exemplu, colinde, mărţişor, jocuri populare (bătuta, brîul, sîrba, hora... poate că sînt dacice), îmbrăcăminte populară, instrumente (fluier, caval, tobă, trîmbiţă, buhai, tilincă), casa, ograda, grajdi, staul, căruţă, pătul, coşarcă, stupi şi altele care crezi tu.

ionelmironescu, on 28 februarie 2018 - 19:20, said:

de ex. bradu de craciun!