Povestile unui suflet

Pe umerii lui

Vin de pe camp. Am zabovit prin ierburi inalte si uscate ore in sir. Am cantat pe un drum de praf serpuit, am dansat intre lanurile de porumb auriu care m-au aplaudat plecandu-mi-se, am fotografiat o fantana cu cumpana ei grea, am cautat mure prin vii imbatatoare si m-am culcat pe o patura de trifoi verde. Cand m-am umplut destul de cer, am repornit la drum. Ma asteapta.

In jur e numai camp cat vezi cu ochii. Si cer senin.

Degetele mele raspandesc praful potecii deasupra pamantului… Picioarele imi sunt atat de murdare ca ma simt incaltata si iarba m-a zgariat pe ele cand m-am cuibarit in ea. Observ ca soarele m-a sarutat, facandu-mi pielea sa roseasca. In mana am un buchet de menta uscata cules cu sacrificiul palmelor asprite. Parfumul lui raspandeste dare dulci-proaspete in aerul incins. Sub unghiile pumnului in care tin buchetul am pamant…ce manichiura naturala. Parul asprit de soare si de vant cu praf de tara mi-e strans intr-un coc slab, si suvitele de la ceafa mi se lipesc de gatul pe care mi se preling broboane de sudoare.

De aici drumul se ineaca in lanul cu porumb inalt. Il vad printre stiuletii cu dintii in soare. La fel de verde si intunecos. Cu alaiul lui betiv cu tot. Si iata-ma, pasesc larg sub bolta de porumb care mi se indoaie deasupra ca buchetele de flori tinute de colegi in prima zi de scoala.

Ma inteapa, ma ciupesc. Obraznice mai sunt frunzele astea lungi, uscate. Pamantul brazdat imi intra in papuci si ma impunge. Si intru in umbra lui magica, pasind fermecata de glasul altei lumi. Ma asteapta, framantandu-se in vant. Sub racoarea lui stau ispite rozalii si dolofane, stralucind in soarele care se strecoara printre frunze rotunde crapate, pana la ele. Dar nu ma distrag ele pe mine. Eu pentru el am venit.

Imi intinde un brat si il apuc. Imi sopteste curaj si eu imi urc talpile goale pe gatul sau. Nu am uitat niciodata cum se simte scoarta lui sub talpile mele. Atat de compatibil… Imi incordez bratele si-mi fac vant pe una din crengile sale. Apoi, urcand ca pe o scarita catre cer, ma inalt pana pe cea mai sus creanga. Ce puternic e! Ma simt ca o fetita rumena in obraji pe care o poarta tatal sau in carca.

De aici se vede tot. Camp cat poti cuprinde si-n zare e padurea deasa. Imi fac fotoliu intre doua crengi si ma asez comod. Cateva ramurele ma impung in talie si cand ma uit la ele isi leagana cerceii in vant. “Ce nuci frumoase aveti anul asta”, le zic eu si ele chicotesc. Pe pieptul meu se ingana pete de lumina si umbre de frunze. Vantul ma dezmiarda si ma saruta pe gat impletindu-si degetele lungi in parul desprins din stransoare.

In spate se aude ireal o caruta pe drum. Mi-e sete si inmuindu-mi limba simt aroma mentei pe care am gustat-o. As face o poza, dar cum sa prind toate astea intr-o imagine? Imi aud respiratia lent in timp ce vantul ma gadila pe umerii rumeni si goi. Ma uit la mainile mele. Sunt murdare de pamant si praf si mov de mure. Curand voi pune la un loc si verde crud-galbui de nuci. Un picior mi-a amortit si obrajii ma mananca sub valul gri de colb. Fantome fosnind prin porumb, crampeie de cer albastru…Ma prinde somnul si genele imi tremura.

“Eh, nucule, de ai avea un pat…as adormi la tine in brate, iubitul meu. S-apoi as cauta sa vad stelele dintre pletele tale dese. Oricum, se lasa seara si drumul ma asteapta…” Cobor treptele inapoi si cu un salt sunt jos. Il strang la piept si ii spun “ne vedem curand”.

Si plec iesind in soare, spre rau, ca sa ma scald…