Cine sunt vlahii?

Romanii/vlahii – istoriografie si politica

„Cine sunt vlahii?” este o intrebare care a marcat multi cercetatori sau guverne cel putin dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Nu exista o bibliografie lamuritoare pe aceasta chestiune si cea care exista este, mai degraba, contradictorie in strategii si concluzii. De pilda, Noel Malcom, in a sa mult laudata Bosnia: A Short History (London 1994) accepta ideea ca exista in Balcani grupuri distincte rasial si etnic, in ciuda mixajelor inevitabile, intre acestea figurand vlahii si pomacii. Simultan cu cartea lui Malcom, The Times a tiparit The Tribes of Europe (London, 1994), unde nici vlahii nici pomacii nu sunt mentionati. Un an mai tarziu, in 1995, britanicul T. J. Winnifrith tipareste Shattered Eagles. Balkan Fragments (London, 1995), carte cu o perspectiva diferita: nu exista grupuri rasiale sau entice in Balcani –“[rasa, etnicitate] sunt concepte irelevante in Balcani” si “… nici ‘lingvistic’ nici ‘religios’ nu sunt adjective adecvate pentru a clarifica si lamuri conceptul neadecvat de ‘minoritate’”. (Intamplator, aceasta tentativa de a pulveriza toate criteriile este aproape stranie cand vine din partea unui cercetator care, in 1987, a tiparit o lucrare cu un titlu indubitabil - The Vlachs – iar in volumul din 1995 reusea sa identifice in diversele capitole ale volumului, fara dificultate, “the Vlach Diaspora”, “Vlachs in Albania”, “Vlachs in Romania” etc.). Concluzia pentru cel care parcurge, fie si frugal, aceste lucrari este ca nu doar aceasta comunitate este “risipita” si “fragmentata”, ci si literatura care o priveste direct sau indirect…          

  Cine sunt, totusi, vlahii?

Pentru greci, ei sunt indiscutabil greci, descendenti ai soldatilor din garnizoanele romane stabilite ca sa protejeze trecatorile si care s-au casatorit cu femei locale si au nascut copii vorbitori ai unei limbi latine Aceasta teorie este, in opinia majoritatii expertilor, greu, daca nu imposibil de crezut, cel putin pentru motivele ca, in primul rand, nu exista proba unei prezente institutionalizate si continue romane in multe din acele regiuni si, in al doilea rand, elementul care perpetueaza si prezerva limba este cel matern, nu cel patern. Pentru unguri – cum bine observa Winnifrith - „doritori sa probeze ca ei eu ajuns in Transilvania primii, vlahii traiesc in locurile originare a romanilor care au venit la nordul Dunarii in Evul Mediu tarziu, momentul cand acestia apar pentru prima data in istorie, desi nu exista nici o evidenta a unei asemenea migratii”. Pentru sarbi si bulgari, vlahii sunt pur si simplu sarbi sau bulgari, „reprezentantii/descendentii unor sarbi/bulgari avand un anumit tip de ocupatii si ducand un mod specific de viata, practic, pastori nomazi. Cu alte cuvinte denominatia ar fi avut si are un sens socio-profesional si nu unul etnic” (Gheorghe Zbuchea, Romanii timoceni. Scurta istorie, Timisoara, 2002). Chestiunea limbii, respectiv faptul ca acesti „vlahi” vorbesc totusi o limba ne-slava, ci una romanica, pune in criza definitiv o asemenea abordare simplista si simplificatoare. Acesta este, poate, motivul pentru care teza a suferit in ultimele decenii „nuantari”. Etnonimul „vlah” si glotonimul „vlaha” sunt recunoscute la sud de Dunare, dar se considera ca ele ar fi diferite de etnonimul si glotonimul „roman”, reprezentand un alt popor si o alta limba. Aceasta perspectiva este una care atribuie calitatea de „popoare diferite” nu doar „vlahilor”, ci si „aromanilor” din centrul si sudul Peninsulei Balcanice. Teza nu este insa la fel de convingatoare, se pare, cum nazuiesc promotorii ei: „... pe plan international nici o institutie academica sau reuniune stiintifica nu a acceptat o asemenea teorie” (Zbuchea, op. cit). Procesul de definire si auto-definire al unei comunitati este unul problematic, deseori, dar chestiunea cruciala in aceasta disputa este ca vlahii nu sunt, cu rarisime exceptii, lasati cu adevarat – nu declarativ - sa se defineasca singuri, dincolo de restrictiile politice pe care un stat sau altul le exercita asupra lor. In realitate, faptul ca nu sunt recunoscuti sau recunoscuti in cadre stramte si impuse politic de sus in jos nu face decat sa sporeasca criza. Un cadru rezonabil al discutiei, daca nu o teorie definitiva, si care surmonteaza, cel putin, dificultatile majore ale perspectivelor enumerate mai sus, incadreaza vlahii in procesul de romanizarea al populatiei autohtone (tracii) din acest spatiu (in zona timoceana traia o ramura a tracilor, respectiv tribalii), pe o arie geografica cuprinzand atat spatii nord-dunarene cat si spatii sud-dunarene.

O data cu aparitia unei noi populatii romanice,

a aparut si „o limba proprie a acestuia, limba romana comuna, care apoi, in cursul evolutiei, a capatat patru infatisari dialectale diferite, respectiv: daco-romanii, aromanii sau macedo-romanii megleno-romanii si istro-romanii” (Ibid.). Iorga a descris remarcabil comunitatile de protoromani si, mai tarziu, de romani, denumindu-le „romanii populare”, respectiv „forme de organizare politica-militara a populatiei romanice aflate in zone de margine ale Imperiului roman, zone din care - ca in Dacia – au fost retrase armata si administratia romane” (Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, 1997) Dupa raspandirea crestinismului, in cadrul romaniilor populare functia de conducere a revenit, de regula, preotilor sau episcopilor, asa cum a fost cazul Sf. Severin in Noricum, a carui viata (scrisa de Eugippius) i-a sugerat lui N. Iorga teoria romaniilor populare, ca principal factor al continuitatii romanice”. Lingvistii cred ca cuvantul din slavona veche „vlah” (Wloch in poloneza) este o derivatie a vechiului cuvant german Walhos sau Wlalh (Encyclopaedia of Yugoslavia, vol. 8, p. 513 - Jugoslavenski leksikografski zavod, Zagreb, 1971). Studiile lingvistice arata ca majoritatea vlahilor din Serbia de Est vorbesc o varianta a dialectului daco-roman, la fel precum romanii din Banat. In versiunea vlaha, insa, exista o serie de cuvinte imprumutate (loanwrds), cu origini slave (nu doar sarbesti), dar nu se stie exact procentul lor; statistici de aceasta natura nu s-au desfasurat in aceste regiuni. Vlahii din zona Krajina (Timoc) vorbesc o versiune munteneasca a dialectului daco-roman, versiune care a fost adoptata de limba romana standard. Ramane insa aceea modificare a dialectului datorata limbii slave si a altor influente si o precaritate (saracire) a vocabularului din pricina ca in aceasta regiune nu au existat scoli in limba romana, deci nici posibilitati de instruire si evolutie din acest punct de vedere. Mixajul dintre aceste limbi existente in Timoc a produs un instrument de comunicare tranzitional, care este insa, mai degraba, o derivatie a celor doua versiuni romanesti decat o „limba vlaha” separa. Textul acesta nu isi propune nici sa treaca in revista toate teoriile circulate in legatura cu originea si identitatea romanilor/vlahilor din Timoc nici sa le evalueze definitiv (vezi: Brezeanu, Stelian si Zbuchea Gheorghe, „Introducere in istoria romanilor sud-dunareni”, in Romanii de la sud de Dunare, Bucuresti, 1997). Vrea, deocamdata, doar sa semnaleze dificultatile si zgura ideologica ce s-a depus peste aceasta problema. Apatia si lipsa de profesionalism ale institutiilor romanesti abilitate cu gestionarea acestei chestiuni a jucat si joaca un rol crucial in actuala stare de fapt.

Conditia romanilor/vlahilor din Serbia-Muntenegru

Romanii/vlahii din Estul Serbiei traiesc in 328 de sate si 20 de orase de-a lungul vaii Dunarii, de la Veliko Gradiste la muntii raului Tiomok, in valea Morava (majoritatea la este de Velika Morava, dar si in unele zone de pe malul vestic), in Homolje (pe o suprafata intinsa) si Timok Krajina. Aceste localitati se afla in jurisdictia administrativa a urmatoarelor localitati: Bor, Boljevac, Golubac, Despotovac, Zajecar, Zagubica, Zabari, Kladovo, Kucevo, Majdanpek, Malo Crnice, Negotin, Petrovac, Paracin, Cuprija, Svilajnac, Pozarevac and Veliko Gradiste. In general, sunt majoritari in satele in care locuiesc, dar proportia lor in urban este mult mai mica. In conformitate cu recensamantul din 1991, existau 17 807 de vlahi in Serbia. Intr-o prima etapa a recensamantului din 2002, se prognosticau 40.000 de romani si 120.000 de vlahi, dar in a doua etapa, data publicitatii in ianuarie 2003, a fost prezentat numarul tuturor minoritatilor din Serbia, exceptandu-i pe romanii timoceni si banateni. In Monitorul Oficial de la Belgrad, au aparut in cele din urma urmatoarele cifre: 39.953 vlahi si 4.157 romani. Datele recensamantului din 2002 indica 39 953 de vlahi in aceasta regiune (circa 0,73%) si 4 157 de romani (circa 0,08%) Miscarea Romanilor/Vlahilor din Iugoslavia afirma ca cifrele nu sunt reale, caci numarul lor este, in estul Serbiei, de circa 200 000 – 300 000 de persoane. Sursa lor principala este cercetarea intreprinsa de dr. Dragoljub Petrovic, profesor de istorie moderna din Belgrad, care afirma ca exista circa 220 000 de vlahi in regiune. Discrepanta uriasa intre cifrele oficiale si dovezile sau evaluarile istorice sau lingvistice probeaza – sustin reprezentantii vlahilor – ca recensamantul nu este relevant din acest punct de vedere. Rezervele pe care Miscarea le are relativ la datele oficiale se bazeaza pe enormele si evidentele fluctuatii ale numarului acestei populatii de la un recensamant la altul. In 1948, de pilda, recensamantul indica 102 953 de vlahi si la putin timp – in 1954 – numai 28 074. In 1961, numarul lor a cazut la improbabila cifra de 1368. La urmatorul recensamant, in 1971, numarul vlahilor a crescut la 14 724, iar in 1981 la 25 596. Recensamantul din 1991, a indicat o cadere la 17 807. Aceasta „aparitie” si „disparitie” a vlahilor nu are nici o explicatie demografica sau naturala, mai cu seama daca tinem seama ca nici nu au existat migratii semnificative in aceasta parte a Serbiei in perioada considerata. Pe de alta parte, reprezentantii vlahilor afirma ca au exista si exista numeroase presiuni asupra membrilor acestei comunitatii si un grad ridicat de risc pentru cei care se declara ca apartinand unei comunitati „care nu exista in Serbia”. Realitatea este ca intregul angrenaj statistic este unul manipulat politic, incepand de la maniera de intocmire a chestionarului, de efectuare a anchetei propriu-zise si de prezentare a rezultatelor. In 1953, de pilda, in formularul de recensamant (P - 1) la itemul 11 – „originea etnica” oferea urmatoarele optiuni: sarb, croat, macedonian, sloven, munte-negrean, ungar, german, italian, ceh, slovac, turc, tigan etc., vlahii nefiind mentionati. Acestia erau notati ca atare numai ca urmare a insistentelor celor care se declarau astfel, desi o asemenea insistenta nu era dezirabila si nici privita cu indulgenta de catre autoritatit Asa se si explica de ce la recensamantul din 1953 din zona Timocului a fost inregistrat numai un vlah!!! (Population census 1953, Vol. XI, p. 445; Age, Literacy and Ethnicity, Municipal Records Based on the Administrative Subdivision in 1953, Federal Statistics Administration 1960). In plus, trebuie remarcat ca „disparitia” vlahilor coincide, in timp, cu perioade istorice specifice in Iugoslavia: dupa Rezolutia Cominformului din 1948 cand tancurile sovietice au fost postate de-a lungul granitei romanesti si dupa ceea ce s-a numit „revolutia anti-birocratica” din 1988, cea care a inaugurat conceptul de „omogenizare” nationala si creare a unui stat national centralizat si unitar. In estul Serbiei, romanii/vlahii se bucura de statutul de “grup etnic”, fara ca statutul lor de “minoritate nationala” sa fie recunoscut. In consecinta, le sunt negate toate drepturile constitutionale si legale, iar in prezent se straduiesc sa primeasca de la autoritati acest status care le-ar furniza baza legala pentru a dobandi un numar de drepturi care le sunt astazi inaccesibile: dreptul la educatie si informatie in limba materna, utilizarea oficiala a limbii si a alfabetului si dreptul de a-si cultiva cultura nationala Minoritatile nationale din Serbia au dreptul, conform legislatiei in vigoare, la instructie in limba materna din scoala elementara pana in ciclul universitar.

Romanii/vlahii nu au, in prezent, scoli in limba proprie, iar incercarile anterioare pentru dobandirea unei educatii alternative, au starnit reactii dure ale autoritatilor sarbe (Conform unei scrisori trimise Comitetului Helsinski pentru drepturile omului din Serbia de catre reprezentantii romanilor/vlahilor din Serbia la 14 august 1996). Pentru ca limba materna a comunitatii nu este, deocamdata, recunoscuta oficial in partea de est a Serbiei, membrii ei trebuie sa foloseasca, in public cel putin, limba sarba. In ceea ce priveste statutul lor religios, situatia este si mai dramatica Este util sa reamintim aici ca procesul de crestinare din aceasta zona se incadreaza in paternul general caracteristic intregului spatiu la perioada respectiva: „Astfel, sub Diocletia in zona sunt atestati clar primii martiri: Basicrate, Valentianus, Hermes etc., ceea ce inseamna ca o parte a populatiei s-a crestinat mai inainte ca procesul sa se generalizeze, in urma edictului de toleranta al lui Constantin cel mare din anul 313. In zona in cursul secolului al IV-lea existau mai multe episcopii avandu-si resedinta in asezari aflate in interior precum: Oescus, Ratiria etc., sau in apropiere la Naisus, Remesiana. In zona si-au avut originea si unii dintre reprezentantii scriitori bisericesti mai importanti precum: Palladius, episcop de Ratiaria. Crestinismul zonei se leaga si de activitatea episcopului Niceta de Remesiana, trecut in randurilor sfintilor si considerat ca ‘apostol’ al romanilor. La sfarsitul antichitatii, exista asadar una dintre trasaturile specifice ale acestor viitori romani, respectiv vechimea si caracterul romanic al crestinismului lor, stiut fiind faptul ca atat sarbii cat si bulgarii cu care aveau sa convietuiasca, s-au crestinat mai tarziu, in conditii istorice specifice” (Gheorghe Zbuchea, Romanii timoceni. Scurta istorie, Timisoara, 2002). In Voievodina, romanii din Banat, crestini ortodocsi in marea majoritate, au dreptul sa la serviciu religios in limba proprie in zonele (localitatile) in care numarul lor este semnificativ. Romanii/vlahii din estul Serbiei, majoritar crestin ortodocsi, nu au aceasta posibilitate. Pentru ca nu sunt recunoscuti ca „minoritate nationala”, nici dreptul lor de a-si practica religia in limba materna nu este recunoscut. Incercarile repetate de a interveni chiar la Patriarhul Pavle in persoana pentru a capata dreptul slujirii in limba romana nu s-au soldat, deocamdata, cu nici un rezultat concret.

Europa, Romania si romanii/vlahi de la sud de Dunare

Scuzele favorite ale autoritatilor romane – care nu s-au incumetat pana in prezent sa viziteze, fie si neoficial, Timocul – suna cam asa: e o problema complexa (!!!), care va fi rezolvata intr-un cadru democratic, odata cu reintegrarea Serbiei-Muntenegru in structurile europene. E, fireste, cea mai buna scuza de a nu face nimic, dar o scuza penibila: vecina noastra Ungaria nu a stat cu mainile in san cand a fost vorba de minoritatea maghiara din Romania sau aiurea, ci s-a implicat, avand acut constiinta faptului ca Europa este si ea, Ungaria, deci are si obligatii dar si responsabilitati. Dar aceasta constiinta lipseste astazi in Romania, de aici retorica abundenta si, concomitent, timorarea si teama de a face orice. In plus, nu avem nici o certitudine ca situatia populatiei romane/vlahe de la sud de Dunare se va modifica substantial odata cu procesele de integrare europeana in care incepe sa fie implicata si Serbia-Muntenegru. Oricat de non-politically correct ar suna o asemenea afirmatie....Intr-o prima instanta, vulgata sociologica legata de aceste procese ar sugera un raspuns clar si lamuritor: da, vor schimba, si vor schimba in bine situatia populatiei care ne intereseaza aici, respectiv in acord cu conventiile si normele europene etc., etc. La o a doua privire, insa, peisajul nu mai este atat de senin. Este indiscutabil ca tarile aflate in procesele de integrare europeana au adoptat noi politici de protectie a minoritatilor, iar presiunile exercitate de comisiile europeane sau de Consiliul Europei au constituit un factor de schimbare considerabil.

Totusi, ar fi o naivitate sa descrii raspandirea politicilor relativ la drepturile minoritatilor in estul Europei ca „un transfer al politicilor occidentale”. Iar motivul principal pentru asta este ca, pur si simplu, nu exista asa ceva in Europa de vest, respectiv nu poate fi identificat un „model occidental in ceea ce priveste drepturile minoritatilor”. In al doilea rand, nu exista probe convingatoare ca Uniunea Europeana ar fi difuzat norme ale protectiei minoritatilor in Estul Europei, caci acestea sunt, unele dintre ele, contestate chiar intre membrii UE, precum si in randul tarile candidate. Si, in al treilea rand – si aici este argumentul cel mai important – nu este clar, din nici un document al UE, ce anume este (cum se defineste) o minoritate etnica si religioasa. Din acest punct de vedere, oricat ar parea de paradoxal, aleatoriul si confuzia domina in acest domeniu si se pare ca va domina si de aici inainte. (Am mai argumentat, in paginile acestei publicatii, despre aceasta criza a criteriilor la nivelul instantelor europene in ceea ce priveste definirea minoritatilor etnice. Cazul discutat acolo era cel al ceangailor, dar confuzia europeana care invaluie acest caz poate foarte bine sa fie aplicata si la nivelul comunitatii romanilor/vlahilor din Serbia-Muntenegru. Sa mai spunem, in treacat, ca Romania tot perdanta a fost si in acel caz...). Date fiind arbitrariul si lipsa de criterii care persista (si nu dau semne ca vor disparea curand), viitorul comunitatii romano/vlahe si consecintele evolutiilor pe care le-am prezentat in acest material nu pot fi, deocamdata, evaluate judicios. In nici un caz optimist.



Analiza „Romanii/vlahii din Serbia-Muntenegru - strainii de langa noi?”

este semnat de dl Dan Dungaciu si a aparut in Revista „Lumea”, numarul din aprilie a.c.

hmm... who knows and who cares?  

Basarab, te rog insistent sa treci inapoi in salonul tau, Napoleon e deja acolo si Marie Curie e pe drum.

Cine sunt vlahii?

Bineinteles sunt romanii. Termenul "vlah" a fost rebotezat din cauza "PR".

---

edit: Vlahii din SCG sunt in situatia identica (nu stiu exact, nu am fost nciodata la zonele vlahilor in SCG) cu cea a ceangailor din Moldva care au radacini maghiar dar in lipsa de scoale si slujba bisericeasca maghiara pierde limba si identitatea.

Diferita este ca ceangai sunt considerati maghiar (de noua). Si facem o scoala maghiara in Rechecini, Bacau pentru ei. Si ei au fost descoperiti de turistii maghiarii si ...  nimeni scrie asa cum gtk: "hmm... who knows and who cares?".

hmm...
In doua saptamana calatoresc cu un prieten ceangau la Bosnia. Poate nu vizitam si zonele vlahilor la Serbia.

Edited by Milan, 07 June 2005 - 22:38.

Milan, on Jun 7 2005, 22:25, said:

vlachii sunt popor romanic.
ati auzit de LIMBA DALMATA? cautati ceva despre ea in cartea " limbile lumii " editie 1983.
limba romanica orientala ( ca si romana si italiana) trecere intre cele doua. ultimul vorbitor a murit la Dubrovnik ( Ragussa) pe la 1700 si ceva. a fost vorbita pe coasta dalmatica afostei jugoslavii. inflorire pe la anii 1200-1400.
vlachii sunt urmasii lor, ca si a-romanii si istro-romanii. greu de delimitat acest continuum lingvistic romanic oriental. graiurile seamana din aproape in aproape.
acuma, cum au disparut acesti romanici? pai unele teorii spun ca a fost un flux de emigrare catre nord-est, peste dunare, catre banat si ardeal, din cauza navalirii turcesti!
treptat-treptat locul s-a golit si cei ramasi au fost asimilati de slavi, greci, albanezi.
au ramas mici insule lingvistice.
pe la anii 1100-1200 e.n. a fost chiar un imperiu romano-bulgar ( assan si ionitza) in sud de dunare si a intins suzeranitate partial si la nord de dunare. cronici bizantine spun asta.
deci , vlahii sunt urmasi la acei romanici din sud, rude bune cu romanii banateni cu care graiul lor seamana cel mai mult. cum treci de hunedoara, vorba romanilor se schimba si e alt grai, ardelean.

m-am intalnit in grecia la paralia cu vlahi, am fost gazduit de ei. sunt sate intregi pe olimp, de vlahi. probabil deoarece erau pastori la origine. nu am reusit sa ii inteleg foarte bine desi ei parea ca inteleg cat de cat romana. vlaha aducea un pic a moldoveneste. sunt foarte calzi cu romanii, parca eram o ruda de-a lor, asa ne-au primit. aceasta se intampla anul trecut in zona katerini...

Nicanor, on Jun 8 2005, 07:47, said:

uite wlachii in balkani

Who the fuck is Alice...

THE VLACHS

http://www.greekhels...rts/vlachs.html

General data on the language

Vlachs are those whose mother tongue is Vlachika (name in Greek -ÂëÜ÷éêá- for both Aromanian and Megleno-Romanian)/ Arminesti (name in the Aromanian language) -we lack information on how Megleno-Romanians call their language in their language-; most linguists use the terms Aromanian and Megleno-Romanian for these two languages. Both languages belong to the linguistic family of East Romance languages, and, within it, to the linguistic group of Balkan Romance: the latter includes the Northern dialects Daco-Romanian (the base of modern Romanian) and Istro-Romanian; and the Southern dialects Aromanian and Megleno-Romanian. ‘Aromanian and Megleno-Romanian are linguistically considerably different from standard Romanian: mutual intelligibility is not always simple’ (Trudgill, 1994:12).

There are two Vlach languages in Greece: Megleno-Romanian spoken by a population (calling itself Vlasi in their language) concentrated in an area in the North of Greece and across the border in Macedonia and Bulgaria; and Aromanian (spoken by people calling themselves Armini in their language) with many dialects spoken by Vlachs throughout Northern Greece but also in Albania and Macedonia. One such dialect is very influenced by Albanian: its speakers are known as Arvanitovlachoi (in Greek) or Farseriots. Otherwise Aromanian has a great dialectical variety, mainly according to the geographical area where it is spoken. Aromanian and Megleno-Romanian have evolved from the neo-Latin or Proto-Romance dialects spoken in the Balkans, mentioned since at least the VI century (Wace-Thompson, 1989:2; Katsanis et al., 1990:17-8). Along with Arvanites, Macedonians, and Roma, Vlachs argue whether they should write their language (‘today all Kutzovlachs know their language is not written’ -Katsanis, 1989:2), which does not have a rich written tradition; if written, they argue whether they should use the Greek or the Latin alphabet. Before the development of the Latin-based Romanian alphabet, the few Aromanian texts used the Greek alphabet, just as the Romanian texts used the Cyrillic one. Afterwards and through today, the large majority of texts that are available in Vlach use the Latin alphabet.

Megleno-Romanians have traditionally lived in the Kilkis and Pella departments near the border with Macedonia and Bulgaria, and in the adjacent areas of these latter countries. Aromanians have traditionally lived throughout Northern Greece, in most departments of Macedonia, Thessaly and Epirus, as well as in the Etolia and Akarnania and the Fthiotida departments of Central Greece. The largest concentration of Vlach population has been in the Pindos mountain that separates Epirus from Thessaly and Macedonia. Aromanians have traditionally also lived in Albania and in (former Yugoslav) Macedonia, while some moved to Romania in the XX century, which has a -recognized- Aromanian minority. Like the rest of the population, since the 1950s, Vlachs have been emigrating from their villages to the cities and especially the capital, Athens. Many Vlachs return to the villages during the summer. It appears that urbanization has been leading to the loss of the use of the language, which has been surviving more in the traditional villages. Traditionally Vlachs had been shepherds and wood-workers.

There have not been any official statistics on this as well as on any other minority group in Greece since 1951. Today, the best estimate for the people who speak the language and/or have a Vlach consciousness is that they number around 200,000. Hill 1990:135) estimates them at 150,000-200,000 and Dahmen (1994:3) at 200,000-300,000. Other estimates of people with some relation to the community range from 50,000-1,200,000, the higher figures coming from members of the community. The very nationalistic daily newspaper Eleftheros Typos, in presenting the 1994 Vlach festival, estimated the size of this ‘very genuine part of Hellenism’ at 500,000 (8 July 1994). The high figures may correspond to all Greeks who have some Vlach ancestry, but certainly not to the current speakers and those with a similar consciousness. As with all other minority languages except Turkish, Vlachika has no legal status in Greece and is not taught at any level of the educational system (except the study of the language in a course on neo-Latin languages at the University of Salonica). However, after the Balkan Wars, Greece officially recognized the Vlachs as a minority: certainly an ethnic, if not a national one. The recognition took the form of a formal exchange of letters between the Greek and the Romanian Prime Ministers, that were subsequently attached to the Treaty of Bucarest (1913). Greece had then committed itself to grant autonomy to the ‘Kutzovlach’ schools and churches and to allow the establishment of a special diocese for them; at the same time, it recognized the right of the Romanian government to subsidize the Vlach institutions (Averoff, 1992:66). In fact, only the functioning of the ‘Romanian’ schools was allowed in the interwar period. Nevertheless, in that period, the Greek Foreign Ministry considered the Vlachs without Greek consciousness as a non-Greek ethnic (‘áëëïåèíÞ’) minority, along with other such minorities; and so did the dictator Metaxas himself, when he wrote of ‘foreign elements’ that need be ‘Hellenized’ (Divani, 1995:107 &117-8). Through 1951, too, Vlach was acknowledged in Greek census statistics, but the figures vastly underestimated the number of speakers: they tended to reflect the number of minority speakers with a strong non-Greek identity (for the figures on Vlachs see Averoff, 1992:19-20). Since the 1950s, there is no official policy towards the language, except the discouraging of its use by many means.

Moreover, there are no media in Vlachika, but only some Vlach songs and folk stories sometimes aired by radio stations. Vlachs are Orthodox Christians; their church services are nowadays all held in Greek. Their main cultural activity is an annual ‘reunion’ (áíôÜìùìá) cultural festival since 1984, organized by the Panhellenic Union of Vlach Cultural Associations, with 29 regional associations. Moreover, local festivals and some congresses have been organized.



History of the community and the language

Although some have claimed that Vlachs have moved to what is today Greek territory from as far north as the Danube, or that they are the descendants of Roman settlers (views surveyed by Lazarou, 1986:135-148), most authors agree today that Vlachs are Latinized indigenous populations: the disagreement that persists concerns whether the Latinized populations were Greek or -perhaps and most likely-, as most authors argue, non-Greek (Lazarou, 1986:87; Wace & Thompson, 1989:272-6; Berard, 1987:292-295; Bickford-Smith, 1993:48; Padioti, 1991:vii; Katsanis et al., 1990:18; Nakratzas, 1988:69; Banac, 1992:42).

The earlier known references to the Vlach language date from the VI century (Wace & Thomson, 1989:2). In the Middle Ages, Vlachs established their own states in Great Vallachia (in Thessaly and Southern Macedonia) and Little Vallachia (in Etolia-Akarnania and Southern Epirus), in the XI and XII centuries (Dahmen, 1994:3; Berard, 1987:296); later on, they formed the basis of and provided the rulers to the ‘Second Bulgarian Kingdom’ or ‘Kingdom of Vlachs and Bulgarians’ (1185-1260), which at one point incorporated Great Vallachia. The latter survived the kingdom’s collapse as an autonomous area through the XIV century; then, and for some four centuries, little is known about the Vlachs who, as Orthodox Christians, belonged to the Greek-dominated Orthodox millet (= nationality) in the Ottoman Empire. Modern Vlachs are sometimes called Kutzovlachs (= Vlachs from Little Vallachia) or Burtzovlachs (= Vlachs from Great Vallachia), terms which have acquired demeaning connotations (Papathanasiou, 1991:25; Lazarou, 1986:62).

The above mainly refer to the Aromanians. Very little has been written about the Megleno-Romanians, who are supposed to be descendants of the Turkic Pechenegs (Nakratzas, 1988:85-6; Lazarou, 1986:133; Winnifrith, 1987:23); today, they are the only Vlachs who call themselves Vlasi in their own language.

In the XIX century, Vlachs first rose against Turks, participating in the Greek War of Independence (1821-1828) and provided many of its leaders. Subsequently, the Greek state benefited from very generous donations of prominent Vlachs who had made fortunes in Europe. Until then, Vlachs were thought of as Vlachophone Greeks: when the first textbooks of Aromanian using the Latin alphabet appeared in early XIX century, they were practically ignored by Vlachs (Lazarou, 1986:200-3). Following the emergence of Romanian nationalism in the mid-XIX century, however, there was an effort to create a Romanian, or at least a distinct, non-Greek, national consciousness among Vlachs in the Southern Balkans. The movement started in the Pindos area in the 1860s, but was quickly recuperated by (then still autonomous) Romania. A multitude of Aromanian textbooks using the Latin alphabet were published (Lazarou, 1986:204-206). Romanian schools were created in the Vlach areas of the Ottoman Empire, but the most prosperous Vlach families continued to favor a Greek education and a Graecophile attitude, even despising those who did not follow their line; nevertheless, a considerable number of Vlachs, mostly among the transhumant shepherds, acquired a separate, if not Romanian, identity thanks to these efforts (Dahmen, 1994:8; Wace & Thompson, 1989:8; Averoff 1992:30 & 67; Poulton, 1995:61). Thessaly’s annexation by Greece in 1881 led to a serious crisis in many Vlach families which were henceforth prevented from freely crossing the new border, a move necessary for those of them who were shepherds.

In the first years of the XX century, the Ottomans recognized the Vlachs as a separate millet (1905), allowing them to officially have their own churches which they had already created in the preceding twenty years. The conflict over the allegiance of the Vlachs became one aspect of the general ‘Macedonian struggle’ of the 1900’s. The irregular Greek military units in Macedonia and Epirus had orders to treat as hostile the Romanian schools and villages, just like the Bulgarian ones: schools were burned down, Romanophile Vlachs were murdered, and the strength of the Romanian influence among Vlachs was weakened as a result, as it was also clear that Romania had no chance of ever annexing Macedonian territories (Wace & Thompson, 1989:9; Averoff 1992:59-61 & 184-189; Dahmen, 1994:4; MRG, 1990:131).

After the Balkan Wars, the Vlachs, like Macedonian Slavs and Pomaks, found themselves divided in four different states (Albania, Serbia, Greece, and Bulgaria): an effort to create an autonomous Vlach state in the Italian-held Korce area of Albania was stillborn in 1918. Nevertheless, Greece recognized officially the Vlachs as a minority, by an exchange of letters between the Greek and the Romanian Prime Ministers which were appended to the Treaty of Bucarest (1913). On the basis of that Treaty, schools with Romanian subsidies operated in Greece through the end of World War II, when communist Romania lost its interest in the Vlachs. Nevertheless, very few Vlachs sent their children to these schools (a few hundreds -Averoff, 1992:70-1), because such choices were perceived as an indication of anti-Greek attitude by both the state (which subsequently banished many of their graduates during the World War II) and the leading Vlachs who consistently maintained a Graecophile posture and sometimes used even physical violence against the Romanophiles (Averoff, 1992:70-1, 79-81, & 185). In general, Balkan Vlachs have tended to be assimilated by the dominant national group in each country they lived in: most of those who resisted assimilation emigrated to Romania or other non-Balkan countries (MRG, 1990:130-1). Despite that, during the Metaxas dictatorship (1936-1941), the measures of mandatory attendance of Greek language night schools even by the elderly non-Greek native speakers, and of the banning of the public use of the language applied to all Vlachs as well, creating resentment as well as fertile ground for a conflict between ‘Romanian-leaning’ and ‘Greek-leaning’ Vlachs (Divani, 1995:116-8).

During the Axis occupation of Greece, in World War II, some Vlachs with non-Greek identity attempted to create a Vlach principality in the Pindos Mountains, Thessaly and Epirus, with the tolerance of the Italian occupying forces and the opposition of other Graecophile Vlachs (Averoff, 1992; MRG, 1990:131).

zahei, on Jun 7 2005, 22:23, said:

zahei, te rog insistent sa il tragi de mineca pe catalin sa iti dea un avertisment. eventual cu un pahar de apa rece.

basarab, alte surse?

un rezumat n-are nimeni? ca fara poze multe si dialoguri scurte e plictisitor de citit...

Situri  despre  Aromani/vlahi  - Vlachs / aromanians

In limba romana.

http://www.agero-stu...t.de/aroman.htm
http://www.gk.ro/sar...esc/aromani.htm
http://www.acad.ro/c..._com05_0128.htm
http://aromanii.3x.ro/aromanii.htm
http://www.rgnpress.ro
http://www.timisoara.com/romsud/
__________

In limba engleza.

http://www.vlachophiles.net/
http://www.armanami.org
http://www.greekhels...rts/vlachs.html
http://www.farsarotul.org/
http://www.eliznik.o...vlach-south.htm
http://en.wikipedia....Category:Vlachs
http://www.vlachs.gr

Edited by Basarab, 09 June 2005 - 15:25.

basarab, am inteles, esti fan declarat al vlahilor... da' ce-ti veni? ce facem? punem fiecare cate un topic gen: cine sunt tatarii, cine sunt hunii, cine sunt mai stiu eu ce?
cum bine zicea un tanar mai sus, "who knows and who cares?"

am intalnit vlahi in serbia si toti sustineau ca sunt romani

stasi, on Jun 9 2005, 15:08, said:

Ce legatura avem noi cu hunii? cu tatarii?

Tu esti turc frate!

Nu intelegi ca vorbim de vlahi=aromani=~romani ?!

stasi, mi-e mila de tine daca ai trecut prin scoala si prin viata utilizind rezumate si nepunindu-ti intrebari de tipul cine/ce/unde/cum/de ce.
posturile tale nu imbogatesc cu nimic topicul, dimpotriva.   stii ce e acela un troll? ia intreaba-l pe zahei, ce medicamente administreaza el trollilor?

on topic, acum:
basarab, daca te-ai aplecat mai mult asupra subiectului asta, poate stii sa faci si distinctia intre diversele ramuri ale vlahilor. poti sa postezi si ceva legat de aspectul asta?
recunosc, inca nu am avut timp sa parcurg totata "bibliografia" pe care ai dat-o pina acum.

stasi, on Jun 9 2005, 16:08, said:

Ciocul mic, copile!

Taxon, on Jun 9 2005, 15:27, said:

VLAHI
        -MACEDOROMANII
        -AROMANII
        -ARMANII
        -ROMANII TIMOCENI
        -GRAMOSTENII
        -FARSEROTII
        -ARNAUCHENI
        -ARNAUTI                                  Pe urmele romanilor din Balcani...
        -ALBANOVLAHI
        -VOSCOPOLENI
        -MOSCOPOLENI
        -OLIMPIANI
       -EPIROTI
        -MEGLENO-ROMANI
        -ISTRO-ROMANI


Linkul este :

http://www.timisoara...raspandire.html