ASGASAR

Ușa hanului s-a deschis larg și a intrat un moșneag . Gârbovit de ani și de greutatea propriului corp acesta schiopǎtǎ mai mult  pânǎ la o masǎ retrasǎ si liberǎ , locul unde bea în fiecare searǎ câteva pahare. Pǎrul il avea cenusiu , fața unsuroasa pǎrea nespǎlatǎ de zile bune, ca de altfel si hainele care erau vechi, rupte de atâta purtat și prinseserǎ nuanța maronie a jegului. Cu nimic mai prejos decat mare parte din dintre cei ce veneau seara sǎ petreaca în acel han. Numele bǎtrânului era necunoscut insǎ porecla sa Umbrǎ Grea încǎ îi fǎcea pe cei care îi cunosteau faptele sǎ-și verifice banii,inelele, sau alte bunuri valoroase pe care theoretic le aveau asupra lor. Fusese cel mai mare hoț care traise vreodata in Nulmin și spre surprinderea și mânia victimelor sale trǎia liber, colindând strazile ziua și noaptea dupǎ ce își cumparase viața de la vrǎjitori.Iar dupǎ aceea înțelegere nimeni nu vroia sǎ se punǎ rǎu cu Doar Umbra cum fusese reporeclit în deradere nemaifiind practic decât un bǎtrân jegos și bețivan.
Doar Umbrǎ se așezǎ la masa lui și-i fǎcu semn hangiului sǎ se apropie. Câteodatǎ era însoțit de strǎini însǎ mai mereu bea singur cǎci nici unul dintre localnici nu vroiau sǎ intre în vorbǎ cu el darǎmite sǎ stea la masǎ cu el.Și în aceea searǎ avea sǎ-și înece amarul singur.
Cât despre jupanul Delmark atâta timp cât bǎtrânul îi plǎtea bǎutura și cum nu provoca sau nu era sursa la nici un scandal nu-l interesa de restul poveștii.
Pentru Aeliu prezenta acelui bǎtrân îi atragea de fiecare datǎ atenția  fǎcându-l sǎ tresarǎ din gândurile sale negre. Cǎzuse inconștient în lupta cu delurii și nu și-a revenit decât trei sǎptǎmâni mai târziu. În tot acest timp se întâmplaserǎ o multime de lucruri și nimic nu-I mai stǎtea în putere sǎ facǎ: Urad era ținut prizonier pentru putere magicǎ într-un oraș care dupǎ delur era undeva în aer plutind multe picioare deasupra Cǎmpiei Kapal , bunicul sǎu dispǎruse ,cel mai probabil dupǎ pǎrerea multora rǎmașitele arse ale bǎtrânului nu mai fuseserǎ identificate ca de altfel o mulțime de alți oameni. Focul adus de deluri asupra satului Pesaton fusese așa de nǎpraznic încât fǎcuse una cu pǎmântul majoritatea caselor. Totuși Aeliu spera sǎ fie în viața cǎci casa lor impreunǎ cu atelierul erau printer puținele care nu fuseserǎ înghițite de flacǎri . Tot ce mai avea acum era prietenia cu Jam si Omea , a cǎrei fațǎ a recunoscut-o cǎnd a deschis pentru prima oarǎ ochii cand și-a revenit.
Fǎrǎ sǎ o întrebe aceasta i-a povestit ce s-a intamplat In acea noapte.
-Atunci a fost ultima oarǎ când l-am vǎzut pe dragul meu de Urad , și nici nu o sǎ-l mai vǎd vreodatǎ! Terminǎ povestea Omea izbucnind în plans.
Aeliu remarcǎ într-o clipǎ dialogul avut cu delurul și zise:
-Urad nu e mort!
-Ce?tresǎri Omea tulburatǎ în suferința ei de o razǎ de speranțǎ
Aeliu nu-i dǎdu nici o explicație , în schimb începu un mic interogatoriu. Aflǎ din rǎspunsurile Omeei cǎ nici pǎrinții ei nu supraviețuiserǎ și împreunǎ cu Jam au pǎrǎsit rǎmǎșițele încǎ fumegânde ale satului Pesaton , ca dealtfel toți cei care au supraviețuit și s-au dus în Nulmin. Aici locuia un foarte bun prieten al gǎrzilor regale , jupanul Delmark care tinea deschis și ziua și noaptea Hanul Vinișor. Acesta fusese deacord sǎ-i adǎposteascǎ și sǎ-l îngrijeascǎ pe Aeliu în schimb Omea urma sǎ ajute la bucatǎrie ori unde mai era nevoie de ajutor. Cât despre Jam nu stǎtuse în Nulmin decât câteva zile când venise Conducatorul și-l luase fǎrǎ sǎ îl lase sǎ le spunǎ unde avea sǎ se ducǎ ori cât avea sǎ lipseascǎ.
Aeliu încercǎ sǎ se ridice și zise:
-Trebuie sǎ gǎsesc un mod de al elibera pe Urad!
-Dar Jam nu stia nimic despre Urad,se mirǎ Omea.
-Da, pentru ca el nu a auzit ceea ce am auzit eu, zise Aeliu gândindu-se cǎ folosise greșit cuvântul “auzise”, orice altceva însǎ nu auzise ceea ce aflase de la delur.
-Întradevǎr , altfel cu siguranțǎ  mi-ar fi spus.Totuși ce știi despre Urad? întrebǎ Omea lǎsând sǎ se citeascǎ în ochii ei roșii, parcǎ sticloși  o bucurie nesperatǎ.
-Demonii l-au luat cu ei când au plecat din Pesaton însa înainte sǎ îi ajungem din urmǎ l-au dat unor creature care acum îl țin prizonier.
-Ce fel de creature?Și de ce îl tin prizonier?îl asaltǎ cu intrebǎrile Omea.
Aeliu ar fi putut sa-I dea un raspuns daca nu complet cep puțin adevǎrat însǎ se abtinuse. Era bine cǎ Omea recâstigase o speranțǎ perduta zile bune în urmǎ așa cǎ nu mai era cazul sǎ o înrgeuneze cu restul detaliilor.Neștiința în acest caz avea sǎ fie mult mai ușor de suportat deât lucrurile pe care îl consumau pe el.
Stǎtea ore întregi pe gânduri fǎrǎ însǎ sǎ reuseascǎ sǎ se concentreze la ceva anume. Simțea în sinea sa o mare durere provocatǎ de înfrângeera pe care o suferise în lupta cu delurul.Era mai mult ca sigur cǎ demonul care fusese vinovat pentru distrugerea satului Pesaton scǎpase nepedepsit.
-Hei ,strigǎ la el jupanul Delmark , du sticla și paharul asta la masa aeea , și arǎtǎ cǎtre Doar Umbra.
Aeliu tresǎri parcǎ deranjat dintr-o activitate foarte importantǎ și fǎcu întocmai ceea ce i se ceruse. Simțea cǎ încǎ nu și-a revenit complet așa cǎ pierdea timpul la han îndeplinind îndatoririle pe care i le dǎdea hangiul.
Puse sticla și paharul pe masǎ în fața bǎtrânului Doar Umbra fǎrǎ sǎ-i dea vreoatenție și vru sǎ se întoarca la gândurile sale.
-Nu te simți prea bine bǎiete, zise bǎtrânul cu o voce rǎgușitǎ.
Aeliu se întoarse cǎtre bǎtrân și-i rǎspunse:
-Întradevǎr, am fost bonlav zile bune și chiar daca mi-am revenit la suprafața în interior încǎ nu.
-Nici la suprafațǎ nu arǎți prea bine. Ia un loc!zise Doar Umbra și privindu-l cu uimire și bucurie pe Aeliu cum se aseazǎ la masǎ continuǎ:se pare cǎ nu esti de prin pǎrtile astea!
-Sunt din Pesaton, mai bine zis , am fost!
-Satul care a fost distrus de demoni, tresǎri dintr-o data Doar Umbra. Multe zvonuri si povești am auzit dspre asta. Însǎ cel mai impresionantǎ este povestea unui tânǎr tâmplar care a trecut prin focul aruncat de cǎpetenia demonilor , foc ce i-a trântit pe alti cinci barbați printre care si Lordul acestui oras si Conducǎtorul Gǎrzilor Regale și cu mâinile goale  s-a aruncat asupra demonului.
-Pǎcat cǎ nu a reușit sǎ-l învingǎ, zise cu regret Aeliu.
-Știi și tu povestea ?De fapt, ce mǎ mirǎ?Cred cǎ toți o știu!
-Da?fǎcu surprins Aeliu nevenindu-i sǎ creadǎ de popularitatea pe care ar fi avut-o.
-Da, și faptul cǎ javra de demon a scǎpat nu e decât o amânare a mortii lui. Lordul Camad încǎ îl urmǎrește și îl cautǎ și pe zi ce trece armata lui se întǎrește cu trupe din toate ținuturile. Vestea acestui atac a ajuns și la rege și nici acestuia nu i-a cǎzut prea bine.Se zice cǎ își pregǎtește o mare armatǎ cu care sǎ ii atace pe demoni.
Glasul bǎtrânului devenise slab, șoptind mai mult ultima propoziție ca și când ar fi fost un mare secret. Aeliu însǎ nu zise nimic.
-Revenind la tine, cum te chemǎ ?Familia ta a scǎpat cu viațǎ ?
Aeliu omise sǎ îi spunǎ numele și se mulțumi sǎ rǎspundǎ la a doua întrebare:
-Nu știu, mulți spun ca si-au gǎsit sfârșitul în focul ce a mistuit satul . Eu totuși sper sǎ îi revǎd intr-o zi!
-Bine faci , aprobǎ Doar Umbra.Speranța îl face pe om sǎ facǎ multe gerșeli însǎ dacǎ ești atent poți sǎ le eviți.
Aeliu nu întelese cu exactitate sensul acestor vorbe si înterbǎ:
-Dar pe tu cine ești?
-Cine sunt?repetǎ acesta apǎrǎndu-i pe buze un surâs ,gândindu-se de câte ori ocolise sǎ rǎspundǎ la aceastǎ înrebare , cum dealtfel avea sǎ facǎ și acum.Cine am fost poate , cǎci cine sunt acum nu sunt decât un bǎtrân jegos respins de majoritatea oamenilor.Dar totuși nu mi-ai spus cum te cheamǎ.
-Ma numesc Aeliu!
Doar Umbra rǎmase cu gura cǎscata și cu vǎditǎ admirație în ochi pentru tânǎrul ce stǎtea lângǎ el.

Aeliu fu surprins de mina pe care o facuse Doar Umbra insa nu apuca sa se bucure prea mult de admiratia acestuia caci jupanul Dalmark il chema.
-Imi pare bine ca te-am cunoscut , zise Doar Umbra in timp ce Aeliu se ridica de la masa.
-Si mie imi pare,raspunse politicos Aeliu.
Hanul privit  deafara parea in comparatie cu cladirile din jur o cladire ingusta si inalta insa daca intrai te trezeai intr-o incapere larga si marunta . Era numita Sala Mare si era mai mult decat un han si o bodega in acelasi timp. Doisprezee mese inghesuite in trei randuri a cate patru , impreuna cu scaunele constituiau in mare mobilierul acestei incaperi. La una dintre mese statea hangiul avand grija de o multime de cani, sticle  si pahare iar restul erau aproape seara de seara ocupate in mare parte de localnici.
Din Sala Mare intrai intr-un hol mic unde se faceau patru usi :una ducea pe scari la etaj unde se aflau patru incaperi pentru drumetii ce stateau noaptea la han , doua dintre usi duceau catre dormitorul hagiului si al nevestei sale iar cealalta era camera unde dormea fica lor.Ultima usa ducea catre o bucatarie larga , cladire ce fusese alipita apoi de cladirea principal.
Aeliu isi facu loc printer mesele aglomerate si se intoarse la jupanul Dalmark . Acesta il apuca de ceafa ii aduse urechea dreapta aproape de gura lui si-i sopti:
-Sa nu te mai vad ca stai de vorba cu acel batran, se zice ca e blestemat, nu ai vazut ca nimeni nu vorbeste cu el?
Aceste cuvinte nu sunasera catusi de putin bine in urechile lui Aeliu. Schimbase cateva replici cu acel batran insa avusesera un efect enorm asupra lui. Ii spusese ceva ce nimeni nu o facuse pana atunci ,asta chiar daca batranul Doar Umbra nu stia cine este:il facuse sa realizeze ca numai el se considera vinovat pentru infrangerea pe care o suferise in fata danarului.,nu si ceilalti , din contra , ii apreciau eforturile pe care le depusese in lupta.
Vazand ca nu zice nimic hangiul continua:
-Dute si mananca impreuna cu fetele , stau eu in tura.
Cand spusese fetele hamgiul se referise la sotia si fica sa si la Omea. Obisnuiau sa manance impreuna dimineata , seara insa mancau mai mult cand apucau. In acea seara insa inafara de hangiu se stransesera cu toti in bucatarie.
Aeliu cat tranversara holul se transforma dramatic , dintr-o data nu mai parea oboist si lipsit de viata , ochii sai capatasera o voiosenie de copil mic, alura sa aducea cu ce a unui maresal ce se intorcea victorios dupa o mare batalie in fruntea oastei sale , chiar si constitutia corpului parea dintr-o data mai sanatoasa si mult mai puternica.
Aceasta schimbare nu ramase neschimbata. Omea zambi vazandu-l pe Aeliu pe care il stia ea cand colinda ulitele impreuna cu Urad , jupaneasa Dela il invita la masa fara insa sa poata sa se abtina sa nu zica:
-Vai, dar ce leac miraculous ai luat, cine ti l-a dat?
In schimb fata hangiului cunoscu un process invers ca a lui Aeliu, se mohori dintr-o data si-si duse mana la frunte , defapt acoperindu-si ochii ca sa nu il mai vada pe Aeliu.