Diferențe doctrinare dintre neo-protestanți

Și cu fac adventiștii publicitatea aia, haideți la transfuzii?

 Dude_2nd, on 10 noiembrie 2016 - 09:38, said:

Manifestand dragoste.
Invatand si practicand versetul care spune:  

1 Ioan 3:15
Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş

Nu e suficient sa nu ucizi. Nu e suficient sa te opresti din a pacatui. Trebuie sa incepi sa faci binele.
Apostolul Pavel a comparat aceasta cu o dezbracare/ imbracare.

Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi si să vă îmbrăcaţi în omul cel nou

Lăsaţi-vă de minciună - Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul  

Cine fura să nu mai fure  - ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.
Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură - ci unul bun

De fapt, nu te lasi de minciuna pana cand nu incepi sa spui aproapelui adevarul, nu te lasi de furat pana nu incepi sa muncesti si sa dai si altora, etc.
Tot la fel, nu implinesti porunca "sa nu ucizi!" pana nu incepi sa iubesti.

Asadar cei care nu iubesc pe frati sunt niste ucigasi.
Ce crezi tu ca sunt cei care barfesc si clevetesc pe toti fratii din toate bisericile?
Iti spun eu: niste ucigasi.

Degeaba predica de zor despre ucuderea in razboi.
Este foarte probabil sa nu aiba niciodata de-a face cu un conflict militar armat.
Insa precum fariseii, strecoara tantarul si inghit camila.

Ei discuta despre cei din Vietnam si Irak dar urasc pe toti crestinii din satul si orasul lor  
Asta se numeste crima, prieteni. Asa spune Scriptura.

Pocăiții care merg la războaiele acestei lumi, deși li s-a spus că nu trebuie să facă parte din lume, nu sunt creștini. Ei respiră duhul lumii acesteia, duhul diavolului.

Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau. (1Cor.2:12)

Cineva s-a simtit cu musca pe caciula

 Sfantul Jakob, on 10 noiembrie 2016 - 10:26, said:

1. A te lasa de minciuna, in pocainta, incepe cu a spune oamenilor care este adevarata zi de odihna lasata de Creator omului: ziua a 7-a, nicidecum ziua 1-a.
2. A nu mai fura, incepe in pocainta cu a -I respecta lui Dumnezeu toate poruncile. In momentul in care inveti enoriasii ca ei trebuie sa participe la uciderile din razboaie, nu esti doar un ucigas, ci un hot.
3. A elimina din vocabular vorbele stricate, hulele, incepe in pocainta cu a accepta ca Legea lui Dumnezeu este Baza Noului Legamant. Ori altfel, predicand in Biserica lui Hristos doctrina Omului Faradelegii[care spune ca azi crestinul nu are nici o treaba cu Legea lui Dumnezeu] nu ajungi mai departe de aci: "Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba. - (Prov.28:9)"

 Sfantul Jakob, on 10 noiembrie 2016 - 10:26, said:

iubirea nu se manifesta zburandu-le creierii in razboaiele lumesti ale Cezarilor/Fiarelor.
Daca vei porni de la adevarata definitie biblica a iubirii/dragostei, vei putea sa discerni ca de fapt, a vota pe unul care face razboi in Vietnam si Irak, esti de fapt un ucigas ,partas la ucideri, dupa cum scrie:"cine-i zice: "Bun venit!", se face partas faptelor lui rele. (2Ioan.1:11)"

Doi

 Dude_2nd, on 10 noiembrie 2016 - 16:28, said:

Urarea de bun venit, de pe timpurile acelea, nu avea înțelesul cunoscut de noi astăzi. Implica mult mai multe, o relație foarte apropiată.

 dark, on 29 august 2017 - 21:34, said:

Defel.
Treaba e cat se poate de clara.

 Dude_2nd, on 29 august 2017 - 21:56, said:

Te înșeli, salutul între creștini implica și o ”sărutare sfântă”. Așa era cutuma. Înainte vreme, oamenii erau foarte ”lipicioși”. Se luau în brațe, se pupau. Asta implica o relație apropiată. Nu salutai pe oricine. De aceea apostolul zice, cine salută, se face părtaș faptelor rele.

• Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfanta. Toate bisericile lui Hristos va trimit sanatate. (Rom 16:6)
  
• Toti fratii va trimit sanatate. Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfanta. (1 Cor 16:20)
  
• Spuneti-va unii altora sanatate, cu o sarutare sfanta. (2 Cor 13:12)
  
• Spuneti sanatate tuturor fratilor, cu o sarutare sfanta. (1 Tes 5:26)

Dacă un necreștin te saluta, totuși, trebuia să răspunzi la salut. Așa era considerat a fi un gest civilizat. Probabil existau mai multe forme de salut.

 dark, on 21 iulie 2018 - 07:52, said:

pe gura?   

daca astazi iti vine unul cu invatatura ca Isus NU este Mesiah cel mult asteptat, nu doar ca nu trebuie sa-i respingi  invatatura, dar trebuie sa-i dai si niste picioare[spirituale ] in cur, rostogolindu-l pe scari in jos, nu sa-i dai buna ziua si un pupic pe obrajor.

 Dude_2nd, on 21 iulie 2018 - 08:52, said:

Se pare că da, pe buze. Așa am citit acum mult timp, într-un articol. Deci aceasta era ”sărutarea sfântă”, salutul pe care creștinii nu aveau voie să-l dea decât celor din casa credinței.

 dark, on 21 iulie 2018 - 10:29, said:

probabil articolul citit era despre gnostici, si acum faci confuzie.

Nu știu, dar pe obraz tot trebuia, fiindcă altfel nu ar fi fost ”sărutare” sfântă.

 dark, on 21 iulie 2018 - 16:25, said:

Sarutarea sfanta e una spirituala. Cam ca si sarutarea aluia "pe portofel". Pardon: pe suflet.

În Biserica primară sărutarea păcii era un ritual important al slujirii divine întâlnit şi în afara Sfintei Liturghii. Potrivit lucrării Tradiţia apostolică, atribuită Sfântului Ipolit Romanul (sec. II-III), şi Constituţiilor Apostolice (sec. IV) episcopul săruta noii botezaţi după mirungere ca semn al primirii în Biserică iar la hirotonia unui nou episcop acesta era sărutat de întreaga comunitate ca semn al primirii lui ca păstor. Origen (sec. II-III) consemnează obiceiul ca, în încheierea rugăciunii, credincioşii să-şi dea sărutarea păcii pe care Tertulian (sec. II-III) o numeşte pecetea rugăciunii (De oratione, 18), autentificarea unei rugăciuni adevărate.
Mult timp sărutarea se dădea pe gură
Un aspect destul de şocant pentru omul modern este faptul ca sărutul păcii se dădea pe gură, fără a avea însă nimic senzual sau necurat în el. În mediul iudaic şi greco-roman se sărutau pe gură doar membrii de familie şi prietenii foarte apropiaţi. Sărutarea creştină pe gură era o practică neconvenţională, atestând conştiinţa puternică a apartenenţei la Biserică ca mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos. De aceea catehumenii şi penitenţii nu aveau dreptul să dea sărutul păcii, ei nefiind în Biserică şi sărutul lor nefiind sfânt (Tradiţia apostolică, cap. XVIII). Sfântul Ioan Gură de Aur justifică sărutarea pe gură: Noi suntem templul lui Hristos. De aceea ceea ce sărutăm este intrarea, vestibulul acestui templu. Prin aceste uşi Hristos intră în noi - când ne împărtăşim - Nu este o cinste oarecare cea pe care gura o primeşte atunci când primeşte Trupul Domnului. Acesta este principalul motiv pentru care dăm sărutarea aici.
Practica sărutarii pe gură a supravieţuit mult timp în Biserică. La sfârşitul secolului al XI-lea Sfântul Teofilact al Bulgariei este întrebat de fratele său Dimitrie de ce în Postul Mare sărutarea păcii se dă pe umeri şi nu pe gură ca în restul anului, de unde înţelegem că practica curentă era ca clericii să-şi dea sărutarea păcii pe gură. De altfel ediţiile slave ale Liturghierului menţionează până prin secolul al XVII-lea că sărutarea păcii se dă pe gură. Treptat s-a generalizat însă practica sărutării pe umeri, aşa cum am văzut că se proceda la sfârşitul secolului al XI-lea în Postul Mare

https://www.dervent....index-D-38.html

"sarutul pacii" era acesta:

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/PZGpooeMsLc?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by Dude_2nd, 21 July 2018 - 17:17.

 mario_bril, on 20 octombrie 2014 - 21:21, said:

Aici la noi vin preoţi de pe la multe parohii din diferite părţi ale ţării noastre şi se plâng de greutăţile pe care le fac unii din cei ce-şi zic „ostaşi ai Domnului”, deoarece – spun preoţii –, unii din „ostaşii Domnului” au trecut la sectari; alţii se adună singuri fără voia şi ştirea preoţilor din parohia respectivă; alţii defaimă cântările Bisericii şi zic că sunt greceşti şi vechi şi de aceea nu mai sunt bune azi, şi că numai cântările de la „Oastea Domnului” sunt bune. Alţii, din aşa-zişii „ostaşi ai Domnului”, vin în biserică dar nu fac semnul Sfintei Cruci, nu vor să ia sfânta anaforă, nu vor să se închine şi să sărute sfintele icoane şi alte multe abateri pe care nu le mai spun aici.
Din aceste plângeri ale multor preoţi, vedem că mulţi din cei ce se socotesc că fac parte din „Oastea Domnului” se opun Bisericii Ortodoxe şi credinţei strămoşeşti a poporului nostru românesc, pe care noi am păstrat-o de la întemeierea Bisericii şi a neamului nostru. Noi nu trebuie să închidem ochii faţă de aceste abateri ale acelora care le place să se cheme „ostaşi ai Domnului”. Noi, cu credinţa noastră ortodoxă, pe care au păstrat-o din veac strămoşii noştri în frunte cu voievozii lor, am biruit toate necazurile şi furtunile vremurilor grele prin care a trecut neamul nostru şi de aceea trebuie să ţinem cu sfinţenie la dreapta noastră credinţă cea de totdeauna.
De aceea rugăm stăruitor pe fraţii noştri preoţi, care au în parohiile lor „ostaşi ai Domnului” să se ocupe cât mai de aproape de ei şi să-i înveţe, când vin la biserică, rânduiala, dogmele, Liturghia şi toată Sfânta Tradiţie apostolică şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Numai aşa vor putea să-i facă pe ei adevăraţi ostaşi ai Domnului şi să-i aibă ca pe nişte adevăraţi creştini şi ajutători în misiunea lor preoţească.