Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Incalzire in pardoseala etapizata

Suprataxa card energie?!

Cum era nivelul de trai cam din a...

probleme cu ochelarii
 Impozite pe proprietati de anul v...

teava rezistenta panou apa calda

Acces in Curte din Drum National

Sub mobila de bucatarie si sub fr...
 Rezultat RMN

Numar circuite IPAT si prindere t...

Pareri brgimportchina.ro - teapa ...

Lucruri inaintea vremurilor lor
 Discuții despre TVR Sport HD.

Cost abonament clinica privata

Tremura toata, dar nu de la ro...

Renault Android
 

Bali

- - - - -
  • Please log in to reply
25 replies to this topic

#19
YveCAMY

YveCAMY

    New Member

  • Grup: Members
  • Posts: 11
  • Înscris: 03.09.2014
@ adisz
de ce iti pierzi timpul aici daca oricum zici ca sunt doar povesti? nu te obliga nimeni sa ramai la topic-ul asta...

#20
adisz

adisz

    Targu Mures

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 23,904
  • Înscris: 07.11.2006
Pentru ca imi plac povestile.Posted Image

View PostNazmi, on 03 septembrie 2014 - 20:23, said:


De ce spui asta?

Sau asa, din rautate si invidie?

Pana la proba contrarie, poate fi asa.

Eu ii raspunsesem lui bucifon,daca ai urmarit atenta evolutia comentariilor.De altfel este o regula a forumului ca sa nu se faca "citare" in aceste cazuri,ci sa se raspunda direct.

#21
Sorin Nedelcu

Sorin Nedelcu

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 638
  • Înscris: 15.10.2006
Era cineva care spunea ca vrea sa se retraga la pensie acolo. Bali e intradevar spectaculoasa dinspre Ubud incolo dar e departe de povestile cu paradisul pierdut si regasit. Plajele nu sunt exotice mult mai frumoasa este plaja din Singapore desi se vede ca e mana omului acolo. Mergeti si vedeti si apoi sa va faceti idei. Pentru retragere la pensionare e mult mai ok Tenerife.

#22
brixie

brixie

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 189
  • Înscris: 09.07.2011

View PostSorin Nedelcu, on 10 septembrie 2014 - 11:15, said:

Era cineva care spunea ca vrea sa se retraga la pensie acolo. Bali e intradevar spectaculoasa dinspre Ubud incolo dar e departe de povestile cu paradisul pierdut si regasit. Plajele nu sunt exotice mult mai frumoasa este plaja din Singapore desi se vede ca e mana omului acolo. Mergeti si vedeti si apoi sa va faceti idei. Pentru retragere la pensionare e mult mai ok Tenerife.

Dar poate nu-i place omului in Singapore sau Tenerife. Ce te face sa crezi ca toata lumea viseaza la plaje paradisiace?! Posted Image
Nu mai stiu daca am scris si pe forum, dar eu sunt unul dintre oamenii care ar vrea sa se retraga cel putin la pensie in Bali. Si nu, nu-mi place sa stau la plaja. Crezi c-ai putea sa respecti parerile si alegerile altora care nu au aceleasi gusturi ca ale tale?
In alta ordine de idei, in urma citirii acestui topic am ajuns la concluzia ca invidia e boala grea...

Topicul asta ar trebui inchis, ca nu-i vad rostul. Exista deja un topic in care e inclusa insula Bali si care chiar contine informatii folositoare, nu doar caterinca si ironii.

#23
raulbaldean

raulbaldean

    New Member

  • Grup: Members
  • Posts: 6
  • Înscris: 26.03.2007
Am pus cap la cap un Top 10 Gratis in Bali. La sfarsit gasiti si hartile detaliate ale Indoneziei: http://www.plecatide...gratis-in-bali/
In postarile anterioare sunt fel de fel de informatii depsre Bali, Jawa, Lombok, Sumatra (din Indonezia) si Kuala Lumpur (Malaezia)

#24
fuscobal

fuscobal

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 531
  • Înscris: 29.12.2004
Salutare,

Revin dupa un sejur de 12 zile in Bali (9 zile intregi acolo, restul fiind drumul) cu un review ce sper sa ajute pe cei ce doresc sa viziteze aceasta minunata insula in viitor. Am fost 2 cupluri in acest concediu. In primul rand, multumiri colegului forumist mitza63 pentru recomandarea unui ghid local (Made Sukanta) care ne-a scutit de mult timp pierdut prin traficul infernal de acolo. Made ne-a fost alaturi in 7 din cele 9 zile petrecute acolo, timp in care a stat dupa noi de dimineata pana seara, explicandu-ne cu foarte multa rabdare tot ce vroiam sa stim. Inainte de plecarea din Romania, am facut o lista cu obiective de vizitat pe care le-am trimis pe mail spre consultare si lui Made. De asemenea, am incarcat obiectivele in aplicatia free offline maps.me care ne-a fost de folos acolo.

1) Perioada sejur > 9-20 aug.

2) Zborul a avut 2 escale (Viena si Taipei la dus, Taipei si Frankfurt la intors). Zborurile lungi intre Viena/Frankfurt si Taipei s-au facut in 12-13 ore iar Taipei - Denpasar in 5 ore. Cele 2 zboruri au fost cu China Airlines, o companie de nivel mediu. N-am prea dormit in avion dar ne-am uitat la filme cat cuprinde, avand fiecare monitorul lui !

3) Cazare > Grand Nikko in sudul insulei (zona Nusa Dua). Un hotel de 5 stele destul de mare si al carui rating ar fi mai aproape de 4 stele din punctul meu de vedere. Exceleaza prin gradinile spectaculoase vizibile de pe pasarelele ce conecteaza zona de receptie/lobby cu corpurile in care se afla camerele. Camerele sunt mari cu TV modern si peste 60 canale (multe internationale). Fiecare camera are un balcon generos si o baie destul de mare dotata cu dus foarte mare (1.2x1.2m) + cada + WC cu functie de bideu. Mobilierul este din lemn masiv si foarte robust. As fi apreciat o atentie mai mare la detalii si o mentenanta mai buna a mobilei, parchetului si grilelor de ventilatie din plafon dar serviciul de curatenie in camera era impecabil. Am apreciat faptul ca hotelul ofera apa plata in cantitati nelimitate. Pe masa erau in permanenta 4 sticle de apa plata care erau inlocuite zilnic daca se consumau (doar ce era in minibar se platea, ca oriunde in alta parte). Piscinele sunt foarte curate si variate dar nu mi-a placut faptul ca niciuna nu are peste 1.4m. Hotelul are de asemenea facilitati de spa, sala de forta/gimnastica si multe restaurante a la carte sau tip bufet. Nu am servit masa decat de 2-3 ori in hotel, preturile fiind de 2-3 ori mai mari decat in oras. Micul dejun a fost decent, de o varietate medie. Am apreciat foarte mult sucurile cu adevarat naturale din fructe locale !

4) Planul concediului >

  - Ziua 1 > relaxare la hotel cu servirea mesei in Bali Collection (free shuttle bus din ora in ora de la hotel la complexul de shopping si restaurante mentionat). In aceasta zi am facut si planul pentru restul zilelor impreuna cu ghidul
  - Ziua 2 > Finn's private beach club + blue point beach (doar in trecere si poze) + Uluwatu temple la asfintit. Finn nu era pe lista dar a fost recomandarea ghidului pentru o zona spectaculoasa de care noi nu stiam. Finn este un club privat situat in partea sudica a insulei, cu taxa de intrare, ce are spatii de cazare, restaurant si piscina in partea superioara iar accesul catre plaja se face cu un funicular (diferenta de nivel este de vreo 100m iar plaja se vede in toata splendoarea ei din piscina de sus. Pe plaja era un alt restaurant la care se putea servi masa. Taxa de intrare a fost 250.000IDR (18$) si avea inclusa masa sau bauturile in limita a 150.000IDR (ce depasea se platea suplimentar). Am servit aici niste burgeri de vita foarte buni. Plaja era bunicica dar nu senzationala iar in apa se putea inota destul de putin datorita curentilor foarte puternici (cu greu reuseam sa fac snorkeling aici, chiar si cu labe de scufundare foarte performante). Blue point beach, plaja de pe lista noastra de obiective, este foarte frumoasa dar extrem de aglomerata, motiv pentru care, dupa Finn, ne-am multumit doar cu ceva poze. Uluwatu este un templu celebru cu o pozitie foarte pitoreasca, cocotat pe o stanca enorma si cu vedere asupra marii. Am ramas acolo si pentru dansul traditional de la apusul de soare (se polateste separat). Acest dans este interesant dar trebuie sa le cunosti cultura destul de bine pentru a intelege ceva din el. Din pacate, amfiteatrul in care se desfasoara este neincapator pentru numarul mare de turisti (aici e vina indonezienilor care dau mai multe bilete decat numarul de locuri), motiv pentru care multi stateau pe jos sau se plimbau continuu pe langa protagonistii spectacolului.
  - Ziua 3 > Ubud, Zoo garden, Saraswati temple, masa de pranz la o terasa din zona cu panorama asupra campurilor de orez. Am renuntat la Monkey forest pentru ca mergeam oricum la Zoo dar am intrat vreo 15 minute la micutul dar foarte frumosul templu Saraswati. Gradina zoologica este destul de micuta dar de neratat dupa mine, fiind destul de diferita de cele din Europa. In afara speciilor de animale diferite de ce intalnesti pe la noi, vegetatia este foarte salbatica si frumoasa. Terasa unde am servit masa de pranz era un bufet "all you can eat for 100.000IDR" si te bucurai de panorama nesfarsitelor orezarii
  - Ziua 4 > Trekking pe vulcanul Batur pentru a prinde rasaritul de soare, piscine cu izvoare termale fierbinti si templul Besakih. Calatoria a inceput la ora 2.00AM cu drumul de 2 ore pana acolo iar urcarea efectiva a durat cam 1.5 ore. Am asistat la rasaritul de soare pe varful vulcanului si ne-am putut incalzi cu aburul fierbinte ce iesea printre crapaturile din stanci (vulcanul este activ). La intoarcere ne-am oprit la izvoarele minerale de la baza muntelui pentru o baie calda binevenita dupa frigul de pe munte (la orele 5 dimineata este destul de racoare la altitudine mare). A urmat vizita la cel mai mare templu din Bali unde am petrecut cam 2 ore.
  - Ziua 5 > Templul Tanah Lot, Butterfly park, masa de pranz la terasa cu panorama asupra orezariilor Jatiluwih. Tanah lot este un templu foarte frumos pe malul oceanului, la care se ajunge mergand pe niste stanci ce pot fi acoperite de apa (in functie de momentul zilei, la flux sau reflux). Butterfly park este o mica gradina rupta din rai cu fluturi extrem de colorati, unii dintre ei fiind foarte mari (20cm) si prietenosi (Se asezau singuri pe tine si "stateau" la poze). Orezariile din Jatiluwih au foat dupa mine cele mai frumoase din ce am vazut )peste cel din Ubud, desi nu atat de cunoscute). Aici, pentru o mica taxa, poti merge printre terasele de orez in cautarea pozei perfecte. O plimbare de jumatate de ora acolo este senzationala. Un obiectiv de neratat dupa mine !  
  - Ziua 6 > Gradina botanica si Templul Danu Bratan, cascada Sekumpul. Gradina botanica este mai mult un parc cu cateva sere de cactusi si orhidee sau zone de arbusti rari aruncate prin padure (se pot rata daca nu este atent). Zona este de asemenea extrem de bogata in vegetatie de tot soiul si are desigur si un templu. Templul Bratan este si el foarte pitoresc, situat pe malul lacului. Cascada Sekumpul este putin mai spre nord si cere o plimbare de vreo 10minute prin padure
  - Ziua 7 > Plaja Bloo Lagoon, Tirtagangga water palace si plaja Amed. Dimineata am mers la Bloo Lagoon, o mica plaja in sudul laturii estice a insulei. Plaja in sine nu e cinestie ce (nici prea intretinuta nu e) dar am putut face snorkeling destul de binisor, zona fiind o mica laguna ferita de valurile puternice. Tirtagannga este un water palace (greu de spus cum s-ar chema in romana). Practic este tot un soi de templu cu niste gradini in centrul carora se afla niste piscine cu pesti si statuete + pietre rotunde in sectiune pe care se poate pasi in interiorul acestor piscine. Un obiectiv de o frumusete rara si de neratat. Amed beach este o plaja in partea estica, cu pietris gri si cu restaurante foarte ieftine (aici am mancat cel mai ieftin dar la fel de bine ca in alte parti). Snorkelingul a fost decent dar era mai bun daca nimeream acolo dimineata cand unghiul razelor solare era mai bun pentru peisajul subacvatic
  - Ziua 8 > relaxare hotel (trebuia sa fie ultima dar nu am mai reusit sa rezervam pentru excursia pe insula Lembongan)
  - Ziua 9 > Lembongan cruise a fost o plimbare cu vaporasul pana pe insula vecina Lembongan, unde plajele si apa sunt mult mai frumoase decat pe insula mama. Acest trip a presupus o plimbare de 1h si ceva cu vaporasul in conditii destul de bune si spre incantarea mea, in compania unei formatii ce canta muzica live (am fost foarte uimit de cei 4 baieti ce au reusit sa-mi cante la cerere live piese grele de la Dire Straits, Simon & Garfunkel sau Led Zeppelin. Culmea e ca nu aveau nimic in backup si cantau live 100% cu improvizatie foarte buna pe chitara). Pe insula, am stat intr-un "club" de-al lor de unde se puteau face cateva activitati si era inclus pranzul BBQ. Am ales un minitrip pe o platforma in larg pentru snorkeling si un alt minitrip cu coral-viewer (barca cu fund de sticla). As mai fi facut si parasailing sau sea walker dar nu am avut timp. Excursia a costat 105$ si ar fi fost mai reusita daca ne intorceam in port la 18.00 in loc de 16.30

5) Clima > extrem de constanta, cu 28-29 grade ziua si 24-25 grade noaptea. Umiditatea era cam la 80% ! Temperaturile sunt absolut suportabile, chiar si cu umiditatea mare dar atentie la arsuri. Briza oceanului de pacaleste si nu realizezi cand te arzi (abia daca prinzi o zi fara vant realizezi ce inseamna soarele in preajma ecuatorului). Asadar, nu uitati de creme cu factor mare de protectie in primele zile (minim 30-50). Incercati sa veniti cu creme de acasa pentru ca acolo sunt foarte scumpe (ziceau asta si australienii care au un nivel de trai "bunicel" pe langa noi)

6) Traficul > INFERNAL. Nu am crezut ca o sa vad vreodata ceva mult mai rau ca la noi dupa ce faceam comparatia cu tarile Europei de vest. La ei se circula pe partea stanga (volan pe dreapta) si nu se respecta mai nimic. In principiu, se trece pe rosu la semafoare, se depaseste pe unde se apuca (am vazut 5 masini in paralel pe 2 benzi !!!), se ataca giratoriul si prin stanga, si prin dreapta, se pun avarii cand o iei inainte (!?!)...Vitezele sunt totusi destul de mici (nu am vazut mai mult de 90km/h iar media cred ca nu sare de 30km/h) si probabil de aia nu prea sunt accidente. Ciudat era ca desi se bagau unii in fata altora cu o nesimtire iesita din comun, nu se enerva nimeni si auzeai doar ici si colo cate un claxon scurt. Nu recomand sub nici o forma inchirierea unei masini ci ghid personal. Al nostru ghid avea o masina Suzuki cu 7 locuri (2 se rabatau pentru a face loc bagajelor) si cunostea perfect toate chichitele insulei. Stia unde sunt blocajele si la ce ora, stia ce drumuri sunt inchise in nu stiu care zi din cauza ca sarbatorea localnicii cate ceva...Masinile sunt in proportie de 99% japoneze (Toyota, Suzuki, Honda, Daihatsu...) si doar izolat am vazut cate o europeana. Masinile de tipul celei pe care o avea ghidul nostru erau cam cele mai uzuale, semn ca mai toti turistii apelau la ghid particular. Cei cu tururi organizate de operatorii mari in autocare, se miscau mult mai greu decat noi.

7) Cultura si civilizatia > Un contrast foarte mare pentru mine intre respectul pentru religie (fiecare casa avea mini-templul ei si se rugau foarte mult la zei) si lipsa totala de civilizatie de pe strazi (spiritul civic lipsea cu desavarsire)

8) Cursul de schimb > Cel mai prost curs de schimb este desigur in aeroport asa ca evitati pe cat posibil. Acolo se prefera banii cash, in multe locuri nu au P.O.S. asa ca luati dolari cash si schimbati acolo la casele de schimb pe masura ce folositi. Se poate plati si in dolari dar restul este in rupii si la un curs mult mai prost. Al doilea cel mai prost curs este la hotel (1$ = 12.600-12.700IDR). In Bali Collection, cursul este mai bun decat la hotel dar cel mai bun este cel de pe marginea drumului unde gasiti sute de money changer (1$ = 13.600-13.800IDR). Nu se cere act de identitate la schimb. Atentie > cursul este variabil in functie de dimensiunea bancnotei. Cel mai bun curs (cel pus de mine) este vaabil pentru bancnote de 50 si 100$. Pentru bancnotele de 10 sau 20$, cursul este mai prost, asa ca luati bancnote mari. La euro, cursul nu variaza ca la dolar in functie de bancnota !

9) Mesele in oras > Am facut o socoteala si media per masa (pranz sau seara) a fost de 300.000IDR(21.7$)/cuplu cu un minim de 180.000 si un maxim de vreo 500.000 . Suma este considerabil mai mare decat ce auzisem pe aici (3-5$/persoana/masa) dar nici nu am intrat sa mananc in toate maghernitele ci am mers pe mana ghidului care cu siguranta avea si el combinatiile lui (presupun ca la 4 persoane cat eram noi, el lua masa gratis). Berea este de import sau locala. Cea locala este doar de 2 feluri (Bintang si Bali Hai). Bintang este decenta, Bali Hai sub orice critica. Exista si Bintang radler care semana mai mult cu o socata si era bunicica. Dulciurile de prin magazine sunt ciudate si slabute, la capatul opus fiind ciocolata naturala preparata de ei traditional (pentru cei ce sunt obisnuiti cu ciocolata din comert, cea naturala va parea putin seaca pentru ca nu are zahar adaugat). De asemenea, cafeaua procesata de pisica locala Luwak (cea care prin europa se vinde cu sute de euro/kg) este foarte buna si destul de ieftina acolo. La preturi mici fata de tara noastra se pot lua betisoare de vanilie, scortisoara, ceaiuri naturale din diverse plante sau fructe rare. Fructele care mi-au placut cel mai mult au fost passion fruit (se gaseste si pe la noi dar gustul celor culese proaspat acolo este incomparabil), snake fruit sau dragon fruit (asta seamana putin cu ananasul la exterior, este roz si la gust seamana cu sfecla dar e acrisor). Mancarurile locale sunt mai toate bazate pe orez sau noodles, seafruits si sunt picante. Pentru mine, care mananc foarte picant, a fost o incantare. Pentru cei ce nu mananca picant, atentie ce specificati cand dati comanda. Ei percep picantul altfel decat noi !

10) Concluzii. Pentru cei ce isi permit (financiar sau au timp la dispozitie) as recomanda 14-21 zile intrucat sunt destule obiective pe care le-am ratat din lipsa de timp. Personal, cel mai mult m-au impresionat vegetatia, templele si interactiunea cu animalele din parcuri (fluturi, reptile, pasari pe care ti le puneau pe brate pentru poze). La partea opusa au fost traficul si drumurile + plajele slabute ( de astea citisem ca nu-s cine stie ce). In afara de Lembongan, daca aveti timp, mergeti si pe Menjangan (este in partea de nord-vest) pentru snorkeling !

Sigur mai sunt multe de spus dar imi scapa acum. Imi puteti pune intrebari aici sau pe PM daca vreti sa mergeti si aveti neclaritati !

#25
aleksssa

aleksssa

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 79
  • Înscris: 03.09.2012
Buna

As vrea sa ajung si eu la vara si as avea cateva nelamuriti. Ai fost plecat prin agentie sau ati luat bilete pe cont propriu de avion? Cum este mai rentabil? Daca ati luat bilete, cat v-a ajuns si cam cu cat timp inainte ati luat? Ce buget ar trebui sa am pentru 14 zile ? Multumesc

#26
blue_c

blue_c

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 235
  • Înscris: 31.10.2008
De regula mai convenabil este sa-ti organizezi tu calatoria, vezi ca are Qatarul oferta (bilet avion) si pt Bali.

Anunturi

Bun venit pe Forumul Softpedia!

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate