Anii '90

Hmm, interesant. O reclamă la "Dancall", televiziune prin cablu, program tv (credeam că Tele 7ABC dădea acel top VIVA în week-end) şi fireşte mania angajatorilor cu a avea experienţă - păi dacă nu angajează nimeni fără experienţă de unde experienţă în pana mea?!!

Greu de spus ce beri se consumau cel mai mult. Cred că de fapt nimeni nu știa, nici guvernul, nici actorii: piața era probabil semi-fiscalizată, vreo asociație de producători sau importatori nu exista, poate se făceau ceva estimări.
În București, începînd cu 93, că atunci am început să beau bere, se găseau mărci fabricate local: Gambrinus, București, Herăstrău, Cișmigiu, Fulger, Rahova. Toate astea la sticlă. Gambrinus în general se bea la sticlă de 1 l (nici nu știu dacă se găsea la 0,5), celelalte la 0,5. Sticlele erau din alea ordinare, de ulei. Prin bere mai găseai diverse depuneri, iar termenul de valabilitate era mic, pentru că nu erau pasteurizate, deci de regulă berea era proaspătă. La halbă cred că berea cea mai consumată era Gambrinus sau Rahova, dar de fapt habar n-am, puține cîrciumi afișau marca. Berării „serioase”, care aveau bere la halbă, în centru, erau Turist (în Romană), Patria (lîngă cinema Patria) și una la parterul blocului turn de la Sala Palatului. Pe astea le frecventam eu, care am făcut liceul în zonă, în orele de chiul, sau cînd ieșeam în oraș la film. Mai erau terase obscure (așa ne păreau nouă), unde nu aveam curaj să intru, cum ar fi Năvodari, vizavi de biserica Sf. Gheorghe (mai exact fix peste drum de fostul magazin Cabana, în spatele unor clădiri, doar intrarea era din bulevard, mai e și acum acolo o poartă de tablă), Panciu (pe Șerban Vodă, în miezul țigăniei), Blanduziei sau unele pe Lipscani, unde erau maidanele alea (acu s-a construit ceva acolo). Un amănunt interesant vizavi de cîrciumi este faptul că erau crîșme în facultăți, se fuma, se bea vodcă, bere. Cele mai frecventate erau Arhitectură și Litere. Exact așa le ziceam. Ca liceeni, mai dădeam cu nasul pe acolo, ni se părea o atmosferă intelectuală.
Revin la bere. În alte orașe nu prea știu cum stătea treaba. Doar la mare știu că o bere locală era Mamaia. La o terasă din Eforie Sud, în 1993, era cam 150 lei o sticlă de Mamaia și 100 lei o halbă de bere „Furtun”! Așa scria în meniu, fără mișto! Adică bere la presiune, la butoi. Barmanul scotea un furtun de sub tejghea, prevăzut cu un robinet gen trăgaci, și umplea halba. La fel în alte orașe, se bea berea locală, și erau legende cum că Silva Reghin, Solca și Azuga sînt cele mai bune. Aveam colegi mai excentrici, care se duceau cu trenul la Azuga special să bea bere proaspătă la halbă la poarta fabricii.
La capitolul import, treaba nu era centralizată. Importa cine vroia, ce vroia. Așa că găseai bere în funcție de magazin sau terasă, în funcție de preferințele de aprovizionare ale patronului. Cele mai prezente erau Kaiser (din Austria), DAB (Germania) și Dreher (Ungaria). La cutie se găsea Ottakringer Gold Fassl. Găseai la unele magazine și Miller (adusă cred direct din America) și am găsit și Foster's, australiană. La Hotel Furnica din Sinaia am băut Budweiser / Budejovice originală, cehească, din sticle și cu etichete ca la noi, tip comunist (o etichetă care se dezlipea de pe sticla udă adusă de la gheață). Iar la o ediție a turneului de tenis de la Cotroceni am băut Pilsner Urquell. Prima bere mai amăruie pe care am băut-o. Dar asta cred că era deja prin 95, și am sărit niște etape.
Înapoi în 93 - 94. La Oradea, în 94, am băut Kaiser și Schwechater pe care scria că sînt îmbuteliate la SC Perami Oradea. Deci deja se contura un soi de industrie modernă a berii la noi. Am impresia că ăia îmbuteliau și Kaiser brună și Steffl.
Cred că tot prin 1994 au apărut și la noi primele branduri cu aparență occidentală. Prima a fost Hopfen Koenig (Baia Mare), a doua Bergenbier (Blaj). Nenică, arătau altfel! Și alte branduri clasice românești s-au cosmetizat: Trei Stejari de la Sibiu a început să aibă etichete mișto desenate, sigla pe capac și chiar nume nemțesc: Drei Eichen. A apărut Timișoreana, care își făcea reclamă, sau așa umbla vorba, că e prima bere pasteurizată. Nu știu dacă așa o fi fost, cert e că habar n-aveam ce însemna asta așa că m-am ferit de ea, crezînd că e ceva chimic, și ferit am rămas pînă în ziua de azi. Alții o beau fix din acest considerent, luînd-o ca pe o calitate „gustativă”. Bere Mureș (actualul Neumarkt) a scos prima bere românească la cutie, ne-am grăbit să bem și din aia, iarăși, o vedeam ca pe un motiv în sine să alegem berea respectivă. Se dezvoltau fabricile locale, ăia mai expansivi se duceau și prin alte orașe (Ursus avea fabrici și la Pitești și Buzău), iar prin crîșmele din Cluj ghiceai cine e bucureștean după faptul că era singurul care comanda Bergenbier, cînd toată lumea bea Ursus. Bergenbier era văzută drept berea Bucureștiului. Și pe trenul de Constanța aveau tot Bergenbier sau Hopfen, odată am răbdat de sete de la Constanța la Medgidia, unde lăsase șeful de la vagonul bar o ladă de Bergenbier în fîntînă, la rece. Dar de la Medgidia la București am băut bere rece, cum se cuvine. Apropo de asta, nu erai mereu sigur că patronii de terase răcesc calumea berea, de zgîrciți ce erau, și nu o dată am băut bere caldă. Dacă pînă prin 2000 unii își făceau reclamă (inclusiv la mare!) că „la noi toate băuturile sînt reci!”. Bine, e și fobia românului de făcut roșu în gît, am întîlnit persoane care cer bere la halbă „puțin mai caldă”!
Fabricile locale de regulă aveau 2 sortimente de bere: unul mai ieftin și mai prost, altul mai puțin prost și mai scump. Glumesc, de fapt nu mai știu care erau diferențele. Fie aveau același nume, dar cu altă etichetă (Ursus verde, respectiv roșu, Craiova verde / roșie - azi Golden Brau etc.), fie nume diferite (la Reghin se făcea Regun și Silva, la Rm. Vîlcea se făcea Hercules și Alutus, la M. Ciuc - Harghita și Ciuc, la Brașov Aurora și Ciucaș - de astea nu sînt sigur că au fost contemporane). Făceau și la butoi, pentru cîrciumi, și începuseră să le și branduiască. În 95, lîngă liceu, beam Craiova la halbă, la o dugheană cu 5 mese. La Sighișoara, în 97, la festival, am băut peste tot Ciuc la halbă, asta era berea Ardealului la momentul respectiv.
Printre primii străini bine înfipți aici cu bere au fost Efes. Fabrică la Ploiești, pub tematic în București, în Romană (fosta Grădinița, actualul McDonald's, a fost prin 94 - 96 Efes Pub, cu berărie la parter și biliard la etaj, unde aveau și masă de snooker, noi habar n-aveam ce e aia; cîrciuma era destul de scumpă, mergeam rar acolo la o bere sau cafea).
Tot printre primele mărci străine prezente aici a fost Stella Artois. În 97 sigur se găsea în multe magazine. Importată organizat, de firma mamă (cred că ăia cu Bergenbier), nu de diverși afaceriști, ca în 92 - 93.
Tot în anii ăia, berea considerată cea mai bună era Heineken. Era scumpă, o beam rar, dar toți eram convinși că olandezii fac cea mai bună bere. Eu fusesem la Amsterdam și mă făleam că știu și de Amstel și Grolsch, care de fapt asta din urmă e cea mai cea, dar e raritate frate, nu se găsește peste tot. Și Tuborg era considerată cea mai bună bere.
Pînă prin 98 se bea bere și se fuma și prin foste cofetării, cum ar fi Cassata din Romană, singura modalitate ca aceste localuri care ocupau destul spațiu, să supraviețuiască. Vindeau bere dar aveau și tejgheaua cu amandine și eclere. Cam pe atunci au murit, în spațiile lor s-au deschis alte crîșme sau magazine.
Un succes mare a avut și o berărie mică, cu desfacere pe loc, după model nemțesc: Becker Bräu, în localul fabricii Rahova / Bragadiru. De fapt, patronul a reinventat berea Rahova și o vindea cu sutele de halbe, că era coadă mereu la intrare, într-un decor nemțesc, cu fanfară, concerte, cîrnați și voie-bună. Cred că s-a deschis prin 98. Cred că patronul e cel care inițial îmbutelia acolo niște mărci demult apuse de sucuri: Skip și Sport Activ (sponsorii marilor festivaluri de rock din perioada 92 - 96). Omul a adus aici modul de servire „la metru”, de care auzisem și eu la Amsterdam.
Prin discoteci se bea Corona și Heineken. Discotecile erau prin definiție localuri scumpe, chiar dacă arătau ca naiba și erau înghesuite.
Apoi a început era corporațiilor, au cumpărat tot, au ucis micile fabrici locale, nu mai contează decît brandul, marca. Se fac 7 beri, toate în aceeași fabrică din Militari, București. Se promovează ce merge, ce nu merge se scoate de pe piață. La un moment dat Gosser era bere premium, acu nici nu mai găsești.
În ultimii ani însă s-au creat condițiile să poată supraviețui și la noi și mici mărci „artizanale”, fabrici de mic volum, tradiționale, vezi Terapia sau Zăganu, dar și reversul medaliei, beri bune, mărci create și promovate direct de distribuitor, ca Nenea Iancu. Am auzit că și fabrica de la Reghin e posibil să fie salvată de niște investitori patrioți locali, deci ne așteaptă vremuri bune. Să sperăm că vom scăpa de „standardizarea” asta, care la mine a avut, în domeniul tutunului, efecte benefice: m-am lăsat de fumat pentru că nu îmi mai plăcea nimic din ce găseam pe piață. Toate făcute la noi și toate în producție de masă.