Cele mai bune 17 filme romanesti dupa Revolutie!

Traim unde traim, asta ne este "ritmul", asta ne este filosofia de viata si n-o putem nega sau ascunde (vorba lui Raymond Poincaré, care a pledat pe meleagurile astea in urma cu peste un secol: "suntem la portile Orientului, totul este luat usor pe aici"). Acest haz de necaz atavic, care ii supara atat de mult pe cei care ar dori "sa facem filme frumoase", e tocmai liantul care ne trebuie in cinematografie (si nu numai) pentru a iesi din anonimat. Nu filmele "jegoase" - foarte premiate, dealtfel - ne fac de ras in lume, ci tocmai faptul ca ne dam arama pe fata oriunde am merge; si nu e cazul sa pozam in campioni ai moralitatii sub nicio forma (cu atat mai putin in arta), vom fi contrazisi mereu de realitatile sociale si politice... exact ca in fabula cu cioara si privighetoarea: ne putem vopsi si deghiza oricum dorim, dar cand trebuie sa deschidem pliscul... dezastru!

De remarcat ca si marii nostri actori s-au simtit ca pestele in apa in acest registru: Dinica, Caragiu, Papaiani, Moraru si multi altii, au avut interpretari de exceptie in roluri care exploatau aceste "tare" nationale.

Altfel, imi pare extrem de rau ca am ratat like-ul tau... acum trebuie sa ma duc pe "Fun" si sa pun pe acolo 2-3 poze amuzante pentru a recupera.  

Respect!... problema cu sintagma "filme frumoase" este tocmai ca eu unul nu consider ca am fi in stare sa facem asa ceva...este mai usor genu' cu lenjeria de chivute la vedere, este picant, aparent si interesant pentru lumea "civilizata",  insa nimic altceva decat o abordare facila a filonului cotidian, cu aspiratii de cine-verite ratate.
E undeva similar cu Dogma'95, ori esti fun ori iti repugna....stii, chestia cu gustu'...

O sa facem si filme "frumoase" peste 20-30 de ani. Deocamdata, noi suntem obligati sa descoperim neo realismul pe care restul Europei l-a abordat incepand cu anii '40 si care romanilor le-a fost negat timp de jumatate de secol de catre comunisti. In aceasta perioada, orice curent cinematografic era practic mort si s-a produs (si s-a adus de la rusi) doar o gretoasa maculatura ideologica, fara valoare. N-am inventat noi arta "expunerii uratului", doar ne reconectam la ea cu o intarziere de cateva decenii... e o etapa ce trebuie parcursa de orice scoala de cinematografie care se respecta. Anii de vid cultural + viziunea rece a regizorilor din noul val asupra vietii au dus la aceasta scindare a publicului romanesc: pe de o parte avem oamenii (in special tineri) care apreciaza filmele de dupa '89 pentru motivele expuse mai sus si pentru ca se regasesc in realitatile de zi cu zi, iar de celalta parte sunt cei mai in varsta, hraniti toata viata cu filme usoare, fara injuraturi, fara conflicte, fara idei... filme cu efect anesteziant asupra creierului, niste lesturi salvate doar de marii actori ai epocii de aur.