Filme, actori, regizori importanți... care vă calcă pe nervi

E vorba de acele filme, regizori „overrated”, despre care lumea vorbeşte de bine dar nu ştii de ce (sau ştii, dar nu eşti de acord). De exemplu, mie cel mai „overrated” (ca să nu zic prost) film mi s-a părut „Natural Born Killers”, de „marele” Oliver Stone. Putem vorbi de ce e „mare” (deşi a făcut şi filme bune, de exemplu „Wall Street” în comparaţie cu tîmpenia de acum, „Wolf of Wall Street”).

În „Natural Born Killers” subiectul e aproape mistic: răul absolut. Unul şi una împuşcă în stînga şi-n dreapta just for the hell of it, în timp ce televiziunile stau cu ochii beliţi pe urmele lor, fără ca regizorul (sau scenaristul, mă rog, ăsta fiind Tarantino, n-are nevoie de explicaţii pentru ce face) să se chinuie vreun minut să explice cum au ajuns ăia să facă treburile astea. Bineînţeles, Stone aruncă vina pe televiziuni (e bine să ai pe cine da vina) sau pe traumele din copilărie (astea mai nou explică orice comportament deviant), băgîndu-le americanilor creduli (şi nu numai lor) în cap ideea că nu trebuie să-ţi baţi capul cu „de ce”, asta în timp ce există explicaţii mult mai prozaice (nu e nevoie să crezi în diavol sau în „aşa e el, ce să-i faci, sămînţă proastă”).

Orice om e capabil de lucruri extreme, totul e să-l pui în situaţia să nu aibă nimic de pierdut. Sînt o grămadă de filme (dar care nu-mi vin acuma în cap) care arată cum, din aproape în aproape, de la un lucru aparent nesemnificativ se ajunge la măcel general (ca idee, nu ca Tarantino sau Rodriguez). În cazul „serial killer”-ilor acel moment e prima crimă, moment din care, dacă omul ştie că nu mi scapă fără 20 de ani sau injecţia letală, nu mai are de ce să nu ia cîţi mai mulţi cu el.

D-aia poate ar fi cazul să se facă un film despre cum pedeapsa cu moartea poate aduce astfel de oameni în situaţia de a nu avea nimic de pierdut, şi cum, poate, unii ştiind că şi dacă iau pe viaţă mai au o şansă să trăiască, poate s-ar fi oprit la o singură crimă.

„Natural Born Killers” nu e filmul ăla.