Filme Românești Clasice

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/RQ7G2nvP2Dc?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/TYQMN0aHwgs?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Memorabile, rămase în istorie!

Ca sa nu repet cuvintele, citez

 Digix, on 18 februarie 2014 - 13:39, said:

si inlcuiesc fimul cu un altul, adica
http://filmehd.net/p...lme-online.html
Dar si cartea e superba..http://ro.wikipedia.org/wiki/Jocul_cu_moartea

Corect, "Prin Cenușa Imperiului" e filmul de referință al lui Dinică după părerea mea. O plăcere să îi vezi jocul actoricesc. Păcat că nu e și pe Youtube, că poate avea o calitate mai bună.

Dacă tot am vorbit de "Cenușa Imperiului", mi-am adus aminte de un alt film ce are drept actori principali pe Gheorghe Dinică și Gabriel Oseciuc: "Zidul".

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/cCwX6rCYP9M?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/SoNY9MeAFf0?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

S-a stins un vulcan

In memoriam Gheorghe Dinică

Mergea agale pe Calea Victoriei, cam prin zona magazinului "Gioconda", într-o seară din toamna lui 1975... Adolescentul de şaisprezece ani îşi ia inima-n dinţi şi-l interpelează:
- Domnul Dinică...
Se întoarce încet, puţin contrariat...
- Bună seara... Îmi puteţi da şi mie, vă rog, un autograf...?
Treptat, pe chipul umbrit, conturat în contre-jour de lumina vitrinei, apare acel inimitabil rânjet malefic cu colţurile gurii arcuite în jos, trăsnind a Lăscărică, Paraipan şi Stănică Raţiu - de data asta, în semn de refuz binevoitor, o dată cu un clătinat din cap:
- ...Nu te superi, da' nu dau autografe.
Aşa era Gheorghe Dinică - Gigi, pentru câţiva privilegiaţi - pe cât de imens ca actor, pe atât de opus oricăror vedetisme. Nu dădea autografe, nici interviuri, nu primea reporteri să-i răscolească universul casnic, nu se ducea la premiere ca să se urce pe scenă (decât cu rare excepţii, cum ar fi "Prin cenuşa imperiului", unde Andrei Blaier l-a rugat insistent, datorită ponderii avute pentru valoarea finală a filmului de către acel inegalabil Diplomatul). Uneori, seara, uşor abţiguit, mai pica prin casa câte unor prieteni, aducând cu sine lumină şi haz acid - cum îmi povestea un coleg de liceu, Călin Cristescu: tocmai rula un film american pe TVR1, şi Dinică se amuza: "Ia uite-i pe ăştia, îşi dau cu cacao pe faţă - nu ca noi, aici, care ne tăvălim prin noroi pe bune!"
...Sau, în microbuzul unei echipe de filmare, picotind pe locul din faţă. La un moment dat, o frână bruscă. Tresare nea Gigi: "Ce-i, mă, ce e?" "Nimic, maestre, am ferit un biciclist..." Nu trece mult, altă smucitură. "Asta ce-a ai fost, mă?" "Să iertaţi, tot un biciclist..." - la care Dinică: "Eh... ţară de biciclişti...!"

1983-84... "Ploşniţa" lui Maiakovski, în regia lui Horea Popescu, la Naţional. Dinică, într-un epocal Oleg Baian - umplea scena cu culoare, perfidie, umor biciuitor, o coregrafie măiestru-comică de să mori... Eram zeci de oameni pe scenă, în două tabloui (Piaţa şi Nunta) iar magnetismul lui ne electriza pe toţi. Alţi actori şi figuranţi, pe la arlechini şi prin buzunare, nu se mai dădeau duşi, sorbind din ochi grupul de monştri sacri din fruntea distribuţiei, cu Dinică în centru - şi asta, la fiecare reprezentaţie! O binecuvântre de la Dumnezeu a fost, acest dar nepreţuit - două stagiuni să am parte de un colţişor din scena stăpânită de Gheorghe Dinică.

Doi ani mai târziu, acelaşi Horea Popescu îşi ecranizează, aproximativ, propriul spectacol cu "Gaiţele" lui Kiriţescu, în "Cuibul de viespi". Eram asistent de regie, de-acum - şi din nou se pogorâse asupră-mi un privilegiu divin; mă ocupam de o distribuţie de-a dreptul olimpiană: Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin - şi, în celebrii Ianache şi Georges, micuţii titani Marin Moraru şi Gheorghe Dinică, două zvârlugi capabile să răspândească în jur efluvii divine cu şfichiuiri de geniu. I-aţi văzut cumva citind scrisorile lui Mircea Aldea către Wanda Serafim - mai exact: Dinică citind, Marinuş dându-i replica. Dacă nu, daţi-mi voie: n-aţi văzut nimic! O bijuterie comică, făurită pe scena Naţionalului şi transpusă cu acel prilej şi pe peliculă. Pur şi simplu, să te îmbolnăveşti de râs, fericire şi admiraţie - şi mai multe nu!

Moraru şi Dinică - ce cuplu! Ce incredibil au putut ridica textul filosofic al lui Diderot "Nepotul lui Rameau", în regia lui David Esrig! Compoziţia alunecoasă, vie, cu mii de sclipiri şi tot atâtea umbre a lui Dinică, făcea ca dialogul teoretic să devină captivant ca o mixtură de thriller şi comedie irezistibilă. Sau, tot în acea vreme, a anilor de aur de la Bulandra, "Umbra" lui Evgheni Schwartz - acelaşi cuplu de platină, în regia aceluiaşi Esrig. Şi tot David Esrig începuse pregătirile pentru «En attendant Godot», la vremea când a ales libertatea - aşa că peste câţiva ani, sub coordonarea lui Grigore Gonţa, cei doi nedespărţiţi prieteni şi mari actori au pus totuşi în scenă spectacolul, încercând să aplice notaţiile din caietul de regie rămas în posesia lor. Dincolo de unele soluţii discutabile de finalizare scenică, ne-au dăruit un Estragon şi un Vladimir cum poate nici chiar Beckett nu visase...

Ce avea Dinică, de era atât de mare? De unde-i venea...? Greu de răspuns, greu de definit - omul era pur şi simplu un avatar al desăvârşirii. Cele aproape o sută de filme (doar trei mai lipseau!) în care a apărut între 1964 şi 2010 (când aşteptam să-l vedem în Tillius, din "The Mouth of Truth", de Noah Kadner), s-au plasat în mod inevitabil pe întreaga scală valorică, de la zero la zece - însă chiar şi în cele mai slabe, Dinică rămânea Dinică. Oricât de fuşerit scenariul, oricât de ineptă regia, oricât de însăilată post-procesarea, nimic nu-l putea face să se compromită. Era una cu profesiunea şi arta dramatică. Pe întreaga sinusoidă astfel parcursă, strălucesc în continuare Bastus, Stănică Raţiu, Lăscărică, Călăreţu, Paraipan, Salamandră, Butnaru, Tăticu', Diplomatul, Ion, Nae Girimea, N.M. Sisescu, Georges, Magnificenţiu, Vasile Potop, Mache Puzderie, Căpălău, Nae Gheorghidiu, Pavel Puiuţ, Aurică Fieraru - şi atâţia alţii...

Se impusese ca "un negativ de profesie", cum îl eticheta la un moment dat un comentariu din revista Cinema. Perfidia lui Stănică, din "Felix şi Otilia" (Iulian Mihu, 1972) rămâne inegalabilă, cu mult chiar peste portretul sugerat de paginile lui Călinescu. Şeful de bandă Paraipan (personaj care s-ar fi vrut un "legionar", ceea ce nu era nicidecum, căci scenariul şi regia mistificau cu deliberare istoria, chiar şi la nivelul tipologiei şi al profilurilor psihologice), din "Un comisar acuză" (1974) şi "Revanşa" (1978), ale lui Sergiu Nicolaescu, contura un portret impecabil al răului absolut - deşi incomparabil mai nuanţat rămâne perversul Lăscărică, din "Cu mâinile curate" (1972). Şi totuşi, versatilul făuritor de personaje nu era niciodată maniheist, chiar şi cei mai nesuferiţi dintre ticăloşii lui emanau o aură de charismă şi farmec - mai cu seamă Tăticu' din "Ilustrate cu flori de câmp" (Andrei Blaier, 1974), Diplomatul din "Prin cenuşa imperiului" (tot Blaier, 1976), sau Nae Girimea, din "De ce trag clopotele, Mitică?" (Lucian Pintilie, 1981).

Faţă de acest şir aproape continuu de monştri, sclipesc cu atât mai cald şi duios cele câteva personaje "pozitive" care ilustrează disponibilitatea nelimitată a actorului - ca în "Tatăl risipitor" (Adrian Petringenaru, 1974), "Evadarea" (Ştefan Traian Roman, 1975), "Zidul" (Constantin Vaeni, 1975), "Explozia" (1973) şi "Cuibul salamandrelor" (1977 - ambele, de Mircea Drăgan), sau recentul "Weekend cu mama" (Stere Gulea, 2009).
Dincolo de ceea ce înseamnă "adevărul personajului" (întotdeauna simţit ireproşabil), Dinică îşi îmbogăţea fiecare creaţie cu o marcă inimitabilă a propriei sale personalităţi (Atenţie! Mulţi încercau să-i imite, cu simpatie şi deferenţă, rostirea şi timbrul vocal - dar... adevărul este că doar credeau că i le pot imita!). Avea un "ce" al lui, situat la zona instabilă dintre bun şi rău, dintre sinceritate şi făţărnicie, dintre căldura care îmbrăţişează şi dogoarea care pârjoleşte, dintre calmul rece şi tăioşenia glacială. Lucirile din acei ochi înguşti, adesea mijiţi întunecos sub stânjenul sprâncenelor, ascundeau taine nebănuite, şi nu fără penumbre înfricoşătoare... Fermecător şi cumplit îi era rictusul, într-a sa tăietură piezişă peste dinţi, fie că transmitea căldura poznaşă a unui bunic sau cruzimea letală a unui demon cu chip de om. Recognoscibil oricând şi niciodată sută la sută acelaşi, îmi inspira fără tăgadă o comuniune de valori cu confraţi de-ai lui ca Peter O'Toole, Jack Nicholson, Robert de Niro, Al Pacino, Anthony Quinn, Aleksandr Kaliaghin, Nikita Mihalkov, Takashi Shimura - şi câţi şi mai câţi, de pe acel palier superlativ... cu o necesară precizare: spre deosebire de unii sau alţii dintre aceşti titani, pe Gheorghe Dinică nu l-am văzut niciodată, nici măcar din greşeala altcuiva, jucând mai prejos de bolta propriei sale perfecţiuni.

Dumnezeu ne-a luat atâţia actori-tezaur, în ultimii ani. N-avem ce face, asta-i viaţa... viaţa... Ah, da! Era una din vorbele lui! Îmi amintesc replica din "Prin cenuşa imperiului" - cu ce combinaţie inegalabilă de cinism şi fatalism rostea: "Deh... viaţa..." (preluându-şi astfel propriul tic verbal din realitate, cu aceeaşi intonaţie). Viaţa, care nu poate ocoli nicicând scadenţa finală - faţă de care, îndeobşte, reacţionăm meschin şi egoist: de ce l-ai luat, Doamne, de ce tocmai pe el...? Umanitatea, însă, ne îndatorează să reţinem că, în ultima vreme, marele actor era teribil de bolnav. Cu demnitatea, modestia şi bunul-simţ care l-au caracterizat întotdeauna (astfel valorizând şi mai mult, prin contrast, detestabilele canalii şi lichele pe care cu atâta măiestrie le compunea pe scenă şi ecran), Gheorghe Dinică a păstrat discreţia asupra suferinţelor care-i devorau insidios creierul, izvor al atâtor roluri unice, şi trupul împrumutat inepuziabilei galerii de personaje. După tot ce-a dăruit culturii acestei ţări, şi publicului, şi nouă, tuturor, e limpede că acum la bine s-a dus, nu la rău - de-a dreapta Tatălui, unde orice păcate omeneşti va fi săvârşit, de bună seamă îi sunt iertate. Să-l petrecem, dar, cu iubirea cuvenită unui înger tenebros ca el, şi printre lacrimi să-i adresăm... nu o ultimă, ci doar cea dintâi dintr-un şir nesfârşit de mulţumiri.

Dormi în pace, Nea Gigi - că mult bine ne-ai adus!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 noiembrie, 2009, h. 13:30-15:05
Bucureşti, România

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/YzRfPQjXgdQ?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by Digix, 02 March 2014 - 02:24.

Ca tot m-a starnit Digix
Eram cam mic atunci cand a rulat la cinematograf ..Si oricum a fost re/re/difuzat de foarte multe ori..
Oricum, replica a umplut Bucurestiul..Si evident ca, noi, copiii, am folosit-o pana la demitizare..
Recunosc ca si eu, mai tarziu, ca adult, am rostit-o, ca sa ies din cateva situatii cand ma simteam incoltit, dar nu vroiam sa cedez fara o oarecare demnitate...
Si incercam sa ma descurc intr-un mod hazos si onorabil dintr-o situatie de "spatele la zid"..
Ma refer la replica maestrul Dinica din filmul Columna..
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/EuztbN1HjTA?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Si pt cei mai tineri. Da, corect, filmul are niste clisee. Dar cele americane nu au? Orice film pe o tema istorica pro/slaveste tara realizatorilor. Nu-i normal asa?
Ma contrazice cineva la  "Pearl Harbour"?
Ma rog, daca tara respectiva a pierdut razboiul, e mai delicat. Hai sa ne gadim la "das Boot" si la "Stalingrad" ale nemtilor..Dar asta-i alta discutie..
Ca tot m-a stranit ..O sa ma uit pe
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/IalFhb9GHwc?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Fiecare face ce vrea..

Edited by Prien, 02 March 2014 - 11:55.

Imi face o placare deosebita sa ma autocitez.

 Prien, on 07 februarie 2014 - 19:43, said:

Cine ghiceste ce va fi diseara, 2 martie 2014, de la ora 20.10, pe TVR2?
Adevarul e ca va fi la concurenta cu un alt clasic..
PS. Ca sa fie clar. TVR-ule, scoate banu ca ti-am facut reclama? Cum, nu ma platesti pt asta? Urat din partea ta..Dar macar negociezi? Sau imi tragi o "Cacialma"?Da, asta-i alt FILM.. pe TVR1..
De ce dracu nu le puneti la rand, sa nu se suprapuna?
Cu repica asta e clar ca voi primii un comision de la TVR...

Edited by Prien, 02 March 2014 - 16:34.

 Digix, on 15 februarie 2014 - 10:45, said:

O mica confuzie .... filmul nu are nimic de-a face cu Primul Razboi Mondial si deci cu atat mai putin cu ce-a fost la Marasesti

Este totusi inspirat dupa fapte reale .... luptele din banat (Paulis) intre Armata Romana (elevi ai scoli militare de la Radna (subofiteri))  si trupele germane si ungare , dar in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial (septembrie 1944) - http://octavianpaul....la-paulis-1944/ . Si aici ca si la Marasesti si-a gasit justificare lozinca "Pe aici nu se trece"

Edited by Tarzy, 05 March 2014 - 18:03.

Corect! My bad!

Doar lozinca era cea care corespunde.

Un moment de referință din istoria comediei românești însoțit de un videoclip care îi subliniază forța în reflectarea realitătății din prezent.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/uJdT7pOdYjY?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

prin 83-84, adica cand aveam cca 10 ani se difuza la TVR un serial "Un august in flacari" ... pe atunci il gaseam foarte interesant si atractiv .... si de aceea as vrea sa-l revad .... dar pana acum nu l-am gasit deloc, poate ma ajuta cineva in acest sens

Multumesc,

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/gPIVzx7_mIw?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

 Tarzy, on 06 martie 2014 - 17:11, said:

Am o listă mare, dar nu l-am găsit acolo din păcate.

Primul meu film românesc postat pe youtube. Sper să reziste. Înainte de a-l pune am observat că lipsea.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/d98p-3w7Rgc?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Am gasit filmul "O zi in Bucuresti" si acum a intrat la vizionare. De cativa ani ma gandeam la el - are de toate: imagini din Bucurestiul contemporan filmarilor si scene "de epoca" realizate la Buftea, un musical despre Bucuresti.
Cu monstri sacri: Dem Radulescu, Jorj Voicu, Anda Calugareanu, iar muzica este semnata de mai multi - Marius Teicu, Adrian Enescu (nu l-am gasit listat pe imdb sau secvente).

LE: unele din piesele lui Adrian Enescu au mai fost folosite si in alte filme - Pas in doi.

Edited by malmoth, 06 April 2014 - 00:45.

Și nu-l pui și tu pe Youtube să ne bucurăm și noi?

Sau o modalitate sa ajunga si la noi..........