Banatul Montan - un colt de rai cu 10 ATRACTII UNICE!

Am fost si eu in zona si revin cu informatii.  Am stat trei zile in Eselnita , la o pensiune pe malul Dunarii. In prima zi am vazut manastirea Sf. Ana din Orsova, chipul lui Decebal, manastirea Mraconia si am facut o plimbare cu salupa pe Dunare, la 25 lei/pers, prin cazane si la pestera Veterani. Cazanele Dunarii sunt o zona foarte frumoasa, batranul fluviu fiind ingustat la maximum si flancat de versanti calcarosi abrupti. Am facut si un scurt traseu de drumetie pe muntele Ciucarul mic, sa vedem cazanele de sus (intrarea in traseu se face in apropiere de intrarea in satul Dubova). Seara am mers la Baile Herculane, sa ne pozam la statuia lui Hercule.

In ziua a doua am fost in Cheile Nerei: am mers cca 150 km, prin defilelu Dunarii (stanca Babacaia, cetatea Tricule, cetatea Golubac pe malul sarbesc), pana in Potoc, dupa care inca cativa km pana la Podul Beiului, intrarea propriu-zisa in chei. Traseu aici: http://goo.gl/maps/Q5ktb

De  la Podul Bei se mai merge 4 km pe un drum forestier (se vede si cascada Vaioaga)  pana la o pastravarie si un loc de campare. De aici se merge pe jos, 30-40 minute, pana la lacul Ochiul Bei - de o culoare albastru verde ireala si vreo 20-30 minute, la cascadele Beusnitei. O regiune mirifica, de vazut cu copii , trasee foarte usoare.  La intoarcere am mers un pic si pe traseul cu tunele, pe malul Nerei. La intoarcere spre Eselnita am mers prin Oravita si spre Bozovici (drum excelent) si am vizitat si cascada Bigar (frumoasa, dar nu depaseste cascada Beusnitei).

Ziua urmatoare am fost in Serbia, am trecut pe la portile de Fier,  pe malul sarbesc , sa ne  vedem tara si din alta perspectiva, si am condus 110 km pe malul Dunarii, pana la cetatea Golubac, medievala, foarte bine conservata, strategic amplasata chiar pe mal. Dupa amiaza am fost la Cheile Corcoaia la cca 30 km nord de Baile Herculane, in Cerna Sat, pe drumuri proaste, dar a meritat, cheile astea sunt scurte dar cu niste forme absolut inedite.

In ultima zi am plecat spre casa , prin Baia de Arama, de aici am cotit spre Ponoare (am vazut cel mai mare pod natural carstic de la noi  - Podul lui Dumnezeu si camurile de lapiezuri), manastirea Tismana, Cheile Sohodolului, marete si  apoi prin Targu Jiu, cu masa tacerii si celelalte opere brancusiene.
Recomand calduros o iesire activa in aceasta zona a tarii in care sunt atatea minunatii de vazut.

Edited by nickro, 26 August 2014 - 21:38.

Frumoasa zona, frumoase poze! Si eu planuiesc o iesire la Herculane sau zona Cazane. Imi poti da detalii cum sa gasesc traseul catre Ciucarul Mic, durata, grad de dificultate (ptobabil va mai fi o familie cu copil cu noi) ? Multumesc!

kerkyra, on 01 septembrie 2014 - 08:31, said:

Intrarea pe traseul Ciucarul Mic - panouri informative pe dreapta.
http://goo.gl/maps/h4mpf
Vezi excursia mai pe larg, aici:
http://nickroro.blog...prin-banat.html
Poate e mai bine sa urcari pe Ciucarul Mare, am inteles ca e cam acelasi tip de traseu, o ora dus, o ora intors, cu o ascensiune de cca jumatate de ora la inceput, de dificultate medie, prin padure. La Ciucarul Mic locul de belvedere e foarte restrans, pe cand la Ciucarul Mare e un platou mai mare, pe care te poti plimba, sau poaate asa mi s-a parut mie !?, din ce am citit!:
https://sites.google...estera-ponicova
http://www.camena.ro...nelor-mici.html
http://cartitaplimba...zanele-dunarii/

Edited by nickro, 01 September 2014 - 19:04.

Multumesc!

nickro, on 01 septembrie 2014 - 18:59, said:

Atentie mare la vipere !

Va multumesc domnule Popovici pentru generozitatea dumneavoastra. Am descarcat de pe net pasajele care m-au interesat din  cartea la care ati muncit, avand astfel la mine informatiile necesare  concediului in Cheile Nerei - Cazanele Dunarii.

Edited by sopo, 29 August 2015 - 11:58.

@sopo Va multumesc pentru apreciere. Ma bucur mult ca v-am putut oferii informatii importante si folositoare. Va rog sa spuneti si altora daca vi-a placut zona si merita promovata.
Dorim sa ajutam pe oricine doreste sa descopere Banatul Montan. Stiu cat greu este sa gasesti informatii reale si din teren despre o zona noua si pentru ca m-am nascut la Resita si cel mai mult am umblat in aceasta zona, m-am gandit sa ofer informatiile pe care le stiu mai departe. Spuneti-ne ce obiectiv turistic va intereseaza din Banatul Montan, completand acest formular si eu va trimit pe mail toate informatiile necesare unei calatorii frumoase pe jos, cu bicicleta sau cu masina pana la acest obiectiv. Bineinteles si date despre obiectivul turistic ales.
Multumesc

Drumetie pe Varful Domogledul Mare (Foto Marian Ghita)
Marcaj : Banda Galbena;
Durata: 5-6 ore;
În cazul în care nu avem mijloc de transport până la intrarea în traseu de pe drumul naţional 67D, se poate porni din Piaţa 1 Mai de la izvorul de apă plată Domogled, unde mergem pe străduţa îngustă Domogled până ajungem la nişte scări din beton. De acolo, păşim pe şoseaua de legătură cu drumul national 67D  şi continuăm în amonte până cand il intersectam.
Aici vedem primul marcaj care ne indruma spre Crucea Alba. Urcam spre dreapta, pe sosea, pentru aproximatim 350 m pana la panoul ce indica intrarea in traseul nostru, pe partea stanga.
Urmărim marcajul banda galbena(si cruce albastra acesta merge pe Valea Jelarau spre Cabana Musuroaie), iar după circa 7-8 minute de mers ajungem la Foişorul Elisabeta. De aici, traseul urcă în serpentine prin padure si dupa aproximativ o ora suntem la Crucea Alba. Locul, unde este amplasat acest monument, este un punct de belvedere asupra statiunii Baile Herculane. Privelistea ce se deschide in fata ochilor este deosebita.


De la Crucea Albă,care se află la altitudinea de 563 m, mergem  circa 30 m pană la prima intersectie,unde marcajul cruce galbena se desparte de marcajul cruce albastra si coteste spre dreapta. Suntem pe Poteca Pisicii.
Inaintam circa 20 de minute si pe o piatra o sa vedem scris "Grota lui Serban". Facem stanga pe o carare vizibila dar nemarcata si dupa inca cativa zeci de metrii ajugem la Grota lui Serban.
De la parasirea pesterii urmeaza o ora de urcus sustinut pana pe varful Domogledul Mic.
După ce strabatem o pădurice de liliac, se pot zări pini izolaţi ce stăpânesc vârfurile calcaroase si apar stâncile Domogledului Mic (1099 m).
In continuare, urmam cararea de pe creasta, unde marcajul este greu vizibil si in 20 de minute suntem pe varful Domogledu Mare (1105 m). Poteca trebuie urmărită cu grijă deoarece, există secţiuni pe muchie de prăpastie sau se desfăşoară foarte aproape de ea. Se pot admira de pe ambele vârfuri Dunărea, Munţii Almăjului şi Muntii Semenicului, Munţii Godeanu şi Muntii Retezat, iar în plan mai apropiat Munţii Cernei, Munţii Mehedinţi (vârfurile Şuşcu, Hurcu, Cociu şi Inălăţul).

In vecinatatea virfului se gasesc  sageti indicatoare cu traseul:
- banda galbena continua spre Cheile Feregari si Baile Herculane
- triunghi rosu spre Poiana si Cabana Musuroaie - 40 de minute
Noi urmeaza sa coboram, cam o ora, pe banda galbena spre sud-vest în loc deschis prin stâncărie şi pajişti montane, apoi printre pâlcuri de pin, iar la urmă se intra într-o pădure de fag până la înşeuarea dintre vârful Domogled Mare şi vârful Şoimului.
Se ajunge la indicatorul de directie din Valea Feregari, marcajul banda galbena (cel pe care am venit) se uneste cu marcajul punct rosu spre Cabana Musuroaie (o ora si jumatate) si si cu marcajul cruce albastra spre Culmea Muntilor Mehedint. si apoi spre Valea Jelarau.
Noi vom face dreapta  si dupa putin timp ajugem la Cheile Feregari, loc special pentru pasionatii de alpinism, aici gasindu-se numeroase trasee de escalada.
La iesirea din chei ne intampina un izvor si in cateva minute suntem la drumul national 67D. de pe care am intrat in traseu, dar cu 2 km mai sus, spre Baia de Arama.
Va multumim ca ne-ati citit si ca apreciati Banatul Montan! Material oferit din Ghidul turistic al Banatului Montan.

Edited by gpopovici, 14 October 2015 - 17:54.

Drumetie pe Cheile Garlistei( Foto: Diana Serban)
Marcaj: punct rosu;
Durata: 4-5 ore;

Cheile Garlistei se intind pe circa 9 km din orasul Anina si pana in satul Garliste, si cel putin in portiunea lor finala, se numara printre cele mai remarcabile formatiuni de acest fel din tara noastra. Trebuie sa va spunem ca aceste chei sunt putin umblate de turisti, de la an la an devenind tot mai salbatice.
Pentru vizitarea Cheilor Garlistei si a pesterilor de aici pornim de la trecerea peste prima cale farata montana, Oravita - Anina, pe strada Oltului spre  Putul de mina nr. 1, in directia nord. Lasam putul de exploatare in partea stanga, trecem pe langa halda de material steril al fostei spalatorii de carbuni din Anina si ajungem in cateva minute in cartierul Schlucht. Peisajul e dominant, spre stanga, de o alta uriasa halda de sterial, ce aminteste de anii in care la Anina se exploata carbune de cea mai bune calitate. Trenurile cu steril circulau pe linia ferata industriala suspendata tocmai sus, in timp ce la mijlocul distante intre  vechea cale ferata industriala si fundul vaii, este terasamentul caii ferate Anina - Oravita cu viaductul Schlucht(95 m). Acest viaduct este al treilea ca lungime de pe Calea ferata Oravita - Anina.

Continuand in aval  pe drumul forestier, intram in Cheile Garlistei complet impadurite. La paraul Celnicul Mare(afluent de dreapta al Garlistei), drumul forestier se termina (un drum de caruta il continua la dreapta  aprox. 2 km, intrand in soseaua Anina - Carasova) si trebuie sa ne multumim cu o poteca salbatica care urmareste tot timpul versantul drept. Poteca strabate trene de grohotis calcaros cand pe langa apa, cand deasupra ei, avand tot timpul in stanga abruptul calcaros, puternic impadurit al Cleantului Cerbilor, ce formeaza peretele stang al cheilor. La baza lui se afla cateva pesteri, unele dintrele ele cu apa. Trecem pe rand peste Padina Vierul Mare, Padina Vierul Mic, paraul Celnicul Mic si, in cele din urma, peste paraul Jejnita. Toti acesti afluenti de pe dreapta Garlistei sunt fara apa in perioadele secetoase ale anului.
De la paraul Jejnita peretii cheilor devin impresionanti si mai golasi, iar trenele si conurile de grohotis coboara pana la apa. Cu 600 m in aval de paraul amintit, la o altitudine de 360m si cu 40 m deasupra apei, in dreapta potecii se afla Pestera Galatiului lunga de 192 m cu doua intrari. Prin cea din stanga patrundem intr-o galerie stramta si inalta (2- 11 m) cu multe canale laterale, care devine scunda la unirea cu galeria principala. De la pestera, mai trebuie sa urcam inca vreo 40 m pe versantul extrem de abrupt (doar pentru cataratori) si ne gasim pe "buza" acestuia. De aici, in 0,5 km suntem la releul din apropierea soselei Anina - Carasova, la numai 5 km de Carasova.

Revenind la traseul nostru prin Cheile Garlistei, urmarim traseul nostru si dupa 400m, in dreptul marelui cot, intalnim in dreapta potecii Pestera cu Apa din Cheile Garlistei a carei intrare este mascata de vegetatie. Ea se afla la 320 m altitudine si cu 18 m deasupra apei. Pestera are 397 m si este cea mai lunga din Cheile Garlistei. La intrarea pesterii ne conduc bolovanisul inverzit de muschi si un paraias care iese din pestera, prezent mai tot timpul anului. Trecand peste bolovanisul amintit in urcus, in cateva minute ajungem la pestera. Ea este formata dintr-o galerie meandrata ce se bifurca in partea terminala. Si in aceasta pestera intalnim intercalatiile de silex stratiforme care ii dau un aspect vargat. In perioada cu precipitatiile abundente prin pestera curge un rau subteran care o face inaccesibila dupa 130 m, datorita tavanului foarte scund.
Ne intoarcem la poteca pe care o urmam in aval in cea mai importanta portiune a cheilor formate de Cleantul Gherii (dreapta) si abruptul nordic al dealului Moghila (stanga). Pe cei 2 km care au mai ramas pana la Poiana Peris, cheile ne rezerva surprize: cleanturile iau aspect de turnuri, fortarete, creste dintate, un portar si chiar un tunel. La iesirea din chei, pe partea dreapta, langa un panou informativ, porneste o poteca marcata cu cruce galbena care duce tot la releul de langa soseaua Anina - Carasova si apoi la Carasova.
Din Poiana Peris putem merge spre satul Garliste(2,5 km) unde putem vizita morile de apa refacute sau ne putem intoarce la Anina cu trenul de la Gara Garliste. Gara Garliste este situata la aproximativ 700m altitudine si trebuie sa urcam pana acolo, timp de 1h 30min pe valea raului Valea Mare, afluent de stanga al raului Garliste. Se trece raul prin vad si incepem urcarea pe drumul forestier in serpentine pana la iesirea din padure si apoi pe poteca directa spre gara Garliste. Pe acest traseu nu exista marcaj, el fiind umblat in special de localnici.

Va multumim ca ne cititi si descoperiti Banatul Montan prin Ghidul turistic!

STATUIA LUI DECEBAL (foto:Oancia Iulian ZigZagPrinRomania)

Statuia lui Decebal este cea mai mare sculptură în piatră din Europa, înaltă de 40,45 m și lată de 25 m. Totodată, este a șasea statuie din lume ca înălțime după: Statuia lui Buddha din Japonia (120 m), Statuia lui Guanyn din China (108 m), Statuia Rodina din Ucraina (102 m), Statuia lui Petru cel Mare din Rusia (98 m) și Statuia Libertății din SUA (93 m).
Ideea a fost sugerată de sculpturile gigant ale celor patru președinți americani dăltuite în munții Rushmore (SUA).
De pe vapor sau din drumul Clisurii, Statuia lui Decebal impresionează prin dimensiunile lucrării. Ea este cu 8 m mai înaltă decât statuia lui Iisus de la Rio de Janeiro și cu 10 m mai mare decât Colosul din Rhodos, legendarul monument grecesc și una din cele 7 minuni ale lumii antice. Chipul regelui Decebal se aseamănă cu cel reprezentat în scena a XXIV-a de pe Columna de la Roma. Numai nasul statuii are aproape 7 m lungime și 4 m lățime.
Dacă veți face raportul între lungimea și înălțimea statuii, veți descoperi „secretul” dăltuirii acesteia, dat de numărul divin φ=1.618, prin care se obține „secțiunea de aur” în marile sculpturi ale lumii.

La Statuia lui Decebal au lucrat 12 sculptori-alpiniști, conduși de sculptorul român Florin Cotarcea, originar din Orșova, care a adus unele modificări la proiectul statuii realizat de sculptorul italian Mareo Galeotii di Pietrasanta. Sculptura în piatră  s-a realizat în zece ani, în perioada 1994-2004. La început s-a făcut defrișarea  zonei și pregătirea stâncii, apoi au fost transportate materialele de lucru cu barca până la baza stâncii și de aici s-au dus cu rucsacul în spate pe frânghii. Piatra s-a lăsat greu prelucrată, necesitând mult efort fizic și mai ales minte inteligentă. Așa s-a întâmplat în ziua când o placă de 8 tone de stâncă s-a fisurat și era pericolul prăbușirii ei. Atunci s-a decis dinamitarea „nasului” și remodelarea lui pe o armătură de fier-beton.
Statuia lui Decebal în Golful Mraconia din Cazanele Mici ale Dunării se constituie ca o replică la „Tabula Traiana”, situată la câteva sute de metri în aval, pe malul sârbesc.
La baza statuii este inscripția care amintește de lucrare și finanțatorul ei:
DECEBALUS REX.
DRAGAN FECIT.
Regele Decebal.
Drăgan a făcut.

Cum ajungi? 20 de km de la Orsova spre Dubova sau 80 de la Moldova Noua pe Clisura Dunarii.

Material preluat din Ghidul turistic al Banatului Montan!

Daca ajungeti la Sasca Romana/Montana trebuie sa vedeti si Cheile Susarei . Traseul incepe la iesire din Sasca Montana spre Carbunari. Inainte ca soseaua noastra sa inceapa sa urce pe Dealul Gheorghe, pe partea stanga, incep Cheile Susarei.
Marcaj: Cruce Albastra.
Durata: Max 2 ore dus-intors

CHEILE SUSAREI (foto:Oancia Iulian ZIG ZAG PRIN ROMANIA)
Cheile Șușarei sunt scurte, dar autentice și de un farmec aparte. Denumirea cheilor provine de la cuvântul „șușară” și înseamnă chei cu „pădure de tufani” sau, altfel spus, cu pădure tânără (tufani = copaci tineri).

După 2 km de traseu se ajunge la Cabana Șușara. Ea este mărturia stațiunii climaterice Șușara, amenajată la o altitudine de 300 m. În acest loc au fost, până în 1950, vile și cabane unde erau cazați turiști. Acum cabana este în curs de reamenajare în mijlocul pădurii de pini și brazi. Climă plăcută, aer pur și ozonificat, apă limpede și bună, peisaj plin de măreție, poieni pline de flori de toate culorile ce își etalează petalele parfumate fac din Șușara un loc de recreere și odihnă dintre cele mai plăcute.

De la Cabana Șușara se trece pe malul stâng al râului Șușara și se continuă drumeția pe o potecă, urmărindu-se mereu cursul apei și marcajul cruce albastră.
Urmează sectorul cel mai semeț al cheilor cu rare îmblânziri ale peisajului datorită pădurilor de tufani. După 2 km de la cabană se ajunge la Cascada Șușara.
Cascada Șușara este situată la 380 m altitudine, în amonte de confluența dintre pârâul Ungureanu și râul Șușara. Ea este fermecătoare, având forma unui „tobogan acvatic” pe care apa alunecă până în lac de la înălțime de 15 m, în două trepte, cea superioară de 6 m înălțime și cea inferioară înaltă de 9 m.

LACUL DE LA POIANA MARULUI SI DESPRE STATIUNEA POIANA MARULUI (Foto: Avramescu Florin)

Odată ajunşi în Poiana Mărului (650 m altitudine), pe jos dinspre Muntele Mic sau cu maşina dinspre Oţelu Roşu, via Zăvoi (22 km), veţi simţi cum întineriţi. Turismul pentru sănătate este aici la el acasă. Tratamentul este în mod natural cu aer unic de munte, calitate dată de patru componente esenţiale: ozon, ioni negativi, puritate şi aerosoli naturali.
Dacă în toată lumea se folosesc aparate şi tratamente costisitoare pentru obţinerea ozonului, în Poiana Mărului ozonul se găseşte în mod natural. Ozonoterapia este simplă. Inspiraţi câteva zile, o săptămână chiar, oxigenul îmbogăţit din staţiune şi veţi descoperi că aţi făcut primii paşi pentru eliminarea celulitei, reducerea grăsimilor, tratarea eczemelor şi a durerilor articulare. Ozonul din poiană sterilizează cu adevărat aerul.
La Poiana Mărului şi la Băile Herculane este cel mai bun aer din Banatul Montan, cu o ionizare negativă mai mare decât în staţiunea Davos din Elveţia sau în punctul de cădere al apelor Cascadei Niagara. Această afirmaţie este confirmată de inima, plămânii şi creierul fiecărui turist care vine în Banatul Montan. În timpul sejurului la Poiana Mărului veţi simţi cum respiraţi mai uşor, somnul vă este mai odihnitor, buna dispoziţie este aproape, tonusul fizic şi psihic vă este mai ridicat; totul datorită ionilor negativi care uşurează trecerea oxigenului din aer în sânge şi prelungeşte viaţa.
Natura oferă staţiunii Poiana Mărului cel mai curat aer pe care-l poate respira un turist şi, totodată, aerosoli naturali care ne vindecă de stres şi de stările depresive.

Aerosolii din pădurile staţiunii sunt formaţi din amestecul din pelicule de apă, particule de polen şi uleiurile volatile emise de brad, pin şi molid.
La început, Poiana Mărului a fost un loc cu o casă de pădurar, mai târziu au apărut alte case, de vânători şi pescari, apoi case de agrement.
În anul 1894, într-un ghid care apărea la Timişoara, au apărut primele mărturii despre Poiana Mărului ca loc de vacanţă de vară: „Poiana Mărului oferă totul, ceea   ce-şi doresc turiştii: linişte, pace idilică, plimbări confortabile la munte, cazare bună, mâncare bună, aer curat şi un punct de pornire pentru excursii mai lungi sau mai scurte. Păcat că nu are suficient de multe clădiri. ” [Hamat, C., 2004].

Poiana Mărului, odată cu conectarea la cel mai modern şi rapid mijloc de transport al vremii, calea ferată,  se deschide total iubitorilor de turism. Sunt construite cele două căi ferate: una forestieră, Zăvoi – Poiana Mărului (22 km), în anul 1907, şi una de călători şi marfă ,Caransebeş-Haţeg-Subcetate, inaugurată în anul 1908.
După Marea Unire din 1918 se încheie o perioadă trecută pentru Poiana Mărului şi începe dezvoltarea şi consacrarea turistică a zonei atât prin CTB (Clubul Turistic Bănăţean), cât şi AMIC (Prietenii Muntelui Mic), care au urmărit promovarea activităţii turistice organizate.
În anul 1936, Poiana Mărului şi Muntele Mic au fost declarate „staţiuni turistice climaterice”. Prima casă de odihnă în Poiana Mărului a fost Vila Bistra, construită de Primăria Timişoara, în 1937. Ea avea 100 de locuri pentru copii şi 12 camere pentru adulţi, fiind cea mai importantă construcţie din staţiune, până în anul 1977.

„La inaugurare au participat invitaţi din Bucureşti, Timişoara, Lugoj şi peste 1000 de oameni din localităţile Văii Bistrei, transportaţi cu 3 trenuri forestiere de firma Lomaş din Zăvoi.” [Hamat, C., 2004].
A urmat perioada de decădere a staţiunii după anul naţionalizării 1948, când Poiana Mărului era cunoscută doar prin Sanatoriul TBC cu 10 vile, de renume în România, însă fără nicio ofertă în plus de cazare în afara locurilor de la sălaşele din apropiere ale ţăranilor gugulani.
O nouă şansă pentru Poiana Mărului se iveşte în anii ’70. În primăvara anului 1971 pe Semenic se organizează o tabără de proiectare şi de amenajări turistice pe baza unui „Studiu de dezvoltare turistică a judeţului Caraş-Severin”. Creaţiile taberei se pot vedea peste tot în Banatul Montan, de la hotelurile din Parcul Vicol, din Băile Herculane, la hotelurile de pe Semenic, Crivaia, Trei Ape, Mărghitaş şi cele  de pe Muntele Mic (hotel Sebeş) şi de la Poiana Mărului (hotel Scorilo), devenite astăzi „umbre” ale unei epoci în care turismul era unul de masă.
După Revoluţia din decembrie 1989, Poiana Mărului a renăscut în jurul Lacului de acumulare „Poiana Mărului” cu o suprafaţă de 273 ha şi un volum de 96 m3, construit între anii   1984-1992.

Staţiunea Poiana Mărului este astăzi, una din bijuteriile montane ale Banatului, aşezată într-un amfiteatru natural sub formă de „potcoavă” de un pitoresc aparte şi un mediu natural de vis, fiind numită de localnici, cu un orgoliu nedisimulat, Mica Elveţie !
Turiştii care aleg Poiana Mărului ca destinaţie de vacanţă au la dispoziţie multiple posibilităţi de petrecere a timpului liber şi agrement. Staţiunea Poiana Mărului oferă vizitatorilor cele mai nebănuite surprize. Munţi înalţi, râuri repezi şi ape limpezi reprezintă doar câteva dintre „ingredientele” pe care le poate „gusta” un turist venit să scape de stresul cotidian, provocat de agitaţia oraşelor.
Poiana Mărului este un „nod”  de trasee turistice. Imensitatea munţilor ce-l înconjoară se îmbină perfect cu râurile repezi şi cu locul aflat la o altitudine de circa 650 m. Amatorii de drumeţii au la dispoziţie mai multe trasee montane ce pornesc din Poiana Mărului.
În amonte, pe Valea Bistrei Mărului, se ajunge la cel mai preferat loc de trecere spre masivul Retezat, prin aşa numita Şaua Iepei (1727 m), dintre vârfurile Bloju (2160 m) şi Baicu (2123 m), spre Lacul de acumulare „Gura Apelor”, ce alimentează salba de 10 hidrocentrale de pe Râul de Mori.

Un al doilea traseu montan este de la Pensiunea Plaiul Nedeii, pe Valea Şucului, pe drumul forestier care va deveni în curând parte din „Transalpina bănăţeană”, prin Şaua Jigoriei (1205 m) spre Muntele Mic (1806 m).
Cel de-al treilea traseu montan este pe lângă fosta păstrăvărie, pe poteca ce duce la Vârful Nedeia (2150 m). Din vârful Nedeii, poteca coteşte spre nord către Vârful Pietrei (2192 m) şi de aici se poate ajunge la  Sarmizegetusa: „Este traseu care în cea mai mare parte străbate multe păşuni alpine, cu stâne active, din cele mai vechi timpuri. Transhumanţa se desfăşoară în munţi după un calendar statornicit din veac. Ciobanii şi turmele lor urcă după sărbătoarea Sfinţiilor Constantin şi Elena (21 mai), şi rămân acolo, în taina singurătăţilor, până la începerea calendarului bisericesc (1 septembrie).” [Terchilă M., 2004].
Pe acest traseu veţi simţi mai pronunţat un fenomen unic în pădurile de la Poiana Mărului: întinerirea  prin aeronizare negativă şi aerosoli naturali.
În mod obişnuit, în munţi, pe măsură ce se urcă, simţim aerul tot mai rarefiat şi respiraţia se accelerează pe măsură ce corpul simte lipsa oxigenului din sânge, iar mersul e tot mai greu. Urcând spre Vârful Nedeii, prin pădurile de molid, ne simţim tot mai bine, iar corpul devine un adevărat rezervor de energie, încât după o diferenţă de peste 1500 m de nivel, în Poiana Nedeii, datorită ionizării  negative, simţim că întinerim. Niciunde în alţi munţi din România nu veţi trăi această senzaţie.

Va multumim ca ne-ati citit si ca apreciati Banatul Montan! Material oferit din Ghidul turistic al Banatului Montan scris de prof. Popovici Gheorghe

Edited by gpopovici, 04 November 2015 - 12:01.

Cariera de marmura de la Ruschita si Monumentul Turismului de la Rusca Montana! (foto: Dorin Gradinaru  - Cariera de la Ruschita)
Cum ajungi?
Resita - Caransebes - Otelul Rosu - Voislova- Rusca Motana - Ruschita
Orastie - Hateg -  Voislova - Rusca Motana - Ruschita
Cariera de marmura de la Ruschita
Pornind pe Valea Ruscăi în sus, după 20 km de la Voislova se ajunge la Ruschița, locul marmurei din Banat. Cărările ce urcă șerpuind spre culmile munților sunt când line și odihnitoare, când îndărătnice și pieptișe drumețului, invitându-l să descopere fără grabă întreaga măreție a împrejurimilor. Întreaga zonă este străjuită din toate părțile de vârfurile: Padeșul (1380 m), Rusca (1359 m) și Poiana (1190 m).
Cariera de marmură se află la confluența Pârâului cu Raci cu Râul Rusca, la o altitudine de aproape 600 m.
„Dacă drumețul îndrăgostit de natură rămâne uimit de feerica frumusețe a pereților din marmură, mineralogii se străduiesc să descopere tainele legilor cristalizării din înfățișarea lor neasemuit de variată.” [Mărgineanu D., 2005].
Marmura de Ruschița este un calcar cristalin, fie pur de culoare albă strălucitoare, rivalizând în frumusețe cu marmura de Carrara (Italia), fie roz, cu bobul mic aproape fin,  tot mai mult căutată. Ea a fost descoperită în anul 1883.
Deschizătorul acestui drum a fost Johan Bibel senior, care a mai exploatat marmură și din carierele de la Bucova, Brădet (Oravița) și Milanovăc (Serbia).
În perioada imperiului, palate și vile din Viena și Budapesta au fost decorate cu plăci și ornamente realizate din marmură de Ruschița. Un interes mare a avut pentru marmura de Ruschița împărăteasa și regina Elisabeta a Austro-Ungariei, multe statui ale sale fiind executate din marmură albă de Ruschița. Se pot vedea și astăzi în Viena, Salzburg, Budapesta, Szeged, Băile Herculane și Caransebeș.
În anul 1937, în locul seniorului (decedat), ca proprietar al carierei de marmură a venit Johan Bibel junior, de profesie arhitect, care a lucrat la proiectul de construcție a Turnului Eiffel din Paris. Este anul în care la Paris, în Franța, are loc Expoziția Internațională de Marmură, unde marmura de Ruschița își găsește adevărata ei valoare și un loc de frunte în lume, datorită calității ei deosebite. Astăzi, ea este cunoscută în aproape toate țările lumii prin calitățile ei superioare față de marmura de Carrara. Este mai dură și mai rezistentă intemperiilor, fiind o marmură de exterior.
Marmura de Ruschița împodobește Casa Poporului din București (România), cea de-a doua clădire ca mărime din lume după Pentagon.
Timp de 64 de ani (1883 -1947), cât a fost proprietatea familiei Bibel, din cariera de marmură de la Ruschița s-au exploatat aproape 70 000 m3 de marmură, cu o producție anuală medie de 1000-1300 m3. Ceea ce este inedit pentru zilele de astăzi, transportul marmurei de la Ruschița la Voislova se făcea atunci cu „Carul Mare” tras de 24 cai de tracțiune.

Cariera de marmură de la Ruschița a devenit astăzi un punct de atracție pentru turiști, fiind cea mai mare și mai spectaculoasă din Europa. Priviți cariera de pe vârf de munte și veți vedea că utilajele moderne de exploatare par niște jucării în  „clopotul răsturnat” de exploatare a marmurei  în trepte.
Stârniți mereu în această excursie, după ce vor vizita cariera, turiștii vor urca la cota 800 m, în mijlocul pădurilor de fag și rășinoase, unde pot face focul de picnic de la „7 izvoare”. După cum se știe, unde este vale este și apă. Râul Rusca este plin de păstrăvi. Cu un peisaj ce îți taie respirația datorită aerului curat, Valea Ruscăi este un loc ideal pentru o vacanță departe de agitația civilizației, cu cele două obiective turistice unice în Europa: Cariera de marmură de la Ruschița și Monumentul Turismului de la Rusca Montană, locul natal al marelui pedagog Ștefan Velovan.  

Monumentul Turismului de la Rusca Montana!
Banatul Montan este singurul loc din lume unde există un monument al turismului. A vizita Monumentul Turismului, simbol al dragostei pentru natură, pentru turism, înseamnă întotdeauna o evadare spre un pic de fericire.
La Monumentul Turismului se poate ajunge foarte ușor pe drumul național DN 68 Caransebeș-Hațeg, până la Voislova  și de aici pe șoseaua asfaltată sunt   7 km până la monument, iar după alți 12 km se ajunge la cariera de marmură.
Inițiativa construcției Monumentului Turismului aparține Clubului Turistic Bănățean din Caransebeș (CTB) și s-a născut din dragoste pentru natură și drumeție. Într-o zi a anului 1936, în jurul unui foc de tabără, câțiva bărbați înțelepți  s-au hotărât să ridice aici un monument de marmură pe care să-l închine turismului. Nu a fost nici întâmplare, nici vreo modă sau ambiție de faptă lăsată în neuitare. Voința lor a fost să ne facă să înțelegem că turismul, în Banat și-n întreaga Românie, este o bogăție atât de mare încât, chiar dacă se exportă, ea rămâne totuși acasă.

„În anii ’30 ai secolului al XX- lea, Rusca Montană și Ruschița constituiau una din preferințele membrilor CTB, mai ales prin cariera de marmură, pădurile de rară frumusețe, pescuitul la păstrăvi și lipani, vânătoarea, ca și culesul de ciuperci și fructe de pădure, totul completat cu ușurința accesului: 40 de minute cu trenul din Caransebeș la gara Voislova și în continuare cu trenul forestier 7 km până la Rusca Montană și încă 12 km la Rușchița, pe un traseu de vis, pe lângă apa de munte. Motivațiile drumețiilor erau diverse: pescuit, vânătoare, cure de aer, soare, odihnă. Se formau grupuri de acasă sau din gări, pe tren, spontan sau după prietenii sau preferințe. O astfel de asociere o forma și grupul dominat de CTB, aflat mereu prezent în numeroase excursii organizate de comitetul său de conducere.”
[Hamat C., 2004]
În aceste împrejurări s-a născut ideea construcției unui monument dedicat turismului. Ioan Bibel, proprietarul carierei de marmură, s-a oferit să pună la dispoziție marmura necesară, iar din partea CTB, lucrarea a fost urmărită de Vasile Magdaș, șeful ocolului silvic Rusca Montană. Execuția monumentului a început în anul 1936, montarea pe amplasament inițial a avut loc în primăvara anului 1937, iar inaugurarea la 1 august 1937, în locul numit „Șapte Izvoare”, pe drumul dintre Ruschița și Vârful Padeș (1374 m) – cel mai înalt vârf din Munții Poiana Ruscăi.
„La „Șapte Izvoare” de la Ruschița se organizau admirabile mese câmpenești, în mijlocul turiștilor aflându-se nu odată, importante personalități ale vieții publice.” [Hamat C., 2004]
Monumentul Turismului nu este o simplă atracție, o curiozitate la care vii și pleci, trăgând încă o linie pe „răbojul” obiectivelor turistice vizitate. El este un simbol al adevărului scris pe „pieptul” lui. Străduindu-ne a înțelege chemarea ca, la hotarul dintre preocupările și frământările noastre și creația naturii, „să aruncăm necazul și patima urii, să desprindem din tainele firii scânteia divină, virtutea iubirii”.  Vom găsi cu adevărat sensurile reale ale recreației prin turism în mijlocul naturii, așa cum  ne îndeamnă versurile de pe frontispiciul monumentului:
„Turistule, ajuns sub poala pădurii,
Aruncă necazul și patima urii.
Încearcă să prinzi din legile firii
Scânteia divină: virtutea iubirii.”

Material preluat din GHIDUL TURISTIC AL BANATULUI MONTAN scris de Popovici Gheorghe

CALEA FERATA ORAVITA ANINA, prima cale ferata montana din sud-estul Europei! FOTOGRAFII: Ciprian Floare

Pentru orice turist îndrăgostit de frumusețile naturii, o călătorie cu trenul pe prima și cea mai frumoasă și spectaculoasă cale ferată de munte din România, linia Oravița – Anina, se poate transforma într-o adevărată revelație.
O locomotivă cu aburi, care trage după ea două vagoane de epocă, se strecoară prin văile ieșite în cale pe drumul de fier de 33,4 km, parcurs în două ore și jumătate. Calea ferată Oravița-Anina reprezintă o lucrare inginerească unică în România și în sud-estul Europei, fiind denumită de către localnici „Semeringul bănățean” prin comparație cu vestita cale Semmering din Austria.
Cea dintâi cale ferată de șes din România, Oravița–Baziaș, considerată a fi cea mai veche din sud-estul Europei,  a fost inaugurată pentru transportul de cărbune la 20 august 1854, iar pentru călători la 1 noiembrie 1856.
Traseul trecea prin România și Serbia de azi pe linia Oravița - Răcășdia –Iam – Iassenova –Biserica Albă – Baziaș și avea o lungime de 62,5 km, primind numele de „Calea cărbunelui” pentru că a servit  transportului de cărbune până la Dunăre și de aici până în Austria.
Se spune că la Anina cărbunele a fost descoperit de tăietorul de lemne Mathias Hammer în 1790. De atunci a început extracția și a apărut necesitatea construirii unei linii de cale ferată care să lege direct Anina de portul dunărean Baziaș.
Așa a început, în primăvara anului 1861, construcția finală a căii ferate Oravița – Anina. Ea a fost dată în folosință pentru traficul de mărfuri la   15 noiembrie1863, iar pentru transportul de persoane la 4 aprilie 1869.
Calea ferată Oravița - Anina este de un pitoresc deosebit, datorită numeroaselor lucrări de artă care au fost făcute spre a deschide drum trenului în stânca dură de calcar a Munților Aninei. Ea a fost construită de către meșteri și lucrători italieni, dintre care mulți s-au stabilit în cele două orașe de la capătul liniei.
Deși distanța aeriană între Oravița și Anina nu depășește 15 km, calea ferată măsoară mai mult decât dublu, linia având o lungime de 33,4 km, cu o diferență de nivel de 338 m, de la Oravița, situată la 218 m deasupra nivelului mării, și până la Anina, așezată la 556 m altitudine.
Calea este formată din 14 tunele săpate în bună parte în stâncă și 10 viaducte peste văi adânci, fiind o capodoperă în materie de construcții de căi ferate.
Între Oravița și Anina este cea mai frumoasă linie ferată din sud-estul Europei. Totodată „bătrâna cale ferată” din România constituie cea mai mare realizare tehnică din construcția căilor ferate în Banat din acea perioadă.
Marea artă a construcției acestei căi ferate constă în faptul că are o înclinare de 20 la mie, față de celelalte căi ferate normale care au o înclinare de 14 la mie.
O altă izbândă tehnică a acestei linii sunt curbele care au o rază de numai 114 m, față de 150 m cât este de obicei limita minimă.
Construcția ei a costat 5 milioane de guldeni.
Traseul liniei, cu 160 de curbe, este compus din trei tronsoane distincte:
1. Tronsonul Oravița – Maidan, de 8,8 km, pe care există 6 poduri, cel mai mare fiind Viaductul Racoviță cu 11 deschideri, lungimea de    115 m și înălțimea maximă de 26,5 m. Viteza maximă de circulație este de 40 km/h.
2. Tronsonul Maidan – Gârliște, între km 8,8  și 25 (16,2 km) este cea mai grea porțiune de pe traseu cu două declivități mari de 20 la mie. Pe el se află 3 poduri, unul înainte de stația Lișava, celelalte două între Lișava și Gârliște. Cel mai mare viaduct de pe linie este Viaductul Jitin, cu 5 deschideri, din care cea din mijloc este un tablier metalic cu lungimea de 34 m, înălțimea pilonilor centrali fiind de 35 m. Viaductul este construit în curbă cu raza de 114 m și are o lungime de 130 m. De la stația Lișava până la Viaductul Jitin trenul trece prin 3 tuneluri: Lișava, Maniel și Dollhoff. După viaduct se intră în tunelul Jitin (Seiler) și apoi trenul trece prin încă 6 tuneluri până la Gârliște. Viteza maximă de circulație pe tronson: 20 km/h.
3. Tronsonul Gârliște-Anina, de la km 25 la 34 (9 km). Pe acest tronson există un singur viaduct, cu 3 deschideri, în apropiere de Anina. Viaductul Anina (95 m) este tot în curbă, cu o rază de 114 m,  deschiderea centrală de 30 m și înălțimea maximă de 29,6 m, având un tablier metalic montat în 1973. Tunelul de la Gârliște este cel mai lung (660 m) și singurul  în linie dreaptă. El este urmat de cele mai scurte 3 tuneluri ale liniei. Ultimul tunel este Slucht (60 m), în apropierea Viaductului Anina. Viteza maximă de circulație: 20 km/h.
Izbânzile tehnice ale căii ferate Oravița - Anina impresionează atât prin spectaculozitatea traseului, cât și prin povestea construcției liniei. Astfel, unul din tunele poartă numele arhitectului  Johann Ludwig Dier Dollhoff care, considerându-se vinovat de un prim eșec al perforării tunelului Gârliște, unde cele două galerii nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri, s-a sinucis aruncându-se într-o prăpastie de pe unul din viaductele liniei.
Aproape fiecare tunel și fiecare viaduct are un nume și o poveste:
TUNELE
Nr.tunel Denumire tunel Lungime (m)
1 Lișava 91
2 Maniel 296
3 Dollhorff 122
4 Jitin (Seiler) 230
5 Sf. Maria 76
6 Bran 72
7 Sf. Ilie 47
8 Vânt  57
9 Polomb 290
10 Gârliște I 660
11 Gârliște II 26
12 Gârliște III 34
13 Gârliște IV 31
14 Schlucht 60

Stația  Altitudinea (m) Diferența de nivel (m)
Oravița 218,7 0
Maidan   225,2     6,5  
Lișava 332,4 107,2
Gârliște 543,3     214,9
Anina 556,3   9,1  
Diferență totală de nivel Anina – Oravița: 337,7  m

Material oferit din GHIDUL TURISTIC AL BANATULUI MONTAN, scris de Popovici Gheorghe;

Traseul este: Reşiţa – Văliug – Prislop/Muntele Semenic – Gărâna – Trei Ape – Slatina Timiş – Caransebeş – Reşiţa.
Ce trebuie sa stii:
Din centrul municipiului Reşiţa se urcă pe drumul spre Semenic care, după un kilometru, trece pe sub Funicularul din Reşiţa şi peste râul Bârzava. Ca majoritatea râurilor bănăţene, Bârzava izvorăşte de sub coasta de apus a Muntelui Semenic (izvorul de sub vârful Cracul Lung).
Reşiţa este aşezată de-a lungul râului, pe cursul mijlociu, de unde şi denumirea cotidiană „Reşiţa, oraşul de pe Bârzava”.
Şoseaua continuă pe malul drept al Bârzavei şi, după trecerea pe sub pasajul CSR-TMK, la doi kilometri de mers, se pot vedea Furnalul nr. 2 din Reşiţa şi impunătoarea arhitectură a  Bisericii creştin-ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, care domină prin înălţime şi frumuseţe. Toţi reşiţenii îi spun „catedrală” deşi acest termen defineşte un lăcaş de rugăciune cu rang episcopal. Din turlele biserici răzbat până departe sunetele celor patru clopote armonizate de Sabin Drăgoi, remarcabilul dirijor şi cunoscut compozitor de origine bănăţeană.
După 4,5 km prin Reşiţa Montană, se ajunge la intersecţia celor două drumuri, spre Semenic, drept înainte, şi spre Staţiunea Secu, la stânga.
. De la intersecţia cu Staţiunea Secu, din Reşiţa se urcă pe drumul  spre Semenic, care trece pe lângă localitatea Cuptoare (4 km de la intersecţie). După mai multe serpentine ameţitoare se coboară apoi în valea tăiată de Bârzava, între masivul cristalin al Semenicului şi munceii calcaroşi ai Domanului, până la Văliug.
După parcurgerea a 22 km se ajunge la Văliug, frumoasă aşezare de munte, situată în valea Bârzavei, la poalele Semenicului, într-o poziţie minunată. Satul este aşezat pe o lungime de 2 km între cele două lacuri de acumulare: Gozna în amonte şi Breazova în aval.
La sensul giratoriu, drumul „se răsuceşte”, în jos, spre Lacul vechi Breazova, iar în sus, spre Semenic şi Crivaia.
Urmând drumul în sensul curgerii Bârzavei se ajunge, după 3,5 km, drum de beton,  la barajul lacului de acumulare Breazova. Trecând pe lângă cele două centrale Crăinicel, de la capătul satului, pe un drum neasfaltat, se ajunge la „lacul vechi”.  Barajul şi lacul Breazova fac parte din ineditul sistem hidrotehnic construit perioada 1901-1904, dar nu sunt „contemporane” cu acesta. Lacul de acumulare Breazova-Văliug a fost construit între anii 1907 şi 1909, fiind cel mai vechi (peste 100 ani!) din cele trei existente pe Bârzava.
Cotind la dreapta la sensul giratoriu din centrul Văliugului, după un kilometru se ajunge la răscrucea cu drumul spre Prislop –Semenic unde din nou se face la dreapta şi după 500 m se ajunge la barajul Lacului Gozna. Pe porţiunea de la răscruce la lac, drumul este însoţit de un fir de apă care curge la deal, sfidând legile gravitaţiei. Înclinarea opusă a pantelor drumului pe dealul „Drăguţei” faţă de albia pârâului creează iluzia „râului care urcă”, spre uimirea trecătorilor.
Lacul de acumulare Gozna-Crivaia se întinde pe o suprafaţă de 60 ha, având o lungime de 3 km. Barajul s-a construit între anii 1948 şi 1952 şi are o înălţime de   48 m pornind de la baza mică de 113 m şi până la baza mare de 184 m a stăvilarului. Lacul a fost umplut cu apă în anul 1953, înmagazinându-se 10 milioane de metrii cubi.
Pornind din Văliug spre Semenic, după 2,5 km, se ajunge la primul loc de belvedere (în parcarea de deasupra Văliugului), de unde se vede ochiul albastru al Lacului Gozna înconjurat de pădurile de fag. Din loc în loc, pădurile de fag lasă locul unor poieni cu pajişti, iar la marginea drumului sunt tufişuri de afine şi izvoare limpezi cu apă rece ca gheaţa, ce te îmbie la un popas sub poale de cedru verde.
După 9 km de mers se ajunge la pasul Prislop, unde „fiii pădurii” te îmbie la cele mai proaspete fructe de pădure. Numai pe Semenic poţi culege şi mânca cele mai gustoase afine şi mure. Iar zmeura are aroma unei delicatese ce nu-ţi vine să o ştergi de pe buze.  
Din pasul Prislop (1000 m altitudine), spre dreapta, după 5 km se ajunge la „eoliene”, intrarea în Staţiunea turistică Semenic, aşezată la altitudinea de 1400 m.
Este „poarta de trecere” spre platoul Semenic, cea mai dificilă pe timpul iernii, atunci când viscolul aruncă zăpada pe drum formându-se troiene mari cât casa.
Staţiunea este amplasată pe platoul ondulat al muntelui pe o suprafaţă de    4 000 ha, unde se găsesc: Hotelul Gozna, Hotelul Duşan şi Fiul, Cabana Centrală, Cabana Andra şi Vilele Birta. Dacă în anii ’70 staţiunea putea găzdui simultan peste 750 de vizitatori, acum,  numărul locurilor s-a redus la jumătate.
Platoul Semenic este sub forma unui val de pământ înconjurat de păduri şi străbătut de un drum arcuit care îţi creează senzaţia de zbor spre cele trei vârfuri renumite: Piatra Goznei (1447m), Semenic (1446m) şi Piatra Nedeii (1437m). Vârfurile se ridică sub formă de aglomerări de stânci colţuroase şi cenuşii care se ivesc din covorul verde al ierburilor alpine. Din loc în loc pajiştea este presărată cu pâlucri de fagi şi brazi aranjate după o geometrie ştiută numai de enigmatica natură. Aşa este şi „Crucea de brazi” de lângă Antenă, în apropierea vârfului Gozna. Este „reperul” de pe Pământ al aviatorilor în timpul zborului deasupra Banatului.
Crucea care „se vede din avion” este într-o armonie celestă cu Schitul ortodox „Sfântul Ilie”, unde se poate vedea cea mai frumoasă icoană „pe fier” a Sfântului Proroc Ilie.
De la Reşiţa, prin Văliug şi până la Prislop se parcurg cei 33 km, după care se coboară în Valea Lupului. După 5 km se ajunge în Gărâna, apoi la Brebu Nou, trecând prin staţiunea turistică Trei Ape.
Gărâna este astăzi un sat turistic din Banatul Montan „cu nume” pentru iubitorii de jazz, folk şi rock. El a devenit cunoscut îndeosebi prin Festivalul Internaţional de Jazz care are loc din 1997, în fiecare vară, în luna iulie. Prin acest eveniment cultural Gărâna a ajuns de la un sat tradiţional părăsit la o staţiune turistică montană deosebit de pitorească.
Gărâna este o „vatră de istorie, oază de sănătate şi de recreere” [Fabian F.V., 2002].
Satul turistic Gărâna  este aşezat pe panta de lângă Valea Lupului, casele înşirându-se de la cota de 800 m la intrare, la 1000 m în dreptul bisericii romano- catolice „Sf. Therezia de Avilla” (1971) şi 1100 m la limita de sus a localităţii.
Gărâna, situată la nord-est de masivul Semenic, este înfrăţită cu Brebu Nou aşezat pe Coasta Brebului, lângă Lacul Trei Ape.
Satele Brebu Nou şi Gărâna au luat fiinţă aproape în acelaşi timp, în 1827, respectiv 1828, prin aşezarea în aceste locuri a primilor colonişti germani (67 familii în Gărâna şi 72 familii în Brebu Nou). Numele de „pemi” germani li se trage de la Boemia, ţinut din partea de nord-vest a imperiului austro-ungar. Parte din ei au venit din părţile deluroase şi muntoase ale Tirolului sau din zona Alpilor Germani.
Numele satului turistic Gărâna are semnificaţia de „tăietură în pădure”, iar în limba germană este denumit Wolfsberg. Pentru turiştii care nu au mai fost în zonă, comuna din care face parte satul Gărâna are denumirea celuilalt sat, „frate geamăn”, Brebu Nou. Acestui sat i se spune în limba germană Weidenthal.
Cele două sate sunt considerate „gemene” deoarece au o istorie comună asupra vieţii locuitorilor. Sunt 185 ani de când pemii germani au fost „aşezaţi” aici de către administraţia habsburgică a vremii. După numai cinci ani însă de la venire, la 14 septembrie 1833, din cauza condiţiilor neobişnuit de grele de trai şi muncă, li s-a aprobat să se „răspândească prin ţară”: „Ca urmare, 268 de familii, socotindu-le şi pe cele din Lindenfeld şi Sadova, s-au dispersat în localităţile din vestul Banatului, majoritatea aşezându-se în Măureni, satele lor rămânând pustii, iar din coşurile caselor părăsite nu a mai ieşit nici un fir de fum.” [Fabian F.V., 2002].
. La o distanţă de doar 5 km de Gărâna este situată staţiunea turistică Trei Ape, aşezată pe malul lacului cu acelaşi nume. Lacul de acumulare Trei Ape, a cărui construcţie s-a terminat în 1971, este numit astfel pentru că adună apele a trei pâraie: Grădişte, Semenic şi Brebu. Pârâul Grădişte (aşezare întărită!) izvorăşte de pe faţa nordică a vârfului Semenic şi curge prin depresiunea Gărâna pe o distanţă de 10,5 km până în lac. A doua apă, Semenicul, izvorăşte din sud-estul vârfului Semenic, din locul numit „La Fântână”, coboară pe lângă „Dosul Semenicului” şi ajunge în lac prin golful din dreapta barajului. Cea de a treia apă este pârâul Brebu (5,7 km), care trece pe lângă satul Brebu Nou şi se varsă în lac formând golul din stânga barajului, pe lângă trece drumul ce duce la Slatina Timiş.
Lacul Trei Ape are la baraj o adâncime de 30 m şi se întinde 3 km pe apa Grădiştei, 4 km pe pârâul Semenic şi 2 km pe pârâul Brebu, având o suprafaţă de 53 ha. Este  barajul din Muntele Semenic, construit la cea mai mare altitudine, 850 m.
Din apa lacului se înfiripează, peste deversorul barajului, râul Timiş. Înainte de construcţia barajului, pârâul Grădişte era considerat a fi Timişul, iar pâraiele Semenic şi Brebu aveau rol de afluenţi.

MATERIAL PRELUAT DIN GHIDUL TURISTIC AL BANATULUI MONTAN, scris de Popovici Gheorghe!

Edited by gpopovici, 26 November 2015 - 14:56.

Banatul Montan abundă de locuri frumoase, fie construite de mâna omului, fie de puterea incredibilă a naturii. Să explorăm împreună Banatul Montan!
Adânc cum n-a mai fost și lat cum nu s-a văzut niciodată, fluviul Dunărea ascunde în străfundul apei taine de mult uitate. Cândva spaima navigatorilor, sălbaticul fluviu de odinioară alunecă astăzi liniștit printre stâncile Carpaților ca un "șarpe de aur".

Tot atât de simplă și măreață se ridică, din mijlocul apei, Stânca Babacaia, în dreptul localității Coronini, marcând intrarea propriu-zisă în Clisura Dunării. Dreaptă ca o statuie, Stânca Babacaia, al cărei nume în limba turcă înseamnă "stânca tatălui", mai amintește turiștilor că timp de cinci secole în sudul Dunării a stăpânit semiluna. De ea se legau cu lanțuri-barieră cele două cetăți, Sfântul Ladislau - pe malul românesc și Cetatea Golubaæ - pe malul sârbesc, pentru ca niciun vas intrat pe defileu să nu scape nevămuit.
Astăzi, Stânca Babacaia este un "simbol" pentru turismul din Clisura Dunării nu numai prin "degetul uriașului" din calcar cretacic ce se ridică la 7 metri deasupra apei, ci și prin legendele și povestirile care s-au țesut legate de ea și de cele două cetăți medievale. Nimeni nu știe de când este stânca acolo, doar legenda legată de cele două cetăți și stânca Babacaia a răzbit până acum.
Cetatea Sfântul Ladislau și Cetatea Golubaæ
Istoria cetății Sfântul Ladislau de la Coronini este strâns legată de cea a cetății Golubaæ de pe malul sârbesc. În secolul al XV-lea, voievodul sârb Ștefan Lazarevici a convenit cu regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, prin acordul din anul 1403, ca Durand Brancovici să fie drept succesor al său, ungurii urmând să primească în schimb Belgradul, Macva și cetatea  Golubaæ.

Astăzi, cetatea Golubaæ, în cea mai mare parte restaurată, este una dintre atracțiile turistice ale Clisurii pe malul sârbesc. Văzută de pe malul românesc, cetatea încântă privirea turiștilor prin profilul dantelat ce se înalță zvelt pe stânca de calcar. Cu turnurile sale crenelate și zidurile groase de piatră și țiglă arsă, cetatea Golubaæ păstrează trăsăturile romantice ale unui castel din povești. Privind-o din depărtare, cetatea medievală, construită pe locul castrului roman Vicus Cupae,  dă impresia că își are rădăcinile în apele Dunării. Cele 8 turnuri (cule) crestate se întrec în frumusețe și măreție cu stânca de calcar, iar zidurile care le leagă fac un tot unitar, astfel încât cetatea putea fi apărată din toate părțile.

Din cetatea Sfântul Ladislau de la Coronini, ridicată de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, în anul 1428, acum se vede doar o parte din "Culă". Pe același loc a fost o cetate dacică preluată apoi de romani după cucerirea Daciei. Peste secole, în locul numit de localnici "Cula", s-a construit cetatea medievală ale cărei ruine se mai văd și astăzi și unde se va reconstitui în curând un turn de belvedere.
După Baziaș, la Stânca Babacaia veți vedea cel mai copleșitor apus de soare.

MATERIAL PRELUAT DIN GHIDUL TURISTIC AL BANATULUI MONTAN, scris de Popovici Gheorghe!

Edited by gpopovici, 06 January 2016 - 19:54.

Clisura Dunării în 7 zile(Theodor Moldoveanu) :

Ziua 1:
Primirea turiștilor:
Prezentarea în detaliu  a programului turistic;
Agrement  nautic in cadrul locației de cazare:
-plimbări cu barca pe Dunăre;
-șalupa rapidă .
Plimbare pe potecă până la Cetatea Cula – Sf. Ladislau pentru a admira Cetatea Golumbac de pe malul sârbesc al Dunării;
Privirea unui apus de soare la Stânca Baba Caia;

Ziua 2 :
Program de vizitare a principalelor atracții turistice din sudul Clisurii :
Colecția particulară de costume populare din Eșelnița
Mănăstirea Sf. Ana
Catedrala Romano - Catolică din Orșova
Drumeție montană pe traseele ecoturistice din masivele Ciucarul Mare și/sau  Ciucarul Mic, cu numeroase puncte de belvedere asupra Cazanelor Dunării.

Ziua 3 :
Croaziera pe Dunăre cu bărci de agrement cu motor pentru vizionarea principalelor obiective turistice :
Cazanele Mari și Cazanele Mici, cea mai spectaculoasă arie protejată a Parcului Natural Porțile de Fier;
Statuia lui Decebal, bustul sculptat în stâncă al regelui dac fiind cea mai mare sculptura în stâncă din Europa (40,5 m);
Tabula Traiana, aflată pe malul sârbesc al Dunării de peste 2000 de ani;
Mănăstirea Mraconia, datată de la 1453;
Grota Veterani, cu o istorie de peste 4000 de ani.
Drumeție montană pe traseele ecoturistice din masivele Ciucarul Mare și/sau  Ciucarul Mic, cu numeroase puncte de belvedere asupra Cazanelor Dunării.
Vizitarea Peșterii Ponicova – cea mai mare și spectaculoasă peșteră din Clisura Dunării, cu numeroase formațiuni stalactitice și stalagmitice, fiind declarată rezervație speologică. Unicitatea peșterii este dată și de faptul că este accesibilă atât de pe uscat, cât și de pe Dunăre.

Ziua 4 :
Program de vizitare pentru cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor comunității cehe din Eibenthal și a comunității sârbe din Svinița;
Vizitarea ruinelor Cetății medievale Tri-Kule, secolul al XV-lea;
Drumeție montana pe traseul ecoturistic din masivul Trescovăț ( 765 m ) cu o panoramă deosebita asupra Defileului Dunării.

Ziua 5 :
Program de vizitare a satelor românești de pe Clisura Dunării de sus:
    Berzasca: Cetatea medievală Drencova, în mijlocul Dunării  – sec. al XIV-lea și a primului sat lacustru de pe Dunăre;
    Sichevița: sit-ul arheologic  Vila Rustica, Mănăstirea Ortodoxă Gornea-Sichevița, Muzeul sătesc Gornea și morile de apă cu ciutura din Sichevița de pe Valea Cameniței;
    Coronini:  Stânca Baba Caia, Cetatea Sfântul Ladislau, sec. al XIII-lea și Pestera Gaura cu Muscă.

  Ziua 6 :
Vizitarea celei mai noi microdelte din Europa,  Balta Nera – Dunăre cu puncte de observare a păsărilor și popas turistic la Groapa cu lăstuni;
Program de vizitare a vechiului port de pe clisură de la Baziaș: ruinele portului și a gării de pe prima cale ferată de șes din România Oravița – Baziaș si Mănăstirea Ortodoxă sârbă din Bazias; servirea unei cine romantice în locul unde este cel mai frumos apus de soare la Dunăre la Cabana Apus de soare din Baziaș.

Ziua 7 :
Vizitarea insulei Ostrov de la Moldova Nouă și a portului Moldova Nouă cu ruinele cetății dacice Mudava;
Drumeție montană în Rezervația Valea Mare și /sau vizitarea satelor cehe Sânta Elena și Gârnic.
Meniurile oferite sunt specifice Clisurii Dunării și hostelului cum ar fi:
• Meniu tradițional pescăresc
• Specialitățile casei: Gordon cu sos Baba Caia, Tournedou Baba Caia
• Deserturi  cu papanași și dulceață de afine / băuturi
La parter există o sală de agrement (tenis de masă, șah, table) și o sală de conferințe, iar la etaj o zonă de relaxare.
Există loc amenajat de barbeque și parcare privată supravegheată video.
Totodată, este disponibilă conexiune wireless în toate spațiile.

MATERIAL PRELUAT DIN GHIDUL TURISTIC AL BANATULUI MONTAN SCRIS DE POPOVICI GHEORGHE!

Buna ziua

Ultimul post pare sa fie o prezentare a unei excursii organizate de catre o firma specializata. Puteti da mai multe detalii? Denumire firma, unde este cazarea, preturi, sunt incluse in pret si mesele sau nu, etc?

nickro, on 26 august 2014 - 21:25, said:

Puteti da cateva amanunte despre vizita la Golubac? Ma intereseaza distanta, in km si timp de la Portile de Fier pana acolo si daca se plateste viza pentru Serbia. Multumesc (PS: am cititi si blogul - f reusit - dar nu am gasit aceste informatii acolo)