Jocurile foamei

Asigurarea hranei pentru populația planetei a devenit o "provocare imensă" pentru autorități. Miniștri ai agriculturii din 65 de țări s-au reunit zilele trecute la Berlin, în cadrul Forumului Global pentru Alimentație și Agricultură, pentru a căuta soluții acestei probleme vitale.
În opinia lor, fermierii se confruntă tot mai mult cu lipsa resurselor, efectele schimbărilor climatice și reducerea puternică a fertilității solului, după cum se arată în comunicatul de presă de pe site-ul Ministerului Federal al Agriculturii din Germania.
O altă problemă o reprezintă și conservarea diversității agricole, care "nu este un lux, ci o problemă de supraviețuire", conform declarațiilor lui Hans-Peter Friedrich, ministrul german al agriculturii.
Lista participanților la cea de-a șasea ediție a Forumului Global pentru Alimentație și Agricultură nu a inclus și reprezentantul SUA, deși Statele Unite sunt cel mai mare exportator de produse agricole din lume.
Să fie de vină o serie de evoluții negative din sectorul agricol nord-american, unde autoritățile refuză să recunoască nocivitatea concentrării pe culturile modificate genetic și agricultura intensivă? Dar cum ar putea fi altfel, în condițiile în care alimentele "organice" sunt extrem de scumpe și doar cele "prelucrate" mai sunt accesibile maselor?
Cu toate acestea, prețurile alimentelor la nivel global au ajuns la cote record în ultimii trei ani, după cum arată datele de la FAO (vezi grafic).
Iar celălalt preț plătit pentru menținerea accesibilității "alimentelor" este impresionant. Într-un studiu din revista "Environmental Sciences Europe" se arată că, la 16 ani după primele însămânțări ale culturilor modificate genetic, gradul de utilizare a pesticidelor a crescut, deoarece buruienile și dăunătorii s-au adaptat. Și studiile din Statele Unite confirmă rezultatele publicate în Europa, după cum se arăta pe site-ul Food Safety News în luna mai 2013 (n.a. "Corn Growers Turn to Pesticides After Genetically Modified Seeds Fail").
Concluzia? Cultivarea intensivă a terenurilor cu ajutorul fertilizatorilor chimici și extinderea pe scară largă a organismelor modificate genetic a condus la secătuirea terenurilor agricole, pe fondul unor subvenții deosebit de generoase și a presiunii grupurilor de lobby.
Ce este de făcut când s-a ajuns la limita "dezvoltării" intensive? Se trece la cea extensivă. La începutul anului trecut, Washington Post scria că "preeriile Americii se restrâng", deoarece "fermierii au trecut la aratul pășunilor pentru a planta porumb și soia". Cercetării citați de WP arată că ritmul de reducere a preeriilor este comparabil cu cel de tăiere al pădurilor din Brazilia și cu ceea ce s-a întâmplat în America anilor "30. Fermierii plantează chiar și pe suprafețele cu risc ridicat în caz de secetă, dar aceasta nu este problema lor, deoarece guvernul federal subvenționează primele de asigurare.
Porumbul plantat este destinat, bineînțeles, producerii de energie verde, în scopul salvării planetei, chiar dacă emisiunile de bioxid de carbon sunt importante. Cercetătorii americani au precizat că "preeriile fixează mai bine carbonul decât terenul ocupat de culturi", după cum mai scrie Washington Post.
Este clar că tendința din ultimii ani nu poate fi oprită fără revizuirea completă a politicilor de subvenționare. Acestea au favorizat accelerarea procesului de creare a unor ferme de dimensiuni industriale, fără a se lua în considerare posibilitatea unor consecințe deosebit de grave pe termen lung.
Pe primul loc se află, desigur, inducerea unei fragilități excesive a producției agricole, atât cea vegetală cât și cea animală. Concentrarea producției prezintă riscuri majore pentru siguranța alimentară, mai ales în cazul epidemiilor din fermele zootehnice. Nu este mai puțin importantă nici crearea unei dependențe de anumite soiuri vegetale importate, când justificările includ doar necesitatea creșterii productivității.
De parcă această utilizare intensivă a pământului pentru producția de combustibil nu ar fi fost de ajuns, suprafețe agricole tot mai mari au fost "plantate", în ultima decadă, cu centrale solare și eoliene. Politica "verde" se va dovedi extrem de păguboasă pe termen lung, mai ales că apocalipsa climatică propovăduită de ecologiști refuză să se arate și există tot mai multe dovezi că încălzirea globală este pe cale să se transforme în răcire globală, pe fondul reducerii semnificative a activității solare. În aceste condiții, este mai importantă ca oricând conservarea biodiversității agricole.
Dar este aceasta prioritară, măcar în Europa? Nu, din păcate, în ciuda declarațiilor ministrului german al agriculturii.
Într-un articol din revista Der Spiegel, din august 2012, se arăta că subvenționarea generoasă a producției de biocombustibili a determinat extinderea accelerată a suprafețelor plantate cu porumb, iar investitorii "așteaptă cu nerăbdare orice anunț de vânzare a terenurilor agricole".
Dar plantarea se face și pe terenurile arendate, a căror calitate se deteriorează puternic de pe urma monoculturii porumbului pentru combustibil, care nu poate fi folosit și pentru furajarea animalelor. Mai mult, "investitorii" în biocombustibil pot să ofere prețuri mari pentru terenuri, eliminând astfel din joc crescătorii de animale, care se văd obligați să-și ajusteze șeptelul în condițiile unor suprafețe de pășune tot mai reduse.
Producătorul de lapte prezentat în Der Spiegel a declarat că este nevoit să-și hrănească animalele cu soia din Brazilia și acuză politicienii că duc o politică de ruinare a micilor producători, pe fondul tendinței de creștere a prețurilor materiilor prime.
Dar cum rămâne cu rotația culturilor? Nu a mai rămas aproape nimic, cel puțin în cadrul marilor ferme "industriale", atât în Europa cât și în Statele Unite.
Politica agricolă a ultimelor decenii a afectat grav securitatea alimentară, prin favorizarea concentrării terenurilor agricole și a fermelor zootehnice în mâinile celor care dispun de resurse pentru lobby și au acces direct și facil la subvențiile guvernamentale.
Acum se pare că s-a ajuns la limita asigurării hranei populației prin intermediul politicilor de subvenționare, mai ales pe fondul unor presiuni tot mai mari de creștere a prețurilor materiilor prime și a combustibililor. Nu cumva este vinovată, pentru această stare de fapt, și politica de tipărire a băncilor centrale din ultimii ani?
Zilele trecute Bloomberg scria că profitul Royal Dutch Shell a scăzut neașteptat, pe fondul creșterii costurilor de exploatare și explorare. Datele de la Bloomberg Industries arată o creștere de peste trei ori a costurilor de explorare și punere în funcțiune a noilor capacități de producție în perioada 2003 - 2012, iar Shell trebuie să recurgă acum la vânzarea de active pentru completarea resurselor necesare investițiilor de capital.
În ciuda scăderii cererii, presiunile cu care se confruntă producătorii se vor face simțite și la nivelul prețurilor finale, chiar dacă autoritățile nu vor recurge la aplicarea unor creșteri iresponsabile ale fiscalității în acest domeniu.
Unde ne plasăm noi în acest context internațional deosebit de dificil? Jos de tot. Avem sau se dezbat măsuri de încurajare a comasării terenurilor agricole, pentru încurajarea producției, fără a fi analizate adevăratele motive ale existenței suprafețelor nelucrate. Permitem importul nelimitat de produse agricole, chiar dacă Europa găsește mereu noi motive pentru limitarea exporturilor noastre.
Dar nimic nu este mai grav decât liberalizarea, asumată la intrarea în UE, a vânzării terenurilor agricole. Motivul nu este, nici pe departe, ocuparea de către străini a pământului strămoșesc, ci folosirea lui vremelnică până la epuizare, în condițiile în care, culmea ironiei, statul român subvenționează acest jaf.
Toate așa-numitele politici agricole din ultimele două decenii ne-au adus foarte aproape de pierderea independenței alimentare.
Poate că nu este prea târziu să fie oprit acest proces, iar micii producători să fie încurajați, nu prin subvenții, ci prin eliminarea subvențiilor acordate marilor producători și liberalizarea pieței locale. Altfel nu vom avea destulă energie să concurăm în viitoarele jocuri ale foamei.

Topicul nu e despre FAO, Mao si Tzao. E despre lipsa de hrana.

Solutia este serele verticale. Aici apa este recirculata si se dizolva substante minerale in ea.